Am fost îndemnată de Duhul Domnului să scriu cartea aceea (Tragedia veacurilor). (...) Am știut că timpul este scurt și că evenimentele care trebuie să vină curând asupra noastră vor veni în cele din urmă foarte rapid și pe neașteptate, așa cum este descris în cuvintele Scripturii: „Ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea” (1 Tesaloniceni 5,2).
Domnul mi-a descoperit lucruri care sunt de o importanță extraordinară pentru timpul actual și care se vor petrece în viitor. (...) Am fost asigurată că nu avem niciun timp de pierdut. Apelurile și avertizările trebuie să fie vestite. Bisericile noastre trebuie să fie trezite, să fie învățate, ca să le poată vesti avertizarea tuturor celor cu care pot să intre în legătură, vorbindu-le despre sabia care vine, despre faptul că mânia lui Dumnezeu care va veni asupra unei lumi nelegiuite nu va mai fi amânată multă vreme. Mi-a fost arătat că mulți vor asculta avertizarea. Mintea lor va fi pregătită pentru a înțelege toate lucrurile care le vor fi prezentate.
Mi-a fost arătat că avertizarea trebuie să ajungă acolo unde solul nu poate să ajungă în persoană și că ea va atrage atenția multora asupra evenimentelor importante care vor avea loc în perioada finală a istoriei lumii.
Evenimentele viitoare descoperite lui Ellen White. — Când mi-a fost descoperită starea bisericii și a lumii și am văzut evenimentele înspăimântătoare care se află chiar în fața noastră, am fost alarmată de priveliște și, noapte după noapte, când toți cei din casă dormeau, am scris lucrurile pe care mi le-a dat Dumnezeu. Mi-au fost arătate ereziile care urmează să apară, amăgirile care vor stăpâni, puterea făcătoare de minuni a lui Satana, hristoșii mincinoși care se vor ivi și vor înșela pe cei mai mulți chiar din lumea religioasă și, dacă va fi posibil, îi vor atrage chiar și pe cei aleși. (...)
Avertizările și învățăturile din cartea aceasta sunt necesare pentru toți cei ce declară a crede adevărul prezent, iar cartea este adaptată pentru a fi publicată și pentru cei din lume, atrăgându-le atenția asupra evenimentelor solemne care se află chiar în fața noastră. — Scrisoarea 1, 1890
Necazul care stă înaintea noastră
Asupritorilor li se va îngădui să triumfe pentru o vreme. —Domnul privește cu milă și duioșie la copiii Săi ispitiți și încercați. Pentru o vreme, asupritorilor li se va îngădui să triumfe asupra acelora care cunosc poruncile sfinte ale lui Dumnezeu. Tuturor le este dată aceeași ocazie care i-a fost acordată primului mare răzvrătit, de a da pe față spiritul care le motivează faptele. Scopul lui Dumnezeu este ca fiecare să fie pus la încercare pentru a se vedea dacă va fi credincios sau necredincios față de legile care guvernează Împărăția cerurilor. Dumnezeu îi îngăduie lui Satana să-și dea pe față caracterul, ca mincinos, acuzator și ucigaș, până la sfârșit. În felul acesta, triumful final al copiilor Săi va fi mai remarcabil, mai plin de slavă și deplin. (...)
Cei din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie cât se poate de vigilenți, să nu se încreadă în înțelepciunea proprie, ci să se încreadă întru totul în înțelepciunea Conducătorului lor. Ei trebuie să pună deoparte zile pentru post și rugăciune. (...)
Ne apropiem de criză. — Ne apropiem de criza cea mai importantă care a venit vreodată asupra lumii. Dacă nu suntem cât se poate de vigilenți și nu veghem, ne va surprinde ca un hoț. Satana se pregătește să lucreze în taină prin slujitorii lui omenești. (...)
Noi trebuie să cunoaștem dovezile credinței noastre. Importanța și solemnitatea evenimentelor care se vor desfășura fac necesar lucrul acesta, iar spiritul de nemulțumire nu trebuie să fie încurajat în niciun caz. (...)
