„Nebunul zice în inima lui: «Nu este Dumnezeu!»” Oamenii cei mai inteligenți de pe pământ nu sunt în stare să-L înțeleagă pe Dumnezeu. El li Se descoperă oamenilor, dar numai învăluindu-Se în mister. Căile Sale sunt dincolo de capacitatea omului de a înțelege. Oamenii trebuie să cerceteze fără încetare, să învețe fără încetare, și totuși, dincolo de descoperirile lor, se află o infinitate de lucruri neînțelese. Dacă ar putea să înțeleagă pe deplin scopurile, înțelepciunea, dragostea și caracterul lui Dumnezeu, oamenii nu ar crede în El considerându-L o Ființă infinită, ci s-ar încrede în El numai din interese personale. Dacă ar putea să-L cuprindă pe Dumnezeu, El nu ar mai fi suprem.
Unii cred că au făcut descoperiri minunate în domeniul științei. Ei citează părerile oamenilor învățați ca și când le-ar considera infailibile și prezintă deducțiile științei ca și cum ar fi niște adevăruri imposibil de combătut. Iar Cuvântul lui Dumnezeu, care este dat ca o candelă pentru picioarele călătorului obosit, este judecat prin standardul acesta și este declarat ca fiind insuficient.
Cercetarea științifică în care și-au îngăduit să se implice acești oameni s-a dovedit a fi o capcană. Le-a întunecat mintea și ei au alunecat în necredință. Ei au un simțământ al puterii și, în loc de a căuta Izvorul întregii înțelepciuni, ei triumfă datorită spoielii de cunoștințe pe care le-au obținut. Ei și-au înălțat înțelepciunea lor omenească împotriva înțelepciunii Dumnezeului celui mare și atotputernic și au îndrăznit să intre în controversă cu El. Cuvântul inspirației îi declară „nebuni” pe acești oameni.
Roadele scepticismului
Dumnezeu a îngăduit ca asupra lumii să fie revărsat un potop de lumină prin descoperirile științei și artei, dar când țin prelegeri și scriu despre aceste subiecte doar din punctul de vedere omenesc, pretinșii oameni de știință ajung fără îndoială la concluzii greșite. Dacă nu sunt călăuzite de Cuvântul lui Dumnezeu în cercetările lor, mințile cele mai mari ajung să fie încurcate în încercările lor de a cerceta relația dintre știință și revelație. Creatorul și lucrările Sale se află dincolo de capacitatea lor de înțelegere, iar pentru că ei nu pot să le explice prin legile naturale, istoria Bibliei este considerată nedemnă de încredere. Cei care se îndoiesc de veridicitatea rapoartelor Vechiului și Noului Testament vor fi conduși să facă încă un pas mai departe și să se îndoiască de existența lui Dumnezeu, iar apoi, după ce au părăsit ancora, sunt lăsați să se izbească de stâncile necredinței.
Moise a scris sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, iar o teorie corectă a geologiei nu va pretinde niciodată că a făcut descoperiri care nu pot fi armonizate cu declarațiile lui. Ideea de care se poticnesc mulți, și anume că Dumnezeu nu a creat materia când a adus lumea la existență, limitează puterea Sfântului lui Israel.
Verificați știința prin Cuvântul lui Dumnezeu. — Când constată că sunt incapabili să-L înțeleagă pe Creator și să explice lucrările Sale prin cunoștințele lor științifice nedesăvârșite, mulți se îndoiesc de existența lui Dumnezeu și îi atribuie naturii puterea Sa infinită. Acești oameni au pierdut simplitatea credinței și se îndepărtează mult de Dumnezeu în mintea și în spiritul lor. Este nevoie de o credință neclintită în divinitatea Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu. Biblia nu trebuie să fie verificată prin ideile științifice ale oamenilor, ci știința trebuie să fie verificată prin standardul acesta care nu greșește. Când Biblia face declarații cu privire la fapte din natură, știința poate fi comparată cu afirmațiile Cuvântului scris, iar o înțelegere corectă a ambelor va dovedi întotdeauna că sunt în armonie. Una nu o contrazice pe cealaltă. Întregul adevăr, fie din natură, fie din revelație, este în acord.
Pentru mintea celor cu adevărat înțelepți, cercetarea științifică va deschide domenii vaste de gândire și de informare. Ei Îl vor vedea pe Dumnezeu în lucrările Sale și Îl vor lăuda. El va fi pentru ei Cel Dintâi și Cel mai bun, iar mintea lor va fi concentrată asupra Lui. Din cauza neștiinței lor, necredincioșii care citesc Biblia doar cu scopul de a o lua în derâdere pretind că găsesc contradicții categorice între știință și revelație. Totuși felul în care omul Îl măsoară pe Dumnezeu nu va fi niciodată corect. Mintea lipsită de iluminarea Duhului lui Dumnezeu va fi întotdeauna în întuneric cu privire la puterea Sa.
