Fratele meu, în scrisoarea ta spui că vei părăsi Editura Review. Îmi pare rău că îți dorești să te desparți de lucrare din motivele pe care le menționezi. Ele arată că ai de câștigat o experiență mult mai adâncă. Credința ta este foarte slabă. Alte familii, mult mai mari decât familia ta, se susțin cu jumătate din salariul pe care îl primești, fără să rostească niciun cuvânt de nemulțumire. Noi am trecut pe aici și știu despre ce vorbesc. Este evident că, indiferent dacă rămâi la Editura Review sau te desparți de ea, tu ai de învățat lecții care vor fi de importanța cea mai mare pentru tine. Nu mă simt liberă să te îndemn să rămâi, deoarece, dacă nu vei bea mai din adâncul Izvorului apei vieții, serviciul tău nu va fi vrednic să fie primit de Dumnezeu.
Nu știu cine va ocupa poziția care va rămâne vacantă dacă vei pleca, dar, dacă Domnul dorește să fie făcută lucrarea pe care o are în plan pentru biserica din Battle Creek, sunt sigură că îi va ajuta în orice criză. El nu vrea niciun serviciu adus din constrângere. Cuvintele Sale trebuie să intre în suflet și să aducă întreaga făptură la supunere față de Hristos, deoarece, dacă nu va fi astfel, când va fi ispitit și încercat, omul va alege să urmeze mai degrabă propriile înclinații, decât căile Domnului. Eu am sperat că adevărul care a strălucit cu raze de lumină clare și distincte de la adunarea de la Minneapolis și până acum a inundat sufletul tău. Totuși, din scrisorile pe care le-ai trimis, știu că nu umbli în lumină. (…)
Oricare ar fi poziția unui om la Casa de editură, el nu trebuie să fie plătit cu o sumă exorbitantă, pentru că Dumnezeu nu lucrează în felul acesta. Ție ți-a lipsit vederea spirituală și aveai nevoie de ungerea cerească ca să poți vedea că lucrarea lui Dumnezeu a fost întemeiată pe sacrificiu și poate să fie dusă mai departe numai prin sacrificiu. (…)
La Casa de editură au fost angajați unii care nu cunosc și nici nu doresc să cunoască din experiență cât i-a costat pe predecesorii lor dezvoltarea lucrării. Când au acceptat să ia parte la lucrare, acești lucrători de mai târziu nu au intrat în parteneriat cu Dumnezeu. Ei nu recunosc principiile și condițiile de care trebuie să fie condus omul în conlucrarea cu Dumnezeu. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3,16). Orice om care nu împărtășește această dragoste care se sacrifică pe sine nu este pregătit să lucreze pentru Dumnezeu. Mulți se poticnesc, agățându-se de povara egoismului lor, ca și când aceasta ar fi o comoară prețioasă, și merg cu perseverență pe calea lor. Când vor bate la poarta cerului, spunând: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, mulți vor auzi cuvintele: „Aici intră numai aceia care pot să primească binecuvântarea cerească: «Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!» Dar voi v-ați slujit cu credincioșie vouă înșivă, ați lucrat pentru interesul vostru egoist, ați fost buni pentru voi înșivă. Voi nu v-ați adunat o comoară în cer.”
Dacă vom cultiva indiferența și nepăsarea față de mântuirea sufletului nostru, nu vom fi în siguranță nicio clipă. Ca să fie mântuiți, mulți trebuie să se trezească și să-și schimbe comportamentul. Trăim în timpul pericolelor zilelor din urmă. Numai legătura cu puterea divină, printr-o credință puternică, vie și lucrătoare, este în stare să ne facă să fim conlucrători cu Dumnezeu. Aceia care vor evita sacrificiul și renunțarea la sine, ca parte a religiei, nu vor fi niciodată părtași cu Hristos la slava Sa. Toți cei care vor câștiga cununa vieții trebuie să studieze cu rugăciune și să depună un efort hotărât.
