Domnul Hristos a fost om pe deplin
Nu putem să înțelegem cum a devenit Domnul Hristos un copilaș neajutorat. El ar fi putut să vină pe pământ cu un chip atât de frumos, încât să se deosebească de fiii oamenilor. Fața Lui ar fi putut să fie plină de strălucire, iar trupul Său ar fi putut să fie înalt și frumos. El ar fi putut veni în așa fel încât să-i farmece pe toți cei care Îl priveau, dar nu aceasta a fost calea pe care Dumnezeu a plănuit-o pentru ca El să vină între fiii oamenilor.
El urma să fie asemenea celor ce aparțineau familiei omenești și neamului iudaic. Trăsăturile Sale urmau a fi asemenea trăsăturilor făpturilor omenești, iar El nu trebuia să fie atât de frumos încât oamenii să arate spre El ca fiind diferit de ceilalți. El urma să vină ca unul din familia omenească și să stea înaintea cerului și a pământului ca un om. El a trebuit să vină pentru a lua locul omului, pentru a fi garantul omului și a plăti datoria pe care o aveau cei păcătoși. El urma să trăiască o viață curată pe pământ și să arate că Satana a mințit, când a declarat că familia omenească îi aparține pentru totdeauna și că Dumnezeu nu poate să-i ia pe oameni din mâinile lui.
Oamenii L-au văzut pe Hristos mai întâi ca un copilaș. (…)
Cu cât ne gândim mai mult la faptul că Domnul Hristos a devenit un copilaș aici, pe pământ, cu atât întruparea Sa este mai grandioasă. Cum este posibil ca acel copilaș neajutorat, aflat în staulul din Betleem, să fie totuși Fiul divin al lui Dumnezeu? Deși nu putem să înțelegem, putem să credem că Acela care a făcut lumile a devenit un copilaș neajutorat pentru noi. Deși era mai presus de oricare dintre îngeri, deși era asemenea Tatălui de pe scaunul de domnie al cerului, El S-a făcut asemenea nouă. În El, Dumnezeu și omul au devenit una și tocmai în faptul acesta găsim speranță pentru neamul omenesc căzut. Când privim la Hristos în trup, privim la Dumnezeu în natura omenească și vedem în El strălucirea slavei divine, expresia chipului lui Dumnezeu Tatăl. — The Youth»s Instructor, 21 noiembrie 1895
Hristos a coborât la nivelul omenirii căzute
Domnul Hristos a făcut un sacrificiu infinit. El Și-a dat viața pentru noi. El a luat asupra sufletului Său divin urmările călcării Legii lui Dumnezeu. El a lăsat deoparte coroana împărătească și S-a umilit, coborând pas cu pas până la nivelul omenirii căzute. — Review and Herald, 30 aprilie 1901
De la Iordan, Domnul Isus a fost dus în pustia ispitirii. „Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți; la urmă, a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de El și i-a zis: «Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini»” (Matei 4,2.3).
Domnul Hristos suferea foamea cea mai cumplită, iar ispita aceasta a fost foarte aspră. Totuși El a trebuit să înceapă lucrarea răscumpărării exact acolo unde începuse ruina. Adam dăduse greș în punctul acesta, al apetitului, iar Hristos trebuia să biruiască în punctul acesta. Puterea care se afla asupra Sa venea direct de la Tatăl, dar El nu trebuia să o exercite în folosul propriu. Cu acel post îndelungat era împletită în experiența Sa o putere pe care numai Dumnezeu putea să o dea. El l-a înfruntat pe vrăjmaș și i S-a împotrivit cu puterea unui „Așa zice Domnul”. „Omul nu trăiește numai cu pâine”, a zis El, „ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (versetul 4).
Toți cei ispitiți de pe pământ au privilegiul de a primi puterea aceasta. Experiența lui Hristos este pentru binele nostru. Exemplul Său în biruirea poftei scoate în evidență calea pe care trebuie să biruiască aceia care doresc să fie urmașii Săi.