Poate că va trebui să pledăm cât se poate de stăruitor în fața consiliilor legislative pentru dreptul de a exercita o gândire independentă, de a ne închina lui Dumnezeu în conformitate cu îndemnurile conștiinței noastre. În providența Sa, Dumnezeu a prevăzut ca toate cerințele Legii Sale sfinte să le fie prezentate oamenilor aflați în cele mai înalte poziții de autoritate. Totuși, deși facem tot ce putem, ca niște oameni care nu sunt neștiutori cu privire la planurile lui Satana, nu trebuie să dăm pe față niciun sentiment de înverșunare. Să ne rugăm fără încetare pentru ajutor divin. Numai Dumnezeu poate să țină în frâu cele patru vânturi, până când îngerii vor pune sigiliul pe fruntea slujitorilor Săi.
Eforturile hotărâte ale lui Satana. — Domnul va îndeplini o mare lucrare pe pământ. Satana face un efort hotărât pentru a dezbina și pentru a împrăștia poporul lui Dumnezeu. El prezintă subiecte de importanță minoră pentru a abate atenția oamenilor de la subiectele importante care ar trebui să ne preocupe. (...)
Mulți se țin de adevăr numai cu vârful degetelor. Ei au avut o lumină mare și multe privilegii. Asemenea celor din Capernaum, ei au fost înălțați până la cer în privința aceasta. Dacă nu renunță la mândrie și la încrederea în sine și dacă nu au experiența unei schimbări depline a caracterului, ei vor ajunge să apostazieze în timpul de încercare ce se apropie. — Scrisoarea 5, 1883
O lege internațională care îi va determina pe oameni să calce Legea lui Dumnezeu
Domnul îi va judeca după faptele lor pe aceia care caută să stabilească o lege internațională pentru a-i determina pe oameni să calce Legea lui Dumnezeu. Pedeapsa va fi pe măsura vinovăției lor. — Scrisoarea 90, 1908
O lume răzvrătită
Repetarea trădării și răstignirii lui Hristos. — Scenele trădării, respingerii și răstignirii lui Hristos vor fi repetate la o scară imensă. Oamenii vor fi plini de atributele lui Satana. Amăgirile arhivrăjmașului lui Dumnezeu și al omului vor avea o putere mare. Cei care și-au legat simțămintele de orice alt conducător, în afară de Hristos, vor constata că se află, cu trup, suflet și spirit, sub stăpânirea unei pasiuni atât de fascinante, încât vor întoarce spatele adevărului pentru a crede o minciună. Ei sunt prinși în capcană și, prin fiecare faptă a lor, strigă: „Eliberați-l pe Baraba, dar răstigniți-L pe Hristos!” (...)
În bisericile care s-au îndepărtat de adevăr și neprihănire se poate vedea ce este și ce face omul atunci când dragostea de Dumnezeu nu este un principiu statornic în suflet. Nu trebuie să fim surprinși de nimic din ce ar putea să aibă loc acum. Nu trebuie să ne mirăm de nicio manifestare a ororii. Cei care calcă în picioarele lor păcătoase Legea lui Dumnezeu au același spirit pe care l-au avut oamenii care L-au insultat și L-au trădat pe Domnul Isus. Ei vor săvârși faptele tatălui lor, Diavolul, fără nicio mustrare de conștiință. (...)
Cei care îl aleg pe Satana drept conducător al lor vor da pe față spiritul stăpânului pe care și l-au ales și care a cauzat căderea primilor noștri părinți. Prin faptul că L-au respins pe Fiul divin al lui Dumnezeu, întruchiparea singurului Dumnezeu adevărat, care a avut bunătate, milă și o dragoste neobosită și a cărui inimă a fost întotdeauna mișcată de nenorocirea omenească, precum și prin faptul că au ales un ucigaș în locul Său, oamenii au arătat ce poate să facă și ce va face natura omenească atunci când va fi îndepărtat Duhul lui Dumnezeu care o ține în frâu, iar oamenii se vor afla sub stăpânirea marelui apostat. Concepțiile și interpretările greșite vor fi la fel de mari ca lumina care a fost refuzată și respinsă. Cei care Îl resping pe Hristos și îl aleg pe Baraba vor acționa sub influența unei amăgiri nimicitoare. În timpul răzvrătirii deschise, răstălmăcirile și mărturiile mincinoase se vor înmulți. (...)
