Ar trebui să înțelegem timpul în care trăim. Noi nu îl înțelegem nici pe jumătate și nu îl folosim nici pe jumătate. Inima îmi tremură în mine când mă gândesc ce vrăjmaș avem de înfruntat și cât de puțin suntem pregătiți. Încercările copiilor lui Israel și atitudinea lor chiar înainte de prima venire a lui Hristos mi-au fost prezentate din nou și din nou pentru a ilustra situația poporului lui Dumnezeu în experiența lui de dinaintea celei de a doua veniri a lui Hristos — cum a căutat vrăjmașul fiecare ocazie pentru a pune stăpânire pe mintea iudeilor, iar astăzi el caută să orbească mintea slujitorilor lui Dumnezeu, așa încât să nu fie în stare să discearnă adevărul prețios.
Când Domnul Hristos a venit în lumea noastră, Satana s-a aflat pe terenul de luptă, încercând să împiedice la fiecare pas înaintarea Mântuitorului pe drumul Său de la iesle până la Golgota. Satana Îl acuza pe Dumnezeu de faptul că le ceruse îngerilor renunțare la sine, în timp ce El Însuși nu știa deloc ce înseamnă aceasta și nu voia să facă niciun sacrificiu pentru alții. Aceasta a fost acuzația pe care Satana a adus-o împotriva lui Dumnezeu în ceruri, iar după ce răul a fost alungat din ceruri, el L-a acuzat fără încetare pe Domnul de faptul că pretindea un serviciu pe care El Însuși nu voia să-l îndeplinească. Hristos a venit în lumea noastră pentru a înfrunta aceste acuzații false și pentru a-L descoperi pe Tatăl. Noi nu putem să ne imaginăm umilința pe care a îndurat-o El prin faptul că a luat asupra Sa natura noastră. Nu numai că era o dezonoare să facă parte din neamul omenesc, dar El, Maiestatea cerului, Împăratul slavei, S-a umilit pentru a ajunge să fie un copilaș și să sufere lipsurile și blestemele celor muritori. El nu S-a umilit până la nivelul uneia dintre pozițiile cele mai înalte de pe pământ, pentru a fi un om cu bogății și putere, ci, deși era bogat, El a ajuns sărac pentru noi, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să putem fi îmbogățiți. El a străbătut pas cu pas calea umilinței. A fost alungat din cetate în cetate, pentru că oamenii nu au vrut să primească Lumina lumii. Ei erau pe deplin mulțumiți cu situația lor.
Domnul Hristos oferise giuvaierele prețioase ale adevărului, dar oamenii le acoperiseră cu gunoiul superstițiilor și al ideilor false. El le împărtășise cuvintele vieții, dar ei nu au trăit prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. El a văzut că lumea nu putea să descopere cuvântul lui Dumnezeu, deoarece era ascuns de tradițiile oamenilor. El a venit să-i prezinte lumii importanța cerului în comparație cu pământul și să pună adevărul în locul care i se cuvenea. Numai Domnul Isus a putut să descopere adevărul pe care oamenii trebuiau să-l cunoască pentru a fi în stare să obțină mântuirea. Numai El putea să-l așeze în contextul cuvenit, iar lucrarea Sa a fost aceea de a-l elibera de ideile false și de a-l prezenta oamenilor în lumina lui cerească.
Satana a fost hotărât să I se împotrivească lui Isus. El făcuse toate eforturile încă de la căderea în păcat, pentru a face ca lumina să pară întuneric și întunericul să pară lumină. Când Hristos a căutat să le prezinte oamenilor adevărul în legătură cu mântuirea lor, Satana a lucrat prin conducătorii iudei și le-a inspirat vrăjmășie împotriva Răscumpărătorului lumii. Ei erau hotărâți să facă tot ce le stătea în putere pentru a-L împiedica să aibă vreo influență asupra oamenilor.
