Napier, Noua Zeelandă, 9 aprilie 1893
Frate A. T. Jones, Am visat că participam la o adunare, iar acolo se afla o audiență numeroasă. În visul meu, tu prezentai subiectul credinței și al neprihănirii atribuite de Hristos prin credință. Ai repetat de câteva ori că faptele nu valorează nimic și că nu este nicio condiție. Subiectul a fost prezentat într-o asemenea lumină, încât am știut că mintea oamenilor va fi încurcată și nu vor rămâne cu o impresie corectă cu privire la credință și fapte, iar eu am hotărât să îți scriu. Tu prezinți subiectul acesta într-un mod prea insistent. Pentru primirea îndreptățirii, sfințirii și neprihănirii lui Hristos, noi trebuie să îndeplinim niște condiții. Eu știu ce vrei să spui, dar tu lași o impresie greșită în mintea multora. Deși faptele bune nu vor mântui nici măcar un suflet, totuși este imposibil ca vreun suflet să fie mântuit fără fapte bune. Dumnezeu ne mântuiește cu o condiție, și anume aceea că trebuie să cerem, dacă dorim să primim, să căutăm, dacă dorim să găsim și să batem, dacă dorim ca ușa să ni se deschidă.
Hristos Se oferă pe Sine cu dorința de a-i mântui până la capăt pe cei ce vin la El. Domnul îi invită pe toți să vină la El. „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6,37). În realitate, tu înțelegi subiectele acestea așa cum le înțeleg și eu, totuși, prin expresiile tale, le faci să încurce mintea oamenilor. Când ți s-au pus întrebări cu privire la subiectul acesta, tu ți-ai exprimat ideile în legătură cu faptele într-un mod radical, dar ele nu sunt suficient de clare în mintea ta și nu poți să le clarifici altora principiile corecte, pentru că nu ești în stare să-ți armonizezi declarațiile cu propriile principii și cu propria credință.
Tânărul bogat a venit la Domnul Isus cu întrebarea următoare: „Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (Marcu 10,17). Iar Hristos i-a spus: ,,Pentru ce Mă numești bun… Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu… Dar, dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile”. El I-a zis: „Care?” Domnul Isus a citat câteva, iar tânărul i-a zis: „Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinerețea mea, ce-mi mai lipsește?” Isus i-a spus: „Dacă vrei să fii desăvârșit, du-te de vinde ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în cer! Apoi, vino și urmează-Mă.” Aici se află niște condiții, iar Biblia este plină de condiții. „Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat, pentru că avea multe avuții” (Matei 19,17.20.21.22).
Aspecte cu privire la care trebuie să fim precauți
Prin urmare, când spui că nu sunt condiții, iar unele exprimări sunt destul de ample, tu împovărezi mintea oamenilor și unii nu pot să priceapă consecvența din expresiile tale. Ei nu pot să înțeleagă cum să armonizeze expresiile acestea cu declarațiile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu. Te rog să fii precaut cu privire la punctele acestea. Aceste expresii tari în legătură cu faptele nu vor face niciodată poziția noastră să fie mai puternică. Expresiile acestea slăbesc poziția noastră, deoarece mulți vor considera că tu ești un extremist și vor pierde învățăturile bogate pe care le ai pentru ei tocmai cu privire la subiectele pe care trebuie să le cunoască. (…) Fratele meu, subiectul acesta este greu de înțeles și nu trebuie să încurci pe nimeni cu idei care nu se armonizează cu Scriptura. Te rog să te gândești că, deși erau învățați de Domnul Hristos, mulți dintre ucenici erau lamentabil de neștiutori, dar, când Duhul Sfânt pe care L-a făgăduit Isus a venit asupra lor și l-a făcut pe Petru cel șovăitor să fie campionul credinței, ce schimbare a avut loc în caracterul lui! Cu toate acestea, în prezentările și exprimările tale exagerate, să nu pui nicio piatră de care să se poticnească un suflet slab în credință. Fii mereu consecvent, calm, profund și temeinic. Nu trebuie să ajungi la extreme cu privire la nicio idee, ci păstrează-ți picioarele pe o stâncă solidă. Avem un Mântuitor prețios. „Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cine Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui” (Ioan 14,21).
