Battle Creek, 15 octombrie 1880, Frate D. M. Canright.
Dragă frate, M-am întristat când am auzit de hotărârea ta, dar am avut motive să mă aștept la ea. Este un timp când Dumnezeu îi pune la încercare pe cei din poporul Său. Tot ce poate fi zguduit va fi zguduit. Vor rezista numai acele suflete care sunt înrădăcinate în Stânca veacurilor. Aceia care se bazează pe propria inteligență și nu rămân fără încetare în Hristos vor fi supuși la schimbări de felul aceasta. Dacă credința ta a fost bazată pe oameni, atunci putem să ne așteptăm la asemenea rezultate.
Totuși, dacă ai hotărât să rupi orice legătură cu noi, ca popor, am să-ți adresez o cerere pentru binele tău și pentru Numele lui Hristos: Stai departe de cei din poporul nostru, nu-i vizita și nu vorbi în mijlocul lor despre îndoielile și întunericul tău. Satana tresaltă de bucurie pentru faptul că ai ieșit de sub steagul lui Dumnezeu și stai sub steagul lui. El vede în tine un om din care poate să facă un mijloc valoros pentru zidirea împărăției lui. Tu ai început să mergi tocmai pe calea pe care m-am așteptat că vei merge dacă vei ceda ispitei.
Tu ai avut întotdeauna o dorință după putere, după popularitate, iar acesta este unul dintre motivele pentru care ai ajuns în poziția pe care o ai acum. Totuși te rog să îți păstrezi pentru tine îndoielile, întrebările și scepticismul. Oamenii au avut încredere în tine, considerând că ai un caracter mai ferm și mai statornic decât ai avut înainte. Ei au crezut că ești un bărbat puternic, iar când dai glas gândurilor și simțămintelor tale negre, Satana stă pregătit să facă în așa fel încât caracterul amăgitor al acestor gânduri și simțăminte să fie atât de puternic, încât multe suflete să fie amăgite și pierdute prin influența unui singur suflet care a ales mai degrabă întunericul decât lumina și care s-a încumetat să se așeze de partea lui Satana, în rândurile vrăjmașului.
Tu ai dorit să fii prea mult, să faci paradă și zgomot în lume și, ca urmare, soarele tău va apune cu siguranță în întuneric. În fiecare zi, vei suferi o pierdere veșnică. Copilul de școală care chiulește de la ore crede că își păcălește părintele și profesorul, dar cine suferă pierderea cea mai mare? Oare nu el însuși? Oare nu se păcălește și nu se amăgește pe sine însuși, lipsindu-se de cunoștința pe care ar putea să o aibă? Dumnezeu dorește să ajungem plini de succes în copierea exemplului lui Hristos în faptele bune, dar tu te păcălești, cultivi un simțământ care îți va mușca și otrăvi sufletul spre propria ruină. Tu te păcălești cu privire la lucruri de o importanță veșnică, lipsindu-ți sufletul de bogăția cunoașterii plinătății lui Hristos. Ambiția ta s-a înălțat mult și nu va accepta nimic mai puțin decât înălțarea de sine. Tu nu te cunoști pe tine însuți. Întotdeauna ai avut nevoie de o inimă smerită.
Hristos — Omul-Model
Ce fel de viață a trăit Domnul Hristos? Când a lucrat ca tâmplar, ascunzând față de lume secretul cel mare al misiunii Sale divine, El Și-a îndeplinit lucrarea, ca model al omului, tot așa de sigur ca atunci când a pășit pe valurile înspumate ale Mării Galileei, când i-a readus pe morți la viață sau când a murit pe cruce ca jertfă pentru om, ca să poată ridica întregul neam omenesc la o viață nouă și desăvârșită. Domnul Isus a locuit mult timp în Nazaret, fără a fi cunoscut sau onorat, pentru ca lecția dată prin exemplul Său să le arate oamenilor cât de aproape pot să fie de Dumnezeu în umblarea lor, chiar și pe căile obișnuite ale vieții de zi cu zi. Cât de umilitoare, cât de aspră și de fără pretenții a fost această coborâre a Maiestății cerului, ca să poată fi făcut una cu noi! El a atras simpatia tuturor inimilor, arătându-Se în stare să simpatizeze cu toți. Bărbații din Nazaret au întrebat cuprinși de îndoieli: „Nu este acesta tâmplarul” (Marcu 6,3), fiul lui Iosif și al Mariei?
