„Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum pot sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: «Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu». De aceea: «Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul, nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic»” (2 Corinteni 6,14-18).
Porunca Domnului „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși” (2 Corinteni 6,14) nu se referă numai la căsătoria creștinilor cu oameni lipsiți de evlavie, ci la toate asocierile în care părțile sunt într-o legătură strânsă și în care este nevoie de armonie în spirit și acțiune. Domnul i-a dat lui Israel o poruncă specială, de a fi separat de cei ce se închinau la idoli. Israeliții nu trebuiau să intre în legături de căsătorie cu păgânii sau să formeze vreo organizație împreună cu ei. „Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii țării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău. Dimpotrivă, să le dărâmați altarele, să le sfărâmați stâlpii idolești și să le trântiți la pământ idolii. Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul Se numește gelos, este un Dumnezeu gelos” (Exodul 34,12-14).
„Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului. Nu doar pentru că întreceți la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi și v-a ales, căci voi sunteți cel mai mic dintre toate popoarele. Ci pentru că Domnul vă iubește, pentru că a vrut să țină jurământul pe care l-a făcut părinților voștri… Să știi dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios și Își ține legământul și îndurarea până la al miilea neam de oameni față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui” (Deuteronomul 7,6-9).
De asemenea, Domnul declară, prin profetul Isaia, următoarele:
„«Scoateți strigăte de război cât voiți, popoare, căci tot veți fi zdrobite; luați aminte, toți cei ce locuiți departe! Pregătiți-vă oricât de luptă, căci tot veți fi zdrobiți… Faceți la planuri cât voiți, căci nu se va alege nimic de ele! Luați la hotărâri cât voiți, căci vor fi fără urmări! Căci Dumnezeu este cu noi.» Așa mi-a vorbit Domnul, când m-a apucat mâna Lui și m-a înștiințat să nu umblu pe calea poporului acestuia: «Nu numiți uneltire tot ce numește poporul acesta uneltire și nu vă temeți de ce se teme el, nici nu vă speriați! Sfințiți însă pe Domnul oștirilor. De El să vă temeți și să vă înfricoșați»” (Isaia 8,9-13).
Unii întreabă dacă este bine ca un creștin să aparțină Masoneriei libere sau altor societăți secrete. Toți aceștia trebuie să se gândească la pasajele Scripturii pe care tocmai le-am citat. Dacă suntem creștini întru totul, trebuie să fim creștini oriunde, să luăm în considerare și să ascultăm sfatul dat pentru a ne face să fim niște creștini în conformitate cu standardul Cuvântului lui Dumnezeu.
Conlucrarea cu mijloacele divine
Cei din poporul lui Dumnezeu de pe pământ sunt slujitori omenești care trebuie să conlucreze cu mijloacele divine pentru salvarea oamenilor. Domnul Hristos le spune sufletelor care s-au alăturat Lui: Voi sunteți una cu Mine, „împreună-lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3,9). Dumnezeu este Lucrătorul cel mare și nevăzut, în timp ce omul este slujitorul umil și văzut, iar el poate săvârși ceva bun numai prin cooperarea cu mijloacele cerești. Oamenii pot să discearnă mijloacele divine numai când mintea le este iluminată de Duhul Sfânt. De aceea, Satana caută fără încetare să abată mintea oamenilor de la ce este divin la ce este omenesc, pentru ca omul să nu conlucreze cu Cerul. El îndreaptă atenția spre invenții omenești, determinându-i pe oameni să se încreadă în oameni, să se bazeze pe puterea omenească, așa încât credința lor să nu se prindă de Dumnezeu.
„Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar, dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” (Matei 6,22-23)
Când lumina noastră ajunge să fie întuneric, cum vom fi noi o lumină pentru lume?
Lucrarea mântuirii personale depinde de conlucrarea noastră cu mijloacele divine. Dumnezeu ne-a dat puteri morale și receptivitate religioasă. El L-a dat pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre, pentru ca noi să putem fi împăcați cu Dumnezeu. Domnul Isus a trăit o viață de sacrificiu și de renunțare la sine, pentru ca noi să putem urma exemplul Său. El a dat Duhul Sfânt pentru a-L înlocui pe Hristos în orice loc unde este nevoie de ajutor. El folosește făpturile cerești inteligente pentru a aduce puterea divină care se combină cu eforturile noastre omenești. Dar noi trebuie să acceptăm darul lui Dumnezeu, să ne pocăim și să credem în Hristos. Trebuie să veghem, să ne rugăm, să împlinim cerințele lui Dumnezeu. Trebuie să practicăm renunțarea la sine și sacrificiul pentru Numele lui Hristos. Trebuie să creștem în Hristos printr-o legătură continuă cu El. Orice abate mintea de la Dumnezeu pentru a se încrede în om sau a se conforma cu un standard omenesc ne va împiedica să conlucrăm cu Dumnezeu la mântuirea noastră. Acesta este motivul pentru care Domnul le-a interzis celor din poporul Său să facă vreo alianță cu păgânii, „ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău” (Exodul 34,12). El a spus: „Căci ar abate de la Mine pe fiii tăi” (Deuteronomul 7,4). Același principiu se aplică și la asocierea creștinilor cu cei necredincioși.
