SOARELE DE DUPĂ-AMIAZĂ — BLÂND ȘI RODITOR
Adevăratul slujitor al lui Hristos trebuie să se dezvolte continuu. Soarele din după-amiaza vieții lui poate să fie mai blând și mai productiv, să ajute la rodire mai mult decât soarele de dimineață. El poate continua să crească în mărime și strălucire, până când se lasă în spatele dealurilor de la apus. Frații mei din lucrarea pastorală, este mai bine, cu mult mai bine, să mori de muncă grea în vreun teritoriu misionar de acasă ori din străinătate, decât să ruginești din cauza lipsei de activitate. Nu fiți descurajați de dificultăți. Nu fiți mulțumiți să vă opriți, încetând să mai studiați și să faceți progrese. Cercetați cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu pentru a găsi subiecte care îi vor învăța pe cei neștiutori și vor hrăni turma lui Dumnezeu. Fiți atât de plini de cunoștințe, încât să ajungeți capabili să scoateți lucruri vechi și noi din vistieria Cuvântului Său.
Experiența voastră să nu fie cea de acum zece, douăzeci sau treizeci de ani, ci să aveți o experiență vie, zilnică, pentru a fi în stare să-i dați fiecăruia hrană la vreme potrivită. Priviți înainte, nu înapoi. Să nu fiți obligați niciodată să vă folosiți memoria pentru a relata niște experiențe trecute. Ce contează acestea pentru voi și pentru alții astăzi? Deși veți păstra în vistierie tot ce este bun din experiența voastră din trecut, voi aveți nevoie de o experiență nouă, tot mai strălucitoare, pe măsură ce înaintați. Nu vă lăudați cu ce ați făcut în trecut, ci arătați ce puteți să faceți acum. Faptele voastre, și nu cuvintele, să fie cele care să vă aducă laude. Puneți la încercare făgăduința pe care a făcut-o Dumnezeu, când a spus: „Cei sădiți în Casa Domnului înverzesc în curțile Dumnezeului nostru. Ei aduc roade și la bătrânețe, sunt plini de suc și verzi, ca să arate că Domnul este drept, El, Stânca mea, în care nu este nelegiuire” (Psalmii 92,13-15). Mențineți-vă inima și mintea tinere, folosindu-le continuu. — Review and Herald, 6 aprilie 1886
NICIO SCUZĂ PENTRU LEJERITATEA ÎN AUTODISCIPLINĂ
I-am auzit pe unii care au fost mulți ani în credință, spunând că s-au obișnuit să fie în stare să suporte încercarea și dificultățile, dar, de când slăbiciunile vârstei au început să apese asupra lor, au ajuns să fie foarte tulburați când au fost supuși disciplinei. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că Isus a încetat să fie Mântuitorul vostru? Înseamnă că atunci când sunteți în vârstă și cu părul cărunt, aveți privilegiul de a manifesta pasiuni nesfinte? Gândiți-vă la lucrul acesta. Ar trebui să vă folosiți puterile rațiunii în această privință, așa cum le folosiți în lucrurile trecătoare. Ar trebui să renunțați la voi înșivă și să faceți din slujirea adusă lui Dumnezeu ocupația principală a vieții. Nu îngăduiți niciunui lucru să vă tulbure pacea. Nu este nevoie să fie așa, ci trebuie să aibă loc o creștere continuă, un progres constant în viața spirituală.
Domnul Hristos este scara pe care a văzut-o Iacov, a cărei bază se sprijină pe pământ și al cărei vârf atinge cerurile cele mai înalte, iar voi trebuie să urcați pe scara aceasta treaptă după treaptă, până când ajungeți la Împărăția cea veșnică. Nu este nicio scuză pentru a ajunge mai asemănători cu Satana, mai asemănători cu firea omenească. Dumnezeu a pus înaintea noastră înălțimea privilegiului creștin, iar voi trebuie să fiți „întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3,16-19). — Review and Herald, 1 octombrie 1889
RIDICAȚI-VĂ ȘI NUMIȚI-I „BINECUVÂNTAȚI”
La ora două și jumătate după-amiază, am vorbit într-o casă plină [la Adams Center, N.Y.]. (…) Cu ocazia aceasta, ne-a făcut plăcere să-i întâlnim pe slujitorii vârstnici ai lui Dumnezeu. L-am cunoscut bine, încă de la începutul vestirii soliei îngerului al treilea, pe fratele [Frederick] Wheeler, care acum se apropie de optzeci de ani. În ultimii patruzeci de ani, i-am cunoscut bine pe frații [H. H.] Wilcox și [Chas. O.] Taylor. Vârsta își spune cuvântul la acești bătrâni purtători de stindard, la fel ca în cazul meu. Dacă suntem credincioși până la sfârșit, Domnul ne va da o cunună a vieții, care nu se veștejește.
