Influența lui Hristos trebuie să fie simțită în lumea noastră prin copiii Săi credincioși. Cel care este convertit trebuie să exercite același fel de influență care, prin intervenția lui Dumnezeu, a avut succes în vederea convertirii lui. Toată lucrarea noastră în lumea aceasta trebuie să fie făcută în armonie, dragoste și unitate. Trebuie să păstrăm fără încetare în atenția noastră exemplul lui Hristos și să mergem pe urmele pașilor Săi.
Unitatea înseamnă putere, iar Domnul dorește ca adevărul acesta să fie arătat continuu de toți membrii bisericii lui Hristos. Toți trebuie să fie uniți în dragoste, în blândețe și în smerenia inimii. Să lucreze așa cum a lucrat Hristos, fiind organizați într-o societate a credincioșilor, în scopul de a-și uni și de a-și răspândi influența. Ei trebuie să arate mereu amabilitate și respect unii față de alții. Fiecare talent își are locul lui și trebuie să fie păstrat sub conducerea Duhului Sfânt.
O societate creștină înființată pentru membrii ei. — Biserica este o societate creștină înființată pentru membrii care o alcătuiesc, așa încât fiecare membru să se poată bucura de ajutorul tuturor darurilor și talentelor celorlalți membri și de lucrarea lui Dumnezeu asupra lor, în conformitate cu diferitele lor aptitudini și capacități. Biserica este unită prin legăturile sfinte ale părtășiei pentru ca fiecare membru să poată beneficia de influența celorlalți. Toți trebuie să se angajeze în legământul dragostei și al armoniei. Principiile și darurile creștine ale întregii societăți a credincioșilor trebuie să contribuie împreună la puterea și activitatea ei armonioasă. Fiecare credincios să beneficieze și să se dezvolte prin influența înnobilatoare și transformatoare a diferitelor aptitudini ale celorlalți membri, deoarece însușirile care îi lipsesc unuia ar putea să fie manifestate într-o măsură mult mai mare de altul. Toți membrii trebuie să se unească, pentru ca biserica să poată ajunge o priveliște pentru lume, îngeri și oameni.
Angajamentul prin care cineva ajunge să facă parte din biserică este acesta: fiecare membru trebuie să meargă pe urmele lui Hristos, să ia jugul Său asupra sa și să învețe de la Acela care este blând și smerit cu inima. Dacă veți face astfel, „veți găsi”, spune iubitul Mântuitor, „odihnă pentru sufletele voastre; căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară” (Matei 11,29.30).
Cei ce poartă jugul lui Hristos vor fi uniți. Ei vor cultiva simpatia și îndelunga răbdare și, într-o armonie sfântă, se vor strădui să le arate celorlalți simpatia duioasă și dragostea de care ei înșiși simt că au o nevoie atât de mare. Cel slab și fără experiență poate fi întărit de cei care au mai multă nădejde și o experiență matură. Chiar și cel mai neînsemnat dintre toți este o piatră care trebuie să strălucească în întreaga zidire. El este un membru vital în trupul bisericii, unit cu Hristos, care este Capul, și, prin Hristos, îi sunt atribuite trăsăturile excelenței caracterului Său, așa încât Mântuitorului nu-I este rușine să îl numească fratele Său.
Capacitatea de a fi folositor este sporită prin relațiile din biserică. — De ce s-au asociat credincioșii spre a forma o biserică? Pentru că, în felul acesta, Domnul Hristos va spori capacitatea lor de a fi folositori în lume și va întări influența lor personală spre bine. În biserică trebuie să fie păstrată o disciplină care apără drepturile tuturor și mărește simțământul dependenței reciproce. Dumnezeu nu a plănuit niciodată ca mintea și judecata unui om să fie o putere despotică. El nu a plănuit niciodată ca un singur om să conducă, să plănuiască și să ia decizii fără o considerație atentă și cu rugăciune din partea întregii biserici, pentru ca toți să poată acționa în același ritm și în mod armonios.
Creștinii trebuie să fie lumini în lume. O cetate așezată pe un munte nu poate fi ascunsă. În ochii cerului, o biserică separată și deosebită de lume constituie obiectul cel mai valoros de pe întregul pământ. Membrii s-au angajat să se despartă de lume, consacrându-se în slujba unui singur Domn, Isus Hristos. Ei trebuie să demonstreze faptul că L-au ales pe Hristos să fie conducătorul lor. (…) Biserica trebuie să fie așa cum a plănuit Dumnezeu, și anume o reprezentantă a familiei lui Dumnezeu dintr-o altă lume. — Scrisoarea 26, 1900
Domnul are o biserică organizată
Feriți-vă de aceia care se vor ridica pretinzând că au marea răspundere de a acuza biserica. Cei aleși, care rezistă și înfruntă furtuna împotrivirii lumii și înalță poruncile lui Dumnezeu, care sunt călcate în picioare, onorându-le ca fiind sfinte și vrednice de cinste, sunt cu adevărat lumina lumii. (…)
Vă spun, frații mei, că Domnul are o biserică organizată prin care va lucra. Poate că sunt acolo mai multe zeci de Iuda, poate că sunt unii asemenea lui Petru cel pripit, care Îl vor renega pe Domnul lor când sunt în strâmtorare. Poate că sunt oameni reprezentați de Ioan, cel pe care l-a iubit Isus, dar au un zel care ar nimici viața multora, făcând să coboare foc din cer pentru a răzbuna o insultă la adresa lui Hristos și a adevărului. Însă Marele Învățător caută să ofere îndrumări pentru a corecta aceste rele existente. El face și în zilele noastre aceeași lucrare cu aceia care alcătuiesc biserica Sa. El le arată greșelile și le prezintă solia către Laodiceea.