Domnul Hristos a suferit așa cum trebuie să sufere membrii familiei omenești când sunt ispitiți, dar nu a fost voia lui Dumnezeu ca El să Își exercite puterea divină în folosul propriu. Dacă Hristos nu ar fi fost reprezentantul nostru, nevinovăția Sa L-ar fi scutit de tot acest chin, dar tocmai din cauza nevinovăției Sale, El a simțit atât de dureros atacurile lui Satana. Toată suferința care este urmarea păcatului a fost revărsată asupra sufletului Fiului fără păcat al lui Dumnezeu. Satana a împuns călcâiul lui Hristos, dar fiecare durere suportată de Hristos, fiecare întristare, fiecare neliniște împlinea marele plan de răscumpărare a omului. Fiecare lovitură dată de vrăjmașul s-a întors asupra lui însuși. Hristos a zdrobit capul șarpelui. — The Youth»s Instructor, 21 decembrie 1899
Putea Hristos să cedeze ispitei?
În scrisoarea ta cu privire la ispitirile lui Hristos, spui: „Dacă El a fost una cu Dumnezeu, nu putea să cadă.” (…) Punctul cu privire la care mă întrebi este: În scena marelui conflict din pustie, când se pare că Domnul nostru S-a aflat sub puterea lui Satana și a îngerilor lui, putea El, în natura Sa omenească, să cedeze la ispitele acestea?
Voi încerca să răspund la întrebarea aceasta importantă: Ca Dumnezeu, nu putea să fie ispitit, dar, ca om, putea să fie ispitit și putea să fie ispitit atât de puternic încât să cedeze ispitelor. Natura Sa omenească trebuia să treacă prin același test, prin aceeași încercare prin care au trecut Adam și Eva. Natura Sa omenească era creată. Aceasta nu deținea nici măcar puterile îngerești. Natura Sa era omenească, identică naturii noastre. El a pășit pe terenul pe care a căzut Adam. Atunci S-a aflat în poziția în care, dacă rezista testului și încercării în locul neamului căzut, putea să răscumpere eșecul lui Adam și căderea sa rușinoasă, fiind în natura noastră omenească.
Domnul Hristos a avut un trup omenesc și o minte omenească. — El a avut un trup și o minte omenească. El a fost os din oasele noastre și trup din trupul nostru. El a fost supus sărăciei, încă de la primul pas făcut în lume. El a fost supus dezamăgirii și încercării în propriul cămin, între frații Săi. El nu a fost înconjurat de caractere curate și plăcute, așa cum fusese în curțile cerești. El a fost înconjurat de dificultăți. El a venit în lumea noastră ca să păstreze un caracter curat și fără păcat și să respingă minciuna lui Satana, care spunea că făpturilor omenești le este imposibil să respecte Legea lui Dumnezeu. Domnul Hristos a venit pentru a împlini Legea în caracterul Său omenesc, exact așa cum toți oamenii pot să împlinească Legea în natura omenească dacă vor face așa cum a făcut Hristos. El îi inspirase pe sfinții din vechime să scrie pentru binele oamenilor: „Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine” (Isaia 27,5).
Au fost făcute pregătiri din belșug pentru ca omul limitat și căzut să poată fi într-o asemenea legătură cu Dumnezeu, încât, prin aceeași Putere prin care Hristos a biruit în natura Sa omenească, omul să poată sta neclintit în fața fiecărei ispite așa cum a stat Hristos. El a fost supus neplăcerilor la care este supusă natura omenească. El a respirat același aer al acestei lumi, pe care îl respirăm noi. El a trăit și a călătorit în aceeași lume în care locuim noi și care, în conformitate cu dovezile categorice pe care le avem, nu a fost cu nimic mai prietenoasă față de har și neprihănire decât este astăzi.
Atributele Sale pot fi atributele noastre. — Noi avem privilegiul de a deține atributele cele mai înalte ale făpturii Sale, dacă ne vom însuși aceste binecuvântări, prin intermediul mijloacelor pe care le-a pregătit El, și dacă vom cultiva cu atenție binele în locul răului. Noi avem rațiune, conștiință, memorie, voință și sentimente — toate atributele pe care le poate deține o făptură omenească. Prin mijloacele pregătite când Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu au făcut un legământ pentru a-l salva pe om din robia lui Satana, a fost oferit tot ce era necesar pentru ca natura omenească să se poată uni cu natura Sa divină. Domnul nostru a fost ispitit într-o astfel de natură. El ar fi putut să cedeze la sugestiile mincinoase ale lui Satana, așa cum a cedat Adam, dar noi trebuie să-L adorăm și să-L slăvim pe Mielul lui Dumnezeu, deoarece El nu a cedat nici într-un singur punct, nici măcar o iotă sau o frântură de literă.
