Îndepărtați-vă privirile de la voi înșivă și îndreptați-le spre Isus — 1850. — Îngerul a zis: „Ai credință în Dumnezeu.” Am văzut că unii sunt încercați prea puternic pentru a crede. Credința este atât de simplă, iar voi priviți dincolo de ea. Satana a încercat să-i înșele pe unii copii sinceri și i-a făcut să privească la ei înșiși pentru a găsi ceva vrednic acolo. Am văzut că nu trebuie să privească la ei înșiși, ci la meritele lui Isus, să depindă de mila Sa așa cum sunt, neputincioși și nevrednici, și să primească de la El, prin credință, puterea și hrana spirituală. — Scrisoarea 8, 1850
Depindeți numai de meritele lui Isus — 1862. — Fiecare membru al familiei trebuie să aibă în minte faptul că toți trebuie să facă tot ce pot ca să se împotrivească vrăjmașului nostru viclean și, cu rugăciuni stăruitoare și cu o credință neclintită, fiecare trebuie să se bizuie pe meritele sângelui lui Hristos și să ceară puterea Sa mântuitoare.
Puterile întunericului se adună în jurul sufletului și Îl ascund pe Isus de privirile noastre, astfel că, uneori, nu putem să facem altceva decât să așteptăm mâhniți și umiliți până când trece norul. Aceste momente sunt uneori teribile. Speranța pare să se năruie și suntem cuprinși de disperare. În aceste ceasuri îngrozitoare, trebuie să învățăm să ne încredem, să depindem numai de meritele ispășirii și, în nevrednicia noastră neajutorată, să ne sprijinim cu totul pe meritele Mântuitorului răstignit și înviat. Dacă vom face astfel, nu vom pieri niciodată! — Mărturii, vol. 1, p. 309, 310 (1862)
Adevărul care sfințește viața — 1869. — Fratele și sora P au de făcut o lucrare pentru a-și pune casa și inima în rânduială. (...) El [fratele P] nu a înțeles și nu a simțit necesitatea ca Duhul lui Dumnezeu să lucreze asupra inimii, pentru a influența viața, cuvintele și faptele. Experiența lui religioasă este mai mult o formalitate.
El a înțeles și a acceptat teoria adevărului, dar nu s-a familiarizat cu lucrarea specială de sfințire prin adevăr. Eul lui a ieșit la suprafață. Dacă în adunare a fost spus ceva care nu corespundea cu standardul lui, el a adresat mustrări, dar nu cu dragoste și umilință, ci în cuvinte aspre și foarte tăioase. Niciun creștin nu se cuvine să folosească acest limbaj puternic, îndeosebi unul care are el însuși nevoie de o experiență mult mai mare și care are multe greșeli de corectat. — Manuscrisul 2, 1869
Roadele pe care le produce adevărata sfințire — 1874. — Voi ați susținut concepții cu privire la sfințire, care nu au reprezentat acea sfințenie adevărată, care produce roade de calitate. Sfințirea nu este o lucrare exterioară. Ea nu constă în rugăciuni și îndemnuri rostite în adunări, ci pune stăpânire pe viață și modelează cuvintele și faptele, schimbând caracterul. (...)
