Solii alese 3

Raportul interviului

Raportul unei adunări a consiliului școlii bisericii sanatoriului [din California], care s-a desfășurat la „Elmshaven”, Sanatoriu, California, joi dimineață, 14 ianuarie 1904.

Ellen White a vorbit pentru un timp, spunând următoarele:

De-a lungul anilor, am primit multe îndrumări cu privire la importanța păstrării unei discipline ferme în cămin. Am încercat să scriu aceste îndrumări și să le prezint altora. Într-una dintre cărțile care urmează să fie publicată din scrierile mele [Educație], se va afla un material suplimentar considerabil cu privire la educarea copiilor.

Cei care își asumă responsabilitățile părintești ar trebui să se gândească mai întâi dacă vor fi în stare să-i înconjoare pe copiii lor cu influențe corespunzătoare. Căminul este atât o biserică a familiei, cât și o școală a familiei. Atmosfera din cămin ar trebui să fie atât de spirituală, încât toți membrii familiei, părinți și copii, să fie binecuvântați și întăriți prin faptul că sunt împreună. Influențele cerești au un rol educativ. Cei care sunt înconjurați de astfel de influențe sunt pregătiți să intre în școala cerească.

Mamele trebuie să fie în stare să-i învețe pe micuții lor cu înțelepciune în primii ani ai copilăriei. Dacă fiecare mamă ar fi capabilă să facă lucrul acesta și și-ar lua timp să-i învețe pe copiii ei lecțiile pe care trebuie să le învețe în anii timpurii, atunci toți copiii ar putea să fie ținuți în școala familiei până la vârsta de opt, nouă sau zece ani.

Totuși multe femei care intră în relația căsătoriei nu reușesc să își dea seama de toate responsabilitățile sfinte pe care le implică rolul de mamă. Din nefericire, multe nu au capacitatea de a educa. În multe cămine există doar puțină disciplină, iar copiilor li se îngăduie să facă tot ce le place. Astfel de copii aleargă încoace și încolo și nimeni din cămin nu este în stare să-i îndrume corect; nimeni nu are tactul înțelept cu care să-i poată învăța cum să-i ajute pe tata și pe mama, nimeni nu poate să pună corespunzător acea temelie care ar trebui să se afle la baza educației lor viitoare. Copiii care se află în această situație nefericită sunt cu adevărat demni de milă. Dacă nu li s-ar acorda ocazia de a primi o educație corespunzătoare în afara căminului, ei ar fi lipsiți de multe privilegii pe care fiecare copil are dreptul să le aibă. Aceasta este lumina care mi-a fost prezentată.

Aceia care nu sunt în stare să-i educe pe copiii lor nu ar fi trebuit să-și asume niciodată responsabilitățile de părinte. Dar deciziile lor greșite ar trebui oare să ne determine să nu facem niciun efort pentru a-i ajuta pe micuții lor să-și formeze caractere frumoase? Dumnezeu dorește să tratăm aceste probleme într-un mod înțelept.

Școlile bisericilor trebuie să fie asociate cu sanatoriile. — În sanatoriile noastre, trebuie să menținem un standard înalt. În aceste instituții trebuie să fie angajate, ca medici, administratori și personal medical, numai persoane care își țin casa în rânduială. Comportamentul copiilor are o influență convingătoare asupra tuturor celor care vin la aceste sanatorii. Dumnezeu dorește ca influența aceasta să fie reformatoare. Lucrul acesta poate fi realizat, dar este necesar să avem grijă. Tatăl și mama trebuie să acorde o atenție specială educării fiecărui copil. Totuși voi știți cum sunt familiile din această regiune. Părinții înțeleg care este situația. Felul în care mi-a fost prezentată îmi arată că influența exercitată asupra

