Este posibil să relatăm lucrurile care s-au întâmplat în legătură cu experiența din trecut a poporului lui Dumnezeu în așa fel încât să facem ca experiența aceasta să pară a fi ridicolă și discutabilă. Nu este cinstit să luăm anumite aspecte ale lucrării și să le separăm de întregul ei. Dacă procedăm astfel, poate fi prezentat un amestec de adevăr și minciună de care vrăjmașii noștri se vor folosi cu succes spre dezavantajul adevărului și pentru a împiedica lucrarea lui Dumnezeu. (...)
Niciunul dintre frații noștri să nu-și imagineze că Îi face un serviciu lui Dumnezeu când prezintă defectele acelora care au îndeplinit o lucrare bună, măreață și vrednică, trudind pentru a le descoperi oamenilor căzuți solia harului și pentru mântuirea sufletelor care pier. Să presupunem că frații aceștia au trăsături de caracter deficitare, pe care le-au moștenit de la părinții lor greșiți. Oare aceste defecte trebuie să fie vânate și scoase în evidență?
Oare oamenii pe care Dumnezeu i-a ales pentru a duce mai departe lucrarea Reformei împotriva papalității și idolatriei trebuie să fie înfățișați într-o lumină discutabilă? Steagul conducătorului sinagogii lui Satana a fost înălțat și se părea că ideile false au înaintat triumfătoare, dar, prin harul pe care li l-a dat Dumnezeu, reformatorii au luptat cu succes împotriva oștirii întunericului. Mi-au fost descoperite evenimente din istoria reformatorilor. Știu că Domnul Isus și îngerii Săi au urmărit cu un interes profund lupta împotriva puterii lui Satana, care și-a asociat oștirile cu oamenii răi în scopul de a stinge lumina divină, focul Împărăției lui Dumnezeu. Pentru Hristos, reformatorii au suferit batjocura, disprețul și ura oamenilor care nu Îl cunoșteau pe Dumnezeu. Ei au fost tratați rău și persecutați chiar până la moarte, pentru că nu au vrut să renunțe la credința lor. Dacă se încumetă cineva să se atingă de oamenii aceștia și să expună înaintea lumii greșelile și defectele lor, să nu uite că are de a face cu Hristos în persoana sfinților Săi. (...)
O mustrare adresată unui autor adventist. — Ai făcut publice greșelile și defectele copiilor lui Dumnezeu și, procedând astfel, L-ai dezonorat pe Dumnezeu și L-ai dezonorat pe Isus Hristos. Eu nu aș fi prezentat lumii lucrurile pe care le-ai scris tu nici dacă mi-aș fi pierdut mâna dreaptă. Tu nu ți-ai dat seama ce influență va avea lucrarea ta. (...)
Domnul nu te-a chemat să-i prezinți publicului lucrurile acestea ca fiind o istorie adevărată a poporului nostru. Lucrarea ta ne va obliga să trudim pentru a arăta motivul care i-a făcut pe frații aceștia să adopte poziții extreme și pentru a prezenta circumstanțele care îi îndreptățesc pe cei asupra cărora articolele tale au adus suspiciune și reproș.
Ai prezentat o imagine deformată. — Tu nu ai luat parte la experiența timpurie a oamenilor despre care ai scris și care au fost depuși la odihnă după truda lor. Tu ai prezentat doar o imagine parțială, deoarece nu ai prezentat faptul că puterea lui Dumnezeu a conlucrat în munca lor, chiar dacă ei au făcut unele greșeli. Tu ai scos în evidență înaintea lumii greșelile fraților, dar nu ai arătat faptul că Dumnezeu a lucrat pentru a corecta greșelile acestea și pentru a îndrepta lucrurile discutabile. Cei ce ni se împotrivesc vor răspândi materialul care a fost pus în mâinile lor de cei din poporul nostru. Tu ai enumerat greșelile apostolilor de la început, greșelile acelora care au fost prețioși în ochii Domnului în zilele lui Hristos.
