Ajutorul dat de James White și de alții. — Pe vremea când trăia, soțul meu a fost ajutorul și sfătuitorul meu în trimiterea soliilor care mi-au fost date. Noi am călătorit mult. Uneori, lumina îmi era dată în timpul nopții, alteori, în timpul zilei, în prezența unor adunări numeroase. Eu am scris cu credincioșie învățătura pe care am primit-o în viziune, după cum am avut timpul și puterea necesare pentru lucrarea aceasta. După aceea, noi examinam împreună materialul, iar soțul meu corecta greșelile gramaticale și elimina repetările inutile. Apoi, materialul era copiat cu atenție pentru cei cărora le era adresat sau pentru tipar.
Pe măsură ce lucrarea s-a dezvoltat, au fost și alte persoane care m-au ajutat la pregătirea materialului pentru publicare. După moartea soțului meu, mi s-au alăturat ajutoare credincioase, care au lucrat neobosit la copierea Mărturiilor și la pregătirea articolelor pentru publicare.
Dar zvonurile care se răspândesc cu privire la faptul că vreunul dintre ajutoarele mele are îngăduința de a adăuga material sau de a schimba semnificația soliilor pe care le scriu, nu sunt adevărate. — Scrisoarea 225, 1906, publicată în 1913, în Writing and Sending Out of the Testimonies for the Church, p. 4 (Solii alese, cartea 1, p. 50; în ediția în limba română, p. 45, 46)
Simțământul lui E. G. White că este insuficient pregătită în 1873. — În dimineața aceasta, m-am gândit cu onestitate la scrierile mele. Soțul meu este prea slab ca să mă ajute să le pregătesc pentru tipar, prin urmare, nu voi face mai mult cu ele în prezent. Eu nu am o educație școlară. Nu pot să îmi pregătesc singură scrierile pentru tipar. Până când nu voi putea să fac acest lucru, nu voi mai scrie nimic. Nu este datoria mea să-i suprasolicit pe alții cu manuscrisele mele. — Manuscrisul 3, 1873
Hotărâtă să își dezvolte aptitudinile literare. — Ne-am odihnit bine noaptea trecută. Această dimineață de Sabat este înnorată. Mintea mea ajunge la concluzii ciudate. Mă gândesc că trebuie să las deoparte scrisul, care îmi face atât de multă plăcere, și să văd dacă pot să merg la școală. Eu nu cunosc gramatica. Dacă Domnul mă va ajuta, voi încerca, la patruzeci și cinci de ani, să studiez științele. Dumnezeu mă va ajuta. Eu cred că mă va ajuta. — Manuscrisul 3, 1873. (Jurnal, 11 ianuarie 1873)
Simțământul de insuficientă pregătire în 1894. — Acum trebuie să las acest subiect care este prezentat atât de deficitar, încât mă tem că veți interpreta greșit lucrurile pe care doresc cu atâta temere să le exprim cu claritate. Oh, fie ca Dumnezeu să îmi sporească înțelegerea, deoarece sunt o scriitoare slabă și nu pot să exprim în scris și în vorbire tainele mari și adânci ale lui Dumnezeu. Oh, rugați-vă pentru voi și rugați-vă pentru mine! — Scrisoarea 67, 1894
Respingerea zvonurilor cu privire la schimbarea scrierilor. — I-ați văzut pe copiștii mei. Ei nu îmi schimbă cuvintele. Totul este așa cum scriu eu. (…)
Lucrarea mea în domeniul acesta a început încă din 1845. Încă de atunci, am lucrat prin scrieri și cuvântări. Pe măsură ce am împărtășit lumina care mi-a fost dată, am primit o lumină tot mai mare. Acum am cu mult mai multă lumină asupra Scripturilor Vechiului și Noului Testament, pe care o voi prezenta poporului nostru. — Scrisoarea 61a, 1900
Lectura finală a tuturor scrierilor publicate și nepublicate. — Încă sunt activă ca întotdeauna. Bătrânețea nu m-a slăbit nici în cea mai mică măsură. Sunt în stare să lucrez mult, scriind și vorbind, așa cum am făcut cu ani în urmă.
Citesc din nou tot ce este copiat, pentru a vedea dacă totul este așa cum trebuie. Citesc toate manuscrisele cărților înainte de a fi trimise la tipar. Prin urmare, puteți să înțelegeți că timpul meu este complet ocupat. În afară de scriere, sunt chemată să vorbesc în diferite biserici și să particip la adunări importante. Dacă Domnul nu m-ar ajuta, nu aș fi în stare să fac lucrarea aceasta. — Scrisoarea 133, 1902
Lucrarea lui Marian Davis
Domnișoara Davis, un ajutor conștiincios. — Marian a fost cu mine timp de aproximativ douăzeci și cinci de ani. Ea a fost persoana principală care a lucrat la pregătirea materialului pentru cărțile mele. Ea a prețuit întotdeauna scrierile mele ca fiind un material sfânt și mi-a spus adesea ce mângâiere și binecuvântare a primit prin îndeplinirea acestei lucrări și că lucrarea aceasta era sănătatea și viața ei. Ea a tratat întotdeauna materialul care i-a fost încredințat ca fiind ceva sfânt. Îmi lipsește foarte mult. Cine va ocupa locul ei? — Manuscrisul 145, 1904
Marian este editorul meu. — Lucrarea lui Marian are o natură întru totul diferită. Ea este editorul meu. Fanny [Bolton] 21 nu a fost niciodată editorul meu. Cum sunt realizate cărțile mele? Marian nu are pretenția de a fi recunoscută.
