Solii alese 2

SATISFACȚIA ȘI BINECUVÂNTAREA MUNCII PLINE DE SACRIFICIU

Aceia care au pe inimă lucrarea lui Dumnezeu trebuie să-și dea seama că nu lucrează pentru ei înșiși sau pentru salariul mic pe care ar putea să-l primească și că Dumnezeu poate face ca puținul pe care îl primesc să ajungă mai mult decât gândesc ei. El le dă satisfacție și binecuvântare pe măsură ce progresează în munca lor plină de sacrificiu de sine. El va binecuvânta pe fiecare, dacă lucrează cu blândețea lui Hristos. Când îi văd pe unii căutând salarii mai mari, îmi spun mie însămi: „Ei pierd o binecuvântare prețioasă.” Știu că va fi așa. Am văzut lucrul acesta întâmplându-se din nou și din nou.

Așadar, fraților, haideți să începem să facem tot ce putem mai bine, fără să cerem salarii mai mari, cu excepția faptului că vom constata că, dacă nu primim mai mult, ne este imposibil să facem lucrarea care ne-a fost dată. Totuși, chiar și în situația aceasta, să-i facem pe ceilalți să înțeleagă nevoia așa cum o înțelegem noi, pentru că Dumnezeu va pune în inima lor dorința de a o înțelege, iar ei vor rosti un cuvânt care va avea o influență mai mare decât o sută de cuvinte spuse de noi. Ei vor spune cuvinte care ne vor face să avem un statut corespunzător înaintea oamenilor. Domnul este ajutorul nostru și Dumnezeul nostru, păzitorul nostru și răsplata noastră.

Dacă vom avea o relație bună cu Dumnezeu, vom avea succes oriunde vom merge. Acesta este succesul pe care îl vrem, nu succesul câștigului de bani, iar Dumnezeu ni-l va da, pentru că El știe totul despre renunțarea noastră la noi înșine. El cunoaște fiecare sacrificiu pe care îl facem. Poate credeți că renunțarea la sine nu contează deloc, că ar trebui să fiți tratați cu mai multă considerație, dar ea contează mult înaintea Domnului. Mi-a fost arătat din nou și din nou că, dacă oamenii încep să caute salarii mai mari și tot mai mari, în experiența lor apare o situație în care nu vor mai sta pe un teren avantajos. Dar, dacă primesc un salariu care arată că ei sunt oameni care fac sacrificii, Domnul vede renunțarea la sine și le dă succes și biruință. Lucrul acesta mi-a fost prezentat din nou și din nou. Domnul, care vede în ascuns, va răsplăti pe față pentru fiecare sacrificiu pe care slujitorii Lui încercați au fost dispuși să îl facă. — Manuscrisul 21, 1913

NU PUNEȚI CONDIȚIA DE A PRIMI SUMA CERUTĂ DE VOI

Domnul Hristos le adresează tuturor invitația: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară” (Matei 11,28-30). Dacă toți vor purta jugul lui Hristos și vor învăța în școala Sa lecțiile pe care ni le dă El, vor exista mijloace suficiente pentru a pune temeliile lucrării misionare medicale în multe locuri.

Nimeni să nu spună: „Mă voi angaja în lucrarea aceasta pentru suma pe care am hotărât-o eu. Dacă nu primesc suma aceasta, nu voi face lucrarea.” Cei care spun așa arată că nu poartă jugul lui Hristos, ei nu învață blândețea și smerenia Sa. (...)

Nu faptul de a fi bogat din punct de vedere al bogăției lumii este cel care mărește valoarea noastră în ochii lui Dumnezeu. Domnul îi recunoaște și îi onorează pe cei blânzi și smeriți cu inima. Citiți capitolul 57 al cărții Isaia. Studiați cu atenție capitolul acesta, deoarece înseamnă mult pentru poporul lui Dumnezeu. Eu nu voi face niciun comentariu cu privire la el. — Scrisoarea 145, 1894

