Mântuitorul nostru a arătat o încredere desăvârșită în Tatăl Său ceresc. El a crezut că Dumnezeu nu va îngădui ca El să fie ispitit peste puterea pe care I-o va da pentru a suporta ispita și că Tatăl Îl va face să fie biruitor, dacă va rezista cu răbdare la încercarea la care era supus. Domnul Hristos nu S-a pus în pericol prin voința proprie. Dumnezeu îi îngăduise pentru o vreme lui Satana să aibă puterea aceasta asupra Fiului Său. Domnul Isus știa că, dacă El Își va păstra integritatea în această situație extrem de dificilă și dacă nu va fi nicio altă cale, un înger al lui Dumnezeu va fi trimis să-L ajute. El luase natura omenească și era reprezentantul neamului omenesc.
Satana a văzut că nu reușise să obțină nimic prin cea de a doua ispitire. „Diavolul L-a suit pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărățiile pământului și I-a zis: «Ție Îți voi da toată stăpânirea și slava acestor împărății; căci mie îmi este dată și o dau oricui voiesc. Dacă, dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta»” (Luca 4,5-7).
În primele două mari ispite, Satana nu își descoperise adevăratele scopuri și caracterul. El pretinsese a fi un sol înălțat, venit din curțile cerului, dar acum și-a dat la o parte masca. Într-o imagine panoramică, el I-a prezentat Domnului Hristos toate împărățiile lumii în lumina cea mai atrăgătoare, pretinzând că el era prințul lumii.
Ispita cea mai ademenitoare
Această ultimă ispită a fost cea mai ademenitoare dintre cele trei. Satana știa că viața Domnului Hristos trebuia să fie o viață de necaz, greutăți și lupte. El a crezut că putea să profite de faptul acesta pentru a-L mitui pe Hristos să renunțe la integritatea Sa. Satana și-a folosit toată puterea în această ultimă ispită, deoarece acest ultim efort avea să hotărască soarta lui și să arate cine va fi biruitorul. El a declarat că lumea este împărăția lui, iar apoi, într-o imagine panoramică, I-a înfățișat lui Hristos toate împărățiile lumii, care fuseseră așa de multă vreme sub stăpânirea lui, și I le-a oferit ca pe un mare dar. El I-a spus Domnului Hristos că putea să intre în stăpânirea împărățiilor lumii fără să mai îndure suferința și fără să mai fie în vreun pericol. Satana I-a promis că-I va ceda sceptrul și stăpânirea și că Domnul Hristos va fi conducătorul de drept, dacă îi va îndeplini o singură cerință. Tot ce Îi cerea în schimb, pentru a-I transfera toate împărățiile lumii pe care I le înfățișase în ziua aceea, era ca Hristos să-i aducă un omagiu, ca unei persoane superioare.
Privirile Domnului Isus au rămas pentru o clipă îndreptate spre slava care Îi era înfățișată, dar apoi a întors spatele și a refuzat să vadă spectacolul fermecător. El nu a vrut să cocheteze cu ispititorul, punând în pericol integritatea Sa neclintită. Când Satana I-a cerut să-Și prezinte omagiul, în sufletul Său a fost stârnită o indignare divină și nu a mai putut să tolereze pretenția blasfematoare a lui Satana și nici chiar să-i mai îngăduie să rămână în prezența Sa. Aici, Domnul Hristos Și-a exercitat autoritatea divină și i-a poruncit lui Satana să înceteze. „Pleacă, Satano! Căci este scris: «Domnului, Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești»” (Matei 4,10). În mândria și aroganța lui, Satana se declarase a fi conducătorul de drept și definitiv al lumii, proprietarul tuturor bogățiilor și slavei ei, pretinzând omagiul tuturor celor care au trăit în lume, ca și când el ar fi creat lumea și toate lucrurile din ea. El I-a zis Domnului Hristos: „Ție Îți voi da toată stăpânirea și slava acestor împărății; căci mie îmi este dată și o dau oricui voiesc” (Luca 4,6). El a încercat să facă un contract special cu Domnul Hristos prin care urma să-I transfere îndată tot ce era în proprietatea lui, dacă Domnul i s-ar fi închinat.
Această insultă la adresa Creatorului a stârnit indignarea Fiului lui Dumnezeu, care l-a mustrat și l-a alungat. În prima lui ispită, Satana se flatase cu gândul că a reușit atât de bine să-și ascundă adevăratul caracter și adevăratele scopuri, încât Domnul Hristos nu îl va recunoaște ca fiind marele răzvrătit căzut, pe care El îl biruise și îl alungase din cer. Cuvintele Domnului Hristos: „Pleacă, Satano!” au dovedit că fusese recunoscut chiar de la început și că toată iscusința lui amăgitoare fusese fără succes înaintea Fiului lui Dumnezeu. Prin urmare, planul lui premeditat a fost acela de a împiedica, dacă era cu putință, îndeplinirea lucrării celei mari care fusese începută de Fiul lui Dumnezeu. Dacă planul pentru mântuirea omului ar fi dat greș, el ar fi păstrat împărăția pe care pretindea că o deține. Satana se măgulea cu gândul că, dacă ar fi reușit, ar fi ajuns să domnească împotriva Dumnezeului cerurilor.
