Soliile de încurajare, avertizare și mustrare. — Timp de o jumătate de secol, eu am fost solul Domnului și, atâta vreme cât va dura viața mea, voi continua să vestesc soliile pe care Dumnezeu mi le dă pentru poporul Său. Eu nu îmi atribui mie slava. În tinerețea mea, Domnul m-a făcut să fiu solul Său pentru a le transmite celor din poporul Său mărturii de încurajare, avertizare și mustrare. Timp de șaizeci de ani, eu am comunicat cu solii cerești și am învățat fără încetare despre lucrurile divine și despre felul în care Dumnezeu lucrează continuu pentru a aduce sufletele de la ideile lor false, la lumina căilor Sale. — Scrisoarea 86, 1906
Unii primesc, alții resping. — Am de făcut o lucrare pentru aceia care vor fi ajutați de lumina dată, chiar dacă această lumină nu se armonizează cu ideile lor. Ei vor recunoaște lumina de la Dumnezeu, deoarece au roadele lucrării pe care Domnul a binevoit să o facă prin unealta Sa umilă în ultimii patruzeci și cinci de ani. Ei recunosc faptul că lucrarea aceasta este de la Dumnezeu și, ca urmare, sunt dispuși să își corecteze ideile și să își schimbe comportamentul.
Totuși, aceia care își vor păstra și își vor susține ideile proprii și, din cauză că sunt corectați, vor trage concluzia că Ellen White este influențată să adopte anumite căi care nu sunt în armonie cu ideile lor (…) nu vor avea niciun beneficiu. Eu nu aș considera că astfel de prieteni au vreo valoare într-o situație grea, îndeosebi într-un timp de criză. Acum ați înțeles părerea mea. Eu nu vreau să fac lucrarea lui Dumnezeu de mântuială. Vreau să știu care este datoria mea și să acționez în armonie cu Duhul lui Dumnezeu. — Scrisoarea 3, 1889
Scrisoarea lui Ellen White este o solie de la Dumnezeu. — Întrebi dacă Domnul mi-a inspirat scrisoarea aceea. Eu spun că a inspirat-o. Acel Dumnezeu sfânt al lui Israel nu va sluji păcatelor tale. Solia a fost dată de Dumnezeu. Dacă, după ce ai primit solia aceea, ai avut o înțelegere nouă cu privire la păcat, dacă ai ajuns să fii cu adevărat convertit, un copil al lui Dumnezeu, în loc de a fi un călcător al Legii Sale, atunci nimeni nu va fi mai mulțumit decât mine. — Scrisoarea 95, 1893
Adevărul mărturiilor recunoscut public.— Le-am vorbit oamenilor16 după-amiază despre necesitatea de a îndepărta defectele din caracterul lor, ca să poată fi în stare să stea fără vină înaintea Fiului lui Dumnezeu când Se va arăta El. În adunare s-au manifestat simțăminte adânci. M-am adresat personal câtorva oameni, scoțând în evidență greșelile care îmi fuseseră arătate cu privire la situația lor. Toți au răspuns, iar mulți și-au mărturisit cu lacrimi păcatele și faptul că mărturia era adevărată. — Scrisoarea 7, 1873
Interpretarea scrierilor în lumina unor idei preconcepute. — Mulți interpretează scrierile mele în lumina ideilor lor preconcepute. Știți ce înseamnă faptul acesta. Urmarea sigură este o dezbinare în modul de a înțelege și o diversitate de opinii.
O problemă pe care nu pot să o rezolv este aceea că nu știu cum să scriu ca să fiu înțeleasă de cei cărora le adresez mesaje importante. Din cauza influenței unei minți asupra altei minți, cei care înțeleg greșit îi pot determina și pe alții să înțeleagă greșit, prin interpretarea pe care o atribuie subiectelor scrise de mine. Unul le înțelege așa cum crede el că ar trebui să fie, în conformitate cu ideile lui. Altul atribuie o explicație proprie scrierii mele, iar rezultatul sigur este confuzia. — Scrisoarea 96, 1899.