Ea îndeplinește lucrarea în felul următor: Ia articolele mele din diferite publicații și le lipește în albume. De asemenea, ea are o copie a tuturor scrisorilor pe care le scriu. Când pregătesc un capitol pentru o carte, Marian își aduce aminte că am scris ceva cu privire la acel punct anume, care ar putea exprima subiectul mai convingător. Începe să caute și, când îl găsește, dacă vede că materialul va face în așa fel încât capitolul să fie mai clar, îl adaugă.
Cărțile nu sunt producția lui Marian, ci a mea, fiind alcătuite din articole aflate în toate scrierile mele. Marian are un material vast din care să aleagă, iar aptitudinea ei de a organiza lucrarea este de mare valoare pentru mine. Mă scutește de rescrierea unei mari cantități de material, lucru pe care nu am timp să îl fac.
Prin urmare, înțelegeți că Marian este ajutorul meu cel mai valoros pentru pregătirea cărților. Fanny nu a avut de îndeplinit niciuna dintre aceste lucrări. Marian i-a citit capitolele, iar Fanny a făcut uneori sugestii cu privire la organizarea materialului.
Aceasta este deosebirea dintre lucrători. Așa cum am afirmat, lui Fanny i-a fost interzis strict să schimbe cuvintele mele cu ale ei. Așa cum au fost rostite de trimișii cerești, cuvintele sunt aspre în simplitatea lor, iar eu mă străduiesc să exprim gândurile într-un limbaj atât de simplu, încât și un copil să poată înțelege fiecare cuvânt. Cuvintele altcuiva nu m-ar reprezenta corect.
V-am scris aceste lucruri în totalitate, pentru ca voi să înțelegeți cum stau lucrurile. Fanny ar putea să pretindă că ea mi-a făcut cărțile, dar nu este așa. Acesta a fost domeniul de lucru al lui Marian, iar lucrarea ei este cu mult mai avansată decât orice lucrare pe care a făcut-o Fanny pentru mine. — Scrisoarea 61a, 1900
Avertizarea lui Marian în timp ce lucra la Patriarhi și profeți, în 1889. — Willie22 este tot timpul la diverse ședințe, plănuind în vederea îndeplinirii unei lucrări mai eficiente și mai bune pentru Dumnezeu. Îl vedem numai la masă.
Marian merge la el pentru unele lucruri minore, pe care se pare că ar putea să le rezolve și singură. Ea este agitată și grăbită, iar el este atât de obosit, încât este nevoit pur și simplu să strângă din dinți și să-și stăpânească nervii cât mai bine cu putință. Am vorbit cu ea și i-am spus că trebuie să rezolve singură multe lucruri pe care le duce la Willie.
Ea se gândește la fiecare amănunt și implicație, iar mintea lui este frământată de o varietate de subiecte diferite, până când se simte amețit, iar apoi nu mai este pregătit să se ocupe de aceste treburi mărunte. Ea trebuie doar să se ocupe de unele lucruri care aparțin domeniului ei de lucru, nu să le aducă la el și nici să-i tulbure gândurile cu ele. Uneori, cred că ne va omorî pe amândoi degeaba cu amănuntele pe care ar putea să le rezolve singură la fel de bine ca atunci când le aduce la noi. Ea vrea să vedem fiecare schimbare măruntă a unui cuvânt. — Scrisoarea 64a, 1889
Serviciul ei conștiincios este prețios. — Sunt foarte recunoscătoare pentru ajutorul dat de Marian Davis la pregătirea cărților mele. Ea adună materiale din jurnalele mele, din scrisorile mele și din articolele publicate. Prețuiesc mult serviciul ei conștiincios. Ea a fost cu mine timp de douăzeci și cinci de ani și și-a dezvoltat continuu capacitatea de a lucra în domeniul clasificării și grupării scrierilor mele. — Scrisoarea 9, 1903
Am lucrat împreună. — Marian, ajutorul meu conștiincios și credincios în munca sa asemenea acului busolei care se întoarce mereu spre pol, este pe moarte. 23 (…)
Mâine plec la Battle Creek. Totuși mă gândesc mereu în inima mea la fata muribundă care m-a ajutat timp de douăzeci și cinci de ani. Am stat umăr la umăr în lucrare și am fost într-o armonie deplină. Când aduna iotele și frânturile prețioase care apăruseră în reviste și cărți și mi le prezenta, ea spunea: „Aici lipsește ceva. Eu nu pot să completez.” Eu revizuiam materialul și puteam să scriu propoziția imediat.
Am lucrat împreună în armonie deplină tot timpul. Ea este pe moarte. A fost devotată lucrării. Amândouă am lucrat foarte sârguincios pentru ca fiecare paragraf să stea la locul potrivit și să prezinte lucrarea lui corectă. — Manuscrisul 95, 1904