Cerul și pământul nu sunt mai departe unul de altul astăzi, decât atunci când oamenii obișnuiți, cu ocupații obișnuite, s-au întâlnit cu îngerii ziua, în amiaza mare, sau când păstorii de pe câmpiile Betleemului au auzit cântecele oștirilor îngerești în timp ce își păzeau turmele noaptea. Nu efortul de a te urca pe înălțimi te va face să fii mare în ochii lui Dumnezeu, ci viața smerită, de bunătate și de credincioșie te va face să fii obiectul ocrotirii deosebite a îngerilor din cer. Omul-Model, care nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, a luat asupra Sa natura noastră și a trăit aproape treizeci de ani într-un sat galileean neînsemnat, ascuns printre dealuri. Toată oștirea îngerească a fost la dispoziția Lui, și totuși El nu a pretins că era o personalitate mare și înaltă. El nu a atașat la numele Său titlul de „Profesor” pentru propria mulțumire. El a fost un tâmplar care a lucrat pentru plată, a fost un slujitor al acelora pentru care a lucrat, arătând că cerul poate să fie foarte aproape de noi pe căile obișnuite ale vieții și că îngerii din curțile cerești vor avea grijă de pașii acelora care vin și pleacă la porunca lui Dumnezeu.
Oh, fie ca spiritul lui Hristos să rămână asupra acelora care declară că sunt urmașii Săi! Toți trebuie să fim dispuși să lucrăm și să trudim, deoarece aceasta este lecția pe care Domnul Hristos ne-a dat-o prin viața Sa. Dacă ai fi trăit pentru Dumnezeu în lucrurile obișnuite, îndeplinindu-ți lucrarea cu credincioșie și curăție când nu a fost nimeni care să spună că a fost făcută bine, nu ai fi fost în poziția actuală. Tu ai fi putut să trăiești o viață plină de credincioșie prin cuvintele bune rostite cu înțelepciune, prin faptele amabile săvârșite cu atenție, prin manifestarea zilnică a blândeții, a curăției și a dragostei. Având în vedere toată lumina pe care ai avut-o, mă tem că ai făcut ultimul pas. I-ai dat lui Satana toate avantajele.
Hotărâri pripite
Hotărârile pot fi luate într-un moment care pecetluiește soarta unui om pentru totdeauna. Satana a venit la tine așa cum a venit la Hristos, oferindu-ți onoarea și slava lumii, cu condiția să recunoști supremația lui. Acesta este lucrul pe care îl faci acum. Totuși, înainte de a face încă un pas, te rog să te gândești bine.
Ce raport dau îngerii cu privire la tine? Cum te vei confrunta tu cu raportul acela? Ce scuză vei aduce în fața lui Dumnezeu pentru apostazia ta prăpăstioasă și neașteptată? Întotdeauna ai avut dorința de a face o lucrare mare. Dacă ai fi fost mulțumit să-ți faci mica ta lucrare cu credincioșie și cu atenție, faptul acesta ar fi fost aprobat de Domnul. Totuși adu-ți aminte că va fi nevoie de o lucrare de o viață întreagă pentru a recupera ce se risipește printr-o clipă de neatenție și de cedare în fața ispitei.
Noi suntem niște străini și călători care merg spre o țară mai bună, dar ar fi mai bine, pentru tine și pentru mine, să fim niște animale înjugate la plug, în câmp, decât să fim în cer, fără a avea o inimă care să simpatizeze cu locuitorii cerului. Printr-un act de o clipă al voinței, tu poți să te așezi sub puterea lui Satana, dar va fi nevoie de mai mult decât atât pentru a rupe lanțurile lui și pentru a te îndrepta spre o viață mai înaltă și mai sfântă. Scopul poate să fie stabilit, lucrarea poate să fie începută, dar realizarea ei va cere trudă, timp, răbdare și sacrificiu. Omul care se îndepărtează de Dumnezeu în mod deliberat, fiind în strălucirea deplină a luminii, va constata că, atunci când va dori să se întoarcă, spinii și pălămida vor fi crescut pe calea lui și nu trebuie să fie surprins sau descurajat dacă este obligat să meargă mult cu picioarele rănite și sângerânde. Dovada cea mai înspăimântătoare și mai înfiorătoare a căderii omului dintr-o stare mai bună este faptul că îl va costa atât de mult să se întoarcă. Calea întoarcerii poate să fie străbătută numai printr-o luptă grea, centimetru cu centimetru, în fiecare oră.