Bătrânii purtători de stindard sunt departe de a fi nefolositori și vrednici să fie lăsați deoparte. Ei au de făcut în lucrare o parte asemănătoare cu aceea a apostolului Ioan. Ei pot să spună: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții, pentru că viața a fost arătată, și noi am văzut-o și mărturisim despre ea, și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl și care ne-a fost arătată; deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos. Și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Vestea pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină, și în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu trăim adevărul. Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat” (1 Ioan 1,1-7).
Acesta a fost spiritul și viața soliei pe care Ioan a vestit-o tuturor când era înaintat în vârstă, când se apropia de o sută de ani. Purtătorii de stindard țin strâns steagul lor. Ei nu-și vor slăbi mâinile de pe steagul adevărului până când vor dezbrăca armura. Vocile bătrânilor luptători tac una după alta. Locul lor rămâne gol. Nu-i mai vedem, dar ei vorbesc chiar dacă sunt morți, pentru că faptele lor îi urmează. Deși puterile lor scad și se istovesc, lucrurile pe care le spun ei sunt de valoare. Cuvintele lor să fie tezaurizate ca o mărturie prețioasă. Tinerii și lucrătorii noi să nu-i respingă și să nu arate, din niciun punct de vedere, indiferență față de oamenii cu părul alb, ci să se ridice în fața lor și să-i numească „binecuvântați”. Să se gândească la faptul că ei înșiși au beneficiat de munca acestor oameni. Am fi dorit ca în inima credincioșilor noștri să fie mult mai mult din dragostea lui Hristos față de aceia care au fost primii în propovăduirea soliei. — Manuscrisul 33, 1890
SFATURI ADRESATE ACELORA CARE AU ÎNCĂRUNȚIT ÎN SLUJIRE -- Avertisment adresat lui S. N. Haskell
Deși ești nerăbdător să faci tot ce îți este cu putință, nu uita, frate Haskell, că numai datorită milei și harului lui Dumnezeu ai fost cruțat în acești ani numeroși pentru a-ți vesti mărturia. Nu lua asupra ta poveri pe care le pot purta alții, mai tineri.
Datoria ta este să fii atent la obiceiurile vieții. Trebuie să fii înțelept în folosirea puterii tale fizice, mintale și spirituale. Noi, cei care am trecut prin experiențe atât de multe și de diverse, trebuie să facem tot ce ne este cu putință pentru a ne păstra puterile, ca să fim în stare să lucrăm pentru Domnul atât cât ne îngăduie El, să ne facem partea pentru a ajuta la înaintarea lucrării Sale.
Lucrarea are nevoie de ajutorul lucrătorilor vârstnici, care au avut mulți ani de experiență în lucrarea Domnului și i-au văzut pe mulți ajungând la fanatism, cultivând amăgiri și teorii false și împotrivindu-se tuturor eforturilor depuse pentru a face lumina adevărată să strălucească în întuneric și să dea pe față superstițiile care pătrundeau în biserică pentru a încurca judecata oamenilor și a anula efectul soliei adevărului care trebuie să-i fie vestit poporului rămășiței lui Dumnezeu, în toată curăția lui, în aceste zile din urmă.
Mulți slujitori încercați ai lui Dumnezeu au adormit în Isus. Prețuim mult ajutorul acelora care au fost lăsați în viață până acum. Noi prețuim mărturia lor. Citiți capitolul unu din prima Epistolă a lui Ioan, iar apoi lăudați-L pe Domnul că, în ciuda numeroaselor voastre neputințe, încă puteți să aduceți mărturie pentru El. (…)
Frații Smith și Loughborough
Putem să-i enumerăm cu ușurință pe primii purtători de poveri care sunt în viață acum [1902]. Fratele [Uriah] Smith a fost alături de noi încă de la începutul lucrării de publicare. El a lucrat împreună cu soțul meu. Sperăm să vedem întotdeauna numele lui în Review and Herald, în capul listei editorilor, pentru că trebuie să fie acolo. Cei care au început lucrarea și au luptat plini de curaj, când lupta a fost atât de grea, nu trebuie să-și piardă influența acum. Ei trebuie să fie onorați de cei ce au intrat în lucrare după ce alții suportaseră lipsurile cele mai grele.
