ÎNLĂTURAREA PIETRELOR DE HOTAR
Poporul nostru trebuie să înțeleagă motivele credinței și experiențele noastre din trecut. Cât de trist este faptul că mulți din poporul nostru par să își pună o încredere nelimitată în oamenii care prezintă teorii ce tind să dezrădăcineze experiențele noastre din trecut și să înlăture vechile pietre de hotar! Aceia care pot să fie conduși așa de ușor de un spirit fals arată că au urmat o căpetenie greșită pentru un timp — atât de mult timp, încât nu sesizează faptul că se îndepărtează de la credință sau că nu clădesc pe temelia cea adevărată. Trebuie să-i îndemnăm pe toți să-și pună ochelarii spirituali, să aibă ochii unși cu alifia cerească pentru a vedea cu claritate și pentru a discerne adevărații stâlpi ai credinței. Apoi vor ști că „temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: «Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui»” (2 Timotei 2,19). Avem nevoie să reînviem vechile dovezi ale credinței date sfinților o dată pentru totdeauna.
Oameni care cred că au adevărul vor prezenta toate felurile de învățături amăgitoare și fanteziste care pot fi concepute. Unii spun că pe Noul Pământ se vor naște copii. Este acesta adevărul prezent? Cine i-a inspirat pe oamenii aceștia să prezinte o astfel de teorie? I-a dat Domnul vreunuia astfel de concepții? Nu, lucrurile care sunt descoperite sunt pentru noi și copiii noștri, dar, cu privire la subiectele care nu sunt descoperite și nu au nicio legătură cu mântuirea noastră, tăcerea este elocvență. Aceste idei noi nici nu ar fi trebuit să fie menționate, cu atât mai puțin să fie prezentate ca fiind niște adevăruri esențiale.
Am ajuns într-un timp când lucrurilor trebuie să li se spună pe nume. Așa cum am făcut în zilele de la început, trebuie să ne ridicăm și, sub influența Duhului lui Dumnezeu, să mustrăm lucrarea de amăgire. Unele dintre părerile care sunt exprimate acum constituie „alfa” unora dintre ideile cele mai fanatice care ar putea să fie prezentate. Învățături asemănătoare cu acelea pe care a trebuit să le înfruntăm curând după 1844 sunt prezentate acum de unii care ocupă poziții importante în lucrarea lui Dumnezeu.
În New Hampshire, în Vermont și în alte locuri, a trebuit să ne împotrivim lucrării insidioase și amăgitoare a fanatismului. Sub mantia sfințirii, unii au săvârșit păcate pline de încumetare și au cultivat fără rețineri pofte nesfinte. A fost susținută învățătura căsătoriilor spirituale. Am văzut împlinirea pasajului din Scriptură care spune: „În vremile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor” (1 Timotei 4,1). — The Southern Watchman, 5 aprilie 1904
NU ESTE NEVOIE DE DEMONSTRAȚII ÎNDRĂZNEȚE
Adevărata religie nu cere mari demonstrații îndrăznețe. (…) Acestea nu sunt o dovadă a prezenței Duhului lui Dumnezeu. În 1843 și 1844, am fost chemați să combatem tocmai acest fel de fanatism. Oamenii spuneau: „Eu am Duhul Sfânt al lui Dumnezeu”, veneau la adunări și se rostogoleau pe jos ca un cerc de butoi, iar cei care nu acceptau faptul acesta ca pe o dovadă a lucrării Duhului lui Dumnezeu erau priviți ca niște nelegiuiți. Domnul m-a trimis în mijlocul acestui fanatism. (…) Unii veneau la mine și mă întrebau: „De ce nu te alături lor?” Eu am spus: „Eu am un alt Conducător, Unul care este blând și smerit cu inima; Unul care nu a făcut asemenea demonstrații cum faceți voi aici și nici asemenea declarații îndrăznețe. Aceste demonstrații nu sunt de la Hristos, ci de la Diavol.” — Manuscrisul 97, 1909
PRETENȚIA DE A FI SIGILAT ȘI SFÂNT
În 1850, am vizitat împreună cu soțul meu Vermont, Canada, New Hampshire și Maine. Adunările aveau loc în case particulare. Era aproape imposibil să ajungi la inima celor necredincioși. Dezamăgirea din 1844 încurcase mintea multora și nu voiau să asculte nicio explicație cu privire la acel subiect. Ei erau nerăbdători și neîncrezători, iar mulți păreau a fi răzvrătiți, împotrivindu-se experienței lor adventiste din trecut în modul cel mai hotărât. Alții nu îndrăzneau să meargă până acolo încât să nege calea pe care îi condusese Domnul. Aceștia erau bucuroși să audă argumentele din Cuvântul lui Dumnezeu, care se armonizau cu poziția noastră cu privire la istoria profetică. Pe măsură ce ascultau explicația dezamăgirii care fusese așa de amară pentru ei, vedeau că Dumnezeu îi condusese cu adevărat și se bucurau de adevăr. Faptul acesta a stârnit împotrivirea cea mai înverșunată din partea acelora care negau experiența noastră din trecut.
