Sanatoriul „Elmshaven”, California, 4 mai 1913.
Salutări celor adunați la Conferința Generală! Scumpii mei frați, „Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!” (2 Corinteni 1,2-4)
„Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruință în Hristos și care răspândește prin noi, în orice loc, mireasma cunoștinței Lui. În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei ce sunt pe calea pierzării.” (2 Corinteni 2,14-15)
„Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voștri, pentru Isus. Căci Dumnezeu, care a zis: «Să lumineze lumina din întuneric», ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi.” (2 Corinteni 4,5-7)
„De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre ușoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.” (2 Corinteni 4,16-18)
Speranță și curaj
Reprezentanții noștri la Conferința Generală au privilegiul de a nutri un spirit de speranță și curaj. Frații mei, Mântuitorul vi S-a descoperit în diferite feluri. În timp ce ați lucrat în țările îndepărtate și acasă, El v-a umplut inima cu lumina prezenței Sale. El v-a păzit în pericolele văzute și nevăzute, iar acum, când vă întâlniți încă o dată cu frații voștri, aveți privilegiul de a fi voioși în Domnul și de a vă bucura de cunoașterea harului Său susținător. Dragostea Lui să pună stăpânire pe mintea și inima voastră. Feriți-vă să ajungeți suprasolicitați, istoviți de griji și deprimați. Vestiți o mărturie înălțătoare. Îndepărtați-vă privirile de la lucrurile întunecoase și descurajatoare și uitați-vă la Isus, Marele nostru Conducător. Sub vegherea Lui atentă, lucrarea de vestire a adevărului prezent, pentru care ne dăm viața și tot ce avem, este destinată să triumfe plină de slavă.
Atitudinea pe care o vor păstra reprezentanții noștri la Sesiunea Conferinței Generale va avea o influență convingătoare asupra tuturor celor aflați în biserică, precum și asupra delegaților. Oh, fraților, faceți să se vadă că Isus locuiește în inimă, susținând, întărind și mângâind! Voi aveți privilegiul de a fi înzestrați zi de zi cu o măsură îmbelșugată a Duhului Sfânt și de a avea concepții mai largi cu privire la importanța și scopul soliei pe care o proclamăm în lume. Domnul vrea să vă descopere lucrurile minunate ale Legii Sale. Așteptați înaintea Lui cu umilință. Rugați-vă cât se poate de stăruitor pentru a înțelege timpurile în care trăim, pentru a primi o înțelegere mai amplă a planului Său și a avea un succes mai mare în câștigarea de suflete.
Adesea, în timpul nopții, mi se poruncește să-i îndemn pe frații noștri aflați în poziții de răspundere să facă eforturi stăruitoare pentru a continua să-L cunoască pe Domnul pe deplin. Când lucrătorii noștri vor înțelege așa cum ar trebui importanța timpurilor în care trăim, se va vedea o intenție hotărâtă de a fi de partea Domnului, iar ei vor ajunge să fie cu adevărat conlucrători cu Dumnezeu. Dacă își vor consacra inima și sufletul în slujba lui Dumnezeu, vor constata că o experiență mai adâncă decât cea pe care au câștigat-o până acum este esențială, dacă vor să triumfe asupra tuturor păcatelor.
Ar fi bine să ne gândim la ce va veni în curând asupra pământului. Nu este timp pentru glume sau pentru satisfacția personală. Dacă timpul în care trăim nu reușește să imprime seriozitatea în mintea noastră, ce altceva poate să ne impresioneze? Oare nu cer Scripturile o lucrare mai curată și mai sfântă decât am văzut până acum?
Apel la reconsacrare
Acum este nevoie de oameni cu înțelegere clară. Dumnezeu îi cheamă pe aceia care sunt dispuși să fie conduși de Duhul Sfânt să înceapă o lucrare de reformă deplină. Văd că în fața noastră se află o criză, iar Domnul îi cheamă pe lucrătorii Lui să intre în rânduri. Fiecare suflet trebuie să stea acum pe o poziție de consacrare adevărată față de Dumnezeu, mai adâncă decât în anii care au trecut.