copiilor mici nu este aceea care ar trebui să fie, iar acest fapt este o rușine. Fiecare dintre ei trebuie să fie pus să îndeplinească o lucrare folositoare. Lor trebuie să li se spună ce să facă. Dacă tatăl nu poate să fie cu ei, mama trebuie să fie învățată cum să-i educe. De când am fost aici, mi-a fost dată lumina că lucrul cel mai bun care poate fi făcut este acela de a avea o școală. Nu m-am gândit deloc că trebuie să fie primiți în școală copiii foarte mici. Totuși cel mai bine ar fi să avem școala aceasta pentru cei de vârsta la care pot să învețe și să avem profesori care să-i disciplineze. Noi avem o școală aici, deoarece în cealaltă școală [publică] nu poate fi predat Cuvântul lui Dumnezeu. Fratele nostru [Anthony] care predă în școala aceea este perfect capabil să se îngrijească de o școală în care este predat Cuvântul lui Dumnezeu. El este pe deplin capabil să facă lucrarea aceasta. El are deja un loc de muncă, ei l-au angajat și, atâta vreme cât îl lasă să stea fără dificultăți, ar fi mai bine să lucreze acolo.

Privilegiile unei școli pentru copiii mai mici. — Aici este o lucrare care trebuie să fie făcută pentru familii și pentru copiii care sunt în vârstă de șapte, opt și nouă ani. Ar trebui să avem o clasă în care copiii aceștia să poată fi învățați. În școală, vor învăța lucruri pe care adesea nu le învață în afara ei, cu excepția faptului că le învață de la alte persoane cu care vin în contact. (...)

Prin urmare, se pare că întrebarea se referă la frecventarea școlii de către acești copii. Aș dori să știu de la părinți, de la fiecare dintre ei, dacă se simt pe deplin mulțumiți de copiii lor așa cum sunt, fără a fi trimiși la școală — la o școală în care se predau studii biblice, în care este ordine, disciplină și care încearcă să găsească pentru ei ceva de făcut care să le ocupe timpul. Nu cred că va fi cineva care să aibă obiecțiuni, dacă oamenii ajung să înțeleagă acest fapt.

Contextul sfaturilor anterioare. — Când am auzit obiecțiile pentru care copiii nu pot să meargă la școală până la vârsta de zece ani, am dorit să vă spun că, în vremea când mi-a fost dată lumina că nu trebuie să trimitem copiii la școală până când nu sunt suficient de mari pentru a fi învățați, nu exista nicio școală a păzitorilor Sabatului. Copiii trebuiau să fie învățați în cămin pentru a ști cum să se comporte când urmau să meargă la școală, așa încât să nu fie duși în rătăcire. Nelegiuirea care se petrece în școlile obișnuite este aproape dincolo de imaginație.

Aceasta era situația, iar eu sunt foarte tulburată de ideea celor care spun: „Sora White a spus așa și așa, aceasta sau aceea, iar noi vom face exact așa cum a spus ea.”

Dumnezeu dorește ca toți să avem o judecată echilibrată și să gândim logic. Circumstanțele schimbă condițiile. Circumstanțele schimbă relația dintre lucruri.

O biserică a școlii în comparație cu o educație deficitară în cămin. — Aici se află un sanatoriu, iar acesta trebuie să aibă influența cea mai nobilă cu putință în interior și în afară. Prin urmare, dacă oamenii văd venind la sanatoriu copii cu privirea ageră, cu ochi de pisică sălbatică, zburdând încolo și încoace, neavând nimic de făcut și începând să facă pozne și toate aceste lucruri, acest fapt este dureros pentru aceia care doresc să păstreze reputația școlii. Prin urmare, din lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu, eu declar că, dacă o familie nu are capacitatea de a-i educa pe copii, nici de a-i disciplina și de a-i ține sub control, cerându-le să fie ascultători, lucrul cel mai bun este să-i punem într-un loc unde vor asculta. Să-i punem într-un loc unde li se va cere să asculte, deoarece ascultarea este mai bună decât jertfa. În fiecare familie trebuie să fie cultivat un comportament bun.

