Solii alese 2

Capitolul 34

OCUPAȚIA FOLOSITOARE ESTE MAI BUNĂ DECÂT JOCURILE

[AUDIO]

Educați-i pe bărbați și pe femei să-i crească pe copiii lor liberi de practicile false, care sunt la modă, și să-i învețe să fie folositori. Fiicele să fie educate de mame să facă o muncă folositoare, nu numai în casă, ci și afară. Mamele pot, de asemenea, să-i învețe pe fiii lor, la o anumită vârstă, să facă lucruri folositoare în casă și afară.

Sunt o mulțime de lucruri folositoare și necesare care pot fi făcute în lumea noastră și care ar face ca plăcerea de amuzamente să ajungă aproape întru totul inutilă. Creierul, oasele, mușchii vor dobândi soliditate și putere prin folosirea lor pentru un scop, printr-o gândire serioasă și prin alcătuirea de planuri care îi vor educa pe tineri să dezvolte puterile intelectului și tăria organelor trupului și vor pune în așa fel la lucru talentele primite, încât să-I aducă slavă lui Dumnezeu.

Faptul acesta a fost prezentat cu claritate în instituția noastră de sănătate și în colegiul nostru, ca fiind motivul convingător pentru care a fost nevoie ca acestea să fie înființate, dar, cum a fost în zilele lui Noe și Lot, tot așa este și în timpul nostru. Oamenii cu căutat multe invenții și s-au îndepărtat mult de scopurile și căile Lui Dumnezeu.

Pericolul sporturilor

Eu nu condamn exercițiul simplu al jocului cu mingea, dar acesta, chiar și în simplitatea lui, ar putea să fie exagerat. Mi se strânge inima în mine când văd rezultatul aproape sigur care vine pe calea acestor amuzamente. Ele conduc la o cheltuială de bani ce ar fi trebuit să fie folosiți pentru a le duce lumina adevărului sufletelor care pier fără Hristos. Amuzamentele și cheltuirea banilor pentru satisfacerea eului, care conduc pas cu pas la slăvirea de sine, precum învățarea practicării acestor jocuri pentru plăcere, produc o dragoste și o pasiune după astfel de lucruri care nu sunt favorabile desăvârșirii caracterului creștin.

Felul în care au fost educați la colegiu nu poartă amprenta Cerului. Nu întărește puterea intelectului. Nu înnobilează și nu curățește caracterul. Există legături care duc la obiceiuri și practici lumești, iar jucătorii ajung să fie atât de captivați și de înnebuniți de ele, încât în cer sunt declarați a fi iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu. În loc ca intelectul să ajungă mai puternic pentru a face o lucrare mai bună în calitate de elevi și pentru a fi mai bine calificați ca să-și îndeplinească datoriile în calitate de creștini, practicarea acestor jocuri le umple creierul cu gânduri care le distrag mintea de la studii.

O cale mult mai bună

Așadar, aceeași capacitate de a pune la lucru mintea și mușchii ar putea să inventeze căi și mijloace de o categorie cu mult mai înaltă pentru folosirea lor în lucrarea misionară, care i-ar face pe oameni să fie conlucrători cu Dumnezeu și i-ar educa pentru a fi mai folositori în viața prezentă, îndeplinind o lucrare necesară. Aceasta este cea mai importantă ramură a educației.

Sunt multe căi prin care tinerii pot să-și pună la schimbător talanții care le-au fost încredințați de Dumnezeu pentru zidirea lucrării Sale, nu pentru a-și face pe plac lor înșiși, ci pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Maiestatea cerului, Împăratul slavei, a făcut un sacrificiu infinit prin faptul că a venit în lumea noastră pentru a înălța și înnobila omenirea. El a fost un lucrător perseverent și harnic. Citim că El „umbla din loc în loc, făcea bine” (Faptele 10,38).

Oare nu este aceasta lucrarea pe care trebuie să o caute fiecare tânăr, mergând pe urmele lui Hristos? Aveți ajutorul lui Hristos. Ideile elevilor se vor lărgi. Mintea va fi mult mai cuprinzătoare și capacitatea de a fi folositori chiar și în viața de elev va crește continuu. Brațele, mâinile pe care vi le-a dat Dumnezeu trebuie să fie folosite în facerea binelui, în fapte care vor purta semnătura cerului, ca să puteți auzi în cele din urmă cuvintele: „Bine, rob bun și credincios” (Matei 25,21).