FACEȚI LUCRAREA ȘI ACCEPTAȚI SALARIILE OFERITE

Fiecărui om i s-a cerut să facă lucrarea pe care i-a rânduit-o Dumnezeu. Noi trebuie să fim dispuși să facem servicii mici, îndeplinind lucrurile care trebuie să fie făcute și pe care cineva trebuie să le facă, folosind ocaziile mici. Dacă acestea sunt singurele ocazii favorabile, trebuie să lucrăm cu credincioșie. Cel care risipește orele, zilele și săptămânile, deoarece nu este dispus să facă lucrarea ce i se oferă, oricât de umilă ar fi, va fi chemat să-I dea socoteală lui Dumnezeu pentru timpul petrecut greșit. Dacă simte că poate să-și permită să nu facă nimic, deoarece nu poate să obțină salariul dorit, să se oprească și să se gândească la faptul că ziua aceea, acea unică zi, Îi aparține Domnului. El este slujitorul Domnului. El nu trebuie să risipească timpul. Să se gândească: „Voi petrece timpul acela făcând ceva și voi da tot ce câștig pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu. Nu voi fi considerat un om care nu face nimic.”

Când cineva Îl iubește pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele lui, ca pe el însuși, nu se va opri să întrebe dacă lucrurile pe care le face îi vor aduce venituri mari sau mici. El va face lucrarea și va accepta salariul oferit. El nu va da un exemplu rău, prin refuzarea unui loc de muncă, pe motiv că acolo nu poate să primească un salariu atât de mare cum crede că ar trebui să aibă.

Domnul cântărește caracterul omului în funcție de principiile după care se conduce în relația cu semenii lui. Dacă principiile lui sunt deficitare în afacerile obișnuite, la fel vor fi și în slujirea spirituală adusă lui Dumnezeu. Ele sunt ca niște fire întrețesute în întreaga lui viață religioasă. Dacă ți se pare nedemn pentru tine să lucrezi pentru tine însuți pentru un salariu mic, atunci lucrează pentru Domnul și dă plata muncii tale, ca dar pentru vistieria Domnului. Dă-I lui Dumnezeu un dar de mulțumire pentru că ți-a cruțat viața. Dar nu fi inactiv din niciun motiv. — Manuscrisul 156, 1897

PLATA SĂ FIE ÎN CONFORMITATE CU MUNCA

Căile Domnului sunt drepte și nepărtinitoare. Cei care lucrează în școală trebuie să primească un salariu conform cu orele pe care le dedică școlii într-o muncă serioasă și cinstită. Niciunui lucrător să nu i se facă vreo nedreptate. Dacă un bărbat sau o femeie lucrează cu normă întreagă la școală, trebuie să primească un salariu conform cu timpul pe care școala îl primește de la el. Dacă un om își dedică mintea, munca și puterea în purtarea răspunderilor, el trebuie să primească în conformitate cu valoarea pe care o oferă școlii. Dreptatea și adevărul trebuie să fie păstrate nu numai pentru statutul prezent și viitor al școlii, ci și pentru binele nostru individual în neprihănire. Domnul nu va lua parte nici la cea mai mică nedreptate. — Manuscrisul 69, 1898

PRIVILEGIUL DE A LUCRA ȘI SALARIZAREA

Cei care se gândesc mai mult la salariile lor decât la privilegiul de a fi onorați ca slujitori ai Domnului, care își fac lucrul într-un spirit de mulțumire de sine, din cauză că vor primi salarii, nu manifestă renunțare la sine și sacrificiu în lucrarea lor. Cei care au fost angajați cei din urmă au crezut cuvântul gospodarului: „Veți primi ce va fi cu dreptul” (Matei 20,7). Ei au știut că vor primi tot ce meritau și au fost plătiți cei dintâi, pentru că au adus credința în munca lor. Dacă ar fi manifestat un spirit iubitor și plin de încredere, aceia care lucraseră pe întregul parcurs al zilei ar fi continuat să fie cei dintâi.

Domnul Isus evaluează lucrarea după spiritul în care este făcută. În ceasul cel din urmă, Domnul îi va primi pe păcătoșii pocăiți, care vin la El cu o credință umilă și ascultă de poruncile Sale.