Se pare că sunt poziții importante care trebuie să fie ocupate de oameni cu adevărat sfințiți, care au spiritul Domnului. De asemenea, este o nevoie cât se poate de categorică de biruire a eului, pentru ca lucrarea și eforturile lor să nu fie deteriorate din cauza defectelor din caracterul lor. — Manuscrisul 6, 1874
Caracterul pe care și l-au format Enoh și Ilie — 1874. — În fiecare generație de la Adam încoace, au existat oameni, puțini la număr, care s-au împotrivit fiecărui vicleșug al celui rău, s-au evidențiat ca niște reprezentanți nobili ai lucrării pe care omul are puterea să o îndeplinească și au arătat cum poate să fie omul când Domnul Hristos colaborează cu eforturile omenești și îl ajută să biruiască puterea lui Satana. Enoh și Ilie au arătat cum ar putea să fie oamenii, prin credința în Isus Hristos, dacă ar alege să fie astfel. Satana a fost foarte zdruncinat din cauză că acești oameni nobili și sfinți au stat nepătați în ciuda murdăriei morale din jurul lor, având un caracter cu totul neprihănit, și din cauză că au fost considerați vrednici să fie strămutați la cer. Deoarece ei s-au evidențiat prin puterea morală și prin integritatea lor nobilă, biruind ispitele lui, Satana nu a putut să-i aducă sub domnia morții. Satana a triumfat pentru că a avut puterea să-l biruiască pe Moise prin ispitele lui și pentru că a putut să păteze caracterul lui ilustru, conducându-l la păcatul de a-și asuma înaintea poporului slava care Îi aparținea lui Dumnezeu. — Review and Herald, 3 martie 1874
Locul credinței și al faptelor în mântuire — 1878. — Toate faptele voastre bune nu pot să vă mântuiască, și totuși este imposibil să fiți mântuiți fără fapte bune. Fiecare sacrificiu făcut pentru Hristos va fi pentru voi un câștig veșnic. — Review and Herald, 21 martie 1878
Încrederea în Hristos este esențială — 1879 — Tu L-ai iubit pe Hristos, deși credința ta a fost uneori slabă și perspectivele tale au fost întunecate. Însă Isus este Mântuitorul tău. El nu te mântuiește pentru că ești desăvârșit, ci pentru că ai nevoie de El și pentru că, în nedesăvârșirea ta, te-ai încrezut în El. Isus te iubește, copilul meu prețios. Poți să cânți: „Sigur la Domnu»n brațe, / La sânul lui Isus, / Iubirea Lui mă face / Ferice de nespus.” — Scrisoarea 46, 1879
Faptele neprihănirii sunt cântărite la judecată — 1881. — Uneori, pastorii le spun oamenilor că nu au nimic altceva de făcut, decât să creadă; le spun că Isus a făcut totul, iar faptele lor nu contează. Totuși Cuvântul lui Dumnezeu declară cu claritate că, la judecată, balanța va cântări cu corectitudine, iar hotărârile vor fi întemeiate pe dovezile aduse.
Unul va domni peste zece cetăți, altul peste cinci, altul peste două, fiecare om primind în proporție exactă cu măsura în care și-a folosit talanții încredințați. Eforturile noastre în faptele neprihănirii, săvârșite pentru noi și pentru salvarea sufletelor, vor avea o influență hotărâtă asupra recompensei noastre. — Review and Herald, 25 octombrie 1881
Hristos, singura nădejde a lui Ellen White — 1881. — În doliul meu recent, am avut o viziune a veșniciei. Am fost dusă în fața marelui tron alb și am văzut viața mea, așa cum va apărea acolo. Nu pot să găsesc nimic cu care să mă laud, niciun merit pe care să-l aduc drept argument.
Strigătul meu este: „Nu sunt vrednică nici de cea mai mică favoare din partea Ta, o, Dumnezeul meu!” Singura mea nădejde este în Mântuitorul răstignit și înviat. Cer meritele sângelui lui Hristos. Isus îi va mântui în mod desăvârșit pe toți cei ce își pun încrederea în El. — Review and Herald, 1 noiembrie 1881
Luptați pentru desăvârșirea caracterului — 1882. — Dacă sufletul nostru nu este fără pată, nu vom putea să-L vedem niciodată pe Domnul și să fim liniștiți. Fiecare gând trebuie să fie adus la supunere față de voința lui Hristos. Așa cum a spus marele apostol, noi trebuie să ajungem „la înălțimea staturii plinătății lui Hristos”. Fără un efort stăruitor, nu vom ajunge niciodată la starea aceasta. Dacă vrem să atingem desăvârșirea caracterului creștin, trebuie să luptăm zi de zi împotriva răului din exterior și împotriva păcatului din interior. — Review and Herald, 30 mai 1882
Elemente fundamentale prezentate la Conferința Generală din 1883
NOTĂ INTRODUCTIVĂ: La Sesiunea din 1883 a Conferinței Generale de la Battle Creek, Michigan, Ellen White s-a adresat pastorilor în treisprezece adunări de dimineață consecutive și a vorbit în cadrul sesiunii, în Sabatul final. Review and Herald a publicat întreaga serie de cuvântări pe parcursul anului următor. În patru dintre predici, ea a expus principiile neprihănirii prin credință, așa cum sunt prezentate în selecțiile care urmează. O cuvântare importantă, „Hristos neprihănirea noastră”, care este în armonie cu prezentările din cadrul acestor adunări, a fost publicată pentru prima dată în Slujitorii Evangheliei, ediția 1893, pagina 411, retipărită în Solii alese, cartea 1, paginile 350-354; în ediția în limba română, p. 305-308, și în Credința și faptele, paginile 35-39. — Compilatorii
Vineri, 9 noiembrie 1883. — Priviți la Isus. — În dimineața aceasta s-a manifestat un spirit de mijlocire stăruitoare pentru ca Domnul să Se descopere cu putere între noi. Inima mea a fost deosebit de mișcată în rugăciune, iar Domnul a auzit și ne-a binecuvântat. Au fost prezentate mărturii din partea multora care erau descurajați, simțind că nedesăvârșirile lor erau atât de mari, încât Domnul nu putea să-i folosească în lucrarea Sa. Aceasta a fost exprimarea necredinței.