Două naturi combinate în Hristos. — Prin părtășia cu natura divină, noi putem să stăm curați, sfinți și nepătați. Prin combinarea celor două naturi, natura divină nu a fost schimbată în natură omenească, nici natura omenească nu a fost schimbată în natură divină. Domnul Hristos nu a avut aceeași necredincioșie păcătoasă, degradată și căzută pe care o avem noi, deoarece atunci nu ar fi putut să fie o jertfă fără cusur. — Manuscrisul 94, 1893
Realitatea ispitirii lui Hristos. — Când se confruntă cu încercarea și dificultățile, urmașul lui Hristos nu trebuie să se descurajeze. El nu trebuie să-și piardă încrederea atunci când așteptările lui nu se împlinesc în totalitate. Când este atacat de vrăjmașul, el trebuie să își aducă aminte de viața plină de încercări și descurajări a Mântuitorului. Făpturile cerești I-au slujit lui Hristos în nevoile Sale, totuși faptul acesta nu a făcut ca în viața Mântuitorului să nu existe conflicte și ispite. El a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, dar fără păcat. Dacă vor urma exemplul acesta, urmașii Săi vor fi umpluți cu Duhul Său, iar îngerii din cer le vor sluji.
Ispitele la care a fost supus Domnul Hristos au fost o realitate îngrozitoare. În calitate de agent moral liber, El a fost pus la probă, având libertatea de a ceda la ispitele lui Satana și de a lucra împotriva planurilor lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost așa, dacă nu ar fi fost posibil ca El să cadă, Hristos nu ar fi putut să fie ispitit în toate lucrurile așa cum este ispitită familia omenească.
Ispitele lui Hristos și suferințele îndurate de El în timp ce era ispitit au fost proporționale cu caracterul Său înalt și fără păcat. Totuși, în fiecare timp de necaz, El a apelat la Tatăl Său. Când a îngenuncheat în Ghetsimani, în agonia sufletului, picături de sânge au căzut din porii Lui și au umezit țărâna pământului. El S-a rugat cu strigăte puternice și lacrimi, iar expresia temerilor Lui a fost auzită. Dumnezeu L-a întărit, așa cum îi va întări pe toți cei ce se vor umili și se vor pune cu tot sufletul, trupul și duhul în mâinile unui Dumnezeu care Își păstrează legământul.
Pe cruce, Domnul Hristos a cunoscut, așa cum nimeni altcineva nu poate să cunoască, puterea înfiorătoare a ispitelor lui Satana, iar din inima Lui s-au revărsat milă și iertare pentru tâlharul aflat pe moarte, care fusese prins de vrăjmașul în capcană. — The Youth»s Instructor, 26 octombrie 1899
Inima lui Hristos a fost străpunsă de o durere mult mai puternică decât cea cauzată de cuiele bătute în mâinile și picioarele Sale. El purta păcatele întregii lumi, suportând pedeapsa noastră — mânia lui Dumnezeu împotriva nelegiuirii. Încercarea Lui a implicat ispita nemiloasă a gândului că este părăsit de Dumnezeu. Sufletul Său a fost torturat de apăsarea unui mare întuneric, de teama de a nu se abate de la neprihănirea Lui în timpul chinului îngrozitor.
