Joi dimineața, pe 12 noiembrie 1908, Ellen White se afla în casa ei de la Elmshaven, fiind ocupată cu scrisul. Fiul ei, William C. White, a găsit-o în birou și i-a spus că în sufrageria de la parter se aflau două persoane care doreau să stea de vorbă cu ea. Ellen White a coborât împreună cu el pentru a-i întâmpina pe Ralph Mackin și soția lui. Ea a constatat că erau un cuplu în vârstă de aproximativ treizeci de ani, erau îmbrăcați decent și păreau a fi sinceri. Ellen White a aflat curând că vizitatorii ei erau niște cercetători sârguincioși ai Bibliei și ai Mărturiilor și veniseră din Ohio în California, special pentru a afla dacă experiența neobișnuită pe care o avuseseră cu câteva luni înainte era aprobată de Domnul.
Conversația cu familia Mackin a fost stenografiată cu acea ocazie de către Clarence C. Crisler, secretara principală a lui Ellen G. White. — Compilatorii
Raportul întrevederii
Fratele și sora Mackin au declarat că se simțiseră îndemnați de Duhul Sfânt să întreprindă o călătorie specială în Vest, în scopul de a o întreba pe Ellen White despre unele experiențe neobișnuite prin care trecuseră cu aproape trei ani înainte, când se alăturaseră bisericii micuțe din Findlay, Ohio, în timpul unei săptămâni de rugăciune, într-o ocazie specială în care s-au rugat lui Dumnezeu pentru revărsarea Duhului Sfânt.
Ralph Mackin: „În lectura pentru săptămâna de rugăciune din anul acela, fiecare articol îi îndruma pe oameni să se roage pentru Duhul Sfânt. În mica noastră biserică, am dedicat trei zile de post și rugăciune, am postit și ne-am rugat timp de trei zile — adică nu ne-am rugat împreună fără încetare, dar am simțit nevoia unei lucrări mai serioase și nevoia de a avea mai mult din Duhul lui Dumnezeu. Din acel moment, am început să studiem despre lucrarea Duhului Sfânt atât în Biblie, cât și în Mărturii, și îndeosebi în volumele 8 și 7 și în Experiențe și viziuni, precum și în cărticica alcătuită dintr-o colecție de articole, intitulată Special Testimonies to Ministers and Workers. Pe aceasta am considerat-o a fi cartea cea mai prețioasă pentru noi. Ea ne arată cum au fost tratați oamenii din vechime care au fost chemați de Dumnezeu și așa mai departe.
Solia pe care Domnul mi-a dat-o în mod deosebit a fost aceea de a urma modelul vieții apostolilor. (...)
Apoi, au fost citite câteva pasaje din Scriptură, inclusiv capitolul 24 din Evanghelia după Luca, până la sfârșit, care se încheie cu aceste cuvinte: „După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie. Și tot timpul stăteau în Templu și lăudau și binecuvântau pe Dumnezeu. Amin.”
Așadar, eu îi învăț pe oameni că aceasta este binecuvântarea sfințirii pe care au primit-o, pe care El a revărsat-o asupra lor, iar când Îl căutăm pe Dumnezeu — dacă suntem păcătoși, ne rugăm pentru puterea sfințirii pentru a trăi o viață curată și integră, până când suntem convertiți. Nu spun că aceasta este o lucrare de o clipă. Nu spun că „odată sfințiți, suntem pentru totdeauna sfințiți”, nu este adevărat. Ci spun că ar trebui să ne rugăm atât de stăruitor și de zelos, încât să primim binecuvântarea. Lucrul acesta a avut același efect asupra noastră — noi dorim să-L lăudăm pe Isus — și ne face să fim iubitori, blânzi și buni. Totuși noi observăm că, având binecuvântarea aceea, ucenicii încă nu erau pregătiți să meargă și să facă lucrarea Domnului. El le-a spus să aștepte până când vor fi înzestrați cu putere de sus. Prin urmare, noi ne rugăm și așteptăm cu credință, iar ceea ce ne-a încurajat să facem lucrul acesta a fost capitolul „Timpul zguduirii”, din Experiențe și viziuni. Noi am stăruit prin credință, până când stropi mari de transpirație au ieșit pe fruntea noastră. Deoarece am crezut că noi, cei de astăzi, putem să primim aceeași putere pe care au avut-o ucenicii, am fost încurajați să stăruim.
Repetarea experienței din Faptele 2. — Când acea binecuvântare făgăduită a venit asupra noastră în timp ce ne rugam lui Dumnezeu, am avut și noi o experiență ca aceea raportată în Faptele 2 cu privire la apostoli. Când acea putere făgăduită a venit asupra noastră, am vorbit în alte limbi, după cum ne-a dat Duhul să vorbim.
