Solii alese 2

(ARTICOLE PUBLICATE DE E. G. WHITE ÎN HOW TO LIVE)

INTRODUCERE

Cele șase articole care poartă titlul „Boala și cauzele ei” alcătuiesc una dintre referințele cele mai timpurii la o colecție destul de vastă de scrieri ale lui Ellen G. White cu privire la subiectul sănătății. Iată originea lor. Mai întâi, a fost viziunea istorică referitoare la reforma sănătății, în 6 iunie 1863. Apoi, în anul 1864, Ellen White a prezentat public subiectul într-un articol de 30 de pagini, intitulat „Sănătatea”, în Spiritual Gifts, volumul al IV-lea. După aceea, în 1865, ea a scris câte un articol pentru fiecare dintre cele șase broșuri compilate din scrierile unor autori diferiți și publicate sub titlul Health, or How to Live. Cele șase articole scrise de Ellen G. White au dezvoltat articolul de 30 de pagini din Spiritual Gifts, scris cu un an înainte. Ellen G. White nu a avut o altă contribuție la broșurile How to Live.

Raportul istoric complet al declarațiilor timpurii publicate de Ellen G. White cu privire la sănătate, precum și articolele ei apar aici într-o reproducere exactă. Deoarece sunt reproduse cuvânt cu cuvânt și propoziție cu propoziție, ele conțin anumite greșeli gramaticale care s-au strecurat în text, în condițiile improprii de tipărire ce au existat cu un secol în urmă.

Ar trebui să fie menționat că, deși Ellen G. White nu a cerut niciodată retipărirea acestor articole, ele au fost publicate din nou, în secvențe scurte, în Review and Herald din 1899 și 1900. Prezentările ulterioare ale lui Ellen G. White cu privire la subiectul sănătății, mai ample, au atins punctul culminant în 1905, în cartea Divina vindecare, luând locul numeroaselor articole anterioare, inclusiv seriei „Boala și cauzele ei”.

Cititorul trebuie să aibă în vedere condițiile care au existat în domeniul practicii medicale din timpul când au fost pregătite aceste articole. Îndeosebi ultimul articol trebuie să fie citit în lumina situațiilor care existau în timpul scrierii. Pentru o înțelegere a acestor situații, citiți Story of Our Health Message, ediția 1955, p. 112-130, 166-169, 427-431; Ellen G. White and Her Critics, p. 136-160 și Believe His Prophets, p. 253-264. Consiliul de administrație al Fundației White.

Capitolul 1

De la căderea din Eden, neamul omenesc a degenerat continuu. Diformitatea, debilitatea mintală, boala și suferința omenească au apăsat tot mai greu asupra fiecăreia dintre generațiile care s-au succedat de la căderea în păcat, și totuși cei mai mulți oameni nu înțeleg care sunt cauzele reale. Ei nu se consideră prea vinovați pentru această stare deplorabilă a lucrurilor. În general, ei acuză Providența pentru suferințele lor și Îl privesc pe Dumnezeu ca fiind autorul nenorocirilor lor. Totuși, la baza tuturor acestor suferințe, se află, într-o măsură mai mare sau mai mică, necumpătarea.

Eva a fost necumpătată în împlinirea dorințelor ei, când a întins mâna pentru a lua fructul din pomul oprit. Încă de la cădere, satisfacerea sinelui a exercitat o putere aproape supremă în inima oamenilor, bărbați și femei. Ei și-au îngăduit apetitul în mod exagerat și au fost conduși de el, în loc să fie conduși de rațiune. De dragul satisfacerii gustului, Eva a călcat porunca lui Dumnezeu. El îi dăduse tot ce ar fi putut să ceară, și totuși ea nu a fost mulțumită. Încă de atunci, fiii și fiicele ei căzute au urmat dorințele ochilor și ale gustului lor. Asemenea Evei, ei au desconsiderat interdicțiile puse de Dumnezeu, au mers pe calea neascultării și, la fel ca ea, s-au mângâiat cu gândul că urmările nu vor fi atât de îngrozitoare cum era de așteptat să fie.

Omul a desconsiderat legile corpului lui, iar boala a crescut treptat. Cauza a urmat efectului. Omul nu a fost mulțumit cu hrana care era cea mai sănătoasă, ci și-a satisfăcut gustul chiar cu prețul sănătății.

Dumnezeu a stabilit legile ființei noastre. Dacă vom călca legile acestea, mai curând sau mai târziu, vom fi nevoiți să suportăm pedeapsa. Una dintre călcările cele mai grave ale legilor corpului nostru este umplerea stomacului cu o hrană nesănătoasă, din cauză că aceasta este poftită de un apetit bolnav. A mânca în exces, chiar și o hrană simplă, va distruge în cele din urmă organele digestive, dar pe lângă consumul unei mari cantități de mâncare, dacă aceasta este nesănătoasă, răul este sporit într-o mare măsură. Organismul va suferi.

Familia omenească a ajuns să fie tot mai îngăduitoare cu sine, până când sănătatea a fost sacrificată tot mai mult pe altarul poftelor. Locuitorii lumii din vechime au fost necumpătați în mâncare și băutură. Ei au mâncat carne, deși Dumnezeu nu le dăduse permisiunea să mănânce asemenea alimente. Ei au mâncat și au băut în exces și apetitul lor degradat nu a mai avut limite. Ei s-au dedat la o idolatrie dezgustătoare. Au ajuns violenți, cruzi și atât de imorali, încât Dumnezeu nu a putut să-i mai suporte. Paharul nelegiuirii lor s-a umplut, iar Dumnezeu a curățit pământul de întinarea morală prin potop. După potop, când s-au înmulțit pe fața pământului, oamenii au uitat de Dumnezeu și au ajuns din nou pe calea imoralității. Necumpătarea sub toate formele a sporit într-o mare măsură.

Domnul i-a scos pe israeliți din Egipt în mod triumfător. El i-a condus prin pustie pentru a-i pune la încercare. El Și-a manifestat de repetate ori puterea minunată, eliberându-i de vrăjmași. Dumnezeu le-a făgăduit să-i ia la Sine, ca pe o comoară prețioasă a Sa, cu condiția să asculte glasul Lui și să respecte poruncile Lui. El nu le-a interzis să mănânce din carnea animalelor, dar a ținut-o departe de ei într-o mare măsură. El le-a oferit hrana cea mai sănătoasă. A făcut să cadă pâine din cer și le-a dat apa cea mai curată din stânca de cremene. Domnul a făcut un legământ cu ei, spunându-le că, dacă Îl vor asculta în toate lucrurile, El îi va feri de boli.

Însă evreii nu au fost mulțumiți. Ei au disprețuit hrana primită din cer și au dorit să se întoarcă în Egipt, unde puteau să stea în jurul oalelor cu carne. Ei au preferat sclavia și chiar moartea, decât să fie lipsiți de carne. În mânia Sa, Dumnezeu le-a dat carne ca să-și satisfacă poftele și, ca urmare, mulți dintre ei au murit în timp ce mâncau carnea pe care o poftiseră.

Nadab și Abihu au fost uciși de focul mâniei lui Dumnezeu din cauza necumpătării lor în folosirea vinului. Dumnezeu a vrut ca poporul Său să înțeleagă că va fi răsplătit în conformitate cu ascultarea sau neascultarea lui. Nelegiuirea și boala au crescut cu fiecare generație. Necumpătarea în mâncare și băutură, precum și îngăduirea patimilor josnice au tocit însușirile nobile. Pofta a pus stăpânire pe rațiune într-o măsură alarmantă.

Familia omenească și-a satisfăcut dorința tot mai mare după alimente bogate, până când a ajuns o modă să-și umple stomacul cu toate delicatesele posibile. Îndeosebi la petreceri, pofta este îngăduită fără rețineri. Se iau prânzuri bogate și cine târzii, alcătuite din alimente foarte condimentate cu sosuri picante, prăjituri cu creme, plăcinte și înghețată etc.

În general, cei ce se declară creștini iau inițiativa în aceste întruniri la modă. Sume mari sunt sacrificate zeilor modei și apetitului, prin pregătirea de dineuri cu mâncăruri rafinate care distrug sănătatea și ispitesc pofta, pentru ca în aceste ocazii să se poată aduna bani în scopuri religioase. Ca urmare, pastorii și așa-zișii creștini au participat și și-au exercitat influența — atât prin cuvinte, cât și prin exemplu — în favoarea îngăduirii necumpătării în mâncare și i-au condus pe oameni la o îmbuibare care distruge sănătatea. În loc de a face apel la rațiunea oamenilor, la bunăvoința lor, la omenia lor, la însușirile lor nobile, apelul cel mai plin de succes care poate fi făcut se adresează apetitului.

Satisfacerea apetitului îi va determina pe oameni să dea bani, când prin alte mijloace nu s-ar obține nimic. Ce tablou trist pentru creștini! Oare Dumnezeu este mulțumit de un asemenea sacrificiu? Cu cât mai vrednică de primit a fost pentru El paraua văduvei! Cei ce urmează din inimă exemplul ei vor face bine. Binecuvântarea Cerului asupra unui sacrificiu făcut în felul acesta poate să dea valoarea cea mai mare darului celui mai simplu.

Bărbații și femeile care se declară a fi urmași ai lui Hristos sunt adesea niște robi ai modei și ai lăcomiei în mâncare. Pentru pregătirea unor adunări la modă, timpul și puterea care ar trebui să fie dedicate unor scopuri mai înalte și mai nobile sunt risipite cu gătitul unei varietăți de feluri de mâncare nesănătoasă. Deoarece este la modă, pentru mulți care sunt săraci și depind de munca lor de zi cu zi va fi costisitor să pregătească pentru vizitatori diferite feluri de prăjituri cu cremă, alimente conservate, plăcinte și o varietate de mâncăruri la modă, care nu vor face decât să le dăuneze celor ce le mănâncă, în timp ce ei au nevoie de banii cheltuiți astfel pentru a cumpăra îmbrăcăminte pentru ei și copii. Timpul acesta, ocupat cu gătitul unor mâncăruri care să satisfacă gustul în detrimentul sănătății stomacului, ar trebui să fie dedicat învățăturii morale și religioase a copiilor lor.

Vizitele mondene au ajuns o ocazie de exces în mâncare. Se consumă mâncare și băutură dăunătoare într-o asemenea măsură încât suprasolicită organele digestive. Puterile vitale sunt folosite într-o activitate inutilă de digerare a hranei, care produce epuizare și tulbură circulația sângelui și, ca urmare, lipsa de energie vitală este simțită în întregul organism. Binecuvântările care ar putea să rezulte în urma vizitelor sociale sunt pierdute adesea din cauză că gazda voastră, în loc de a beneficia de conversația cu voi, trudește pe lângă soba de gătit, pregătind o varietate de feluri de mâncare cu care să vă ospătați. Bărbații și femeile creștine nu ar trebui să îngăduie niciodată ca influența lor să aprobe un astfel de comportament prin mâncarea delicateselor pregătite. Faceți-i să înțeleagă faptul că scopul cu care îi vizitați nu este satisfacerea apetitului, ci acela de a face timpul petrecut împreună și schimbul de gânduri și simțăminte să fie o binecuvântare pentru toți. Conversația ar trebui să aibă un caracter înalt și înnobilator, așa încât, când își vor aduce aminte de ea mai târziu, să simtă o plăcere deosebită.

Cei care găzduiesc vizitatori ar trebui să aibă o mâncare sănătoasă, alcătuită din fructe, cereale și zarzavaturi pregătite în mod simplu și gustos. Pregătirea unor astfel de mâncăruri va cere doar puțină muncă și cheltuială în plus și, dacă vor fi consumate în cantități moderate, nu vor face rău nimănui. Dacă oamenii lumești aleg să sacrifice timp, bani și sănătate pentru satisfacerea apetitului, lăsați-i să facă așa și să plătească pentru călcarea legilor sănătății, dar creștinii ar trebui să aibă o altă poziție cu privire la aceste lucruri și să-și exercite influența în direcția cea bună. Ei pot să facă mult prin reformarea acestor obiceiuri mondene care distrug sănătatea și sufletul.

Mulți își îngăduie obiceiul dăunător de a mânca tocmai înainte de orele de somn. Chiar dacă iau trei mese obișnuite pe zi, totuși, pentru că au o senzație de slăbiciune, ca și când ar fi flămânzi, vor mai lua o a patra masă. Din cauză că și-au îngăduit o astfel de practică greșită, ea a devenit un obicei, iar ei simt că nu pot să doarmă dacă nu mănâncă înainte de a merge la culcare. În multe situații, cauza acestei slăbiciuni este că organele digestive au fost deja solicitate prea mult de-a lungul zilei pentru a digera hrana nesănătoasă impusă forțat stomacului, prea des și în cantități prea mari. Organele digestive suprasolicitate în felul acesta obosesc și au nevoie de o perioadă de odihnă deplină pentru a-și recăpăta energiile epuizate. A doua masă nu ar trebui să fie luată niciodată până când stomacul nu a avut timp să se odihnească după munca de digerare a mesei precedente. Dacă totuși va fi servită o a treia masă, aceasta ar trebui să fie ușoară și cu câteva ore înainte de a merge la culcare.

Totuși, în cazul multora, sărmanul stomac obosit se va plânge zadarnic de oboseală. El este obligat să primească mai multă hrană, care pune organele digestive în mișcare pentru a îndeplini din nou aceeași muncă pe parcursul orelor de somn. Somnul unor astfel de oameni este tulburat de vise neplăcute, iar dimineața se scoală neodihniți. Ei simt o stare de slăbiciune și o pierdere a apetitului. Lipsa de energie este simțită în întregul organism. Organele digestive obosesc repede, pentru că nu au avut timp de odihnă. Acești oameni ajung să fie niște suferinzi nenorociți și se întreabă ce i-a făcut să fie așa. Cauza a adus efectul sigur. Dacă practica aceasta este tolerată o perioadă îndelungată, sănătatea va fi prejudiciată serios. Sângele ajunge să fie murdar, fața este palidă și adesea apar erupții. Din partea unor asemenea oameni, veți auzi adesea plângeri, dureri frecvente în regiunea stomacului și, în timp ce muncesc, stomacul lor obosește atât de tare, încât sunt obligați să întrerupă lucrul și să se odihnească. Ei par să nu înțeleagă motivul acestei stări de lucruri, deoarece, de altfel, par să fie sănătoși.

Cei care trec de la trei mese pe zi la două vor simți la început o oarecare slăbiciune, îndeosebi la ora când obișnuiau să ia masa a treia. Totuși, dacă perseverează, în scurt timp slăbiciunea aceasta va dispărea.

Când ne culcăm, stomacul trebuie să își fi încheiat lucrarea, ca să se poată bucura de odihnă, la fel ca și celelalte părți ale trupului. Digestia nu ar trebui să continue pe parcursul orelor de somn. După ce și-a încheiat lucrarea, stomacul suprasolicitat este obosit, iar faptul acesta cauzează o stare de slăbiciune. Mulți sunt amăgiți în privința aceasta și cred că senzația de slăbiciune este produsă de lipsa de mâncare. De aceea, fără să-i dea stomacului timp de odihnă, ei mănâncă mai mult, fapt care înlătură senzația de slăbiciune pentru o vreme. Cu cât apetitul este satisfăcut mai mult, cu atât va cere o satisfacție mai mare. În general, slăbiciunea aceasta este urmarea consumului de carne, a obiceiului de a mânca frecvent și în exces. Stomacul obosește din cauză că este pus fără încetare la lucru, digerând o mâncare ce nu este cea mai sănătoasă. Pentru că nu au timp de odihnă, organele digestive ajung să fie slăbite și, de aceea, apare senzația de „sfârșeală” și dorința de a mânca des. Remediul pentru starea aceasta este acela de a mânca mai rar și mai puțin și de a fi mulțumiți cu o hrană simplă, mâncând de două ori sau, cel mult, de trei ori pe zi. Stomacul trebuie să își aibă perioadele regulate pentru muncă și odihnă, deoarece mâncatul la ore neregulate și între mese constituie călcarea cea mai dăunătoare a legilor sănătății. Prin obiceiul regularității meselor și al consumului de hrană corespunzătoare, stomacul se va reface treptat.

Din cauză că este o modă, stomacul este umplut cu prăjituri cu cremă, plăcinte și budinci și cu toate lucrurile dăunătoare, în armonie cu apetitul nesănătos. Masa trebuie să fie încărcată cu o varietate de mâncăruri, deoarece pofta degradată nu poate fi satisfăcută altfel. Adesea, dimineața, acești sclavi ai apetitului au respirația urât mirositoare și limba încărcată. Ei nu se bucură de sănătate și se întreabă de ce suferă dureri, migrene și diferite boli. Cauza a adus efectul.

Pentru a ne păstra sănătatea, este nevoie de cumpătare în toate lucrurile — în muncă, în mâncare și băutură.

Mulți sunt atât de necumpătați, încât nu-și vor schimba din niciun motiv obiceiul de a-și satisface lăcomia. Decât să-și țină în frâu apetitul nestăpânit, ei aleg mai degrabă să își sacrifice sănătatea și să moară prematur. Mulți nu cunosc relația dintre mâncare, băutură și sănătate. Dacă ar putea fi iluminați, acești oameni ar avea curajul moral de a-și înfrânge pofta, mâncând mai rar și numai o hrană sănătoasă, iar prin comportamentul lor s-ar scuti singuri de multă suferință.

Ar trebui să se facă eforturi pentru a păstra cu grijă ce a mai rămas din puterile vitale, evitând orice povară suprasolicitantă. Poate că stomacul nu își va mai recăpăta sănătatea niciodată, dar o dietă corespunzătoare îl va scuti de o deteriorare și mai mare, iar mulți se vor vindeca într-o măsură mai mare sau mai mică, dacă nu au ajuns prea departe în sinuciderea prin lăcomie.

Adesea, cei ce își îngăduie să fie niște robi ai apetitului nesănătos merg chiar mai departe și se degradează singuri, îngăduindu-și pasiunile înjositoare care au fost stârnite de necumpătarea în mâncare și băutură. Ei lasă să se dezlănțuie pasiunile înjositoare, până când sănătatea și intelectul ajung să sufere grav. Însușirile raționale sunt distruse într-o mare măsură de obiceiurile rele.

M-am mirat că locuitorii pământului nu au fost nimiciți asemenea locuitorilor Sodomei și Gomorei. Am văzut că sunt suficiente motive pentru starea actuală de degenerare și pentru mortalitatea crescută din lume. Pasiunea oarbă stăpânește asupra rațiunii și mulți sacrifică orice motiv înalt în favoarea poftei.

Primul mare rău a fost necumpătarea în mâncare și băutură. Bărbații și femeile s-au făcut robi ai poftei.

Deși este unul dintre alimentele cele mai obișnuite, carnea de porc este dintre cele mai dăunătoare. Dumnezeu nu le-a interzis evreilor să consume carne de porc doar pentru a-Și arăta autoritatea, ci pentru că nu era un aliment potrivit pentru om. Această carne i-ar fi îmbolnăvit de tuberculoză și, îndeosebi în clima caldă, ar fi produs lepră și tot felul de boli. Influența ei asupra organismului în clima aceea era cu mult mai dăunătoare decât într-o climă mai rece. Totuși Dumnezeu nu a plănuit niciodată ca porcul să fie mâncat în vreo situație. Păgânii au folosit porcul ca aliment, iar poporul american l-a folosit fără rețineri, ca fiind un aliment important. Carnea de porc nu ar fi plăcută la gust în stare naturală. Ea este făcută să fie gustoasă prin condimente excesive care fac dintr-un lucru foarte rău unul și mai rău. Carnea de porc deteriorează sângele mai mult decât orice altă carne. Cei care mănâncă această carne fără rețineri nu pot să fie altfel decât bolnavi. Cei care fac mult exercițiu fizic în aer liber nu își dau seama de efectele negative ale consumului de carne de porc, așa cum își dau seama cei care își petrec viața în cea mai mare parte în casă, ale căror obiceiuri sunt sedentare și a căror muncă este intelectuală.

Totuși nu numai sănătatea fizică este afectată de consumul cărnii de porc. Prin folosirea acestui aliment necurat, mintea este deteriorată și organele de simț cele mai fine sunt tocite. Carnea niciunei creaturi vii nu poate să fie sănătoasă atâta vreme cât mediul ei natural este murdar și se hrănește cu orice lucru respingător. Carnea porcului este compusă din ce mănâncă. Dacă oamenii vor mânca această carne, sângele și carnea lor vor fi degradate de necurățiile care le sunt transmise de la porc.

Consumul cărnii de porc a produs tuberculoză, lepră și cancer. Această carne încă îi produce neamului omenesc suferințele cele mai puternice. Apetitul decăzut poftește lucrurile care sunt cele mai dăunătoare pentru sănătate. Blestemul care a apăsat greu asupra pământului și a fost simțit de întregul neam omenesc a fost simțit și de animale. Animalele au scăzut din punct de vedere al mărimii și al duratei vieții. Ele au fost făcute să sufere și mai mult, din cauza obiceiurilor greșite ale omului.

Doar puține animale nu sunt bolnave. Multe au fost făcute să sufere grav din cauza lipsei de lumină, aer curat și hrană sănătoasă. Când sunt puse la îngrășat, animalele sunt legate adesea în grajduri strâmte și nu li se îngăduie să se miște și să se bucure de circulația liberă a aerului. Multe animale sărmane sunt lăsate să respire otrava murdăriei din grajduri și cotețe. Plămânii lor nu vor rămâne sănătoși multă vreme dacă inhalează astfel de murdării. Boala este transmisă la ficat și întregul organism al animalului se îmbolnăvește. Aceste animale sunt sacrificate și pregătite pentru vânzare, iar oamenii consumă fără rețineri carnea lor otrăvitoare. Faptul acesta este cauza multor boli. Totuși oamenii nu pot fi făcuți să creadă că această carne pe care au mâncat-o le-a otrăvit sângele și le-a cauzat suferințele. Mulți mor de boli cauzate întru totul de consumul de carne, totuși lumea nu pare să fie mai înțeleaptă.

Faptul că aceia care mănâncă alimente din carne nu simt imediat efectul lor nu este o dovadă că ele nu le dăunează. Ele își fac lucrarea sigură în organismul lor, și totuși, pentru o vreme, oamenii nu își dau seama de nimic.