Calea spre cer este prea îngustă pentru ca rangul și bogățiile să meargă pe ea, prea îngustă pentru jocul ambiției, prea abruptă și aspră pentru ca trăsurile comodității să urce pe ea. Truda, răbdarea, sacrificiul de sine, rușinea, sărăcia, munca grea, suportarea împotrivirii celor păcătoși față de El au fost partea lui Hristos și trebuie să fie partea omului, dacă va intra vreodată în Paradisul lui Dumnezeu.
Tu cedezi atât de ușor la credința ta actuală, din cauză că nu ai avut niciodată rădăcinile înfipte adânc în credința care crește. Ea te-a costat prea puțin. Această credință nu te susține în încercare și nu te mângâie în necaz, din cauză că nu a fost întărită prin efort și nu a fost curățită prin sacrificiu. Aceia care sunt dispuși să sufere pentru Hristos vor simți mai multă bucurie în această suferință, decât pentru faptul că Hristos a suferit pentru ei, arătându-le astfel că i-a iubit. Cei care câștigă cerul vor depune eforturi nobile și vor lucra cu toată îndelunga răbdare, ca să poată culege roadele trudei.
Există o mână care va deschide larg porțile Paradisului pentru aceia care au rezistat încercării ispitei și au păstrat o conștiință bună, renunțând la lume, la onorurile și la aplauzele ei, din dragoste față de Hristos, mărturisindu-L astfel înaintea oamenilor și așteptând cu toată răbdarea ca El să-i mărturisească înaintea Tatălui Său și a sfinților îngeri.
Influența îndoielii
Nu cer o explicație a comportamentului tău. Fratele [C. W.] Stone a dorit să îmi citească scrisoarea ta. Am refuzat să o ascult. Exprimarea îndoielii, a nemulțumirii și a necredinței este contagioasă. Dacă eu îmi fac mintea să fie un canal pentru curentul de apă murdară și tulbure care vine din fântâna lui Satana, unele sugestii ar putea să rămână în mintea mea și să o murdărească. Dacă sugestiile lui au avut o asemenea putere asupra ta, încât să te determine să îți vinzi dreptul de întâi născut pentru o supă de linte — prietenia vrăjmașilor Domnului —, eu nu vreau să aud nimic din îndoielile tale și sper că vei fi atent, ca nu cumva să contaminezi alte minți, pentru că însăși atmosfera care înconjoară un om ce îndrăznește să facă declarații de felul celor pe care le-ai făcut tu este o miasmă otrăvitoare.
Te rog să te îndepărtezi cu totul de aceia care cred adevărul, pentru că, dacă ai ales lumea și prietenia lumii, mergi cu aceia pe care i-ai ales. Nu otrăvi mintea altora și nu te face un agent special al lui Satana pentru a aduce ruina asupra sufletelor. Dacă nu ți-ai stabilit poziția pe deplin, grăbește-te să te împotrivești Diavolului înainte de a fi prea târziu pentru totdeauna. Nu mai face niciun pas în întuneric, ci ocupă-ți poziția ca om al lui Dumnezeu.
Dacă vrei să atingi o țintă măreață și un scop în viață, fără să faci o greșeală în alegerea ta sau să te temi că dai greș, trebuie să faci din Dumnezeu cel dintâi, cel de pe urmă și totul în toate — în fiecare plan, în fiecare lucrare și în fiecare gând. Dacă dorești o cale care duce direct în întuneric, trebuie doar să lași lumina lui Dumnezeu în spatele tău și să trăiești fără El. Când Dumnezeu îți arată calea și spune: „Aceasta este calea pentru siguranța și pacea ta”, trebuie doar să te îndrepți într-o direcție opusă căii Domnului, iar picioarele tale vor merge spre pierzare. Vocea Mielului lui Dumnezeu este auzită spunându-ne: „Veniți după Mine și nu veți umbla în întuneric.”