În Toledo, când vesteam solia pe stradă, un preot catolic polonez s-a oprit în timp ce dna Mackin vorbea. Deoarece Duhul lui Dumnezeu a venit asupra ei și le-a vorbit oamenilor, prin intermediul ei, într-o limbă pe care ea nu putea să o înțeleagă, acel domn polonez a exclamat: „Eu știu ce spune doamna aceea. Ea vorbește în limba mea despre o nenorocire care va veni curând peste orașul acesta.”
Presupuse limbi străine. — În alte situații, când cineva ajunge să primească binecuvântarea aceasta a vorbirii în limbi, Domnul îmi dă aceeași limbă, iar amândoi putem să întreținem o conversație în limba pe care ne-o dă Duhul lui Dumnezeu. Chiar și trei sau patru dintre noi pot să ia parte la conversație, și totuși este o limbă străină pentru ei, iar fiecare așteaptă până când termină celălalt de vorbit și totul se petrece în ordine. Aceasta este experiența pe care am avut-o, în conformitate cu binecuvântarea făgăduită. (...)
Dacă ne aflăm într-o amăgire, noi suntem sinceri. Totuși, dacă lucrarea aceasta vine de la Duhul lui Dumnezeu, noi dorim să o continuăm. (...).
Duhul acesta ne spune să cercetăm Cuvântul, ne spune să fim stăruitori și ne spune să fim atenți la alimentația noastră. Ne spune exact ce ați spus dumneavoastră.
Pretenția de a avea darul prorociei. — Duhul Sfânt lucrează prin soția mea, iar noi credem că acesta este darul prorociei care urmează să fie revărsat asupra tuturor oamenilor. Duhul acesta ne îndeamnă la bunătate și la o viață curată, iar noi nu putem să îl înțelegem. De ce? Numai pentru că, așa cum a spus Cuvântul lui Dumnezeu, aceste experiențe vin ca urmare a primirii Duhului lui Dumnezeu. (...)
Experiența de la adunarea de tabără. — Înainte de a merge la adunarea de tabără — noi am ajuns abia vineri —, soția mea și alte două doamne (mama mea și o altă doamnă, sora Edwards, o cumnată a președintelui Conferinței) s-au rugat Domnului toate trei înainte de a merge la adunarea de tabără din ultimul an. Eu fusesem plecat în oraș cu treburi, iar Duhul lui Dumnezeu i-a spus dnei Mackin să meargă la adunarea de tabără și să cânte acolo. Iar apoi i-a spus ce anume să cânte.
Ea a plâns exact ca un copil și, pur și simplu, părea că nu putea să se abțină, deoarece Domnul i-a arătat starea poporului nostru, faptul că plăgile urmează să vină, iar ei nu sunt pregătiți. În tabără nu era nicio adunare în curs de desfășurare, iar Duhul Domnului a venit asupra ei în timp ce mergea spre locul în care se afla tabăra și (întorcându-se spre dna Mackin), spune-i doamnei Ellen White cuvintele pe care le-ai cântat.
Dna Mackin: Domnul a pus povara aceasta asupra mea. Nu am putut să mă împotrivesc. Am dorit atât de mult să vorbesc și am dorit atât de mult să cânt acel cântec. Nu am putut să mă eliberez de povara aceea până când nu am cântat. „Oh, roagă-te”, i-am spus sorei Edwards și, ca urmare, m-am ridicat în locul în care se afla adunarea de tabără și, pur și simplu, am cântat ce mi-a dat Domnul. Iată ce am cântat:
„El vine! El vine! Pregătiți-vă, pregătiți-vă!”
Iar apoi, acea declarație din Experiențe și viziuni: „Pe câți am văzut ajungând la venirea plăgilor fără a avea un adăpost. Primiți Duhul Sfânt!” Acestea sunt cuvintele pe care le-am cântat. Le-am cântat din nou și din nou. Toți cei aflați în tabără au auzit cântecul pretutindeni și s-au adunat laolaltă. Înainte de aceasta, Domnul mi-a arătat cum își vor frânge mâinile când vor veni plăgile. Domnul poate să descopere orice lucru într-o singură clipă, mai bine decât poate să ni-l spună. Astfel, mi-a arătat cum își vor frânge ei mâinile, iar faptul acesta a pus asupra mea o povară mai grea decât oricând. Ei bine, acest lucru se întâmpla când ne-au oprit. (...)
Când cântatul este spontan — la îndemnul Duhului — atunci este minunat.