Oh, cât de mult a dorit Domnul Hristos, cât de tare ardea inima Sa de dorința de a le oferi preoților comori mai mari ale adevărului! Dar mintea lor fusese modelată în așa fel încât era aproape imposibil să li se descopere adevărurile cu privire la Împărăția Sa. Scripturile nu fuseseră citite corect. Iudeii așteptaseră venirea lui Mesia, dar crezuseră că El trebuie să vină cu toată slava care va însoți a doua Sa venire. Pentru că nu a venit cu toată maiestatea cerului, ei L-au respins categoric. Totuși nu L-au respins doar pentru că nu venise în splendoare, ci și pentru că El a fost întruparea curăției morale, iar ei erau imorali. El a trăit pe pământ ca un om de o integritate nepătată. În mijlocul degradării și al răului, un asemenea caracter nu era în armonie cu dorințele lor, de aceea Domnul a fost maltratat și disprețuit. Viața Sa nepătată a făcut să strălucească lumina în inima oamenilor și le-a descoperit nelegiuirea lor în caracterul ei odios.
Fiul lui Dumnezeu a fost atacat de puterile întunericului la fiecare pas. După botez, El a fost dus de Duhul în pustie și a suportat ispita timp de patruzeci de zile. Primesc scrisori în care se afirmă că Domnul Hristos nu a putut să aibă aceeași natură ca omul, deoarece, dacă ar fi avut aceeași natură, ar fi căzut în ispite asemănătoare. Dacă nu ar fi avut natura omului, El nu ar fi putut să fie Exemplul nostru. Dacă nu ar fi fost părtaș la natura noastră, El nu ar fi putut fi ispitit așa cum a fost ispitit omul. Dacă nu I-ar fi fost cu putință să cedeze ispitei, El nu ar fi putut să fie Ajutorul nostru. Faptul că Hristos a venit pentru a lupta ca om și în locul omului este o realitate solemnă. Ispita și biruința Sa ne spun că omenirea trebuie să copieze Modelul și că omul trebuie să ajungă părtaș al naturii divine.
Natura divină și cea omenească, unite în Hristos
În Domnul Hristos, natura divină și cea omenească au fost combinate. Natura divină nu a fost înjosită până la nivelul naturii omenești. Natura divină și-a păstrat locul, dar, prin faptul că a fost unită cu natura divină, natura omenească a rezistat încercării celei mai nemiloase a ispitei în pustie. Prințul lumii acesteia a venit la Hristos, când era înfometat după un post îndelungat, și I-a sugerat să poruncească pietrelor să se facă pâine. Totuși planul lui Dumnezeu, care a fost conceput pentru mântuirea omului, prevedea ca Domnul Hristos să cunoască foamea, sărăcia și fiecare aspect al experienței noastre. El a rezistat ispitei printr-o putere de care și omul poate să dispună. El S-a bazat pe tronul lui Dumnezeu și nu există niciun om care să nu aibă acces la același ajutor, prin credința în Dumnezeu. Omul poate să ajungă părtaș al naturii divine. Orice suflet care trăiește poate să cheme ajutorul Cerului în ispite și încercări. Domnul Hristos a venit să descopere izvorul puterii Sale, pentru ca omul să nu se mai bazeze niciodată doar pe capacitățile lui omenești.
Aceia care vor să biruie trebuie să-și exercite toate puterile ființei lor. Ei trebuie să agonizeze pe genunchi înaintea lui Dumnezeu, cerând puterea divină. Domnul Hristos a venit pentru a fi Exemplul nostru și a ne descoperi că putem să fim părtași ai naturii divine. Cum? Prin faptul că am scăpat de stricăciunea care este în lume prin pofte. Satana nu a câștigat biruința asupra lui Hristos. El nu a făcut niciun pas în cucerirea sufletului Mântuitorului. El nu I-a atins capul, deși I-a rănit călcâiul. Prin exemplul Său, Domnul Hristos a scos în evidență faptul că omul poate să rămână integru. Oamenii pot să aibă puterea de a se împotrivi răului — o putere pe care nici pământul, nici moartea, nici iadul nu sunt în stare să o învingă, o putere care îi va pune în situația de a fi în stare să biruie așa cum a biruit Hristos. Natura divină și cea omenească pot să fie combinate în ei.