Domnul Hristos îi avertizează pe cei ce se află în slujba Sa că nu trebuie să se târguiască pentru o sumă prestabilită, ca și când Stăpânul lor nu-i va trata corect. El a prezentat parabola aceasta, pentru ca aceia care murmură să nu fie tratați cu simpatie din cauza presupuselor lor revendicări. — Manuscrisul 87, 1899

Adevărata prosperitate nu poate să vină niciodată la un suflet care aspiră continuu la primirea unor salarii mai mari și care cedează unei ispite ce îl duce departe de lucrarea care i-a fost rânduită de Domnul. Niciun om, nicio familie, nicio firmă sau instituție nu poate să prospere, dacă nu este condusă de înțelepciunea lui Dumnezeu. — Scrisoarea 2, 1898 (Broșura „To the Leading Men in Our Churches”, p. 4)

„O FAMILIE COSTISITOARE”

Unii mi-au scris că trebuie să aibă salarii mari, prezentând ca argument faptul că au o familie costisitoare. În același timp, instituția în care lucrau era obligată să calculeze îndeaproape modul în care să facă față cheltuielilor obișnuite. De ce să aducă un om ca scuză pentru cererea unor salarii mari faptul că are o familie costisitoare? Oare nu este suficientă lecția pe care a dat-o Hristos? El spune: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze” (Matei 16,24).

Instituțiile noastre au fost înființate pentru a sluji ca mijloace eficiente pentru înaintarea lucrării de câștigare a sufletelor. Cei care lucrează în ele trebuie să caute căi de a ajuta instituția, nu mijloace de a lua cât mai mult din trezorerie. Dacă vor căuta să obțină mai mult decât li se cuvine, ei vor pune piedici lucrării lui Dumnezeu. Oricine este angajat în instituțiile acestea să spună: „Nu voi stabili o cifră mare pentru salariul meu, deoarece faptul acesta ar jefui trezoreria, iar propovăduirea soliei harului ar fi împiedicată. Trebuie să practic economia. Aceia care se află în câmpul de lucru fac o lucrare la fel de importantă ca lucrarea pe care o fac eu. Trebuie să fac tot ce stă în puterea mea pentru a-i ajuta. Eu folosesc mijloacele financiare ale lui Dumnezeu și voi face așa cum ar fi făcut Hristos în locul meu. Nu voi cheltui banii pe obiecte de lux. Îmi voi aduce aminte de lucrătorii Domnului din câmpurile misionare. Ei au o mai mare nevoie de bani decât am eu. În lucrarea lor, ei intră în contact cu multă sărăcie și mult necaz. Ei trebuie să-i hrănească pe cei flămânzi și să-i îmbrace pe cei goi. Eu trebuie să-mi limitez cheltuielile, ca să pot contribui la lucrarea dragostei lor.” — Special Testimonies, seria B, nr. 29, p. 19, 20

APEL PENTRU EGALITATE

Între noi trebuie să se manifeste mai mult spiritul de egalitate. Se manifestă o dorință mult prea mare de a primi recompense. Se fac evaluări egoiste ale muncii. Nimeni să nu primească un salariu așa de mare, din cauză că presupune că este capabil să facă o anumită lucrare și să așeze în felul acesta lucrarea făcută pentru Dumnezeu și pentru înaintarea cauzei Sale pe niște baze mercantile. Celui căruia i s-a dat mult i se va cere mult. Cei care susțin că trebuie să primească salarii mari din cauza aptitudinilor și a darurilor lor deosebite ar trebui să se întrebe: „Ai cui sunt talanții pe care îi pun la schimbător? Am folosit eu talanții aceștia astfel încât să-I aduc lui Dumnezeu slava cea mai mare? Am dublat eu talanții care mi-au fost încredințați?” O folosire consacrată a acestor talanți ar aduce un venit pentru lucrarea lui Dumnezeu. Toți talanții noștri Îi aparțin lui Dumnezeu și atât capitalul, cât și dobânda vor trebui să-I fie înapoiate Lui într-o zi.

Dacă aceia care au fost angajați în lucrarea lui Dumnezeu de mulți ani ar cerceta cu atenție cât prejudiciu au adus viei Domnului prin acțiuni neînțelepte, prin îndepărtarea de la principiile corecte și prin deturnarea banilor de la lucrarea lui Dumnezeu, folosindu-și influența pentru a-i conduce pe alții pe căi întortocheate, atunci, în loc de a căuta să obțină salarii mari, s-ar umili înaintea lui Dumnezeu cu o pocăință de care nu le va părea rău. Să-și pună lor înșiși întrebarea: „«Cât ești dator stăpânului meu?» (Luca 16,5). Cum voi da seama pentru talantul folosit greșit și pentru faptul că am urmat închipuirile mele nesfinte? Ce pot să fac pentru a șterge urmările rele ale acțiunilor mele neînțelepte care au redus atât de mult resursele lucrării?” Dacă fiecare om și-ar fi ocupat cu credincioșie poziția de încredere, nu ar fi lipsă de mijloace financiare astăzi, în vistieria Domnului.

