Omul nu se poate mântui singur. El poate să se autoînșele cu privire la lucrul acesta, dar nu este în stare să se mântuiască singur. Numai neprihănirea lui Hristos poate să fie de folos pentru mântuirea lui, iar aceasta este darul lui Dumnezeu. Aceasta este haina de nuntă în care puteți să vă înfățișați ca niște oaspeți bine-veniți la ospățul de nuntă al Mielului. Încredeți-vă în Hristos fără întârziere și veți fi făpturi noi în Hristos, lumini în lume.
Domnul Hristos este numit „Domnul, neprihănirea noastră” și fiecare trebuie să spună prin credință: „Domnul, neprihănirea mea.” Când credința se bazează pe darul lui Dumnezeu, laudele la adresa lui Dumnezeu vor fi pe buzele noastre și vom fi în stare să le spunem altora: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1,29). Atunci, vom fi în stare să le spunem celor pierduți despre Planul de Mântuire, arătându-le că, pe când lumea zăcea sub blestemul păcatului, Domnul i-a prezentat termenii milei Sale păcătosului căzut și lipsit de speranță și i-a descoperit valoarea și semnificația harului Său. Harul este o favoare nemeritată. Îngerii, care nu cunosc păcatul, nu înțeleg ce înseamnă har pentru ei, dar natura noastră păcătoasă are nevoie de harul unui Dumnezeu milos. Harul a fost acela care L-a trimis pe Mântuitorul să ne caute ca pe niște oi rătăcite și să ne aducă înapoi, în staul.
Aveți voi, în suflet, simțământul nevoii? Flămânziți și însetați după neprihănire? Atunci, aceasta este dovada că Domnul Hristos a lucrat în inima voastră și a creat acest simțământ, pentru ca El să poată fi căutat ca să facă pentru voi, prin înzestrarea cu Duhul Său cel Sfânt, acele lucruri pe care voi nu puteți să le faceți singuri. Domnul nu precizează nicio condiție, nu vrea decât să flămânziți după harul Său, dorind nespus sfatul Său și dragostea Sa. „Cereți!” Când cereți, este evident faptul că vă dați seama de nevoia voastră și, dacă veți cere cu credință, veți primi. Domnul a garantat prin cuvântul Său, iar cuvântul Său nu poate să dea greș. Faptul că simțiți și știți că sunteți păcătoși este un argument suficient pentru a cere harul și mila Sa. Condiția pentru a putea să veniți la Dumnezeu nu este aceea de a fi sfinți, ci aceea de a-I cere lui Dumnezeu să vă curețe sufletul de orice nelegiuire. Prin urmare, de ce să mai așteptați? Credeți-L pe Dumnezeu pe cuvânt și spuneți:
„Privind uimit iubirea Ta Și jertfa ce-ai adus, Să fiu pe veci cu Tine-aș vrea, Iubitul meu Isus!”
Dacă Satana vine să pună o umbră între voi și Dumnezeu, acuzându-vă de păcat și ispitindu-vă să nu vă încredeți în Dumnezeu și să vă îndoiți de harul Său, spuneți: Nu pot să îngădui ca slăbiciunea mea să intervină între mine și Dumnezeu, pentru că El este puterea mea. Păcatele mele, care sunt multe, sunt puse asupra lui Isus, Înlocuitorul meu și Jertfa adusă pentru mine.
„Neputând s-aduc nimic, Lângă crucea Ta, azi, pic.”
Niciun om nu poate să privească înăuntrul lui și să găsească în caracterul lui ceva care să-l recomande înaintea lui Dumnezeu sau să-l asigure că este primit de Dumnezeu. Cel păcătos poate găsi intrare la Dumnezeu numai prin Domnul Isus, pe care Tatăl L-a dat pentru viața lumii. Numai Domnul Isus este Răscumpărătorul nostru, Apărătorul și Mijlocitorul nostru. În El se află singura noastră speranță de iertare, pace și neprihănire. Sufletul lovit de păcat poate să fie însănătoșit numai prin sângele lui Hristos. Domnul Hristos este tămâia cea sfântă și plăcut mirositoare care face rugăciunile noastre vrednice să fie primite de Tatăl. Prin urmare, voi puteți să spuneți:
„Așa cum sunt, n-aduc nimic Decât că sângele-Ți ce-a curs Pe mine el m-a curățit... La Tine vin, Hristos Isus.”
Nu ni se cere un efort mintal intens și agonie ca să venim la Hristos, ci doar să acceptăm condițiile mântuirii, pe care Dumnezeu le-a prezentat cu claritate în Cuvântul Său. Binecuvântarea este oferită tuturor fără plată. Invitația este: „Voi, toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte, fără bani și fără plată! De ce cântăriți argint pentru un lucru care nu hrănește? De ce vă dați câștigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultați-Mă dar, și veți mânca ce este bun, și sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase” (Isaia 55,1.2).