Lucrarea lui Hristos a fost aceea de a prezenta adevărul Evangheliei și de a descoperi regulile și principiile pe care i le dăduse omului căzut. Fiecare idee prezentată a fost ideea Sa. El nu a avut nevoie să împrumute idei de la nimeni, deoarece El era autorul întregului adevăr. El a putut să prezinte ideile profeților și ale filosofilor și să-Și păstreze originalitatea, deoarece lui Îi aparținea toată înțelepciunea. El era izvorul și fântâna întregului adevăr. El era mai avansat decât toți, iar prin învățătura Sa a ajuns să fie conducătorul spiritual al tuturor veacurilor.
Domnul Hristos a fost Acela care a vorbit prin Melhisedec, care era preot al Dumnezeului Celui Preaînalt. Melhisedec nu a fost Hristos, dar el a fost vocea lui Dumnezeu în lume, reprezentantul Tatălui. Hristos a fost Acela care a vorbit de-a lungul tuturor generațiilor din trecut, Acela care Și-a condus poporul și a fost Lumina lumii. Când l-a ales pe Avram ca reprezentant al adevărului Său, Dumnezeu l-a luat din țara lui și l-a dus departe de neamul lui, punându-l deoparte. El a dorit să-l formeze după propriul model. El a dorit să-l învețe în conformitate cu planul Său. Avraam nu trebuia să fie influențat de modelul învățătorilor lumii. El trebuia să fie învățat cum să le poruncească tuturor copiilor lui și celor din casa lui să-i urmeze exemplul, să meargă pe calea Domnului și să facă dreptate. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu dorește să o facem noi. El vrea ca noi să înțelegem cum să ne conducem familiile, cum să ne stăpânim copiii, cum să-i poruncim casei noastre să țină calea Domnului.
Ioan, chemat la o lucrare specială
Ioan a fost chemat la o lucrare specială, și anume aceea de a pregăti calea Domnului și de a-I netezi cărările. Domnul nu l-a trimis în școala profeților și a rabinilor. El l-a luat în pustie, departe de adunările oamenilor, ca să poată învăța din cartea naturii create de El. Dumnezeu nu a dorit ca Ioan să fie format după modelul preoților și al conducătorilor. El a fost chemat să facă o lucrare deosebită. Domnul i-a dat o solie. A mers el la preoți și la conducători să-i întrebe dacă poate să proclame solia aceasta? Nu. Dumnezeu l-a dus departe de ei, ca să nu fie influențat de spiritul și învățăturile lor. El era glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălțată, orice munte și orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii și strâmtorile, în vâlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului și, în clipa aceea, orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit” (Isaia 40,3-5). Tocmai aceasta este solia care trebuie să-i fie adresată poporului nostru. Suntem aproape de sfârșitul timpului, iar solia este: Eliberați calea Împăratului, îndepărtați pietrele, ridicați un stindard pentru popor! Oamenii trebuie să fie treziți. Nu este timpul să strigăm: Pace și siguranță! Suntem îndemnați: „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!” (Isaia 58,1)
Lumina slavei lui Dumnezeu a strălucit asupra Reprezentantului nostru, iar faptul acesta ne spune că slava lui Dumnezeu trebuie să strălucească asupra noastră. Cu brațul Său omenesc, Isus a înconjurat neamul omenesc, iar cu brațul Său divin S-a prins de tronul Celui Infinit, făcând legătura între om și Dumnezeu, între pământ și cer.
Lumina slavei lui Dumnezeu trebuie să cadă asupra noastră. Avem nevoie de ungerea sfântă din cer. Oricât de inteligent și oricât de învățat ar fi, omul nu este calificat să-i învețe pe alții, dacă nu are o legătură fermă cu Dumnezeul lui Israel. Acela care este în legătură cu Cerul va face lucrările lui Hristos. Prin credința în Dumnezeu, va avea puterea de a influența omenirea. El va căuta oile pierdute ale casei lui Israel. Dacă puterea divină nu se combină cu efortul omenesc, eu nu aș da niciun ban pe tot ce este în stare să facă omul cel mai mare. Duhul Sfânt lipsește din lucrarea noastră. Nimic nu mă înspăimântă mai mult decât faptul de a vedea spiritul de discordie dintre frații noștri. Când nu putem să ne adunăm împreună ca niște creștini și să examinăm onest punctele controversate, ne aflăm pe un teren periculos. Simt că aș vrea să fug din locul acela, ca să nu fiu influențată de spiritul celor care nu sunt în stare să cerceteze cu sinceritate învățăturile Bibliei.