Acesta este adevăratul test — împlinirea cuvintelor lui Hristos. Aceasta este dovada dragostei omului față de Isus, iar acela care împlinește voia Sa îi va prezenta lumii dovada practică a roadelor pe care le manifestă prin ascultare, prin curăția și sfințenia caracterului. (…)
Oh, fratele meu, pășește cu atenție alături de Dumnezeu. Totuși nu uita că ochii unora sunt îndreptați intenționat spre tine, așteptând să depășești limita, să te poticnești și să cazi. Dar, dacă vei rămâne în umilință aproape de Isus, totul va fi bine. (…)
În școala lui Hristos nu există niciun timp când putem să spunem că am absolvit. Noi trebuie să lucrăm la planul de adăugare, iar Domnul va lucra la planul de multiplicare. Noi vom pune în aplicare planul de adăugare, întărind chemarea și alegerea noastră printr-o sârguință continuă, exercitată prin harul lui Hristos. (…) „Dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos” (2 Petru 1,10.11). — Scrisoarea 44, 1893
Niciun compromis cu păcatul
Frații mei trebuie să fie foarte atenți la felul în care le prezintă oamenilor subiectul credinței și al faptelor, ca nu cumva mintea lor să fie încurcată. Oamenii să fie îndemnați să fie sârguincioși în săvârșirea faptelor bune. Să li se arate cum să aibă succes, cum să fie curățiți și cum pot jertfele lor să aibă un miros plăcut înaintea lui Dumnezeu. Toate acestea sunt realizate prin sângele lui Hristos. Oamenilor trebuie să li se prezinte solii hotărâte. Lucrătorii să înainteze mustrând orice fel de rău.
Dacă îngerului vreunei biserici îi este dată o misiune asemănătoare celei date îngerului Bisericii din Efes, atunci solia trebuie să fie auzită prin slujitorii omenești, mustrând neglijența, rămânerea în urmă și păcatul, pentru ca oamenii să poată fi aduși la pocăință și la mărturisirea păcatului. Nu căutați niciodată să acoperiți păcatul, deoarece, în solia de mustrare, Hristos trebuie să fie proclamat ca fiind cel dintâi și cel de pe urmă, începutul și sfârșitul și totul în toate pentru suflet.
Puterea Sa așteaptă să fie cerută de aceia care doresc să biruie. Acela care mustră trebuie să-i însuflețească pe ascultători să lupte pentru a câștiga biruința. El trebuie să-i încurajeze să lupte pentru eliberarea de orice practică păcătoasă, să fie liberi de orice obicei imoral, chiar dacă renunțarea la sine va fi pentru ei ca și cum li s-ar scoate ochiul drept sau ca și cum li s-ar tăia mâna dreaptă. Să nu se facă niciun compromis cu obiceiurile rele și cu practicile păcătoase. — Manuscrisul 26a, 1892
Conlucrarea cu Dumnezeu
Omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu, folosindu-și toate puterile, potrivit cu capacitățile pe care i le-a dat Dumnezeu. Să nu fie neștiutor cu privire la practicile corecte în domeniul mâncării, al băuturii și al tuturor obiceiurilor vieții. Domnul plănuiește ca oamenii să acționeze ca niște ființe raționale și responsabile în fiecare aspect al vieții. (…)
Nu putem să ne permitem să neglijăm nicio rază de lumină pe care a dat-o Dumnezeu. A fi leneși în practicarea acelor lucruri care cer atenție înseamnă a săvârși un păcat. Omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu și să-și stăpânească patimile. Pentru a face lucrul acesta, trebuie să fie neobosit în rugăciunile adresate lui Dumnezeu, ca să primească fără încetare harul de a-și stăpâni spiritul, temperamentul și faptele. Împărtășindu-se de harul lui Hristos, el poate fi făcut în stare să biruie. A fi biruitor înseamnă mai mult decât presupun o mulțime de oameni.