Am un sentiment de duioșie profundă față de fratele Smith. Implicarea mea de o viață în lucrarea de publicare este legată de implicarea lui. El a venit la noi ca un tânăr cu talente care l-au calificat să-și îndeplinească partea și să ocupe locul de editor. Cât de mult mă bucur când citesc articolele lui în Review — sunt excelente, atât de pline de adevăr spiritual! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ele. Am o simpatie puternică față de fratele Smith și cred că numele lui trebuie să apară întotdeauna în Review ca fiind editorul principal. Așa dorește Dumnezeu să fie. Cu câțiva ani în urmă, când numele lui a fost pus pe locul al doilea, m-am simțit rănită. Când a fost pus din nou pe primul loc, am plâns și am zis: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu!” Acesta să fie întotdeauna acolo, după cum plănuiește Dumnezeu, atâta vreme cât mâna dreaptă a fratelui Smith poate să țină un condei. Iar când puterile mâinii lui vor scădea, fiii lui să scrie ce le dictează el.
Sunt mulțumitoare că fratele [J. N. Loughborough] încă poate să-și folosească aptitudinile și darurile în lucrarea lui Dumnezeu. El a stat cu credincioșie în mijlocul furtunii și al încercării. Alături de fratele Smith, de soțul meu, de fratele Butler, care ni s-a alăturat mai târziu, și de tine [S. N. Haskell], el poate să spună: „Ce era de la început… deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos” (1 Ioan 1,1-3).
Fratele Butler — lucrătorul cel mai valoros
Avem simțăminte de satisfacție și de recunoștință față de Dumnezeu, pentru faptul că îl vedem pe fratele [G. I.] Butler din nou în slujirea activă. Perii lui cărunți dovedesc că el înțelege ce sunt încercările. Îi spunem bun venit în rândurile noastre încă o dată și îl considerăm ca fiind unul dintre lucrătorii noștri cei mai valoroși.
Fie ca Domnul să-i ajute pe frații care și-au vestit mărturia în zilele de început ale soliei să fie înțelepți cu privire la păstrarea puterilor lor fizice, mintale și spirituale. Am fost îndrumată de Domnul să spun că El v-a înzestrat cu puterea rațiunii și dorește să înțelegeți legile care influențează sănătatea trupului și să vă hotărâți să le respectați. Legile acestea sunt legile lui Dumnezeu. El dorește ca fiecare lucrător pionier să stea în poziția lui, ca să-și poată îndeplini partea în a-i salva pe oameni de valul care îi duce spre nimicire prin curentul puternic al răului necurăției fizice, mintale și spirituale. Frații mei, El dorește ca voi să vă păstrați armura chiar până la sfârșitul luptei. Nu fiți imprudenți, nu lucrați peste măsură! Luați-vă perioade de odihnă!
Biserica luptătoare nu este biserica triumfătoare. Domnul dorește ca, atâta vreme cât trăiesc, slujitorii Săi încercați să susțină reforma temperanței. Fluturați steagul temperanței! Învățați-i pe oameni să practice o cumpătare strictă în toate lucrurile și să fie campioni în ce privește respectarea legilor sănătății. Stați neclintiți de partea adevărului lui Dumnezeu. Înălțați steagul pe care este scris: „Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus” (Apocalipsa 14,12). (…)
Respectarea și onorarea pionierilor
Câțiva dintre vechii purtători de stindard sunt încă în viață. Doresc fierbinte ca frații și surorile noastre să-i respecte și să-i onoreze pe pionierii aceștia. Îi înfățișăm înaintea voastră ca pe niște oameni care știu ce sunt încercările. Sunt îndrumată să spun: „Fiecare credincios să-i respecte pe oamenii care au îndeplinit o lucrare de seamă în timpul zilelor de la începutul vestirii soliei și au suportat greutăți, încercări și multe lipsuri. Acești oameni au încărunțit în slujire. Nu mai este multă vreme până când își vor primi răsplata. (…)
Domnul dorește ca slujitorii Săi, care au încărunțit în susținerea adevărului, să stea credincioși, vestindu-și mărturia în favoarea Legii.