Când prezinți pozițiile extremiste care au fost adoptate de solii lui Dumnezeu, crezi că vei inspira încredere în lucrarea Domnului pentru timpul acesta? Lasă-L pe Dumnezeu să descopere, prin inspirație, greșelile copiilor Săi ca să fie pentru învățătură și mustrare, dar nu îngădui ca buze și condeie limitate să se ocupe de acele aspecte ale experienței poporului lui Dumnezeu care vor avea tendința de a încurca și de a întuneca mințile. Nimeni să nu atragă atenția asupra greșelilor celor a căror lucrare generală a fost acceptată de Dumnezeu. Articolele pe care le-ai prezentat nu vor lăsa în mintea celor ce le citesc o impresie adevărată și corectă cu privire la lucrarea și lucrătorii noștri. (...)
Copiii lui Dumnezeu sunt foarte prețioși în ochii Săi, iar aceia care micșorează prin scrieri sau vorbire influența chiar și a celui mai neînsemnat dintre cei ce cred în Isus Hristos sunt înscriși în rapoartele cerului ca fiind niște oameni care Îl rănesc pe Domnul Însuși. „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut.” Trebuie să ne aducem aminte că este necesar să veghem cu atenție asupra gândurilor, simțămintelor, cuvintelor și faptelor noastre, ca nu cumva să-L lovim și să-L rănim pe Mântuitorul în persoana sfinților Săi, deoarece El ne-a spus cu claritate că Se identifică pe Sine cu omenirea suferindă. Niciunul dintre credincioșii Săi nu va primi cinstea unei cununi a vieții în împărăția slavei dacă nu a trecut prin lupte și încercări aspre. Toți cei care câștigă în alergarea pentru cununa nepieritoare vor trebui să se străduiască în conformitate cu regulile.
Nu întoarceți armele împotriva soldaților lui Hristos. — Noi trebuie să ne îndreptăm armele împotriva dușmanilor noștri, dar să nu le întoarcem niciodată împotriva acelora care primesc ordinele de marș de la Împăratul împăraților, care luptă plini de curaj în bătăliile Domnului domnilor. Nimeni să nu-și îndrepte arma spre un soldat pe care Dumnezeu îl recunoaște, pe care Dumnezeu l-a trimis să vestească o solie specială pentru lume și să îndeplinească o lucrare specială.
S-ar putea ca soldații lui Hristos să nu fie întotdeauna desăvârșiți în acțiunile lor, dar greșelile lor nu ar trebui să-i determine pe camarazii lor să spună cuvinte care îi vor slăbi, ci cuvinte care îi vor întări și îi vor ajuta să recupereze terenul pierdut. Ei nu ar trebui să dezonoreze slava lui Dumnezeu și să-i dea un avantaj dușmanului celui mai înverșunat al Împăratului lor.
Tovarășii noștri soldați să nu fie aspri și să nu fie niște judecători neînțelegători ai camarazilor lor, exagerând la maximum fiecare defect. Să nu dea pe față atributele lui Satana, ajungând să fie pârâșii fraților lor. Vom ajunge să fim prezentați greșit și fals de către lume, în timp ce noi susținem adevărul și apărăm Legea lui Dumnezeu care este călcată în picioare, dar nimeni să nu dezonoreze lucrarea lui Dumnezeu, făcând publice unele greșeli pe care ar putea să le săvârșească soldații lui Hristos, atunci când aceste greșeli sunt văzute și corectate de cei care au adoptat o poziție greșită. (...)
Cei care expun fără înțelepciune greșelile fraților lor vor fi acuzați de Dumnezeu pentru un păcat cu mult mai mare decât păcatul celui care face un pas greșit. Criticarea și condamnarea fraților sunt considerate ca fiind criticarea și condamnarea lui Hristos. — Scrisoarea 48, 1894
O lumină mai mare aduce o responsabilitate mai mare
În aceste zile, am avut privilegiul de a primi o lumină mai mare și ocazii mai mari și suntem considerați responsabili pentru folosirea luminii. Aceasta se va manifesta printr-o evlavie și un devotament mai mari. Credincioșia noastră față de Dumnezeu trebuie să fie proporțională cu lumina care strălucește asupra noastră în veacul acesta.