Acceptarea parțială. — Multe luni, cu excepția câtorva nopți, nu am fost în stare să dorm după ora unu. Mă trezesc vorbind cu tine și cu alții, apelând la voi ca o mamă care apelează la fiul ei. (…)
Fără îndoială că ești surprins, și m-am așteptat să fii, pentru că îți scriu atât de deschis și de hotărât. Totuși trebuie să fac lucrul acesta, deoarece am fost pusă ispravnic al harului lui Hristos și trebuie să îndeplinesc lucrarea aceasta pentru Domnul. Poate că ești mulțumit de tine însuți. Poate că negi descoperirea care mi-a fost făcută cu privire la situația ta. Unii fac astfel în zilele noastre. (…)
Acesta este motivul pentru care oamenii nu își înțeleg întotdeauna greșelile, chiar dacă le sunt arătate cu claritate. Ei pretind a crede mărturiile care le sunt adresate, până când soliile ajung să le spună că trebuie să își schimbe planurile și metodele, că zidirea caracterului lor trebuie să fie cu totul diferită, deoarece, altfel, furtuna și intemperiile o vor spulbera din temelii. Atunci, vrăjmașul îi ispitește să se îndreptățească singuri.
După ce vei citi scrisoarea aceasta, fără îndoială că vei fi ispitit să spui: „Nu este așa. Eu nu sunt așa cum mă prezintă această descriere. Cineva i-a umplut capul lui Ellen White cu o mulțime de lucruri de nimic despre mine.” Totuși îți spun, în Numele Domnului, că lucrurile scrise aici sunt de la Dumnezeu. Dacă alegi să îndepărtezi solia în felul acesta, vei da pe față măsura credinței tale în lucrarea pe care Domnul i-a dat-o slujitorului Său. — Scrisoarea 12, 1902
Pasaje care condamnă îngăduirea anumitor plăceri. — Unii care se declară a fi credincioși acceptă anumite părți din mărturii ca fiind o solie de la Dumnezeu, în timp ce resping acele părți care condamnă îngăduirea plăcerilor lor. Asemenea oameni lucrează contrar bunăstării proprii și bunăstării bisericii. Atâta timp cât avem lumina, este important să umblăm în ea. — Manuscrisul 71, 1908
Desconsiderarea soliilor. — Adesea, nu anticipez faptul că voi spune lucrurile pe care le spun, când vorbesc în fața oamenilor. Dumnezeu poate să îmi dea cuvinte de mustrare, avertizare sau încurajare, după cum consideră El că este potrivit pentru binele sufletelor. Eu voi rosti aceste cuvinte, iar ele ar putea să contrazică ideile și purtarea fraților mei pe care îi iubesc cu sinceritate și îi respect cu adevărat.
Mă aștept ca aceste cuvinte să fie denaturate și înțelese greșit de cei necredincioși și nu este o surpriză pentru mine. Însă faptul că frații mei, care sunt familiarizați cu misiunea și lucrarea mea, desconsideră solia pe care mi-o dă Dumnezeu Îl întristează pe Duhul Său.
Este descurajator pentru mine când văd că ei aleg din mărturii părți care le plac și le explică în așa fel încât să îndreptățească modul lor de a acționa pentru a lăsa impresia că ei acceptă partea aceea ca fiind vocea lui Dumnezeu, iar apoi, când alte părți din mărturii mustră comportamentul lor, când cuvintele rostite nu coincid cu părerile și judecata lor, ei dezonorează lucrarea lui Dumnezeu, spunând: „Oh, noi nu acceptăm lucrul acesta — este doar părerea lui Ellen White, iar aceasta nu este mai bună decât părerea mea sau părerea oricui altcuiva.” — Scrisoarea 3, 1889
Căutarea unor cuvinte cărora le poate fi atribuită o interpretare omenească. — Îmi dau seama de faptul că sunt o muritoare și că trebuie să veghez asupra însușirilor mele fizice, mintale și morale. Mutările continue dintr-un loc în altul din cauza călătoriilor și lucrarea publică făcută oriunde am mers au fost prea mult pentru mine, pe lângă scrierile pe care le-am pregătit zi și noapte, după cum a lucrat Domnul în mintea mea prin Duhul Său Sfânt.