Aceia care nu pot să cerceteze fără părtinire dovezile unei poziții diferite de a lor nu sunt potriviți să fie învățători în niciun departament al lucrării lui Dumnezeu. Avem nevoie de botezul cu Duhul Sfânt. Fără acesta, nu suntem mai pregătiți să mergem în lume decât au fost ucenicii după răstignirea Domnului lor. Isus cunoștea deficiența lor și le-a zis să rămână în Ierusalim până când vor fi înzestrați cu putere de sus. Fiecare învățător trebuie să fie un elev, pentru ca ochii lui să fie unși să poată vedea dovezile adevărului progresiv al lui Dumnezeu. Dacă vrea să le împartă altora lumină, razele Soarelui Neprihănirii trebuie să strălucească mai întâi în inima lui.
Nimeni nu este în stare să explice Scripturile fără să aibă ajutorul Duhului Sfânt. Totuși, când studiați Cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă smerită, dispusă să se lase învățată, îngerii lui Dumnezeu vor fi alături de voi pentru a vă convinge de dovezile adevărului. Dacă Duhul lui Dumnezeu se află asupra voastră, nu veți mai simți invidie sau gelozie când cercetați poziția altcuiva. Nu va mai fi niciun spirit de acuzare și critică, asemenea celui pe care Satana l-a inspirat în inima conducătorilor iudei împotriva lui Hristos. Așa cum Hristos i-a spus lui Nicodim, tot astfel vă spun și eu: „Trebuie să vă nașteți din nou.” „Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3,7.3). Înainte de a fi în stare să înțelegeți cerințele sfinte ale adevărului, trebuie să fiți formați după modelul divin. Dacă nu este un elev în școala lui Hristos, învățătorul nu este pregătit să-i învețe pe alții.
Lucrarea specială a lui Ellen G. White
Trebuie să ajungem în situația în care orice disensiuni să dispară. Dacă eu cred că am lumină, trebuie să îmi fac datoria de a o prezenta. Să presupunem că m-am consultat cu alții cu privire la solia pe care Domnul dorește să o vestesc poporului, iar ușa ar putea să fie închisă, așa încât lumina să nu ajungă la aceia cărora le-a trimis-o Dumnezeu. Când Isus a intrat în Ierusalim, „toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: «Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer și slavă în locurile preaînalte!” Unii farisei din norod au zis lui Isus: «Învățătorule, ceartă-Ți ucenicii!” Și El a răspuns: «Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga»” (Luca 19,37-40).
Iudeii au încercat să oprească vestirea soliei care fusese profetizată în Cuvântul lui Dumnezeu, dar profeția trebuia să se împlinească. Domnul spune: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată” (Maleahi 4,5). Cineva trebuie să vină în duhul și puterea lui Ilie, iar când va apărea, oamenii vor putea să spună: „Ești prea zelos. Tu nu interpretezi Scripturile într-un mod corespunzător. Lasă-mă să îți spun eu cum să îți prezinți solia.”
Mulți nu pot să facă deosebire între lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului. Eu voi spune adevărul așa cum mi-l dă Dumnezeu și declar acum: Dacă veți continua să căutați greșeli, să aveți un spirit de ceartă, nu veți cunoaște niciodată adevărul. Domnul Isus le-a zis ucenicilor: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta” (Ioan 16,12). Ei nu erau în stare să prețuiască lucrurile sfinte și veșnice, dar Isus le-a făgăduit că Îl va trimite pe Mângâietorul care îi va învăța toate lucrurile și le va aduce aminte de tot ce le spusese El. Fraților, nu trebuie să depindem de oameni. „Nu vă mai încredeți dar în om, în ale cărui nări nu este decât suflare: Căci ce preț are el?” (Isaia 2,22). Trebuie să vă legați sufletul neajutorat de Isus. Nu se cuvine să bem din fântâna aflată în vale, când există o fântână aflată pe munte. Să lăsăm pâraiele de jos și să mergem la izvoarele aflate mai sus. Dacă este un punct al adevărului pe care nu îl înțelegeți, cu privire la care nu sunteți de acord, cercetați, comparați Scriptura cu Scriptura, săpați adânc în mina Cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să vă puneți pe voi înșivă și părerile voastre pe altarul lui Dumnezeu, să dați la o parte ideile preconcepute și să lăsați ca Duhul Cerului să vă călăuzească în tot adevărul.