Din felul în care mi-a fost prezentat subiectul acesta, eu nu cred că jocurile voastre cu mingea se desfășoară în așa fel încât raportul elevilor va avea, în ochii Aceluia care cântărește faptele, un asemenea caracter, încât să le aducă jucătorilor o răsplată.

Să fie format un grup oarecum asemănător cu ordinul Străduința Creștină și să vedeți ce poate să facă fiecare persoană care are simțământul răspunderii, dacă urmărește și folosește ocaziile de a lucra pentru Domnul. El are o vie în care fiecare poate să îndeplinească o lucrare bună. Omenirea suferindă are nevoie de ajutor pretutindeni. Elevii pot să câștige calea spre inimi, adresând cuvinte la vremea potrivită, făcându-le servicii chiar și acelora care au nevoie de munca fizică. Aceasta ar însemna să puneți la schimbător talanții care v-au fost încredințați pentru o folosire înțeleaptă. Dacă vor fi puși la schimbător, talanții se vor înmulți.

Pot fi plănuite metode sănătoase de exercițiu fizic, care vor fi benefice atât pentru suflet, cât și pentru trup. Există o mare lucrare de făcut și este important ca fiecare persoană responsabilă să se educe pentru a face lucrarea aceasta într-un mod vrednic de a fi primit de Dumnezeu. Toți au mult de învățat și nu poate fi inventată o metodă mai bună de folosire a creierului, a oaselor și a mușchilor, decât aceea de a primi înțelepciunea lui Dumnezeu prin facerea binelui și de a adopta unele mijloace omenești pentru a repara relele existente în acest veac extravagant și risipitor.

Datoria noastră este să căutăm mereu să facem binele prin folosirea creierului și a mușchilor pe care Dumnezeu ni i-a dat ca să putem fi de folos altora, ușurându-le truda, mângâindu-i pe cei necăjiți, încurajându-i pe cei descurajați, adresându-le cuvinte de mângâiere celor disperați, întorcând mințile elevilor de la distracția și amuzamentele care îi duc adesea dincolo de demnitatea maturității, la rușine și dispreț. Domnul dorește ca mintea să fie înnobilată, căutând căi mai înalte și mai nobile pentru a fi folositori.

Pericole pentru spiritualitate

Oare în jocurile acestea se manifestă scopul unic de a-I da slavă lui Dumnezeu? Știu că nu este așa. Calea și planurile lui Dumnezeu se pierd din vedere. În acest timp de probă, activitatea făpturilor inteligente se suprapune voinței descoperite a lui Dumnezeu, pe care o înlocuiește cu speculațiile și invențiile omenești, avându-l pe Satana de partea lor pentru a-i umple cu spiritul lui. Țineți Cuvântul lui Dumnezeu aproape de voi. Dacă veți fi călăuziți de el, veți fi înțelepți, statornici, neclintiți și îmbogățiți întotdeauna în lucrarea Domnului. Acum, în aceste zile din urmă, trebuie să veghem în vederea rugăciunii. Domnul Dumnezeul cerurilor protestează împotriva cultivării pasiunii arzătoare pentru supremație în jocurile care sunt atât de captivante.

În nicio perioadă din viață nu ați fost așezați îtr-un loc mai dificil decât acela în care vă aflați în timp ce urmați studiile medicale în Ann Arbor. Satana urmărește orice cale prin care poate să obțină avantajul de a pătrunde cu ispitele lui viclene, ca să distrugă sufletul. Veți întâlni idei ale necredinței la oameni foarte inteligenți, care se autodenumesc creștini. Rămâneți la înțelepciunea care vă este descoperită în Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece, dacă respectați învățăturile lui, ele vă vor lega de tronul lui Dumnezeu.

Îmi este teamă acum, mai mult ca în oricare alt timp, ca nu cumva creștinii, ca indivizi, să se despartă de Dumnezeu, deoarece pierd din vedere Modelul, pe Isus Hristos, în timp ce cred că sunt în siguranță, mergând după scânteile propriilor luminițe și amăgindu-și sufletul cu gândul că aceasta este calea Domnului. — Scrisoarea 17a, 1893