Neprihănirea găsită în Hristos
Așadar, veniți, căutați și găsiți. Rezervorul de putere este deschis, este plin și vi se oferă fără plată. Veniți cu o inimă smerită, fără să vă gândiți că trebuie să faceți vreo faptă bună pentru a merita favoarea lui Dumnezeu sau că trebuie să vă faceți mai buni înainte de a putea să veniți la Hristos. Voi nu aveți putere să faceți binele și nu puteți să vă îmbunătățiți situația. Despărțiți de Hristos, nu avem niciun merit și nicio neprihănire. Păcătoșenia noastră, slăbiciunea și nedesăvârșirea noastră fac să ne fie imposibil să stăm înaintea lui Dumnezeu, dacă nu suntem îmbrăcați în neprihănirea desăvârșită a lui Hristos. Noi trebuie să fim găsiți în El, având nu o neprihănire proprie, ci neprihănirea care este în Hristos. Atunci, în Numele care este mai presus de orice nume, singurul Nume prin care oamenii pot să fie mântuiți, cereți împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu, spunând: „Doamne, iartă-mi păcatul! Îmi pun mâinile în mâinile Tale pentru a primi ajutor și trebuie să îl am, altfel voi muri. Acum cred.” Mântuitorul îi spune păcătosului care se pocăiește: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14,6) și „pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6,37). „Eu sunt mântuirea ta!” (Psalmii 35,3)
Când răspundeți la atracția exercitată de Domnul Hristos și treceți de partea Sa, voi manifestați o credință mântuitoare. A vorbi ocazional despre lucrurile religioase, a vă ruga pentru binecuvântările spirituale, fără să aveți o foame reală a sufletului și o credință vie, nu este de mult folos. Mulțimea curioasă care s-a adunat în jurul lui Isus nu a simțit nicio putere vitală când s-a atins de El. Dar sărmana femeie suferindă, care era bolnavă de doisprezece ani, a întins mâna în marea ei nevoie și a atins poala hainei Sale, simțind puterea vindecătoare. Atingerea ei a fost o atingere a credinței, iar Domnul Hristos a recunoscut această atingere. El a știut că o putere ieșise din El și, întorcându-Se spre mulțime, a întrebat: „Cine s-a atins de Mine?” (Luca 8,45). Surprinși de întrebarea aceasta, ucenicii au întrebat: „Învățătorule, noroadele Te împresoară…, și mai întrebi: «Cine s-a atins de Mine?»” „Dar Isus a răspuns: «S-a atins cineva de Mine, căci am simțit că a ieșit din Mine o putere». Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui și a spus în fața întregului norod din ce pricină se atinsese de El, și cum fusese vindecată numaidecât. Isus i-a zis: «Îndrăznește, fiică; credința ta te-a mântuit, du-te în pace»” (Luca 8,45-48). Credința care este de folos pentru a ne aduce într-o legătură vitală cu Domnul Hristos exprimă din partea noastră o alegere supremă, o încredere deplină și o consacrare totală. Credința aceasta lucrează din dragoste și curăță sufletul. În viața urmașului lui Hristos, ea realizează o ascultare adevărată de poruncile lui Dumnezeu, pentru că dragostea față de Dumnezeu și dragostea față de oameni vor fi urmarea legăturii vitale cu Hristos. „Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Romani 8,9).
Domnul Isus spune: „Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele” (Ioan 15,5). Oare putem să concepem o legătură mai strânsă decât este cea implicată de ilustrația aceasta? Fibrele mlădiței sunt identice fibrelor viței. Transmiterea vieții, a puterii și a hranei de la viță la mlădițe este continuă și fără piedici. Rădăcinile își trimit seva nutritivă prin ramuri. Așa este relația credinciosului cu Hristos, dacă el rămâne în Hristos și își primește hrana de la El. Însă relația spirituală dintre Domnul Hristos și suflet poate să fie stabilită numai prin exercitarea unei credințe personale. „Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui!” (Evrei 11,6) deoarece credința este aceea care ne pune în legătură cu puterea Cerului și ne aduce tăria necesară pentru a ne confrunta cu puterile întunericului. „Ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră” (1 Ioan 5,4). Credința face sufletul să fie familiarizat cu existența și prezența lui Dumnezeu și, dacă unica noastră țintă este să trăim spre slava lui Dumnezeu, vom discerne tot mai bine frumusețea caracterului Său și excelența harului Său. Sufletul nostru ajunge să fie puternic din punct de vedere spiritual, pentru că respirăm atmosfera cerului și ne dăm seama că Dumnezeu este la dreapta noastră, așa încât să rămânem neclintiți. Noi ne ridicăm deasupra lumii, privindu-L pe Acela care este Cel dintâi dintre zecile de mii, Cel întru totul vrednic de iubit și, privind, suntem schimbați după chipul Său.