Când L-a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru cei păcătoși, Dumnezeu a manifestat o dragoste inegalabilă față de omul căzut. Noi avem o credință deplină în Scriptura care spune: „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4,8), și totuși mulți au pervertit lumea aceasta în mod rușinos și au căzut în greșeli periculoase din cauza unei interpretări false a semnificației acestui text biblic. Legea sfântă a lui Dumnezeu este singurul standard prin care putem să evaluăm dragostea divină. Dacă nu acceptăm Legea lui Dumnezeu ca fiind standardul nostru, ne stabilim un standard propriu. Dumnezeu ne-a dat făgăduințe prețioase cu privire la dragostea Sa, dar noi nu trebuie să-I atribuim lui Iehova o duioșie care Îl va determina să treacă cu vederea vinovăția și să închidă ochii față de nelegiuire.
Creatorul îi iubește pe cei pe care i-a creat, dar acela care iubește păcatul mai mult decât neprihănirea și minciuna mai mult decât adevărul perpetuează nelegiuirea care a adus blestemul în lumea noastră și nu poate să fie privit favorabil de Dumnezeul adevărului. Calea adevărului și a neprihănirii implică o cruce. Mulți interpretează greșit cerințele lui Dumnezeu și le fac să însemne ceva care nu va tulbura conștiința lor și nu va fi neconvenabil pentru relațiile lor de afaceri, dar adevărul este singurul mijloc de sfințire.
Dragostea lui Dumnezeu, așa cum s-a manifestat în Isus, ne va conduce la o concepție corectă cu privire la caracterul lui Dumnezeu. Când vom privi la Hristos, străpuns pentru păcatele noastre, vom vedea că nu putem să călcăm Legea lui Dumnezeu și, în același timp, să primim favoarea Sa. Vom simți că, păcătoși fiind, trebuie să ne bazăm pe meritele lui Hristos și să încetăm să păcătuim. Atunci ne vom apropia de Dumnezeu. De îndată ce vom avea o concepție corectă despre dragostea lui Dumnezeu, nu vom mai fi înclinați să abuzăm de ea.
Crucea Domnului Hristos dovedește caracterul neschimbător al Legii lui Dumnezeu — dovedește că Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât L-a dat pe Fiul Său să moară pentru păcatele noastre, dar Domnul Hristos nu a venit pentru a nimici Legea, ci pentru a o împlini. Nicio iotă sau o frântură de literă din standardul moral al lui Dumnezeu nu puteau să fie schimbate, ca să corespundă stării căzute a omului. Domnul Isus a murit pentru a-i putea atribui neprihănirea Sa păcătosului care se pocăiește și pentru a-i face posibil omului să păzească Legea.
Dragostea lui Dumnezeu este infinită, și totuși cel păcătos nu putea să fie iertat fără Planul de Mântuire care a implicat rușinea, respingerea, dezonoarea și moartea suferite de Fiul lui Dumnezeu. Faptul acesta ar trebui să alunge din minte ideea susținută de mulți care pretind că sunt sfinți și că moartea Sa a pus capăt ascultării de Legea lui Dumnezeu. Trebuie să învățăm zi de zi în școala lui Hristos despre marele Plan de Mântuire. Când încetăm să învățăm, încetăm să fim elevi în școala lui Hristos. Totuși, dacă suntem niște elevi aflați sub îndrumarea Învățătorului divin, înțelegerea noastră va fi deschisă și vom învăța lucruri minunate din Legea lui Dumnezeu.
Să trăim cu atenție înaintea Domnului, să ne gândim cât de adesea ne-am călcat legămintele și nu ne-am respectat cele mai bune hotărâri, cât de adesea, în ciuda luminii celei mari, ne-am întors de la Dumnezeu la idolii noștri. Este mai mult decât potrivit să ne smerim sub brațul cel puternic al lui Dumnezeu.
Maturitatea în experiența creștină
Este ceva firesc să avem despre noi o părere mai înaltă decât ar trebui, dar, chiar dacă este dureros să ne cunoaștem așa cum suntem în realitate, totuși trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne descopere starea noastră și să ne facă să ne vedem așa cum ne vede El. Cu toate acesta, după ce ne-am rugat cu simplitate să ni se arate cum suntem, nu trebuie să încetăm să ne rugăm, ci să continuăm să cerem ca Domnul Isus să ne fie descoperit ca un Mântuitor care iartă păcatul. Când Îl vedem pe Isus așa cum este El, în inima noastră este stârnită o dorință stăruitoare de a fi eliberați de eul nostru, ca să putem fi umpluți cu plinătatea lui Hristos. Când experiența noastră va fi aceasta, ne vom face bine unii altora și vom folosi toate mijloacele pe care le avem la îndemână pentru a ajunge la adevărata evlavie. Trebuie să ne curățim sufletul de orice murdărie a firii pământești și să ajungem la sfințenia deplină în temere de Dumnezeu.
