8 decembrie, 1886.
Stimați frați [G. I.] Butler și [S. N.] Haskell, De câteva săptămâni, nu am mai putut să dorm după ora trei și jumătate. Mintea îmi este profund frământată cu privire la starea noastră, ca popor. Noi ar trebui să fim cu mult în avans față de oricare alt popor de pe pământ, deoarece avem o lumină mai mare și o cunoaștere mai mare a adevărului, care ne fac să fim mai răspunzători pentru promovarea luminii, și nu doar să declarăm a crede adevărul, ci și să-l punem în practică. Dacă punem adevărul în practică, Îl urmăm pe Isus, care este Lumina lumii, și, dacă noi, ca popor, nu vom înainta continuu, ajungând să fim tot mai evlavioși, vom ajunge ca fariseii — mulțumiți de neprihănirea proprie, deși nu împlinim voia lui Dumnezeu.
Trebuie să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Eul nostru trebuie să se manifeste mult mai puțin, iar Isus Hristos să fie implicat mult mai mult în viața noastră de zi cu zi. Trăim într-o perioadă importantă din istoria lumii acesteia. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape, nisipul timpului se scurge rapid și, în curând, în cer se va spune: „S-a isprăvit!” (Apocalipsa 21,6). „Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe; cine este întinat să se întineze și mai departe” (Apocalipsa 22,11).
Mărturiile noastre să fie mai hotărâte. Să ne bazăm mai ferm pe Dumnezeu. Nu pot să mă abțin să nu mă rog la orele unu, două și trei dimineața, ca Domnul să lucreze asupra inimii oamenilor. Mă gândesc că tot cerul este interesat de lucrarea care are loc pe pământ. Îngerii slujitori așteaptă în jurul scaunului de domnie să asculte imediat porunca lui Isus Hristos de a răspunde la fiecare rugăciune înălțată cu o credință vie și stăruitoare. Mă gândesc cât de mulți sunt cei care, deși pretind a crede adevărul, îl țin departe de viața lor. Ei nu aduc puterea lui sfințitoare și înnobilatoare în inima lor. (…)
O viață sub nivelul privilegiilor
Suntem departe de a fi poporul pe care Dumnezeu l-ar dori, deoarece nu ne înnobilăm sufletul și nu ne curățim caracterul în armonie cu descoperirea minunată a adevărului și a scopurilor lui Dumnezeu. „Neprihănirea înalță pe un popor, dar păcatul este rușinea popoarelor” (Proverbele 14,34). Păcatul aduce dezorganizare. Oriunde este cultivat — în inimă, în cămin, în biserică — există dezordine, ceartă, conflicte, vrăjmășie, invidie, gelozie, deoarece vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului are o putere dominatoare asupra minții. Dar dacă un om iubește adevărul și îl trăiește, îl aplică în viața lui de zi cu zi așa cum îl susține în cuvintele lui, acel om va urî păcatul și va fi un reprezentant viu al lui Isus Hristos în lume.
Oamenii care pretind a crede adevărul nu vor fi condamnați pentru că nu au avut lumina, ci pentru că au avut o mare lumină, dar nu și-au testat inima prin marele standard moral al neprihănirii lui Dumnezeu. Oamenii care pretind a crede adevărul trebuie să fie înnobilați prin trăirea lui. Religia biblică adevărată trebuie să schimbe viața, să curățească și să înnobileze caracterul, făcându-l să fie tot mai mult asemenea Modelului divin. Atunci, în cămine se vor auzi rugăciuni, mulțumiri și laude aduse lui Dumnezeu. Îngerii vor sluji în cămin și îi vor însoți pe închinători în casa de rugăciune.
Bisericile care pretind a crede adevărul și care apără Legea lui Dumnezeu trebuie să respecte Legea aceasta și să se îndepărteze de orice nelegiuire. Membrii bisericii să se împotrivească ispitei de a face rele și de a-și îngădui păcatul. Biserica să înceapă o lucrare de curățire înaintea lui Dumnezeu, prin pocăință, umilință și cercetare profundă a inimii, deoarece noi trăim în timpul simbolizat prin Ziua Ispășirii — un timp solemn, cu urmări veșnice.
Cei care îi învață pe alții adevărul trebuie să-l prezinte așa cum este el în Isus. Sub influența modelatoare și sfințitoare a adevărului lui Dumnezeu, ei sunt ca niște vase curate. Ce influență ar avea ei în lume, dacă ar fi schimbați de religia Bibliei! Dacă ar fi curați, statornici, neclintiți, mereu plini de dragostea lui Isus, membrii bisericii ar fi o lumină pentru lume. Oamenii care stau ca străjeri și păstori ai turmei să proclame adevărul solemn, să facă să răsune avertizarea pentru orice neam, orice limbă și orice popor. Să fie niște reprezentanți vii ai adevărului pe care îl susțin, să cinstească Legea lui Dumnezeu printr-o conformare strictă și sfântă cu cerințele ei, trăind înaintea Domnului în curăție și sfințenie, și, dacă vor fi astfel, propovăduirea adevărului va fi însoțită de o putere ce va reflecta lumina pretutindeni.