În timpul Conferinței Generale din 1909, în inima celor ce au participat ar fi trebuit să se facă o lucrare care nu s-a făcut. Ar fi trebuit să se dedice mai multe ore pentru cercetarea inimii — lucrul acesta ar fi condus la desțelenirea unui ogor în sufletul celor care au fost la întrunire. Faptul acesta le-ar fi dat o înțelegere pătrunzătoare a lucrării pe care este așa de important să o îndeplinească prin pocăință și mărturisire. Deși au fost ocazii pentru mărturisirea păcatului, pentru o pocăință din toată inima și pentru o reformă hotărâtă, nu s-a făcut o lucrare deplină. Unii au simțit influența Duhului Sfânt și au răspuns, dar nu toți s-au supus acestei influențe. Mintea unora a alergat pe căi interzise. Dacă toți cei prezenți în adunare și-ar fi smerit inimile, s-ar fi dat pe față o binecuvântare minunată.
Mai multe luni după încheierea acelei adunări, am avut în suflet o povară grea și le-am atras atenția fraților aflați în poziții de răspundere asupra acelor lucruri pe care Domnul m-a îndrumat să le spun cu claritate. În cele din urmă, după multă rugăciune și un studiu atent al soliilor primite, unii dintre cei aflați în poziții de răspundere au îndrăznit, prin credință, să facă lucrarea cerută — o lucrare pe care nu au putut să o înțeleagă pe deplin și, pe măsură ce au înaintat în temere de Dumnezeu, au primit o binecuvântare îmbelșugată.
Faptul că am văzut schimbările minunate care au avut loc în viața unora dintre cei ce au ales mai degrabă să înainteze prin credință pe calea Domnului, decât să meargă pe o cale aleasă de ei, mi-a adus o mare bucurie în inimă. Dacă ar fi continuat să înțeleagă lucrurile într-o lumină falsă, frații aceia aflați în poziții de răspundere ar fi creat o situație care ar fi prejudiciat lucrarea în mod jalnic, dar, când au ascultat îndrumările care le-au fost trimise și L-au căutat pe Domnul, Dumnezeu i-a condus la o lumină deplină și i-a făcut în stare să aducă o slujire vrednică de apreciere și să producă reforme spirituale.
Când Domnul începe să pregătească o cale înaintea slujitorilor Săi, datoria lor este să meargă acolo unde îi îndrumă El. Domnul nu-i va părăsi, nici nu-i va lăsa în nesiguranță pe cei ce urmează cu toată inima îndrumările Sale.
O exprimare a încrederii
„Mă bucur”, frații mei, „că mă pot încrede în voi în toate privințele” (2 Corinteni 7,16). Deși încă simt îngrijorarea cea mai adâncă pentru atitudinea pe care o au unii față de măsurile importante luate pentru dezvoltarea lucrării lui Dumnezeu pe pământ, totuși am o încredere puternică în lucrătorii de pretutindeni și cred că, atunci când se vor întâlni, se vor umili înaintea Domnului și se vor consacra din nou în slujba Sa, vor fi făcuți în stare să îndeplinească voia Sa. Unii nu înțeleg nici măcar acum lucrurile într-o lumină corectă, dar pot să învețe să aibă aceleași păreri ca tovarășii lor de lucru și pot să evite săvârșirea unor greșeli serioase, dacă Îl caută stăruitor pe Domnul de data aceasta și dacă își supun pe deplin voința față de voința lui Dumnezeu.
Am fost impresionată profund de scenele care au trecut recent pe dinaintea mea într-o viziune din timpul nopții. Părea să aibă loc o mare mișcare — o lucrare de înviorare — care înainta în multe locuri. Cei din poporul nostru înaintau în rânduri, răspunzând la chemarea lui Dumnezeu. Frații mei, Domnul ne vorbește. Nu vreți să ascultăm vocea Sa? Nu vreți să ne aprindem candele, acționând ca niște oameni care așteaptă venirea Domnului lor? Timpul în care trăim cere să fim purtători de lumină, cere acțiune.
„Vă sfătuiesc, fraților,„… „să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste și căutați să păstrați unirea Duhului, prin legătura păcii” (Efeseni 4,1-3). — General Conference Bulletin, 19 mai 1913, p. 33, 34
CURAJUL ÎN DOMNUL
Recent, în timpul nopții, Duhul Sfânt mi-a inspirat gândul că, dacă Domnul vine atât de curând cum credem noi, ar trebui să fim chiar mai activi decât am fost în anii din trecut în lucrarea de a le prezenta oamenilor adevărul.