Legământul cu Dumnezeu
Când L-am primit pe Hristos ca Răscumpărător al nostru, am acceptat și condiția de a ajunge să fim conlucrători cu Dumnezeu. Noi am făcut un legământ cu El pentru a fi întru totul ai Domnului și a lucra pentru zidirea Împărăției Sale în lume, ca niște ispravnici credincioși ai harului Său. Fiecare urmaș al lui Hristos are obligația de a-I dedica Aceluia care a plătit prețul de răscumpărare pentru sufletele noastre toate puterile minții, sufletului și trupului său. Noi ne-am angajat să fim soldați, să intrăm într-o slujire activă, să suferim încercări, rușine, acuzații, să ducem lupta credinței, urmându-L pe Cel care este Căpetenia mântuirii noastre.
Când vă aflați în legătură cu societățile lumești, respectați voi legământul cu Dumnezeu? Oare asociațiile acestea tind să îndrume mintea voastră sau a celorlalți spre Dumnezeu sau ele vă abat interesul și atenția de la El? Întăresc ele legătura voastră cu mijloacele divine sau vă abat mintea spre ce este omenesc, în locul celor divine?
Îi slujiți voi lui Dumnezeu, Îl cinstiți și Îl preamăriți sau Îl dezonorați și păcătuiți împotriva Lui? Adunați voi împreună cu Hristos sau risipiți? Toate gândurile, planurile și interesele stăruitoare pe care voi le dedicați acestor organizații au fost plătite cu sângele prețios al lui Hristos. Oare Îi slujiți voi lui Hristos când vă asociați cu ateii și necredincioșii, cu oameni care profanează Numele lui Dumnezeu, care beau și folosesc tutun?
Deși în aceste societăți pot fi multe lucruri care par a fi bune, cu ele sunt amestecate foarte multe lucruri care anulează efectul celor bune și fac societățile acestea să fie o pagubă pentru interesele sufletului. Noi avem o altă viață, în afară de aceea care este susținută de hrana trecătoare. „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4). „Dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă” (Ioan 6,53). Domnul Isus a zis: „Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6,54). Trupul nostru este construit din ceea ce mâncăm și bem și, cum este în lumea naturii, tot așa este și în cea spirituală. Lucrurile asupra cărora stăruie mintea sunt cele care susțin natura noastră spirituală. Mântuitorul a zis: „Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață” (Ioan 6,63). Viața spirituală trebuie să fie susținută de comuniunea cu Hristos prin Cuvântul Său. Mintea trebuie să stăruie asupra Cuvântului și inima să fie umplută cu el. Cuvântul lui Dumnezeu pus în inimă, cultivat și ascultat cu sfințenie, prin puterea harului lui Hristos, poate să îndrepte omul și să-l păstreze drept, dar orice influență omenească și orice invenție pământească sunt incapabile să-i dea omului putere și înțelepciune. Ele nu pot ține în frâu patimile, nici nu pot să corecteze diformitățile caracterului. Dacă adevărul lui Dumnezeu nu conduce inima, conștiința va fi denaturată. Totuși, în societățile acestea lumești, mintea este abătută de la Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii nu sunt conduși să facă din Cuvântul acesta studiul și călăuza vieții lor.
Este Dumnezeu onorat?
Vă întreb pe voi, cei cărora vă place să faceți parte din asociațiile acestea, cărora vă plac întrunirile dedicate satisfacerii simțurilor, distracției și petrecerilor: Îl luați pe Isus cu voi? Căutați voi să salvați sufletul tovarășilor voștri? Este acesta scopul asocierii voastre cu ei? Simt ei și văd în voi întruchiparea vie a Duhului lui Hristos? Este vizibil faptul că voi sunteți niște martori ai lui Hristos, că aparțineți unui popor deosebit, plin de râvnă pentru fapte bune? Este vizibil faptul că viața voastră este guvernată de poruncile divine: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău” (Matei 22,37) și „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 19,19)? A vorbi inimii și conștiinței acelora care sunt gata să piară este o lucrare aflată dincolo de puterea unuia care nu se predă cu totul lui Hristos. Totuși, ce arată fluența și căldura vorbirii voastre cu privire la obiectul asupra căruia este concentrat interesul vostru?
Care sunt subiectele de conversație preferate de voi în societățile acestea? Care sunt temele care incită interesul și oferă plăcere? Nu sunt ele legate de satisfacerea simțurilor — mâncarea, băutura și căutarea de plăceri? Prezența lui Hristos este necunoscută în întrunirile acestea. Nu se face nicio referire la El. Tovărășia Lui nu este dorită. Unde și când este onorat Dumnezeu în astfel de asociații? În ce privință beneficiază sufletul câtuși de puțin? Dacă voi nu-i influențați pe tovarășii voștri spre bine, oare nu vă influențează ei spre rău? Nu vă va face lucrul acesta să lăsați deoparte candela vieții, Cuvântul lui Dumnezeu, și să vă amestecați fără rețineri cu această categorie de tovarăși, ajungând la nivelul lor? Credeți voi că puteți găsi ceva care să satisfacă foamea sufletului, în afară de adevărul și de aprobarea lui Dumnezeu? Oare aceia care declară a crede adevărul pentru timpul acesta pot să se simtă confortabil în asemenea activități, în timp ce Dumnezeu nu Se află deloc în gândurile lor?