Uniți într-o alianță disperată. — Domnul Hristos arată că, fără puterea conducătoare a Duhului lui Dumnezeu, natura omului are o capacitate îngrozitoare de a săvârși răul. Necredința și ura provocată de mustrări vor stârni puterile satanice. Căpeteniile, domniile, stăpânitorii întunericului acestui veac și duhurile răutății care sunt în locurile înalte se vor uni într-o alianță disperată. Toți se vor alia împotriva lui Dumnezeu în persoana sfinților Săi. Prin interpretări greșite și idei false, ei îi vor descuraja pe toți cei care vor părea a crede adevărul. În această lucrare îngrozitoare, nu vor lipsi mărturiile mincinoase. (...)
După ce a vorbit despre sfârșitul lumii, Domnul Isus S-a întors la Ierusalim, cetatea care se complăcea pe vremea aceea în mândrie și aroganță și spunea: „Șed ca împărăteasă, nu sunt văduvă și nu voi ști ce este tânguirea” (Apocalipsa 18,7). În timp ce privirile Sale profetice erau îndreptate spre cetatea Ierusalimului, El a văzut că lumea va fi lăsată pradă nenorocirii exact așa cum avea să fie lăsat pradă nimicirii Ierusalimul. Evenimentele care s-au petrecut cu ocazia distrugerii Ierusalimului se vor repeta în ziua cea mare și înfricoșătoare a Domnului, dar într-un mod mai înspăimântător. (...)
Când vor da la o parte orice reținere și vor anula ei înșiși Legea Sa, instituind propria lege pervertită și încercând să forțeze conștiința acelora care Îl cinstesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Sale, pentru a-i face să calce în picioare Legea, oamenii vor constata că blândețea pe care au batjocorit-o se va epuiza. (...)
Nenorocirile viitoare. — Prin nimicirea Ierusalimului este reprezentată lumea, iar avertizarea dată de Domnul Hristos pe vremea aceea răsună de-a lungul timpului, până în zilele noastre: „Vor fi semne în soare, în lună și în stele. Și, pe pământ, va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor” (Luca 21,25). Valurile vor trece peste granițele lor și vor lăsa în urmă nimicirea. Ele vor scufunda vasele care navighează pe apele întinse, le vor trimite la moarte împreună cu făpturile vii aflate în ele, care nu vor mai avea timp să se pocăiască.
Vor fi nenorociri pe mare și pe uscat, „oamenii își vor da sufletul de groază, în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere și slavă mare” (Luca 21,26.27). El va veni a doua oară în lumea noastră în același fel în care S-a înălțat la cer. „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie” (Luca 21,28). — Manuscrisul 40, 1897
Ruinarea societății. — Pentru că și-au pierdut legătura cu Dumnezeu, cei din lume fac eforturi disperate și nesăbuite de a se așeza pe ei înșiși în centru. Acest lucru îi determină să nu aibă încredere în semenii lor și este urmat de fapte de ticăloșie. Împărățiile lumii vor fi dezbinate una împotriva alteia. Legăturile simpatiei care îi unesc pe oameni într-o relație de frățietate vor fi tot mai puține. Satana se va folosi de egoismul firesc al inimii omenești. El îi va folosi pe cei a căror voință nestăpânită și ale căror patimi violente nu au fost aduse niciodată sub controlul voinței lui Dumnezeu. (...)
Fiecare om se va întoarce împotriva semenilor lui. Fratele se va ridica împotriva fratelui lui, sora împotriva surorii ei, părinții împotriva copiilor și copiii împotriva părinților. Totul va fi într-o stare de confuzie. Rudele se vor trăda între ele. Vor avea loc comploturi secrete pentru a nimici vieți. Distrugerea, nenorocirea și moartea vor fi văzute la fiecare pas. Oamenii își vor urma înclinațiile nestăpânite spre rău, care fac parte din natura lor cultivată sau moștenită. (...)
Pedepsele lui Dumnezeu descoperite în viziune. — Dumnezeu are o vistierie plină de pedepse cărora le va îngădui să vină asupra acelora care au continuat să păcătuiască în ciuda luminii celei mari pe care au avut-o. Am văzut că vor fi construite clădiri dintre cele mai costisitoare, care vor fi considerate a fi rezistente la foc. Totuși aceste clădiri mărețe vor ajunge un morman de cenușă, la fel cum a pierit Sodoma în flăcările răzbunării lui Dumnezeu. Am văzut vase care costă sume imense luptându-se cu valuri puternice și scufundându-se în mormântul de ape împreună cu oamenii aflați pe ele. Mândria oamenilor va fi înmormântată împreună cu comorile adunate prin fraudă. Dumnezeu va răzbuna văduvele și orfanii lipsiți de hrană și îmbrăcăminte, care au strigat către El, cerându-I să-i salveze de asuprire și abuzuri.