În legătură cu faptul acesta, gândurile mele s-au întors la activitatea credincioșilor adventiști din 1843 și 1844. În timpul acela, s-au făcut multe vizite din casă în casă și s-au depus eforturi neobosite pentru a-i avertiza pe oameni cu privire la lucrurile despre care vorbește Cuvântul lui Dumnezeu. Ar trebui să depunem un efort chiar mai mare decât efortul depus de cei ce au propovăduit cu atâta credincioșie solia primului înger. Ne apropiem rapid de sfârșitul istoriei acestui pământ și, când ne vom da seama că, într-adevăr, Isus vine curând, vom fi motivați să lucrăm așa cum nu am lucrat niciodată mai înainte. Ni se poruncește să dăm semnalul de alarmă pentru oameni. Trebuie să arătăm puterea adevărului și a neprihănirii în viața noastră. Lumea urmează să-L întâlnească în curând pe Dătătorul Legii și să dea socoteală pentru călcarea Legii Sale. Numai cei ce se întorc de la nelegiuire la ascultare pot spera să primească iertarea și pacea.
Noi trebuie să înălțăm steagul pe care este scris: „Poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.” Ascultarea de Legea lui Dumnezeu este o lucrare importantă. Să nu fie trecută cu vederea. Noi trebuie să ne străduim să-i trezim pe membrii bisericii și pe aceia care nu fac nicio mărturisire de credință, ca să înțeleagă și să respecte cerințele Legii cerului. Trebuie să preamărim Legea aceasta și să o facem să fie demnă de cinste.
Domnul Hristos ne-a dat misiunea de a semăna semințele adevărului și de a-i îndemna pe oameni să ia seama la importanța lucrării ce trebuie să fie făcută de aceia care trăiesc în timpul evenimentelor finale ale istoriei pământului. Pe măsură ce cuvintele adevărului sunt vestite la drumuri și la răspântii, urmează să aibă loc o descoperire a lucrării Duhului lui Dumnezeu asupra inimii oamenilor.
Oh, cât de mult bine ar putea fi îndeplinit dacă toți cei care au adevărul, Cuvântul Vieții, ar lucra pentru iluminarea acelora care nu îl au! Când samaritenii au venit la Hristos, la invitația femeii de la fântână, El le-a spus ucenicilor că samaritenii erau ca un câmp pregătit pentru seceriș. „Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii și priviți holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriș” (Ioan 4,35). Domnul Hristos a rămas două zile cu samaritenii, deoarece erau flămânzi după ascultarea adevărului. Ce zile de muncă au fost acelea! Ca urmare a lucrării din zilele acelea, „mult mai mulți au crezut în El din pricina cuvintelor Lui” (Ioan 4,41). Iată mărturia lor: „...din pricină că L-am auzit noi înșine și știm că acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii” (Ioan 4,42).
Cine dintre cei ce se declară a fi parte din poporul lui Dumnezeu își va asuma lucrarea aceasta sfântă și va lucra pentru sufletele care pier din lipsă de cunoștință? Lumea trebuie să fie avertizată. Multe locuri îmi sunt indicate ca având nevoie de un efort consacrat, credincios și neobosit. Domnul Hristos deschide inima și mintea multora din marile orașe. Acești oameni au nevoie de adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu și, dacă ne vom apropia cu sfințenie de Hristos și vom căuta să ne apropiem de oamenii aceștia, vom avea o influență spre bine. Trebuie să ne trezim și să începem să simțim cu Hristos și cu semenii noștri. Trebuie să se lucreze în orașele mici și mari, în locurile de aproape și de departe, și să se lucreze în mod inteligent. Nu vă retrageți niciodată. Dacă vom lucra în armonie cu Duhul Său, Domnul va lăsa impresii corecte asupra inimilor.
Frații mei, doresc să vă spun cuvinte de încurajare. Trebuie să înaintăm în credință și speranță, așteptând lucruri mari de la Dumnezeu. Vrăjmașul va căuta să împiedice pe toate căile eforturile care se fac pentru înaintarea adevărului, dar, prin puterea Domnului, veți fi în stare să aveți succes.
Să nu fie rostite cuvinte de descurajare, ci numai cuvinte care vor tinde să-i întărească și să-i susțină pe tovarășii voștri de lucru.