Lucrurile duhovnicești trebuie înțelese duhovnicește. Cei care nu au o legătură vitală cu Dumnezeu sunt purtați într-o parte și în alta. Ei pun în față părerile oamenilor și lasă în spate Cuvântul lui Dumnezeu. Ei caută să înțeleagă afirmațiile omenești care spun că pedepsirea păcatului este contrară caracterului binevoitor al lui Dumnezeu și, în timp ce stăruie asupra bunătății infinite, încearcă să uite că există și o dreptate infinită.
Când vom avea concepții corecte cu privire la puterea, măreția și maiestatea lui Dumnezeu și cu privire la slăbiciunea omului, vom disprețui presupunerile înțelepciunii așa-zișilor mari oameni ai lumii, care nu au nimic din noblețea Cerului în caracterul lor. Nu există niciun motiv pentru care oamenii să fie lăudați sau înălțați. Nu există niciun motiv ca părerile oamenilor învățați să fie crezute, dacă ei vor să compare lucrurile divine cu concepțiile lor pervertite. Cei care Îi slujesc lui Dumnezeu sunt singurii ale căror opinii și exemple pot fi urmate în siguranță. O inimă sfințită ascute și dezvoltă puterile mintale. O credință vie în Dumnezeu dă energie, dă calm și liniște pentru suflet, întărește și înnobilează caracterul.
Dumnezeu poate să acționeze mai presus de legile Sale. — Oamenii de știință cred că, prin concepțiile lor largi, sunt în stare să înțeleagă înțelepciunea lui Dumnezeu, lucrurile pe care le-a făcut El sau pe care poate să le facă. Este foarte răspândită ideea că Dumnezeu este limitat și îngrădit de propriile legi. Oamenii fie neagă, fie ignoră existența Lui, fie cred că pot să explice totul prin legile naturale, chiar și lucrările Duhului Său asupra inimii omenești. De aceea, ei încetează să aibă respect față de Numele Său sau să se teamă de puterea Sa. În timp ce cred că reușesc să câștige totul, ei vânează baloane de săpun și pierd ocaziile prețioase de a ajunge să Îl cunoască pe Dumnezeu. Ei nu cred în supranatural, nici nu înțeleg că Autorul legilor naturii este capabil să acționeze mai presus de aceste legi. Ei neagă cerințele lui Dumnezeu și neglijează interesele sufletului lor, dar existența Sa, caracterul Său, legile Sale constituie fapte pe care gândirea unor oameni cu realizările cele mai înalte nu este în stare să le răstoarne.
Pana inspirației descrie puterea și maiestatea lui Dumnezeu astfel: „Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma și a strâns țărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munții cu cântarul, și dealurile, cu cumpăna? Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca pe un bob de nisip. Libanul n-ajunge pentru foc, și dobitoacele lui n-ajung pentru arderea-de-tot. Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie și deșertăciune. (...) El șade deasupra cercului pământului, și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o maramă subțire și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el” (Isaia 40,12-22).
Caracterul lui Dumnezeu descoperit prin lucrările Sale. — Natura este o putere, dar Dumnezeul naturii este nelimitat în putere. Prin lucrările Sale este explicat caracterul Său. Cei care Îl judecă pe Dumnezeu privind lucrarea mâinilor Sale, și nu pe baza presupunerilor marilor oameni, vor vedea prezența Sa în toate lucrurile. Ei văd zâmbetul Său în lumina voioasă a soarelui și dragostea și grija Sa față de om, în câmpiile bogate din timpul toamnei. Chiar și podoabele pământului, așa cum sunt văzute în iarba de pe pajiștile verzi, în florile frumoase de toate nuanțele și în pomii înalți și diferiți ai pădurii, toate mărturisesc despre grija părintească plină de duioșie a Dumnezeului nostru și despre dorința Sa de a-i face fericiți pe copiii Săi.
Puterea marelui Dumnezeu va fi exercitată pentru aceia care se tem de El. Ascultați cuvintele profetului: „Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel veșnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin. Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc” (versetele 28-31).
În Cuvântul lui Dumnezeu sunt puse multe întrebări la care cercetătorii cei mai profunzi nu vor putea să răspundă niciodată. Atenția este atrasă asupra acestor subiecte pentru a ne arăta cât de multe lucruri sunt, chiar și printre lucrurile obișnuite ale vieții de zi cu zi, pe care mințile limitate, cu toată înțelepciunea cu care se laudă, nu vor putea să le înțeleagă niciodată pe deplin.