Noi îi educăm pe micuții lui Dumnezeu în familiile noastre. Așadar, ce fel de educație le dăm? Cum sunt cuvintele noastre? Sunt ele nestăpânite, neatente și neglijente? Se manifestă o atitudine arogantă, asupritoare? Au loc certuri sau conflicte, deoarece părinții nu au capacitatea de a trata situațiile? Domnul dorește să luăm în considerare toate lucrurile. Fiecare părinte are o problemă de rezolvat: Ce gândesc copiii mei? Unde sunt ei? Cresc ei pentru Dumnezeu sau pentru Diavolul? Toate aceste lucruri trebuie să fie luate în considerare.

Cartea care va fi publicată va avea mult de spus cu privire la marile principii care trebuie să fie aplicate în educarea copiilor încă de când se află în brațele mamei. Vrăjmașul va lucra tocmai prin acei copii, dacă nu sunt disciplinați. Cineva îi disciplinează. Dacă mama și tatăl nu fac lucrul acesta, îl va face Diavolul. Aceasta este situația. El va prelua controlul. (...)

Nu voi spune atât de mult acum, deoarece doresc să înțeleg exact despre ce trebuie să vorbesc. Doresc să-mi fie prezentate motivele pentru care copiii nu trebuie să meargă la școală.

Grădinița de la Battle Creek

Am fi putut să facem același lucru pe care l-au făcut cei de la Battle Creek. Ei m-au dus din loc în loc în azilul pentru orfani [Casa Haskell] din Battle Creek. Copiii de cinci ani și mai mari erau așezați la niște mese mici. Educația era în conformitate cu programa pentru grădiniță: erau învățați cum să lucreze și cum să aranjeze lucruri. Aveau o grămadă mare de nisip de calitate bună și îi învățau pe copii cum să lucreze împreună, cum să confecționeze corabia lui Noe și cum să facă animalele să intre în corabie. Toți făceau acest fel de lucruri.

Eu am încredere deplină în abilitatea sorei Peck, totuși, dacă ea se va ocupa de toate lucrurile de care s-a ocupat până acum — iar eu sunt mulțumită de faptul că sunt exact lucrurile care ar trebui să fie făcute —, ar trebui să fie încă o educatoare, nu credeți?

Sora Peck [una dintre asistentele literare ale lui Ellen G. White, care lucra ca învățătoare la școala bisericii]: Eu cred că dacă am făcut lucrarea în mod satisfăcător și dacă vom fi în situația de a avea copii mai mulți, ar trebui să fie un ajutor suplimentar.

Lumina primită cu privire la „aceste lucruri”

Ellen White: Ideile mele au fost exprimate fără să fi fost prelucrate, o frântură aici și o frântură acolo. Eu am scris, dar nu totul. Mai am mult de scris. Vreau să mă ocup de lucrurile pe care le-am spus. Mai întâi aș dori să înțelegeți următoarele. Aceasta este lumina care mi-a fost dată cu privire la aceste lucruri.

Aici sunt copii isteți. Sunt copii de cinci ani care, din punct de vedere al capacităților, pot fi educați la fel de bine cum sunt educați mulți copii de zece ani, iar aceștia pot să înțeleagă subiectele prezentate de mame.

Atâta vreme cât copiii lui Willie57 se află și locuiesc aici, aș dori să învețe la o școală. Dacă grădinița poate fi afiliată școlii, prin adăugarea unei camere la clădire pentru astfel de elevi, toți ar trebui să simtă responsabilitatea de a contribui la construcția acelei camere. Cu privire la mamele care doresc să își țină copiii acasă și care sunt pe deplin competente și ar prefera să-i educe ele însele, nimeni nu are vreo obiecție. Ele pot să facă astfel. Totuși trebuie să fie asigurate mijloace astfel încât toți copiii celor care sunt angajați în această fabrică de alimente și în acest sanatoriu și în alte activități care se desfășoară aici să beneficieze de o educație. Noi trebuie să o realizăm la standardele cele mai înalte.