Am încercat să îndrum aceste suflete dragi spre Isus, care este scăparea noastră, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. El nu ne părăsește din cauza păcatelor noastre. Este posibil să facem greșeli și să-L întristăm pe Duhul Sfânt, dar, dacă ne pocăim și venim la El cu inima smerită, El nu ne va alunga. (...)
Sabat, 10 noiembrie 1883. — Veniți așa cum sunteți. — Am ascultat mărturii de felul acesteia: „Nu am lumina pe care o doresc. Nu am asigurarea bunăvoinței lui Dumnezeu.” Astfel de mărturii exprimă doar necredință și întuneric.
Vă așteptați ca meritele voastre să vă recomande pentru favoarea lui Dumnezeu și credeți că trebuie să fiți fără păcat, înainte de a vă încrede în puterea Sa de a mântui? Dacă aceasta este lupta din mintea voastră, mă tem că nu veți obține nicio putere, iar în final veți ajunge să fiți descurajați. După cum șarpele de aramă a fost înălțat în pustie, tot așa Hristos a fost înălțat pentru a-i atrage pe toți oamenii la Sine. Toți cei care priveau la șarpe, mijlocul pe care îl oferise Dumnezeu, erau vindecați. Tot astfel, în păcătoșenia noastră, în marea noastră nevoie, trebuie „să privim și să trăim”.
Când ne dăm seama de starea noastră neajutorată fără Hristos, nu trebuie să fim descurajați, ci trebuie să ne bazăm pe meritele unui Mântuitor răstignit și înviat. Suflet sărman, bolnav de păcat și descurajat, privește și trăiește! Isus Și-a dat cuvântul și îi va mântui pe toți cei care vin la El, prin urmare, să venim mărturisindu-ne păcatele și aducând roade vrednice de pocăință.
Isus este Mântuitorul nostru astăzi. El mijlocește pentru noi în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc și ne va ierta păcatele. Din punct de vedere spiritual, este o deosebire totală pentru noi, între a ne baza pe Dumnezeu fără nicio îndoială, ca și când ne-am afla pe o temelie sigură, și a căuta să găsim în noi înșine vreo neprihănire înainte de a veni la El. Abateți-vă privirile de la voi înșivă și îndreptați-le spre Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! Îndoiala este păcat. Dacă este cultivată în inimă, cea mai mică necredință face sufletul să fie vinovat și aduce întuneric și descurajare. (...)
Unii par să simtă că trebuie să fie puși la probă și să-I dovedească Domnului că sunt schimbați, înainte de a putea să ceară binecuvântarea Sa. Totuși aceste suflete scumpe pot să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu chiar acum. Acești oameni trebuie să aibă harul Său, spiritul lui Hristos, pentru a-i ajuta în neputințele lor, deoarece altfel nu pot să-și formeze un caracter creștin. Lui Isus Îi face plăcere să venim la El exact așa cum suntem — păcătoși, neajutorați, dependenți de El. Noi declarăm că suntem copii ai luminii, nu ai nopții, nici ai întunericului. Ce drept avem să fim neîncrezători? — Review and Herald, 22 aprilie 1884
Miercuri, 14 noiembrie 1883 — Religia adevărată înseamnă conformarea cu voința lui Dumnezeu. — Unii privesc mereu la ei înșiși, în loc să privească la Isus; dar, fraților, voi trebuie să fiți îmbrăcați în haina neprihănirii lui Hristos. Dacă vă încredeți în propria neprihănire, sunteți cu adevărat slabi, deoarece sunteți expuși la săgețile lui Satana și, după privilegiile de care vă bucurați acum, veți avea de întâmpinat lupte aspre. Voi sunteți prea reci. Lucrarea este împiedicată de faptul că vă lipsește acea dragoste care a ars în inima lui Hristos. Voi aveți prea puțină credință. Voi așteptați puțin și, ca urmare, primiți puțin și sunteți mulțumiți cu un succes foarte mic. Voi sunteți înclinați spre autoamăgire și aveți tendința de a vă mulțumi cu o formă de evlavie. Acest fapt nu va da rezultate niciodată.