Dacă nu există posibilitatea de a ceda, ispita nu este ispită. Împotrivirea față de ispită are loc atunci când omul este influențat cu putere să săvârșească o faptă greșită și, știind că poate să săvârșească acea faptă, se abține, prin credință, bazându-se cu tărie pe puterea divină. Acesta a fost chinul prin care a trecut Hristos. — The Youth»s Instructor, 20 iulie 1899
Noi putem să biruim, așa cum a biruit Hristos. — Dragostea și dreptatea, dar și caracterul neschimbător al Legii Sale sunt descoperite atât prin viața Mântuitorului, cât și prin moartea Sa. El a preluat natura omenească, împreună cu neputințele, slăbiciunile și ispitele ei. (…) El a fost „ispitit în toate lucrurile ca și noi” (Evrei 4,15). El nu a exercitat în folosul propriu nicio putere pe care omul nu poate să o exercite. Ca om, El a înfruntat ispita și a biruit cu puterea care I-a fost dată de Dumnezeu. El ne dă un exemplu de ascultare desăvârșită. El a pregătit mijloacele pentru ca noi să putem ajunge părtași ai naturii divine și ne asigură că putem să biruim, așa cum a biruit El. Viața Sa a dovedit că este cu putință ca omul să respecte Legea lui Dumnezeu, cu ajutorul aceleiași puteri divine pe care a primit-o Hristos. — Manuscrisul 141, 1901
Dumnezeu a trimis în lumea aceasta o Făptură fără păcat
Când a trimis din cer o Făptură fără păcat spre a-i arăta acestei lumi a păcatului cum trebuie să fie caracterul celor ce sunt mântuiți — curat, sfânt și nepătat, având chipul lui Hristos oglindit în ei — Dumnezeu a făcut lucrul cel mai bun pe care putea să îl facă. — Scrisoarea 58, 1906
Omul creat cu o natură morală fără păcat
În consiliile cerului, Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Geneza 1,26.27). Domnul a creat însușirile morale și puterile fizice ale omului. Totul era o copie fără păcat a Lui Însuși. Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu atribute sfinte și l-a pus într-o grădină făcută special pentru el. Numai păcatul a putut să distrugă făpturile create de mâna Celui Atotputernic. — The Youth»s Instructor, 20 iulie 1899
El a purtat bolile altora
Numai Domnul Hristos a fost în stare să poarte suferințele tuturor membrilor familiei omenești. „El suferințele noastre … le-a luat asupra Lui.” El nu a luat boala în trupul Său, dar „a purtat” bolile altora. Când suferințele oamenilor apăsau asupra Lui, Acela care avea sănătatea deplină a unui bărbat aflat la maturitate suferea la fel ca ei. (…)
În viața Sa pe pământ, Domnul Hristos a dezvoltat un caracter desăvârșit, El a ascultat în mod desăvârșit de poruncile Tatălui Său. Când a venit în lume în trup omenesc, supus legii, și le-a arătat oamenilor că El purta bolile, necazurile, vinovăția lor, Domnul Isus nu a ajuns un om păcătos. El a putut să spună înaintea fariseilor: „Cine dintre voi Mă poate dovedi că am păcat?” Nicio pată a păcatului nu s-a găsit asupra Lui. El a stat înaintea lumii ca Miel fără pată al lui Dumnezeu. — The Youth»s Instructor, 29 decembrie 1898
Caracterul fără păcat al lui Hristos a fost supărător pentru Satana
Domnul Hristos, Răscumpărătorul lumii, nu S-a aflat într-un loc în care influențele din jurul Său să fie de natură să contribuie în cea mai bună măsură la menținerea unei vieți curate și a unui caracter moral nepătat, și totuși El nu a fost corupt de păcat. El nu a fost scutit de ispite. Satana era stăruitor și persevera în eforturile lui de a-L amăgi și de a-L birui pe Fiul lui Dumnezeu prin șiretlicurile lui.
Domnul Hristos a fost singurul de pe pământ asupra căruia nu a existat nicio pată a păcatului. El a fost curat, nepătat și neîntinat. Faptul ca pe pământ să trăiască Cineva fără nicio întinare a păcatului l-a deranjat mult pe autorul păcatului, care nu a lăsat neîncercat niciun mijloc de a-L birui pe Hristos cu puterea Sa amăgitoare și vicleană. Dar Mântuitorul nostru S-a bazat pe Tatăl Său ceresc pentru a primi înțelepciunea și puterea necesare ca să i Se împotrivească ispititorului și să-l biruiască. Duhul Tatălui Său ceresc I-a însuflețit și I-a condus viața. El a fost fără păcat. Viața Sa a fost caracterizată de virtute și curăție. — The Youth»s Instructor, februarie 1873
Natura noastră căzută, legată cu natura divină a lui Hristos
Deși nu a avut nicio pată a păcatului în caracterul Său, totuși El s-a umilit ca să pună natura noastră umană căzută în legătură cu natura Sa divină. Prin faptul că a luat-o asupra Sa, El a onorat natura omenească și a arătat cum ar putea să ajungă omul dacă ar folosi mijloacele bogate pe care El le-a pregătit și dacă ar deveni părtaș al naturii divine. — Scrisoarea 81, 1896
Ispitit exact așa cum sunt copiii din zilele noastre
Cineva ar putea să creadă că Domnul Hristos nu a fost confruntat cu ispitele, așa cum sunt copiii din zilele noastre, deoarece El a fost Fiul lui Dumnezeu. Scripturile spun că El a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi. — The Youth»s Instructor, aprilie 1873
Ce realizează întruparea
Domnul nu l-a făcut pe om pentru a fi răscumpărat, ci pentru a purta chipul Său. Totuși, prin păcat, omul a pierdut chipul lui Dumnezeu.