Totuși am avut de întâmpinat ceva chiar și mai rău din partea acelora care declarau că erau sfințiți, că nu mai puteau păcătui, că erau sigilați și sfinți și că toate impresiile și concepțiile lor erau în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. Sufletele conștiincioase au fost amăgite de pretinsa evlavie a acestor fanatici. Satana lucrase cu viclenie spre a-i face pe acești oameni înșelați să accepte Sabatul pentru ca, prin influența lor, în timp ce pretindeau a crede o parte din adevăr, să poată aduna o mulțime de mari idei false, pe care să le impună oamenilor. De asemenea, Satana a putut să-i folosească într-un mod care i-a oferit un mare avantaj pentru a-i face pe cei necredincioși să se simtă dezgustați, spunând că acești oameni iraționali și inconsecvenți erau reprezentanții adventiștilor de ziua a șaptea. Cei din categoria aceasta impuneau niște teste omenești și niște cruci inventate de ei, pe care Hristos nu le dăduse să fie purtate.
Ei pretindeau că vindecă bolnavi și fac minuni. Ei aveau o putere satanică și fermecătoare, și totuși erau dictatoriali, aspri și aveau o atitudine asupritoare și nemiloasă. Domnul ne-a folosit ca unelte ale Sale pentru a-i mustra pe acești fanatici și pentru a deschide ochii poporului Său credincios, ca să vadă adevăratul caracter al lucrării lor. Pacea și bucuria au venit în inima acelora care s-au despărțit de această amăgire a lui Satana, iar ei I-au dat slavă lui Dumnezeu când au văzut înțelepciunea Sa care nu dă greș, prezentându-le lumina adevărului și roadele lui prețioase, în contrast cu ereziile și amăgirile satanice. Adevărul a strălucit în contrast cu aceste amăgiri, așa cum strălucește aurul curat în mijlocul gunoiului pământului. — Review and Herald, 20 noiembrie 1883
PĂTAREA SFINȚENIEI LUCRĂRII
Am sarcina de a păstra mereu înaintea celor din poporul nostru — înaintea slujitorilor Evangheliei și a tuturor celor ce pretind a-i vesti lumii lumina adevărului — pericolul de a păta sfințenia lucrării lui Dumnezeu prin faptul că îngăduie minții lor să fie de acord cu o interpretare ieftină a modului în care Dumnezeu dorește să fie făcută lucrarea Sa. Mi-au fost date îndrumări speciale cu privire la introducerea unor planuri și strategii omenești în lucrarea de a-i face cunoscut lumii adevărul pentru timpul acesta.
În anii din trecut, mi s-a poruncit din nou și din nou să protestez împotriva strategiilor fanteziste și interzise care au fost prezentate de unul și de altul. Solia mea a fost mereu aceasta: Propovăduiți Cuvântul cu simplitate și cu toată umilința. Prezentați-le oamenilor adevărul clar și nealterat. Nu deschideți nicio ușă pentru mișcările fanatice, deoarece influența acestora va produce confuzie și descurajare și va aduce în poporul lui Dumnezeu o lipsă de credință. (...)