Trebuie să aveți o credință vie în inimă. Adevărul trebuie să fie predicat cu putere de sus. Voi puteți să ajungeți la inima oamenilor numai dacă Isus lucrează prin eforturile voastre. Fântâna este deschisă, iar noi putem să fim înviorați și, la rândul nostru, să-i înviorăm și pe alții. Dacă sufletul vostru ar fi însuflețit de adevărurile solemne și clare pe care le predicați, răceala inimii, indiferența și nepăsarea ar dispărea, iar ceilalți ar simți influența zelului și a seriozității voastre.
Religia adevărată este nici mai puțin, nici mai mult decât conformarea cu voința lui Dumnezeu și ascultarea de tot ce a poruncit El. În schimb, El ne dă viață spirituală, ne atribuie neprihănirea lui Hristos și promovează exercitarea sănătoasă și fericită a celor mai bune însușiri ale minții și ale inimii. Bogățiile nemărginite, slava și binecuvântarea vieții veșnice sunt revărsate asupra noastră cu condiții atât de simple, încât aduc darul neprețuit la îndemâna celor mai sărmani și mai păcătoși. Trebuie doar să ascultăm și să credem. Poruncile Sale nu sunt chinuitoare; ascultarea de cerințele Sale este esențială pentru fericirea noastră, chiar și în viața aceasta. — Review and Herald, 27 mai 1884
Luni, 19 noiembrie 1883 — Privește la El și trăiește. — Cât de mulți fac din mersul pe calea cea îngustă a sfințirii o lucrare foarte anevoioasă. Pentru mulți, pacea și liniștea acestei căi binecuvântate nu pare a fi mai aproape astăzi decât a fost în trecut. Ei caută departe ceva ce este aproape. Ei fac să fie complicat ceva ce Isus a făcut să fie foarte simplu. El este „Calea, Adevărul și Viața”. Planul de Mântuire a fost descoperit cu claritate în Cuvântul lui Dumnezeu, dar înțelepciunea lumii a fost căutată prea mult, iar înțelepciunea neprihănirii lui Hristos a fost căutată prea puțin. Sufletele care ar fi putut să se odihnească în dragostea lui Isus s-au îndoit și au fost îngrijorate cu privire la multe lucruri.
Mărturiile prezentate aici nu sunt o expresie a unei mari credințe. Nu este greu să crezi că Isus îi va ierta pe alții, dar pare a fi imposibil ca fiecare să exercite o credință vie pentru sine însuși. Totuși, iubiți frați, oare este de folos să vă exprimați îndoielile cu privire la dispoziția lui Hristos de a vă primi? Mă tem că depindeți prea mult de sentimente, făcând din ele un criteriu. Voi pierdeți mult prin comportamentul acesta. Voi vă slăbiți propriul suflet și slăbiți și sufletele celor care privesc la voi.
Trebuie să vă încredeți în Isus pentru voi înșivă, să vă însușiți făgăduințele lui Dumnezeu pentru voi înșivă, deoarece, altfel, cum puteți să-i învățați pe alții să aibă o încredere smerită și sfântă în El? Voi simțiți că v-ați neglijat datoriile și că nu v-ați rugat așa cum ar fi trebuit.
Voi păreți a fi departe de Isus și credeți că El S-a îndepărtat de voi, dar voi sunteți cei care v-ați despărțit de El. Domnul așteaptă să vă întoarceți. El îl va primi pe cel cu inima smerită. Buzele Sale ne-au asigurat că El este mai doritor să le dea Duhul Sfânt celor ce I-L cer, decât sunt părinții doritori să le dea daruri bune copiilor lor.
Noi suntem răniți, întinați de păcat; ce trebuie să facem pentru a fi vindecați de lepra lui? Atât cât stă în puterea voastră, curățiți-vă templul sufletului de orice întinare, apoi priviți la „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1,29).
Dacă sunteți conștienți de lipsurile voastre, nu vă dedicați toate puterile pentru a le prezenta și pentru a vă plânge de ele, ci priviți și trăiți! Domnul Isus este singurul nostru Mântuitor și, în ciuda faptului că milioane de oameni care au nevoie să fie vindecați vor respinge mila oferită de El, niciunul dintre cei ce se încred în meritele Sale nu va fi lăsat să piară.