Întristarea Duhului lui Dumnezeu
Dumnezeu nu-i părăsește niciodată pe oameni până când ei nu-L părăsesc. Împotrivirea din exterior nu va micșora credința poporului lui Dumnezeu, care păzește poruncile Sale. Faptul că ei neglijează să pună în practică adevărul și curăția Îl va întrista pe Duhul Sfânt și îi va face pe ei să fie slabi, deoarece Dumnezeu nu va fi în mijlocul lor pentru a-i binecuvânta. Decăderea interioară va aduce condamnările lui Dumnezeu asupra acestui popor, așa cum le-a adus asupra Ierusalimului. Oh, să se audă voci care se roagă stăruitor ca aceia care le predică altora să nu fie ei înșiși lepădați! Frații mei, nu știm ce ne așteaptă în viitor și singura noastră cale de a fi în siguranță este aceea de a-L urma pe Cel ce este Lumina lumii. Dumnezeu va lucra cu noi și pentru noi, dacă nu vom săvârși păcatele care au adus mânia Sa asupra lumii din vechime, asupra Sodomei și Gomorei și asupra Ierusalimului.
Cea mai mică încălcare a Legii lui Dumnezeu aduce vinovăția asupra celui păcătos și, fără o pocăință serioasă și renunțare la păcat, el va ajunge negreșit un apostat. (…) Ca popor, atât cât este posibil, trebuie să curățim tabăra de întinarea morală și de păcatele care se agravează. Dacă păcatul biruiește asupra celor ce pretind că înalță standardul moral al neprihănirii, cum putem să ne așteptăm ca Dumnezeu să-Și folosească puterea în favoarea noastră și să ne salveze ca și cum am fi un popor care a săvârșit fapte neprihănite? (...) Dacă noi, ca popor, nu rămânem în credință și dacă doar susținem poruncile lui Dumnezeu prin scrieri și predicare, dar nu le respectăm pe toate, fără a călca de bunăvoie nici măcar o singură regulă, atunci slăbiciunea și ruina vor veni peste noi. Aceasta este o lucrare pe care trebuie să o îndeplinim în fiecare dintre bisericile noastre. Fiecare trebuie să fie un creștin adevărat.
Înlăturarea păcatului
Păcatul mândriei trebuie să fie înlăturat, toate excesele în îmbrăcăminte să fie biruite și trebuie să ne pocăim înaintea lui Dumnezeu pentru jaful samavolnic pe care l-am săvârșit față de El, reținând banii care ar fi trebuit să intre în vistierie pentru a susține lucrarea Sa în teritoriile misionare. Poporului nostru trebuie să i se prezinte o lucrare de reformă și convertire adevărată și să fie îndemnat la aceasta. Faptele și comportamentul nostru trebuie să corespundă cu lucrarea necesară pentru timpul acesta, ca să putem spune: „Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos.” Să ne umilim sufletul înaintea lui Dumnezeu, postind și rugându-ne, pocăindu-ne și înlăturând păcatul din viața noastră.
Vocea străjerului credincios trebuie să se audă pretutindeni: „Vine dimineața, și este tot noapte” (Isaia 21,12). Trâmbița trebuie să sune cu claritate, deoarece ne aflăm în marea zi a pregătirii Domnului. (…) În lumea noastră circulă multe învățături. Există multe curente religioase la care aderă mii și zeci de mii de oameni, dar numai unul poartă semnătura și pecetea lui Dumnezeu. Există o religie a omului și o religie a lui Dumnezeu. Sufletul nostru trebuie să aibă temelia săpată adânc în Stânca veșnică. Toate câte există în lumea lui Dumnezeu, atât oameni, cât și învățături și natura însăși, împlinesc cuvântul sigur al profeției Sale și aduc la îndeplinire măreața Sa lucrare finală din istoria lumii acesteia.
Noi trebuie să fim pregătiți și să așteptăm porunca lui Dumnezeu. Popoarele vor fi tulburate până în adâncul ființei lor. Cei care proclamă ca singur test al caracterului standardul neprihănirii lui Dumnezeu vor înceta să primească orice sprijin. Toți aceia care nu vor respecta hotărârea consiliilor naționale și legile naționale care înalță sabatul instituit de omul fărădelegii, desconsiderând ziua sfântă a lui Dumnezeu, vor simți nu numai puterea asupritoare a papalității, ci și pe cea a lumii protestante, chipul fiarei.