Știința este un ajutor pentru înțelegerea lui Dumnezeu. — Toate sistemele filosofice concepute de oameni au condus la confuzie și la rușine atunci când Dumnezeu nu a fost recunoscut și onorat. Pierderea credinței în Dumnezeu este ceva îngrozitor. Odată ce credința în Cuvântul Său este pierdută, prosperitatea nu mai poate fi o mare binecuvântare nici pentru popoare, nici pentru indivizi. Nimic nu este cu adevărat mare, cu excepția lucrurilor care tind spre veșnicie. Adevărul, dreptatea, mila, curăția și dragostea de Dumnezeu sunt nepieritoare. Când au aceste calități, oamenii sunt aduși la o relație apropiată cu Dumnezeu și sunt candidați pentru cea mai înaltă poziție la care poate să aspire neamul omenesc. Ei vor desconsidera laudele omenești și vor fi mai presus de dezamăgire, oboseală, certuri și lupte pentru supremație.
Cel al cărui suflet este plin de Duhul lui Dumnezeu va învăța lecțiile încrederii depline. El va lua Cuvântul scris ca fiind sfătuitorul și călăuzitorul lui și va găsi în știință un ajutor pentru a-L înțelege pe Dumnezeu, dar nu va ajunge îngâmfat decât dacă, în orbirea înălțării de sine, va ajunge un nebun în ideile lui despre Dumnezeu. — Signs of the Times, 13 martie 1884
Regulile și principiile religiei constituie primii pași în obținerea cunoașterii și se află la însăși temelia adevăratei educații. Cunoașterea și știința trebuie să primească putere de la Duhul lui Dumnezeu, în scopul de a sluji scopurilor celor mai nobile. Numai creștinul poate să folosească în mod corect cunoașterea. În scopul de a fi pe deplin prețuită, știința trebuie să fie privită dintr-o perspectivă religioasă. Atunci, toți se vor închina Dumnezeului științei. — Manuscrisul 30, 1896
Dumnezeu este Arhitectul și Creatorul
Trebuie să petrecem mai mult timp tăcând și ascultându-L pe Dumnezeu. Este necesar să ne păzim gândurile. Cu siguranță, noi trăim înconjurați de pericolele zilelor de pe urmă. Trebuie să umblăm înaintea lui Dumnezeu cu blândețe și cu o smerenie adâncă, deoarece numai în felul acesta vom fi înălțați.
O, cât de puțin poate omul să înțeleagă desăvârșirea lui Dumnezeu, omniprezența Sa unită cu puterea Sa infinită! Omul de artă își primește inteligența de la Dumnezeu. El poate să-și conceapă lucrarea în orice domeniu, până la desăvârșire, folosind materialele deja pregătite pentru munca lui. Prin puterea lui limitată, el nu ar putea nici să creeze, nici să facă materialele de care are nevoie pentru lucrarea sa, dacă Marele Arhitect nu le-ar fi creat înaintea lui, dăruindu-i chiar și primele inițiative care s-au dezvoltat în imaginația lui.
Domnul Dumnezeu poruncește lucrurilor să ia ființă. El a fost primul arhitect. El nu depinde de om, ci atrage plin de bunăvoință atenția omului și conlucrează cu el în dezvoltarea unor planuri tot mai înalte. Apoi, omul își atribuie sieși slava și este lăudat de semenii lui ca fiind un geniu foarte remarcabil. El nu privește mai sus de om. Cauza unică și principală este uitată. (...)
Mă tem că noi avem niște idei cu totul prea mici și ieftine. „Iată că cerurile și cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă.” Nimeni să nu se aventureze să limiteze puterea Sfântului lui Israel. Există presupuneri și întrebări cu privire la lucrarea lui Dumnezeu: „Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” Da, îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu pe pământ și împlinesc voia Sa.
Toate lucrurile au luat ființă la cuvântul Său. — Când a fost alcătuită lumea noastră, Dumnezeu nu a depins de o substanță sau de o materie preexistentă. Deoarece „tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd”. Dimpotrivă, toate lucrurile, materiale sau spirituale, au luat ființă înaintea Domnului Iehova la cuvântul Său și au fost create după planul Său. Cerurile și toată oștirea lor, pământul și toate lucrurile care se află pe el nu numai că sunt lucrarea mâinilor Sale, ci au venit la existență prin suflarea gurii Sale.
Dumnezeu a dovedit că, prin puterea Lui, a fost în stare să dizolve întreaga structură a naturii într-o singură oră. El poate să răstoarne și să nimicească lucrurile pe care omul le-a zidit cât a putut el de temeinic și de solid. „El mută deodată munții și-i răstoarnă în mânia Sa.” El „zguduie pământul din temelia lui, de i se clatină stâlpii”. „Stâlpii cerului se clatină și se înspăimântă la amenințarea Lui.” „Se clatină munții înaintea Lui, și dealurile se topesc; se cutremură pământul înaintea Lui.” — Manuscrisul 127, 1897