Nimeni să nu creadă că poate să pretindă vreun merit, datorită avantajelor pe care le are prin naștere, poziție sau educație. Cum au fost obținute avantajele acestea? Numai prin Hristos. Pe toți cei ce doresc să aibă viața veșnică, Dumnezeu îi cheamă să copieze Modelul divin. Adevărul și neprihănirea sunt primele principii ale Evangheliei și sunt singurele principii pe care Domnul Hristos le va recunoaște la vreo făptură omenească. Trebuie să aibă loc o predare din toată inima a voinței noastre față de Dumnezeu. Să renunțăm la toate meritele noastre presupuse și să privim la crucea de pe Golgota. Această consacrare în slujba lui Dumnezeu implică din partea omului un efort de a conlucra cu mijloacele divine. Mlădița trebuie să rămână în Viță. (…)
Mulți, oh, așa de mulți dintre credincioși abia au suficientă mâncare, și totuși, în sărăcia lor adâncă, ei aduc zecimi și daruri în vistieria Domnului. Mulți care știu ce înseamnă a susține lucrarea Domnului în situații grele și dificile au investit bani în Casa de editură. Ei au suportat de bunăvoie greutăți și lipsuri, au vegheat și s-au rugat pentru succesul lucrării. Darurile și sacrificiile lor exprimă recunoștința fierbinte și lauda inimii lor față de Acela care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Nu există un parfum mai plăcut care să se poată înălța la cer. Rugăciunile și imnurile lor se înalță ca o aducere-aminte înaintea lui Dumnezeu.
Dar lucrarea lui Dumnezeu, în marea ei extindere, este una singură și aceleași principii trebuie să conducă, același spirit trebuie să existe în toate ramurile ei. Ea trebuie să poarte amprenta lucrării misionare. Fiecare departament al lucrării este în legătură cu toate componentele ei din teritoriul misionar, iar spiritul care conduce un departament va fi simțit în întregul teritoriu. Dacă o parte dintre lucrători primesc salarii atât de mari, alții, din alte ramuri ale lucrării, vor cere salarii mai mari, iar spiritul sacrificiului de sine va ajunge să se stingă în marea inimă a lucrării. Alte instituții vor prelua același spirit, iar favoarea Domnului va fi îndepărtată de la ele, pentru că El nu poate să aprobe niciodată egoismul. Astfel, se va pune capăt lucrării noastre energice. Lucrarea poate să fie dusă mai departe numai printr-un sacrificiu continuu. Din toate părțile lumii vin apeluri care cer oameni și bani pentru ca lucrarea să fie dusă mai departe. Oare vom fi noi nevoiți să spunem: „Trebuie să așteptați, pentru că nu avem bani în trezorerie?”
Fratele X cunoaște istoria lucrării editurii. El cunoaște mărturiile pe care Dumnezeu i le-a trimis lui și altora cu privire la renunțarea la sine și la sacrificiu. El nu este neștiutor cu privire la numeroasele teritorii care se deschid și în care trebuie să fie înălțat stindardul adevărului și știe unde sunt necesari bani pentru întemeierea lucrării. Dacă ar fi avut spiritul lui Hristos, ar fi dat pe față gândul lui Hristos.
Dezertori din armata Domnului
Prin ruperea legăturii cu lucrarea lui Dumnezeu de la editură, fratele X a făcut exact lucrul pe care m-am temut că îl va face. Dacă ar fi renunțat la sine, rămânând în poziția lui în ascultare de voința lui Dumnezeu pentru că aceasta este lucrarea Sa, punându-și toată inima în lucrare și purtându-și poverile și răspunderile așa cum le-au purtat și alții înaintea lui, chiar dacă nu ar fi obținut din punct de vedere financiar atât de mult cât ar fi obținut dintr-o afacere proprie, ar fi dovedit că nu este un oportunist. Dar cât de mare a fost interesul lui pentru binele editurii, dacă a putut să iasă din lucrare când i-a plăcut și când i s-a părut că e în interesul lui să facă așa? Oare așa ar trebui să acționeze soldații din armata lui Hristos? Dacă ar face așa, soldații din armata unei țări ar fi tratați ca dezertori. Oare cum îi privește universul ceresc pe astfel de soldați din armata lui Hristos? Niciunul dintre cei ce se angajează în lucrarea lui Dumnezeu, prețuind sfințenia ei, nu poate să întoarcă spatele lucrării cu scopul de a obține vreun avantaj lumesc de orice fel.