Dragostea față de un Dumnezeu sfânt este un principiu uimitor, care poate să mobilizeze universul pentru a veni în ajutorul nostru în ceasul încercării. Totuși, după o perioadă de încercare, dacă suntem găsiți a fi călcători ai Legii lui Dumnezeu, vom constata că Dumnezeul dragostei va fi un slujitor al răzbunării. El nu face niciun compromis cu păcatul. Cei neascultători vor fi pedepsiți. Mânia lui Dumnezeu a căzut asupra Fiului Său iubit, când Domnul Hristos a atârnat pe crucea de pe Golgota în locul omului nelegiuit. Dragostea lui Dumnezeu iese în întâmpinarea celui mai josnic și mai rău păcătos care vine la Hristos cu umilință. Ea se apropie de cel păcătos pentru a-l schimba într-un copil ascultător și credincios al lui Dumnezeu, dar niciun suflet nu poate să fie mântuit dacă va continua să păcătuiască.
Păcatul este călcarea Legii, iar brațul care acum este puternic pentru a mântui va fi la fel de puternic pentru a pedepsi, când cel păcătos trece dincolo de limitele răbdării divine. Acela care refuză să caute viața nu va cerceta Scripturile ca să cunoască adevărul, pentru că nu vrea ca practicile lui să fie condamnate; el va fi lăsat pradă orbirii minții lui și amăgirilor lui Satana. În aceeași măsură în care cei pocăiți și ascultători sunt ocrotiți de dragostea lui Dumnezeu, cei nepocăiți și neascultători vor fi lăsați să sufere urmările propriei neștiințe și ale împietririi inimii lor, pentru că nu au primit dragostea de adevăr, ca să poată fi mântuiți.
Mulți pretind a crede în Hristos, dar nu ajung niciodată niște creștini maturi. Ei recunosc că omul este căzut, că însușirile lui sunt slăbite, că este incapabil să ajungă la realizări morale, dar spun că Hristos a purtat toate poverile, a suportat toată suferința, toată renunțarea la sine, iar ei doresc să-L lase să le poarte. Ei spun că lor nu le rămâne nimic altceva de făcut decât să creadă, însă Domnul Hristos a zis: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze” (Matei 16,24). Domnul Isus a respectat poruncile lui Dumnezeu. Fariseii au declarat că El a călcat porunca a patra, deoarece a vindecat un om în ziua Sabatului, dar Isus le-a răspuns fariseilor acuzatori, întrebându-i: „«Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viață sau a o pierde?” Atunci, Și-a rotit privirile peste toți și a zis omului: «Întinde-ți mâna!” El a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă. Ei turbau de mânie și s-au sfătuit ce ar putea să facă lui Isus” (Luca 6,9-11).
În loc de a-i convinge pe farisei că Isus era Fiul lui Dumnezeu, minunea aceasta i-a umplut de furie, deoarece mulți care fuseseră martori I-au dat slavă lui Dumnezeu. Domnul Isus a declarat că fapta Sa plină de milă era îngăduită în ziua Sabatului. Fariseii au declarat că nu era îngăduită. Pe cine vom crede noi? Domnul Hristos a zis: „Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui” (Ioan 15,10). Prin urmare, dacă urmăm calea Domnului și respectăm poruncile, suntem în siguranță. Dumnezeu ne-a dat însușiri pe care trebuie să le folosim continuu în colaborare cu Isus, ducându-ne astfel mântuirea până la capăt, cu frică și cutremur, pentru că Dumnezeu este acela care lucrează în noi și ne dă, după buna Sa plăcere, atât voința, cât și înfăptuirea.