Oamenii s-au adunat spre a I se închina lui Dumnezeu în aceeași încăpere unde au avut loc întrunirile acestor societăți. Ați putut voi să uitați scenele de distracție, de petrecere și de îngăduire a paharului de vin, în timp ce ați participat la orele sfinte de serviciu divin? Toate aceste lucruri sunt scrise de Dumnezeu în cartea Sa, ca fiind necumpătare. Cum se împletește ea cu realitățile veșnice? Uitați voi că, la toate aceste întruniri dedicate plăcerii, este prezent un Martor, așa cum a fost la ospățul lui Belșațar? Dacă perdeaua care ne desparte de lumea nevăzută ar putea să fie dată la o parte, L-ați vedea pe Mântuitorul întristat de priveliștea oamenilor absorbiți de plăcerile, glumele și veselia de la masă, care Îl scot pe Hristos, Centrul nădejdii lumii, în afara gândurilor lor.
Aceia care nu sunt în stare să facă deosebire între cei care Îi slujesc lui Dumnezeu și cei care nu Îi slujesc ar putea să fie fermecați de societățile acestea care nu au nicio legătură cu Dumnezeu, dar niciun creștin nu poate să progreseze într-o astfel de atmosferă. Aerul vital al cerului nu se află acolo. Sufletul lui este pustiu, iar el se simte la fel de lipsit de înviorarea Duhului Sfânt cum au fost lipsite de rouă și ploaie dealurile din Ghilboa.
Uneori, urmașul lui Hristos poate fi forțat de circumstanțe să fie martor la scene de plăcere nesfântă, dar el face lucrul acesta cu o inimă întristată. Limbajul de acolo nu este limbajul Canaanului, iar copilul lui Dumnezeu nu va alege niciodată astfel de asocieri. Când este nevoit să ajungă într-o societate pe care nu o alege, să se bazeze pe Dumnezeu, iar Domnul îl va păzi. Totuși el nu trebuie să își sacrifice principiile în niciun fel, oricare ar fi ispita.
Nu de la Hristos
Domnul Hristos nu-i va călăuzi niciodată pe urmașii Săi să-și asume legăminte ce îi vor uni cu oameni care nu au nicio legătură cu Dumnezeu și nu sunt sub influența conducătoare a Duhului Său Sfânt. Singurul standard pentru caracter este Legea sfântă a lui Dumnezeu, iar acelora care fac din Legea aceasta regula vieții lor le este imposibil să se unească într-o frățietate cordială, bazată pe încredere, cu aceia care schimbă adevărul lui Dumnezeu cu o minciună și consideră autoritatea lui Dumnezeu ca fiind un lucru de nimic.
Între oamenii lumești și aceia care Îi slujesc lui Dumnezeu cu credincioșie există o prăpastie mare. Gândurile, simpatiile și simțămintele lor nu sunt în armonie cu privire la subiectele cele mai importante — Dumnezeu, adevărul și veșnicia. O clasă se pregătește ca grâul pentru hambarul lui Dumnezeu, iar cealaltă se pregătește ca neghina pentru focul nimicirii. Cum poate să fie unitate în scop și acțiune între cele două?
„Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu” (Iacov 4,4).
„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6,24).
Totuși trebuie să fim precauți și să nu îngăduim un spirit de bigotism și de intoleranță. Noi nu trebuie să stăm deoparte de ceilalți, într-un spirit care pare să spună: „Nu te apropia de mine. Eu sunt mai sfânt decât tine.” Nu vă izolați de semenii voștri, ci căutați să le împărtășiți adevărul cel prețios care a binecuvântat inima voastră. Faceți să se vadă că religia voastră este o religie a dragostei.
„Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (Matei 5,16).
Totuși, dacă suntem creștini, având Duhul Aceluia care a murit pentru a-i elibera pe oameni de păcatele lor, vom iubi sufletul semenilor noștri atât de mult, încât nu vom aproba plăcerile lor păcătoase prin prezența sau prin influența noastră. Noi nu putem să aprobăm comportamentul lor prin faptul că ne asociem cu ei și luăm parte la petrecerile și întrunirile lor, unde nu Dumnezeu conduce. Departe de a le face bine, un asemenea comportament îi va face numai să se îndoiască de realitatea religiei noastre. Noi am fi niște lumini false, conducând sufletele la ruină prin exemplul nostru.
Am citit recent despre un vapor de lux care își croia drumul prin mare, când, la miezul nopții, s-a izbit de o stâncă. Pasagerii au fost treziți numai pentru a vedea cu groază situația lor disperată și s-au scufundat împreună cu vasul. Omul de la cârmă confundase lumina farului și sute de suflete au fost trimise la moarte într-o clipă. Dacă dăm pe față un caracter care Îl reprezintă greșit pe Hristos, noi prezentăm o lumină falsă, iar sufletele vor fi cu siguranță duse în rătăcire prin exemplul nostru.