Un mesaj personal
Doresc mult să fiu angajată personal în lucrarea serioasă din câmp și, cu siguranță, aș fi fost angajată mai mult în lucrarea publică, dacă nu aș fi crezut că, la vârsta mea, nu este înțelept să te bazezi pe puterea fizică. Am de făcut lucrarea de a-i transmite bisericii și lumii lumina care mi-a fost încredințată din când în când de-a lungul tuturor acestor ani în care a fost propovăduită solia îngerului al treilea. Inima îmi este plină de dorința cea mai stăruitoare de a le prezenta adevărul tuturor celor la care se poate ajunge. Încă îndeplinesc o parte în pregătirea materialului pentru publicare. Totuși trebuie să acționez foarte atent, ca nu cumva să ajung în situația de a nu mai fi în stare să scriu deloc. Nu știu cât voi mai trăi, dar nu sufăr din punct de vedere al sănătății atât de mult cât ar fi de așteptat.
După Conferința Generală din 1909, am petrecut câteva săptămâni participând la adunările de tabără și la alte adunări generale, precum și vizitând diferite instituții din New England, din statele centrale și din Vestul Mijlociu.
La întoarcerea acasă, în California, am început din nou să lucrez la pregătirea materialului pentru tipar. În ultimii patru ani, am scris destul de puține scrisori. Mi-am dedicat toată puterea disponibilă în cea mai mare parte pentru încheierea scrierii unei lucrări importante.
Din când în când, am participat la adunări și am vizitat instituțiile din California, dar partea cea mai mare de timp de la ultima Conferință Generală până acum a fost petrecută scriind în casa mea de la țară — „Elmshaven”, în apropiere de Saint Helena.
Sunt mulțumitoare că Domnul îmi cruță viața pentru a lucra puțin mai mult la cărțile mele. Oh, dacă aș fi avut puterea să fac tot ce înțeleg că ar fi trebuit să fie făcut! Mă rog ca El să îmi dea înțelepciune, pentru ca adevărurile de care are nevoie așa de mult poporul nostru să poată fi prezentate în mod clar și ușor de înțeles. Sunt încurajată să cred că Dumnezeu mă va face în stare să îndeplinesc lucrarea aceasta.
Interesul meu pentru lucrare, în general, continuă să fie la fel de profund cum a fost întotdeauna și doresc mult ca lucrarea de vestire a adevărului prezent să ajungă treptat în toate părțile lumii. Totuși consider că este recomandabil să nu încerc să fac multă lucrare publică, în timp ce publicarea scrierilor mele are nevoie de supravegherea mea. Am câțiva dintre cei mai buni lucrători — cei pe care Dumnezeu, în providența Sa, i-a pus în legătură cu mine în Australia, precum și alții care mi s-au alăturat de la întoarcerea în America. Îi mulțumesc Domnului pentru aceste ajutoare. Toți lucrăm mult, făcând tot ce putem mai bine, ca să pregătim materialul pentru publicare. Vreau ca lumina adevărului să ajungă peste tot, ca să-i poată ilumina pe cei ce nu cunosc acum dovezile credinței noastre. În unele zile, am probleme cu ochii și mă dor foarte tare. Totuși Îl laud pe Domnul, pentru că mi-a păstrat vederea. La vârsta mea, nu ar fi neobișnuit să nu mai văd deloc.
Sunt mult mai recunoscătoare decât pot să spun pentru că Duhul Domnului mă întărește, pentru harul și mângâierea pe care mi le dă fără încetare și pentru că El îmi acordă puterea și ocazia de a împărtăși curaj și ajutor poporului Său. Atâta vreme cât Domnul îmi va cruța viața, voi fi credincioasă față de El, căutând să fac voia Lui și să slăvesc Numele Său. Fie ca Domnul să îmi mărească mereu credința, ca să pot continua să Îl cunosc și să fac voia Sa mai bine. Lăudat să fie Domnul cel bun și mare!
Influența lucrătorilor mai în vârstă
Doresc mult ca bătrânii soldați ai crucii, aceia care au încărunțit în slujba Domnului, să continue să-și vestească mărturia la timpul potrivit, pentru ca aceia care sunt mai tineri în credință să înțeleagă faptul că soliile pe care Domnul ni le-a dat în trecut sunt foarte importante în această etapă a istoriei pământului. Experiența noastră din trecut nu a pierdut nimic din puterea ei.
Toți să fie atenți să nu-i descurajeze pe pionieri sau să-i facă să simtă că nu mai pot face decât puțin. Influența lor încă poate să fie exercitată cu putere în lucrarea Domnului. Mărturia pastorilor în vârstă va fi întotdeauna un ajutor și o binecuvântare pentru biserică. Dumnezeu va veghea zi și noapte asupra purtătorilor Săi de stindard încercați și credincioși, până când vine timpul ca ei să-și dezbrace armura. Să fie asigurați că se află sub grija ocrotitoare a Aceluia care nu doarme, nici nu dormitează niciodată, că sunt vegheați de santinele neobosite. Dacă știu lucrul acesta și își dau seama că rămân în Hristos, ei pot să se odihnească plini de încredere în providența lui Dumnezeu.