Nu încetați să progresați
Noi nu trebuie să ne odihnim într-o stare de mulțumire, încetând să facem progrese și spunând: „Sunt mântuit.” Când ideea aceasta este cultivată, motivele pentru veghere, rugăciune și efort stăruitor în vederea înaintării spre realizări mai înalte încetează să existe. Nicio limbă sfințită nu va fi găsită rostind cuvintele acestea înainte ca Domnul Hristos să vină și înainte ca noi să intrăm pe porțile cetății lui Dumnezeu. Atunci se va cuveni pe deplin să-I dăm slavă lui Dumnezeu și Mielului pentru eliberarea cea veșnică. Atâta vreme cât este plin de slăbiciuni — pentru că nu-și poate mântui singur sufletul — omul nu trebuie să îndrăznească niciodată să spună: „Sunt mântuit.”
Nu acela care îmbracă armura poate să fie mândru de biruință, pentru că încă mai are o luptă de dus și o biruință de câștigat. Acela care rabdă până la sfârșit este cel ce va fi mântuit. Domnul spune: „Dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el” (Evrei 10,38). Dacă nu înaintăm din biruință în biruință, sufletul va da înapoi spre pierzare. Nu trebuie să stabilim niciun standard omenesc prin care să măsurăm caracterul. Am văzut destule lucruri pe care oamenii le numesc „desăvârșire” pe pământul acesta. Legea sfântă a lui Dumnezeu este singurul standard prin care putem să stabilim dacă mergem sau nu pe calea Sa. Dacă suntem neascultători, caracterul nostru nu este în armonie cu Legea morală a guvernării lui Dumnezeu, iar a spune: „Sunt mântuit” înseamnă a declara o minciună. Niciun călcător al Legii lui Dumnezeu, care este temelia guvernării Sale în cer și pe pământ, nu este mântuit.
Aceia care, din neștiință, intră în rândurile vrăjmașului și repetă cuvintele pe care învățătorii lor religioși le spun la amvoane, și anume că Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie pentru familia omenească, vor primi lumina care le va descoperi ideile lor greșite, dar cu condiția să accepte dovada Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul Isus a fost îngerul ascuns în stâlpul de nor din timpul zilei și în stâlpul de foc din timpul nopții, iar El a dat o poruncă specială, cerându-le evreilor să-i învețe [pe copiii lor] Legea lui Dumnezeu, care a fost dată încă de la întemeierea lumii, când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toții fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie.
Aceeași Lege a fost proclamată cu măreție de vocea Sa pe muntele Sinai. El a spus: „Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere-aminte la mâini și să-ți fie ca niște fruntarii între ochi” (Deuteronomul 6,6-9). Cât de agitați ajung să fie călcătorii Legii lui Dumnezeu când este menționată Legea! Ei sunt iritați de faptul că s-a vorbit despre ea.
Prin tradiții și idei false, Cuvântul lui Dumnezeu este făcut fără valoare. Satana i-a prezentat lumii Legea lui Dumnezeu în versiunea lui, iar aceasta a fost primită în locul unui clar: „Așa zice Domnul.” Conflictul cu privire la Legea lui Dumnezeu a început în cer și a continuat fără încetare pe pământ, încă de la alungarea lui Satana din cer.
Ca să-L prețuim pe Mântuitorul nostru și să-L facem cunoscut altora, trebuie să înțelegem, clipă de clipă, marea noastră nevoie. Putem să înțelegem adâncimile nelegiuirii noastre numai văzând lungimea lanțului care a fost coborât pentru a ne scoate din prăpastie. Trebuie să ne punem la lucru toate puterile minții pentru a pricepe ruina îngrozitoare în care ne-a adus păcatul și să căutăm să înțelegem planul divin prin care putem fi din nou plăcuți lui Dumnezeu. Faptul că Fiul cel iubit al lui Dumnezeu a trebuit să vină în lumea noastră să ducă pentru noi luptele noastre, ca să avem puterea de a birui în Numele Său, ar trebui să umilească fără încetare inima noastră mândră. Când privim la crucea de pe Golgota, orice laudă de sine va pieri de pe buzele noastre, iar noi vom striga: „Sunt necurat, sunt nevrednic de suferința atât de mare care a fost îndurată pentru mine și de prețul atât de mare care a fost plătit pentru răscumpărarea mea!”