Satana va face minuni pentru a amăgi. El își va instaura autoritatea mai presus de orice. Biserica poate să pară că este pe punctul de a cădea, dar nu va cădea. Ea va rămâne, în timp ce păcătoșii din Sion vor fi vânturați, iar pleava va fi separată de grâul prețios. Aceasta va fi o încercare îngrozitoare, dar trebuie să aibă loc. Numai cei care au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor vor fi găsiți credincioși, fără pată sau zbârcitură, fără nicio minciună în gura lor. Noi trebuie să fim dezbrăcați de neprihănirea proprie și să fim îmbrăcați cu haina neprihănirii lui Hristos.
Îmbrăcați în neprihănirea lui Hristos
Cei ce alcătuiesc rămășița își curățesc sufletul prin ascultarea de adevăr și acumulează putere din procesul de încercare, dând pe față frumusețea sfințeniei în mijlocul apostaziei care îi înconjoară. Tuturor acestora, Domnul le spune: „Iată că te-am săpat pe mâinile Mele” (Isaia 49,16). Ei sunt păstrați în raportul amintirii veșnice și nepieritoare. Acum avem nevoie de o credință vie. Trebuie să vestim o mărturie vie care să străpungă inima celor păcătoși. Se țin prea multe predici, dar este prea puțină păstorire. Trebuie să avem ungerea sfântă. Avem nevoie de spiritul și de zelul adevărului. Mulți pastori sunt pe jumătate paralizați din cauza propriilor defecte de caracter. Ei au nevoie de puterea de convertire pe care o dă Dumnezeu.
Înainte de cădere, Dumnezeu i-a cerut lui Adam o ascultare desăvârșită de Legea Sa. Dumnezeu cere acum același lucru pe care i l-a cerut lui Adam, o ascultare desăvârșită, o neprihănire deplină, fără nicio pată, fără niciun cusur înaintea ochilor Săi. Dumnezeu să ne ajute să împlinim tot ce este cerut de Legea Sa. Nu putem să facem lucrul acesta fără acea credință care aduce neprihănirea lui Hristos în practica vieții de zi cu zi.
Iubiți frați, Domnul vine! Înălțați-vă capetele și gândurile și bucurați-vă! Oh, am dori să credem că aceia care aud veștile îmbucurătoare și declară că Îl iubesc pe Isus vor fi plini de slavă și de o bucurie de nedescris. Acestea sunt veștile bune și fericite care ar trebui să umple de fior fiecare suflet, care ar trebui să fie repetate în căminele noastre și să le fie spuse celor cu care ne întâlnim pe stradă. Ce alte vești mai pline de bucurie pot să fie transmise? Criticile și certurile cu cei credincioși sau necredincioși nu constituie lucrarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu.
Dacă Hristos este Mântuitorul meu, jertfa mea de ispășire, atunci nu voi pieri niciodată. Deoarece cred în El, am viața veșnică. Oh, ce bine ar fi dacă toți cei care cred adevărul ar crede în Domnul Isus ca Mântuitor al lor! Nu mă refer la acea credință ieftină, care nu este dovedită prin fapte, ci la o credință serioasă, vie, continuă, stăruitoare, care se hrănește cu trupul Fiului lui Dumnezeu și bea sângele Său. Vreau nu numai să fiu iertată de călcarea Legii sfinte a lui Dumnezeu, ci și să fiu înălțată în lumina strălucitoare a feței Sale. Nu doar să fiu acceptată în cer, ci să fiu primită acolo cu brațele deschise.
Mântuirea înseamnă unire cu Hristos
Oare suntem așa de insensibili, ca popor deosebit și sfânt, față de dragostea de nedescris pe care Dumnezeu a manifestat-o față de noi? Mântuirea nu înseamnă a fi botezat, nu înseamnă a avea numele scris în registrele bisericii, nu înseamnă a predica adevărul, ci înseamnă o unire vie cu Isus Hristos, înseamnă a avea o inimă nouă, a săvârși faptele lui Hristos cu credință și a lucra cu dragoste, răbdare, blândețe și speranță. Fiecare suflet unit cu Hristos va fi un misionar activ pentru toți cei din jurul lui și va lucra pentru cei de aproape și de departe. Nu va avea o inimă împărțită, nu va fi interesat să dezvolte doar ramura lucrării pe care o conduce, fiind lipsit de zel pentru toate celelalte ramuri ale lucrării. Toți vor lucra cu scopul ca fiecare ramură a lucrării să fie întărită. Nu se va manifesta dragoste de sine, nici interes egoist. Lucrarea este una, iar adevărul este un întreg.