Duhul lui Hristos va răspunde la strigătul fiecărei inimi pocăite, deoarece pocăința este darul lui Dumnezeu și este o dovadă că Hristos atrage sufletul la Sine. Noi nu putem să ne pocăim de păcat fără Hristos, prin urmare nu putem să fim iertați fără Hristos, și totuși, pentru om, cu mândria și pasiunea lui omenească, este o umilire să meargă direct la Domnul Isus, crezând și bazându-se pe El pentru toate nevoile lui. (…)
Nimeni să nu prezinte ideea că omul are de făcut doar puțin sau nu are de făcut nimic în marea lucrare a biruinței, deoarece Dumnezeu nu face nimic pentru om fără cooperarea acestuia. Nici să nu spună că, după ce ai făcut tot ce ai putut să faci singur, Isus te va ajuta. Domnul Hristos a zis: „Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic” (Ioan 15,5). De la început și până la sfârșit, omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu. Dacă Duhul Sfânt nu va lucra asupra inimii, ne vom împiedica și vom cădea la fiecare pas. Fără conlucrarea cu Hristos, eforturile omului nu înseamnă nimic, dar conlucrarea cu Hristos înseamnă biruință. În noi înșine, nu avem nicio putere de a ne pocăi de păcat. Dacă nu primim ajutorul divin, nu suntem în stare să facem nici primul pas spre Mântuitorul. El spune: „Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul” (Apocalipsa 21,6).
Deși Hristos este totul, totuși noi trebuie să-i inspirăm fiecărui om nevoia unei străduințe neobosite. Trebuie să luptăm, să ne străduim, să agonizăm, să veghem și să ne rugăm, ca nu cumva să fim biruiți de vrăjmașul viclean. Pentru că puterea și harul cu care suntem în stare să facem lucrul acesta vin de la Dumnezeu, noi trebuie să ne încredem tot timpul în Acela care este în stare să-i mântuiască în mod desăvârșit pe cei care vin la Dumnezeu prin El. Nimeni să nu-i transmită cuiva impresia că omul are de făcut doar puțin sau nu are de făcut nimic, ci mai degrabă să-i învețe pe ceilalți că omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu, ca să poată avea succes în lucrarea biruinței.
Nimeni să nu spună că faptele voastre nu au nicio legătură cu rangul și poziția voastră înaintea lui Dumnezeu. La judecată, sentința pronunțată va fi conformă cu ce s-a făcut și cu ce a fost lăsat nefăcut (Matei 25,34-40).
Din partea celui ce primește harul lui Dumnezeu, se cere efort și trudă, deoarece roadele sunt acelea care arată caracterul pomului. Deși faptele bune ale omului, fără credința în Isus, nu au o valoare mai mare decât jertfa lui Cain, totuși, dacă sunt acoperite cu meritele lui Hristos, ele mărturisesc despre faptul că omul respectiv este vrednic să moștenească viața veșnică. Moralitatea, așa cum este considerată de lume, nu atinge standardul divin și nu are înaintea Cerului un merit mai mare, decât a avut jertfa lui Cain. — Manuscrisul 26a, 1892
Supunerea față de Duhul Sfânt
Toți cei care înțeleg ce înseamnă să fii creștin se vor elibera de orice lucru care slăbește și întinează. Toate obiceiurile vieții unui astfel de om vor fi aduse în armonie cu cerințele Cuvântului adevărului și el nu numai că va crede, ci va și lucra pentru mântuirea sa cu frică și cutremur, în timp ce se va supune modelării Duhului Sfânt. — Review and Herald, 6 martie 1888
Domnul Isus acceptă intențiile noastre
Când în inimă se află dorința de a asculta de Dumnezeu și când se depun eforturi în scopul acesta, Domnul Isus acceptă dispoziția și efortul omului ca pe slujirea lui cea mai bună și completează deficiența lui cu meritele Sale divine. Însă El nu-i va accepta pe aceia care pretind a crede în El, dar sunt necredincioși față de poruncile Tatălui Său. Mulți își înșală sufletul, prin faptul că trăiesc o religie comodă, confortabilă și fără cruce. Dar Domnul Isus spune: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” (Matei 16,24) — Signs of the Times, 16 iunie 1890