Când întâlnesc dovezi care arată că aceste mesaje vor fi tratate de unii potrivit cu judecata lor omenească și când îmi dau seama că unii urmăresc cu atenție să găsească în scrierile mele cuvinte cărora le pot atribui interpretările lor omenești, în scopul de a-și susține pozițiile și de a-și îndreptăți un comportament greșit — când mă gândesc la lucrurile acestea, nu mă simt foarte încurajată să continui să scriu.
Unii dintre acești oameni care sunt mustrați categoric se străduiesc să facă fiecare cuvânt să susțină declarațiile lor. Denaturările, omisiunile intenționate, aplicarea și interpretările greșite ale Cuvântului sunt uluitoare! Oamenii se unesc în lucrarea aceasta. Lucrul la care nu s-a gândit unul este completat de un altul. — Scrisoarea 172, 1906
Răstălmăcirea Scripturii și a mărturiilor. — Învățăturile lui Hristos au fost adesea înțelese greșit, nu din cauză că El nu le-a exprimat cu claritate, ci din cauză că mintea iudeilor, asemenea minții multora din zilele noastre care pretind a crede, era plină de prejudecăți. Pentru că Hristos nu a trecut de partea cărturarilor și fariseilor, ei L-au urât, I s-au împotrivit, au căutat să contracareze eforturile Sale și să anuleze efectul cuvintelor Sale.
De ce nu vor oamenii să înțeleagă și să trăiască adevărul? Mulți studiază Scripturile cu scopul de a dovedi că ideile lor sunt corecte. Ei schimbă semnificația Cuvântului lui Dumnezeu în așa fel încât să se potrivească părerilor lor. În același fel procedează și cu mărturiile pe care le trimite El. Ei citează o jumătate de propoziție, lăsând deoparte cealaltă jumătate care, dacă ar fi citată, ar arăta că raționamentul lor este fals. Dumnezeu este împotriva celor care răstălmăcesc Scripturile, făcându-le să se conformeze ideilor lor preconcepute. — Manuscript Releases 22, 1890
Cuvinte răstălmăcite și înțelese greșit. — Îmi este imposibil să fiu înțeleasă de aceia care au avut lumina, dar nu au umblat în ea. Orice spun eu în conversații particulare va fi repetat în așa fel încât să fie făcut să însemne exact opusul lucrurilor pe care am intenționat să le spun și care ar fi fost înțelese așa cum am dorit eu, dacă ascultătorii ar fi avut mintea și spiritul sfințite. Îmi este teamă să vorbesc chiar și cu prietenii mei, deoarece după aceea aud: Sora White a spus aceasta, sora White a spus aceea.
Cuvintele mele sunt atât de mult răstălmăcite, de greșit interpretate, încât ajung la concluzia că Domnul dorește ca eu să stau departe de adunările mari și să refuz întrevederile particulare. Tot ce spun este transmis mai departe într-o lumină atât de pervertită, încât ajunge să fie ceva nou și ciudat pentru mine. Cuvintele mele sunt amestecate cu declarațiile făcute de oameni pentru a-și susține propriile teorii. — Scrisoarea 139, 1900
Darul profeției a fost o voce între noi încă de la început. — Vă adresăm apelul de a lua poziție de partea Domnului și de a vă face partea ca niște supuși credincioși ai Împărăției. Recunoașteți darul care a fost pus în biserică pentru călăuzirea poporului lui Dumnezeu în zilele din urmă ale istoriei pământului. De la început, Dumnezeu a avut în biserică darul profeției asemenea unei voci vii, al cărei scop este acela de a sfătui, a mustra și a învăța.