De ce refuzați să veniți la Isus și să primiți odihna și pacea? Voi puteți să aveți binecuvântarea în dimineața aceasta. Satana vă sugerează că sunteți neajutorați și nu puteți să aduceți binecuvântare asupra voastră înșivă. Este adevărat, voi sunteți neajutorați. Totuși înălțați-L pe Isus, spunându-i lui Satana: „Eu am un Mântuitor. Mă încred în El, iar El nu va îngădui niciodată să fiu înfrânt. În Numele Său, voi triumfa. El este neprihănirea mea și cununa bucuriei mele.” Nimeni să nu simtă că situația lui este disperată, deoarece nu este astfel.
Poate că vi se pare că sunteți păcătoși și pierduți, dar tocmai acesta este motivul pentru care aveți nevoie de un Mântuitor. Dacă aveți păcate de mărturisit, nu pierdeți timpul. Aceste clipe sunt de aur. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1,9). Cei care sunt flămânzi și însetați după neprihănire vor fi săturați, deoarece Isus a făgăduit lucrul acesta. Ce Mântuitor prețios! Brațele Sale sunt deschise pentru a ne primi, iar inima Sa cea mare și plină de dragoste așteaptă să ne binecuvânteze. — Review and Herald, 1 iulie 1884
Falsa sfințire — 1885. — A fost un om, un pastor neadventist, pe nume Brown, probabil că îl cunoașteți. 50 El a pretins că este sfânt. „Ideea pocăinței”, spunea el, „nu se află în Biblie”. „Dacă vine cineva la mine și spune că el crede în Isus, eu îl primesc direct în biserică, indiferent dacă este botezat sau nu. Am făcut astfel cu mulți oameni. Și”, spune el, „eu nu am săvârșit niciun păcat de șase ani.”
„Pe acest vapor sunt unii”, spune el, „care cred că noi suntem sfințiți prin păzirea Legii. Pe acest vapor se află o femeie, pe nume White, care predică lucrul acesta.”
Eu am auzit aceste cuvinte, m-am dus la el și i-am spus: „Frate Brown, oprește-te chiar acum. Nu pot să îngădui ca această declarație să continue. Ellen White nu a spus niciodată astfel de lucruri în scrierile ei, nici nu a vorbit vreodată despre așa ceva, deoarece noi nu credem că Legea sfințește pe cineva.
Noi credem că trebuie să respectăm acea Lege, deoarece altfel nu vom fi mântuiți în Împărăția cerurilor. Călcătorul Legii nu poate fi mântuit în Împărăția slavei. Legea nu sfințește pe nimeni, nici nu ne mântuiește. Acea Lege este valabilă și strigă: «Pocăiește-te, pentru ca păcatele tale să poată fi șterse!” Apoi, cel păcătos merge la Isus și, când el făgăduiește că va respecta cerințele Legii, Domnul șterge petele vinovăției lui și îl eliberează, dându-i putere de la Dumnezeu.” — Manuscrisul 5, 1885
Libertatea de a călca poruncile este o amăgire — 1886. — Veți auzi strigătul: „Crede doar!” Și Satana crede și se înfioară. Noi trebuie să avem o credință care lucrează din dragoste și curăță inima. Predomină ideea că Hristos a făcut totul pentru noi, că noi putem continua să călcăm poruncile și că nu vom fi considerați răspunzători. Aceasta este cea mai mare amăgire pe care vrăjmașul a conceput-o vreodată. Noi trebuie să luăm hotărârea de a nu călca poruncile cu niciun preț și de a fi în acea stare de evlavie, încât să-i putem învăța pe alții despre lucrurile spirituale. — Manuscrisul 44, 1886
Putere morală prin Isus — 1886. — Domnul Hristos a știut că omul nu poate să biruiască fără ajutorul Său. Prin urmare, El a fost de acord să Se dezbrace de haina Sa regală și să îmbrace natura Sa divină în veșmântul naturii omenești, pentru ca noi să fim bogați. El a venit pe pământul acesta, a suferit și poate să simtă împreună cu noi și știe bine cum să ne ajute să biruim. Domnul a venit să-i aducă omului putere morală și nu dorește ca omul să înțeleagă că el nu ar avea nimic de făcut, deoarece fiecare are o lucrare de făcut pentru sine însuși, iar prin meritele lui Isus, noi putem să biruim păcatul și pe Diavolul. — Manuscrisul 46, 1886
O religie sentimentală falsă care micșorează gravitatea păcatului — 1887. — „Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou.” Cred cu toată inima mea că Duhul lui Dumnezeu este retras din lume și că aceia care au avut ocazii și o mare lumină și nu le-au folosit vor fi primii care vor fi părăsiți de El. Ei L-au întristat pe Duhul lui Dumnezeu. Lucrarea actuală a lui Satana asupra inimilor, asupra bisericilor și asupra popoarelor ar trebui să-l uimească pe fiecare cercetător al profeției. Sfârșitul este aproape. Bisericile noastre trebuie să se trezească. Fiecare membru trebuie să experimenteze în inima lui puterea lui Dumnezeu de convertire a inimii și atunci vom vedea lucrarea adâncă a Duhului lui Dumnezeu. Iertarea de păcat nu este singura urmare a morții lui Isus. El a adus o jertfă infinită nu numai pentru ca păcatul să fie îndepărtat, ci și pentru ca natura omenească să fie refăcută, reînfrumusețată, reconstruită din ruinele ei și făcută să fie potrivită pentru prezența lui Dumnezeu. (...)