Neștiința și mulțumirea de sine merg mână în mână. Legea lui Dumnezeu a fost dată pentru a reglementa comportamentul nostru, iar principiile ei sunt foarte cuprinzătoare. Niciun păcat, nicio lucrare nelegiuită nu scapă de condamnarea Legii. Marele cod de legi constituie adevărul și numai adevărul, pentru că el descrie cu o acuratețe totală cum Satana i-a amăgit pe oameni, precum și distrugerea urmașilor lui. Satana a pretins că este în stare să dea legi mai bune decât legile și judecățile lui Dumnezeu și, ca urmare, a fost alungat din cer. El a făcut o încercare asemănătoare pe pământ. Încă de la căderea lui, el a depus eforturi pentru a înșela lumea, pentru a-i duce pe oameni la ruină, ca să se poată răzbuna pe Dumnezeu pentru faptul că a fost biruit și alungat din cer. Eforturile lui de a se așeza pe sine și propriile planuri în locul unde trebuie să stea Dumnezeu sunt cât se poate de perseverente și de insistente. El a prins lumea în capcana lui și, chiar dintre copiii lui Dumnezeu, mulți nu cunosc strategiile lui și îi dau ocazia pe care o cere el pentru a le distruge sufletul. Ei nu manifestă un zel arzător de a-L înălța pe Isus și a-L predica mulțimilor de oameni care pier, spunându-le: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1,29).
Aceia care nu sunt familiarizați cu legile guvernării lui Dumnezeu, așa cum au fost prezentate pe munte, nu sunt familiarizați cu adevărul așa cum este el în Isus. Domnul Hristos a descoperit principiile vaste și cuprinzătoare ale Legii. El a prezentat fiecare poruncă și a exemplificat în viața Sa fiecare cerință a Legii. Acela care cunoaște adevărul așa cum este arătat în Lege cunoaște adevărul așa cum este el în Isus și, dacă ascultă poruncile lui Dumnezeu, prin credința în Hristos, viața lui este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
Cunoașterea cerințelor Legii ar spulbera până și ultima rază de speranță din suflet, dacă omului nu I-ar fi fost asigurat un Mântuitor, dar adevărul, așa cum este el în Isus, este o mireasmă de viață spre viață. Fiul cel iubit al lui Dumnezeu a murit ca să-i poată atribui omului neprihănirea Sa, nu ca să-i poată da omului libertatea de a călca Legea sfântă a lui Dumnezeu, așa cum încearcă Satana să-i facă pe oameni să creadă. Prin credința în Hristos, omul poate avea puterea morală de a se împotrivi răului.
Sfințirea este o lucrare de o viață
Lucrarea sfințirii este o lucrare ce durează o viață întreagă. Ea trebuie să continue fără încetare, dar lucrarea aceasta nu poate să continue în inimă, atâta vreme cât lumina sau vreo parte a adevărului este respinsă ori neglijată. Sufletul care este sfințit nu se va mulțumi să rămână într-o stare de ignoranță, ci va dori să umble în lumină și să caute o lumină mai mare. Așa cum minerul sapă în căutarea aurului și argintului, tot așa urmașul lui Hristos va căuta adevărul ca pe o comoară ascunsă și va înainta din lumină în lumină, sporind mereu în cunoaștere. El va crește continuu în har și în cunoașterea adevărului. Eul trebuie să fie biruit. Fiecare defect al caracterului trebuie să fie văzut în marea oglindă a lui Dumnezeu. Prin standardul stabilit de Dumnezeu pentru caracter, noi putem să aflăm dacă suntem condamnați sau nu.
Dacă ești condamnat, există o singură cale pe care poți să o urmezi. Trebuie să te pocăiești înaintea lui Dumnezeu pentru că ai călcat Legea Sa și să ai credință în Domnul Isus Hristos ca fiind singurul care poate să curețe păcatul. Dacă dorim să obținem cerul, trebuie să împlinim cerințele sfinte ale lui Dumnezeu. Aceia care se vor strădui în conformitate cu Legea nu se vor strădui în zadar. Trebuie doar să crezi adevărul așa cum este el în Isus și vei fi întărit pentru lupta cu puterile întunericului. Luptătorii din vechime se străduiau să câștige o coroană pieritoare. Oare noi nu ar trebui să luptăm pentru a câștiga coroana care nu se vestejește?
Satana va folosi orice metodă și orice șiretlic pentru a ne duce la ruină. Dacă stai alături de iubitorii de comoditate, având pe buze cuvintele: „Sunt mântuit”, în timp ce desconsideri poruncile lui Dumnezeu, vei fi pierdut pentru veșnicie. Pentru iubitorii de comoditate și pentru cei ce nu fac nimic, în Isus se află un adevăr îngrozitor. Dar pentru cei ascultători, în Isus se află un adevăr plin de bucurie liniștitoare. Aceasta este bucuria care vine de la Duhul Sfânt. Așadar, fiți convinși că trebuie să vă deschideți mintea și inima, ca să puteți vedea fiecare rază de lumină care strălucește venind de la scaunul de domnie al lui Dumnezeu.
