La adunarea de la Kansas, rugăciunea mea către Dumnezeu a fost ca puterea vrăjmașului să fie sfărâmată și poporul care fusese în întuneric să-și deschidă inima și mintea pentru solia pe care Dumnezeu i-o va trimite, ca să poată înțelege adevărul nou pentru multe minți ca pe un adevăr vechi, așezat într-un cadru nou. Înțelegerea celor din poporul lui Dumnezeu a fost orbită, pentru că Satana a reprezentat greșit caracterul lui Dumnezeu. Înaintea poporului, Domnul nostru cel bun și plin de har a fost prezentat înveșmântat în atributele lui Satana, iar cei care căutau adevărul L-au privit pe Dumnezeu într-o lumină falsă atât de mult timp, încât este greu să risipești norul care acoperă slava Sa dinaintea ochilor lor. Mulți au trăit într-o atmosferă de îndoială și li se pare a fi aproape imposibil să se bazeze pe nădejdea care este pusă înainte prin Evanghelia lui Hristos. (…)
În Sabat, adevărurile prezentate au fost noi pentru majoritatea celor din adunare. Lucruri noi și vechi au fost scoase din vistieria Cuvântului lui Dumnezeu. Au fost descoperite adevăruri pe care oamenii cu greu au putut să le înțeleagă și să și le însușească. Lumina cu privire la Lege și Evanghelie, cu privire la faptul că Hristos este neprihănirea noastră a strălucit puternic din Scripturile lui Dumnezeu, iar sufletelor care flămânzeau după adevăr li s-a părut a fi o lumină prea prețioasă pentru a fi primită.
Totuși, lucrările din Sabat nu au fost în zadar. Duminică dimineața s-a văzut o dovadă hotărâtă că Duhul lui Dumnezeu săvârșea schimbări mari în starea morală și spirituală a celor adunați. A avut loc o predare a minții și a inimii față de Dumnezeu, iar aceia care fuseseră multă vreme în întuneric au prezentat mărturii prețioase. Un frate a vorbit despre lupta prin care trecuse înainte de a putea să primească vestea bună că Hristos este neprihănirea noastră. Lupta a fost aspră, dar Domnul lucra cu el, iar mintea lui a fost schimbată și puterea lui a fost înnoită. Domnul i-a prezentat adevărul în propoziții clare, descoperindu-i faptul că numai Hristos este izvorul oricărei nădejdi și al mântuirii. „În El era viața, și viața era lumina oamenilor.” „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1,4.14).
Unul dintre frații noștri pastori tineri a spus că s-a bucurat de binecuvântarea și dragostea lui Dumnezeu pe parcursul acelei adunări, mai mult decât în toată viața lui de până atunci. Un altul a declarat că încercările, greutățile și luptele pe care le-a suportat în mintea lui au fost atât de mari, încât a fost ispitit să renunțe la totul. Simțea că nu mai e nicio speranță pentru el, dacă nu poate să obțină mai mult din harul lui Hristos, dar, prin influența acestor adunări, a trăit o schimbare a inimii și a avut o cunoaștere mai bună a mântuirii prin credința în Hristos. El a înțeles că are privilegiul de a fi îndreptățit prin credință și era împăcat cu Dumnezeu, mărturisind cu lacrimi ce eliberare sufletească și ce binecuvântare veniseră în inima lui. În fiecare adunare au fost prezentate multe mărturii cu privire la pacea, mângâierea și bucuria pe care le-au avut oamenii prin primirea luminii.
Îi mulțumim Domnului din toată inima că avem o lumină prețioasă pe care să o prezentăm oamenilor și ne bucurăm că avem o solie pentru timpul acesta, adevărul prezent. Vestea că Domnul Hristos este neprihănirea noastră le-a adus multora eliberarea sufletească, iar Dumnezeu le spune copiilor Săi: „Mergeți înainte!” Solia către biserica laodiceeană se aplică stării noastre. Cât de clar este descrisă poziția acelora care cred că au tot adevărul, care se mândresc că ei cunosc Cuvântul lui Dumnezeu, în timp ce puterea lui sfințitoare nu a fost simțită în viața lor! Zelul fierbinte al iubirii de Dumnezeu lipsește din inima lor, dar tocmai această dragoste arzătoare face ca poporul lui Dumnezeu să fie lumina lumii.
Solia pentru Laodiceea
Martorul credincios spune despre acea biserică fără viață, rece și lipsită de spiritul lui Hristos: „Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea” (Apocalipsa 3,15.16). Observați cuvintele următoare: „Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic», și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol” (Apocalipsa 3,17). Aici este reprezentat un popor care se mândrește cu faptul că are cunoștințe și avantaje spirituale. Dar cei din poporul acesta nu au răspuns la binecuvântările nemeritate pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra lor. Ei au fost plini de răzvrătire și nerecunoștință, L-au uitat pe Dumnezeu, iar El a continuat să-i trateze așa cum își tratează un tată iubitor și iertător fiul nerecunoscător și îndărătnic. Ei s-au împotrivit harului Său, au abuzat de privilegiile Sale, au desconsiderat ocaziile oferite de El și au fost mulțumiți să se cufunde în mulțumire de sine, într-o nerecunoștință lamentabilă, într-un formalism fals, în lipsă de sinceritate, ipocrizie. Cu o mândrie fariseică, au continuat să se laude până când s-a spus despre ei: „Pentru că zici: «Sunt bogat și nu duc lipsă de nimic...»”
Oare nu le-a trimis Domnul Isus acestor oameni mulțumiți de ei înșiși solie după solie de mustrare și de avertizare? Nu au fost sfaturile Sale disprețuite și respinse? Nu au fost tratați cu batjocuri solii trimiși de El, iar cuvintele lor au fost primite ca niște povești fanteziste? Domnul Hristos vede ceea ce omul nu vede. El vede păcate care vor epuiza răbdarea unui Dumnezeu îndelung răbdător, dacă oamenii nu se vor pocăi de ele. Domnul Hristos nu poate să Își asume numele acelora care sunt mulțumiți de starea lor. El nu poate să mijlocească pentru un popor care nu simte nevoia după ajutorul Său, care pretinde că știe și are totul.
Marele Răscumpărător Se reprezintă pe Sine printr-un negustor ceresc, încărcat de bogății, mergând din casă în casă, prezentându-Și bunurile de valoare și spunând: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, și pocăiește-te! Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine!” (Apocalipsa 3,18-20)
Să ne gândim la starea în care suntem înaintea lui Dumnezeu, să ascultăm sfatul Martorului adevărat! Niciunul dintre noi să nu fie plin de prejudecăți, așa cum au fost iudeii, așa încât lumina să nu poată intra în inima noastră. Să nu fie necesar ca Hristos să spună despre noi, așa cum a spus despre ei: „Și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!” (Ioan 5,40)
La fiecare adunare de după Conferința Generală, sufletele au primit cu nerăbdare solia prețioasă a neprihănirii lui Hristos. Mulțumim lui Dumnezeu că sunt suflete care își dau seama că au nevoie de ceva ce nu dețin — aurul credinței și al dragostei, haina albă a neprihănirii lui Hristos, alifia pentru ochi a discernământului spiritual. Dacă aveți aceste daruri prețioase, templul sufletului omenesc nu va fi asemenea unui altar profanat. Frați și surori, vă adresez în Numele lui Isus Hristos din Nazaret apelul de a lucra acolo unde lucrează Dumnezeu! Acum este ziua ocaziei pline de har și a privilegiului.