„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har” (Ioan 1,12-16).
Datorită răscumpărării plătite pentru el, omul, prin propria alegere, prin ascultare, poate să aducă la îndeplinire planul lui Dumnezeu și, prin harul dat de Dumnezeu, poate să poarte chipul care a fost întipărit asupra lui la început și pe care l-a pierdut prin cădere. (…)
Ascultarea lui Hristos nu a fost diferită de ascultarea noastră. — Marele Învățător nu a venit în lumea noastră doar pentru a ispăși păcatul, ci și pentru a-i învăța pe oameni prin cuvintele și exemplul Său. El a venit să-i arate omului cum să respecte Legea în natura omenească, așa încât omul să nu poată avea nicio scuză pentru a-și urma judecata lui greșită. Noi vedem ascultarea lui Hristos. Viața Sa a fost fără păcat. Ascultarea Sa de o viață este o mustrare pentru omenirea neascultătoare. Ascultarea lui Hristos nu trebuie să fie lăsată deoparte, ca și cum ar fi cu totul diferită de ascultarea pe care El o cere de la fiecare dintre noi. Domnul Hristos ne-a arătat că este posibil ca toți oamenii să respecte legile lui Dumnezeu. (…)
Lucrarea lui Hristos nu a fost o slujire adusă cu jumătate de inimă. El nu a venit să împlinească voia Sa, ci voia Aceluia care L-a trimis. Isus spune: „Călcați pe urmele Mele de Fiu, în deplină ascultare. Eu ascult ca și când aș fi partener cu o mare firmă. Voi trebuie să ascultați ca și când sunteți în co-parteneriat cu Fiul lui Dumnezeu. Deseori, nu veți vedea clar care este calea. Atunci, rugați-vă lui Dumnezeu, iar El vă va da înțelepciune, curaj și credință pentru a înainta, lăsând toate problemele în mâna Sa.” Noi trebuie să înțelegem cât mai bine cu putință adevărata natură omenească a Domnului nostru. Natura divină și cea omenească au fost unite în Hristos și fiecare dintre ele a fost deplină.
Mântuitorul nostru a intrat în relațiile adevărate ale oamenilor în calitate de Fiu al lui Dumnezeu. Noi suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu. Ca să știm cum să ne purtăm cu precauție, trebuie să mergem în direcția în care ne conduce Hristos. Timp de treizeci de ani, El a trăit viața unui om desăvârșit, corespunzând celui mai înalt standard al desăvârșirii. Prin urmare, omul, oricât de nedesăvârșit ar fi, trebuie să nădăjduiască în Dumnezeu și să nu spună: „Dacă aș fi avut alte înclinații, I-aș fi slujit și eu lui Dumnezeu”, ci să se dedice unei slujiri adevărate față de El. (…) Firea aceea a fost răscumpărată de Hristos. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1,12). Voi nu sunteți degradați, ci sunteți înălțați, înnobilați, curățiți de Mine. Puteți să găsiți scăpare la Mine. Puteți să câștigați biruința și să fiți mai mult decât biruitori în Numele Meu. — Scrisoarea 69, 1897
Satana a declarat că omul nu poate să respecte Legea lui Dumnezeu
Mântuitorul lumii a pășit pe terenul pe care a căzut Adam, din cauza neascultării de Legea lui Iehova, iar singurul Fiu al lui Dumnezeu a venit în lumea noastră ca om, pentru a-i descoperi lumii că oamenii pot să respecte Legea lui Dumnezeu. Satana, îngerul căzut, declarase că niciun om nu poate să păzească Legea lui Dumnezeu după neascultarea lui Adam. El a pretins că întregul neam omenesc este sub stăpânirea lui.