Slujitorii încercați ai lui Dumnezeu nu trebuie să fie puși în locuri dificile. Aceia care I-au slujit Domnului când lucrarea a fost grea, care au suportat sărăcia și au rămas credincioși în dragostea față de adevăr când numărul nostru era mic, trebuie să fie onorați și respectați fără încetare. Cei care au venit la adevăr în anii de mai târziu să ia seama la cuvintele acestea. Dumnezeu dorește ca toți să ia seama la avertismentul acesta. — Scrisoarea 47, 1902
LUCRĂTORII ÎN VÂRSTĂ SĂ FIE ÎNVĂȚĂTORI ȘI SFĂTUITORI
Dumnezeu îi cheamă pe slujitorii Săi vârstnici să ocupe rolul de sfătuitori, să-i învețe pe tineri ce să facă în situații de criză. Lucrătorii vârstnici trebuie să prezinte, asemenea lui Ioan, o mărturie vie a experienței reale. Când lucrătorii aceștia credincioși sunt depuși la odihnă prin cuvintele: „Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul” (Apocalipsa 14,13), în școlile noastre trebuie să fie găsiți bărbați și femei care pot să ia stindardul și să-l înalțe în locuri noi.
Dacă bătrânii purtători de stindard sunt prezenți printre noi, cei care au beneficiat de munca lor să se îngrijească de ei și să-i respecte. Nu-i împovărați. Prețuiți sfaturile lor! Tratați-i ca pe niște tați și mame care au purtat povara lucrării. Lucrătorii care au anticipat în trecut nevoile lucrării fac un lucru nobil când, în loc să poarte singuri toate poverile, le lasă pe umerii tinerilor și ai tinerelor și îi educă așa cum l-a educat Ilie pe Elisei.
David I-a adus Domnului un tribut al recunoștinței pentru învățătura și călăuzirea divină pe care le primise, declarând: „Dumnezeule, Tu m-ai învățat din tinerețe și, până acum, eu vestesc minunile Tale” (Psalmii 71,17). Cei care au dus greul și zăduful zilei în istoria vestirii soliei trebuie să-și aducă aminte că același Domn care i-a învățat în tinerețea lor, invitându-i: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine” (Matei 11,29), și le-a dat lumina adevărului este tot atât de doritor să-i învețe pe tinerii și pe tinerele din zilele noastre, cum a fost de doritor să-i învețe pe ei.
Eliberați de poverile istovitoare
Este înțelept ca aceia care au purtat poveri grele să vină deoparte și să se odihnească puțin. Acești lucrători credincioși trebuie să fie eliberați de orice povară istovitoare. Lucrarea pe care pot să o facă, în calitate de educatori, trebuie să fie prețuită. Domnul Însuși va conlucra cu ei în eforturile lor de a-i învăța pe alții. Ei trebuie să lase lupta în mâinile celor care sunt mai tineri, pentru că lucrarea viitoare trebuie să fie îndeplinită de tineri puternici. Lucrarea este sub conducerea Autorului și Desăvârșitorului credinței noastre. El poate să-i pregătească și îi va pregăti pe oameni pentru momentul potrivit. El îi va ridica pe aceia care pot să ducă luptele Sale. El nu-Și lasă lucrarea la voia întâmplării. Lucrarea aceasta este mare și solemnă și trebuie să înainteze.
Nu este voia lui Dumnezeu ca părinții din lucrarea Lui să-și epuizeze vitalitatea care le-a rămas, prin purtarea de poveri grele. Tinerii să poarte orice responsabilitate pe care pot să o îndeplinească și să lupte bărbătește în lupta cea bună a credinței. Domnul știe mai bine pe cine să aleagă pentru a face lucrarea Sa, decât știu oamenii cei mai înțelepți, oricât de interesați ar fi ei. Dumnezeu este acela care pune Duhul Său în inima tinerilor, conducându-i să lupte pentru El în ciuda situațiilor nefavorabile. Așa l-a inspirat El pe Pavel din Tars, care a luptat cu toate capacitățile ce i-au fost încredințate pentru adevărul descoperit al Cerului, împotriva celor care apostaziaseră și care ar fi trebuit să-l susțină. Slujitorii lui Dumnezeu din zilele noastre vor fi nevoiți să se confrunte cu aceleași dificultăți cu care s-a confruntat Pavel. Dacă vor continua să fie ucenici, Dumnezeu poate să-i folosească pentru înălțarea Legii Sale.