Dacă aveți vreo lumină deosebită pentru noi...
Ellen White: Nu știu dacă am să vă spun ceva deosebit. Mi-a fost descoperit că, aproape de încheierea istoriei acestui pământ, se vor petrece anumite lucruri asemănătoare cu acelea pe care mi le-ați descris, dar nu pot să spun nimic cu privire la aceste puncte acum.
R. Mackin: Aveți vreo întrebare, frate White, sau altceva de spus acum?
William C. White: Nu știu dacă avem de făcut altceva, decât să ne rugăm ca Domnul să-i dea mamei un răspuns, iar apoi să lăsăm să treacă un timp, pentru ca lucrurile să evolueze. Când îi prezentați ceva, este mai bine să prezentați subiectul scurt și clar, iar apoi, probabil, veți avea încă o întrevedere cu ea.
R. Mackin: Noi postim și ne rugăm. Dacă suntem într-o amăgire, dorim să știm la fel de mult cum dorim să știm dacă suntem pe calea cea bună.
Dna Mackin: Cu siguranță, frații noștri cred că noi suntem amăgiți.
Ellen G. White: Despre care loc vorbiți? Unde ați cântat în felul acesta?
R. Mackin: La Mansfield, Ohio, la adunarea de tabără.
Ellen G. White: Cei din poporul nostru? Poporul păzitor al Sabatului?
R. Mackin: Da, chiar poporul nostru.
William C. White: Versul din acel cântec pe care dna Mackin l-a cântat în ultima seară a fost spontan sau un imn cunoscut? 82
Dna Mackin: Oh, a fost un cântec din imnurile noastre publicate. Este din noua ediție Christ in Song.
R. Mackin: Dacă ați fi auzit acel cântec, abia dacă ați fi bănuit că ea rostea cuvintele care îi erau date de Duhul Sfânt. Cel mai minunat este când ea cântă „Slavă!” Ea spune că atunci simte că se află în prezența lui Isus, împreună cu îngerii. Ea spune de multe ori cuvântul „slavă”. Tonul vocii ei a fost verificat cu pianul, iar muzicienii au spus că este ciudat — tonalitatea joasă și cea înaltă la care ajunge. Ea nu poate să atingă acele tonuri decât atunci când se roagă în Duhul și o putere specială vine asupra ei.
Dna Mackin: Noi nu avem puterea aceasta decât când ne rugăm lui Isus.
Scoaterea demonilor — R. Mackin: Soră White, Domnul ne-a dat puterea să scoatem demoni. Mulți oameni sunt posedați de demoni. Îmi aduc aminte o declarație pe care ați scris-o cu câțiva ani în urmă și în care ați spus că mulți oameni sunt posedați de demoni, așa cum erau în zilele lui Hristos. Când ne aflăm într-o adunare, iar demonii aceștia sunt prezenți, ei ar putea să-i determine pe oameni să facă lucruri ciudate. Am observat în Biblie că, atunci când Isus S-a aflat în templu, demonii au ieșit imediat. „Taci și ieși afară din omul acesta.” Domnul ne îndrumă să-i întindem pe oameni pe jos, ca nu cumva demonii să-i doboare când ies afară din ei. La început, am constatat că atunci când începem să mustrăm demonii, adesea ei închid ochii acestor oameni, iar alteori îi fac să latre ca niște câini și să scoată limba; totuși, când continuăm să-i mustrăm, oamenii își deschid ochii și se liniștesc și demonii.
Prin darul Duhului Sfânt, Domnul ne spune când demonii au plecat cu toții. Un caz deosebit a fost acela al unei doamne care avea șase demoni, iar ea a spus că, pur și simplu, i-a simțit ieșind afară, pur și simplu a simțit că îi sfâșie fiecare parte a trupului.
Totuși frații noștri spun că nu este posibil ca acestea să fie în zilele din urmă, dar noi constatăm că aceste lucruri se potrivesc exact cu cele spuse de Mântuitorul în ultimul capitol din Marcu, în marea însărcinare: „Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu, vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi” și așa mai departe.
Dna Mackin: Nici noi nu am înțeles totul dintr-odată.