Fiul lui Dumnezeu a trecut în locul celui păcătos și a pășit pe terenul pe care a căzut Adam, suportând ispitirea din pustie, care a fost de o sută de ori mai puternică decât a fost sau va fi vreodată o ispită adusă asupra neamului omenesc. Domnul Isus S-a împotrivit ispitelor lui Satana așa cum se poate împotrivi fiecare suflet ispitit, arătând spre raportul inspirat și spunând: „Este scris.”
Oamenii pot să respecte Legea lui Dumnezeu prin puterea divină. — Domnul Hristos a biruit ispitele lui Satana în calitate de om. Fiecare om poate să biruiască, așa cum a biruit Hristos. El S-a umilit pentru noi. El a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi. El a răscumpărat eșecul lui Adam și căderea lui rușinoasă și a fost biruitor, dovedind în felul acesta tuturor lumilor necăzute și omenirii căzute că omul poate să respecte poruncile lui Dumnezeu prin puterea divină, care îi este dată din cer. Isus, Fiul lui Dumnezeu, S-a umilit pentru noi, a suportat ispita pentru noi și a biruit în locul nostru ca să ne arate cum putem să biruim. În felul acesta, El a legat interesele Sale de cele ale omenirii prin legăturile cele mai strânse și ne-a asigurat categoric de faptul că nu vom fi ispitiți mai mult decât suntem în stare să suportăm, deoarece, împreună cu ispita, El va pregăti o cale de scăpare.
Duhul Sfânt ne face în stare să fim biruitori. — Duhul Sfânt a făgăduit să fie cu aceia care luptă pentru biruință, ca o demonstrare a întregii măreții, înzestrându-i pe oameni cu putere supranaturală și învățându-i pe cei neștiutori tainele Împărăției lui Dumnezeu. Faptul că Duhul Sfânt urmează a fi marele nostru ajutor este o făgăduință minunată. La ce ne-ar fi folosit faptul că singurul Fiu al lui Dumnezeu S-a umilit, a suportat ispitele unui vrăjmaș viclean, a luptat cu el pe parcursul întregii Sale vieți pe pământ, apoi a murit, El, Cel neprihănit, pentru cei păcătoși, așa încât omenirea să nu piară, dacă Duhul Sfânt nu ar fi fost dat cu puterea Lui continuă, lucrătoare, înnoitoare, pentru a face să fie eficientă pentru fiecare dintre noi lucrarea adusă la îndeplinire de Răscumpărătorul lumii?
Împărtășirea cu Duhul Sfânt i-a făcut în stare pe apostoli să stea neclintiți împotriva oricărui fel de idolatrie și să-L înalțe pe Domnul și numai pe El. Cine, dacă nu Isus Hristos, prin Duhul și puterea Sa divină, a călăuzit pana istoricilor sfinți, ca să-i poată fi prezentat lumii raportul prețios al cuvintelor și lucrărilor lui Isus Hristos?
Duhul Sfânt cel făgăduit, pe care El avea să-L trimită după înălțarea la Tatăl Său, lucrează continuu pentru a atrage atenția la marea jertfă ispășitoare de pe crucea aflată pe Golgota, pentru a-i descoperi lumii dragostea lui Dumnezeu față de om, pentru a-i explica sufletului convins lucrurile prețioase ale Scripturii și a le arăta celor cu mintea întunecată razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, adevărurile care le fac inima să ardă în ei, datorită înțelegerii lucrurilor veșniciei.
Cine, dacă nu Duhul Sfânt, îi prezintă minții standardul moral al neprihănirii, convinge de păcat și produce acea pocăință de care nu trebuie să ne căim și ne inspiră credința în Singurul care poate să ne mântuiască de orice păcat?