El le arată că orice egoism, orice mândrie, orice înălțare de sine, orice necredință și prejudecată care conduc la împotrivire față de adevăr și la îndepărtarea de lumina cea adevărată sunt periculoase și, dacă nu se pocăiesc, cei ce îndrăgesc păcatele acestea vor fi lăsați în întuneric, așa cum a fost lăsat poporul iudeu. Fiecare suflet să caute acum să răspundă rugăciunii lui Hristos. Fiecare suflet să repete rugăciunea aceea ca un ecou în minte, în cereri, în îndemnuri, pentru ca toți să fie una, așa cum Hristos și Tatăl sunt una și lucrează în scopul acesta.
În loc de a îndrepta armele unii împotriva altora, să le îndreptăm împotriva vrăjmașilor lui Dumnezeu și ai adevărului. Repetați cu toată inima, ca un ecou, rugăciunea lui Hristos: „Sfinte Tată, păzește în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una cum suntem și Noi” (Ioan 17,11).
Ce a avut în vedere rugăciunea lui Hristos. — Rugăciunea lui Hristos nu este numai pentru aceia care sunt acum ucenicii Săi, ci și pentru toți aceia care vor crede în El prin cuvintele ucenicilor Săi, până la sfârșitul lumii. Domnul Isus a fost gata să-Și dea viața pentru a aduce la lumină viața și nemurirea. În suferințele Sale și fiind respins zi de zi de oameni, Hristos a privit de-a lungul celor două mii de ani de istorie a bisericii care urma să existe până în zilele din urmă, înainte de încheierea istoriei acestui pământ.
Dumnezeu a avut o biserică pe parcursul tuturor evenimentelor schimbătoare ale timpului, începând din ziua aceea și până acum, în 1893. Biblia ne prezintă o biserică-model. Membrii ei trebuie să fie uniți unii cu alții și cu Dumnezeu. Când credincioșii sunt uniți cu Hristos, Vița cea vie, urmarea este faptul că ei sunt una cu El, plini de simpatie, duioșie și dragoste.
Cei care judecă biserica. — Când cineva se desparte de biserica organizată a poporului păzitor al poruncilor, când începe să cântărească biserica în balanța lui omenească și să rostească judecăți împotriva ei, puteți să știți că nu Dumnezeu îl conduce. Acel om se află pe o cale greșită.
Apar fără încetare oameni neliniștiți și frământați care vor să pună în aplicare niște născociri noi, să facă niște lucruri minunate. Satana veghează ca să găsească ocazia de a le da ceva de făcut în folosul lui. Dumnezeu i-a încredințat fiecărui om o lucrare anume, o lucrare a lui.
Reparați, nu dărâmați. — Biserica oferă ocazii și privilegii pentru a-i ajuta pe cei ce sunt pe punctul de a muri și pentru a-i inspira bisericii zel, nu pentru a o dărâma și a o face bucăți. Biserica le oferă membrilor numeroase ocazii de a umbla pe urmele lui Hristos. Dacă este plină de zel pentru a înainta spre o sfințire mai adâncă, inima va lucra în direcția aceasta cu toată umilința și cu tot devotamentul. Pentru a fi înviorată, biserica are nevoie de prospețimea și de inspirația unor oameni care respiră chiar atmosfera cerului, fără să ia în considerare neghina care este printre grâu. (…)
Doresc să-i avertizez pe toți credincioșii să vegheze asupra lor înșiși cu o gelozie plină de evlavie, ca nu cumva Satana să le fure inima și să-i îndepărteze de Dumnezeu, făcându-i să alunece fără să-și dea seama pe o cale pe care vor lucra pentru el, alegându-l fără să știe drept conducător al lor, în locul lui Dumnezeu, și ajungând sub influența înșelătoare a unui tiran.
Ca biserică, noi trebuie să fim foarte vigilenți și să lucrăm pentru cei greșiți ca unii care suntem colaboratori cu Dumnezeu. Nouă ne-au fost date niște arme spirituale capabile să dărâme fortărețele vrăjmașului. Nu trebuie să aruncăm fulgere împotriva bisericii luptătoare a lui Hristos, deoarece Satana face tot ce îi este cu putință în direcția aceasta, iar voi, cei care pretindeți a fi rămășița poporului lui Dumnezeu, ar fi mai bine să nu fiți găsiți ajutându-l, prin denunțuri, acuzații și condamnări. Căutați să reparați, nu să dărâmați, să descurajați și să distrugeți. — Manuscrisul 21, 1893 (publicat în Review and Herald, 8 noiembrie 1956)