Am ajuns acum la ultimele zile ale lucrării soliei îngerului al treilea, când Satana va lucra cu o putere sporită, deoarece știe că timpul lui este scurt. În același timp, noi vom primi darurile Duhului Sfânt, diversitatea lucrărilor săvârșite prin revărsarea Duhului. Acesta este timpul ploii târzii. — Scrisoarea 230, 1908
Bariera protectoare este înlăturată. — Vrăjmașul a făcut eforturi iscusite pentru a tulbura credința celor din poporul nostru în Mărturii, iar când pătrund ideile acestea false, acești oameni pretind că dovedesc toate pozițiile cu Biblia, dar ei interpretează greșit Scripturile. Ei fac declarații îndrăznețe, așa cum a făcut fratele Canright, și aplică greșit profețiile și pasajele Scripturii pentru a dovedi o idee falsă. Dacă își vor îndeplini lucrarea de a slăbi încrederea bisericilor noastre în Mărturii, oamenii vor da la o parte bariera, iar necredința va ajunge larg răspândită, pentru că nu va fi nicio voce care să se ridice și să oprească puterea ideilor false.
Acesta este exact planul lui Satana, iar aceia care au pregătit calea pentru ca poporul să nu acorde nicio atenție avertizărilor și mustrărilor Mărturiilor Duhului lui Dumnezeu vor vedea un val de idei false de tot felul, care vor prinde viață. Ei vor pretinde că Scriptura este dovada lor și toate formele de amăgire inventate de Satana se vor răspândi. — Scrisoarea 109, 1890
Siguranță în fața amăgirilor ademenitoare ale lui Satana. — Oamenii pot să conceapă strategie după strategie și vrăjmașul va căuta să ademenească sufletele, abătându-le de la adevăr, dar toți cei care cred că Domnul a vorbit prin Ellen White și i-a dat o solie vor fi în siguranță în fața numeroaselor amăgiri care vor veni în aceste zile din urmă. — Scrisoarea 50, 1906
Nu pe mine mă trădați, ci pe Domnul. — Eu am încercat să îmi fac datoria față de voi și față de Domnul Isus, pe care Îl slujesc și a cărui lucrare o iubesc. Mărturiile pe care vi le-am vestit mi-au fost cu adevărat descoperite de Domnul. Îmi pare rău că ați respins lumina dată. (…)
Oare Îl trădați voi pe Domnul vostru din cauză că, în marea Sa milă, v-a arătat exact poziția în care vă aflați din punct de vedere spiritual? El cunoaște fiecare intenție a inimii. Nimic nu este ascuns de El. Nu pe mine mă trădați. Nu împotriva mea sunteți atât de înverșunați, ci împotriva Domnului, care mi-a dat o solie pe care să o vestesc. — Scrisoarea 66, 1897
Renunțarea la credința în Mărturii. — Un fapt este sigur: acei adventiști de ziua a șaptea care se așază sub steagul lui Satana vor renunța mai întâi la credința în avertizările și mustrările conținute în Mărturiile Duhului lui Dumnezeu.
Chemarea la o consacrare mai mare și la o slujire mai sfântă a fost adresată și va continua să se facă auzită. — Scrisoarea 156, 1903
Două exemple tipice
1. O mărturie personală primită cu recunoștință. — Ne-am întors în 12 decembrie [1892]. În seara zilei următoare, fratele Faulkhead a cerut să mă vadă. 17 Aveam în suflet o povară pentru situația lui. I-am spus că aveam pentru el și soția lui o solie pe care m-am pregătit de câteva ori să o trimit, dar am simțit că Duhul Domnului îmi interzicea să fac acest lucru. I-am cerut să stabilească un timp când puteam să-i văd.
El a răspuns: „Mă bucur că nu mi-ai trimis mesajele în scris. Aș prefera să îmi vorbești direct, deoarece, dacă ar fi venit pe o altă cale, nu mi-ar fi făcut niciun bine.” Apoi a întrebat: „De ce nu îmi spui mesajul acum?” Eu am spus: „Poți să rămâi pentru a-l auzi?” El a răspuns că va rămâne.
Eram foarte obosită, deoarece participasem la programul de încheiere a școlii din ziua aceea, dar m-am ridicat din patul în care eram culcată și i-am citit timp de trei ore. Inima lui a fost foarte mișcată, ochii îi erau plini de lacrimi, iar când am terminat de citit, a zis: „Accept fiecare cuvânt. Totul îmi este adresat mie.”