Pastorul C. L. Taylor: Soră White, aș dori să pun o întrebare cu privire la responsabilitatea părinților și la relația dintre această responsabilitate și școala bisericii. Așadar, să presupunem că am un băiat — am unul de șapte ani. Noi suntem întru totul capabili să îl educăm și ne-am pregătit să îndeplinim această lucrare. Să presupunem că alegem să nu ne asumăm această responsabilitate, ci îl neglijăm pe băiat, îl lăsăm să se rătăcească. Oare ajunge să fie responsabilitatea bisericii să facă lucrarea pe care aș putea să o fac eu, dacă aș dori? Aceasta este întrebarea. Dacă nu am grijă de băiat, când pot, când sunt în stare să fac acest lucru, oare ar trebui să-i cer bisericii să facă acest lucru în locul meu?

Sora White: Voi puteți să vă îngrijiți de el, dar faceți lucrul acesta cu adevărat?

Pastorul William C. White: Ea nu se referă la experiența ta personală.

Ellen White: Biserica aflată în această regiune este o biserică influențabilă. Ea este supusă influențelor din afară. Aceste influențe sunt aduse continuu pentru a ne pune la încercare. Întrebarea este: Va fi ea unită și, dacă va fi necesar, va pregăti o cameră — care nu va costa infinit de mult —, o cameră pentru ca acești copii să vină și să primească o educație, să aibă un învățător și să fie crescuți aici, unde pot să fie pregătiți pentru o școală superioară? Aceasta este întrebarea.

Felul de educație de care au nevoie copiii

Acești copii mici ar trebui să beneficieze de o educație, atât cât pot să primească într-o școală. Ei ar trebui să beneficieze de disciplina primită într-o școală, sub îndrumarea unei persoane care știe cum să se ocupe de copii, în funcție de temperamentele lor diferite. Acea persoană ar trebui să se străduiască să-i facă pe copii să își înțeleagă responsabilitățile unii față de alții și responsabilitatea față de Dumnezeu. Mintea lor ar trebui să fie înrădăcinată în principiile care urmează să-i pregătească pentru un nivel școlar tot mai înalt.

Există o școală mai înaltă, unde toți ar trebui să învățăm, iar dacă acești copii nu sunt crescuți pentru a-și forma obiceiuri și gânduri corecte și nu sunt disciplinați corect, mă întreb cum vor intra vreodată în școala cerească? Unde este respectul lor? Unde sunt ideile prețioase pe care ar trebui să le cultive? Cu privire la toate aceste lucruri, trebuie să aibă loc o experiență de fiecare zi.

Când merge dintr-o parte în alta în casă, mama nu trebuie să fie iritată, să-l certe pe copil și să spună: „Îmi stai în cale și vreau să te dai la o parte, mai bine ieși afară!” sau alte astfel de lucruri. Ea trebuie să-i trateze pe copiii ei întocmai cum i-ar trata Dumnezeu pe copiii Săi mai mari. El ne numește copii în familia Sa. El dorește să fim educați în conformitate cu principiile Cuvântului lui Dumnezeu. El vrea ca această educație să înceapă cu acești micuți. Dacă mama nu are tact și înțelepciune, dacă nu știe cum să se ocupe de mintea omenească, ar trebui să-i încredințeze pe copii cuiva care îi va disciplina și le va modela mintea.

Așadar, am prezentat aceste lucruri în așa fel încât să poată fi înțelese? Există vreun punct, Willie, care se află în carte și pe care nu l-am abordat aici?

William C. White: Nu știu. Constat, mamă, că poporul nostru de pretutindeni din State și din întreaga lume, trebuie să spun, uneori, face reguli generale pe baza unei declarații izolate.

Prin urmare, când am studiat Biblia și scrierile tale, am ajuns să cred că există un principiu aflat la baza fiecărui subiect și că nu putem înțelege corect regula, dacă nu înțelegem principiul.