O misiune de la Împăratul împăraților
Dumnezeu te-a ales pentru o lucrare mare și solemnă. El a căutat să te disciplineze, să te pună la încercare, să te curățească și să te înnobileze, pentru ca lucrarea aceasta sfântă să poată fi făcută având ca singură țintă slava Sa, slavă care Îi aparține în totalitate lui Dumnezeu. Ce minunat este gândul că Dumnezeu alege un om, îl aduce într-o legătură strânsă cu Sine și îi dă o misiune de îndeplinit, o lucrare de făcut pentru El! Cel slab este făcut puternic, cel timid este făcut curajos, cel nehotărât ajunge ferm și prompt în decizii. Cum este posibil ca un om să aibă o importanță atât de mare, încât să primească o misiune chiar de la Împăratul împăraților! Oare ambiția lumească îl va ademeni și îl va atrage departe de încrederea sfântă care i-a fost acordată și de misiunea sfântă care i-a fost încredințată?
Maiestatea cerului a venit în lumea noastră ca să-i dea omului un exemplu de viață curată și nepătată și să Se jertfească pentru bucuria de a-i mântui pe cei care pier. Oricine Îl urmează pe Hristos este un colaborator al Său, împărtășind cu El lucrarea divină de salvare a sufletelor. Dacă ai gândul de a fi eliberat din lucrarea aceasta, pentru că vezi vreo perspectivă ca din alierea ta cu lumea să îți faci un renume, este pentru că uiți cât de mare și de nobil este să faci ceva pentru Dumnezeu, cât de înaltă este poziția de a fi conlucrător cu Isus Hristos, un purtător de lumină în lume, răspândind lumină și dragoste pe calea altora.
Răsplata credincioșiei
Vei avea o luptă mare cu puterea răului din inima ta. Tu ai simțit că există o lucrare mai mare pentru tine, dar, oh, dacă nu ai face altceva decât să îți asumi lucrarea care se află chiar pe calea ta și să o faci cu credincioșie, necăutând nicio cale de a te înălța pe tine, pacea și bucuria vor veni în sufletul tău mai curate, mai bogate și mai satisfăcătoare decât cuceririle din războaiele pământești! A trăi și a lucra pentru Dumnezeu și a folosi cât poți mai bine tot timpul și însușirile tale înseamnă a crește în har și în cunoaștere. Acesta este lucrul pe care putem să îl facem, deoarece este lucrarea noastră. Tu trebuie să lași la o parte îndoielile și să ai o credință deplină în realitatea misiunii tale divine, să fii cu adevărat plin de succes în lucrare.
Bucuria, succesul, slava slujirii tale stau în a fi mereu gata, cu urechile deschise pentru a auzi și pentru a răspunde chemării Domnului: „Iată-mă, trimite-mă” (Isaia 6,8). Iată-mă, Doamne, cu toată inima mea și cu simțămintele mele cele mai sfinte! Iată-mă, ia mintea mea cu gândurile ei cele mai curate și mai nobile, ia-mă și pregătește-mă să-Ți slujesc Ție!
Îți adresez acum apelul de a face pași înapoi cât mai repede cu putință, de a-ți asuma misiunea dată de Dumnezeu și de a căuta curăția și sfințenia care să sfințească acea misiune. Nu întârzia deloc, nu te opri între două păreri! Dacă Domnul este Dumnezeu, slujește-I Lui, dar dacă este Baal, slujește-i lui. Tu trebuie să înveți din nou lecția cea veche a încrederii în Dumnezeu, în școala grea a suferinței. Îngăduie ca D. M. Canright să fie cufundat în Isus. (…)
Peste puțină vreme, cineva ar putea să ne cheme pe nume, dar nu va fi nimeni care să răspundă. Viața ta să fie ascunsă în Dumnezeu, iar numele acela să fie înscris în ceruri pentru totdeauna. Urmează-L pe Hristos oriunde te-ar conduce și fă ca urmele de pași pe care le lași înapoia ta pe nisipul timpului să fie în așa fel încât să-i conducă pe alții în siguranță pe calea sfințirii.
De-a lungul căii care duce la moarte sunt dureri și pedepse, sunt necazuri și dezamăgiri, sunt avertizări de la solii lui Dumnezeu, care ne spun să nu continuăm, iar Dumnezeu va face chiar pentru cei nepăsători și cei încăpățânați să fie greu de mers pe această cale care duce la nimicire. Pe întregul parcurs al căii abrupte care duce la viața veșnică sunt izvoare de bucurie care îi înviorează pe cei obosiți. Bucuria adevărată și puternică a sufletului începe cu faptul că Hristos, nădejdea slavei, este în ei. Dacă alegi acum calea pe care te conduce Dumnezeu și continui să înaintezi acolo unde te cheamă glasul datoriei, dificultățile pe care Satana le-a făcut să pară mari înaintea ta vor dispărea.