A sosit timpul când lumea va suferi o durere pe care niciun balsam omenesc nu o va putea vindeca. Monumentele cu care se flatează măreția omenească vor fi doborâte la pământ, chiar înainte de marea nimicire care vine asupra lumii. (...)
Noi putem să scăpăm de pedepsele care vin asupra pământului, numai dacă suntem îmbrăcați în haina neprihănirii lui Hristos. — Scrisoarea 20, 1901
Mulți copii vor fi trecuți la odihnă
Nu va trece multă vreme până când vom fi trecuți prin strâmtorări și greutăți, iar mulți dintre copiii aduși pe lume vor fi trecuți la odihnă din milă, înainte de venirea timpului de necaz. — Manuscrisul 152, 1899 (vezi Îndrumarea copilului, p. 565, 566; Sfaturi pentru sănătate, p. 375)
Conflictul final va fi scurt, dar îngrozitor
Ne aflăm în pragul unor evenimente mari și solemne. Profețiile se împlinesc. Ultimul mare conflict va fi scurt, dar îngrozitor. Vechile controverse vor fi reînviate. Vor apărea controverse nemaiîntâlnite. Noi avem de îndeplinit o lucrare. Lucrarea noastră de slujire nu trebuie să înceteze. Ultima avertizare trebuie să-i fie vestită lumii. În prezentarea adevărului pentru timpul acesta se află o putere deosebită. Cât timp va mai dura? Doar puțină vreme. (...)
Fiecare ar trebui să își pună întrebarea: „Al cui sunt? Cui îi datorez supunere? Este inima mea înnoită? Este sufletul meu reformat? Sunt păcatele mele iertate? Vor fi ele șterse atunci când va veni timpul de înviorare?” (…)
Profeții au scris pentru timpul lor și pentru zilele noastre. — Ultimele cărți ale Vechiului Testament ne vorbesc despre lucrători chemați dintre cei ce munceau la câmp. Alții au fost oameni cu aptitudini înalte și cu o educație vastă, dar Domnul le-a dat viziuni și solii. Acești oameni din Vechiul Testament au vorbit despre lucruri care se petreceau în zilele lor, iar Daniel, Isaia și Ezechiel nu au vorbit numai despre lucrurile care îi interesau pe ei ca fiind adevărul prezent, ci privirile lor au fost îndreptate spre viitor și spre lucrurile care trebuie să aibă loc în lume în aceste zile. — Scrisoarea 132, 1898
Când sunteți persecutați, să fugiți într-un alt loc
În unele locuri, împotrivirea este foarte înverșunată, iar viața solilor lui Dumnezeu ar putea să fie în pericol. Atunci, ei au privilegiul de a urma exemplul Domnului lor și de a merge într-un alt loc. — Scrisoarea 20, 1901
Martirajul este mijlocul prin care Dumnezeu îi aduce pe mulți la adevăr
Oamenii de valoare care au refuzat să se închine chipului de aur au fost aruncați într-un cuptor aprins, dar Domnul Hristos a fost cu ei acolo, iar focul nu i-a mistuit. (...)
Acum, unii dintre noi ar putea să fie trecuți printr-o încercare la fel de aspră. Oare vom asculta noi poruncile oamenilor sau poruncile lui Dumnezeu? Aceasta este întrebarea pe care o vor pune mulți. Lucrul cel mai bun pentru noi este să intrăm într-o legătură strânsă cu Dumnezeu și, dacă El va îngădui să fim martiri pentru cauza adevărului, acesta ar putea să fie mijlocul prin care vor fi aduși mult mai mulți oameni la adevăr. — Manuscrisul 83, 1886
Hristos stă alături de sfinții Săi persecutați
Niciodată sufletul încercat de nenorocire nu este iubit de Mântuitorul cu mai multă duioșie, decât atunci când suferă disprețul din cauza adevărului. Când, din cauza adevărului, cel credincios se află la bara de judecată a tribunalelor nelegiuite, Domnul Hristos stă alături de el. Toate acuzațiile care îi sunt adresate credinciosului sunt îndreptate împotriva lui Hristos, în persoana sfinților Săi. Domnul Hristos a zis: „Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui” (Ioan 14,21). Domnul Hristos este condamnat din nou și din nou în persoana ucenicilor Săi credincioși.