Frate Y, Dumnezeu a fost foarte milos cu tine și cu fratele X. El a cruțat cu bunătate viața care a fost foarte precară în cazul amândurora. V-au fost acordate zile, luni și ani, aducându-vă ocazii pentru dezvoltarea caracterului. Dumnezeu v-a angajat în lucrarea Lui, ca să puteți ajunge plini de spiritul lui Hristos. Fiecare zi și fiecare oră vin la voi ca un privilegiu cumpărat cu sânge, nu numai pentru propria mântuire, ci și pentru ca voi să fiți un mijloc de aducere a sufletelor la Hristos, zidind Împărăția Sa și dând pe față slava lui Dumnezeu. Domnul cere un devotament din toată inima pentru lucrare. Aceia care sunt cu adevărat conlucrători cu Dumnezeu vor purta povara lucrării și, asemenea slujitorului pe care îl trimite El, temerea lor va fi: „Vai de mine, dacă voi da greș în a sta credincios față de poziția mea de răspundere!”
Fratele meu, dacă în inima ta nu este un interes față de lucrare mai mare decât acela care este indicat de faptul că poți să o părăsești așa de ușor, eu nu am nimic de spus, nicio pledoarie de făcut pentru ca tu să rămâi la editură sau pentru ca fratele X să se întoarcă. Amândoi dovediți că nu sunteți niște oameni pe care poți să te bazezi. Iar exemplul care ar fi dat prin faptul că ți se oferă stimulente financiare suplimentare pentru a rămâne nu este pe placul lui Dumnezeu.
Eu nu ți-aș oferi, nici ție, nici altui om, nici măcar pentru o clipă, o mită în dolari sau cenți pentru a te ține angajat în lucrare, oricare ar fi inconvenientul pe care ar putea să-l sufere pentru o vreme lucrarea, din cauza retragerii tale. Domnul Hristos este la cârmă. Dacă Duhul Său nu te face doritor să fii orice sau să faci orice de dragul adevărului, atunci poți să înveți lecția aceasta numai trecând prin încercare. Dumnezeu va pune la încercare credința fiecărui suflet. Domnul Hristos ne-a cumpărat cu un sacrificiu infinit. Deși a fost bogat, totuși a ajuns sărac pentru noi, așa încât, prin sărăcia Lui, noi să putem ajunge în posesia bogățiilor veșnice. Tot ce avem în domeniul aptitudinilor și al intelectului este doar ce ne-a încredințat Domnul pentru a fi folosit pentru El. Noi avem privilegiul de a fi părtași cu Hristos la sacrificiul Său, dacă dorim acest lucru.
Oamenii evlavioși și cu experiență care au condus lucrarea aceasta, care au renunțat la ei înșiși și nu au ezitat să sacrifice totul pentru succesul ei, dorm acum în mormânt. Ei au fost mijloacele rânduite de Dumnezeu, prin care principiile vieții spirituale i-au fost transmise bisericii. Experiența lor a fost de cea mai mare valoare. Ei nu au putut să fie cumpărați sau vânduți. Curăția, devotamentul și sacrificiul de sine, pe care le-au manifestat, și legătura lor vie cu Dumnezeu au fost binecuvântate pentru dezvoltarea lucrării. Instituțiile noastre au fost caracterizate de spiritul de sacrificiu de sine.