Nicio cale nu este sigură, cu excepția aceleia care ajunge tot mai clară și mai statornică pe măsură ce se înaintează pe ea. Piciorul poate să alunece uneori de pe calea cea sigură. Ca să mergi fără teamă, trebuie să știi că mâna ta este ținută ferm de mâna lui Hristos. Nu trebuie să te gândești vreo clipă că nu este niciun pericol pentru tine. Cei mai înțelepți fac greșeli. Cei mai puternici se clatină uneori. Cei nesăbuiți, încrezători în sine, pripiți, cu păreri înalte despre ei înșiși, care înaintează nepăsători pe căile interzise, măgulindu-se cu gândul că își pot schimba calea când vor dori, merg pe un drum plin de capcane. Ei pot să repare o cădere, o greșeală pe care o fac, dar cât de mulți fac un pas greșit, care se va dovedi a fi spre ruina lor veșnică!
Dacă aplici strategia de a nu-ți asuma angajamente cu gândul de a atinge scopuri pe care altfel nu ai reuși să le atingi, dacă obții prin șiretlicuri și viclenie ce ar trebui să fie câștigat prin perseverență, trudă și luptă, vei fi prins în plasa pe care o țeși tu însuți și vei fi ruinat nu numai pentru lumea aceasta, ci și pentru viața viitoare.
Ferească Dumnezeu să ajungi o epavă a credinței aici! Privește la apostolul Pavel! Ascultă cuvintele lui, care răsună de-a lungul timpului, până la noi: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum, mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în «ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4,7.8). Acesta este strigătul de luptă și de biruință al lui Pavel. Care va fi strigătul tău?
Așadar, frate Canright, te implor, pentru binele sufletului tău, prinde-te din nou cu fermitate de mâna lui Dumnezeu! Sunt prea obosită ca să scriu mai mult. Rugăciunea mea este ca Dumnezeu să te elibereze din capcana lui Satana. — Scrisoarea 1, 1880
PREAMĂRIREA LUI HRISTOS
Fiecare suflet care Îl primește cu adevărat pe Hristos, prin credință, va trăi cu o inimă smerită. Nu va fi nicio înălțare de sine, ci Hristos va fi înălțat ca fiind Acela de care depinde nădejdea vieții veșnice. Apostolul Pavel a declarat: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință” (Efeseni 2,8). Harul lui Dumnezeu în noi este cel care ne face să fim martorii Săi. Noi putem să fim biruitori numai prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei noastre. Prin viața noastră ordonată și printr-o vorbire evlavioasă, noi ajungem să fim niște lumini în biserică și în lume. Lucrurile spirituale trebuie să fie înțelese spiritual. Aceia care beau cel mai mult din apele mântuirii vor da pe față cel mai mult blândețea și smerenia lui Hristos.
Mi s-a poruncit să le spun acelora care au fost chemați să-i învețe pe alții Cuvântul lui Dumnezeu, următoarele:
Nu-i încurajați niciodată pe oameni să caute la voi înțelepciunea. Când oamenii vin la voi pentru a vă cere sfaturi, îndrumați-i spre Acela care cunoaște motivele inimii. În lucrarea noastră pastorală, trebuie să existe un alt spirit. Nimeni nu trebuie să aibă rolul de confesor. Niciun om nu trebuie să fie înălțat mai presus de orice. Lucrarea noastră este să ne umilim pe noi înșine și să Îl înălțăm pe Hristos înaintea oamenilor. După înviere, Mântuitorul a făgăduit că puterea Sa va fi cu toți aceia care vor merge în Numele Său. Fie ca puterea și Numele acesta să fie înălțate! Trebuie să păstrăm fără încetare în atenția noastră rugăciunea făcută de Domnul Hristos când a cerut ca inima să fie sfințită prin adevăr și neprihănire.
Puterea Tatălui veșnic și jertfa Fiului trebuie să fie studiate mai mult. Lucrarea extraordinară a lui Hristos a fost desăvârșită prin moartea Sa pe cruce. Jertfa Sa și înălțarea Sa la dreapta Tatălui constituie singura noastră nădejde de mântuire. Bucuria noastră ar trebui să fie aceea de a înălța caracterul lui Dumnezeu înaintea oamenilor și de a face ca Numele Său să fie lăudat pe pământ. — Manuscrisul 137, 1907