Când Domnul Isus a părăsit cerul și a lăsat acolo puterea și slava Sa, Satana a tresăltat de bucurie. El a crezut că Fiul lui Dumnezeu a ajuns sub stăpânirea lui. Ispita a biruit atât de ușor perechea sfântă din Eden, încât el spera că, prin puterea și viclenia lui satanică, va fi în stare să-L biruiască și pe Fiul lui Dumnezeu și, prin acest fapt, să-și salveze viața și împărăția. Dacă ar fi putut să-L ispitească pe Domnul Isus să Se îndepărteze de voința Tatălui Său, așa cum făcuse când i-a ispitit pe Adam și Eva, atunci scopul lui ar fi fost atins.
Urma să vină timpul când Isus va răscumpăra proprietatea lui Satana, dându-Și viața și, după o vreme, tot cerul și pământul aveau să I se supună. Domnul Isus a fost statornic. El a ales o viață de suferință, moartea rușinoasă și, pe calea rânduită de Tatăl Său, avea să ajungă Domnul de drept al împărățiilor lumii, care vor fi date în mâinile Sale ca o proprietate veșnică. Satana, de asemenea, va fi dat în mâinile Sale pentru a fi nimicit prin moarte, așa încât nu-L va mai tulbura niciodată pe Isus și nici pe sfinții Săi proslăviți.
Împotrivirea hotărâtă față de ispită
Domnul Isus i-a zis acestui vrăjmaș viclean: „Pleacă, Satano! Căci este scris: «Domnului, Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești»” (Matei 4,10). Satana Îi ceruse Domnului Hristos să-i dovedească faptul că era Fiul lui Dumnezeu și, în ocazia aceasta, a avut dovada pe care o ceruse. La porunca divină a lui Hristos, el a fost obligat să se supună. El a fost respins și adus la tăcere. El nu a avut puterea care să-l facă în stare să reziste când a fost alungat poruncitor. El a fost constrâns să înceteze imediat, fără niciun alt cuvânt, și să-L lase în pace pe Răscumpărătorul lumii.
Prezența lui era dezgustătoare și Satana a fost nevoit să se retragă. Conflictul a încetat. Biruința lui Hristos în pustie, câștigată cu o suferință imensă, a fost totală, după cum și greșeala lui Adam a fost totală. Pentru un timp, Hristos a fost eliberat de prezența vrăjmașului Său puternic și a legiunilor lui de îngeri.
După ce și-a încetat ispitele, Satana s-a îndepărtat de Isus pentru puțin timp. Vrăjmașul a fost învins, dar conflictul fusese prea îndelungat și excesiv de greu. După ce s-a încheiat, Domnul Hristos a rămas epuizat, foarte slăbit. El a căzut la pământ, ca și cum era pe moarte. Îngerii cerești, care se închinaseră înaintea Lui în curțile din cer și care Îl priviseră pe Comandantul lor iubit cu un interes puternic, dar dureros, și asistaseră uimiți la conflictul îngrozitor pe care îl avusese cu Satana, au venit acum și I-au slujit. Ei I-au pregătit mâncare și L-au întărit, pentru că zăcea ca și cum ar fi murit. Îngerii au fost plini de uimire și admirație când au văzut că Mântuitorul lumii a trecut printr-o suferință de nedescris pentru a-l răscumpăra pe om. Acela care a fost egal cu Dumnezeu în curțile regale Se afla înaintea lor epuizat după cele aproape șase săptămâni de post. Izolat și singur, El fusese urmărit de marele răzvrătit, care fusese alungat din cer. El suportase o încercare mai aspră decât orice altă încercare la care avea să fie supus omul vreodată. Războiul cu puterea întunericului fusese lung și foarte chinuitor pentru natura omenească a lui Hristos în starea Sa de slăbiciune și suferință. Îngerii I-au adus Fiului lui Dumnezeu solii de dragoste și de mângâiere de la Tatăl Său și, de asemenea, asigurarea că tot cerul triumfa pentru biruința deplină pe care o câștigase pentru om.
Prețul răscumpărării neamului omenesc nu va putea fi înțeles pe deplin, decât atunci când cei răscumpărați vor sta alături de Răscumpărătorul lor, lângă scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Când vor avea capacitatea de a aprecia valoarea vieții nemuritoare și răsplata veșnică, ei vor intona cântecul biruinței și al triumfului veșnic: „Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!” (Apocalipsa 5,12). „Și pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare și tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: «A Celui ce șade pe scaunul de domnie și ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!»” (Apocalipsa 5,13)
Deși dăduse greș în eforturile lui cele mai intense și în ispitele lui cele mai puternice, totuși Satana nu a renunțat întru totul la speranța că ar putea să aibă mai mult succes cândva, în viitor. El aștepta perioada lucrării de slujire a Domnului Hristos, când spera să aibă ocazii favorabile pentru a-și încerca puterea și viclenia împotriva Sa. Satana a făcut planuri pentru a orbi înțelegerea iudeilor, poporul ales al lui Dumnezeu, ca să nu vadă în Hristos pe Răscumpărătorul lumii. El a crezut că va putea să le umple atât de mult inima cu invidie, gelozie și ură împotriva Fiului lui Dumnezeu, încât să nu-L primească și să-I facă viața pe pământ cât mai amară cu putință.