Animalele sunt înghesuite în mijloace de transport închise, fiind aproape cu totul lipsite de aer, lumină, hrană și apă, și sunt transportate astfel mii de kilometri, respirând aerul infect care vine din murdăria acumulată, iar când ajung la destinație și sunt descărcate, multe sunt înfometate, sufocate, pe moarte și, dacă ar fi lăsate, ar muri de la sine. Totuși, măcelarul finalizează lucrarea și pregătește carnea pentru vânzare.

Adesea, animalele sunt transportate o distanță foarte mare pentru a fi sacrificate. Sângele lor se înfierbântă. Sunt pline de grăsime, lipsite de mișcare fizică și, după o călătorie atât de lungă, sunt umflate și epuizate, și aceasta este starea în care sunt sacrificate pentru vânzare. Sângele lor este foarte inflamat, iar cei ce consumă carnea lor mănâncă otravă. Unii nu sunt afectați imediat, în timp ce alții suferă atacuri de durere intensă și mor de febră, holeră sau alte boli necunoscute. Foarte multe animale sunt vândute în piețele din oraș, deși cei care le-au vândut știau că erau bolnave, iar cei ce le cumpără nu sunt întotdeauna în necunoștință de cauză. Practica aceasta este destul de extinsă în orașele mai mari, iar consumatorii de carne nu știu că mănâncă animale bolnave.

Unele animale care sunt duse la măcelărie par să își dea seama ce se întâmplă, se înfurie și înnebunesc literalmente. Ele sunt ucise în starea aceasta, iar carnea lor este pregătită pentru vânzare. Carnea lor este otrăvitoare și le produce consumatorilor crampe, convulsii, apoplexie și moarte subită. Totuși, cauza tuturor acestor suferințe nu îi este atribuită cărnii. Unele animale sunt tratate inuman când sunt duse la măcelar. Ele sunt torturate literalmente și, după ce au îndurat multe ore de suferință extremă, sunt tăiate. Porcii au fost pregătiți pentru vânzare chiar în timp ce erau bolnavi, iar carnea lor otrăvitoare a răspândit boli contagioase, urmate de o mortalitate crescută. — How to Live, nr. 1, p. 51-60

Capitolul 2

Oamenii își creează pofte nenaturale, pentru că își satisfac apetitul mâncând alimente bogate în grăsimi și foarte condimentate, gătite îndeosebi din carne, cu sosuri bogate, și folosind băuturi stimulatoare, cum ar fi ceaiul și cafeaua. Organismul se înfierbântă, organele digestive sunt afectate și facultățile mintale sunt încețoșate, în timp ce pasiunile josnice sunt stimulate și pun stăpânire pe însușirile mai nobile. Apetitul ajunge să fie tot mai nenatural și tot mai dificil de stăpânit. Circulația sângelui nu este echilibrată, iar sângele ajunge să fie intoxicat. Întregul organism este deranjat și cererile apetitului sunt tot mai iraționale, poftind lucruri excitante și dăunătoare, până când este degradat în totalitate.

În cazul multora, pretențiile apetitului după marijuana, tutun și bere dezgustătoare au ajuns să fie puternice, din cauza amestecurilor otrăvitoare și dăunătoare sănătății. Mulți nu se opresc nici măcar aici. Poftele lor degradate cer băuturi mai tari, care au o influență și mai amețitoare asupra creierului. În felul acesta, ei se dedau la toate excesele, până când pofta deține pe deplin controlul asupra însușirilor raționale, iar omul creat după chipul Făcătorului său se coboară sub nivelul animalelor. Cinstea și onoarea sunt sacrificate pentru apetit. Sensibilitatea minții se tocește în timp. Lucrul acesta se produce treptat, dar sigur. Apetitul, îngăduit la început prin consumul unor mâncăruri foarte condimentate, creează pofte dăunătoare și pregătește calea pentru tot felul de plăceri, până când sănătatea și intelectul sunt jertfite pe altarul poftei.

Mulți s-au căsătorit fără să fi avut o proprietate sau o moștenire. Ei nu au avut puterea fizică, nici energia mintală necesare pentru a obține o proprietate. Tocmai astfel de oameni au fost cei ce s-au grăbit să se căsătorească și și-au asumat responsabilități pe care nu le înțelegeau bine. Ei nu au avut sentimente nobile și înalte și nicio idee cu privire la datoria unui soț și a unui tată și cu privire la prețul pe care trebuie să-l plătească pentru a asigura împlinirea nevoilor unei familii. De asemenea, în sporirea numărului de membri ai familiei, acești oameni nu au manifestat o înțelepciune mai mare decât cea dovedită în afacerile lor. În general, cei care sunt foarte deficitari în administrarea banilor și nu sunt înzestrați cu calificările necesare pentru a se descurca în viață își umplu casa de copii, în timp ce aceia care au abilitatea de a obține proprietăți, în general, nu au copii mai mulți decât sunt în stare să întrețină. Cei care nu sunt în stare să se întrețină singuri nu ar trebui să aibă copii. S-a întâmplat ca mulți copii ai acestor administratori nepricepuți ai banilor să fie lăsați să crească asemenea unor animale. Ei nu sunt hrăniți și îmbrăcați corespunzător, nu primesc nicio educație fizică sau intelectuală și, în căminul lor, nici copiii, nici părinții lor nu au nimic sfânt.

Instituția căsătoriei a fost rânduită de Cer pentru a fi o binecuvântare pentru om, dar, în general, ea a fost degradată într-o asemenea măsură, încât a ajuns să fie un blestem îngrozitor. Când au intrat în relația de căsătorie, majoritatea bărbaților și femeilor au acționat ca și când singurul motiv pentru a se căsători era faptul că se iubeau. Însă ei ar trebui să își dea seama că, în căsătorie, au o responsabilitate mai mare. Ar trebui să se întrebe dacă odraslele lor vor avea sănătate fizică și mintală și putere morală. Totuși puțini au acționat din motive înalte și din considerente nobile, gândindu-se că societatea are niște cerințe pe care nu pot să le ignore cu ușurință și că influența familiei lor va conduce fie în sus, fie în jos.

Societatea este alcătuită din familii, iar capii familiilor sunt responsabili pentru modelarea ei. Dacă aceia care aleg să intre în relația de căsătorie fără considerația cuvenită ar fi singurii care ar suferi, răul nu ar fi atât de mare, iar păcatul lor ar fi mult mai mic. Însă nenorocirea care vine din familiile nefericite este simțită de copii. Ele i-au condamnat la o viață de mizerie și, deși sunt nevinovați, copiii suferă consecințele comportamentului necugetat al părinților lor. Bărbații și femeile nu au dreptul de a-și urma impulsul și pasiunea oarbă în relația de căsătorie, aducând apoi pe lume copiii nevinovați care își vor da seama că, din diferite motive, viața are doar puțină bucurie, doar puțină fericire și, ca urmare, este o povară.

În general, copiii moștenesc trăsăturile particulare ale părinților și, pe lângă toate acestea, mulți cresc lipsiți de orice influență salvatoare. Prea adesea, ei sunt înghesuiți în sărăcie și murdărie. Într-un astfel de mediu și cu asemenea exemple, când acești copii vor ajunge să ia decizii proprii, ce altceva se poate aștepta, decât să ajungă mai jos pe scara valorii morale, în comparație cu părinții lor, și defectele lor să fie mai evidente decât ale părinților lor din toate punctele de vedere? Astfel, oamenii din această categorie și-au transmis defectele mai departe și și-au blestemat urmașii cu sărăcie, debilitate mintală și degradare. Asemenea oameni nu ar fi trebuit să se căsătorească. Cel puțin, nu ar fi adus la existență copii nevinovați, care să ia parte la nenorocirea lor și să își transmită mai departe propriile defecte, cu nenorocirea acumulată de la o generație la alta — aceasta a fost una dintre marile cauze ale degenerării neamului omenesc.

Dacă ar fi acționat întotdeauna din considerente înalte, înțelegând că generațiile viitoare vor fi înnobilate sau degradate prin comportamentul lor, femeile din generațiile trecute ar fi luat poziție și ar fi decis că nu pot să-și unească interesele vieții cu bărbați care cultivau un apetit nenatural pentru băuturi alcoolice și pentru tutunul care este o otravă lentă, dar sigură, slăbind sistemul nervos și degradând însușirile nobile ale minții. Dacă bărbații au rămas înrădăcinați în aceste obiceiuri rele, femeile ar fi trebuit să-i părăsească și să-i lase să-și trăiască burlăcia bucurându-se de tovarășii pe care și i-au ales. Femeile nu ar fi trebuit să se considere a avea o valoare atât de mică, încât să își unească destinul cu bărbați care nu aveau niciun control asupra apetitului lor și a căror fericire principală consta în a mânca, a bea și a-și satisface pasiunile animalice. Femeile nu au urmat întotdeauna îndemnurile rațiunii, ci îndemnurile impulsurilor. Ele nu au simțit într-un grad suficient de înalt responsabilitățile care le aveau cu privire la faptul de a intra în relații pe viață care să nu pună asupra odraslelor lor amprenta unui nivel scăzut de moralitate și a unei pasiuni pentru satisfacerea poftelor degradate, cu prețul sănătății și chiar al vieții. Dumnezeu le va considera responsabile într-o mare măsură pentru sănătatea fizică și pentru caracterul moral transmis în felul acesta generațiilor viitoare.

Bărbații și femeile care și-au degradat propriul trup prin obiceiuri imorale și-au degradat, de asemenea, intelectul și au nimicit sensibilitatea fină a sufletului. Foarte mulți din categoria aceasta s-au căsătorit și le-au lăsat odraslelor lor, ca moștenire, urmele propriei slăbiciuni fizice și ale însușirilor lor morale decăzute. Satisfacerea pasiunilor animalice și senzualitatea vulgară au fost semnele caracterului urmașilor lor, transmițându-se din generație în generație, sporind nenorocirea omenească într-o măsură îngrozitoare și grăbind degradarea neamului omenesc.

Adesea, în relațiile lor de căsătorie, bărbații și femeile care au ajuns bolnavi s-au gândit în mod egoist numai la propria fericire. Ei nu au luat în considerare cu seriozitate căsătoria din perspectiva principiilor nobile și înalte, gândindu-se ce anume ar putea să aștepte societatea de la urmașii lor, ci și-au micșorat energia trupului și a minții, neducând societatea pe o treaptă mai înaltă, ci făcând-o să ajungă și mai jos.

Adesea, bărbații bolnavi au câștigat dragostea unor femei aparent sănătoase și, pentru că s-au iubit, au simțit că au libertatea deplină de a se căsători, fără ca vreunul dintre ei să se gândească la faptul că, prin unirea lor, soția urma să sufere din cauza soțului ei bolnav. În multe cazuri, soțul bolnav și-a îmbunătățit sănătatea, în timp ce soția a împărtășit boala lui. El trăiește într-o măsură foarte mare pe seama vitalității ei și, curând, ea se plânge de înrăutățirea sănătății. El își prelungește zilele, scurtându-le pe ale soției lui. Cei care se căsătoresc în felul acesta săvârșesc păcatul de a trata cu ușurătate sănătatea și viața pe care Dumnezeu le-a dat-o spre a fi folosită pentru slava Sa. Totuși, dacă aceia care intră, în felul acesta, în relația de căsătorie ar fi singurii care ar suferi, păcatul nu ar fi așa de mare. Însă copiii lor sunt obligați să ajungă niște suferinzi, din cauza bolilor care le-au fost transmise. Astfel, boala a fost perpetuată de la o generație la alta. Mulți Îl acuză pe Dumnezeu pentru nenorocirea omenească, deși comportamentul lor greșit a adus acest rezultat. Ei au trimis în societate urmași slabi și și-au făcut partea în degradarea neamului omenesc, transmițând bolile ereditare și mărind astfel suferința omenească.

O altă cauză a degradării generației actuale din punct de vedere al puterii fizice și al valorii morale este căsătoria unor bărbați și femei între care există o mare diferență de vârstă. Adesea, bărbații în vârstă aleg să ia în căsătorie femei tinere. În felul acesta, viața bărbatului s-a prelungit adesea, în timp ce soția a fost nevoită să simtă lipsa acelei energii vitale pe care i-a oferit-o soțului ei în vârstă. Nicio femeie nu are datoria de a-și sacrifica viața și sănătatea, chiar dacă îl iubește atât de mult pe cel mai în vârstă decât ea și dorește să facă un asemenea sacrificiu. Ea ar fi trebuit să își rețină sentimentele. Ea ar fi trebuit să aibă în vedere considerente mai înalte decât interesele proprii. Ea ar fi trebuit să ia în considerare care urma să fie situația copiilor lor, dacă li s-ar fi născut. Chiar mai rău de atât este faptul că unii tineri se căsătoresc cu femei mult mai în vârstă decât ei. În multe cazuri, copiii din astfel de căsătorii sunt foarte diferiți ca vârstă și nu au minți echilibrate. Acești copii sunt deficitari și din punct de vedere fizic. Adesea, în astfel de familii, se manifestă trăsături de caracter diverse, ciudate și, de multe ori, dureroase. Deseori, copiii aceștia mor prematur, iar cei care ajung la maturitate sunt, în multe cazuri, deficitari din punct de vedere fizic, mintal și moral.

Din cauză că îl lasă puterile, tatăl este rareori pregătit să-i crească pe copii corespunzător. Copiii aceștia au trăsături de caracter ciudate, care au nevoie fără încetare de corectare, deoarece altfel vor ajunge la o ruină sigură. Ei nu sunt educați corect. Prea adesea, disciplina copiilor a fost făcută din impulsurile de moment cauzate de vârsta tatălui. El a fost înclinat să aibă o stare de spirit schimbătoare. Uneori a fost prea îngăduitor, iar alteori a fost nejustificat de aspru. În astfel de familii, totul este greșit, iar nefericirea din cămin este foarte mare. Ca urmare, în lume ajunge o clasă de oameni care constituie o povară pentru societate. Părinții acestor copii sunt răspunzători, într-o mare măsură, pentru caracterele dezvoltate de copii, iar acestea sunt transmise din generație în generație.

Aceia care continuă să adauge la numărul copiilor lor, deși, dacă și-ar fi consultat rațiunea, și-ar fi dat seama că acești copii vor moșteni slăbiciunea lor fizică și mintală, sunt călcători ai ultimelor șase porunci ale Legii lui Dumnezeu, care precizează datoria omului față de semenii lui. Ei își fac partea în sporirea degradării neamului omenesc și în înjosirea societății, prejudiciindu-i astfel pe semenii lor. Dacă acesta este felul în care privește Dumnezeu drepturile aproapelui nostru, oare nu este și mai preocupat de relațiile mai apropiate și mai sfinte? Dacă nici măcar o vrabie nu cade la pământ fără ca El să știe, oare va fi Dumnezeu nepăsător față de copiii care se nasc în lume cu boli fizice și mintale, suferind pe tot parcursul vieții? Oare El nu le va cere părinților, cărora le-a dat însușiri raționale, să dea socoteală, pentru că au lăsat deoparte aceste însușiri și au ajuns niște sclavi ai pasiunii, și, ca urmare, generații întregi trebuie să suporte stigmatul defectelor lor fizice, mintale și morale? Pe lângă suferința pe care o aduc asupra copiilor lor, ei nu pot să le lase ca moștenire urmașilor lor sărmani nimic altceva decât sărăcia. Ei nu sunt în stare să-i educe și mulți nu înțeleg necesitatea de a-i educa, dar, chiar dacă ar înțelege, ei nu găsesc timpul pentru a-i învăța și pentru a-i instrui, ca să micșoreze astfel cât mai mult cu putință moștenirea nenorocită pe care le-au transmis-o. Părinții nu ar trebui să-și mărească numărul membrilor familiilor lor mai repede decât știu că pot să aibă grijă de copii și să-i educe. Faptul ca o mamă să poarte în brațe câte un copil în fiecare an constituie o mare nedreptate față de ea. Acest fapt micșorează și, adesea, distruge bucuria socială și mărește nenorocirea căminului. El îi lipsește pe copii de grija, educația și fericirea pe care părinții ar trebui să simtă că au datoria să li le ofere.

Când desconsideră sănătatea și fericirea soției, sporind poverile și grijile ei prin nașterea unui număr mare de copii, soțul calcă legământul căsătoriei și datoriile care îi sunt lămurite prin poruncile din Cuvântul lui Dumnezeu. „Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos biserica și S-a dat pe Sine pentru ea. Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iubește pe sine însuși. Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos biserica” (Efeseni 5,25-29).

Vedem că acest îndemn sfânt este foarte mult desconsiderat chiar de către așa-zișii creștini. Oriunde priviți, vedeți femei palide, bolnăvicioase, împovărate de griji, epuizate și descurajate. În general, sunt suprasolicitate de muncă, iar energiile lor vitale sunt epuizate de nașteri frecvente. Lumea este plină de făpturi omenești care nu au nicio valoare pentru societate. Mulți au un intelect deficitar, iar mulți care au talente naturale nu le folosesc în niciun scop benefic. Ei nu sunt educați, iar unul dintre marile motive este că numărul copiilor s-a înmulțit mai repede decât posibilitatea de a le da o educație bună și au fost lăsați să crească mai degrabă asemenea unor animale.

Copiii din veacul acesta suferă într-o măsură mai mare sau mai mică împreună cu părinții lor pedeapsa călcării legilor sănătății. Felul cum sunt tratați încă din copilărie este într-o continuă opoziție cu legile sănătății. Ei sunt constrânși să primească o moștenire nenorocită a bolii și slăbiciunii, chiar înainte de naștere, din cauza obiceiurilor greșite ale părinților lor, iar lucrul acesta îi va afecta într-o măsură mai mare sau mai mică pe parcursul vieții. Această stare rea a lucrurilor este agravată pe toate căile de faptul că părinții continuă să aibă un comportament greșit în educația fizică a copiilor lor în perioada copilăriei.

Părinții dau pe față o neștiință, o indiferență și o nechibzuință uluitoare cu privire la sănătatea fizică a copiilor lor, având adesea ca rezultat distrugerea puținei energii vitale ce i-a mai rămas copilașului abuzat și condamnându-l la o moarte timpurie. Veți auzi frecvent părinți jelind și plângându-se de providența lui Dumnezeu, care i-a smuls pe copii din brațele lor. Tatăl nostru ceresc este prea înțelept pentru a greși și prea bun pentru a ne face rău. Lui nu Îi place să vadă cum suferă ființele pe care El le-a creat. Mii de oameni au fost ruinați pe viață, din cauză că părinții nu au acționat în armonie cu legile sănătății. Ei au acționat din impuls, în loc să urmeze îndemnurile unei rațiuni sănătoase și să aibă în vedere fără încetare bunăstarea viitoare a copiilor lor.

Primul mare obiectiv care trebuie să fie atins în educarea copiilor este sănătatea trupului, care va pregăti într-o mare măsură calea pentru educația mintală și morală. Sănătatea fizică și cea morală sunt strâns unite. Ce responsabilitate enormă le revine părinților, când ne gândim că drumul urmat de ei înainte de nașterea copiilor are o legătură foarte mare cu dezvoltarea caracterului acestora după naștere!

Mulți copii sunt lăsați să crească, beneficiind din partea părinților de o atenție mai mică decât atenția dedicată de un fermier bun animalelor lui necuvântătoare. Îndeosebi tații sunt vinovați adesea de faptul că manifestă mai puțină grijă față de soție și copii, decât față de vitele lor. Un fermier milos își va lua timp și va dedica o atenție deosebită modalităților celor mai bune de a-și îngriji animalele și va avea grijă ca nu cumva caii lui valoroși să fie suprasolicitați, hrăniți în exces sau când sunt înfierbântați, deoarece astfel ar fi distruși. El își va lua timp și se va îngriji de animalele lui, ca nu cumva să fie afectate prin neglijență, expunere la intemperii sau la vreun tratament necorespunzător și ca nu cumva animalele tinere care sporesc numărul să își piardă din valoare. El va respecta orele regulate pentru hrănirea lor și va ști care este cantitatea de muncă pe care o pot îndeplini fără să le dăuneze. Pentru a realiza lucrul acesta, el le va da numai hrana cea mai sănătoasă, în cantități corespunzătoare și la perioade stabilite. Fermierii care urmează îndemnurile rațiunii în felul acesta au succes în păstrarea puterii animalelor lor. Dacă interesul fiecărui tată pentru soția și copiii lui ar fi corespuns cu grija manifestată față de animalele lui, în aceeași măsură în care viețile lor sunt mai valoroase decât ale animalelor necuvântătoare, ar fi avut loc o reformă deplină în fiecare familie, iar nenorocirea omenească ar fi fost mult mai mică.

Părinții ar trebui să manifeste o mare grijă, asigurând alimentele cele mai sănătoase pentru ei și pentru copiii lor. În niciun caz, nu ar trebui să pună înaintea copiilor lor alimente despre care rațiunea le spune că nu contribuie la sănătatea lor, ci le vor înfierbânta organismul și le vor tulbura organele digestive. Părinții nu studiază situația copiilor lor de la cauză la efect, așa cum fac cu animalele lor necuvântătoare, și nu se gândesc că a lucra excesiv și a mânca după un efort fizic puternic sau când sunt foarte obosiți și înfierbântați va dăuna sănătății oamenilor la fel cum dăunează sănătății animalelor, iar aceasta va pune bazele pentru o constituție slabă a organismului omenesc, așa cum se întâmplă și cu animalele.

Faptul că părinții sau copiii mănâncă des, neregulat și în cantități prea mari, chiar și alimentele cele mai sănătoase, va dăuna organismului, dar, pe lângă aceasta, dacă alimentele au o calitate necorespunzătoare și sunt gătite cu grăsimi și condimente nedigerabile, rezultatul va fi mult mai dăunător. Organele digestive vor fi extrem de solicitate, organismului epuizat i se va lăsa o șansă slabă de a se odihni, de a-și recăpăta puterea, iar organele vitale vor fi afectate curând și vor ceda. Dacă atenția și regularitatea sunt considerate necesare pentru animalele necuvântătoare, ele sunt cu mult mai importante pentru făpturile omenești create după chipul Făcătorului lor, deoarece sunt mult mai valoroase decât ființele necuvântătoare.