Totuși faptul că noi avem o lumină mai mare nu ne îndreptățește să disecăm și să judecăm caracterul acelora pe care Dumnezeu i-a chemat în vremurile din trecut să îndeplinească o anumită lucrare și să străpungă întunericul moral al lumii.
În trecut, slujitorii lui Dumnezeu au luptat împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești, în același fel în care trebuie să luptăm noi, cei care înălțăm steagul adevărului astăzi. Aceștia au fost oamenii nobili ai lui Dumnezeu, slujitorii Săi, prin care El a lucrat în mod minunat. Ei au fost depozitarii adevărului lui Dumnezeu, în măsura în care Domnul a considerat potrivit să-i descopere lumii adevărul pe care putea să îl suporte. Ei au propovăduit adevărul într-un timp în care religia falsă și coruptă se preamărea pe sine în lume.
Nu este o ocazie de a înjosi caracterul sau de a scuza păcatul. — Aș fi dorit să fi fost cu putință să fie dată la o parte cortina, pentru ca aceia care nu au vedere spirituală să-i poată vedea pe acești oameni așa cum apar ei în ochii lui Dumnezeu, deoarece ei îi văd acum ca pe niște copaci care umblă. Atunci, nu ar atribui interpretarea lor omenească experienței și faptelor acelor oameni care au dat la o parte întunericul dinaintea lor și au pregătit calea pentru generațiile viitoare.
Acum, când trăim în această generație, am putea să rostim acuzații la adresa oamenilor pe care Dumnezeu i-a chemat să îndeplinească o lucrare specială, în conformitate cu lumina care le-a fost dată în timpul lor. Deși este posibil să fi fost biruiți de ispite, ei s-au pocăit de păcatele lor, iar nouă nu ne este lăsată nicio ocazie de a înjosi caracterul lor sau de a scuza păcatul. Istoria lor este un semnal de avertizare și un far care ne arată calea cea sigură pentru picioarele noastre, dacă dorim să evităm noi greșeli. Acei oameni nobili au căutat tronul harului și și-au umilit sufletul înaintea lui Dumnezeu.
Vocea și instrumentele noastre de scris nu trebuie să arate că desconsiderăm poruncile solemne ale Domnului. Nimeni să nu-i înjosească pe aceia care au fost aleși de Dumnezeu, care au luptat plini de curaj în bătăliile Domnului, care au avut inima, sufletul și viața împletite cu lucrarea lui Dumnezeu, care au murit în credință și care sunt părtași ai mântuirii celei mari obținute pentru noi de Mântuitorul, care a fost purtătorul păcatului și care ne iartă păcatele.
Nu vorbiți despre greșelile celor aflați în viață sau care au murit. — Dumnezeu nu a inspirat niciun om pentru a descrie greșelile lor și pentru a le prezenta în fața unei lumi care zace în nelegiuire și unei biserici în care mulți sunt slabi în credință. Domnul nu le-a încredințat oamenilor răspunderea de a reînvia greșelile celor aflați în viață sau pe ale celor care au murit. El dorește ca slujitorii Săi să prezinte adevărul pentru timpul acesta. Nu vorbiți despre greșelile fraților voștri care sunt în viață și păstrați tăcerea cu privire la greșelile celor care au murit.
Lăsați greșelile lor să rămână acolo unde le-a pus Dumnezeu — aruncate în adâncul mării. Cu cât aceia care declară a crede adevărul prezent vorbesc mai puțin despre greșelile din trecut ale slujitorilor lui Dumnezeu, cu atât va fi mai bine pentru sufletul lor și pentru sufletul acelora pe care Hristos i-a răscumpărat cu sângele Său. Fiecare voce să proclame cuvintele Celui ce este Cel Dintâi și Cel de pe Urmă, Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. Apostolul Ioan a auzit o voce spunând: „Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul! Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apocalipsa 14,13). — Review and Herald, 30 noiembrie 189777