Domnul Hristos este scara pe care văzut-o Iacov, a cărei bază se sprijinea pe pământ și al cărei vârf atingea cerurile cele mai înalte. Aceasta arată metoda rânduită pentru mântuire. Noi trebuie să urcăm treaptă cu treaptă pe scara aceasta. Dacă va fi cineva dintre noi mântuit în cele din urmă, va fi mântuit prinzându-se de Isus, așa cum se prinde de treptele unei scări. Pentru cel credincios, Hristos este făcut înțelepciune și neprihănire, sfințire și răscumpărare. (...)
Cei care cred că stau neclintiți, din cauză că au adevărul, vor avea căderi îngrozitoare, dar ei nu au adevărul așa cum este el în Isus. Un moment de neatenție poate să ducă sufletul la o distrugere ireparabilă. Un păcat conduce la al doilea, iar al doilea pregătește calea pentru un al treilea și așa mai departe. În calitate de soli credincioși ai lui Dumnezeu, trebuie să Îl rugăm fără încetare să ne păzească prin puterea Sa. Dacă ne abatem de la datorie un singur centimetru, suntem în pericolul de a cădea în capcana păcatului, care ne duce la pierzare. Pentru fiecare dintre noi este speranță, dar numai pe o singură cale — prinzându-ne cu putere de Hristos și exercitând fiecare energie pentru a atinge desăvârșirea caracterului Său.
Această religie sentimentală falsă, care micșorează gravitatea păcatului și care insistă fără încetare asupra dragostei lui Dumnezeu față de cel păcătos, îl încurajează pe păcătos să creadă că Dumnezeu îl va mântui, în timp ce el continuă în păcat și știe că este păcat. Aceasta este calea pe care merg mulți dintre cei ce pretind a crede adevărul prezent. Adevărul este ținut departe de viața lor și acesta este motivul pentru care adevărul nu mai are puterea de a convinge și de a converti sufletul. Fiecare energie trebuie să fie exercitată la maximum pentru a părăsi lumea, obiceiurile, practicile și moda ei. (...)
Dacă renunțați la păcat și exercitați o credință vie, bogățiile binecuvântărilor Cerului vor fi ale voastre. — Scrisoarea 53, 1887
A Doua Venire pune capăt pregătirii sufletului — 1888. — Haina caracterului vostru trebuie să fie spălată în izvorul deschis pentru păcat și necurăție, până când ajunge să fie fără pată. Vrednicia voastră morală va fi cântărită în balanța Sanctuarului și, dacă sunteți găsiți prea ușori, veți suferi o pierdere veșnică. Orice asprime, orice răutate trebuie să fie înlăturate din caracterul vostru înainte să vină Isus, deoarece, atunci când vine El, pregătirea fiecărui suflet s-a încheiat.
Dacă nu ați lăsat deoparte invidia și gelozia, ura împotriva altora, nu puteți să intrați în Împărăția lui Dumnezeu. Voi nu ați face altceva decât să duceți cu voi aceleași înclinații, dar, în lumea viitoare, nu se va găsi nimic de felul acesta. Acolo nu va exista nimic altceva decât bucurie și armonie. Unii vor avea coroane mai strălucitoare decât alții, dar nu va fi niciun gând de gelozie în inima niciunuia dintre cei răscumpărați. Fiecare va fi pe deplin mulțumit, deoarece fiecare va fi răsplătit după faptele lui. — Signs of the Times, 10 februarie 1888