PLĂTIREA UNOR SALARII MARI

Relația noastră cu lucrarea lui Dumnezeu nu trebuie să fie așezată pe o bază mercantilă, în conformitate cu evaluarea omului: atâta muncă, atâta plată. Este o mare greșeală ca oamenii să presupună că serviciile lor sunt neprețuite. Lăsați-L pe Dumnezeu să Își țină cuvântul și va avea loc o mare schimbare în evaluarea lucrării făcute pentru Domnul.

Oh, sunt multe lucruri care trebuie să fie corectate la oamenii care sunt dornici să obțină atât de mult! Cât de nepotrivite sunt căutările egoiste după răsplată! Această lăcomie după salarii mari a alungat din multe inimi dragostea față de Dumnezeu. Mândria poziției este un rău adânc înrădăcinat, care a ruinat mii de oameni. Da, zeci de mii, plini de ambiția după distincții și paradă, au fost ruinați, din cauză că au pierdut din vedere principiile. Ei s-au comparat unii cu alții. Căutarea lor dornică de credite și răsplată a avut ca rezultat o scădere a spiritualității. Toți trebuie să studieze cu atenție lecția aceasta, ca să fie avertizați împotriva egoismului și avariției, împotriva mândriei care nimicește dragostea față de Dumnezeu și degradează sufletul.

Când un angajat în lucrarea lui Dumnezeu refuză să lucreze pentru salariul pe care îl primește, deși primește o sumă rezonabilă pentru serviciile lui, chiar dacă va obține salariul pe care îl cere, îl va obține adesea cu prețul pierderii harului lui Dumnezeu din inima lui, iar harul acesta este mai valoros decât aurul, argintul și pietrele prețioase. — Manuscrisul 164, 1899

PREȚUL SALARIILOR MARI

Întruparea Domnului Hristos a fost un act de sacrificiu de Sine, viața Sa a fost o viață de continuă renunțare la Sine. Slava cea mai înaltă a dragostei lui Dumnezeu față de om a fost manifestată prin jertfirea Singurului Său Fiu, care era reprezentarea exactă a persoanei Sale. Aceasta este taina cea mare a evlaviei. Fiecare om care se declară a fi urmaș al lui Hristos are privilegiul și datoria de a avea gândul lui Hristos. Fără renunțare la sine și fără purtarea crucii, noi nu putem fi ucenicii Săi.

Când au fost propuse și acceptate hotărârile de a plăti salarii mari acelora care lucrează la Editura Review and Herald, vrăjmașul a avut succes în planul său de a deturna scopurile lui Dumnezeu și de a conduce sufletele pe căi greșite. Spiritul lacom și egoist a acceptat salariile mari. Dacă ar fi practicat principiile exprimate în lecțiile date de Hristos, lucrătorii nu ar fi putut să primească asemenea salarii. Care a fost efectul acestei măriri a salariilor? Cheltuielile familiei s-au mărit mult. A avut loc o îndepărtare de la îndrumările și exemplele date în viața lui Hristos. Mândria a fost stârnită și îngăduită, iar mijloacele financiare au fost investite pentru paradă, pentru satisfacerea de sine inutilă. Dragostea de lume a pus stăpânire pe inimă, iar ambiția nesfințită a domnit în templul sufletului. Salariile mari au ajuns să fie o capcană. Exemplul urmat nu a fost cel al lui Hristos, ci exemplul lumii.

Dragostea față de Hristos nu va conduce la îngăduință de sine; ea nu va conduce la o cheltuire inutilă a banilor pentru a satisface eul și a-i face pe plac sau pentru a favoriza mândria inimii omenești. Dragostea față de Isus în inimă conduce întotdeauna la umilință și la o conformare deplină cu voința lui Dumnezeu.