R. Makin: Citiți celelalte versete din Marcu: „«Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână șerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; își vor pune mâinile peste bolnavi, și bolnavii se vor însănătoși.” Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer și a șezut la dreapta lui Dumnezeu. Iar ei au plecat și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei și întărea Cuvântul prin semnele care-l însoțeau. Amin.” Atât cât suntem în stare să înțelegem până acum, experiența noastră se potrivește cu Biblia. Iată ceva ce aș dori să citesc. 83*
„În timpul nopții primului Sabat de la adunarea de tabără din Newcastle, mi s-a părut a fi într-o adunare, prezentând nevoia și importanța de a primi Duhul Sfânt. Aceasta a fost responsabilitatea lucrării mele — de a deschide inimile noastre pentru Duhul Sfânt.” 84**
Care este dovada? — R. Mackin: În legătură cu primirea puterii din cer, există o întrebare. Mie mi se pare că primirea puterii este și acum la fel de potrivită ca în zilele apostolilor. Care este dovada? Dacă o primim, oare nu va avea asupra noastră același efect pe care l-a avut atunci? Este de așteptat să vorbim după cum ne inspiră Duhul.
Ellen G. White: În viitor, vom avea semne speciale ale lucrării Duhului lui Dumnezeu — îndeosebi în vremurile când vrăjmașii noștri vor lupta cu toată puterea împotriva noastră. Va veni timpul când vom vedea unele lucruri ciudate, dar eu nu pot să spun cum — dacă vor fi asemănătoare sau nu cu unele dintre experiențele pe care le-au avut ucenicii când au primit Duhul Sfânt, după înălțarea lui Hristos.
R. Mackin: Noi vom continua să ne rugăm Domnului cu privire la subiectul acesta și Îi vom cere să vă dea lumină în legătură cu el. Prin urmare, vă las adresa noastră și, dacă aveți ceva să ne spuneți după această întâlnire, vom fi bucuroși să primim.
William C. White: Probabil că veți petrece câteva zile aici, nu ați dori?
R. Mackin: Dacă Duhul Sfânt ne spune că lucrarea noastră este încheiată acum, vom pleca. Dacă ne spune să rămânem, vom rămâne. El ne conduce. Când am prezentat solia aceasta în diferite adunări, Duhul lui Dumnezeu a depus mărturie cu privire la ea și mulți au plâns și au spus: „Oh, avem nevoie de putere, avem nevoie de ajutor, iar aceasta este puterea făgăduită. Să ne rugăm lui Dumnezeu.”
Dna Mackin: Adevăratul test este dragostea — 1 Corinteni 13.
R. Mackin: Satana vrea să împiedice lucrarea aceasta. Noi suntem sigilați de Duhul Sfânt făgăduit. Eu prezint subiectul acesta din cartea Experiențe și viziuni, care descrie timpul când îngerii sunt pe punctul să dea drumul celor patru vânturi. Isus privește cu milă spre rămășiță și, cu mâinile ridicate, strigă: „Sângele Meu, Tată, sângele Meu, sângele Meu, sângele Meu!” El spune de patru ori, deoarece poporul Său încă este nesigilat. El îi încredințează îngerului misiunea de a zbura iute la cei patru îngeri care țin cele patru vânturi, cu solia: „Opriți-vă! Opriți-vă! Opriți-vă! Opriți-vă! până când slujitorii lui Dumnezeu primesc pecetea pe frunțile lor.” Când prezint aceste lucruri în fața adunării, se pare că îi impresionează mai ales pe cei mai serioși și mai devotați.
Ellen White își amintește experiențele timpurii. — Atunci, Ellen White a început să vorbească și a continuat aproximativ o jumătate de oră. Ea a relatat întâmplare după întâmplare, multe lucruri în legătură cu activitatea ei timpurie, la scurt timp după trecerea anului 1844. Experiența ei cu privire la formele ciudate de manifestare ale ideilor false din acele zile a determinat-o să fie temătoare în anii de mai târziu față de orice semăna cu un spirit al fanatismului.
Ea a continuat povestind despre unii care avuseseră comportamente ciudate, mișcări ale trupului, precum și despre alții care au fost conduși în cea mai mare parte de propriile impresii. Unii au crezut că este greșit să muncim. Alții au crezut că morții cei neprihăniți fuseseră deja înviați pentru viața veșnică. Câțiva au încercat să cultive un spirit de umilință, mergând de-a bușilea pe podele, cum merg copiii mici. Unii dansau și cântau: „Slavă, slavă, slavă, slavă, slavă, slavă”, din nou și din nou. Uneori, câte un om sărea cu mâinile ridicate, lăudându-L pe Dumnezeu și continua să facă astfel câte o jumătate de oră fără încetare.
Printre cei care au luat parte la aceste forme neobișnuite de fanatism, s-au aflat unii care fuseseră cândva credincioși și temători de Dumnezeu. Mișcările ciudate ale trupului și manifestările ciudate ale minții au ajuns să fie atât de exagerate, încât, în unele locuri, oamenii legii au fost nevoiți să-i aresteze și să-i ducă în închisoare. În felul acesta, lucrarea lui Dumnezeu a fost făcută de rușine și a fost nevoie de mulți ani pentru a anula influența pe care au avut-o astfel de manifestări ale fanatismului asupra publicului larg.