În multe cazuri, tatăl exercită mai puțină judecată și are mai puțină grijă de soție și de fătul ce urmează să se nască, decât de animalele gestante din turmele și cirezile lui. În multe cazuri, mama care urmează să nască este lăsată să lucreze din greu, de dimineața și până seara târziu, înfierbântându-și sângele, în timp ce pregătește diferite feluri de mâncare nesănătoase pentru a fi pe placul gusturilor pervertite ale celor din familie și ale vizitatorilor. Puterea ei ar fi trebuit să fie ocrotită cu gingășie. Pregătirea unor feluri de mâncare sănătoase ar fi cerut doar o jumătate din cheltuială și muncă, și mâncarea aceasta ar fi fost cu mult mai hrănitoare.

Adesea, mama care urmează să nască este lăsată să lucreze peste puterile ei. Poverile și grijile ei sunt rareori ușurate, iar perioada aceea care ar trebui să fie un timp de odihnă pentru ea și pentru toți ceilalți este o perioadă de oboseală, tristețe și tulburare. Prin suprasolicitare, mama îl lipsește pe fătul ei de nutriția prevăzută de natură pentru el, iar când sângele ei se înfierbântă, ea îi transmite fătului un sânge deficitar. Fătul este lipsit de puterea vitală, de tăria fizică și mintală. Tatăl ar trebui să caute să o facă fericită pe mamă. El nu ar trebui să-și îngăduie să vină acasă cu fruntea încruntată. Când are dificultăți în afaceri, el nu ar trebui să o necăjească împărtășindu-i astfel de probleme, cu excepția faptului că este realmente necesar să se consulte cu soția lui. Ea are propriile griji și încercări și ar trebui să fie cruțată cu gingășie de orice povară inutilă.

Prea adesea, tatăl o tratează pe mamă cu o reținere rece. Dacă nu merge totul exact așa de satisfăcător cum ar dori el, o învinuiește pe soție și pare să fie indiferent față de grijile și încercările ei zilnice. Bărbații care procedează în felul acesta acționează direct împotriva interesului și fericirii proprii. Mama se descurajează. Își pierde speranța și voioșia. Ea își face munca fără tragere de inimă, știind că trebuie să fie făcută, iar faptul acesta va tulbura curând sănătatea ei fizică și mintală. Copiii care li se nasc suferă de diferite boli și Dumnezeu îi consideră pe părinți responsabili într-o mare măsură, deoarece obiceiurile lor greșite sunt cele care au adus asupra copiilor lor nenăscuți boli pe care vor fi obligați să le suporte pe tot parcursul vieții. Unii trăiesc doar puțin, purtându-și povara slăbiciunii. Mama veghează cu grijă asupra vieții copilului ei și este doborâtă de întristare când este constrânsă să închidă ochii micuțului decedat. Adesea, ea Îl privește pe Dumnezeu ca fiind autorul întregului necaz, în timp ce, în realitate, părinții au fost ucigașii propriului copil.

Tatăl ar trebui să nu uite că felul în care își tratează soția înainte de nașterea copilului lor va influența realmente atitudinea mamei din perioada aceea și va avea o legătură foarte mare cu caracterul dezvoltat de copil după naștere. Mulți părinți au fost atât de nerăbdători să câștige rapid proprietăți, încât considerațiile mai înalte au fost sacrificate, iar unii au exercitat o indiferență criminală față de mamă și fătul ei. Prea adesea, viața ambilor a fost sacrificată în favoarea dorinței puternice a tatălui de a aduna bogății. Mulți nu suferă imediat pedeapsa grea pentru greșeala lor și trăiesc suficient ca să vadă consecințele comportamentului lor. Uneori, condiția soției nu este cu nimic mai bună decât aceea a unui sclav, iar alteori ea este la fel de vinovată ca soțul ei pentru risipirea puterii fizice în scopul de a câștiga bani pentru a trăi o viață mondenă. Este o crimă ca astfel de oameni să aibă copii, deoarece urmașii lor vor fi adesea slabi din punct de vedere fizic, mintal și moral și vor purta amprenta nenorocită a egoismului părinților lor, iar lumea va fi blestemată prin răutatea lor.

Datoria bărbaților și a femeilor este să acționeze cu judecată în ceea ce privește munca lor. Ei nu ar trebui să-și risipească inutil energiile, deoarece, procedând astfel, vor aduce suferință nu doar asupra lor înșiși, ci, prin greșelile lor, vor aduce neliniște, apăsare și suferință asupra celor pe care îi iubesc. Ce anume face necesară atât de multă muncă? Necumpătarea în mâncare, în băutură și în dorința după bogăție au condus la necumpătarea aceasta în muncă. Dacă apetitul este stăpânit și dacă sunt consumate doar alimente sănătoase, vor fi făcute economii atât de mari, încât oamenii nu vor fi nevoiți să lucreze peste puterile lor, călcând legile sănătății. Dorința de a acumula averi nu este ceva păcătos, dacă oamenii nu Îl uită pe Dumnezeu în eforturile lor de a-și atinge obiectivul și dacă nu calcă ultimele șase porunci care dictează datoria omului față de semeni, așezându-se într-o poziție în care le este imposibil să-I dea slavă lui Dumnezeu în trupul și sufletul lor, care Îi aparțin Lui. Dacă, în graba lor de a fi bogați, își suprasolicită energiile și calcă legile sănătății, ei se așază într-o situație în care nu pot să-I aducă lui Dumnezeu o slujire deplină și, astfel, merg pe o cale a păcatului. Proprietățile obținute în felul acesta constituie un sacrificiu imens.

Adesea, munca grea și grijile îl fac pe tată să fie agitat, nerăbdător și aspru. El nu observă chipul obosit al soției lui, care a muncit cu puterea ei mai mică la fel de mult cât a muncit el, cu puterile lui mai mari. El își îngăduie să fie aglomerat cu afacerile și, din cauza nerăbdării lui de a se îmbogăți, pierde într-o mare măsură simțul obligației față de familie și nu evaluează corect puterea de a suporta a soției lui. Adesea, el își extinde ferma, făcând necesar un ajutor mai mare din partea celorlalți, iar faptul acesta sporește munca în gospodărie. Soția își dă seama în fiecare zi că muncește prea mult pentru puterile ei, și totuși trudește, gândindu-se că munca trebuie să fie făcută. Ea se gândește mereu la viitor, luând din rezervele de putere și trăind dintr-un capital de energie împrumutat, iar când va avea nevoie de acea putere, nu va mai avea de unde să o ia. Chiar dacă nu își pierde viața, organismul ei este distrus și nu se mai poate vindeca.

Dacă ar fi familiarizat cu legile sănătății, tatăl ar putea să își înțeleagă mai bine obligațiile și responsabilitățile. El ar înțelege că a fost vinovat pentru că aproape și-a ucis copiii, îngăduind ca asupra mamei să vină atât de multe poveri și obligând-o să muncească peste puterile ei înainte de naștere, pentru a câștiga bani pe care să-i lase moștenire copiilor. Ei îi îngrijesc pe acești copii de-a lungul vieții lor de suferință și, adesea, îi depun prematur în mormânt, fără să își dea seama că acest lucru este consecința inevitabilă a greșelilor lor. Ar fi fost cu mult mai bine să o fi ocrotit pe mama copiilor lui de munca istovitoare și de neliniște sufletească, așa încât copiii să moștenească un organism sănătos și să li se dea ocazia să-și croiască singuri drumul în viață, nebazându-se pe proprietățile tatălui, ci pe propria putere. Experiența obținută în felul acesta ar fi fost de o valoare mai mare pentru ei decât casele și pământurile cumpărate cu prețul sănătății mamei și a copiilor.

Unor bărbați li se pare întru totul firesc să fie morocănoși, egoiști, aspri și dictatoriali. Ei nu au învățat niciodată lecția stăpânirii de sine și nu își vor reține simțămintele iraționale, indiferent care ar fi consecințele. Astfel de bărbați vor fi răsplătiți prin faptul că își vor vedea tovarășele de viață bolnave și descurajate, iar pe copiii lor purtând particularitățile propriilor trăsături de caracter neplăcute.

Datoria fiecărui cuplu căsătorit este să evite cu atenție să își tulbure reciproc simțămintele. Ei ar trebui să-și stăpânească fiecare privire, fiecare expresie de mânie și pasiune. Să caute fericirea celuilalt atât în lucrurile mici, cât și în cele mari, dând pe față o atenție duioasă, apreciind faptele de bunătate și micile gesturi de amabilitate pe care le fac unul față de celălalt. Aceste lucruri mici nu trebuie să fie neglijate, deoarece sunt tot atât de importante pentru fericirea soțului și a soției, după cum este necesară hrana pentru a susține puterea fizică. Tatăl să o încurajeze pe soție și mamă să se bazeze pe dragostea lui mare. Cuvintele frumoase, voioase și încurajatoare, venite din partea celui căruia i-a încredințat fericirea vieții ei, vor fi pentru ea mai benefice decât orice medicament, iar razele voioase de lumină, cuvintele pline de simpatie care vor ajunge la inima soției și mamei vor face să se reflecte din ea raze de voioșie asupra inimii tatălui.

Soțul o va vedea adesea pe soția lui istovită de griji și slăbită, îmbătrânind prematur în munca de a pregăti o mâncare care să se potrivească gustului lui depravat. El își va satisface pofta, va bea și va mânca acele mâncăruri pentru pregătirea cărora vor fi necesare mult timp și multă muncă și care vor avea tendința să-i facă pe cei ce mănâncă astfel de lucruri nesănătoase să fie nervoși și iritabili. Soția și mama are adesea mari dureri de cap, iar copiii suferă efectele consumului unei hrane nesănătoase. Părinții și copiii manifestă o mare lipsă de răbdare și dragoste. Toți suferă împreună, deoarece sănătatea a fost jertfită pe altarul poftei. Fătului îi sunt transmise boala și apetitul nesănătos încă înainte de naștere. Iritabilitatea, nervozitatea și depresia manifestate de mamă își vor lăsa urmele în caracterul copilului ei.

Dacă s-ar fi informat cu privire la legile făpturii lor, mamele din generațiile trecute ar fi înțeles că tăria organismului lor, precum și tonusul lor moral și însușirile lor mintale urmau să fie reprezentate într-o mare măsură în copiii lor. Neștiința lor cu privire la subiectul acesta, când sunt așa de multe implicații, constituie un act criminal. Multe femei nu ar fi trebuit să ajungă niciodată mame. Sângele lor a fost plin de germeni ai unor boli (n.r. — în original este folosit termenul „scrofuls”) care le-au fost transmise de la părinți și s-au agravat prin modul lor de viață nesănătos. Intelectul lor a fost înjosit și înrobit pentru a sluji poftelor animalice, iar copiii născuți din astfel de părinți au fost niște sărmani suferinzi, foarte puțin folositori pentru societate.

Unul dintre motivele cele mai mari ale degenerării din generațiile trecute și până în prezent a fost faptul că soțiile și mamele care ar fi putut să aibă o influență benefică asupra societății, ridicând standardele morale, au fost pierdute pentru societate prin numeroasele griji ale căminului, din cauză că, în pregătirea hranei, au respectat cerințele modei distrugătoare de sănătate și, de asemenea, din cauza sarcinilor prea frecvente. Femeia a fost constrânsă să suporte o suferință nenecesară, organismul ei a fost distrus, intelectul ei a ajuns slăbit, din cauza consumării în prea mare măsură a resurselor vitale. Copiii suferă din cauza slăbiciunii ei și ajung să alcătuiască o categorie socială sărmană și nepotrivită, pentru că ea nu a fost capabilă să îi educe și să-i facă în stare să îndeplinească până și binele cel mai mic.

Dacă ar fi dat naștere doar unui număr mic de copii și dacă ar fi fost atente să consume o hrană care să le mențină sănătatea fizică și mintală, așa încât puterea intelectuală și morală să predomine asupra însușirilor animalice, mamele acestea ar fi putut să-i educe pe copiii lor pentru a fi folositori și a ajunge asemenea unor podoabe strălucitoare pentru societate.

Dacă părinții din generațiile trecute și-ar fi păstrat cu fermitate trupul în slujba minții și nu ar fi îngăduit ca intelectul să fie înrobit de pasiunile animalice, în veacul acesta ar fi fost o ordine diferită a lucrurilor pe pământ. Dacă mama, înainte de nașterea copiilor ei, ar fi avut întotdeauna stăpânire de sine, înțelegând că ea lasă o amprentă asupra caracterului generațiilor viitoare, starea actuală a societății nu ar fi fost așa de degradată cum este acum.

Când este pe punctul de a deveni mamă, fiecare femeie ar trebui să încurajeze o dispoziție fericită, voioasă și mulțumită, indiferent de circumstanțele în care se află, știind că pentru toate eforturile ei în direcția aceasta va fi răsplătită înzecit în caracterul moral și fizic al copiilor ei. Ea își poate forma obiceiul unei gândiri voioase și, astfel, poate să încurajeze o stare fericită a minții și să reflecte voioșia spiritului ei fericit asupra familiei ei și asupra celor cu care are de-a face. Ca urmare, sănătatea ei fizică se va îmbunătăți într-o măsură foarte mare. Izvoarele vieții vor primi putere, sângele nu se va mișca lent, așa cum s-ar întâmpla dacă ea ar ceda descurajării și tristeții. Sănătatea ei mintală și morală este înviorată de buna ei dispoziție. Puterea voinței este în stare să se împotrivească impresiilor minții și se va dovedi un mare calmant al nervilor. Copiii lipsiți abuziv de vitalitatea aceasta pe care ar fi trebuit să o moștenească de la părinții lor ar trebui să fie tratați cu grija cea mai mare. Dacă se acordă o atenție deosebită legilor ființei lor, poate să fie instituită o stare mult mai bună a lucrurilor.

Perioada în care sugarul își primește hrana de la mamă este crucială. În perioada când îi alăptau pe copii, multor mame li s-a îngăduit să muncească peste măsură și să obosească în timpul gătitului, iar alăptatul a fost afectat nu numai prin hrana înfierbântată primită de la sânul mamei, ci și din cauză că sângele a fost otrăvit de dieta esănătoasă a mamei, care i-a afectat întregul organism, influențând astfel hrana sugarului. De asemenea, copilul va fi afectat de starea minții mamei. Dacă ea este nefericită, iritabilă, nervoasă, manifestând izbucniri pătimașe, hrana pe care sugarul o primește de la mamă va fi nepotrivită, producând adesea colici, spasme și, în unele cazuri, cauzând convulsii.

De asemenea, caracterul copilului este afectat mai mult sau mai puțin de natura hranei pe care o primește de la mamă ca sugar. Prin urmare, este foarte important ca mama să își păstreze o stare fericită în timp ce alăptează copilul, exercitând o stăpânire deplină asupra minții. Dacă face așa, hrana sugarului nu este afectată, iar comportamentul calm și cu stăpânire de sine pe care îl adoptă mama în tratarea copilului ei are un rol foarte mare în modelarea minții lui. Când copilul este nervos și iritabil, purtarea calmă și atentă a mamei va avea o influență liniștitoare, iar sănătatea sugarului va putea fi îmbunătățită foarte mult.

Copiilor li s-a făcut un mare rău printr-un tratament necorespunzător. În general, dacă a fost agitat, copilul a fost hrănit pentru a fi făcut să tacă, în timp ce, în majoritatea cazurilor, motivul agitației lui a fost tocmai acela că a primit prea multă mâncare, iar aceasta a fost dăunătoare din cauza obiceiurilor greșite ale mamei. Faptul de a i se da mai multă mâncare nu a făcut decât să agraveze situația, deoarece stomacul lui era deja supraîncărcat.

În general, copiii sunt învățați încă din leagăn să-și satisfacă apetitul și sunt învățați să trăiască pentru a mânca. Mama face mult în vederea formării caracterului copiilor ei în perioada primilor ani. Ea poate să-i învețe să-și stăpânească apetitul sau poate să-i învețe să își îngăduie pofta și să ajungă necumpătați. Adesea, mama își organizează planurile pentru a îndeplini o anumită cantitate de muncă pe zi, iar când copiii o încurcă, în loc să își ia timp pentru a liniști necazurile lor mici și să-i binedispună, le dă ceva să mănânce pentru a-i menține liniștiți, iar lucrul acesta își atinge scopul pentru puțină vreme, dar, în cele din urmă, înrăutățește situația. Stomacul copiilor a fost încărcat cu mâncare, în timp ce ei nu aveau nici cea mai mică nevoie de hrană. Tot ce le trebuia era puțin din timpul și atenția mamei. Însă ea a considerat că timpul ei era mult prea prețios pentru a fi dedicat amuzamentului copiilor ei. Probabil că aranjarea casei ei cu foarte mult gust, așa încât să fie lăudată de vizitatori, și mâncarea gătită într-un stil rafinat sunt pentru ea niște considerente mai înalte decât fericirea și sănătatea copiilor ei.

Necumpătarea în mâncare și în muncă îi slăbește pe părinți, făcându-i adesea să fie nervoși și descalificându-i pentru o îndeplinire corectă a datoriei față de copiii lor. Părinții și copiii se adună de trei ori pe zi în jurul unei mese încărcate de o varietate de alimente gătite cu rafinament. Calitățile fiecărui fel de mâncare trebuie să fie verificate. Poate că mama a trudit, până când a ajuns înfierbântată și epuizată și nu a fost în stare să mănânce nici măcar hrana cea mai simplă, până când nu s-a odihnit puțin. Alimentele pe care s-a obosit să le pregătească ar fi fost întru totul necorespunzătoare pentru ea în orice vreme, dar cu atât mai mult au suprasolicitat organele digestive când sângele era înfierbântat și organismul era epuizat. Cei care au perseverat în felul acesta în călcarea legilor făpturii lor au fost nevoiți să plătească pedeapsa într-o anume perioadă a vieții lor.

Faptul că în lume sunt așa de multe femei nervoase, care se plâng de indigestie și de toate relele ce vin în consecință, are motive numeroase. Efectul a urmat cauzei. Oamenilor necumpătați le este imposibil să fie răbdători. Ei trebuie să își reformeze mai întâi obiceiurile rele, să învețe să trăiască sănătos, iar apoi nu le va fi dificil să fie răbdători. Mulți nu par să înțeleagă relația dintre minte și trup. Dacă organismul este tulburat de o alimentație necorespunzătoare, creierul și nervii sunt afectați, iar lucrurile mici îi deranjează pe cei ce sunt tulburați în felul acesta. Pentru ei, micile dificultăți par a fi înalte ca un munte. Oamenii aflați în situația aceasta nu sunt potriviți pentru a-și educa în mod corespunzător copiii. Viața lor va fi marcată de extreme, uneori vor fi foarte îngăduitori, iar alteori vor fi aspri, mustrând pentru nimicuri care nu merită să fie observate.

Adesea, mama îi alungă pe copii din prezența ei, deoarece crede că nu poate să suporte zgomotul cauzat de jocurile lor vesele și fericite. Totuși, dacă ochii mamei nu-i supraveghează pentru a-i aproba sau dezaproba la momentul potrivit, adesea apar conflicte nefericite. Un cuvânt rostit de mamă ar repune totul în ordine. Copiii se plictisesc repede, doresc o schimbare și ies pe stradă pentru a se amuza. Astfel, copiii cu inima curată și nevinovată sunt conduși într-o tovărășie rea, iar conversațiile rele pe care le aud le strică manierele bune. Adesea, mama pare să doarmă față de interesele copiilor ei, până când este trezită dureros de manifestarea viciului. Semințele răului sunt semănate deja în mintea lor tânără, făgăduind un seceriș îmbelșugat. Oare este de mirare că are copii atât de înclinați să facă greșeli? Părinții ar trebui să înceapă la timp să le inspire minților tinere principiile bune și corecte. Mama ar trebui să stea cu copiii ei cât mai mult cu putință și să semene semințe prețioase în inima lor.

Timpul mamei le aparține copiilor ei într-o mare măsură. Ei au drept la timpul ei, așa cum nu are nimeni altcineva. În multe situații, mamele au neglijat să-și disciplineze copiii, deoarece ar fi cerut prea mult din timpul pe care ele cred că trebuiau să-l petreacă gătind sau cu pregătirea hainelor lor și ale copiilor pentru a fi la modă și a cultiva mândria în inima lor tânără. Pentru a-i menține cuminți pe copiii lor neliniștiți, ele le-au dat prăjituri sau bomboane aproape la orice oră din zi, iar stomacul lor a fost încărcat cu lucruri dăunătoare și la intervale neregulate. Fețele lor palide dovedesc faptul că mamele fac tot ce pot pentru a distruge puterile de viață care au mai rămas în sărmanii lor copii. Organele digestive sunt solicitate continuu fără a li se îngădui perioade de odihnă. Ficatul ajunge inactiv, sângele ajunge intoxicat, iar copiii sunt bolnăvicioși și iritabili, deoarece suferă realmente din cauza necumpătării și le este imposibil să exercite răbdare.

Părinții se întreabă de ce copiii sunt mult mai greu de stăpânit decât obișnuiau să fie, deși în majoritatea cazurilor, tocmai tratarea lor greșită i-a făcut să fie așa. Calitatea mâncărurilor pe care le pun pe mese și pe care îi încurajează pe copiii lor să le mănânce le stimulează continuu pasiunile josnice și le slăbesc însușirile morale și intelectuale. Foarte mulți copii sunt făcuți să ajungă niște anemici nefericiți în tinerețe, din cauza comportamentului greșit pe care l-au avut părinții față de ei în copilărie. Părinții vor fi chemați să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru că i-au tratat în felul acesta pe copiii lor când au fost mici.

Mulți părinți nu-i învață pe copiii lor lecțiile stăpânirii de sine. Ei le îngăduie poftele și formează obiceiurile copiilor încă din anii timpurii pentru a mânca și a bea în conformitate cu dorințele lor. Ca urmare, când ajung tineri, obiceiurile lor vor fi deja formate. Dorințele lor nu au fost reținute și, pe măsură ce cresc, ei nu numai că își vor îngădui obiceiurile necumpătării, ci vor ajunge chiar mai departe în satisfacerea plăcerilor. Ei își vor alege prietenii după gustul lor, chiar dacă sunt imorali. Ei nu pot să suporte ca părinții să le interzică ceva. Ei vor da frâu liber pasiunilor decăzute și nu vor avea respect pentru curăție sau pentru virtute. Acesta este motivul pentru care se manifestă atât de puțină curăție și valoare morală printre tinerii din zilele noastre și este cauza cea mare a faptului că oamenii simt o obligație atât de mică de a respecta Legea lui Dumnezeu. Unii părinți nu au nicio stăpânire de sine. Ei nu își stăpânesc propriile pofte dăunătoare, nici temperamentul pătimaș, prin urmare, nu pot să-i educe pe copiii lor cu privire la renunțarea la pofte și nu pot să-i învețe stăpânirea de sine.