Pericolul întinării spirituale
Creștinii care intră în societăți lumești își fac rău lor înșiși și, de asemenea, îi duc în rătăcire pe ceilalți. Cei ce se tem de Dumnezeu nu pot să-i aleagă pe cei necredincioși ca tovarăși și, în același timp, ei înșiși să nu sufere niciun prejudiciu. În societățile acestea, ei sunt aduși sub influența unor principii și obiceiuri lumești, iar prin puterea de influență a asocierii și a obiceiurilor, mintea ajunge să se conformeze din ce în ce mai mult cu standardul celor lumești. Dragostea lor față de Dumnezeu se răcește, iar ei nu mai au nicio dorință după comuniunea cu El. Ei ajung orbi din punct de vedere spiritual. Ei nu pot să vadă nicio deosebire între călcătorii Legii lui Dumnezeu și aceia care se tem de Dumnezeu și păzesc poruncile Sale. Ei numesc răul bine și binele rău. Strălucirea realităților veșnice dispare. Adevărul le poate fi prezentat în orice mod, oricât de convingător, dar ei nu flămânzesc după pâinea vieții, nici nu însetează după apele mântuirii. Ei beau din fântâni crăpate, care nu pot să țină apa. Oh, prin asocierea cu lumea, este ușor să prindem spiritul ei, să fim modelați de concepțiile ei, așa încât să nu discernem valoarea lui Isus și a adevărului. Măsura în care spiritul lumii locuiește în inima noastră dă măsura în care acesta va controla viața noastră.
Când nu se află sub controlul Cuvântului și al Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, oamenii sunt robi ai lui Satana, iar noi nu știm până unde îi poate duce el în păcat. Patriarhul Iacov i-a privit pe aceia care simțeau plăcere în nelegiuire. El a văzut care va fi rezultatul asocierii cu ei și, inspirat de Duhul, a exclamat: „Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor!” (Geneza 49,6). El dă semnalul de alarmă pentru a avertiza fiecare suflet împotriva acestor asocieri. Apostolul Pavel repetă avertizarea: „Nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului” (Efeseni 5,11). „Nu vă înșelați: «Tovărășiile rele strică obiceiurile bune»” (1 Corinteni 15,33).
Când se încrede în strategiile lumești și în invențiile omenești, în loc să se încreadă în Domnul, Dumnezeul lui Israel, sufletul este înșelat. Poate un om să găsească o călăuză mai bună decât Domnul Isus, un sfătuitor mai bun în timp de îndoială și de încercare, o apărare mai bună în vreme de pericol? A lăsa deoparte înțelepciunea lui Dumnezeu în favoarea înțelepciunii omenești este o amăgire care nimicește sufletul.
Dacă doriți să vedeți ce vor face oamenii când resping influența harului lui Dumnezeu, uitați-vă la scena din sala de judecată, când gloata înfuriată, condusă de preoții și bătrânii iudeilor, a cerut viața Fiului lui Dumnezeu. Priviți-L pe Suferindul divin stând alături de Baraba, iar pe Pilat întrebând pe cine să elibereze. Strigătul răgușit, sporit de sute de voci pătimașe inspirate de Satana, a fost: „La moarte cu Omul acesta și slobozește-ne pe Baraba!” (Luca 23,18). Iar când Pilat a întrebat ce ar trebui să fie făcut cu Isus, ei au strigat: „Răstignește-L, răstignește-L!” (Luca 23,21)
Natura omenească de atunci este aceeași natură omenească și acum. Când Remediul divin care salvează și înnobilează natura omenească este disprețuit, același spirit continuă să existe în inima oamenilor, iar noi nu putem să ne încredem în călăuzirea lor și, în același timp, să ne păstrăm credincioșia față de Hristos.
Dumnezeu privește dincolo de suprafață
Societățile acestea care nu sunt conduse de dragostea și temerea de Dumnezeu nu vor fi găsite loiale și corecte față de oameni. Multe dintre afacerile lor sunt contrare dreptății și cinstei. Cel care are ochii prea curați ca să privească răul nu poate fi părtaș la numeroasele lucruri care au loc în aceste asociații. Conștiința voastră va aduce mărturie cu privire la adevărul pe care îl spun eu. Prea adesea, în aceste asociații, talentele, abilitățile și capacitățile inventive cu care Dumnezeu i-a înzestrat pe oameni sunt pervertite pentru a sluji ca unelte ale cruzimii, nedreptății și egoismului în fraudarea semenilor lor.
Desigur, toate aceste lucruri sunt negate de membrii acestor grupări. Însă Dumnezeu privește dincolo de aparențele plăcute și atrăgătoare și vede motivele tainice și ascunse și faptele reale ale asociației. Deși unii dintre ei declară că la baza organizării lor se află, într-un anumit sens, Cuvântul lui Dumnezeu, totuși ei se îndepărtează mult de principiile neprihănirii. Jurămintele impuse de unele dintre aceste ordine cer ca, atunci când o persoană divulgă secretele ordinului, aceasta să fie ucisă. De asemenea, în anumite circumstanțe, membrii sunt obligați să-i scape de pedeapsă pe cei vinovați. Iar față de aceia care acționează împotriva ordinului, li se cere să aibă un comportament care nu este deloc în armonie cu Legea lui Dumnezeu.
