„Vedeți, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință… După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă” (Iacov 2,24-26). Este foarte important să avem credință în Isus și să credem că suntem mântuiți prin El, dar este periculos să adoptăm poziția pe care o adoptă mulți, spunând: „Sunt mântuit.” Mulți au spus: „Trebuie să faci fapte bune și vei trăi”, dar, despărțit de Hristos, nimeni nu poate să facă fapte bune. Mulți din ziua de azi spun: „Crede, doar crede și vei trăi.” Credința și faptele merg împreună, credința și faptele sunt combinate. Acum, Domnul nu cere de la vreun suflet nimic mai puțin decât a cerut de la Adam în Paradis, înainte de cădere — o ascultare desăvârșită și o neprihănire deplină. Cerința lui Dumnezeu sub legământul harului este la fel de mare precum cerința din Paradis — armonia cu Legea Sa, care este sfântă, dreaptă și bună. Evanghelia nu a micșorat cerințele Legii, ci ea înalță Legea și o face vrednică de cinste. În timpul Noului Testament nu se cere nimic mai puțin decât s-a cerut în timpul Vechiului Testament. Nimeni să nu se lase condus de amăgirea atât de plăcută inimii firești, că Dumnezeu va accepta sinceritatea, indiferent care ar fi credința cuiva sau cât de greșită ar fi viața lui. Dumnezeu cere de la copilul Său o ascultare desăvârșită.
Pentru a îndeplini cerințele Legii, credința noastră trebuie să se bazeze pe neprihănirea lui Hristos, pe care trebuie să o primim ca fiind neprihănirea noastră. Prin unirea cu Hristos și primirea neprihănirii Sale prin credință, noi putem ajunge în stare să facem lucrările lui Dumnezeu și să fim colaboratori cu Hristos. Dacă vreți să fiți duși de valul răului și nu conlucrați cu mijloacele cerești, oprind nelegiuirea în familia voastră și în biserică, pentru ca neprihănirea veșnică să poată fi adusă acolo, nu aveți credință. Credința lucrează prin dragoste și curăță sufletul. Prin credință, Duhul Sfânt lucrează în inimă și creează înăuntrul ei sfințirea, dar lucrul acesta nu poate să fie făcut, dacă omul nu va conlucra cu Hristos. Noi putem să fim pregătiți pentru cer numai prin lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii, dar, dacă dorim să găsim intrare la Tatăl, trebuie să avem neprihănirea lui Hristos ca pe o acreditare. Pentru a avea neprihănirea lui Hristos, trebuie să fim schimbați zi de zi prin influența Duhului Sfânt și să fim părtași la natura divină. Lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a schimba preferințele, de a sfinți inima și de a înnobila omul.
Priviți la Isus
Sufletul să privească la Isus. „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1,29). Nimeni nu va fi obligat să privească la Hristos, dar glasul invitației răsună în apeluri stăruitoare: „Privește și trăiește!” Când vom privi la Hristos, vom vedea că dragostea Sa este fără egal, pentru că El a luat locul păcătosului vinovat și i-a atribuit acestuia neprihănirea Sa desăvârșită. Când cel păcătos Îl vede pe Mântuitorul murind pe cruce în locul lui, sub blestemul păcatului, și când vede dragostea Sa iertătoare, în inima lui se naște dragostea. El Îl iubește pe Hristos, pentru că Hristos l-a iubit mai întâi, iar dragostea este împlinirea Legii. Sufletul care se pocăiește își dă seama că Dumnezeu „este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire”. Duhul lui Dumnezeu lucrează în sufletul celui păcătos, făcându-l în stare să înainteze de la un stadiu al ascultării la altul, să crească în putere, din har în har, în Isus Hristos.
Dumnezeu îi condamnă pe drept pe toți aceia care nu-L primesc pe Hristos ca Mântuitor personal, dar iartă fiecare suflet care vine la El prin credință și îl face în stare să împlinească lucrările lui Dumnezeu și să fie una cu Hristos prin credință. Domnul Isus spune despre aceștia: „Eu în ei și Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una [unitatea aceasta aduce desăvârșirea caracterului], ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17,23). Domnul a pregătit toate mijloacele prin care omul să poată avea o mântuire deplină fără plată și să fie desăvârșit în El. Dumnezeu plănuiește ca toți copiii Săi să aibă razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, pentru ca toți să poată avea lumina adevărului. Dumnezeu i-a oferit lumii mântuirea cu un preț infinit, chiar prin darul singurului Său Fiu. Apostolul întreabă: „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8,32). Prin urmare, dacă nu vom fi mântuiți, greșeala nu va fi a lui Dumnezeu, ci a noastră, pentru că nu am conlucrat cu mijloacele divine. Voința noastră nu a coincis cu voința lui Dumnezeu.
Răscumpărătorul lumii Și-a înveșmântat natura divină în natura omenească, așa încât să poată ajunge în legătură directă cu oamenii, pentru că a fost nevoie de natura divină și de cea omenească, pentru a aduce în lume mântuirea care îi era necesară omului căzut. Natura divină a avut nevoie de cea omenească pentru ca naturii omenești să-i poată fi deschisă o cale de comunicare între Dumnezeu și om. Omul are nevoie de o putere din afara lui și mai presus de el, ca să-l readucă la asemănarea cu Dumnezeu, dar faptul că are nevoie de ajutorul divin nu face ca partea omului să fie lipsită de importanță. De la om se cere credință, deoarece credința lucrează prin dragoste și curăță sufletul. Credința se bazează pe meritele lui Hristos. Domnul nu plănuiește ca puterea omului să fie paralizată, ci, prin conlucrarea cu Dumnezeu, puterea omului poate să fie eficientă în vederea binelui. Dumnezeu nu plănuiește ca voința noastră să fie nimicită, deoarece tocmai prin acest atribut trebuie să îndeplinim lucrarea pe care El dorește să o facem atât în teritoriile de acasă, cât și în străinătate. El i-a dat fiecăruia o lucrare și fiecare lucrător adevărat transmite lumină în lume, deoarece este unit cu Dumnezeu, cu Hristos și cu îngerii în marea lucrare de salvare a celor pierduți. Prin asocierea cu Dumnezeirea, el ajunge tot mai inteligent în săvârșirea lucrărilor lui Dumnezeu. Prin manifestarea în afară a lucrării pe care harul divin o săvârșește în interiorul lui, credinciosul va ajunge mare din punct de vedere spiritual. Acela care lucrează în conformitate cu capacitatea care i-a fost dată va ajunge un lucrător înțelept pentru Domnul, deoarece este ucenicul lui Hristos, învățând să îndeplinească lucrările lui Dumnezeu. El nu va evita poverile responsabilității, deoarece își va da seama că fiecare trebuie să poarte o răspundere în lucrarea lui Dumnezeu în limitele capacității lui și se va așeza sub povara lucrării, dar Domnul Isus nu va îngădui ca slujitorul Său ascultător și binevoitor să fie zdrobit. Acela care poartă responsabilități grele în lucrarea lui Dumnezeu nu are nevoie de mila voastră, pentru că el este credincios și drept în conlucrarea cu Dumnezeu și lucrarea este adusă la îndeplinire prin unirea efortului omenesc cu cel divin. Vrednic de milă este acela care evită responsabilitățile și care nu-și dă seama de privilegiul la care este chemat.