Multe mame simt că nu au timp să-i educe pe copiii lor și, pentru a nu le sta în cale și a scăpa de zgomotul și încurcăturile provocate de ei, îi trimit la școală. Sala de clasă este un loc dificil pentru copiii care au moștenit o structură slăbită. În general, sălile de clasă nu au fost construite avându-se în vedere sănătatea, ci costurile mici. Încăperile nu au fost concepute în așa fel încât să poată fi aerisite corespunzător fără a-i expune pe copii la răceli grave. Scaunele au fost rareori confecționate așa încât copiii să poată sta comod și să mențină scheletul lor mic și aflat în creștere într-o poziție corespunzătoare pentru a asigura o funcționare sănătoasă a plămânilor și a inimii. Copiii mici pot să crească aproape în orice formă și, prin obiceiul exercițiilor fizice și al pozițiilor corecte ale corpului, pot să obțină forme sănătoase. Șederea unor copii mici în sala de clasă, așezați pe bănci cu o formă nepotrivită, între trei și cinci ore pe zi, inhalând aerul poluat de numărul mare al celor aflați în încăpere, este distrugătoare pentru sănătatea și viața lor. Plămânii slabi se îmbolnăvesc, creierul, din care vine energia nervoasă a întregului organism, ajunge să fie slăbit din cauză că este solicitat înainte ca puterea organelor mintale să fie maturizată suficient pentru a suporta boala.

Temelia pentru boli de diferite feluri a fost pusă mult prea sigur în sala de clasă. Totuși, adesea, îndeosebi creierul, care este organul cel mai delicat dintre toate, a fost prejudiciat definitiv printr-o solicitare prea mare. Faptul acesta a cauzat deseori inflamația, apoi un exces de apă la cap (n.r. — expresia folosită de autoare sugerează hipertensiunea intracraniană) și convulsiile, cu rezultatele lor îngrozitoare. Viața multora a fost sacrificată în felul acesta de mamele lor ambițioase. Între copiii care se pare că au avut o constituție suficient de puternică pentru a supraviețui acestui tratament sunt foarte mulți care poartă consecințele lui pe tot parcursul vieții. Energia nervoasă a creierului ajunge să fie atât de slăbită, încât, după ce ajung la maturitate, le este imposibil să suporte un exercițiu intelectual sporit. Puterea unora dintre organele delicate ale creierului pare să fie epuizată complet.

Faptul că au fost trimiși la școală prea timpuriu nu a pus în pericol numai sănătatea fizică și mintală a copiilor, ci ei au pierdut și din punct de vedere moral. Ei au avut ocazii de a se familiariza cu copii care au avut un comportament needucat. Au fost trimiși în societatea unor oameni aspri și needucați, care mint, înjură, fură și înșală și cărora le face plăcere să le împărtășească cunoștința lor despre vicii acelora care sunt mai tineri decât ei. Copiii mici sunt lăsați să învețe singuri răul mai repede decât binele. Obiceiurile rele se potrivesc cel mai bine cu inima firească, iar lucrurile pe care le văd și le aud în perioada timpurie și în copilărie sunt întipărite adânc în mintea lor, așa încât semințele rele semănate în inima lor tânără vor prinde rădăcini și vor ajunge niște spini ascuțiți care vor răni inima părinților lor.

În primii șase sau șapte ani din viața copilului trebuie să fie acordată o atenție deosebită mai degrabă educației lui fizice, decât celei intelectuale. După această perioadă, dacă structura fizică este bună, atenția trebuie să fie acordată ambelor domenii. Perioada primei copilării se extinde până la vârsta de șase sau șapte ani. Până la vârsta aceasta, copiii ar trebui să fie lăsați să zburde ca niște mielușei în jurul casei și în grădină, în voioșia spiritului lor, sărind și alergând, liberi de griji și de necazuri.

Părinții, îndeosebi mamele, ar trebui să fie singurii profesori care să îndrume mintea acestor copii mici. Ei nu trebuie să fie educați din cărți. În general, copiii vor pune întrebări pentru a învăța despre lucrurile din natură. Ei vor întreba despre lucrurile pe care le văd și le aud, iar părinții ar trebui să folosească ocazia pentru a-i învăța și a le răspunde cu răbdare micilor curioși. În felul acesta, ei pot să obțină un avantaj asupra vrăjmașului și să întărească mintea copiilor lor, semănând semințe bune în inima lor și nelăsând niciun loc pentru ca răul să prindă rădăcini. Învățăturile iubitoare ale mamei în anii fragezi ai copilăriei constituie tot ce le este necesar copiilor pentru formarea caracterului.

Prima lecție importantă pe care trebuie să o învețe copiii este renunțarea la poftă. Mamele au datoria de a împlini nevoile copiilor lor, liniștindu-i și ocupându-le mintea, în loc de a le da mâncare și de a-i învăța, în felul acesta, că mâncatul este un remediu pentru dificultățile vieții.

Dacă părinții ar fi trăit sănătos, fiind mulțumiți cu o alimentație simplă, ar fi putut să fie evitată multă cheltuială. Tatăl nu ar fi fost obligat să muncească peste puterile lui pentru a împlini nevoile familiei. O alimentație simplă și hrănitoare nu ar fi stimulat necorespunzător sistemul nervos și pasiunile animalice care produc iritabilitate și un temperament ursuz.

Dacă omul ar fi consumat numai alimente simple, mintea lui ar fi fost limpede, nervii puternici și stomacul într-o stare de sănătate, iar cu un organism curat nu și-ar fi pierdut pofta de mâncare și, astfel, generația actuală ar fi fost într-o stare mult mai bună decât este acum. Totuși, chiar și acum, în această perioadă târzie, se poate face ceva pentru îmbunătățirea situației noastre. Este necesară cumpătare în toate lucrurile. Un părinte cumpătat nu se va plânge că pe masa lui nu se află o mare varietate de alimente. O modalitate sănătoasă de a trăi va îmbunătăți starea familiei din toate punctele de vedere și îi va îngădui soției și mamei să se dedice copiilor. Preocuparea cea mare a părinților va fi aceea de a învăța cum pot să-i educe pe copiii lor cel mai bine pentru a fi folositori în lumea aceasta și pentru cerul de după aceea. Ei vor fi mulțumiți să-i vadă pe copiii lor purtând haine simple, dar confortabile, fără broderii și podoabe. Ei vor lucra cu seriozitate pentru a-i vedea pe copiii lor având podoaba interioară a unui duh blând și smerit, care este de mare preț în ochii lui Dumnezeu.

Înainte de a pleca de acasă pentru a merge la lucrul său, tatăl creștin îi va aduna pe membrii familiei în jurul lui și, îngenunchind în fața lui Dumnezeu, îi va încredința în grija Marelui Păstor. Apoi, va merge la munca lui cu dragostea și binecuvântarea soției și cu dragostea copiilor lui, care îi vor face inima să fie voioasă pe parcursul orelor lui de lucru. Mama care este conștientă de datoriile ei își va da seama de obligațiile care îi revin față de copii în absența tatălui. Ea va simți că trăiește pentru soțul ei și pentru copii. Prin educarea corectă a copiilor ei, învățându-i obiceiurile cumpătării și ale stăpânirii de sine, precum și datoria față de Dumnezeu, ea îi califică pentru a ajunge să fie folositori în lume, pentru a înălța standardul moral în societate și a respecta Legea lui Dumnezeu și a se supune cerințelor ei. Mama evlavioasă îi va educa pe copiii ei cu răbdare și perseverență, dându-le învățătură peste învățătură, puțin aici, puțin acolo, nu într-o modalitate aspră și constrângătoare, ci cu dragoste și cu duioșie, câștigându-le inima. Ei vor lua în considerare lecțiile ei cu privire la dragoste și vor asculta cu bucurie cuvintele ei de învățătură.

În loc de a-i alunga pe copii din prezența ei, ea ar trebui să nu fie deranjată de zgomotul lor și să nu fie deranjată de atențiile numeroase pe care le doresc ei. Ea va simți că timpul ei nu poate să fie folosit mai bine, decât în liniștirea și ocuparea minții lor active și neliniștite, oferindu-le diferite amuzamente sau dându-le să facă o lucrare ușoară și voioasă. Mama va fi răsplătită din belșug pentru eforturile ei de a-și lua timp să inventeze ocupații amuzante pentru copiii ei.

Copiilor mici le place societatea. În general, ei nu pot să se bucure singuri, iar mama ar trebui să simtă că, în majoritatea cazurilor, locul copiilor ei, atunci când sunt în casă, este în încăperea unde se află ea. Astfel, ea poate să-i supravegheze și, când vor apela la ea, este pregătită să clarifice micile neînțelegeri, să corecteze obiceiurile greșite sau manifestarea egoismului și pasiunii și să le poată îndrepta gândurile într-o direcție bună. Copiii se bucură atunci când cred că mamei lor îi face plăcere și este întru totul firesc pentru ei să o consulte în micile lor dificultăți. Mama nu trebuie să rănească inima copilului ei sensibil, tratând problema lui cu indiferență sau refuzând să se deranjeze cu astfel de lucruri mărunte. Lucrurile care pot fi mici pentru mamă sunt mari pentru copil. Un cuvânt de îndrumare sau de avertizare, adresat la timpul potrivit, se va dovedi adesea de mare valoare. O privire aprobatoare, un cuvânt de încurajare și laudă din partea mamei vor aduce adesea o rază de soare în inima lor de copii pentru întreaga zi.

Cea dintâi educație pe care copiii ar trebui să o primească de la mamă în prima copilărie ar trebui să fie cu privire la sănătatea fizică. Copiilor ar trebui să li se îngăduie să mănânce numai alimente simple sau de o calitate care îi va menține în cea mai bună stare de sănătate, iar mesele să fie luate numai la intervale regulate, nu mai frecvent de trei ori pe zi, și ar fi mai bine să fie doar două mese, în loc de trei. Dacă sunt educați corect, copiii vor învăța repede că nu pot să primească nimic dacă plâng sau se agită. O mamă înțeleaptă nu va acționa în educarea copiilor ei având în vedere numai confortul ei prezent, ci binele lor viitor. În scopul acesta, ea îi va învăța pe copii lecția importantă a stăpânirii apetitului și a renunțării la sine, așa încât să mănânce, să bea și să se îmbrace ținând cont de sănătate.

O familie bine educată, care Îl iubește pe Dumnezeu și ascultă de El, va fi voioasă și fericită. Când se întoarce de la munca zilnică, tatăl nu își va aduce problemele în cămin. El va simți că propriul cămin și cercul familiei sunt prea sfinte pentru a fi deteriorate de problemele nefericite. Când a plecat de acasă, el nu L-a lăsat acolo pe Mântuitorul și nici religia. Ambii sunt tovarășii lui. Influența plăcută a căminului, binecuvântarea soției lui și dragostea copiilor îi fac poverile ușoare, iar el se întoarce acasă cu pace în inimă și cu vorbe încurajatoare și voioase pentru soția și copiii lui, care așteaptă cu bucurie să îi spună bun venit. Când îngenunchează cu familia lui la altarul rugăciunii spre a-și înălța mulțumirile pline de recunoștință către Dumnezeu pentru grija Sa ocrotitoare față de el și cei dragi ai lui pe parcursul zilei, îngerii lui Dumnezeu zboară în încăpere și duc la cer, ca pe o tămâie plăcut mirositoare, rugăciunile fierbinți ale părinților temători de Dumnezeu, care primesc răspuns prin binecuvântările care se întorc asupra lor.

Părinții ar trebui să întipărească în mintea copiilor faptul că este păcat să acorde atenție gustului în detrimentul sănătății stomacului. Să le întipărească în minte faptul că, prin călcarea legilor corpului lor, ei păcătuiesc împotriva Creatorului. Copiii care sunt educați în felul acesta nu vor fi greu de ținut în stăpânire. Ei nu vor fi supuși unui temperament iritabil și schimbător și vor fi într-o stare mult mai bună pentru a se bucura de viață. Astfel de copii își vor înțelege mai repede și mai clar obligațiile morale. Copiii care au fost învățați să își supună voința și dorințele față de părinții lor vor fi dispuși mult mai repede să își supună voința față de Dumnezeu și vor îngădui să fie conduși de Duhul lui Hristos. Motivul pentru care atât de mulți dintre cei ce se declară a fi creștini au încercări numeroase, care împovărează continuu biserica, este că nu au fost educați corect în copilărie și au fost lăsați într-o mare măsură să își formeze singuri caracterul. Obiceiurile lor greșite și înclinațiile personale nefericite nu au fost corectate. Ei nu au fost învățați să-și supună voința față de părinții lor. Întreaga lor experiență religioasă este influențată de educația din copilărie. Ei nu au fost ținuți sub control în copilărie. Au crescut fără disciplină, iar acum, în experiența lor religioasă, le este dificil să se supună acelei discipline curate pe care o învață Cuvântul lui Dumnezeu. Prin urmare, părinții ar trebui să își dea seama de responsabilitatea pe care o au de a-i educa pe copiii lor cu privire la experiența religioasă.

Cei care privesc relația de căsătorie ca fiind una dintre rânduielile sfinte ale lui Dumnezeu, ocrotită de porunca Sa sfântă, vor fi conduși de rațiune. Ei vor lua în considerare cu atenție rezultatul fiecărui privilegiu pe care îl oferă relația căsătoriei. Astfel de oameni vor simți că propriii copii sunt niște giuvaere prețioase care le-au fost încredințate de Dumnezeu pentru a îndepărta prin disciplină asperitățile naturii lor. Ei vor simți că au obligațiile cele mai solemne de a le forma caracterul în așa fel încât să poată face binele în viață, să-i binecuvânteze pe ceilalți cu lumina lor, iar lumea să fie mai bună, pentru că ei au trăit în ea și, în cele din urmă, să fie pregătiți pentru viața mai înaltă, pentru lumea mai bună și pentru a străluci în prezența lui Dumnezeu și a Mielului în veșnicie. — How to Live, nr. 2, p. 25-48

Capitolul 3

Cei din familia omenească au adus asupra lor bolile în diferite forme prin obiceiurile lor greșite. Ei nu au învățat cum să trăiască sănătos, iar călcările legilor ființei lor au produs o stare de lucruri deplorabilă. Oamenii au atribuit rareori suferințele cauzelor lor reale, adică propriilor comportamente greșite. Ei și-au îngăduit necumpătarea în mâncare și au făcut din pofta lor un dumnezeu. În toate obiceiurile lor, au manifestat nepăsare cu privire la sănătate și viață, iar când boala a venit asupra lor ca urmare a acestei atitudini, ei și-au formulat singuri credința că Dumnezeu este autorul bolii când, de fapt, comportamentul lor greșit a adus urmarea sigură. Când, în necazul lor, cheamă un medic și își încredințează trupul în mâinile lui, așteptându-se ca el să-i facă bine, medicul le administrează medicamente despre natura cărora ei nu știu nimic și, în încrederea lor oarbă, înghit orice ar alege medicul să le dea. Astfel, adesea sunt administrate otrăvuri puternice al căror efect este acela de a înlănțui natura în toate eforturile ei binevoitoare de a vindeca organismul de abuzul suferit, iar pacientul este trimis în grabă la moarte.

Mama care a avut doar o ușoară stare de indispoziție și care ar fi putut să se vindece prin abținerea de la mâncare pentru o perioadă scurtă și printr-o întrerupere a muncii, beneficiind de liniște și odihnă, în loc să facă lucrul acesta, a chemat un medic. Medicul, care ar fi trebuit să fie pregătit să ofere câteva îndrumări simple și înțelepte, să impună niște restricții în alimentație și să o pună pe calea cea bună, fie este prea neștiutor pentru a face așa, fie este prea nerăbdător să câștige onorariul.

Acest medic face să pară că este un caz grav și administrează otrăvurile lui pe care, dacă el ar fi bolnav, nu ar îndrăzni să le ia. Starea pacientei se înrăutățește și medicamentele otrăvitoare sunt administrate în cantități mai mari, până când natura este copleșită în eforturile ei și cedează în luptă, iar mama moare. Ea a primit atâtea medicamente, încât i-au produs moartea. Organismul ei a fost otrăvit dincolo de posibilitatea de a fi recuperat. Ea a fost ucisă. Vecinii și rudele se miră de lucrările uimitore ale Providenței, care a îndepărtat în felul acesta o mamă din mijlocul celor cărora le era folositoare, într-o perioadă când copiii au nevoie atât de mult de grija ei. Când aruncă asupra Sa această greutate a nenorocirii omenești, ei greșesc față de Tatăl nostru cel bun și înțelept. Cerul a dorit ca mama să trăiască, iar moartea ei prematură L-a dezonorat pe Dumnezeu. Obiceiurile greșite ale mamei și lipsa ei de atenție față de legile corpului au îmbolnăvit-o. Otrăvurile la modă ale medicului au fost introduse în organismul ei, au pus capăt existenței ei și au lăsat în urmă copiii neajutorați, loviți și orfani de mamă.

Cele de mai sus nu sunt întotdeauna rezultatul medicamentelor administrate de medic. Bolnavii care iau aceste medicamente otrăvitoare par că se însănătoșesc. În cazul unora, natura are suficientă putere vitală pentru a elimina otrava din organism, așa încât cel bolnav să aibă o perioadă de odihnă și vindecare. Totuși, nu ar trebui să li se acorde niciun merit medicamentelor, deoarece ele nu au făcut decât să împiedice natura în eforturile ei. Toate meritele trebuie să le fie atribuite puterilor de vindecare ale naturii.

Deși pacientul ar putea să se vindece, totuși efortul puternic al naturii a fost necesar pentru a pune în mișcare acțiunea de biruire a otravei care a dăunat organismului și a scurtat viața pacientului. Mulți nu mor sub influența medicamentelor, dar foarte mulți rămân niște epave nefolositoare, disperate, triste, niște suferinzi nefericiți care sunt o povară pentru ei înșiși și pentru societate.

Dacă aceia care iau aceste medicamente ar fi singurii care suferă, răul nu ar fi așa de mare. Dar părinții care înghit medicamentele otrăvitoare nu păcătuiesc numai împotriva lor înșiși, ci și împotriva copiilor lor. Starea viciată a sângelui lor, otrava răspândită în corp, organismul zdruncinat și diferitele boli ce rezultă în urma luării medicamentelor otrăvitoare le sunt transmise copiilor lor, lăsându-le o moștenire nenorocită, care constituie încă o mare cauză a degradării neamului omenesc.

Prin administrarea medicamentelor lor otrăvitoare, medicii au făcut foarte mult pentru a degrada neamul omenesc din punct de vedere fizic, mintal și moral. Oriunde mergi, vei vedea diformitate, boală și debilitate mintală, al căror traseu poate fi urmărit direct până la origine — medicamentele otrăvitoare administrate de mâna unui medic, ca tratament pentru vreo boală. Pentru pacient, așa-zisul tratament s-a dovedit a fi dăunător într-o modalitate îngrozitoare, printr-o experiență dură a suferinței, care a fost mult mai rea decât însăși boala pentru care a fost administrat. Toți cei ce au însușiri raționale normale trebuie să înțeleagă singuri care sunt nevoile organismului lor. Filosofia sănătății ar trebui să fie unul dintre studiile importante pentru copiii noștri. Este foarte important ca organismul omenesc să fie înțeles, iar apoi bărbații și femeile inteligente pot să își fie propriii medici. Dacă ar gândi de la cauză la efect și ar urma lumina care strălucește asupra lor, oamenii ar merge pe o cale care le-ar asigura sănătatea, iar mortalitatea ar fi mult mai mică. Totuși oamenii sunt prea doritori să rămână într-o neștiință nescuzabilă și să își încredințeze trupul în mâna medicilor, în loc să aibă vreo responsabilitate deosebită cu privire la propria sănătate.

Mi-au fost înfățișate câteva ilustrații cu privire la acest subiect important. Prima a fost o familie alcătuită dintr-un tată și o fiică. Fiica era bolnavă, iar tatăl a fost foarte îngrijorat pentru ea și a chemat un medic. În timp ce îl conducea în camera fiicei bolnave, tatăl manifesta o îngrijorare dureroasă. Medicul a examinat pacienta, dar nu a spus decât puțin. Amândoi au părăsit camera bolnavei. Tatăl l-a informat pe medic că o înmormântase pe mamă, un fiu și o fiică, iar fiica aceasta era tot ce i-a mai rămas din familie. El l-a întrebat îngrijorat pe medic dacă situația fiicei lui era fără speranță.

Atunci, medicul a întrebat cu privire la natura și durata bolii celor ce muriseră. Suspinând, tatăl a relatat faptele dureroase legate de boala celor dragi ai săi: „Fiul meu a suferit mai întâi un atac de febră. Am chemat un medic. El a spus că poate să administreze un medicament care va scădea rapid febra. I-a dat un medicament puternic, dar a fost dezamăgit de efectele lui. Febra a fost redusă, dar starea fiului meu s-a agravat periculos. Atunci, i-a fost dat același medicament, fără să se producă vreo schimbare spre bine. Apoi, medicul a apelat la medicamente tot mai puternice, dar starea fiului meu nu s-a îmbunătățit. Febra a încetat, dar el nu și-a revenit. A slăbit rapid și a murit.

Moartea fiului meu, atât de neașteptată, a fost o mare întristare pentru noi toți, dar îndeosebi pentru mama lui. Vegherea și grija ei în timpul bolii lui și întristarea cauzată de moartea lui subită au fost prea mult pentru sistemul ei nervos și soția mea s-a îmbolnăvit curând. M-am simțit nemulțumit de tratamentul adoptat de medicul acela. Încrederea mea în priceperea lui a fost zguduită și nu am mai putut să-l chem a doua oară. Am chemat un alt medic pentru soția mea suferindă. Acest medic i-a dat o doză mare de opiu, despre care a zis că îi va alina durerile, îi va liniști nervii și îi va da odihna de care avea așa de mare nevoie. Opiul a amețit-o. Ea a dormit și nimic nu a putut să o trezească din amorțeala de moarte. Pulsul și inima îi băteau cu violență din când în când și apoi au slăbit tot mai mult, până când ea a încetat să respire. Astfel, a murit fără să-i adreseze familiei ei nici măcar o privire. Această a doua moarte a părut mai mult decât puteam să suportăm. Toți am fost profund îndurerați, dar eu am fost în agonie și nu am putut fi mângâiat.