Ori de câte ori am fost chemată să combat fanatismul în formele lui variate, am primit îndrumarea clară, categorică și precisă de a-mi ridica vocea împotriva influenței lui. La unii, răul s-a dat pe față singur, sub forma unor teste concepute de oameni pentru stabilirea cunoașterii voinței lui Dumnezeu, și mi-a fost arătat că aceasta era o amăgire ce a ajuns să fie o încumetare și că era contrară voinței lui Dumnezeu. Dacă urmăm astfel de metode, vom fi găsiți ajutând la împlinirea planurilor vrăjmașului. În trecut, anumite persoane din mijlocul credincioșilor au avut o mare încredere în stabilirea unor semne prin care să decidă care este datoria lor. Unii au avut o asemenea încredere în semnele acestea și au mers până acolo încât și-au schimbat soțiile între ei, aducând astfel adulterul în biserică.
Mi-a fost arătat că amăgiri ca acelea pe care am fost chemați să le combatem în experiențele din perioada de început a vestirii soliei se vor repeta și că va trebui să le combatem din nou în zilele încheierii lucrării. În acest timp, ni se cere să aducem toate puterile noastre sub conducerea lui Dumnezeu, exercitându-ne însușirile intelectuale în conformitate cu lumina pe care ne-a dat-o El. Citiți capitolele patru și cinci din Matei. Studiați Matei 4,8-10 și 5,13. Meditați asupra lucrării sfinte pe care a îndeplinit-o Hristos. Acesta este felul în care principiile Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să fie aplicate în lucrările noastre. — Scrisoarea 36, 1911
PĂSTRAREA DECENȚEI ÎN COMPORTAMENT
După ce a trecut data din 1844, fanatismul a intrat în rândurile adventiștilor. Dumnezeu ne-a adresat solii de avertizare pentru a opri răul ce pătrundea tot mai mult. Erau bărbați și femei între care se manifesta o familiaritate prea mare. Le-am prezentat standardul sfânt al adevărului pe care trebuia să-l atingem, precum și curăția comportamentului pe care trebuia să o păstrăm în scopul de a corespunde aprobării lui Dumnezeu și de a fi fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta. Condamnările cele mai solemne venite din partea lui Dumnezeu le-au fost prezentate celor ale căror gânduri mergeau pe o cale necurată, în timp ce pretindeau că sunt favorizați de El într-un mod deosebit, dar solia pe care a dat-o Dumnezeu a fost disprețuită și respinsă. (…)
Nici acum nu suntem în afara pericolului. Fiecare suflet care se angajează în lucrarea de a-i vesti lumii solia de avertizare va fi ispitit serios să urmeze o asemenea cale în viață, încât să își nege credința.
Ca lucrători, în asocierea noastră unii cu alții, trebuie să fim uniți în mustrarea și în condamnarea oricărui lucru care se apropie de rău chiar și în cea mai mică măsură. Credința noastră este sfântă. Lucrarea noastră este să apărăm onoarea Legii lui Dumnezeu și nu are menirea de a coborî pe nimeni la un nivel scăzut în gândire sau în comportament. Mulți care pretind că prezintă și cred adevărul au idei proprii, false și fanteziste, amestecate cu adevărul. Totuși, noi avem o platformă înaltă pe care trebuie să stăm. Să credem și să prezentăm adevărul așa cum este el în Isus. Sfințirea inimii nu va duce niciodată la fapte necurate. Când cineva care pretinde că prezintă adevărul este înclinat să se afle mult timp în compania tinerelor sau chiar a femeilor căsătorite, când le atinge într-un mod familiar sau este găsit adesea conversând cu ele, să vă temeți de el. Principiile curate ale adevărului nu sunt întipărite în sufletul lui. Astfel de oameni nu conlucrează cu Isus, ei nu sunt în Hristos, iar Hristos nu locuiește în ei. Ei au nevoie de o convertire deplină înainte ca Dumnezeu să poată primi lucrarea lor.
Adevărul de origine cerească nu-l înjosește niciodată pe cel ce îl primește, nu-l conduce nici la cea mai mică abordare ce arată o familiaritate necuvenită, ci, dimpotrivă, îl sfințește pe cel credincios, îi curățește gusturile, îl înalță, îl înnobilează și îl aduce într-o legătură strânsă cu Isus. Adevărul îl determină să ia în considerare îndemnul apostolului Pavel de a se feri de orice se pare rău, ca nu cumva binele săvârșit de el să fie vorbit de rău. — Review and Herald, 10 noiembrie 1885 2