Fratele meu a zis odată că nu vrea să audă nimic în legătură cu doctrina pe care o susținem noi, de teamă că va fi convins. El nu voia să vină la adunări sau să asculte predici, dar după aceea a declarat că a înțeles că era la fel de vinovat ca și când le-ar fi auzit. Dumnezeu îi dăduse ocazia de a cunoaște adevărul și îl va considera răspunzător pentru felul în care a folosit ocazia aceasta. Mulți dintre noi au prejudecăți împotriva învățăturilor care sunt discutate acum. Ei nu vor veni să asculte, nu vor cerceta în liniște, ci își vor exprima obiecțiunile în întuneric. Ei sunt mulțumiți pe deplin cu poziția lor. „Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic», și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești, și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale, și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, și pocăiește-te!” (Apocalipsa 3,17-19)
Acest pasaj din Scriptură li se aplică acelora care trăiesc în timpul în care se aude sunetul soliei, dar ei nu vor să vină să o audă. De unde știți dacă nu cumva Domnul oferă dovezi noi ale adevărului Său, așezându-l într-un context nou, așa încât calea Domnului să fie pregătită? Ce planuri ați făcut pentru ca lumina cea nouă să poată fi răspândită în rândurile poporului lui Dumnezeu? Ce dovezi aveți că Domnul nu le-a trimis lumină copiilor Săi? Toată mulțumirea de sine, egoismul și mândria părerilor personale trebuie să fie date la o parte. Trebuie să venim la picioarele lui Isus și să învățăm de la El, pentru că El este blând și smerit cu inima. Domnul Isus nu i-a învățat pe ucenicii Săi așa cum îi învățau rabinii pe ucenicii lor. Mulți dintre iudei au venit și L-au ascultat pe Domnul Hristos descoperind tainele mântuirii, dar ei nu au venit să învețe, ci să critice, să-L prindă cu vreo inconsecvență, ca să poată avea motive să creeze prejudecăți în mintea oamenilor. Ei erau mulțumiți de cunoașterea lor, dar copiii lui Dumnezeu trebuie să cunoască glasul Păstorului adevărat. Oare nu este acesta timpul cel mai potrivit să postim și să ne rugăm lui Dumnezeu? Suntem în pericolul dezbinării, în pericolul de a forma tabere cu privire la vreun punct controversat și, de aceea, oare nu ar trebui să-L căutăm pe Dumnezeu cu stăruință, cu sufletul smerit, ca să putem cunoaște adevărul?
Mergeți sub smochin
Natanael l-a auzit pe Ioan când a arătat spre Mântuitorul, și a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1,29). Natanael a privit la Isus, dar a fost dezamăgit de înfățișarea Răscumpărătorului lumii. Putea să fie Mesia unul care purta semnele muncii grele și ale sărăciei? Isus era un muncitor. El lucrase alături de muncitorii umili, iar Natanael a plecat de acolo. Totuși el nu și-a format o părere hotărâtă cu privire la caracterul lui Isus. El a îngenuncheat sub smochin, întrebându-L pe Dumnezeu dacă omul acesta era cu adevărat Mesia. În timp ce se afla acolo, Filip a venit și i-a zis: „Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în Lege, și prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.” Dar cuvântul „Nazaret” i-a stârnit din nou necredința și a zis: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” El era plin de prejudecăți, dar Filip nu a căutat să combată prejudecățile lui, ci i-a spus simplu: „Vino și vezi!” Când a ajuns în prezența Sa, Domnul Isus a zis: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleșug.” Natanael a fost uimit. El a spus: „De unde mă cunoști?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin” (Ioan 1,45-48).