Noi nu putem să ne abatem de la adevăr, nu putem să ne îndepărtăm de principii, fără să renunțăm la Acela care este puterea, neprihănirea și sfințirea noastră. Noi trebuie să fim înrădăcinați ferm în convingerea că orice ne abate în vreun fel de la adevăr și dreptate în asocierea și în parteneriatul nostru cu oamenii nu poate să ne facă bine și Îl dezonorează mult pe Dumnezeu. Orice formă de amăgire sau de îngăduire a păcatului este respingătoare pentru Dumnezeu.
În toate aceste societăți secrete au loc fraude și nimeni nu poate să fie în legătură cu ele și, în același timp, să fie un om liber înaintea lui Dumnezeu și înaintea cerului. Natura morală este târâtă în jos, la nivelul lucrurilor pe care Dumnezeu le declară nedrepte și care sunt contrare voinței și poruncilor Sale. Cineva care declară că Îl iubește pe Dumnezeu poate să fie pus în poziții considerate onorabile în societățile acestea, dar în ochii lui Dumnezeu își pătează onoarea de creștin și se desparte tot mai mult de principiile neprihănirii și ale adevăratei sfințiri. El își pervertește însușirile care au fost răscumpărate de sângele lui Isus. El își vinde sufletul pentru nimic.
Când va avea loc descoperirea dreptelor Sale judecăți, Dumnezeu va sfărâma toate aceste societăți, iar când va avea loc judecata și se vor deschide cărțile, se va da pe față lipsa de asemănare cu Hristos a întregii confederații. Aceia care aleg să intre în societăți secrete aduc omagiu unor idoli la fel de insensibili și de lipsiți de puterea de a binecuvânta și de a mântui sufletul, cum sunt zeii hinduismului.
Societățile acestea oferă unele avantaje care, din punct de vedere omenesc, par să fie niște binecuvântări mari, dar nu sunt așa când sunt cântărite cu unitatea de măsură a Domnului. Dincolo de avantajele aparente, sunt ascunse mijloace de lucru satanice. Cu cât venitul atras în trezorerie este mai mare, cu atât răul este mai adânc. Dacă se vor urmări rezultatele câștigului păcătos care a îmbogățit societățile acestea, se va vedea că acest câștig este un blestem. Cuvintele pe care Elifaz i le-a adresat lui Iov sunt adevărate cu privire la societățile acestea: „Am văzut pe un nebun prinzând rădăcină; apoi, deodată, i-am blestemat locuința” (Iov 5,3). Ele sunt capcanele lui Satana, plasa în care prinde sufletele.
O problemă de credincioșie față de Dumnezeu
Lumea aprobă și susține multe, foarte multe lucruri care sunt o ofensă pentru Sfântul lui Israel. Faptul că Eva s-a îndepărtat de restricțiile precizate de Dumnezeu, făcând lucrul pe care El i-a spus să nu-l facă, și faptul că Adam a urmat exemplul ei au părut a fi ceva neînsemnat, dar tocmai acel lucru a fost plănuit de arhiamăgitorul pentru a nimici sufletele oamenilor, conducându-i să-și urmeze mai degrabă propria imaginație decât voința descoperită a lui Dumnezeu. Tot așa, în societățile acestea sunt susținute principii care îi aduc pe oameni sub puterea amăgitoare a lui Satana, îndepărtându-i de căile sigure și ducându-i la răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și la desconsiderarea standardului Său sfânt de neprihănire. Îndemnul pe care Mântuitorul nostru l-a repetat adesea este: „Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită!” (Marcu 14,38). Vegheați, vegheați cu atenție și cu grijă, ca nu cumva Satana să reușească să prindă în capcană sufletul acelora pentru care Hristos a plătit prețul de răscumpărare cu sângele Său!
Dumnezeu îi cheamă pe cei ce doresc să fie copiii Săi să acționeze ca și când s-ar afla sub privirile divine și să adopte standardul sfânt al neprihănirii. Dreptatea și adevărul Său sunt principiile care trebuie să fie întemeiate în fiecare suflet. Acela care își păstrează integritatea față de Dumnezeu va fi corect față de oameni. Niciun om care Îl iubește cu adevărat pe Dumnezeu nu își va expune sufletul la ispită de dragul aurului și al argintului, al onorurilor sau al oricărui alt avantaj pământesc. „Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8,36-37)
Creștinii trebuie să rupă orice legătură cu aceste ordine secrete care nu se află sub conducerea lui Dumnezeu. Ei nu pot să fie loiali față de organizațiile acestea și, în același timp, să fie loiali față de Dumnezeu. Ori veți rupe legătura cu organizațiile acestea, ori veți ajunge să vă asemănați tot mai mult cu ele și, în cele din urmă, să vă uniți pe deplin cu ele și să rupeți legăturile cu aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și se tem de El. Creștinul va abandona lucrurile care sunt o piedică pentru spiritualitatea lui, oricât de mare ar fi sacrificiul. Mai bine să pierdeți bani, proprietăți și viața însăși, decât să puneți în pericol interesele vitale ale sufletului.