Mai departe, Ellen White a relatat cum a fost chemată de repetate ori să înfrunte direct acest fanatism și să-l mustre cu asprime în Numele Domnului. Ea a accentuat faptul că noi avem de făcut o mare lucrare în lume, că influența noastră asupra oamenilor se bazează pe puterea care însoțește o prezentare clară a Cuvântului Dumnezeului celui viu. Legea lui Iehova trebuie să fie înălțată și făcută să fie vrednică de cinste, iar diferitele aspecte ale soliei îngerului al treilea trebuie să le fie prezentate oamenilor cu claritate, așa încât toți să poată avea ocazia de a auzi adevărul pentru timpul acesta și de a se hotărî să asculte mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni.
Dacă noi, ca biserică, am fi lăsat loc pentru vreo formă de fanatism, gândurile celor necredincioși ar fi fost abătute de la Cuvântul vieții și ar fi fost îndreptate spre faptele oamenilor muritori, iar ceea ce este de natură omenească s-ar fi evidențiat mai mult decât ceea ce este de natură divină. În afară de aceasta, mulți ar fi fost dezgustați de lucrurile care li s-ar fi părut a fi nefirești și foarte apropiate de fanatism. Ca urmare, propovăduirea soliei pentru timpul acesta ar fi fost împiedicată în mod nefericit. Duhul Sfânt lucrează într-un fel care se recomandă de la sine judecății sănătoase a oamenilor.
O propunere interesantă. — În timp ce Ellen White relata experiențele ei timpurii în legătură cu fanatismul, fratele Mackin a făcut propunerea următoare:
R. Mackin: Dacă am avea acum duhul rugăciunii și puterea aceasta ar veni asupra soției mele, ați fi în stare să vedeți dacă este de la Domnul sau nu?
Ellen G. White: Eu nu pot să spun nimic despre lucrul acesta. Totuși vă relatez experiențele acestea, ca voi să știți prin ce am trecut noi. Am încercat să eliberăm biserica de răul acesta pe toate căile posibile. Am declarat în Numele Domnului Dumnezeului lui Israel că Dumnezeu nu lucrează prin copiii Săi într-un mod care face de rușine adevărul și creează inutil prejudecăți adânci și o împotrivire înverșunată. În lucrarea noastră, trebuie să alegem o cale simplă și deschisă și să căutăm să ajungem la oameni acolo unde se află ei.
Mustrarea fanatismului. — R. Mackin: Îmi aduc aminte că am citit foarte mult despre subiectul acesta în volumul 1 din Mărturii pentru biserică și cred că am citit despre experiența dumneavoastră în mustrarea fanatismului și despre lucrarea săvârșită de cei din Est, când au stabilit date, în 1855.
Ellen G. White: Unii dansau, sărind și cântând: „Slavă, slavă, slavă, slavă, slavă.” Uneori, eu așteptam în liniște până când terminau, apoi mă ridicam în picioare și spuneam: Domnul nu lucrează așa! El nu-i impresionează pe oameni în felul acesta. Noi trebuie să îndrumăm mințile oamenilor spre Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind temelia credinței noastre.
În vremea aceea, eu eram doar un copil, și totuși a trebuit să îmi prezint mărturia de repetate ori împotriva acestor lucrări ciudate. Încă de atunci, am căutat fără încetare să fiu foarte, foarte atentă, ca nu cumva ceva de felul acesta să pătrundă din nou în poporul nostru. Orice manifestare a fanatismului abate gândurile oamenilor de la dovada adevărului, de la Cuvântul lui Dumnezeu însuși.
Poate că voi sunteți pe o cale bună, dar cei care vor fi influențați de voi ar putea să se îndrepte pe o cale greșită și, ca urmare, foarte curând vom fi nevoiți să ne confruntăm cu o mulțime de manifestări care ne vor face să ne fie aproape imposibil să lăsăm în mintea celor necredincioși o impresie corectă cu privire la solia și lucrarea noastră. Noi trebuie să le prezentăm oamenilor Cuvântul temeinic al lui Dumnezeu, iar după ce ei primesc Cuvântul, Duhul Sfânt poate să vină, dar El vine întotdeauna, așa cum am declarat anterior, într-un mod care se recomandă de la sine judecății sănătoase a oamenilor. În cuvântările, în cântecele și în manifestările noastre devoționale, trebuie să dăm pe față calm, demnitate și o temere de Dumnezeu sfântă, care îl motivează pe fiecare copil adevărat al lui Dumnezeu.