Chiar până la sfârșit
Mă rog stăruitor ca lucrarea pe care o facem în timpul acesta să lase o impresie adâncă asupra inimii, minții și sufletului. Dificultățile vor crește, dar, ca unii care credem în Dumnezeu, să ne încurajăm unii pe alții. Să nu coborâm stindardul, ci să-l ținem sus, privind la Acela care este Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. Când nu pot să dorm noaptea, îmi înalț inima în rugăciune către Dumnezeu, iar El mă întărește și îmi dă asigurarea că este cu slujitorii Săi care lucrează acasă și în țările îndepărtate. Sunt încurajată și binecuvântată când îmi dau seama că Dumnezeul lui Israel își călăuzește încă poporul și că va continua să fie cu el chiar până la sfârșit.
Sunt îndrumată să le spun fraților noștri pastori următoarele: Soliile care ies de pe buzele voastre să fie pline de puterea Duhului lui Dumnezeu. Dacă a fost vreodată un timp când am avut nevoie de călăuzirea specială a Duhului Sfânt, timpul acela este acum. Avem nevoie de o consacrare deplină. Este timpul să-i oferim lumii o demonstrare a puterii lui Dumnezeu în viața și în lucrarea noastră pastorală.
Domnul dorește să vadă că lucrarea de vestire a soliei îngerului al treilea este dusă mai departe cu un succes tot mai mare. Așa cum a lucrat în toate veacurile pentru a-i da biruința poporului Său, tot astfel dorește să Își ducă la o împlinire triumfătoare planurile pentru biserica Sa. El le poruncește sfinților Săi credincioși să înainteze în unitate, fiind tot mai puternici, și să aibă o credință și o siguranță tot mai mari în adevărul și neprihănirea lucrării Sale.
Trebuie să rămânem neclintiți ca o stâncă la principiile Cuvântului lui Dumnezeu, aducându-ne aminte că El este cu noi pentru a ne da puterea de a ne confrunta cu fiecare experiență nouă. Să păstrăm fără încetare în viața noastră principiile neprihănirii, pentru a putea să înaintăm din putere în putere, în Numele Domnului. Trebuie să păstrăm ca fiind foarte sfântă credința care a fost susținută de învățătura și aprobarea Duhului lui Dumnezeu încă de la experiența noastră cea mai timpurie și până în prezent. Să iubim, ca fiind foarte prețioasă, lucrarea pe care Domnul a făcut-o să înainteze prin poporul Său păzitor al poruncilor și care, prin puterea harului Său, va ajunge tot mai puternică și va avea tot mai mult succes odată cu trecerea timpului. Vrăjmașul caută să întunece discernământul celor din poporul lui Dumnezeu și să micșoreze eficiența lor, dar, dacă vor lucra așa cum îi îndrumă Duhul lui Dumnezeu, El le va oferi ocazii favorabile pentru lucrarea de refacere a vechilor locuri pustiite. Experiența lor va fi una de creștere continuă, până când Domnul va coborî din cer cu putere și mare slavă pentru a pune sigiliul triumfului final asupra credincioșilor Săi.
Făgăduința triumfului final
În fața noastră se află o lucrare ce va solicita fiecare putere a făpturii omenești. Ea va face necesară exercitarea unei credințe puternice și a unei vigilențe continue. Uneori, greutățile cu care ne vom confrunta vor fi dintre cele mai descurajatoare. Însăși mărimea lucrării ne va înspăimânta. Totuși, cu ajutorul lui Dumnezeu, slujitorii Săi vor triumfa în cele din urmă. Frații mei, „vă rog iarăși să nu vă pierdeți cumpătul” (Efeseni 3,13), din cauza experiențelor dificile care se află în fața voastră. Domnul Isus va fi cu voi. El va merge înaintea voastră prin Duhul Său Sfânt, pregătind calea, și va fi Ajutorul vostru în orice vreme de nevoie.
„Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care își trage numele orice familie, în ceruri și pe pământ, și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.” (Efeseni 3,14-21) — General Conference Bulletin, 27 mai 1913, p. 164, 165