Ispravnici ai lui Dumnezeu
Toți cei care ați intrat în legătură cu aceste societăți secrete vă încredeți într-un toiag care va fi rupt în bucăți. Voi nu vă încredeți în Domnul, Dumnezeul lui Israel, căutând cu grijă să cunoașteți voința Sa și să mergeți pe calea Sa. Când investiți bani în organizațiile acestea, voi sperați să vă faceți rezerve pentru viitor. Le-ați dat timpul, gândurile, munca și banii voștri, în timp ce lucrarea lui Hristos a fost neglijată. Fiecare dolar plătit acestor organizații este o deturnare de fonduri de la lucrarea lui Dumnezeu, ca și când ar fi înghițit în ocean. Totuși, oare nu este acesta un capital pe care Dumnezeu vi l-a încredințat spre a-l folosi în slujba Sa pentru salvarea semenilor voștri? Prin investirea lui acolo unde nu poate nici să-I aducă cinste lui Dumnezeu, nici să le facă bine oamenilor, voi repetați păcatul robului netrebnic, care a ascuns talantul Domnului în pământ.
Domnul nu-i încredințase robului necredincios un capital mare, ci doar un talant. Omul nu a investit talantul în interesul lui Dumnezeu, ci l-a ascuns în pământ, plângându-se că Domnul este un Stăpân aspru, care culege de unde nu a semănat și adună de unde nu a vânturat. Egoismul pe care l-a manifestat el și nemulțumirile pe care le-a exprimat, ca și când Dumnezeu i-ar fi cerut ceva ce nu avea dreptul să-i ceară, au arătat că nu-L cunoștea pe Dumnezeu, nici pe Isus Hristos, pe care L-a trimis El. Tot ce avea era proprietatea Domnului și i-a fost încredințat spre a fi folosit pentru Dumnezeu. Când spune: „Mi-a fost teamă și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ; iată-ți ce este al tău!” (Matei 25,25), el recunoaște că talantul era de la Dumnezeu.
Și ce a zis Domnul? „Rob viclean și leneș! Ai știut că secer de unde n-am semănat și că strâng de unde n-am vânturat” (Matei 25,26). Aici El repetă cuvintele slujitorului, nu ca pe o recunoaștere a adevărului lor, ci pentru a arăta că slujitorul ar fi trebuit să facă binele chiar pe temeiul propriilor cuvinte. Domnul spune realmente: „Tu nu ai făcut niciun efort de a pune la schimbător capitalul Meu ca să obții un câștig pentru a promova slava Mea pe pământ.” „Prin urmare, se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi și, la venirea mea, eu mi-aș fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! Luați-i dar talantul și dați-l celui ce are zece talanți. Pentru că, celui ce are, i se va da și va avea de prisos; dar, de la cel ce n-are, se va lua și ce are! Iar pe robul acela netrebnic, aruncați-l în întunericul de afară: acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei 25,27-30). Această lecție îi este dată fiecărui suflet la care a ajuns lumina adevărului.
Nu trebuie să uităm niciodată că Dumnezeu ne-a pus la încercare în lumea aceasta spre a hotărî dacă suntem pregătiți sau nu pentru viața viitoare. Nimeni nu poate să intre vreodată în cer dacă are un caracter întinat de pata nesăbuită a egoismului. Așadar, Dumnezeu ne pune la încercare aici, încredințându-ne proprietăți trecătoare, pentru ca, prin folosirea lor, să arătăm că ni se pot încredința bogățiile veșnice. Noi putem să fim în armonie cu cerul și să fim pregătiți pentru a intra acolo, numai dacă viața de sacrificiu de sine a lui Hristos este reflectată în viața noastră.
Unde ne depozităm comorile?
Ambiția și marea căutare a lumii este aceea de a obține avantaje materiale trecătoare, cu prețul neglijării binelui spiritual. Așa se întâmplă și cu unii membri ai bisericii. În cele din urmă, când vor fi chemați să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu, nu numai că se vor rușina, dar vor fi uimiți că nu au înțeles care sunt bogățiile adevărate și nu și-au adunat o comoară în cer. Ei le-au oferit darurile lor vrăjmașilor adevărului, așteptând să vină un timp în viața aceasta, când vor avea un câștig de pe urma investiției lor. Ei au putut să le încredințeze societăților secrete banii lor, însă, când lucrarea lui Dumnezeu duce lipsă de banii pe care El i-a încredințat slujitorilor Săi omenești, ei nu simt niciun interes și nu se gândesc la darul pe care li L-a dat Domnul. Ei sunt orbiți de dumnezeul acestei lumi.