Tinerii să fie asociați cu lucrătorii care au experiență
Lucrătorii vârstnici cred că trebuie să poarte toate responsabilitățile, toate poverile. Înaintea noastră se deschid continuu noi teritorii de lucru. Tinerii să se asocieze cu lucrătorii care au experiență și înțeleg Scripturile, cu aceia care au fost multă vreme împlinitori ai
Cuvântului și au adus adevărul în viața practică, bazându-se pe Hristos zi de zi, și care Îl caută pe Domnul așa cum L-a căutat Daniel. Daniel își înălța cererile către Dumnezeu de trei ori pe zi. El știa că Sfătuitorul cel puternic este izvorul înțelepciunii și al puterii. Adevărul, așa cum este el în Isus — sabia Duhului care are două tăișuri —, a fost arma lui de luptă.
Prin cuvintele, spiritul și principiile lor, oamenii care și-au pus încrederea în Dumnezeu sunt un exemplu pentru tinerii asociați cu ei. Acești slujitori credincioși ai lui Dumnezeu trebuie să intre în legătură cu tinerii, atrăgându-i cu legăturile dragostei, pentru că ei înșiși au fost atrași prin legăturile dragostei lui Hristos. — Review and Herald, 20 martie 1900
CHIAR DACĂ AȚI ÎNAINTAT ÎN VÂRSTĂ, CONTINUAȚI SĂ DAȚI MĂRTURIE
Stimate frate [G. I.] Butler, Doresc mult ca bătrânii soldați care au încărunțit în slujba lui Dumnezeu să continue să-și prezinte mărturia la obiect, pentru ca aceia care sunt mai tineri în credință să înțeleagă faptul că soliile pe care ni le-a dat Domnul în trecut sunt foarte importante în acest stadiu al istoriei pământului. Experiența noastră din trecut nu și-a pierdut niciun strop din puterea ei. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare iotă și frântură de literă din Cuvântul Sfânt. Nu m-aș da înapoi de la părțile grele din experiența noastră.
Nu trebuie să lucrezi peste măsura puterii tale. Presupun că experiența noastră din viitor va fi alta, dar cred că, în împlinirea voinței lui Hristos, tu și eu îmbătrânim în slujba Sa și câștigăm o experiență de cea mai mare valoare și de cel mai serios interes.
Judecățile Domnului sunt asupra acestui pământ. Trebuie să lucrăm cu credincioșie și din toată inima, investindu-ne întreaga făptură în lucrarea pe care o facem, pentru a-i ajuta pe alții să meargă înainte și în sus. Să continuăm cu perseverență lupta până la porți. Să fim mereu gata să le adresăm cuvinte de încurajare celor ce se opresc și sunt obosiți. Putem să umblăm în siguranță numai dacă umblăm cu Hristos. Nimic să nu îți micșoreze curajul. Ajută-i pe cei cu care intri în legătură să lucreze cu credincioșie.
Sper că, în viitor, voi putea să te întâlnesc la unele dintre adunările noastre. Noi doi suntem printre cele mai vârstnice persoane care au ținut credința vreme îndelungată și încă sunt în viață. Dacă nu vom trăi pentru a vedea venirea Domnului nostru, totuși, pentru că ne-am făcut lucrarea încredințată, vom dezbrăca armura cu o demnitate sfințită. Să facem tot ce putem mai bine și să facem lucrul acesta cu credință și speranță. Inima mea este plină de recunoștință față de Domnul, pentru că mi-a cruțat viața atât de multă vreme. Mâna mea dreaptă încă poate să scrie despre subiectele adevărului biblic fără să tremure. Spune-le tuturor că mâna sorei White încă mai scrie cuvinte de învățătură pentru oameni. Acum închei încă o carte cu privire la istoria Vechiului Testament. 26
Fie ca Domnul să te binecuvânteze și să îți păstreze speranța și curajul. — Scrisoarea 130, 1910
MAI PUȚINĂ MUNCĂ ISTOVITOARE NEÎNCETATĂ
Stimate frate [S. N.] Haskell, Te îndemn să nu lucrezi mai mult decât ești în stare. Ar trebui să depui mai puțină muncă istovitoare neîncetată, ca să fii în stare să te menții într-o condiție bună. Ar trebui să dormi puțin în timpul zilei. Apoi, vei putea să gândești mai rapid, iar gândurile tale vor fi mai clare și cuvintele mai convingătoare. Asigură-te că îți aduci întreaga făptură în legătură cu Dumnezeu. Primește Duhul Sfânt pentru iluminarea ta spirituală și continuă să-L cunoști pe Domnul prin călăuzirea Sa. Mergi acolo unde te îndrumă Domnul, împlinind ce poruncește El. Așteaptă-L pe Domnul, iar El îți va înnoi puterea.