Fiica mea a fost următoarea lovită de boală. Întristarea, grija și vegherea au depășit posibilitățile ei de a suporta, iar puterile ei au cedat și a ajuns pe patul de suferință. Mi-am pierdut deja încrederea în ambii medici pe care îi angajasem. Mi-a fost recomandat un alt medic care are succes în tratarea bolnavilor. Deși locuia la distanță, am fost hotărât să obțin serviciile lui.

Acest al treilea medic a declarat că înțelege cazul fiicei mele. El a spus că era foarte slăbită, că sistemul ei nervos era tulburat și că suferea de febră; febra putea fi ținută sub control, dar era nevoie de timp pentru a o scoate din această stare de slăbiciune. El și-a exprimat o încredere deplină în capacitatea lui de a o vindeca. I-a dat un medicament puternic pentru scăderea febrei. Febra a scăzut, dar au urmat simptome mai alarmante, care s-au complicat mult. Când simptomele s-au schimbat, medicamentele au fost schimbate pentru a corespunde situației. Deși a părut că își revine pentru o vreme sub influența noilor medicamente, speranțele noastre că se va face bine au crescut, numai pentru a ne face dezamăgirea mai amară când starea ei s-a înrăutățit.

Ultima soluție a medicului a fost Calomelul. Pentru un timp, ea a părut că se află între viață și moarte. Apoi, a intrat în convulsii. Când acele spasme foarte îngrijorătoare au încetat, ne-am dat seama de faptul dureros că mintea ei era slăbită. Starea ei a început să se îmbunătățească încet, deși a continuat să sufere mult. Membrele ei erau slabe și deformate, ca efect al otrăvurilor puternice pe care le luase. A zăcut câțiva ani, fiind o suferindă neajutorată și demnă de milă, și a murit în chinuri.”

După această relatare tristă, tatăl l-a privit pe medic implorându-l și rugându-l să-i salveze singurul copil rămas. Medicul a privit trist și îngrijorat, dar nu a prescris nimic. S-a ridicat să plece, spunând că va face o vizită scurtă a doua zi.

Apoi, mi-a fost înfățișată o a doua scenă. Am fost dusă în prezența unei femei, aparent de aproximativ treizeci de ani. Un medic stătea lângă ea și raporta că sistemul ei nervos este tulburat, că sângele ei are impurități și circulă lent și că stomacul ei este într-o stare inactivă. El a spus că îi va da remedii active, care vor îmbunătăți curând starea ei. I-a dat o pudră dintr-un flacon pe care scria Nux Vomica. M-am uitat să văd ce efect va avea asupra pacientei. Se părea că acționează favorabil. Starea ei părea mai bună. Ea era înviorată și chiar părea bucuroasă și activă.

Atenția mea a fost atrasă apoi asupra încă unui caz. Am fost dusă în camera unui tânăr bolnav, care avea febră mare. Un medic stătea lângă patul suferindului cu o porție de medicament luat dintr-un flacon pe care scria Calomel. El i-a administrat această substanță chimică otrăvitoare și se părea că avea loc o schimbare, dar nu spre bine.

Mi-a fost arătat încă un caz. Era cazul unei femei care părea să sufere dureri mari. Un medic stătea lângă patul pacientei și îi administra un medicament luat dintr-un flacon pe care scria: Opiu. La început, medicamentul acesta a părut a influența mintea. Ea vorbea ciudat, dar în cele din urmă a tăcut și a adormit.

Atunci, atenția mi-a fost atrasă asupra primului caz, cel al tatălui care își pierduse soția și doi copii. Medicul era în cameră, stând lângă patul fiicei bolnave. A părăsit încăperea din nou fără a-i da niciun medicament. Când a fost singur cu medicul, tatăl părea foarte tulburat și întreba nerăbdător: „Nu intenționezi să faci nimic? O vei lăsa pe singura mea fiică să moară?”, iar medicul a spus: „Am ascultat istoria tristă a morții soției tale mult iubite și a celor doi copii ai tăi și am aflat de pe buzele tale că toți trei au murit în timp ce erau îngrijiți de medici și luând medicamentele prescrise și administrate de mâinile lor. Medicamentul nu i-a salvat pe cei dragi ai tăi și, ca medic, eu cred solemn că niciunul dintre ei nu a trebuit sau nu ar fi trebuit să moară. Ei ar fi putut să își revină, dacă nu ar fi fost atât de otrăviți, încât natura a fost slăbită prin abuz și, în final, a fost zdrobită.” El i-a declarat cu hotărâre tatălui agitat: „Nu pot să-i dau medicamente fiicei tale. Voi căuta doar să ajut natura în eforturile ei, îndepărtând orice piedică, iar apoi voi lăsa natura să refacă energiile epuizate ale organismului.” El a pus în mâna tatălui câteva îndrumări pe care i-a cerut să le respecte cu atenție.

„Ține pacienta departe de orice agitație și de orice influență care îi va cauza depresie. Cei care o îngrijesc trebuie să fie voioși și plini de speranță. Ea trebuie să primească o alimentație simplă și să i se dea să bea multă apă curată. Să fie îmbăiată adesea în apă curată, după care să i se facă frecții ușoare. Lumina și aerul să fie lăsate să intre din plin în camera ei. Ea trebuie să aibă parte de o odihnă liniștită și netulburată.”

Tatăl a citit încet rețeta și s-a mirat de cele câteva îndrumări simple pe care le conținea și a părut să se îndoiască de faptul că asemenea mijloace simple vor avea vreun rezultat bun. Medicul i-a zis: „Ai avut suficientă încredere în priceperea mea pentru a pune viața fiicei tale în mâinile mele. Nu-ți retrage încrederea. O voi vizita pe fiica ta în fiecare zi și te voi îndruma în tratarea cazului ei. Urmează îndrumările mele, iar eu sunt încrezător că în câteva săptămâni ți-o voi prezenta într-o stare de sănătate mult mai bună, dacă nu pe deplin vindecată.”

Tatăl a privit trist și cu îndoială, dar a fost de acord cu decizia medicului. El s-a temut că fiica lui va muri dacă nu va lua niciun medicament.

Al doilea caz mi-a fost prezentat din nou. Pacienta păruse că era mai bine sub influența medicamentului Nux Vomica. Stătea ridicată, înfășurându-se strâns cu un șal și plângându-se de frig. Aerul din cameră nu era curat. Era încălzit și își pierduse vitalitatea. Aproape fiecare crăpătură pe unde putea să intre aer curat era acoperită pentru a o proteja pe pacientă de senzația dureroasă de frig pe care o simțea îndeosebi la ceafă și în jos, pe coloana vertebrală. Dacă ușa era lăsată întredeschisă, ea părea agitată și tulburată și cerea să fie închisă, deoarece ea era răcită. Nu putea să suporte nici măcar o gură de aer venind de la ușă sau de la geamuri. Un domn inteligent stătea privind-o cu milă și le-a spus celor prezenți: „Acesta este cel de-al doilea efect al medicamentului Nux Vomica. Este simțit îndeosebi la nivelul nervilor și afectează întregul sistem nervos. Pentru o vreme, va avea loc o acțiune puternică asupra nervilor. Dar, când puterea acestui medicament va trece, va simți friguri și oboseală. Medicamentul agită și învigorează, dar tot la fel de mari vor fi slăbiciunea și amorțeala care vor urma.”

Al treilea caz mi-a fost prezentat din nou. Era acel tânăr căruia i-a fost administrat Calomel. El suferea mult. Buzele îi erau vinete și umflate. Gingiile îi erau inflamate. Limba era îngroșată și umflată, iar saliva îi curgea din gură în cantități mari. Domnul cel inteligent pe care l-am menționat înainte privea cu tristețe spre suferind și a zis: „Aceasta este influența preparatelor cu mercur. Tânărului acestuia i-a rămas suficientă energie nervoasă pentru a începe un război cu acest intrus, acest medicament otrăvitor, pentru a-l elimina din organism. Multora nu le-a mai rămas suficientă putere vitală care să intre în acțiune, natura este copleșită și își încetează eforturile, iar victima moare.”

Cazul al patrulea, femeia căreia i se dăduse opiu, mi-a fost prezentat din nou. Ea se trezise din somn foarte obosită. Mintea îi era tulburată. Era nerăbdătoare și iritată, găsind motive de ceartă cu prietenii cei mai buni și imaginându-și că nu au încercat să îi aline suferințele. Își ieșise din minți și delira. Domnul menționat înainte privea cu tristețe la suferindă și le-a zis celor prezenți: „Acesta este cel de-al doilea efect al opiului.” Medicul ei a fost chemat. El i-a dat o doză mai mare de opiu, care i-a liniștit delirul, dar a făcut-o să fie foarte vorbăreață și voioasă. Ea era împăcată cu toți cei din jur și își exprima multă dragoste față de cunoștințe și față de rude. Însă curând a început să fie somnolentă și a căzut într-o stare de amorțeală. Domnul menționat anterior a zis cu solemnitate: „Starea ei de sănătate nu este mai bună acum decât atunci când delira cu furie. Starea ei este categoric mai rea. Acest medicament otrăvitor, opiul, oferă o alinare temporară a durerii, dar nu îndepărtează cauza. El doar amorțește creierul, făcându-l incapabil să primească impresii de la nervi. Atâta vreme cât creierul este insensibil în felul acesta, auzul, gustul și vederea sunt afectate. Când influența opiului trece, iar creierul se trezește din starea de paralizie, nervii, a căror comunicare cu creierul a fost întreruptă, anunță mai puternic decât oricând durerile din organism, din cauza suferinței suplimentare pe care organismul a suportat-o prin primirea acestei otrăvi. Fiecare medicament în plus dat pacientei, fie opiu, fie o altă otravă, va complica situația și va face vindecarea pacientei mai lipsită de speranță. Medicamentele date pentru a amorți, oricare ar fi, tulbură sistemul nervos. Deși simplu inițial, un rău pe care natura a început să-l biruiască singură, și pe care l-ar fi biruit dacă ar fi fost lăsată în pace, a fost înrăutățit de zece ori prin medicamentele otrăvitoare care au fost introduse în organism și care constituie o boală distrugătoare în ele însele, obligând restul de puteri vitale la o acțiune extraordinară de a lupta împotriva medicamentului intrus și a-l elimina.”

Am fost dusă din nou în camera bolnavei din primul caz, cel al tatălui și al fiicei lui. Fiica stătea lângă tatăl ei, voioasă și fericită, cu o aură de sănătate pe chip. Tatăl o privea cu satisfacție și fericit, chipul său exprimând recunoștința inimii, pentru că singurul lui copil i-a fost cruțat. Medicul ei a intrat și, după ce a discutat puțin cu tatăl și copilul, s-a ridicat să plece. El i-a spus tatălui următoarele: „Îți încredințez fiica însănătoșită. Nu i-am dat niciun medicament, așa încât să o pot lăsa cu un organism neafectat de medicamente. Medicamentele nu ar fi putut să realizeze niciodată lucrul acesta. Ele tulbură mașinăria fină a naturii și distrug organismul; ucid, dar nu tratează niciodată. Numai natura deține puteri vindecătoare. Numai ea poate să refacă energiile epuizate și să repare daunele pe care corpul le-a suferit prin lipsa de atenție față de legile ei precise.”

Apoi, l-a întrebat pe tată dacă era mulțumit cu modul aceasta de tratament. Tatăl cel fericit și-a exprimat recunoștința din toată inima și satisfacția deplină, spunând: „Am învățat o lecție pe care nu o voi uita niciodată. A fost dureroasă, totuși de o valoare neprețuită. Acum sunt convins că soția mea și copiii nu ar fi trebuit să moară. Viața lor a fost sacrificată, în timp ce se aflau în mâinile medicilor, prin medicamentele lor otrăvitoare.”

Apoi, mi-a fost arătat cazul al doilea, pacienta căreia i se administrase Nux Vomica. Doi îngrijitori au ajutat-o să se mute de pe scaun în pat. Aproape că își pierduse capacitatea de a-și folosi membrele. Nervii spinali erau paralizați parțial, iar membrele își pierduseră puterea de a susține greutatea corpului. Tușea îngrijorător și respira cu dificultate. A fost pusă pe pat și curând și-a pierdut auzul și vederea. A zăcut în felul acesta un timp, apoi a murit. Domnul menționat anterior a privit cu tristețe trupul fără viață și le-a zis celor prezenți: „Iată efectul lent și pe termen lung al medicamentului Nux Vomica asupra organismului omenesc. La început, energia nervoasă a fost stârnită la o acțiune extraordinară pentru a combate această otravă. Această acțiune a fost urmată de oboseală, iar rezultatul final a fost paralizia nervilor. Medicamentul acesta nu are același efect asupra tuturor. Unii, care au organisme puternice, își pot reveni după abuzurile la care sunt supuși, în timp ce alții, a căror putere de viață nu este atât de mare, care au organisme slăbite, nu și-au mai revenit niciodată după ce au primit chiar și o singură doză și mulți mor fără nicio altă cauză, decât efectele unei doze din otrava aceasta. Efectele ei au întotdeauna tendința de a aduce moartea. Când otrăvurile acestea sunt introduse în organism, viața pacientului depinde de starea și de puterea corpului său. Nux Vomica poate să slăbească membrele, să paralizeze, să distrugă sănătatea pentru totdeauna, dar nu vindecă niciodată.”

Cazul al treilea mi-a fost prezentat din nou. Este cazul tânărului căruia îi fusese administrat Calomel. El era un suferind vrednic de milă. Membrele îi erau slăbite într-o mare măsură. El a declarat că suferințele lui erau dincolo de orice descriere, iar viața îi era o mare povară. Domnul pe care l-am menționat de repetate ori a privit la suferind cu tristețe și milă și a zis: „Acesta este efectul Calomelului. El torturează organismul atâta vreme cât mai rămâne o particulă de medicament în interiorul lui. Dacă pacientul trăiește, medicamentul nu-și pierde proprietățile prin rămânerea îndelungată în organism. El inflamează încheieturile și adesea face oasele să putrezească. De multe ori se manifestă prin tumori, ulcere și cancere, care apar după ani de zile de când a fost introdus în organism.”

Al patrulea caz mi-a fost prezentat din nou — pacienta căreia îi fusese administrat opiu. Fața îi era umflată, ochii erau neliniștiți și sticloși. Mâinile tremurau neputincioase, iar ea părea să fie foarte agitată, imaginându-și că toți cei prezenți erau uniți împotriva ei. Mintea îi era complet zdruncinată și striga într-un mod vrednic de milă. Medicul a fost chemat și a părut să nu fie mișcat de aceste manifestări îngrozitoare. El i-a dat pacientei o doză mai puternică de opiu, despre care a spus că o va face bine. Strigătele ei nu au încetat decât când a ajuns să fie amețită complet. Apoi, a intrat într-o amorțeală de moarte. Domnul menționat a privit la pacientă și a zis cu tristețe: „Zilele ei sunt numărate. Eforturile pe care natura le-a făcut de atât de multe ori au fost copleșite de otrava aceasta, iar puterile vitale sunt epuizate, pentru că au fost silite de repetate ori să facă o lucrare nenaturală pentru a elibera organismul de medicamentul acesta otrăvitor. Eforturile naturii sunt pe punctul de a înceta, iar atunci viața de suferință a pacientei se va încheia.”

Mai multe morți au fost determinate de medicamente, decât de toate celelalte cauze la un loc. Dacă în țară ar fi fost un medic în loc de mii, o parte uriașă a mortalității premature ar fi fost împiedicată. Nenumărați medici și nenumărate medicamente au adus un blestem asupra locuitorilor pământului și au dus mii și zeci de mii de oameni la o moarte prematură.

Plăcerea de a mânca prea des și în cantități prea mari suprasolicită organele digestive și produce o stare febrilă a organismului. Sângele ajunge să nu mai fie curat, iar apoi apar tot felul de boli. Este chemat un medic care prescrie un medicament ce aduce o alinare imediată, dar nu tratează boala. Medicamentul ar putea să schimbe forma bolii, dar adevăratul rău este mărit de zece ori. Natura ar fi făcut tot ce ar fi putut mai bine pentru a elibera organismul de acumularea de impurități și, dacă ar fi fost lăsată singură, fiind ajutată de binecuvântările obișnuite ale Cerului, cum ar fi aerul și apa curată, ar fi avut loc o vindecare rapidă și sigură.

În astfel de situații, cei suferinzi pot să facă pentru ei înșiși lucruri pe care alții nu sunt în stare să le facă la fel de bine. Ei ar trebui să înceapă prin a elibera natura de povara ce i-a fost impusă. Ei ar trebui să îndepărteze cauza. Să postească un timp scurt și să-i dea stomacului posibilitatea de a se odihni. Să reducă starea febrilă a organismului printr-o folosire atentă și înțeleaptă a apei. Eforturile acestea vor ajuta natura în lupta ei de a elibera organismul de impurități. Totuși, în general, cei care suferă devin nerăbdători. Ei nu sunt dispuși să exercite renunțarea la sine și să sufere puțin de foame. Ei nu sunt dispuși nici să aștepte ca procesul lent al naturii să refacă energiile suprasolicitate ale organismului. Dar sunt hotărâți să primească alinare imediat și iau medicamentele puternice prescrise de medici. Natura își făcea bine lucrarea și ar fi triumfat, dar, în timp ce își îndeplinea sarcina, o substanță străină și otrăvitoare a fost introdusă în corp. Ce greșeală! Natura maltratată trebuie acum să lupte cu două rele, în loc de unul. Ea lasă lucrarea în care era angajată și începe cu hotărâre să alunge intrusul nou introdus în organism. Natura simte această dublă consumare a resurselor ei și ajunge să fie slăbită.

Medicamentele nu vindecă niciodată boala 75. Ele doar schimbă forma și localizarea. Numai natura însăși este un vindecător eficient și cu cât mai bine ar putea ea să își îndeplinească misiunea, dacă ar fi lăsată singură. Totuși privilegiul acesta îi este acordat rareori. Dacă natura slăbită suportă povara și, în cele din urmă, își îndeplinește într-o mare măsură sarcina dublă, iar pacientul trăiește, meritul îi este atribuit medicului. Dar, dacă natura nu reușește să alunge otrava din organism, iar pacientul moare, faptul acesta este denumit o hotărâre minunată a Providenței. Dacă pacientul ar fi ales posibilitatea de a elibera natura supraîmpovărată la timpul potrivit și ar fi folosit cu înțelepciune apa curată, cazurile acestea de moarte cauzată de medicamente ar fi putut fi evitate în totalitate. Folosirea apei nu poate să realizeze decât puțin, dacă pacientul nu simte și necesitatea de a-și supraveghea strict alimentația.

Mulți trăiesc călcând legile sănătății și nu cunosc relația dintre obiceiurile lor în mâncare, băutură și muncă și menținerea sănătății. Ei nu își dau seama de starea lor reală, până când natura nu protestează, prin junghiuri și dureri, împotriva abuzurilor pe care le suferă. Chiar și atunci, dacă bolnavii nu ar face altceva decât să înceapă lucrarea corect și ar apela la mijloacele simple pe care le-au neglijat — folosirea apei și alimentația corespunzătoare — natura ar avea exact ajutorul pe care îl cere și pe care ar fi trebuit să-l aibă de multă vreme. Dacă aceasta este calea urmată, în general, pacientul se va vindeca fără a rămâne cu sechele.

Când în organism sunt introduse medicamente, acestea par să aibă un efect benefic pentru o vreme. Poate să aibă loc o schimbare, dar boala nu este vindecată. Ea se va manifesta sub o altă formă. În eforturile naturii de a elimina medicamentul din organism, uneori suferința puternică este cauzată de pacient. Boala pentru care este administrat medicamentul ar putea să dispară, numai pentru a apărea din nou într-o formă nouă, cum ar fi bolile de piele, ulcerele, durerile de încheieturi, iar uneori într-o formă mai periculoasă și mortală. Ficatul, inima și creierul sunt afectate de medicamente și, adesea, toate organele acestea sunt împovărate de boală și, frecvent, nefericiții care au fost supuși tratamentului, dacă trăiesc, ajung invalizi pe viață, târându-și obosiți existența nenorocită. Oh, cât de mult costă acel medicament otrăvitor! Chiar când nu este plătit cu viața, el tot costă prea mult. Natura a fost schilodită în toate eforturile ei. Întreaga mașinărie este dereglată, iar în viitor, când sunt necesare pentru a îndeplini o parte mai importantă în unitate cu toate celelalte funcții fine ale mașinăriei naturii, aceste funcții fine care au fost deteriorate nu mai sunt pregătite și suficient de puternice în săvârșirea lucrării lor și întregul organism simte lipsa. Organele acestea care ar fi trebuit să fie într-o stare sănătoasă sunt slăbite, iar sângele ajunge să conțină impurități. Natura continuă să lupte și pacientul suferă de diferite boli, până când are loc o întrerupere neașteptată a eforturilor ei și urmează moartea. Cei care mor din cauza folosirii medicamentelor sunt mai mulți decât toți cei care ar fi murit de boală, dacă natura ar fi fost lăsată să-și facă lucrarea ei.

Foarte multe vieți au fost sacrificate de medicii care administrează medicamente pentru boli necunoscute. Ei nu știu cu adevărat care este cu exactitate boala de care suferă pacientul. Însă de la medici se așteaptă să știe într-o clipă ce să facă și, dacă nu acționează imediat, ca și când ar înțelege perfect boala, bolnavii și prietenii lor nerăbdători îi consideră a fi niște medici incompetenți. Prin urmare, pentru a satisface părerile greșite ale bolnavilor și ale prietenilor lor, trebuie să fie administrate medicamente, se fac experimente și teste pentru a vindeca pacientul de o boală pe care medicul nu o cunoaște. Natura este încărcată cu medicamente otrăvitoare pe care nu poate să le elimine din organism. Medicii înșiși sunt convinși adesea că au folosit medicamente puternice pentru o boală care nu a existat, iar consecința a fost moartea.