Ei spun: Nu am nimic de dat pentru această acțiune, deoarece nu voi primi în schimb niciun câștig. Când plătesc Lojii, eu îmi pregătesc rezerve pentru viitor și, mai mult decât atât, trebuie să suport partea de cheltuială pentru petrecerile care satisfac gustul meu. Nu pot să renunț la aceste satisfacții. De ce așteaptă biserica de la mine să contribui la împlinirea acestor cereri care se repetă continuu? „Doamne, am știut că ești om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde n-ai vânturat; mi-a fost teamă și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ” (Matei 25,24-25), așteptând ca eu să beneficiez de el cândva.
Domnul ne poruncește: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că, unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6,19-21).
Mulți își adună comorile în aceste societăți secrete și oare nu putem noi să vedem că inima lor este acolo? Oricât de puternice ar fi dovezile adevărului, puțin câte puțin, el își pierde strălucirea, își pierde puterea, cerul se șterge din minte, iar greutatea veșnică a slavei, darul lui Dumnezeu pentru o viață de ascultare, pare să fie un lucru nevrednic de a fi luat în considerare, în comparație cu presupusele beneficii care trebuie să fie obținute din adunarea comorilor pământești. Sufletele mor din lipsă de pâinea și de apa vieții, dar ce înseamnă ele pentru cel a cărui inimă este îndreptată spre lumea aceasta? Mulți oameni spun, prin faptele lor, dacă nu în cuvinte: „Eu nu pot să renunț la interesul față de aceste comori pământești pentru a le obține pe cele veșnice. Viața care va veni este prea departe de mine pentru a o lua în considerare. Aleg bunurile pământești și voi risca viitorul. Dumnezeu este bun și milos.”
Rob netrebnic, dacă vei continua să mergi pe calea aceasta, partea ta este hotărâtă cu siguranță, împreună cu ipocriții și cu cei necredincioși. Fascinația clubului, a cinelor, a asocierii cu iubitorii de lume a condus, asemenea ospățului lui Belșațar, la a-L uita pe Dumnezeu și a dezonora Numele Său.
Veți conlucra voi cu Dumnezeu?
Mintea oamenilor este orbită în mod voit. Domnul Isus a zis: „Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu și să-i vindec” (Matei 13,15). Lucrarea lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor este o lucrare de o importanță supremă, care trebuie să fie dusă mai departe în lumea noastră, dar mulți nu înțeleg lucrul acesta, deoarece interesul lor se aseamănă mai mult cu al celor din rândurile vrăjmașului decât cu interesul soldaților credincioși ai lui Hristos. Ei nu înțeleg necesitatea conlucrării dintre mijloacele omenești și cele divine. Domnul ne-a poruncit: „Duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur… Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea” (Filipeni 2,12-13). Acesta este planul pe care Dumnezeu ni l-a descoperit pentru a ne călăuzi în toate planurile și scopurile vieții. Totuși, în timp ce oamenii se roagă: „Vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ” (Matei 6,10), mulți resping tocmai mijloacele prin care Dumnezeu Își va întemeia Împărăția.
Dacă vor fi dispuși să considere toate lucrurile ca fiind o pierdere, ca să-L poată câștiga pe Hristos, ochii lor vor fi deschiși pentru a vedea lucrurile așa cum sunt în realitate. Atunci se vor îndepărta de atracțiile pământești și se vor apropia de cele cerești. Atunci vor vedea adevărata natură a plăcerilor lumești și egoiste pe care le prețuiesc așa de mult și vor renunța la lucrurile pe care le rețin acum cu atâta plăcere.
Tot cerul privește la cei ce declară a crede adevărul cel mai sfânt care le-a fost încredințat vreodată muritorilor. Îngerii așteaptă cu o dorință fierbinte să conlucreze cu voi în lucrarea de salvare a sufletelor. Veți refuza voi această alianță cerească pentru a păstra legătura cu o societate în care Dumnezeu nu este onorat, în care poruncile Sale sunt călcate în picioare? Cum v-ar fi fost adus vouă adevărul vreodată, dacă alții ar fi simțit un interes așa de mic pentru înaintarea lui, cum manifestați unii dintre voi acum? Lucrarea lui Dumnezeu cere ajutorul nostru, ca să poată fi întemeiată pe o bază corespunzătoare și pentru ca adevărul să poată fi dus mai departe în teritorii noi, la aceia care sunt pe punctul de a pieri. Puteți voi, care vă declarați a fi copii ai lui Dumnezeu, să refuzați să ajutați lucrarea aceasta? Veți reține voi banii care ar trebui să fie dați în vistieria lui Dumnezeu și veți lăsa lucrarea Lui să fie neglijată în mod rușinos, ca să primiți în schimb un câștig lumesc? Este dureros când ne gândim ce am fi putut să realizăm în salvarea sufletelor, dacă inima și slujirea tuturor acelora care mărturisesc a crede adevărul I-ar fi fost predate lui Dumnezeu fără rețineri. Lucrarea a fost făcută în mod neglijent. Dacă eul ar fi fost ascuns în Hristos, cei păcătoși ar fi putut să fie câștigați la adevăr prin metode înțelepte și ingenioase, iar acum ar fi conlucrători cu Dumnezeu.