Totuși, nici de la tine, nici de la mine nu se cere să depunem un efort continuu. Trebuie să ne supunem continuu față de cerințele Sale, iar El ne va arăta făgăduința Sa: „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El” (Psalmii 25,14). Vom fi învățați lucruri mai adânci din tainele lui Dumnezeu Tatăl și ale lui Isus Hristos. Vom avea viziuni ale Împăratului în frumusețea Sa și ni se va descoperi odihna care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. Curând vom intra în cetatea al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu — cetatea despre care am vorbit multă vreme. — Scrisoarea 78, 1906
ÎNCREDEȚI-VĂ ÎN DUMNEZEU ȘI BAZAȚI-VĂ PE EL
Stimată soră [S. N.] Haskell, … Acum, când nu mai poți fi activă și neputințele apasă asupra ta, tot ce îți cere Dumnezeu este să te încrezi în El. Încredințează-I Lui paza sufletului tău, ca unui Creator credincios. Mila Sa este sigură, legământul Său este veșnic. Ferice de omul a cărui nădejde este în Domnul, Dumnezeul lui, și care păzește adevărul pentru totdeauna. Mintea ta să caute făgăduințele și să se bazeze pe ele. Dacă nu poți să-ți aduci aminte cu ușurință de asigurarea bogată conținută în făgăduințele prețioase, ascultă-le rostite de buzele altcuiva. Ce plinătate, ce dragoste și asigurare se găsesc în cuvintele acestea care vin de pe buzele lui Dumnezeu Însuși, proclamând dragostea, mila și preocuparea Sa față de copiii care sunt obiectul grijii Sale: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul” (Exodul 34,6.7).
Domnul este plin de milă pentru suferinzii Săi. Ce păcate sunt prea mari pentru a fi iertate de El? El este milostiv și este infinit mai dispus și mai doritor să ierte, decât să condamne. El este plin de bunătate și nu caută greșelile noastre. El știe din ce suntem făcuți. Își aduce aminte că suntem țărână. El este nelimitat în milă și vindecă toate alunecările noastre, iubindu-ne fără rețineri, încă de când eram niște păcătoși! El nu-Și retrage lumina, ci o revarsă asupra noastră pentru Numele lui Hristos.
Vrei tu, sora mea, să te încrezi întotdeauna în Isus, care este neprihănirea noastră? Dragostea lui Dumnezeu este turnată în inima ta prin Duhul Sfânt, care îți este dat cu bunătate. Tu ești una cu Hristos. El îți va da harul de a fi răbdătoare, îți va da harul de a fi încrezătoare, îți va da harul de a birui neliniștea, îți va încălzi inima cu Duhul Său plăcut, îți va înviora sufletul în slăbiciune. Doar câteva zile mai suntem călători și străini în lumea aceasta, căutând o țară mai bună, o țară cerească. Cerul este căminul nostru. Prin urmare, liniștește-ți sufletul prin încrederea în Dumnezeu. Pune poverile tale asupra Lui!
Oh, de câte ori a fost inima ta atinsă de frumusețea chipului Mântuitorului, fermecată de frumusețea caracterului Său și sensibilizată de gândul suferinței Sale! Acum, El dorește să pui toată povara ta asupra Lui. Îți voi da un capitol care să te mângâie tot timpul: „În ziua aceea vei zice: «Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit și m-ai mângâiat!” «Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere și nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea și pricina laudelor mele și El m-a mântuit». Veți scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii” (Isaia 12,1-3). — Scrisoarea 14b, 1891