Cine, dacă nu Duhul Sfânt, poate să lucreze cu mintea omului pentru a schimba caracterul, îndepărtând atracția față de lucrurile trecătoare, pieritoare. El umple sufletul de o dorință arzătoare, prin prezentarea moștenirii nemuritoare a lucrurilor veșnice care îi reface pe oameni, îi înnobilează și îi sfințește ca să poată ajunge membri ai familiei regale, copii ai Împăratului ceresc. (…)
Hristos a biruit păcatul ca om. — Căderea primilor noștri părinți a rupt lanțul de aur al supunerii necondiționate a voinței omenești față de voința divină. (…) Ascultarea nu a mai fost considerată o necesitate absolută. Oamenii își urmează propriile gânduri, despre care Domnul a spus cu privire la locuitorii lumii din vechime că erau îndreptate fără încetare spre rău. Domnul Isus declară: „Am păzit poruncile Tatălui Meu.” Cum? Ca om. „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” În fața acuzațiilor iudeilor, El a putut să stea cu fruntea sus, având un caracter curat, virtuos și sfânt și să le spună: „Cine dintre voi poate dovedi că am păcat?”
Exemplul nostru și jertfă pentru păcat. — Răscumpărătorul lumii nu a venit doar pentru a fi o jertfă pentru păcat, ci pentru a fi un exemplu pentru om în toate lucrurile, un om sfânt. El a fost un învățător cum lumea nu mai văzuse și nu mai auzise niciodată mai înainte. El vorbea ca unul care avea putere și îi invita pe toți să aibă încredere în El. „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară” (Matei 11,28-30).
Singurul Fiu al Dumnezeului infinit ne-a lăsat, prin cuvintele și exemplul Său practic, un model clar pe care trebuie să îl urmăm. Prin cuvintele Sale, El ne-a învățat să ascultăm de Dumnezeu, iar prin exemplul Său practic, ne-a arătat cum putem să ascultăm.
Domnul Hristos nu numai că ne-a prezentat reguli explicite, arătându-ne cum putem să ajungem niște copii ascultători, ci, prin viața și caracterul Său, El ne-a și arătat acele lucruri care sunt drepte și vrednice de primit înaintea lui Dumnezeu, așa că nu există nicio scuză pentru a nu face acele lucruri care sunt plăcute în ochii Săi.
El a dezaprobat pretenția lui Satana. — Suntem veșnic recunoscători pentru că Isus ne-a dovedit cu fapte reale că omul poate să respecte poruncile lui Dumnezeu, contrazicând minciuna lui Satana care spunea că omul nu poate să le respecte. Marele Învățător a venit în lumea noastră pentru a fi Capul omenirii și a înălța și sfinți omenirea, prin împlinirea sfântă a tuturor cerințelor lui Dumnezeu, arătându-ne că este cu putință să respectăm toate poruncile Sale. El a demonstrat că este posibilă o ascultare de o viață întreagă. Ca urmare, El le încredințează aleșilor Săi, reprezentanților Săi din lume, lucrarea de a exemplifica viața lui Isus Hristos în viața lor, așa cum Tatăl I-a încredințat Fiului Său lucrarea de a-L reprezenta înaintea oamenilor.
El a rezistat încercării ca om. — Nu trebuie să considerăm că ascultarea lui Hristos, în ea însăși, a fost ceva pentru care El era adaptat într-un mod special, datorită naturii Sale divine deosebite, deoarece El a stat înaintea lui Dumnezeu ca reprezentant al omului și a fost ispitit ca înlocuitor și garant al omului. Dacă Domnul Hristos ar fi avut o putere specială, pe care omul nu are privilegiul de a o primi, Satana ar fi profitat de faptul acesta. Lucrarea lui Hristos a fost aceea de a contrazice pretențiile lui Satana că este stăpânul omului, iar El a putut să facă lucrul acesta numai așa cum a venit — ca om, ispitit ca orice om, ascultând de Dumnezeu ca un om. (…)
Să nu uităm că biruința și ascultarea lui Hristos sunt acelea ale unei făpturi omenești. Noi facem multe greșeli în concluziile noastre, din cauza concepțiilor greșite cu privire la natura omenească a Domnului. Noi nimicim deplinătatea naturii Sale omenești când Îi atribuim o putere pe care omul nu poate să o aibă în luptele lui cu Satana. Tuturor celor care Îl primesc prin credință, El le dă harul Său și puterea Sa. Ascultarea lui Hristos față de Tatăl Său a fost ascultarea cerută de la om.
Omul nu poate să biruiască ispitele lui Satana fără puterea divină. Prin urmare, Isus Hristos a putut să se bazeze pe puterea divină. El nu a venit în lumea noastră pentru a asculta în calitate de Dumnezeu mai mic, față de un Dumnezeu mai mare, ci a venit în calitate de om, să asculte de Legea sfântă a lui Dumnezeu și, în această privință, este exemplul nostru.