Am crezut că, în unele dintre declarațiile care au creat destul de multe controverse — așa cum sunt sfaturile cu privire la folosirea untului și declarația că mama este singurul învățător pe care un copil trebuie să îl aibă până la vârsta de opt sau zece ani —, am avut privilegiul de a înțelege principiul. Eu am crezut că în studiul acelor declarații ar trebui să recunoaștem că fiecare poruncă a lui Dumnezeu a fost dată împreună cu harul și a luat în considerare circumstanțele.

Dumnezeu a zis: „Ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă”, și totuși Hristos explică legea divorțului ca fiind dată din cauza împietririi inimilor oamenilor. Din cauza degenerării oamenilor, a fost îngăduită o lege a divorțului, care nu s-a aflat în planul inițial al lui Dumnezeu. Eu cred că, referitor la astfel de declarații izolate, cum ar fi protestul tău împotriva consumului de unt și declarația că un copil nu ar trebui să aibă niciun alt învățător în afară de mamă până la vârsta de opt sau zece ani, trebuie să fie înțeles principiul.

Prin urmare, când ți-a fost dată viziunea aceea cu privire la consumul de unt, ți-a fost prezentată starea lucrurilor, și anume oameni care consumau unt plin de microbi. Ei îl foloseau la prăjit și gătit, iar consumarea lui era dăunătoare. Totuși, mai târziu, când cei din poporul nostru au cercetat principiul implicat, au constatat că, deși untul nu este cel mai bun, ar putea să nu fie atât de rău ca alte rele și, în unele cazuri, îl consumă.

Eu am presupus că problema cu privire la școala aceasta a fost asemănătoare. Planul ideal este ca mama să fie învățătorul — un învățător inteligent, asemenea celui pe care l-ai descris în dimineața aceasta. Totuși cred că a fost o mare daună adusă lucrării noastre din Maine și până în California și din Manitoba până în Florida, din cauză că poporul nostru a luat acea declarație cu privire la faptul că, până la vârsta de opt sau zece ani, un copil nu trebuie să aibă niciun alt învățător, cu excepția mamei, ca fiind o interdicție categorică, în urma căreia copiii nu au beneficiat de privilegiile școlii. Dacă înțeleg bine, aceasta este adevărata problemă pe care o avem de discutat aici.

Când frații vor cerceta subiectul acesta din punctul de vedere al binelui copilului, din punctul de vedere al corectitudinii față de părinți, atât cât pot eu să înțeleg, vor recunoaște că există situații în care ar fi mai bine ca un copil să beneficieze de privilegiile școlii, decât să fie neglijat. Totuși există regula că un copil nu trebuie să aibă alți învățători, cu excepția părinților, până la vârsta de opt sau zece ani. Aceasta pune capăt discuțiilor. (...)

Sora White: Ei bine, dacă părinții nu au înțeles, ai putea să te oprești chiar aici. Prin urmare, trebuie să facem planuri, deoarece există destul de mulți părinți care nu și-au asumat responsabilitatea de a se disciplina pe ei înșiși. (...)

Eu cred că oamenii aflați aici, care sunt înstăriți, pot să contribuie fiecare cu câte ceva pentru a susține o școală pentru alții. Eu sunt dispusă să fac lucrul acesta. Nu cred că banii ar trebui să fie un considerent care să intre în discuție. [Noi vorbim mereu despre] „cheltuială”, „cheltuială”, „cheltuială” — până la urmă este o nimica toată să avem povara acestei cheltuieli mărunte.

Stabilirea unui model

William C. White: Deoarece au fost menționați copiii mei, aș dori să spun un cuvânt despre acest lucru. Interesul meu cu privire la rezultatul acestei întrevederi nu are nicio legătură cu copiii mei. Interesul meu cu privire la rezultatul acestei întrevederi are legătură cu influența lui asupra lucrării noastre de pretutindeni. De la început și până acum, interesul meu pentru școala aceasta nu a avut legătură, în principiu, cu copiii mei. (...)