Când lovește în interior, păcatul atacă partea cea mai nobilă a făpturii omului. El aduce o confuzie îngrozitoare și distruge însușirile și puterile care îl aseamănă pe om cu Dumnezeu. În timp ce boala fizică doboară trupul, boala egoismului și a lăcomiei lovește sufletul. — Scrisoarea 26, 1897

SALARII MAI MARI PROPUSE PENTRU OAMENI SUPERIORI

Inima mea este tulburată profund de scenele care au trecut pe dinaintea mea în timpul nopții trecute. În timpul nopții, i-am auzit pe unii dintre frații mei făcând propuneri cu care nu pot să fiu de acord. Declarațiile pe care le-au făcut ei indică faptul că se află pe o cale greșită, că nu au o experiență care îi va păzi de amăgire. Am fost întristată să aud de pe buzele unora dintre frații noștri expresii care nu arată nici credință în Dumnezeu, nici credincioșie față de adevărul Său. Au fost făcute propuneri care, dacă vor fi urmate, vor duce departe de calea cea dreaptă și îngustă.

Unii cred că, dacă oamenilor cu talente superioare li s-ar fi plătit salarii mai mari, aceștia ar fi rămas în mijlocul nostru și ar fi putut fi realizată o lucrare mai mare și mai cuprinzătoare, iar lucrarea adevărului ar fi stat pe o platformă mai înaltă.

Cu privire la subiectul acesta, am primit îndrumări de la Acela care nu greșește niciodată. Să presupunem că planul acesta ar fi fost urmat. „Cine”, întreb, „este competent să evalueze adevărata capacitate de a fi folositori și influența tovarășilor de lucru?” Nimeni nu este calificat să judece capacitatea altuia de a fi folositor în slujba lui Dumnezeu.

Poziția sau funcția pe care poate să o dețină cineva nu este singurul indiciu al capacității lui de a fi folositor în lucrarea lui Dumnezeu, ci dezvoltarea unui caracter creștin, prin sfințirea Duhului care îl va face să aibă influență spre bine. În evaluarea făcută de Dumnezeu, valoarea serviciului este dată de nivelul credincioșiei lucrătorului.

Dumnezeu acceptă serviciile acelora care sunt părtași ai naturii divine. Fără Hristos, omul nu poate să facă nimic. Numai dragostea față de Dumnezeu și față de oameni așază făpturile omenești pe un teren avantajos înaintea lui Dumnezeu. Ascultarea de porunca divină ne face în stare să ajungem conlucrători cu Dumnezeu. Dragostea este un rod produs de pomul creștin, un rod ce este asemenea frunzelor pomului vieții pentru vindecarea neamurilor. — Manuscrisul 108, 1903

NECESITĂȚILE VIEȚII ȘI CONFORTUL

În vistieria Domnului trebuie să fie mijloace financiare suficiente pentru a le oferi o susținere corespunzătoare celor care își dedică timpul lucrării de salvare a sufletelor. Salariile lor corecte nu trebuie să fie invidiate. Nu trebuie să se îngăduie ca aceia care sunt dispuși să lucreze pentru Domnul să ducă lipsă de mijloace pentru împlinirea necesităților vieții. Ei trebuie să fie făcuți în stare să ducă o viață confortabilă și, de asemenea, să aibă suficient ca să poată face donații pentru lucrarea lui Dumnezeu, deoarece se întâmplă adesea să se aștepte de la ei să ia inițiativa în oferirea darurilor. — Manuscrisul 103, 1906

ELIBERAREA DE ACTIVITĂȚILE LUMEȘTI ȘI DE ÎNDATORIRILE CARE VIN ÎN CONFLICT CU LUCRAREA

Sunt multe lucruri care trebuie să fie îndreptate și care vor fi îndreptate, dacă aderăm strict la principii. Mi-au fost date îndrumări speciale cu privire la pastorii noștri. Nu este voia lui Dumnezeu ca ei să caute să fie bogați. Ei nu trebuie să se angajeze în întreprinderi lumești, deoarece faptul acesta îi face incapabili să își dedice puterile cele mai bune pentru lucrurile spirituale. Totuși ei trebuie să primească salarii suficient de mari pentru a se susține pe ei înșiși și familiile lor. Nu trebuie să li se încredințeze atât de multe sarcini, încât să nu poată acorda o atenție corespunzătoare bisericii din propria casă. Ei au datoria de a-i învăța pe copiii lor, așa cum i-a învățat Avraam, să țină calea Domnului și să facă dreptate. (…)