Isus a arătat ce poate să facă omul. — Domnul Isus nu a venit în lumea noastră pentru a descoperi ce poate să facă Dumnezeu, ci pentru a descoperi ce poate să facă omul, prin credința în puterea lui Dumnezeu, care ajută în orice situație de criză. Prin credință, omul trebuie să fie părtaș al naturii divine și să biruiască fiecare ispită care îl asaltează. Domnul cere acum ca fiecare dintre noi, fiecare fiu sau fiică a lui Adam să-I slujească, prin credința în Isus Hristos, în natura omenească pe care o are.
Domnul Isus a așezat o punte peste prăpastia pe care o făcuse păcatul. El a refăcut legătura între pământ și cer și între omul mărginit și Dumnezeul cel nemărginit. Isus, Răscumpărătorul lumii, a putut să respecte poruncile numai așa cum poate să le respecte omul. „… Prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca, prin ele, să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (2 Petru 1,4). (…)
Trebuie să punem în practică exemplul lui Hristos, aducându-ne aminte fără încetare de statutul Său de Fiu al lui Dumnezeu și de natura Sa omenească. Nu Dumnezeu a fost ispitit în pustie și nu un Dumnezeu urma să suporte împotrivirea celor păcătoși. Maiestatea cerului a devenit om, El S-a umilit luând natura noastră omenească.
Cum trebuie să-I slujim lui Dumnezeu. — Noi nu trebuie să-I slujim lui Dumnezeu ca și când nu am fi oameni, ci să-I slujim în natura pe care o avem și care a fost răscumpărată de Fiul lui Dumnezeu. Prin neprihănirea lui Hristos, noi stăm înaintea lui Dumnezeu fiind iertați, ca și când nu am fi păcătuit niciodată. Nu vom obține niciodată putere dacă ne gândim la ce am fi putut să facem dacă am fi fost îngeri. Trebuie să ne întoarcem la Isus Hristos prin credință și să ne arătăm dragostea față de Dumnezeu prin ascultarea de poruncile Sale. Isus „a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, dar fără păcat”. Isus spune: „Veniți după Mine.” „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” — Manuscrisul 1, 1892
Adevărata semnificație a întrupării
Hristos a luat asupra Sa natura omenească și Și-a dat viața ca jertfă, pentru ca omul, ajungând părtaș al naturii divine, să poată avea viața veșnică. Domnul Hristos nu a fost doar jertfa, ci a fost și Preotul care a adus jertfa. „Pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii” (Ioan 6,51). El a fost nevinovat. El S-a dat pe Sine în schimbul oamenilor care s-au vândut lui Satana prin călcarea Legii lui Dumnezeu — viața Sa, pentru viața familiei omenești care, ca urmare, a ajuns proprietatea Sa răscumpărată.
„Tatăl Mă iubește”, spune Hristos, „pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10,17.18).
„Fiindcă plata păcatului este moartea” (Romani 6,23). Domnul i-a zis lui Adam înainte de cădere: „În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Geneza 2,17). „Dacă vei călca Legea Mea, moartea va fi pedeapsa ta sigură.” Prin nerespectarea poruncii lui Dumnezeu, Adam și-a pierdut viața.
Înainte de cădere, Adam nu era apăsat de urmările blestemului. Când a fost atacat de ispititor, nu suferea niciunul dintre efectele păcatului. El a fost creat desăvârșit în gândire și în fapte. Totuși el a cedat păcatului și a căzut din starea lui înaltă și sfântă.
În asemănare cu firea pământească. — Hristos, al doilea Adam, a venit într-o fire asemănătoare cu firea păcătoasă. Asemenea omului, El a fost supus necazului, oboselii, foamei și setei. El a fost supus ispitei, dar nu a cedat păcatului. Asupra Sa nu a existat nicio pată a păcatului. El a declarat: „Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui” (Ioan 15,10). El a avut o putere infinită, numai pentru că a fost pe deplin ascultător de voința Tatălui Său. Cel de-al doilea Adam a rezistat încercării și ispitirii pentru a putea să aibă drept de proprietate asupra întregii omeniri. — Manuscrisul 99, 1903