Totuși, în anumite privințe, lucrarea s-a deteriorat. Deși a crescut din punct de vedere al extinderii și al facilităților, ea a scăzut din punct de vedere al evlaviei. În zilele când ne luptam cu sărăcia, aceia care au văzut cât de minunat a lucrat Dumnezeu pentru dezvoltarea lucrării au simțit că nu poate să le fie acordată o cinste mai mare, decât aceea de a fi părtași la interesele lucrării prin legăturile sfinte care i-au unit cu Dumnezeu. Ar fi lăsat ei jos povara pentru a negocia cu Domnul cu privire la bani? Nu, nu! Chiar dacă vreun oportunist și-ar fi părăsit postul datoriei, ei nu ar fi abandonat lucrarea niciodată. Ei spuneau: „Dacă Domnul m-a așezat aici, El dorește să fiu un ispravnic credincios, învățând zi de zi de la El cum să îndeplinesc lucrarea cu vrednicie. Eu voi sta în postul meu până când Dumnezeu mă va elibera. Voi ști ce înseamnă să fii un creștin practic și cu toată inima. Îmi aștept răsplata după aceea.”
Credincioșii care au sacrificat pentru dezvoltarea lucrării la începuturile ei au avut același spirit. Ei au simțit că Dumnezeu cere de la toți cei angajați în lucrarea Sa o consacrare fără
rezerve a sufletului, a trupului și a spiritului, a tuturor serviciilor și a capacităților lor, pentru a face ca lucrarea să aibă succes. Am primit mărturii în care li se cerea să-I dedice lui Dumnezeu toate energiile lor, în cooperare cu mijloacele divine, și să-și dezvolte fiecare aptitudine, prin exercitarea tuturor însușirilor lor.
Efectele nenorocite ale egoismului și ale lăcomiei
Cei care pot să rupă legătura cu lucrarea Domnului pentru vreo atracție lumească ar putea să creadă că au un oarecare interes pentru cauza lui Dumnezeu, dar egoismul și lăcomia care sunt tăinuite în inima omului constituie pasiunile cele mai puternice, iar rezultatul conflictului nu este doar o simplă întâmplare. Dacă sufletul nu se hrănește zi de zi cu trupul lui Hristos și nu bea sângele Său, elementele evlaviei vor fi biruite de cele satanice. Egoismul și lăcomia vor îndepărta biruința. Un spirit independent și încrezător în sine nu va intra niciodată în Împărăția lui Dumnezeu. Numai cei ce sunt părtași cu Hristos la renunțarea la sine și la sacrificiul Său vor fi părtași cu El la slava Sa.
Cei care își dau seama, chiar și într-o măsură limitată, ce înseamnă mântuirea pentru ei și pentru semenii lor vor umbla prin credință și vor înțelege nevoile mari ale omenirii. Inima lor este mișcată de milă, când văd sărăcia din lumea noastră — mulțimile suferind din lipsă de hrană și de îmbrăcăminte — și sărăcia morală a mii și mii de oameni care se află sub umbra unui blestem îngrozitor, în comparație cu care suferințele fizice ajung să nu însemne nimic. Religia lui Isus Hristos a câștigat biruințe minunate asupra egoismului omenesc. Renunțarea la sine și sacrificiul lui Hristos se află mereu în atenția acelora care conlucrează cu El, iar voia omului ajunge să fie cufundată în voia lui Dumnezeu. (…)
Dumnezeu plănuiește ca toți cei ce sunt împreună-lucrători cu El să aibă o experiență bogată cu privire la dragostea și puterea Sa de a mântui. Să nu spunem niciodată: „Eu nu am experiență”, pentru că Dumnezeul care i-a dat experiență apostolului Pavel Se va descoperi fiecărui suflet care Îl va căuta stăruitor. Ce i-a zis Dumnezeu lui Avraam? „Îl cunosc”, spune Dumnezeul care cercetează inimile, „și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine” (Geneza 18,19). Avraam a cultivat religia în cămin, iar temerea de Domnul l-a condus la integritate. Cel care binecuvântează locuința celor neprihăniți spune: „Îl cunosc și știu că are să poruncească…” Nu are loc nicio trădare a încredințării sfinte, nicio ezitare între bine și rău. Cel Sfânt a dat reguli pentru călăuzirea tuturor — standardul caracterului, de la care nimeni nu poate să se abată și, în același timp, să fie fără vină. Voia lui Dumnezeu este să fim sârguincioși și conștiincioși, iar faptul acesta trebuie să fie suprem în toate treburile vieții. Legile pe care trebuie să le respecte fiecare om vin din inima Iubirii infinite.