Pericolele care amenință acum. — Există un pericol neîncetat de a îngădui ca între noi să pătrundă manifestări pe care am putea să le privim ca fiind o lucrare a Duhului Sfânt, dar care, în realitate, sunt roadele unui spirit al fanatismului. Atâta vreme cât îi îngăduim vrăjmașului adevărului să ne conducă pe o cale greșită, nu putem nădăjdui să ajungem la cei cu inima sinceră și să le vestim solia îngerului al treilea. Noi trebuie să fim sfințiți prin ascultarea de adevăr.
Îmi este teamă de orice ar putea să aibă tendința de a abate mințile de la dovezile temeinice ale adevărului, așa cum este el descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu. Mă tem de faptul acesta. Mă tem. Trebuie să ne păstrăm gândurile în limitele rațiunii, ca nu cumva vrăjmașul să intervină și să încurce toate lucrurile. Unii oameni au un temperament ușor de agitat și sunt conduși cu ușurință la fanatism, iar dacă noi am îngădui să pătrundă în bisericile noastre ceva care ar putea să-i conducă pe acești oameni la idei greșite, am vedea în curând că aceste idei greșite vor fi duse la extrem, iar apoi, din cauza comportamentului unor astfel de oameni nedisciplinați, toți adventiștii de ziua a șaptea ar fi stigmatizați.
M-am gândit cum aș putea să public din nou unele dintre aceste experiențe timpurii, așa încât mai mulți din poporul nostru să poată fi informați, deoarece am știut de multă vreme că fanatismul se va manifesta din nou, în diferite feluri. Trebuie să ne întărim poziția, stăruind asupra Cuvântului și evitând orice fel de ciudățenii și manifestări stranii, pe care unii le vor adopta foarte repede și le vor pune în practică. Dacă vom îngădui ca în rândurile noastre să pătrundă confuzia, nu vom putea să ne încheiem lucrarea așa cum ar trebui. Noi ne străduim să încheiem această lucrare acum, pe toate căile posibile.
Eu am considerat că trebuie să vă relatez aceste lucruri.
R. Mackin: Ei bine, lucrurile pe care le-ați spus nu corespund cu experiența noastră. Noi am fost foarte precauți cu privire la acest aspect și constatăm că experiența prin care am trecut și pe care ne-am străduit să o descriem pe scurt în dimineața aceasta se potrivește exact cu experiența slujitorilor lui Dumnezeu din vechime, așa cum este relatată ea în Cuvântul lui Dumnezeu.
Ellen G. White: Pe parcursul anilor de slujire a Domnului Hristos pe pământ, femeile evlavioase au ajutat în lucrarea pe care Mântuitorul și ucenicii Săi o îndeplineau. Dacă aceia care s-au împotrivit acestei lucrări ar fi putut să găsească vreun lucru nepotrivit în comportamentul acelor femei, acest fapt ar fi pus capăt lucrării imediat. Deși femeile conlucrau cu Domnul Hristos și apostolii, întreaga lucrare se desfășura la un nivel atât de înalt, încât era mai presus de orice umbră de suspiciune. Nu a putut fi găsită nicio ocazie pentru vreo acuzație. Mintea tuturor era îndrumată mai degrabă spre Scripturi, decât spre oameni. Adevărul a fost proclamat pe înțeles și atât de clar, încât toți au putut să-l înțeleagă.
Acum, eu mă tem să nu fie adus în poporul nostru ceva ce are natura fanatismului. Sunt foarte mulți care trebuie să fie sfințiți, dar ei trebuie să fie sfințiți prin ascultarea de solia adevărului. Eu scriu astăzi despre subiectul acesta. Mesajul pe care îl scriu are o armonie frumoasă, care se adresează rațiunii. Nu putem să îngăduim ca între noi să se manifeste elemente tulburătoare, într-un mod care ar distruge influența noastră asupra acelora pe care dorim să-i aducem la cunoașterea adevărului. Am avut nevoie de mulți ani pentru a anula impresia nefavorabilă pe care cei necredincioși și-au format-o despre adventiști, din cauză că au aflat de lucrările ciudate și nelegiuite săvârșite de oamenii fanatici aflați între noi în anii timpurii ai existenței noastre ca popor deosebit.
Fiți precauți. — R. Mackin: Ei bine, acum, acestea sunt lucrurile pe care ni le spuneți. Ar putea fi considerate ele o mărturie rostită sub inspirația Duhului Sfânt sau sunt doar niște sfaturi legate de relatarea experienței dumneavoastră?
Ellen G. White: Eu vă prezint istoria.