Medicii merită să fie criticați, dar nu sunt ei singurii vinovați. Bolnavii înșiși, dacă ar fi răbdători, dacă ar ține un regim alimentar și ar suferi puțin, dându-i naturii timp să se refacă, s-ar vindeca mult mai repede fără folosirea vreunui medicament. Numai natura deține puteri vindecătoare. Medicamentele nu au nicio putere de a vindeca, dar, de cele mai multe ori, vor împiedica natura în eforturile ei. În cele din urmă, ea trebuie să facă lucrarea de vindecare. Cei bolnavi se grăbesc să se facă bine, iar prietenii celor bolnavi sunt nerăbdători. Ei doresc medicamente și, dacă nu simt în organismul lor acea influență puternică pe care concepțiile lor greșite îi determină să creadă că ar trebui să o simtă, ei schimbă medicul, nerăbdători. Adesea, schimbarea mărește răul. Ei trec printr-un nou tratament cu medicamente, la fel de periculos ca primul și mai fatal, deoarece tratamentele nu se potrivesc unul cu altul, iar organismul este otrăvit peste măsură.

Mulți nu au experimentat niciodată efectele benefice ale apei și le este teamă să folosească una dintre binecuvântările cele mai mari ale Cerului. Unii au refuzat să folosească apa pentru bolnavii care sufereau de febră mare, de teamă că le va face rău. Dacă, în starea lor febrilă, li s-ar fi dat să bea apă din belșug și li s-ar fi pus comprese, zile și nopți lungi de suferință ar fi fost evitate și multe vieți prețioase ar fi fost cruțate. Însă mii de oameni au murit de febră violentă care i-a mistuit până când combustibilul care a alimentat febra a fost consumat, energiile vitale au fost epuizate și bolnavii au murit în agonia cea mai mare, fără a li se îngădui să bea apă pentru a-și alina setea arzătoare. Apa care este folosită să stingă flăcările violente ce cuprind clădirile fără simțuri nu le este îngăduită făpturilor omenești pentru a stinge focul care le consumă energiile vitale.

Nenumărați oameni rămân într-o neștiință de neiertat cu privire la legile care guvernează ființa. Ei se întreabă de ce neamul omenesc este atât de slab și de ce atât de mulți mor prematur. Oare nu este o cauză? Medicii care pretind că înțeleg organismul omenesc prescriu pentru pacienții lor, și chiar pentru copiii lor dragi și pentru tovarășii lor de viață, otrăvuri lente pentru a învinge boala sau a trata indispoziții ușoare. Cu siguranță, ei nu pot să-și dea seama de răul acestor lucruri, deoarece, dacă ar înțelege, nu ar proceda astfel. Efectele otrăvii ar putea să nu fie simțite imediat, dar ea își face sigur lucrarea în organism, subminându-l și slăbind natura în eforturile ei. Cei care sunt tratați în felul acesta sunt bolnavi fără încetare și iau medicamente continuu. Totuși, dacă ascultați conversațiile lor, îi veți auzi adesea lăudând medicamentele pe care le folosesc și recomandându-le altora, pentru că lor le-au făcut bine. Celor care sunt în stare să gândească de la cauză la efect li se va părea că fețele slabe, plângerile continue cu privire la stările de indispoziție și boală, precum și starea generală de epuizare a celor ce pretind că li s-a făcut bine constituie dovezi suficiente ale influenței distrugătoare de sănătate a medicamentelor. Totuși, mulți sunt atât de orbiți, încât nu văd că toate medicamentele pe care le-au luat nu i-au tratat, ci i-au făcut să le fie mai rău. Între bolnavi, cei care s-au îmbolnăvit din cauza medicamentelor sunt pe locul întâi în lume ca număr. Ei sunt în general iritabili, supărăcioși, mereu bolnavi, ducând o existență nenorocită de pe o zi pe alta și par să trăiască numai pentru a solicita exercitarea continuă a răbdării celorlalți. Medicamentele otrăvitoare nu i-au ucis imediat, deoarece natura nu este dispusă să renunțe la viață. Ea nu vrea să își înceteze lupta. Însă acești bolnavi care iau mereu medicamente nu sunt niciodată bine.

Varietatea nesfârșită de medicamente de pe piață și numeroasele reclame cu privire la noi medicamente și amestecuri care, după cum spun ei, „tratează miraculos”, ucid sute de oameni, în loc să îi facă bine unuia singur. Cei ce sunt bolnavi nu au răbdare. Ei vor lua medicamente diferite, dintre care unele sunt foarte puternice, deși nu știu nimic despre natura amestecurilor. Totuși ei continuă să mențină dozele și să fie tot mai bolnavi, până când mor. Unii vor lua medicamente cu orice risc. Prin urmare, lăsați-i să ia aceste amestecuri dăunătoare și diferitele otrăvuri mortale pe propria răspundere. Slujitorii lui Dumnezeu să nu administreze medicamente despre care știu că, în timp, au efecte dăunătoare asupra organismului, chiar dacă alină suferința prezentă. — How to Live, nr. 3, p. 49-64

Capitolul 4

Când o boală gravă pătrunde într-o familie, este foarte necesar ca fiecare membru să acorde o atenție strictă curățeniei personale și alimentației pentru a-și păstra starea de sănătate și, procedând astfel, să se întărească împotriva bolii. De asemenea, este de cea mai mare importanță ca încăperea bolnavului să fie aerisită corespunzător încă de la început. Faptul acesta va fi benefic pentru cel bolnav și foarte necesar pentru a-i păstra sănătoși pe cei ce sunt obligați să rămână mult timp în camera lui.

Este foarte important ca încăperea în care se află bolnavul să aibă o temperatură potrivită. Stabilirea acesteia nu poate să fie făcută corect dacă este lăsată la alegerea îngrijitorilor, deoarece ei ar putea să nu fie cei mai buni evaluatori ai temperaturii corecte. Unii oameni cer mai multă căldură decât alții și s-ar simți confortabil într-o cameră în care alții ar simți că le este prea cald. Dacă fiecare dintre aceștia are libertatea de a întreține focul pentru a se potrivi ideilor sale cu privire la căldura corespunzătoare, atmosfera din camera bolnavului va fi oricum, numai potrivită, nu. Uneori, temperatura va fi deranjant de mare pentru pacient, iar alteori va fi prea rece, fapt ce va avea efectul cel mai dăunător asupra bolnavului. Prietenii celui bolnav sau îngrijitorii, care nu dorm din cauza îngrijorării și a vegherii și care sunt treziți brusc noaptea pentru a îngriji bolnavul, sunt predispuși la frisoane. Astfel de oameni nu sunt niște termometre corecte pentru a stabili temperatura sănătoasă din camera bolnavului. Lucrurile acestea par a fi lipsite de importanță, dar au o legătură foarte mare cu vindecarea. În multe situații, viața bolnavului a fost pusă în pericol de schimbările extreme de temperatură din cameră.

Când vremea este plăcută, bolnavii să nu fie în niciun caz lipsiți de posibilitatea de a beneficia din plin de aer curat. Camerele lor s-ar putea să nu fie întotdeauna construite așa încât să îngăduie ca ușile și ferestrele să poată fi deschise, fără ca aerul să vină direct peste ei, expunându-i la răceală. În astfel de cazuri, ar trebui să fie deschise ferestrele și ușile într-o cameră alăturată și aerul curat să fie lăsat să intre în camera ocupată de bolnav. Aerul curat se va dovedi mai benefic decât medicamentele și este mult mai important pentru bolnavi decât mâncarea. Bolnavii s-ar simți mai bine și s-ar vindeca mai repede dacă ar fi lipsiți de hrană, decât de aer curat.

Mulți bolnavi au fost închiși săptămâni și luni în câte o cameră, lipsiți de lumină și de aerul curat și înviorător de afară, ca și când aerul ar fi fost un vrăjmaș ucigător, în timp ce era tocmai tratamentul de care ei aveau nevoie pentru a se face bine. Întregul organism a fost slăbit și îmbolnăvit din cauza lipsei de aer, iar natura s-a prăbușit sub povara de impurități acumulate, pe lângă otrăvurile la modă administrate de medici, până când a fost copleșită și doborâtă în eforturile ei, iar bolnavii au murit. Ei ar fi putut să trăiască. Cerul nu a vrut moartea lor. Ei au murit ca victime ale propriei neștiințe, ale neștiinței prietenilor lor și ale neștiinței și amăgirii medicilor care le-au dat otrăvuri la modă și nu le-au îngăduit să bea apă curată și să respire aer proaspăt spre a înviora organele vitale, a curăța sângele și a ajuta natura în sarcina ei de a birui stările rele din organism. Aceste remedii valoroase, pe care Cerul le-a oferit fără bani și fără plată, au fost lăsate deoparte și considerate nu numai ca fiind lipsite de valoare, ci chiar ca fiind niște dușmani periculoși, în timp ce otrăvurile prescrise de medici au fost luate cu o încredere oarbă.

Mii de oameni au murit din lipsă de apă curată și aer proaspăt, deși ar fi putut să trăiască. Mii de bolnavi aflați în viață, care sunt o povară pentru ei înșiși și pentru ceilalți, cred că viața lor depinde de medicamentele primite de la medici. Ei se feresc continuu de aer și evită folosirea apei. Tocmai acestea sunt binecuvântările de care au nevoie spre a se face bine. Dacă ar fi vrut să fie iluminați să renunțe la medicamente, să se obișnuiască să facă exerciții fizice în aer liber, să își aerisească încăperile din casă atât vara, cât și iarna, și să folosească apa curată pentru băut și îmbăiat, ar fi fost mult mai sănătoși și mai fericiți, în loc să ducă o existență nenorocită de pe o zi pe alta.

Datoria îngrijitorilor și a surorilor medicale din camera bolnavului este aceea de a avea o grijă specială de propria sănătate, îndeosebi în cazurile critice de febră și de tuberculoză. Nu trebuie să fie o singură persoană care să îngrijească bolnavul fără încetare. Este mai sigur să fie două sau trei persoane, surori medicale atente și inteligente, care să se ocupe cu rândul de îngrijirea bolnavului. Fiecare ar trebui să facă exerciții fizice în aer liber cât mai des cu putință. Acest lucru este important pentru cei ce îngrijesc bolnavii, îndeosebi dacă prietenii bolnavilor fac parte din categoria celor ce continuă să considere aerul ca fiind un dușman și nu îngăduie ca ferestrele și ușile să fie deschise. În cazul acesta, bolnavii și îngrijitorii sunt obligați să respire o atmosferă tot mai otrăvitoare de la o zi la alta, din cauza neștiinței de neiertat a prietenilor celor bolnavi.

În foarte multe cazuri, îngrijitorii nu cunosc nevoile organismului și relația dintre aerul curat și sănătate, nici efectul distrugător al inhalării aerului viciat din camera bolnavului. Astfel, viața celor bolnavi este pusă în pericol, iar îngrijitorii înșiși sunt predispuși să ia bolile, să își piardă sănătatea și chiar viața.

Dacă într-o familie apare febra, adesea sunt mai mulți care suferă de aceeași boală. Nu ar trebui să fie astfel, dacă obiceiurile familiei ar fi corecte. Dacă alimentația lor este corespunzătoare și respectă regulile curățeniei, dându-și seama de necesitatea aerisirii, febra nu trebuie să se extindă la încă un membru al familiei. Motivul pentru care există în unele familii și îi expune pe îngrijitori la pericol este acela că infecția otrăvitoare nu este scoasă din încăperea bolnavului, prin curățenie și aerisire corespunzătoare.

Dacă îngrijitorii cunosc principiile sănătății și își dau seama de necesitatea aerisirii pentru propriul bine, precum și pentru binele pacientului, și dacă atât rudele, cât și bolnavii se împotrivesc pătrunderii aerului și luminii în cameră, îngrijitorii nu ar trebui să aibă niciun fel de mustrări de conștiință pentru faptul că părăsesc camera bolnavului. Ei ar trebui să se simtă eliberați de obligațiile lor față de bolnavi. Nimeni nu are datoria de a risca să se îmbolnăvească și de a-și pune în pericol viața prin respirarea unei atmosfere otrăvitoare. Dacă bolnavii vor cădea victime propriilor idei greșite și vor împiedica să intre în încăpere binecuvântările cele mai importante ale Cerului, lăsați-i să facă așa, dar nu cu riscul de a pune în pericol viața celor ce ar trebui să trăiască.

Din simțul datoriei, o mamă și-a lăsat familia și a mers să ajute în camera bolnavului, unde nu era îngăduit aerul curat. Ea s-a îmbolnăvit pentru că a respirat atmosfera bolnavă care i-a afectat întregul organism. După o perioadă de multă suferință, ea a murit, lăsându-și copiii orfani. Cel bolnav, care a avut parte de simpatia și grija neegoistă a acestei mame, s-a vindecat, dar nici bolnavul, nici prietenii lui nu au înțeles că viața cea prețioasă a fost jertfită din cauza neștiinței ei cu privire la relația dintre aerul curat și sănătate. De asemenea, ei nu au simțit nicio responsabilitate cu privire la copiii loviți de întristare și lipsiți de grija duioasă a mamei.

Uneori, mamele le-au îngăduit fiicelor lor să îngrijească bolnavii în încăperi neaerisite și, după aceea, au fost nevoite să le îngrijească ele pe aceste fiice pe parcursul perioadei de boală. Din cauza temerilor și a îngrijirii copilei ei, mama s-a îmbolnăvit și, adesea, una dintre ele sau amândouă au murit ori au rămas cu sănătatea slăbită, niște invalide suferinde pe viață. Există o listă jalnică a relelor care își au originea în camera bolnavului, unde aerul curat de afară este exclus. Toți cei care respiră atmosfera aceasta otrăvitoare calcă legile făpturii lor și sunt nevoiți să suporte pedeapsa.

În general, bolnavii sunt suprasolicitați de vizitatorii prea numeroși, care vorbesc cu ei și îi obosesc prin deschiderea unor subiecte diferite de conversație, în timp ce ei au nevoie de liniște și odihnă netulburată. Mulți s-au îmbolnăvit prin suprasolicitare. Energiile lor epuizate îi obligă să înceteze munca și ajung pe patul suferinței. Odihna, eliberarea de griji, lumina, aerul curat, apa curată și alimentația simplă sunt tot ce au nevoie pentru a se face bine. O bunătate greșit înțeleasă îi determină pe mulți să-i viziteze pe cei bolnavi, din amabilitate. Adesea, după ce primesc vizitatori, bolnavii petrec o noapte de nesomn și suferință. Ei au fost agitați într-o anumită măsură, iar reacția a fost prea mare pentru energiile lor deja epuizate și, ca urmare a acestor vizite la modă, au fost aduși într-o stare foarte periculoasă, iar viața lor a fost jertfită din cauza lipsei de prudență și de înțelepciune.

Uneori bolnavii se simt mulțumiți să fie vizitați și să știe că prietenii nu i-au uitat în suferința lor. Deși vizitele le-ar putea aduce satisfacție bolnavilor, în multe cazuri, aceste vizite la modă au schimbat balanța — când bolnavul se vindeca, balanța a înclinat deodată spre moarte. Cei care nu pot să fie de folos ar trebui să fie precauți cu privire la vizitarea bolnavilor. Dacă nu pot să facă niciun bine, ei pot să facă rău. Totuși bolnavii nu trebuie să fie neglijați. Ei ar trebui să aibă parte de îngrijirea cea mai bună și de simpatia prietenilor și a rudelor.

Unor bolnavi li s-a făcut mult rău din cauza obiceiului universal de a avea veghetori noaptea. În cazurile grave, lucrul acesta ar putea fi necesar, dar adesea se întâmplă ca bolnavului să i se facă mai mult rău prin practica aceasta. A fost obiceiul ca aerul să nu fie lăsat să intre în camera bolnavului. Atmosfera din astfel de camere este cel puțin foarte impură, fapt care agravează mult starea bolnavului. Pe lângă aceasta, faptul de a avea unul sau doi veghetori care consumă puținul aer vital ce și-ar putea găsi intrarea în camera bolnavului prin crăpăturile ușilor și ferestrelor iau de la el această putere vitală și îl lasă mai slăbit decât dacă ar fi fost lăsat singur. Răul nu se încheie aici. Chiar și un singur veghetor va face mai mult sau mai puțin deranj, care îl va tulbura pe bolnav. Totuși, acolo unde sunt doi veghetori, adesea aceștia conversează, uneori cu voce tare, dar mai adesea în șoaptă, fapt care agită nervii bolnavului mult mai mult decât vorbitul cu voce tare.

Bolnavii suferă multe nopți de nesomn pline de suferință din cauza veghetorilor. Dacă ar fi lăsați singuri, în întuneric, știind că toți se odihnesc, ei s-ar putea liniști mult mai bine pentru a dormi, iar dimineața s-ar trezi refăcuți. Fiecare gură de aer vital în camera bolnavului este de valoarea cea mai mare, deși mulți bolnavi sunt foarte neștiutori cu privire la lucrul acesta. Ei se simt foarte deprimați și nu știu care este motivul. O gură de aer curat în camera lor ar fi avut o influență fericită și înviorătoare asupra lor.

Totuși, dacă le este frică de aer și se feresc de binecuvântarea aceasta, puținul aer care este îngăduit să ajungă la ei nu ar trebui să fie consumat de veghetori sau de flacăra lămpii. Îngrijitorii celor bolnavi ar trebui, dacă este posibil, să-i lase să se liniștească și să se odihnească noaptea, în timp ce ei ocupă o cameră alăturată.

Orice zgomot și orice agitație inutilă să fie evitate în camera bolnavului și în întreaga casă să fie păstrată cât mai multă liniște cu putință. Neștiința, uitarea și nepăsarea au cauzat moartea multora care ar fi putut să trăiască, dacă ar fi primit o îngrijire corespunzătoare din partea unor oameni înțelepți și atenți. Ușile să fie deschise și închise cu mare atenție, iar îngrijitorii să nu se grăbească, să fie calmi și să exercite stăpânire de sine.

Dacă este posibil, în camera bolnavului să circule aerul zi și noapte. Curentul de aer să nu vină direct peste bolnav. Când febra este violentă, nu există un pericol mare de a răci. Totuși, când vin crizele, este nevoie de o grijă deosebită, iar febra va trece. Apoi, va fi necesară o grijă continuă pentru a păstra vitalitatea organismului. Cel bolnav trebuie să aibă aer curat și înviorător. Dacă nu poate fi concepută nicio altă cale și este cu putință, bolnavul trebuie să fie mutat în altă cameră și în alt pat, în timp ce camera lui, patul și așternuturile sunt curățite prin aerisire. Dacă aceia care sunt sănătoși au nevoie de binecuvântările luminii și ale aerului și trebuie să respecte regulile curățeniei pentru a rămâne sănătoși, cei bolnavi au o nevoie chiar mai mare de acestea, proporțional cu starea lor slăbită.

Multă suferință ar fi putut fi evitată, dacă toți s-ar fi străduit să prevină boala, printr-o respectare strictă a legilor sănătății. Trebuie să fie respectate regulile stricte ale curățeniei. Când sunt sănătoși, mulți nu depun eforturi pentru a-și păstra sănătatea. Ei neglijează curățenia personală și nu sunt atenți să-și păstreze îmbrăcămintea curată. Impuritățile ies continuu și imperceptibil din corp prin pori, iar dacă suprafața pielii nu este păstrată într-o stare de sănătate, organismul este împovărat de aceste reziduuri. Dacă nu este spălată adesea și nu este aerisită frecvent, îmbrăcămintea purtată este murdărită de impuritățile care ies din corp prin transpirația perceptibilă și imperceptibilă. Iar dacă hainele purtate nu sunt curățite frecvent de aceste impurități, porii pielii absorb înapoi reziduurile eliminate. Dacă nu li se îngăduie să iasă, impuritățile corpului sunt luate înapoi în sânge și sunt forțate să ajungă la organele interne. Natura face un efort pentru a curăța organismul și a-l elibera de impuritățile otrăvitoare, iar efortul acesta produce febra și boala. Totuși, chiar și atunci, dacă aceia care suferă ar ajuta natura în eforturile ei prin folosirea apei curate, ar fi evitată multă suferință. În loc de a face așa și de a căuta să îndepărteze substanțele otrăvitoare din organism, mulți introduc mai multă otravă mortală pentru a înlătura o otravă deja aflată acolo.

Dacă și-ar da seama de urmările benefice ale curățeniei depline, membrii fiecărei familii ar face eforturi deosebite pentru a îndepărta fiecare necurăție de pe corpul lor și din casele lor și și-ar spori eforturile de a păstra curățenia în jurul casei. Mulți îngăduie ca vegetația care putrezește să rămână în jurul casei. Ei nu își dau seama de influența acestor lucruri. Din aceste substanțe aflate în putrezire iese fără încetare o emanație care otrăvește aerul. Prin inhalarea aerului poluat, sângele este otrăvit, plămânii sunt afectați și întregul organism este îmbolnăvit. Inhalarea aerului afectat de aceste substanțe aflate în putrezire va fi cauza bolilor de toate felurile.

Multe familii au fost lovite de febră, unii au murit, iar cei rămași din cercul familiei aproape că au murmurat împotriva Creatorului lor din cauza doliului lor tulburător, în timp ce singurul motiv al tuturor bolilor lor și al morții a fost rezultatul propriei neglijențe. Murdăriile din jurul casei au adus asupra lor bolile contagioase și suferințele triste pentru care Îl acuză pe Dumnezeu. Fiecare familie care prețuiește sănătatea trebuie să își curețe casa și împrejurimile casei de toate substanțele care putrezesc.

Dumnezeu le-a poruncit copiilor lui Israel să nu îngăduie necurăția nici pe trupul lor, nici pe hainele lor. Cei care aveau vreo necurăție erau scoși în afara taberei până seara, iar apoi li se cerea să își spele trupul și hainele, înainte de a putea să intre în tabără. De asemenea, Dumnezeu le-a poruncit să nu lase nicio murdărie în jurul locuințelor lor până la o anumită distanță depărtare de tabără, ca nu cumva Domnul să treacă pe acolo și să vadă murdăria lor.