Același Veghetor Sfânt care spune: „Îl cunosc pe Avraam” l-a cunoscut și pe Corneliu și l-a trimis pe îngerul Său cu o solie la omul care primise și folosise toată lumina pe care i-o dăduse Dumnezeu. Îngerul a zis: „Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, și El Și-a adus aminte de ele. Trimite acum niște oameni la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru.” Apoi, i-au fost date îndrumări precise: „El găzduiește la un om numit Simon Tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îți va spune ce trebuie să faci” (Faptele 10,4-6). În felul acesta, îngerul Domnului lucrează pentru a-l pune pe Corneliu în legătură cu slujitorul omenesc prin care poate să primească o lumină mai mare. Studiază capitolul cu atenție și vezi simplitatea întregii lucrări. Apoi, gândește-te că Domnul ne cunoaște pe fiecare pe nume, El știe unde locuim, spiritul pe care îl avem și fiecare faptă din viața noastră. Îngerii slujitori trec prin biserici observând credincioșia în îndeplinirea datoriei noastre personale.
Ei observă, de asemenea, neglijarea datoriei. Vezi cazul Anania și Safira. Când au pretins că I-au consacrat lui Dumnezeu întreaga lor proprietate, ei L-au mințit pe Duhul Sfânt, iar ca urmare a înșelăciunii lor au pierdut nu numai viața de acum, ci și viața care va veni. Este trist că un om care se ocupă cu lucruri sfinte aduce în slujire propriile trăsături de caracter, făcându-L astfel pe Dumnezeu să slujească păcatelor lui. Dumnezeu dorește ca aceia care se află în poziții de răspundere să exemplifice gândul lui Hristos, dar trăsăturile lor discutabile de caracter sunt întrețesute cu întreaga lor lucrare și cauza sfântă a lui Dumnezeu este afectată de egoismul lor. Domnul știe dacă aceia care poartă povara responsabilității sunt niște ispravnici credincioși, menținând o integritate strictă în fiecare tranzacție și punând amprenta aceasta asupra fiecărei părți din lucrarea lor. (…)
Inima ta este tristă și îndurerată, dar nu te mai înșela singur, nici nu aștepta ca bărbații și femeile să prețuiască lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu din sfințenia Sa. Ei nu vor face aceasta înainte de a-și deschide inimile pentru Isus. „Bazează-te pe Mine”, spune El, „încrede-te în Mine. Eu nu te voi părăsi niciodată. Voi fi pentru tine un ajutor prezent în orice vreme de nevoie.”
Mi-a fost arătat că toți cei ce ocupă acum poziții importante la Editura Review vor fi puși la încercare. Dacă vor face din Hristos modelul lor, El le va da înțelepciune, cunoștință și înțelegere, iar ei vor crește în har și în aptitudini pe calea Lui, iar caracterul lor va fi modelat după chipul Său. Dar, dacă nu vor rămâne pe calea Domnului, un alt spirit le va conduce mintea și judecata, iar ei vor face planuri fără Domnul și vor merge pe propria cale, părăsind pozițiile pe care le-au ocupat. Lumina le-a fost dată. Dacă se îndepărtează de ea și urmează propria cale, nimeni să nu le ofere mită pentru a-i ademeni să rămână. Ei vor fi o piedică și o capcană. A sosit timpul când tot ce poate fi zguduit să fie zguduit, pentru ca lucrurile care nu pot să fie zguduite să poată rămâne. — Scrisoarea 20a, 1893