Toată lumea știe că sora Peck are multă experiență în predare și că are patru ani de experiență în colaborarea cu mama, ocupându-se de scrierile ei și ajutând-o să pregătească o carte despre educație. Interesul meu cel mai mare pentru școală nu a avut în vedere familia mea, nici doar biserica din St. Helena.

Interesul meu pentru această școală constă în faptul că noi avem privilegiul de a stabili un model. Succesele și eșecurile, precum și conducerea acestei școli vor influența lucrarea școlilor bisericii noastre de pretutindeni în California și mult mai departe, datorită experienței îndelungate a sorei Peck în calitate de învățătoare, cât și a colaborării cu tine, mamă, în pregătirea cărții despre educație. Toate aceste lucruri au făcut ca școala aceasta să fie ca o cetate așezată pe un munte.

Prin urmare, îngrijorarea legată de regulile cu privire la copiii mici nu a fost cauzată în principal de faptul că au fost neglijați copiii mei, ci de faptul că s-au stabilit reguli pe care le consider foarte nemiloase. Felul în care au fost aplicate le face un mare rău copiilor noștri mai mici.

Subiectul grădiniței

Lumea îndeplinește o mare lucrare pentru copii prin intermediul grădinițelor. În locurile unde avem instituții și ambii părinți sunt angajați, aceștia ar fi bucuroși să-și trimită copiii la o grădiniță. Am fost convins că, în multe dintre bisericile noastre, o grădiniță organizată corespunzător pentru câteva ore pe zi ar fi o mare binecuvântare. Mamă, nu am găsit în învățăturile, regulile sau sfaturile tale pentru poporul nostru nimic care să fie împotriva acestei idei. Totuși regulile impuse de conducătorii școlii noastre au nimicit complet în multe părți ale țării orice efort de a înființa grădinițe pentru copiii noștri.

Sunt câteva cazuri în care ei sunt de partea îndeplinirii acestei lucrări. Dr. Kellogg face acest lucru în școala lui pentru orfani, pe care ai văzut-o și ai lăudat-o, și mai sunt câteva alte locuri în care este îndeplinită această lucrare. Cei de la Berrien Springs au îndrăznit vara trecută să aducă un educator pentru grădiniță și să îngăduie ca această parte a lucrării să beneficieze de o oarecare atenție. Totuși, în general, în aproape nouă zecimi din teritoriu, regulile impuse de conducătorii școlii noastre nimicesc complet această parte a lucrării.

Ellen White: Ei bine, trebuie să fie făcută o reformă în domeniul acesta.

William C. White: Regulile din această școală și motivele care mi-au fost prezentate întotdeauna pentru aceste reguli s-au bazat pe declarația ta că mama copilului trebuie să fie singurul lui învățător până la vârsta de opt sau zece ani. Eu am crezut că, pentru binele cel mai mare al lucrării școlilor noastre din întreaga lume, avem privilegiul unor întrevederi de felul celei pe care am avut-o în dimineața aceasta și, de asemenea, de a înțelege principiul care stă la baza acestor lucruri.

Ellen White: Da, este bine ca lucrurile să fie prezentate cu claritate. Prin urmare, nu vei găsi niciodată o ocazie mai bună de a o avea pe sora Peck pentru a se ocupa chiar și de copiii mai mici. Trebuie să fie o cale de rezolvare, într-un fel.

Cu privire la spațiu, deoarece trebuie să existe o cameră, întreb dacă este cel mai bine să fie construită chiar în clădirea școlii sau trebuie să fie separată. Mie mi se pare că ar putea să fie o clădire separată. Nu știu cum ar fi cel mai bine. Acest fapt trebuie să fie cercetat — avantajele și dezavantajele. Cred că sora Peck ar putea să spună mai bine decât oricare dintre noi cum ar trebui să fie. (...)

Ar putea școala să aducă un deserviciu?