Cu privire la curățenie, Dumnezeu nu cere nimic mai puțin de la poporul Său acum, decât a cerut de la Israelul din vechime. Neglijarea curățeniei va produce boală. Boala și moartea prematură nu vin fără o cauză. Febrele puternice și persistente, precum și bolile violente s-au răspândit în cartiere și în orașe care fuseseră considerate a fi sănătoase, iar unii au murit, în timp ce alții au rămas cu organismul distrus, bolnavi pe viață. În multe cazuri, propriile curți au conținut agentul distrugerii, care a trimis în atmosferă otrava mortală pentru a fi inhalată de familie și de vecini. Trândăvia și nepăsarea la care suntem martori uneori sunt înfiorătoare, iar necunoașterea urmărilor unor astfel de lucruri asupra sănătății este uluitoare.

Astfel de locuri ar trebui să fie curățite îndeosebi vara, cu var stins sau cu cenușă, sau [gunoaiele] să fie îngropate zilnic în pământ.

Unele case au mobile scumpe, mai mult pentru satisfacerea mândriei și pentru a primi vizitatori, decât pentru confortul, comoditatea și sănătatea familiei. Camerele cele mai bune sunt ținute în întuneric. Lumina și aerul nu sunt lăsate să intre, ca nu cumva lumina de afară să strice mobila scumpă, să decoloreze covoarele sau să îngălbenească fotografiile înrămate. Când li se îngăduie să stea în aceste camere prețioase, vizitatorii sunt în pericolul de a răci, din cauza atmosferei de pivniță. Sufrageriile și dormitoarele sunt ținute închise în același fel și din aceleași motive. Oricine ocupă aceste paturi care nu au fost expuse fără reținere la lumină și aer o face cu prețul sănătății și, adesea, chiar al vieții însăși.

Camerele care nu sunt expuse la lumină și aer fac igrasie. Paturile și așternuturile adună umezeala, iar atmosfera din aceste încăperi este otrăvitoare, deoarece nu a fost curățită prin lumină și aer. Dormitul în aceste încăperi distrugătoare de sănătate a cauzat tot felul de boli. Fiecare familie care prețuiește sănătatea mai presus de aplauzele lipsite de sens ale vizitatorilor mondeni va lăsa ca aerul și lumina să circule din belșug în fiecare încăpere a casei câteva ore pe zi. Totuși, mulți vor urma obiceiurile modei așa de îndeaproape, vor ajunge niște sclavi ai ei și vor prefera să sufere boala și chiar moartea, decât să nu fie la modă. Ei vor culege ce au semănat. Vor trăi la modă și vor suferi bolile care sunt urmarea acestui stil de viață, vor fi tratați cu otrăvuri la modă și vor suporta o moarte la modă.

Îndeosebi dormitoarele trebuie să fie bine aerisite, iar atmosfera să fie făcută sănătoasă cu ajutorul luminii și al aerului. Jaluzelele să fie ridicate câteva ore pe zi, perdelele să fie date la o parte, iar camera să fie aerisită bine. Să nu rămână nimic, nici pentru un timp scurt, care ar strica atmosfera curată.

Multe familii suferă de dureri de gât și de boli de plămâni, precum și de dureri de ficat, cauzate de propriul comportament. Dormitoarele lor sunt mici, nepotrivite pentru a dormi chiar și o noapte, dar acești oameni stau în aceste încăperi mici timp de săptămâni, luni și ani. Ei își păstrează ferestrele și ușile închise, temându-se că ar răci dacă aerul ar pătrunde printr-o crăpătură. Ei respiră același aer din nou și din nou, până când acesta ajunge să fie impregnat de impurități otrăvitoare și de reziduurile eliminate de corpul lor prin plămâni și prin porii pielii. Astfel de oameni pot să verifice și să fie convinși de aerul nesănătos din camerele lor închise, intrând în ele după ce au stat un timp în aer liber. Apoi, pot să-și facă o idee despre impuritățile care sunt transferate în sânge, prin respirație. Cei care abuzează de sănătatea lor în felul acesta trebuie să sufere boala. Toți să considere lumina și aerul ca fiind printre cele mai prețioase binecuvântări ale Cerului. Să nu alunge aceste binecuvântări ca și când ar fi niște dușmani.

Dormitoarele să fie spațioase și aranjate în așa fel încât aerul să circule în ele zi și noapte. Cei care au exclus aerul din dormitoarele lor ar trebui să înceapă să își schimbe comportamentul imediat. Să lase aerul să intre treptat și să mărească timpul de aerisire până când vor putea să îl suporte iarna și vara, fără niciun pericol de a se îmbolnăvi de răceală. Pentru a fi sănătoși, plămânii trebuie să aibă aer curat.

În general, cei care nu au parte de o circulație liberă a aerului în camere noaptea se trezesc epuizați și înfierbântați și nu știu de ce. Cauza a fost lipsa aerului vital pe care l-a cerut întregul organism, dar pe care nu a putut să-l obțină. Când se trezesc dimineața, majoritatea oamenilor se vor simți bine dacă se vor spăla cu un burete sau, dacă le convine mai bine, folosind o mănușă și o cană de baie. Astfel, impuritățile vor fi îndepărtate de pe piele. Apoi, așternuturile să fie luate bucată cu bucată de pe pat și expuse la aer liber. Ferestrele să fie deschise și jaluzelele ridicate, iar aerul să fie lăsat să circule liber câteva ore, dacă nu întreaga zi, prin dormitoare. În felul acesta, patul și așternuturile vor fi aerisite complet, iar impuritățile vor fi îndepărtate din cameră.

Pomii și arbuștii umbroși care se află prea aproape și prea deși în jurul casei sunt nesănătoși, deoarece împiedică aerul să circule liber și nu lasă razele de soare să străbată suficient de bine. Ca urmare, în casă se adună umezeala. Îndeosebi în perioadele ploioase, camerele se umezesc, iar cei care dorm în ele sunt necăjiți de reumatism, nevralgie și dureri de plămâni, care sfârșesc în general prin tuberculoză. Pomii numeroși fac umbră și împrăștie multe frunze care, dacă nu sunt îndepărtate imediat, putrezesc și otrăvesc atmosfera. O curte înfrumusețată cu pomi și câțiva arbuști, aflați la o distanță corespunzătoare de casă, are o influență fericită și înviorătoare asupra familiei și, dacă este bine îngrijită, nu va dăuna în niciun fel sănătății. Dacă este posibil, locuințele să fie construite pe un teren înalt și uscat. Dacă o casă este construită într-un loc în care se adună apa și rămâne un timp, iar apoi se evaporă, acolo se ridică o miasmă otrăvitoare, care va cauza febră și frisoane, dureri de gât și boli de plămâni.

Mulți s-au așteptat ca Dumnezeu să-i ferească de boală, doar pentru că I-au cerut să facă așa. Însă Dumnezeu nu a luat în considerare rugăciunile lor, deoarece credința lor nu a fost făcută desăvârșită prin fapte. Dumnezeu nu va face o minune pentru a-i feri de boală pe cei care nu se îngrijesc de ei înșiși, călcând fără încetare legile sănătății și nefăcând niciun efort pentru a preveni boala. Dacă facem tot ce putem pentru a fi sănătoși, putem să ne așteptăm la urmări binecuvântate și putem să-I cerem lui Dumnezeu cu credință să binecuvânteze eforturile noastre pentru păstrarea sănătății. Atunci El va răspunde la rugăciunea noastră, dacă Numele Său poate fi slăvit prin aceasta. Totuși toți trebuie să înțeleagă că au o lucrare de făcut. Dumnezeu nu va face minuni pentru a păstra sănătatea oamenilor care aleg o cale sigură de a se îmbolnăvi, prin lipsa lor de atenție și de interes față de legile sănătății. — How to Live, nr. 4, p. 54-64

Capitolul 5

În acest veac al decăderii, copiii se nasc cu organismul slăbit. Părinții sunt uimiți de nivelul mare de mortalitate în rândul sugarilor și al copiilor și spun: „Pe vremuri nu era așa.” Copiii erau mai sănătoși și mai puternici, deși aveau parte de mult mai puțină îngrijire decât acum. Totuși, cu toată grija pe care o primesc acum, copiii ajung să fie slabi și mor. Ca urmare a obiceiurilor greșite ale părinților, boala și debilitatea mintală le-au fost transmise urmașilor lor.

După naștere, starea copiilor se înrăutățește foarte mult, din cauza lipsei de atenție și a nepăsării față de legile ființei lor. O tratare corespunzătoare le-ar îmbunătăți mult sănătatea fizică. Totuși părinții rareori au un comportament corect față de copiii lor mici, luând în considerare moștenirea nefericită pe care au primit-o deja de la ei. Comportamentul lor greșit față de copii are ca urmare slăbirea vitalității și îi pregătește pentru o moarte prematură. Acestor părinți nu le-a lipsit dragostea pentru copiii lor, dar dragostea aceasta a fost manifestată greșit. O mare greșeală pe care o face mama în tratarea sugarului este că îl lipsește foarte mult de aerul proaspăt, care ar fi trebui să-l facă puternic. Multe mame obișnuiesc să acopere capul copiilor mici în timpul somnului, făcând lucrul acesta și într-o cameră caldă, care este rareori aerisită așa cum ar trebui. Doar acest fapt ar fi suficient pentru a slăbi într-o mare măsură funcționarea inimii și a plămânilor, afectând astfel întregul organism. Deși trebuie să aibă grijă să-l protejeze pe copil de curenții de aer sau de orice schimbare bruscă și prea mare de temperatură, ar trebui să aibă mare grijă să-i ofere copilului posibilitatea de a respira o atmosferă curată și înviorătoare. Niciun miros neplăcut să nu rămână în cameră sau în jurul copilului. Astfel de lucruri sunt mai periculoase pentru sugarul slab, decât pentru oamenii maturi.

Mamele s-au obișnuit să îi îmbrace pe copiii lor mici gândindu-se mai degrabă la modă, decât la sănătate. Garderoba sugarului este pregătită în general pentru a arăta frumos, mai mult pentru paradă, decât pentru confort și comoditate. Se petrece mult timp cu broderiile și cu ornamentele nenecesare, pentru a face ca hainele micuțului să fie frumoase. Adesea, mama îndeplinește lucrarea aceasta cu prețul propriei sănătăți și al sănătății copilașului ei. Când ar trebui să se bucure de o activitate plăcută, ea este adesea aplecată asupra unei munci care îi solicită serios ochii și nervii. Deseori este dificil să o faci pe mamă să își dea seama de obligațiile ei solemne de a-și cruța puterea pentru binele ei și al copilului.

Parada și moda sunt altarul demonic pe care multe mame își jertfesc copiii. Mama îmbracă micuța făptură în haine la modă pentru confecționarea cărora a petrecut săptămâni, dar care sunt întru totul nepotrivite dacă sănătatea ar trebui să fie considerată ca valorând ceva. Hainele sunt făcute excesiv de lungi și, pentru a le face să stea pe copil, trupul lui este strâns cu benzi și cordoane care împiedică funcționarea liberă a inimii și a plămânilor. Sugarii sunt obligați, de asemenea, să poarte o greutate inutilă, din cauza lungimii hainelor lor și, fiind îmbrăcați astfel, nu au libertatea de a-și folosi mușchii și membrele.

Mamele au crezut că este necesar să lege strâns copiii mici pentru a le menține forma, ca și când le-ar fi teamă că, dacă nu i-ar înfășa strâns, copiii s-ar desface în bucăți sau s-ar deforma. Oare animalele se deformează din cauză că natura este lăsată să-și facă singură lucrarea? Ajung mielușeii să fie deformați din cauză că nu sunt strânși în legături pentru a li se da o formă? Ei sunt alcătuiți delicat și frumos. Copiii mici sunt cât se poate de desăvârșiți, și totuși sunt cei mai neajutorați din toată lucrarea mâinilor Creatorului. Prin urmare, mamele lor ar trebui să fie învățate cu privire la legile sănătății, așa încât să fie capabile să-i crească asfel încât să aibă sănătate fizică, mintală și morală. Mamelor, natura le-a dat copilașilor voștri forme care nu au nevoie de legături sau de cordoane pentru a le corecta. Dumnezeu i-a înzestrat pe copii cu oase și mușchi suficienți pentru susținerea lor și pentru a ocroti mașinăria fină a naturii din interior, încă înainte de a-i încredința în grija voastră.

Îmbrăcămintea sugarilor ar trebui să fie aranjată în așa fel încât trupul lor să nu fie strâns deloc după ce iau masa. A-i îmbrăca pe copiii mici ca să fie la modă când sunt aduși în compania vizitatorilor pentru a fi admirați este foarte dăunător pentru ei. Hainele sunt aranjate ingenios pentru a-l face pe copil să se simtă îngrozitor de neconfortabil și situația lui este făcută adesea chiar mai incomodă prin faptul că este trecut de la unul la altul, fiind dezmierdat de toți. Totuși există un rău mai mare decât cele menționate deja. Sugarul este expus la aerul viciat din cauza numeroaselor persoane prezente în încăpere, a căror respirație este foarte neplăcută și dăunătoare chiar și pentru plămânii puternici ai oamenilor maturi. Plămânii sugarului suferă și se îmbolnăvesc prin inhalarea atmosferei unei încăperi otrăvite de respirația murdară a celor ce folosesc tutun. Prin inhalarea emanațiilor otrăvitoare ale tutunului care sunt eliminate din plămâni și prin porii pielii, organismul sugarului este umplut de otravă. Deși acționează asupra fumătorului ca o otravă lentă și afectează creierul, inima, ficatul și plămânii, eliminându-se și dispărând treptat, tutunul are asupra altora o influență directă, cauzându-le spasme, convulsii, paralizii și moarte iminentă. Părinții îndoliați deplâng pierderea celor dragi și se miră de providența tainică a lui Dumnezeu care i-a lovit cu o cruzime așa de mare, dar nu Providența a plănuit moartea acestor micuți. Ei au murit ca niște martiri ai patimii murdare a tutunului. Fără să știe, dar cu nimic mai puțin sigur, părinții lor i-au ucis pe copii prin otrava dezgustătoare. Fiecare expir al plămânilor sclavului tutunului otrăvește aerul din jurul lui. Copiii mici ar trebui să fie ținuți departe de orice lucru ce ar putea avea o influență care agită sistemul nervos și, indiferent dacă merg sau dorm, ar trebui să respire zi și noapte aer curat și sănătos, fără nicio urmă de otravă.

O altă cauză a mortalității printre sugari și copiii mici este obiceiul de a le lăsa brațele și umerii goi. Moda aceasta nu poate fi mustrată suficient de aspru. Ea a costat viața a mii de copii. Aerul care atinge brațele și circulă în jurul axilelor răcește aceste părți sensibile ale trupului, aflate atât de aproape de organele vitale, împiedicând astfel circulația sănătoasă a sângelui și producând boala, îndeosebi la nivelul plămânilor și al creierului. Cei care consideră că sănătatea copiilor lor este mai valoroasă decât flatările nesăbuite ale vizitatorilor sau ale admiratorilor străini vor înveli întotdeauna umerii micuților lor firavi. Atenția mamei a fost atrasă adesea asupra brațelor și mâinilor vineții ale copilului ei, iar ea a fost avertizată cu privire la practica aceasta care distruge sănătatea și viața, dar răspunsul ei a fost așa de adesea: „Eu îmi îmbrac întotdeauna copiii astfel. Ei se obișnuiesc așa. Nu pot să suport să văd brațele sugarilor acoperite. Arată de parcă ar fi de modă veche.” Mamele acestea îi îmbracă pe sugarii lor firavi într-un mod în care ele însele nu ar îndrăzni să se îmbrace.

Ele știu că, dacă brațele le-ar fi expuse fără a fi acoperite, ar tremura de frig. Oare copiii la o vârstă fragedă pot să suporte procesul acesta de călire, fără să li se facă un rău? Unii copii ar putea să aibă din naștere un organism atât de puternic, încât să fie în stare să suporte un astfel de abuz, fără să-i coste viața. Totuși mii de copii sunt sacrificați și zeci de mii au temelia pusă pentru o viață scurtă și plină de boli, prin obiceiul de a fi înfășați și de a li se acoperi excesiv trupul cu multe straturi de îmbrăcăminte, în timp ce mâinile — care sunt mai departe de izvorul vieții și, din acest motiv au nevoie chiar de mai multă îmbrăcăminte decât pieptul și plămânii — sunt lăsate descoperite. Oare pot mamele să se aștepte să aibă niște copii liniștiți și sănătoși, dacă îi tratează în felul acesta?

Când mâinile și extremitățile sunt reci, sângele destinat acestor zone este purtat spre plămâni și cap. Circulația este împiedicată, iar mașinăria fină a naturii nu funcționează armonios. Organismul copilului mic este deranjat, iar el strigă și plânge din cauza abuzului pe care este obligat să îl suporte. Mama îl hrănește, gândindu-se că trebuie să fie flămând, în timp ce mâncarea nu face decât să-i mărească suferința. Scutecele strânse pe corp și un stomac supraîncărcat nu se potrivesc. Sugarul nu are spațiu să respire. El poate să țipe, să se zbată și să tânjească după aer, totuși mama nu bănuiește care este cauza. Dacă ar fi înțeles natura cauzei, ea l-ar fi eliberat pe suferind imediat, cel puțin de scutecele legate strâns. În cele din urmă, mama se alarmează, crede că micuțul este cu adevărat bolnav și cheamă un medic, care privește grav câteva clipe la copil, iar apoi îi administrează medicamente otrăvitoare sau ceva ce se numește tonic cardiac, pe care mama, conștiincioasă față de îndrumări, îl toarnă pe gâtul copilașului maltratat. Dacă nu a fost cu adevărat bolnav mai înainte, cu siguranță va fi după acest procedeu. El suferă acum de boala indusă de medicamente, cea mai greu de vindecat și cea mai persistentă dintre toate bolile. Dacă se vindecă, va trebui să suporte în organismul lui efectele acelui medicament otrăvitor și este predispus la spasme, boli de inimă, hipertensiune intracraniană sau tuberculoză. Unii sugari nu sunt suficient de puternici pentru a suporta chiar și o cantitate infimă de medicamente otrăvitoare, iar când natura începe să lupte contra intrusului, puterile vitale ale copilului firav sunt solicitate prea serios și moartea pune capăt acestei scene.

Nu este o priveliște neobișnuită în acest veac să vezi o mamă stând lângă leagănul copilului suferind și aflat pe moarte, cu inima sfâșiată de durere, în timp ce ascultă plânsul lui slab și este martoră la lupta cu moartea. Ei i se pare ciudat că Dumnezeu l-a lovit în felul acesta pe copilul nevinovat. Ea nu se gândește că greșelile ei au atras aceste urmări triste. Ea a distrus speranța de viață a copilașului ei la fel de sigur ca și când i-ar fi dat otravă. Boala nu vine niciodată fără o cauză. Mai întâi este pregătită calea, iar boala este invitată prin desconsiderarea legilor sănătății. Lui Dumnezeu nu-I face plăcere să vadă suferințele și moartea copiilor mici. El îi încredințează părinților, pentru ca aceștia să-i educe din punct de vedere fizic, mintal și moral și să-i pregătească să fie folositori aici și să meargă în cer.

Dacă rămâne în neștiință cu privire la nevoile fizice ale copilului ei și, ca urmare, copilul se îmbolnăvește, mama nu trebuie să se aștepte ca Dumnezeu să facă o minune pentru a contracara mijlocul prin care ea l-a îmbolnăvit. Mii de copii au murit, deși ar fi putut să trăiască. Ei sunt niște martiri ai neștiinței părinților lor cu privire la relația dintre alimentație, îmbrăcăminte, aerul respirat și menținerea sănătății și a vieții. În veacurile trecute, mamele au trebuit să fie medicii propriilor copii. Mama ar fi trebuit să petreacă timpul dedicat împodobirii excesive a garderobei copilului ei într-un scop mai nobil, și anume acela de a învăța despre propriile nevoi fizice și despre cele ale copilului ei. Ea ar fi trebuit să adune în minte cunoștințe folositoare cu privire la calea cea mai bună de a-și crește copiii sănătoși, având în vedere faptul că generațiile viitoare vor fi prejudiciate sau binecuvântate prin comportamentul ei.

Mamele care au sugari iritabili și neastâmpărați ar trebui să cerceteze cauza neliniștii lor. Dacă vor face astfel, vor înțelege adesea că există greșeli în felul în care îi tratează. Se întâmplă deseori ca mama să se alarmeze din cauza simptomelor de boală manifestate de copilul ei și să cheme în grabă un medic, în timp ce suferința copiilor ar fi putut fi alinată prin dezbrăcarea hainelor prea strânse și îmbrăcarea cu haine suficient de largi și de scurte, încât copilul să își poată folosi picioarele și mâinile. Mamele ar trebui să cerceteze de la cauză la efect. Dacă micuțul a răcit, aceasta se întâmplă din cauză că mama l-a tratat greșit. Dacă îi acoperă capul și corpul când doarme, în scurt timp va transpira, din cauza efortului de a respira în condiții de lipsă a aerului curat și vital. Când îl va lua de sub pătură, este aproape sigur că va răci. Brațele goale îl expun fără încetare pe sugar la răceală și congestie a plămânilor sau a creierului. Aceste expuneri pregătesc calea pentru a se îmbolnăvi și a se dezvolta slab.

Părinții sunt responsabili într-o mare măsură pentru sănătatea fizică a copiilor lor. Cei care supraviețuiesc abuzurilor din primii ani nu sunt în afara pericolului în perioada copilăriei. Părinții lor continuă să urmeze o cale greșită în tratarea lor. Extremitățile și brațele lor sunt lăsate aproape goale. Cei care prețuiesc moda mai presus de sănătate îi îmbracă pe copii în jupoane pe cercuri. Jupoanele nu sunt comode, modeste și nici sănătoase. Ele împiedică îmbrăcămintea să se apropie de corp. Apoi, mamele îmbracă partea superioară a picioarelor cu pantalonași de muselină, care ajung până pe la genunchi, în timp ce gamba este acoperită doar cu un strat subțire de țesătură din lână sau bumbac, iar picioarele, protejate cu încălțăminte cu talpa subțire. Pentru că hainele sunt ținute de jupoane departe de corp, le este imposibil să primească suficientă căldură de la îmbrăcăminte, iar picioarele sunt expuse continuu la aerul rece. Extremitățile răcesc, inima este forțată să își dubleze munca pentru a trimite sângele în aceste extremități înghețate, iar când sângele și-a făcut circuitul în corp și s-a întors la inimă, aceasta este obligată să depună un efort și mai mare pentru a trimite sângele în extremitățile care nu sunt niciodată la fel de calde cum sunt celelalte părți ale corpului. Inima cedează în eforturile ei, picioarele ajung să fie reci de obicei, iar sângele care este răcit la nivelul extremităților se întoarce la plămâni și creier, provocând inflamații și congestii ale plămânilor sau ale creierului.