R. Mackin: Totuși spuneți că aceasta nu se aplică la cazul nostru acum, până când nu veți avea mai multă lumină cu privire la el?
Ellen G. White: Eu nu pot să spun, dar cazul vostru pare să intre în categoria celor despre care v-am vorbit, iar eu mă tem de acest lucru. Se pare că se aseamănă cu situațiile cu care m-am confruntat din nou și din nou.
William C. White: Este ora douăsprezece. Nu ați dori să vă odihniți înainte de masă?
Ellen G. White: Ei bine, nu am putut să vă las să plecați înainte de a vă spune lucrurile pe care vi le-am spus. Eu aș zice: Fiți precauți! Nu îngăduiți niciun lucru care pare a fi asemănător cu fanatismul și pe care alții ar putea să-l pună în aplicare. Unii sunt dornici să facă spectacol și vor pune în aplicare orice faceți voi, indiferent dacă va avea aceeași nuanță sau nu. Eu am fost foarte precaută să nu stârnesc nicio manifestare ciudată în poporul nostru.
R. Mackin: Totuși este adevărat că, atunci când Duhul Sfânt vine, așa cum este afirmat în lucrările dumneavoastră, mulți se vor întoarce împotriva Lui și vor declara că este fanatism?
Ellen G. White: Desigur că vor face astfel și tocmai din motivul acesta am dori să fim foarte precauți. Noi vrem să-i îndemnăm pe frații noștri să asculte adevărul prin Cuvântul lui Dumnezeu, nu prin sentimente, nu prin exaltare. Pe platforma Cuvântului lui Dumnezeu, noi putem să stăm în siguranță. Cuvântul vieții este plin de dovezi și predicarea lui în lumea noastră este însoțită de o putere minunată.
R. Mackin: Ei bine, nu trebuie să vă obosim.
Dna Mackin: Lăudat fie Domnul!
Ellen G. White (ridicându-se și dând mâna cu ei): Doresc ca Duhul Domnului să fie cu voi și cu mine. Noi trebuie să fim doar ca niște copilași ai lui Dumnezeu. Puterea harului Său nu trebuie să fie înțeleasă greșit. Trebuie să o avem cu toată umilința, blândețea și smerirea inimii, pentru ca Dumnezeu să lase în mintea oamenilor o impresie corectă cu privire la Sine. Sper că Domnul vă va binecuvânta și vă va da o temelie solidă, care este Cuvântul Dumnezeului celui viu. — Manuscrisul 115, 1908
Domnul a dat lumina
Domnului și doamnei Mackin:
Dragă frate și soră,
Recent, într-o viziune din timpul nopții [10 decembrie], mi-au fost descoperite câteva lucruri pe care trebuie să vi le comunic. Mi-a fost arătat că voi faceți câteva greșeli nefericite. În studiul Scripturii și al Mărturiilor, voi ați ajuns la concluzii greșite. Dacă veți continua să lucrați așa cum ați început, lucrarea Domnului va fi înțeleasă foarte greșit. Voi interpretați greșit Cuvântul lui Dumnezeu și Mărturiile publicate și apoi căutați să îndepliniți o lucrare ciudată, în conformitate cu concepția voastră despre semnificația lor. Voi presupuneți că tot ce faceți este pentru slava lui Dumnezeu, dar vă amăgiți singuri și îi amăgiți și pe alții.
Prin vorbirea, cântatul și manifestările ei ciudate, care nu sunt în armonie cu lucrarea cea adevărată a Duhului Sfânt, soția ta contribuie la introducerea unei forme de fanatism care, dacă va fi primită în bisericile noastre, va face un mare rău lucrării lui Dumnezeu.
Despre scoaterea demonilor. — Voi ați presupus chiar că vă este dată puterea de a scoate demoni. Prin influența voastră asupra minții omenești, oamenii sunt determinați să creadă că sunt posedați de demoni și că Domnul v-a rânduit pe voi, ca slujitori ai Săi, pentru a scoate aceste duhuri rele.