Nu este timpul potrivit să fim indiferenți, nepăsători și iubitori de plăceri. Domnul Hristos vine cu putere și mare slavă. Sunteți pregătiți? Renunțați voi la păcatele voastre? Sunteți voi sfințiți prin adevăr, ca răspuns la rugăciunea lui Hristos? Cu privire la ucenici, El S-a rugat: „Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17,17).
Părinții trebuie să-i crească pe copiilor lor „în mustrarea și învățătura Domnului”, învățându-i să le placă să facă voia lui Dumnezeu. Este imposibil să supraestimăm avantajele evlaviei tinerilor. Impresiile primite în tinerețe sunt prea multe și durează veșnic. Legile și poruncile lui Dumnezeu pot fi întipărite cel mai ușor pe tablele sufletului tinerilor. Îndrumarea copiilor a fost neglijată într-o mare măsură, iar neprihănirea lui Hristos nu le-a fost prezentată așa cum ar fi trebuit.
Timpul de probă ne este dat ca să ne desăvârșim un caracter potrivit pentru veșnicie. Părinți, cât de solemn este gândul că Domnul a dat în mâinile voastre copiii pe care să-i educați și să-i învățați, ca să-și poată dezvolta caractere pe care Dumnezeu le va aproba sau caractere cu care Satana și îngerii lui pot să se joace așa cum vor! Domnul Isus a vorbit din stâlpul de nor și de foc și le-a poruncit israeliților să-i îndrume pe copiii lor cu atenție cu privire la poruncile lui Dumnezeu. Cine respectă îndrumarea aceasta? Cine caută să-i educe pe copiii săi așa încât să fie aprobați de Dumnezeu? Cine păstrează în minte gândul că toate talentele și darurile copiilor săi Îi aparțin lui Dumnezeu și trebuie să fie consacrate în întregime în slujba Sa?
Ana l-a consacrat pe Samuel Domnului, iar Domnul i S-a descoperit încă de când era tânăr. Trebuie să lucrăm mult mai mult pentru copiii și tinerii noștri, pentru ca Dumnezeu să-i primească pentru a îndeplini lucruri mari în Numele Său în domeniul predicării adevărului pentru cei din țările străine și pentru cei care se află în întunericul ideilor false și al superstițiilor. Dacă manifestați îngăduință față de copiii voștri, satisfăcându-le dorințele egoiste, dacă îi încurajați să le placă îmbrăcămintea și să dezvolte vanitatea și mândria, faceți o lucrare ce Îl va dezamăgi pe Domnul Isus, care a plătit un preț infinit pentru răscumpărarea lor. El dorește ca toți copiii să-I slujească, având o inimă neîmpărțită.
Părinți, voi aveți de făcut o mare lucrare pentru Isus, care a făcut totul pentru voi. El să fie Călăuzitorul și Ajutorul vostru. Dumnezeu nu a reținut de la voi cel mai bun dar pe care L-a avut, când L-a dat pe singurul Său Fiu. Copiii și tinerii să nu fie împiedicați să vină la Isus. Satana caută să-i câștige pe copii de partea lui, ca și când i-ar lega cu niște legături de oțel, iar voi puteți să aveți succes în a-i aduce la Isus, numai printr-un efort personal hotărât. Este necesară o lucrare mai stăruitoare pentru copii și tineri, deoarece ei sunt speranța bisericii. Iosif, Daniel și tovarășii lui, Samuel, David, Ioan și Timotei sunt niște exemple strălucite care mărturisesc despre faptul că „începutul înțelepciunii este frica de Domnul” (Proverbe 9,10).
Dacă vrem ca Domnul Isus să rămână alături de noi ca sfătuitor și ajutor, trebuie să facem eforturile cele mai stăruitoare și hotărâte. Lumina care strălucește de la Fiul lui Dumnezeu, aflat pe Golgota, poate să conducă acasă fiecare suflet rătăcitor. În El se află puterea de a curăți inima și de a schimba caracterul. Fiecare creștin adevărat să lucreze pentru copii și tineri, prezentându-le frumusețea inegalabilă a Domnului Isus. Atunci, atracțiile și iluziile lumii acesteia vor fi umbrite, iar ei nu vor vedea niciun avantaj de câștigat pe calea neascultării.