Dumnezeu le consideră pe mame răspunzătoare pentru bolile pe care copiii lor sunt obligați să le sufere. Mamele se închină la altarul modei și sacrifică sănătatea și viața copiilor lor. Multe mame nu cunosc consecințele acestui mod de a-i îmbrăca pe copiii lor. Totuși, oare nu ar fi trebuit să se informeze, având în vedere că există atât de multe implicații? Oare este neștiința o scuză suficientă pentru voi, cei ce aveți capacități raționale? Dacă vreți, voi puteți să vă informați și să-i îmbrăcați sănătos pe copii.

Părinții ar putea să renunțe la așteptarea de a avea copii sănătoși, dacă îi îmbracă în paltoane și blănuri și îngreunează acele părți ale corpului care nu au nevoie de așa de multă îmbrăcăminte, dar lasă aproape goale extremitățile, care au nevoie de o protecție specială. Zonele corpului care se află mai aproape de organele vitale au nevoie de mai puțină îmbrăcăminte decât extremitățile, care sunt departe de acestea. Dacă extremitățile și picioarele ar fi acoperite de îmbrăcămintea excesivă folosită de obicei pentru a acoperi umerii, plămânii și inima și dacă extremitățile ar avea o circulație sănătoasă, organele vitale și-ar face lucrarea în mod sănătos, beneficiind doar de partea lor de îmbrăcăminte.

Mamelor, vă adresez un apel. Oare nu vă simțiți alarmate și nu vă doare inima, când îi vedeți pe copiii voștri palizi și piperniciți, suferind de guturai, gripă, dureri de gât, umflături de tuberculoză pe față și gât și inflamații și congestii ale plămânilor și creierului? Ați cercetat lucrurile de la cauză la efect? Le-ați asigurat copiilor o alimentație simplă, fără grăsimi și condimente? Oare nu ați urmat voi cerințele modei în îmbrăcămintea copiilor voștri? Faptul că le-ați lăsat brațele și extremitățile insuficient protejate a fost cauza unui mare număr de boli și a morților premature. Nu există niciun motiv pentru ca picioarele și extremitățile fetelor voastre să nu fie la fel de călduros îmbrăcate din toate punctele de vedere, cum sunt cele ale băieților voștri. Băieții sunt obișnuiți să facă exerciții fizice în aer liber și, de aceea, ajung să fie obișnuiți cu frigul și intemperiile și sunt realmente mai puțin predispuși la răceli decât fetele când sunt îmbrăcați subțire, deoarece aerul liber pare să fie elementul lor natural. Fetele delicate se obișnuiesc să stea în casă și într-o atmosferă încălzită, și totuși ies din camerele încălzite, având rareori extremitățile și picioarele mai bine protejate de frig, decât atunci când stau într-o încăpere încălzită. Aerul le răcește rapid picioarele și pregătește calea pentru boală.

Tinerele ar trebui să poarte rochii cu talie lejeră și să aibă o îmbrăcăminte comodă, confortabilă și modestă. Când vremea este rece, ele ar trebui să poarte pe sub ciorapi indispensabili călduroși din bumbac sau lână. Peste ei ar trebui să poarte pantalonași căptușiți, care pot fi strânși perfect cu o bentiță în jurul gleznei sau prinși conic, așa încât să ajungă până la încălțăminte. Rochia lor să ajungă sub genunchi. Cu acest stil de îmbrăcăminte, o fustă ușoară sau cel mult două este tot ce le trebuie, iar acestea să fie prinse cu nasturi la talie. Pantofii să aibă talpă groasă și să fie perfect comozi. Cu acest stil de îmbrăcăminte, fetele voastre nu ar fi într-un pericol mai mare decât băieții, când se află în aer liber. Sănătatea lor ar fi mult mai bună, dacă ar sta mai mult în aer liber, chiar și iarna, decât dacă sunt obligate să stea în aerul închis al unei încăperi încălzite de sobă.

În ochii Cerului este un păcat ca părinții să-i îmbrace pe copiii lor așa cum îi îmbracă acum. Singura scuză pe care pot să o aducă este moda. Ei nu pot să pretindă că este o modestie să expună la intemperii membrele copiilor lor, având o singură haină strânsă în jurul corpului. Ei nu pot să spună că este sănătos sau cu adevărat atrăgător. Faptul că alții vor continua să urmeze practica aceasta distrugătoare a vieții și a sănătății nu este o scuză pentru aceia care se consideră a fi niște reformatori. Faptul că toți cei din jur urmează o modă care este dăunătoare sănătății nu va face păcatul vostru cu nimic mai mic, nici nu va fi vreo garanție pentru sănătatea și viața copiilor voștri. — How to Live, nr. 5, p. 66-74

CAPITOLUL 6

Surorile mele, este nevoie între noi de o reformă a îmbrăcămintei. În stilul actual de îmbrăcăminte al femeilor sunt multe greșeli. El este dăunător pentru sănătate și, ca urmare, este un păcat ca femeile să poarte corsete strânse sau cu întărituri din oase de balenă pentru a le stânge talia. Acestea apasă asupra inimii, ficatului și plămânilor. Sănătatea întregului organism depinde de funcționarea sănătoasă a organelor respiratorii. Mii de femei și-au ruinat organismul și au adus asupra lor diferite boli, în eforturile de a schimba o formă sănătoasă și naturală cu o formă nesănătoasă și nenaturală. Ele nu sunt mulțumite cu ce le-a dăruit natura și, în eforturile lor stăruitoare de a corecta natura și de a se potrivi ideilor lor despre rafinament și noblețe, distrug lucrarea naturii, pe care o fac să ajungă pur și simplu o epavă.

Multe femei trag în jos abdomenul și șoldurile, atârnând de ele fuste grele. Aceste părți ale corpului nu sunt făcute pentru a susține greutăți. Fustele grele matlasate nu ar fi trebuit să fie purtate niciodată. Ele sunt inutile și constituie un mare rău. Îmbrăcămintea femeii să fie susținută de umeri. Ar fi pe placul lui Dumnezeu, dacă ar fi o uniformitate mai mare în îmbrăcăminte în mijlocul credincioșilor. Stilul de îmbrăcăminte adoptat în trecut de „Prieteni” este cel mai puțin discutabil. Mulți dintre ei au apostaziat și, deși își păstrează uniformitatea culorii, totuși și-au îngăduit mândria și extravaganța, iar hainele lor au fost făcute din materialul cel mai scump. Cu toate acestea, felul în care aleg culorile simple și aranjamentul curat și modest al îmbrăcămintei lor sunt vrednice de a fi imitate de creștini.

După ce au fost scoși din Egipt, copiilor lui Israel li s-a poruncit să aibă o panglică simplă (un fir) de culoare albastră la tivul hainelor lor, pentru a-i deosebi de popoarele din jurul lor și pentru a indica faptul că erau poporul deosebit al lui Dumnezeu. Poporului lui Dumnezeu de acum, nu i se cere să aibă un semn special pe îmbrăcăminte. Totuși, în Noul Testament, ni se atrage atenția adesea la poporul Israel din vechime, ca exemplu. Dacă Dumnezeu le-a dat israeliților din vechime astfel de porunci precise cu privire la îmbrăcăminte, oare nu va lua El seama și la îmbrăcămintea poporului Său din veacul acesta? Oare nu ar trebui să existe o deosebire în îmbrăcăminte, față de cei din lume? Oare cei din poporul lui Dumnezeu, care sunt comoara Sa deosebită, nu ar trebui să caute să-I dea slavă lui Dumnezeu chiar și prin îmbrăcămintea lor? Nu ar trebui ei să fie niște exemple din punct de vedere al îmbrăcămintei și, prin stilul lor simplu, să mustre mândria, vanitatea și extravaganța celor lumești și iubitori de plăceri? Dumnezeu cere lucrul acesta de la poporul Său. Mândria este mustrată în Cuvântul Său.

Însă există o categorie de oameni care revin mereu la subiectul mândriei și al îmbrăcămintei, dar care sunt neglijenți în ce privește înfățișarea lor și cred că este o virtute să fie murdari și să se îmbrace dezordonat și fără gust, iar hainele lor arată adesea ca și când ar atârna la nimereală pe ei. Îmbrăcămintea lor este murdară, și totuși astfel de oameni vor vorbi continuu împotriva mândriei. Ei consideră decența și curățenia ca fiind mândrie. Dacă s-ar fi aflat printre cei ce s-au adunat în jurul muntelui pentru a auzi Legea rostită de pe Sinai, ei ar fi fost alungați din tabăra lui Israel, deoarece nu au ascultat porunca lui Dumnezeu — „Să-și spele hainele” — pentru pregătirea celor ce urmau să asculte Legea Sa, dată într-o măreție uimitoare.

Cele Zece Porunci rostite de Iehova pe Sinai nu pot să locuiască în inima unor oameni care au obiceiul să fie dezordonați și murdari. Dacă israeliții din vechime nu au putut nici măcar să asculte proclamarea acelei Legi sfinte, fără să fi împlinit porunca lui Iehova de a-și spăla hainele, cum poate acea Lege sfântă să fie scrisă pe inima unor oameni care nu au corpul, îmbrăcămintea și casele curate? Este imposibil. Mărturisirea lor de credință poate să fie înaltă cât cerul, și totuși nu valorează nici cât un pai. Influența lor îi dezgustă pe cei necredincioși. Ar fi fost mai bine dacă ar fi rămas pentru totdeauna în afara rândurilor poporului credincios al lui Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu este dezonorată de asemenea creștini. Toți cei ce se adună în Sabat pentru a se închina lui Dumnezeu ar trebui, dacă este posibil, să aibă un costum frumos și potrivit pe care să-l poarte în casa de închinare. Faptul că aceia care mărturisesc că Sabatul este ziua sfântă și vrednică de cinste a Domnului poartă în Sabat aceeași îmbrăcăminte pe care au purtat-o în cursul săptămânii, când au muncit la fermele lor, deși ar fi putut să aibă alte haine, este o dezonorare a Sabatului, a lui Dumnezeu și a casei Sale. Dacă există oameni vrednici, care Îl cinstesc pe Domnul Sabatului și I se închină lui Dumnezeu cu toată inima, dar care nu pot să aibă niște haine de schimb, cei ce sunt înstăriți să le doneze un costum pentru Sabat, așa încât să poată veni în casa lui Dumnezeu cu o îmbrăcăminte curată și potrivită. O uniformitate mai mare în îmbrăcăminte ar fi pe placul lui Dumnezeu. Cei care cheltuiesc bani pe îmbrăcăminte costisitoare și pe ornamente suplimentare pot să dea un exemplu de religie adevărată prin puțină renunțare la sine și prin simplitate în îmbrăcăminte, iar apoi să folosească banii cheltuiți de obicei inutil pentru a ajuta pe un frate și o soră care sunt mai săraci, dar pe care Dumnezeu îi iubește, să aibă o îmbrăcăminte îngrijită și modestă.

Unii consideră că pentru a scoate în evidență separarea de lume pe care o cere Dumnezeu, trebuie să fie neglijenți în îmbrăcăminte. Există o categorie de surori care cred că aplică principiul neconformării cu lumea, purtând în Sabat, când vin în adunarea sfinților pentru a se închina lui Dumnezeu, o bonetă obișnuită și aceeași rochie purtată pe parcursul săptămânii. De asemenea, unii bărbați care mărturisesc a fi creștini văd subiectul îmbrăcămintei în aceeași lumină. Ei se adună împreună cu poporul lui Dumnezeu în Sabat, purtând haine prăfuite și murdare și chiar cu rupturi și îmbrăcându-se neglijent. Dacă ar fi avut o întâlnire cu un prieten onorat de lume și ar fi dorit să fie favorizați în mod deosebit de el, s-ar fi străduit să apară în prezența lui cu îmbrăcămintea cea mai bună pe care și-ar fi permis să o aibă, deoarece prietenul lor s-ar fi simțit insultat dacă ar fi venit în prezența lui cu părul nepieptănat și cu hainele murdare și dezordonate. Totuși oamenii aceștia cred că nu contează în ce haine apar sau care este înfățișarea lor când se întâlnesc în Sabat pentru a se închina Marelui Dumnezeu. Ei se adună în casa lui Dumnezeu, care este camera de audiență a Celui Preaînalt, unde participă îngerii din cer, dar înfățișarea și hainele lor arată lipsă de respect și de venerație. Felul în care arată reprezintă caracterul lor.

Subiectul preferat de cei din categoria aceasta este mândria în îmbrăcăminte. Ei consideră decența, gustul și ordinea ca fiind mândrie. Conversația, faptele și comportamentul acestor suflete rătăcite vor fi conforme cu îmbrăcămintea lor. Ei sunt neglijenți și adesea josnici în conversația din cămin, în mijlocul fraților lor și înaintea lumii. Îmbrăcămintea și felul în care este purtată s-au dovedit a fi în general un indiciu cu privire la un bărbat sau o femeie. Cei ce sunt neglijenți și dezordonați în îmbrăcăminte rareori sunt nobili în conversație și de obicei nu au simțăminte înalte. Uneori, ei consideră că a fi ciudat și aspru constituie o dovadă de umilință.

Domnul Hristos i-a comparat pe urmașii Săi cu sarea pământului și cu lumina lumii. Fără influența salvatoare a creștinilor, lumea ar pieri în nelegiuirea ei. Priviți la categoria de așa-ziși creștini care sunt neglijenți în îmbrăcăminte și igiena personală și care sunt lipsiți de seriozitate în afacerile lor și veți vedea că îmbrăcămintea lor reprezintă manierele aspre, nepoliticoase și necizelate. Conversația lor este josnică, dar, în același timp, ei consideră că aceste trăsături nefericite constituie semnele adevăratei umilințe și ale vieții creștine. Credeți că, dacă ar fi fost pe pământ, Mântuitorul vostru i-ar fi arătat ca fiind sarea pământului și lumina lumii? Nu, niciodată! Creștinii sunt nobili în conversația lor și, deși cred că este un păcat să fii de acord cu flatările nesăbuite, ei sunt curtenitori, amabili și binevoitori. Cuvintele lor sunt sincere și adevărate. Ei sunt conștiincioși în relațiile cu frații și cu lumea. Ei evită parada și extravaganța în îmbrăcăminte, dar hainele lor vor fi curate, nu vor fi bătătoare la ochi, ci modeste și aranjate în ordine și cu gust. Ei vor acorda o atenție specială faptului de a se îmbrăca într-un mod care să arate un respect sfânt față de Sabat și față de închinarea adusă lui Dumnezeu. Linia de demarcație dintre cei din categoria aceasta și cei din lume va fi prea clară pentru a fi confundată. Influența celor credincioși va fi de zece ori mai mare, dacă bărbații și femeile care acceptă adevărul și care au fost în trecut neglijenți și neatenți în obiceiurile lor vor fi înnobilați și sfințiți prin adevăr într-o asemenea măsură încât vor respecta obiceiurile curățeniei, ordinii și bunului gust în îmbrăcămintea lor. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al ordinii și nu este mulțumit în niciun fel de neatenție, murdărie sau păcat.

Creștinii nu trebuie să facă eforturi pentru a ajunge o priveliște, îmbrăcându-se diferit de lume. Iar dacă, în conformitate cu credința și datoria lor de a se îmbrăca modest și sănătos, constată că nu sunt la modă, ei nu trebuie să își schimbe îmbrăcămintea în scopul de a fi asemenea lumii. Cu toate acestea, ei ar trebui să dea pe față o independență nobilă și curajul moral de a fi corecți, chiar dacă toată lumea ar fi altfel decât ei. Dacă lumea va introduce un stil de îmbrăcăminte modest, comod și sănătos, care este în acord cu Biblia, adoptarea acestui stil de îmbrăcăminte nu va schimba relația noastră cu Dumnezeu sau cu lumea. Creștinii trebuie să-L urmeze pe Hristos și să se conformeze Cuvântului lui Dumnezeu în modul de a se îmbrăca. Ei trebuie să evite extremele. Să urmeze cu umilință o cale dreaptă, fără a ține cont de aplauze sau de critică, și să rămână de partea binelui, de dragul binelui.

Femeile ar trebui să se îmbrace ținând cont de sănătate și de confort. Ele trebuie să aibă mâinile și picioarele îmbrăcate cu haine la fel de călduroase ca și bărbații. Lungimea rochiilor femeilor este discutabilă din câteva motive.

1. Este extravagant și inutil să ai o rochie atât de lungă, încât să măture aleile și străzile.

2. O rochie atât de lungă adună roua de pe iarbă și noroiul de pe străzi, ajungând să fie murdară.

3. Când este murdară de noroi, marginea rochiei vine în contact cu gleznele sensibile, care nu sunt protejate suficient, și le răcește repede, iar aceasta este una dintre cauzele cele mai mari ale guturaiului și ale scrofulozei, punând în pericol sănătatea și viața.

4. Lungimea inutilă a rochiei adaugă o greutate inutilă pentru coapse și abdomen.

5. Împiedică mersul și stă adesea în calea altora.

Există un alt stil de îmbrăcăminte care va fi adoptat de categoria așa-zișilor reformatori ai îmbrăcămintei. Ei vor imita sexul opus cât mai mult cu putință. Vor purta pălărie, pantaloni, vestă, haină și cizme, ultima fiind partea cea mai sensibilă a costumului. Cei ce adoptă și susțin acest stil de îmbrăcăminte promovează așa-zisa reformă a îmbrăcămintei până la o extremă discutabilă. Rezultatul va fi confuzia. Unii care adoptă costumația aceasta ar putea să aibă, în general, concepții corecte cu privire la subiectul sănătății, iar ei ar putea să fie mijlocul pentru îndeplinirea unui bine mult mai mare, dacă nu ar duce subiectul îmbrăcămintei până la asemenea extreme.

În stilul acesta de îmbrăcăminte, rânduiala lui Dumnezeu a fost inversată și poruncile Sale speciale au fost desconsiderate. Deuteronomul 22,5: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, și bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeiești, căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.” Dumnezeu nu dorește ca poporul Său să adopte stilul acesta de îmbrăcăminte. Stilul acesta nu este modest și nu se potrivește deloc pentru femeile smerite și modeste, care se declară a fi urmașe ale lui Hristos. Interdicțiile lui Dumnezeu sunt tratate cu ușurință de aceia care vor susține anularea deosebirii dintre îmbrăcămintea bărbaților și a femeilor. Pozițiile extreme adoptate de unii reformatori ai sănătății, cu privire la subiectul acesta, le prejudiciază influența.

Dumnezeu a dorit să fie o deosebire clară între îmbrăcămintea bărbaților și a femeilor și a considerat că subiectul acesta este suficient de important pentru a da îndrumări specifice cu privire la el, deoarece purtarea acelorași haine de către ambele sexe va produce confuzie și o înmulțire serioasă a nelegiuirilor. Dacă ar fi în viață și ar vedea femeile care se declară evlavioase purtând acest stil de îmbrăcăminte, apostolul Pavel ar rosti o mustrare: „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe.” O mulțime de așa-ziși creștini desconsideră pe față învățăturile apostolilor și poartă aur, perle și podoabe scumpe.

Cei din poporul credincios al lui Dumnezeu sunt lumina lumii și sarea pământului. Ei ar trebui să își amintească mereu că influența lor este valoroasă. Dacă ar trece de la rochii extrem de lungi, la rochii extrem de scurte, și-ar distruge influența într-o mare măsură. Cei necredincioși, cărora au datoria de a le face bine și pe care trebuie să caute să-i aducă la Mielul lui Dumnezeu, ar fi dezgustați. Se pot face multe îmbunătățiri cu privire la sănătate în îmbrăcămintea femeilor, fără a face o schimbare atât de mare, încât să-i dezguste pe privitori.

Trupul femeii să nu fie strâns deloc prin folosirea corsetelor și a balenelor din os. Îmbrăcămintea să fie suficient de largă, încât plămânii și inima să funcționeze sănătos. Îmbrăcămintea să ajungă undeva sub marginea superioară a cizmei, dar să fie suficient de scurtă pentru a trece peste murdăria de pe alei și străzi, fără a fi ridicată cu mâna. O rochie chiar mai scurtă decât aceasta ar fi potrivită, comodă și sănătoasă pentru femei când îndeplinesc muncile gospodărești, și îndeosebi pentru femeile care sunt obligate să îndeplinească o muncă în aer liber. Cu acest stil de îmbrăcăminte, o fustă ușoară sau cel mult două sunt tot ce este necesar, iar acestea să fie prinse cu nasturi la talie sau susținute cu bretele. Șoldurile nu au fost create pentru a susține greutăți mari. Fustele a căror greutate atârnă de șolduri au fost cauza multor boli care nu sunt ușor de tratat, deoarece bolnavele par să nu știe ce le-a produs suferința și continuă să calce legile corpului lor prin strângerea taliei și purtarea unor fuste grele, până când ajung să fie invalide pe viață. Mulți vor exclama imediat: „Cu un asemenea stil de îmbrăcăminte, am fi de modă veche!” Și ce dacă? Aș dori ca noi să fi fost de modă veche în multe privințe. Dacă am fi putut avea puterea „de modă veche” ce a caracterizat femeile de modă veche din generațiile trecute, aceasta ar fi fost foarte vrednică de dorit. Eu nu vorbesc fără să știu, când spun că felul în care se îmbracă femeile constituie, împreună cu îngăduirea poftei, cauza cea mai mare a stării lor actuale de slăbiciune. Numai o femeie dintr-o mie își îmbracă extremitățile așa cum ar trebui. Oricare ar fi lungimea rochiei, femeile trebuie să-și îmbrace extremitățile la fel de bine ca bărbații. Acest lucru poate să fie făcut prin purtarea unor pantaloni căptușiți, strânși cu o bentiță în jurul gleznei, sau lungi până la pantof și strânși conic. Extremitățile și gleznele îmbrăcate în felul acesta sunt protejate de curentul de aer. Dacă mâinile și picioarele sunt îmbrăcate confortabil cu haine călduroase, circulația sângelui va fi echilibrată, iar sângele va rămâne sănătos și curat, deoarece nu va fi răcit sau împiedicat în circulația sa prin organism. — How to Live, nr. 6, p. 57-64 76