Oare nu ar fi bine să mergem sub smochin și să-L întrebăm pe Dumnezeu despre adevăr? Oare ochii lui Dumnezeu nu sunt îndreptați spre noi așa cum au fost îndreptați spre Natanael? Natanael a crezut în Domnul și a exclamat: „Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!” „Drept răspuns, Isus i-a zis: «Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea». Apoi i-a zis: «Adevărat, adevărat vă spun, că, de acum încolo, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul omului»” (Ioan 1,49-51).
Acesta este lucrul pe care îl vom vedea, dacă suntem în legătură cu Dumnezeu. Domnul vrea să depindem de El, și nu de oameni. El dorește să avem o inimă nouă și să ne dea descoperiri ale luminii care vine de la tronul Său. Va trebui să luptăm cu fiecare dificultate, dar când este prezentat vreun punct controversat, oare trebuie să mergeți la un om pentru a afla părerea lui, iar apoi să vă formați concluziile pe baza părerilor lui? Nu. Mergeți la Dumnezeu. Spuneți-I ce vreți, luați-vă Biblia și cercetați-o ca și cum ați căuta comori ascunse.
Noi nu cercetăm suficient de adânc
Noi nu cercetăm adevărul suficient de adânc. Fiecare suflet care crede adevărul prezent va fi pus în situația în care i se va cere să arate o dovadă pentru nădejdea care se află în el. Oamenii lui Dumnezeu vor fi chemați să stea înaintea împăraților, prinților, conducătorilor și marilor oameni de pe pământ, iar aceștia vor trebui să vadă că ei cunosc adevărul. Ei trebuie să fie niște oameni convertiți. Dumnezeu vă poate învăța într-o singură clipă prin Duhul Său Sfânt, mai mult decât puteți să învățați de la marii oameni de pe pământ. Universul privește la lupta care se desfășoară pe pământ. Dumnezeu i-a oferit fiecărui om, cu un preț infinit, ocazia de a cunoaște lucrurile care îl vor face înțelept în vederea mântuirii. Cu câtă nerăbdare așteaptă îngerii să vadă cine va folosi ocazia aceasta!
Când li se prezintă o solie, cei din poporul lui Dumnezeu nu trebuie să i se împotrivească. Ei trebuie să meargă la Biblie, să compare solia cu Legea și mărturia, iar dacă nu trece de verificarea aceasta, nu este adevărată. Dumnezeu vrea ca mintea noastră să se deschidă. El dorește să ne dea harul Său. Noi putem să ne bucurăm de lucrurile bune în fiecare zi, deoarece Dumnezeu este în stare să deschidă întreaga vistierie a cerului pentru noi. Trebuie să fim una cu Hristos, după cum El este una cu Tatăl, iar Tatăl ne va iubi așa cum Îl iubește pe Fiul Său. Noi putem să avem același ajutor pe care l-a avut Hristos, putem să avem putere pentru fiecare situație urgentă, deoarece Dumnezeu va fi apărătorul și răsplata noastră. El ne va apăra din toate părțile, iar când vom fi aduși înaintea conducătorilor și autorităților de pe pământ, nu va trebui să ne gândim dinainte ce vom spune. Dumnezeu ne va învăța chiar în ziua în care vom avea nevoie. Așadar, fie ca Dumnezeu să ne ajute să venim la picioarele lui Isus și să învățăm de la El înainte de a căuta să ajungem învățătorii altora.
Biblia este crezul nostru
Când Cuvântul lui Dumnezeu este studiat, înțeles și ascultat, o lumină strălucitoare va fi reflectată în lume; adevărurile noi, primite și puse în practică, ne vor lega puternic de Isus. Biblia și numai Biblia trebuie să fie crezul nostru, singura verigă de legătură care ne unește. Toți cei care se supun acestui Cuvânt Sfânt vor fi în armonie unii cu alții. Concepțiile și ideile personale nu trebuie să conducă eforturile noastre. Omul este supus greșelii, dar Cuvântul lui Dumnezeu este infailibil. În loc să se certe unii cu alții, oamenii trebuie să-L înalțe pe Domnul. Să înfruntăm împotrivirea așa cum a înfruntat-o Domnul nostru, spunând: „Este scris.” Să ridicăm steagul pe care scrie: Biblia este regula noastră de credință și studiu. — Review and Herald, 15 decembrie 1885