O mare parte dintre lucrurile pe care i le citisem se refereau la Echo Office [din Australia] și la administrarea acestei instituții încă de la început. Domnul mi-a descoperit, de asemenea, relația dintre fratele Faulkhead și Masoneria Liberă, iar eu i-am declarat deschis că, dacă nu rupe orice legătură cu această societate, își va pierde sufletul.
El a spus: „Primesc lumina pe care Domnul mi-a trimis-o prin tine. O voi pune în aplicare. Sunt membru în cinci loji și alte trei loji sunt sub conducerea mea. Eu tranzacționez toate afacerile lor. De acum nu voi mai participa deloc la întrunirile lor și voi încheia relațiile de afaceri cu ele cât mai rapid cu putință.”
I-am repetat cuvintele care mi-au fost adresate de călăuza mea cu privire la societățile acestea. Cu privire la o anumită mișcare făcută de călăuza mea, am spus: „Nu pot să relatez tot ce mi-a fost descoperit.” Fratele Faulkhead le-a spus fratelui Daniells și celorlalți că eu am făcut un semn special, care era cunoscut numai de ordinele cele mai înalte ale masonilor, în care el tocmai intrase. A spus că eu nu am cunoscut semnul și că nu mi-am dat seama că i-am prezentat un semn. Aceasta a fost pentru el dovada sigură că Domnul lucra prin mine spre a-i salva sufletul. — Scrisoarea 46, 1892
2. Un frate și un vizitator la adunarea de tabără. — I-am luat pe câțiva dintre frați deoparte, în cortul nostru, 18 și le-am citit materialul pe care îl scrisesem cu trei ani în urmă cu privire la comportamentul lor. Ei făcuseră un angajament față de Conferința Generală și apoi își retrăseseră cuvintele. Le-am citit mărturii directe, clare și la subiect, dar problema a fost că ei nu simțiseră nicio obligație de a crede Mărturiile. Când locuise în LaPort, Iowa, fratele L făcuse parte din gruparea Marion19 și nimeni nu a știut cum să procedeze cu oamenii aceștia. Nu exista niciun pastor, nici solia vreunui pastor pe care ei să le respecte mai presus de judecata lor. Problema era aceea că nu știam cum să le spunem ceva care să aibă influență asupra lor. Tot ce am putut să facem a fost să ne rugăm și să lucrăm pentru ei, ca și când ar fi crezut fiecare cuvânt al mărturiilor, și totuși să fim atât de precauți, ca și când ar fi fost necredincioși. (…)
În Sabat20 dimineața, am fost la adunare devreme, iar Domnul mi-a dat o mărturie care li se adresa direct. Totul a fost neașteptat pentru mine. Am rostit-o fără rețineri, arătându-le că Domnul i-a trimis pe slujitorii Săi cu o solie și că solia aceasta era tocmai mijlocul pe care Dumnezeu îl rânduise pentru a ajunge la inima lor, dar ei au simțit libertatea de a o sfărâma și de a anula efectul Cuvântului lui Dumnezeu. (…)
Sabat, 14 iunie. Am avut adunări de care ne vom aduce aminte multă vreme. În Sabat dimineață, a vorbit fratele [J. N.] Laughborough. Eu am vorbit după-amiază. Domnul m-a ajutat. Apoi, am adresat apelul de a veni în față. Au răspuns treizeci și cinci de oameni. Majoritatea erau tineri și bătrâni, bărbați și femei. Am avut una dintre adunările cele mai prețioase. Unii care părăsiseră adevărul s-au întors cu pocăință și mărturisiri. Mulți au făcut aceasta pentru prima dată. Domnul era acolo personal. Faptul acesta a părut să doboare prejudecățile și au fost prezentate mărturii mișcătoare. Am luat o pauză, apoi am început din nou, iar lucrarea cea bună a continuat. (…)
Vineri după-amiază, am citit o lucrare importantă pe care am scris-o cu trei ani în urmă. Ascultătorii au recunoscut că vine de la Dumnezeu. Mărturiile au fost primite cu toată inima și au fost făcute mărturisiri de mare valoare pentru cei greșiți. — Scrisoarea 19, 1884