Cu inima stăruitoare și temătoare, ar fi bine să ne întrebăm: „Oare eu cultiv invidia? Oare îi îngădui geloziei să își găsească loc în inima mea?” Dacă este așa, Hristos nu Se află acolo. „Iubesc eu Legea lui Dumnezeu? Este dragostea lui Isus Hristos în inima mea?” Dacă ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit Hristos, atunci ne pregătim pentru cerul binecuvântat al păcii și odihnei. Atunci nu are loc nicio luptă pentru a fi cel dintâi, pentru a deține supremația, ci toți îi vor iubi pe semeni ca pe ei înșiși. Oh, aș dori ca Dumnezeu să vorbească inimii bisericilor noastre și să le facă să înțeleagă, trezindu-l pe fiecare membru în parte. (…)
Cei care sunt comozi în Sion trebuie să fie treziți. Mare este răspunderea celor care vestesc adevărul, și totuși nu simt nicio povară pentru suflete. Oh, este nevoie ca bărbații și femeile care mărturisesc a crede adevărul să se trezească, să ia jugul lui Hristos și să poarte poverile Sale! Este nevoie de oameni care au nu doar un interes personal, ci un interes neegoist, asemenea lui Hristos, un zel fierbinte care nu va șovăi sub povara dificultăților și nu se va răci din cauză că nelegiuirea abundă.
Vreau să le vorbesc celor din poporul nostru care se află în fiecare biserică, în America. Treziți-vă din moarte, iar Hristos vă va da viață! Sufletele pier pentru că le lipsește lumina adevărului, așa cum este el în Isus. Ne aflăm chiar la hotarele lumii veșnice. Pentru lucrarea aceasta nu este nevoie de creștini de vreme bună. Religia sentimentală și plăcută nu este de folos pentru timpul acesta. În credința noastră și în propovăduirea adevărului este nevoie de zel. Vă spun că o nouă viață vine de la Satana, care va lucra cu o putere de care nu ne-am dat seama până acum. Oare cei din poporul lui Dumnezeu nu ar trebui să fie luați în stăpânire de o putere nouă? Celor din poporul nostru trebuie să le fie prezentat adevărul cu influența lui sfințitoare. Este nevoie de rugăciuni stăruitoare către Dumnezeu, de rugăciuni fierbinți, până la agonie, pentru ca nădejdea noastră ca popor să nu fie întemeiată pe presupuneri, ci pe realități veșnice. Trebuie să știm personal, pe baza dovezilor din Cuvântul lui Dumnezeu, dacă suntem în credință și mergem spre cer sau nu. Standardul moral al caracterului este Legea lui Dumnezeu. Împlinim noi cerințele ei? Investesc cei din poporul Domnului proprietățile lor, timpul, talentele lor și toată influența lor în lucrarea ce trebuie făcută în timpul acesta? Să ne trezim! „Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3,1). — Scrisoarea 55, 1886
Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul timpului, alianțele vor spori ca număr și putere. Aceste alianțe vor exercita o influență împotriva adevărului, formând noi grupări de așa-ziși credincioși, care vor acționa pe baza teoriilor lor amăgitoare. Apostazia va crește. „Unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor” (1 Timotei 4,1). Oamenii s-au aliat pentru a se opune Domnului, Dumnezeului cerului, iar biserica este numai pe jumătate conștientă de situația aceasta. Între cei ce se declară a fi credincioși este nevoie de mai multă rugăciune, mai mult efort stăruitor.
Îngerii lui Satana vor lua chip de om și vor participa la acest mare conflict final, pentru a se împotrivi zidirii Împărăției lui Dumnezeu. Îngerii lui Dumnezeu, de asemenea, vor lua chip de om și vor fi pe câmpul de luptă. Cele două tabere potrivnice vor continua să existe până la încheierea ultimului mare capitol al istoriei lumii acesteia. Agenții lui Satana se află în fiecare oraș. Nu putem să ne permitem să fim luați prin surprindere sau să fim nepregătiți nici măcar o clipă. Credincioșii cei adevărați și de nădejde se vor ruga tot mai mult și vor vorbi tot mai puțin despre lucrurile lipsite de importanță. Mărturii tot mai hotărâte vor ieși de pe buzele lor, pentru a-i încuraja pe cei slabi și pe cei care au nevoie de încurajare. Acesta nu este un timp în care cei din poporul lui Dumnezeu să fie slabi și influențabili, trecând ușor când de o parte, când de cealaltă. Toți trebuie să fie niște cercetători sârguincioși ai Cuvântului. Noi trebuie să fim puternici în Domnul și în puterea tăriei Sale. Nu putem să trăim la voia întâmplării și, în același timp, să fim creștini adevărați. — Review and Herald, 5 august 1909