Pastorii și profesorii să nu uite că Dumnezeu îi consideră responsabili pentru îndeplinirea slujbei lor în măsura cea mai bună a abilității lor și așteaptă ca ei să aducă în lucrare tot ce le stă în putere. Ei nu trebuie să-și asume îndatoriri care intră în conflict cu lucrarea pe care le-a dat-o Dumnezeu. Când pastorii și profesorii, apăsați continuu de povara răspunderilor de ordin financiar, urcă la amvon sau merg în sala de clasă fiind îngrijorați și obosiți, cu o minte agitată și cu nervii suprasolicitați, ce altceva se poate aștepta, decât să fie folosit un foc obișnuit în locul focului sfânt, aprins de Dumnezeu? Eforturile încordate și zdruncinate îi fac rău vorbitorului și îi dezamăgesc pe ascultători. El nu are timp să-L caute pe Domnul, nu are timp să ceară cu credință ungerea cu Duhul Sfânt. Oare nu vom schimba noi acest mod de a lucra? — Manuscrisul 101, 1902

EVITAREA CULTIVĂRII UNOR GUSTURI COSTISITOARE

Lucrătorii trebuie să înceapă să vadă mai departe. La mulți, renunțarea la sine și sacrificiul sunt moarte, dar elementele acestea trebuie să fie readuse la viață. Oamenii trebuie să înțeleagă că salariile mari pe care le cer subminează vistieria Domnului. Ele consumă banii lui Dumnezeu în interese particulare și, prin faptele lor, ei îi spun lumii: „Stăpânul meu zăbovește să vină!” (Matei 24,48). Oare nu trebuie să fie schimbat lucrul acesta? Cine se va ridica la înălțimea exemplului Marelui Meșter Lucrător? — Scrisoarea 120, 1899

Nu vorbiți despre salariile voastre mici! Nu cultivați gustul pentru articole scumpe de îmbrăcăminte sau de mobilier! Faceți lucrarea să înainteze așa cum a început, printr-o renunțare la sine simplă și prin credință. Trebuie să faceți o schimbare în domeniul acesta! — Scrisoarea 94, 1899

ACUM ESTE NEVOIE DE SPIRITUL DE RENUNȚARE LA SINE DIN ZILELE DE LA ÎNCEPUT

Acum este tot atât de multă nevoie de renunțare la sine, cum a fost atunci când am început lucrarea, când eram doar o mână de oameni, când am știut ce înseamnă renunțarea la sine, când am încercat să publicăm mici pliante și broșuri, care să meargă la cei ce erau în întuneric. Astăzi, la editură sunt puțini care au fost împreună cu noi în vremea aceea. Timp de mai mulți ani, nu am primit niciun salariu, cu excepția unei sume care abia ajungea pentru a ne asigura hrana și îmbrăcămintea cea mai simplă. Am fost bucuroși să purtăm haine cumpărate la mâna a doua și, uneori, abia am avut suficientă hrană pentru a ne susține puterile. Orice altceva a fost investit în lucrare. După un timp, soțul meu a primit șase dolari pe săptămână. Noi am trăit cu banii aceia, iar eu am lucrat alături de el. Și alții au lucrat la fel. (...)

Cei care au venit să preia lucrarea, după ce aceasta a ajuns să aibă succes, ar trebui să umble smeriți. Ei ar trebui să manifeste un spirit de sacrificiu de sine. Dumnezeu vrea ca instituțiile de aici să meargă înainte prin sacrificiu de sine, așa cum a fost pusă temelia. — General Conference Bulletin, 20 martie 1891, p. 184

Când lucrarea aceasta este făcută așa cum ar trebui, când lucrăm cu zel divin pentru a adăuga convertiți la adevăr, lumea va vedea că o putere deosebită însoțește solia adevărului. Unitatea credincioșilor vestește mărturia cu privire la puterea adevărului, care este în stare să aducă în armonie deplină oameni cu înclinații diferite, făcând ca interesele lor să fie una.

Rugăciunile și darurile credincioșilor sunt combinate cu eforturile stăruitoare și pline de sacrificiu de sine, iar acestea sunt cu adevărat o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. Oamenii sunt convertiți din nou. Mâna care căuta cândva să apuce un salariu cât mai mare a ajuns să fie mâna de ajutor a lui Dumnezeu. Credincioșii sunt uniți printr-un singur interes — dorința de a înființa centre ale adevărului, unde Dumnezeu va fi înălțat. Domnul Hristos îi unește prin legăturile sfinte ale unității și dragostei, care au o putere irezistibilă.

Aceasta este unitatea pentru care S-a rugat Domnul Isus chiar înainte de încercarea Sa, când Se afla numai la un pas de cruce. El a spus: „Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17,21). — Scrisoarea 32, 1903