Mi-a fost arătat că exact aceleași forme de fanatism pe care am fost obligată să le înfrunt între credincioșii adventiști după trecerea datei din 1844 se vor repeta în aceste zile din urmă. În experiența noastră timpurie, eu am fost nevoită să merg din loc în loc și să prezint solie după solie pentru grupele de credincioși dezamăgiți. Dovezile care au însoțit soliile mele au fost atât de mari, încât cei sinceri au crezut cuvintele care le erau adresate și le-au considerat adevărate. Puterea lui Dumnezeu a fost dată pe față în mod remarcabil, iar oamenii au fost eliberați de influența dăunătoare a fanatismului și a dezordinii și au fost aduși la unitatea credinței. — Scrisoarea 358, 1908 (publicată în Review and Herald, 10, 17 și 24 august 1972)
Apelul de a se opri. — Fratele meu și sora mea, am un mesaj pentru voi. Voi porniți de la o premisă falsă. În manifestările voastre este întrețesut mult eu. Prin asemenea manifestări, Satana va pătrunde cu puterea lui de a vrăji. Este timpul să vă opriți. Dacă Dumnezeu v-ar fi dat o solie specială pentru poporul Său, voi ați trăi și ați lucra cu toată umilința, nu ca și când v-ați afla pe o scenă de teatru, ci cu toată blândețea unor urmași ai lui Isus cel smerit din Nazaret. Voi ați exercita o influență cu totul diferită de aceea pe care ați avut-o până acum. Ați fi fost ancorați în stâncă, în Hristos Isus. (…)
Dragii mei prieteni, sufletele voastre sunt prețioase în ochii Cerului. Domnul Hristos v-a răscumpărat cu sângele Său prețios, iar eu nu vreau ca voi să vă amăgiți cu speranțe false și să lucrați într-o direcție greșită. Acum, voi vă aflați cu siguranță pe o cale greșită, iar eu vă rog, pentru binele sufletului vostru, să încetați a mai pune în pericol lucrarea adevărului pentru aceste zile din urmă. Pentru binele sufletului vostru, gândiți-vă la faptul că felul în care lucrați nu este acela în care trebuie să înainteze lucrarea lui Dumnezeu. Dorința sinceră de a le face bine altora îl va determina pe lucrătorul creștin să renunțe la orice intenție de a aduce în solia adevărului prezent orice învățătură ciudată, care îi duce pe oameni la fanatism. În această perioadă a istoriei lumii, noi trebuie să avem cea mai mare grijă cu privire la acest fapt.
Unele aspecte ale experienței prin care treceți pun în pericol nu numai sufletul vostru, ci și sufletul multor altora, deoarece faceți apel la cuvintele prețioase ale lui Hristos, așa cum sunt raportate în Scripturi, și la Mărturii, dar le folosiți ca garanție pentru autenticitatea mesajului vostru. Vă înșelați când presupuneți că Biblia, Cuvântul prețios al lui Dumnezeu, care este drept și adevărat, și Mărturiile pe care Domnul le-a dat poporului Său constituie autoritatea voastră. Sunteți conduși de impulsuri greșite și vă întăriți poziția cu declarații care induc in eroare. Voi încercați să faceți în așa fel încât adevărul lui Dumnezeu să susțină idei false și fapte greșite, care sunt inconsecvente și fanatice. Lucrul acesta face ca lucrarea bisericii să fie de zece ori, da, și chiar de douăzeci de ori mai grea, în efortul ei de a-i familiariza pe oameni cu adevărurile soliei îngerului al treilea. — Scrisoarea 358, 1908 — publicată parțial în Solii alese, cartea 2, p. 45, 46 (în ediția în limba română, p. 42, 43)
O altă referire la posedarea demonică
Noaptea trecută, mi-au fost date îndrumări pentru poporul nostru. Mi se părea că mă aflu intr-o adunare unde se vorbea despre lucrarea ciudată a fratelui Mackin și a soției lui. Mi s-a spus că aceasta a fost o lucrare asemănătoare cu cea care s-a desfășurat în Orrington, statul Maine, și în diferite alte locuri, după trecerea datei din 1844. Mi s-a poruncit să vorbesc categoric împotriva acestei lucrări fanatice.
Mi-a fost arătat că nu Duhul Domnului i-a inspirat pe fratele și pe sora Mackin, ci același spirit al fanatismului care caută mereu să pătrundă in biserica rămășiței. Felul în care ei aplică pasajele Scripturii cu privire la practicile lor neobișnuite este greșit. Faptul că declară că unele persoane sunt posedate de Diavol, iar apoi se roagă împreună cu ele și pretind că scot afară duhurile rele constituie un fanatism care va aduce dezonoare oricărei biserici care aprobă o astfel de lucrare.
Mi-a fost arătat că nu trebuie să încurajăm în niciun fel aceste manifestări, ci să-i ferim pe oameni printr-o mărturie hotărâtă împotriva oricărui lucru care ar putea aduce o pată asupra numelui de adventiști de ziua a șaptea și ar distruge încrederea oamenilor în solia adevărului pe care trebuie să o vestească lumii. — Pacific Union Recorder, 31 decembrie 1908 (articol republicat în Solii alese, cartea 2, p. 46; în ediția în limba română, p. 43)