Acum, înainte să vină timpul când va trebui să-I dați socoteală lui Dumnezeu, vă îndemn să acordați atenție Cuvântului Său: „Adunați-vă o comoară în cer” (Matei 6,20; Luca 12,33), nu în societățile secrete! Gândiți-vă că există doar un singur Proprietar al universului și că timpul, intelectul și resursele fiecărui om Îi aparțin Aceluia care a plătit răscumpărarea pentru suflet. Dumnezeu are dreptul de a cere o slujire continuă și o dragoste supremă. Criteriul vostru să fie voința lui
Dumnezeu, nu plăcerea proprie. Puteți aduna o comoară în cer, chiar dacă adunarea acestei comori va dura mai mult. Cine din biserică este hotărât să-și păstreze spiritualitatea? Cine vrea să dezvolte o experiență în care se văd zelul creștin și energia perseverentă? Cine, asemenea lui Isus, nu va cădea, nici nu se va descuraja în conlucrarea cu Dumnezeu și nu va căuta mijloacele necesare pentru slujirea eului?
Toți aceia care luptă pentru cununa vieții veșnice vor fi ispitiți, așa cum a fost ispitit Domnul înaintea lor. Lui I s-au propus împărățiile lumii, dacă îi va aduce omagiu lui Satana. Dacă Domnul Hristos ar fi cedat la ispita aceasta, lumea ar fi pierit pentru totdeauna sub atacul celui rău. Totuși mulțumim lui Dumnezeu, pentru că divinitatea Sa a strălucit prin natura omenească. El a făcut ce trebuie să facă fiecare făptură omenească în Numele și în puterea lui Isus. El a zis: „Pleacă, Satano, căci este scris: «Domnului, Dumnezeului tău, să te închini și numai Lui să-I slujești»” (Matei 4,10). Dacă veți înfrunta ispita în felul acesta, Satana vă va lăsa în pace așa cum L-a lăsat în pace pe Hristos, iar îngerii vă vor sluji așa cum I-au slujit Lui.
Acelora care s-au gândit și care au vorbit despre marile avantaje care urmează a fi obținute prin asociațiile lumești, Domnul le spune, prin profetul Maleahi, următoarele:
„Cuvintele voastre sunt aspre împotriva Mea, zice Domnul. Și mai întrebați: «Ce-am spus noi împotriva Ta?” Ați zis: «Degeaba slujim lui Dumnezeu; și ce am câștigat, dacă am păzit poruncile Lui și am umblat triști înaintea Domnului oștirilor? Acum fericim pe cei trufași; da, celor răi le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu și scapă!»” (Maleahi 3,13-15)
Acestea sunt gândurile multora, chiar dacă nu le exprimă în cuvinte.
„Atunci și cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta și a ascultat; și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui. «Ei vor fi ai Mei», zice Domnul oștirilor, «Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujește. Și veți vedea din nou, atunci, deosebirea dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește.»” „«Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toți cei trufași și toți cei răi vor fi ca miriștea; ziua care vine îi va arde», zice Domnul oștirilor, «și nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură»” (Maleahi 3,16-18; 4,1).
Sunt oameni pe care lumea îi consideră foarte favorizați, dar vine un timp când copiii lui Dumnezeu vor fi deosebiți, ca fiind cei pe care Dumnezeu îi onorează, pentru că ei L-au onorat.
„Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El se curățește, după cum El este curat” (1 Ioan 3,1-3).
Calea mai bună
Deși onorurile trecătoare, bogățiile și puterea sunt marile scopuri ale ambiției oamenilor din lumea aceasta, Domnul scoate în evidență ceva mult mai vrednic de aspirațiile noastre cele mai înalte:
„Așa vorbește Domnul: «Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu», zice Domnul. «Iată, vin zilele”, zice Domnul, «când voi pedepsi pe toți cei tăiați împrejur, care nu sunt tăiați împrejur cu inima»” (Ieremia 9,23-25).
„Căci este scris în Scriptură: «Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; și cine se încrede în El nu va fi dat de rușine”. Cinstea aceasta este dar pentru voi, care ați crezut! Dar pentru cei necredincioși, «piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului»; și «o piatră de poticnire și o stâncă de cădere». Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul și la aceasta sunt rânduiți. Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2,6-9).
„De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji și puneți-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos. Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați târâți în poftele pe care le aveați altădată, când erați în neștiință. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: «Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt». Și, dacă chemați ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1,13-19). — Broșură publicată în 1892, Should Christian Be Members of Secret Societies?
Nu pot să primească sigiliul lui Dumnezeu
Cei care stau sub steagul însângerat al Prințului Emanuel nu pot să fie uniți cu masonii liberi sau cu vreo altă societate secretă. Sigiliul viului Dumnezeu nu va fi pus asupra niciunuia care păstrează o asemenea asociere, după ce lumina adevărului a strălucit pe calea lui. Hristos nu este împărțit, iar creștinii nu pot să slujească și lui Dumnezeu, și lui Mamona. Domnul spune: „«Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei… nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice», zice Domnul cel Atotputernic” (2 Corinteni 6,17-18). — Scrisoarea 21, 1893