C. L. Taylor: Am discutat despre acest subiect, și anume că școala bisericii nu va fi o binecuvântare pentru o comunitate, dacă ajunge să preia responsabilitatea pe care ar trebui să o poarte părinții înșiși. Iar dacă vom începe să investim banii într-o construcție, nu contează dacă va fi o clădire sau doar o cameră. Totuși, dacă preluăm responsabilitatea pe care ar trebui să și-o asume părinții, atunci școala bisericii va ajunge o capcană sau o piedică, în loc de a fi o binecuvântare. Aceasta este tot ce am auzit spunându-se când s-a ajuns la punctul despre școală. (...)

Sora Peck: Cu privire la punctul acesta, soră White, am avut în minte o întrebare. Care este datoria noastră ca învățători? Este aceea de a încerca să-i ajutăm pe părinți să înțeleagă și să își asume responsabilitatea sau ar trebui să preluăm noi responsabilitatea lor, luându-i pe copii la școală?

Ellen White: Dacă ei nu și-au înțeles responsabilitatea din toate cărțile, scrierile și predicile, ai putea să le-o repeți de acum și până la venirea Domnului și nu vor simți nicio povară. Nu este de folos să vorbim despre responsabilitate, când ei nu au simțit-o niciodată.

O școală care creează o impresie favorabilă

Dorim să avem o școală asociată cu sanatoriul. Mi-a fost descoperit că, oriunde există un sanatoriu, trebuie să fie și o școală, iar școala aceea trebuie să fie condusă în așa fel încât să lase o impresie bună asupra tuturor celor care vor vizita sanatoriul. Oamenii vor vizita școala aceea și vor vedea cum este administrată. Școala nu trebuie să fie departe de sanatoriu, așa încât ei să poată afla despre ea.

În administrarea școlii trebuie să fie asigurată disciplina cea mai bună cu putință. Când învață, elevii nu pot să facă tot ce doresc. Ei trebuie să renunțe la dorințele lor și să se supună disciplinei. Aceasta este o lecție care, în destul de multe familii, încă nu a fost învățată. Totuși noi auzim: „Oh, lăsați-i să facă lucrul acesta! Sunt doar niște copii. Vor învăța când vor ajunge mai mari.”

Ei bine, vreau să vă spun că, îndată ce un copil aflat în grija mea a început să dea pe față simțăminte aprinse și să se trântească pe jos, nu a făcut acest lucru decât o singură dată. Nu am lăsat ca Diavolul să lucreze tocmai prin copilul acela și să pună stăpânire pe el.

Domnul vrea să înțelegem lucrurile. El spune: „Avraam va porunci fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului”, iar noi trebuie să înțelegem ce înseamnă a porunci și să înțelegem că, dacă vrem să ne împotrivim Diavolului, trebuie să facem lucrul acesta.

Acum, nu știu dacă am reușit să ajungem mai departe de punctul de la care am început.

C. L. Taylor: Da, cred că am reușit.

L. M. Bowen: Cred că știm ce avem de făcut.

Sora Gotzian: S-a spus destul pentru a ne determina să ne gândim și să facem ceva.

Ellen White: Domnul ne vorbește serios. Da, noi am ajuns să fim un exemplu. Înțelegeți acum că sunt atât de multe sanatorii și atât de multe școli care trebuie să fie asociate cu ele. Am ajuns să ne venim în fire și să recunoaștem că trebuie să avem o influență, și anume o influență cu privire la copii. (...)

Școala voastră trebuie să fie un exemplu. Ea nu trebuie să urmeze modelul școlilor din zilele noastre. Nu trebuie să fie ca ele. Școala voastră trebuie să fie organizată după un plan care este mult mai înaintat decât al celorlalte școli. Trebuie să fie practică. Lecțiile să fie puse în practică, să nu fie doar o recitare a teoriilor.

C. L. Taylor: Sunt mulțumit că începem să facem pași în direcția aceasta. Cu toții vedem că a venit o lumină adevărată. — Manuscrisul 7, 1904