Când cei credincioși sunt aruncați în celulele închisorii din cauza adevărului, Domnul Hristos li Se arată și le încântă inima cu dragostea Sa. Când ei suportă moartea de dragul lui Hristos, El le spune: „Ei pot să ucidă trupul, dar nu pot să rănească sufletul.” „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” „Ei M-au răstignit pe Mine, iar dacă vă vor ucide, Mă vor răstigni din nou în persoana sfinților Mei.”
Persecuția nu poate să facă nimic mai mult decât să provoace moartea, dar cel credincios va avea parte de viața veșnică și de slava veșnică. Puterea persecutoare ar putea să se împotrivească și să le poruncească ucenicilor lui Hristos să renunțe la credință, să dea ascultare duhurilor înșelătoare și învățăturilor dracilor, anulând Legea lui Dumnezeu. Totuși ucenicii pot să întrebe: „De ce ar trebui să fac astfel? Eu Îl iubesc pe Isus și nu voi renega niciodată Numele Său!” Când puterea asupritoare spune: „Pot să vă declar tulburători ai păcii”, ei pot să răspundă: „Tot așa L-au declarat și pe Isus, care a fost adevărul, harul și pacea.” — Scrisoarea 116, 1896
Oamenii de afaceri și prinții vor lua poziție
Unii dintre cei ce se află printre oamenii de afaceri și prinți vor lua poziție pentru a asculta adevărul. Ochii lui Dumnezeu au fost îndreptați asupra acelora care au lucrat în conformitate cu lumina pe care au avut-o, păstrându-și integritatea. Corneliu, un om aflat într-o poziție înaltă, și-a susținut experiența religioasă, trăind cu strictețe în conformitate cu lumina pe care o primise. Dumnezeu a avut privirile îndreptate asupra lui și l-a trimis pe îngerul Său cu o solie pentru el. Solul lui Dumnezeu a trecut pe lângă cei care se încredeau în neprihănirea proprie, a venit la Corneliu și l-a chemat pe nume. (...)
Raportul acesta este scris special pentru binele celor care trăiesc în aceste zile din urmă. Oameni care au avut o mare lumină nu au prețuit-o și nu au folosit-o așa cum ar fi avut privilegiul să o facă. Ei nu au pus în practică adevărul. Din această cauză, Domnul îi cheamă pe aceia care au trăit la nivelul luminii pe care au avut-o. Cei care au avut privilegiul de a înțelege adevărul, dar nu au ascultat de principiile lui vor cădea în ispita lui Satana de a se înălța pe ei înșiși. Ei vor nega principiile adevărului prin faptele lor și vor aduce rușine asupra lucrării lui Dumnezeu.
Domnul Hristos declară că îi va vărsa din gura Lui și îi va lăsa să își urmeze căile lor pentru a arăta ei singuri cine sunt. Felul lor de a lucra i-a făcut într-adevăr să iasă în evidență ca fiind niște administratori necredincioși.
Cum îi evaluează Dumnezeu pe aceia care trăiesc în lumina pe care o au. — Domnul le va da solia Sa acelora care au trăit în conformitate cu lumina pe care au avut-o și îi va recunoaște ca fiind drepți și credincioși, în conformitate cu felul în care îi evaluează Dumnezeu. Oamenii aceștia le vor lua locul celor care, deși au avut lumină și cunoștință, nu au mers pe calea Domnului, ci după închipuirile inimii lor nesfințite.
Trăim acum în zilele din urmă, când adevărul trebuie să fie rostit clar, când mustrarea și avertizarea trebuie să le fie vestite lumii, indiferent de consecințe. Dacă unii se vor simți ofensați și vor întoarce spatele adevărului, trebuie să ne aducem aminte că la fel au făcut unii oameni și în zilele lui Hristos. (...)
Rândurile nu se vor micșora. — Unii vor primi adevărul și le vor lua locul celor care s-au supărat și au părăsit adevărul. (...) Domnul va lucra în așa fel încât cei necredincioși vor fi separați de cei credincioși. (...) Rândurile nu se vor micșora. Cei care sunt credincioși și neclintiți vor ocupa locurile lăsate libere de către aceia care s-au simțit ofensați și au apostaziat. (...)
Mulți vor prețui înțelepciunea lui Dumnezeu mai mult decât orice avantaje pământești și vor asculta de Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind standardul suprem. Aceștia vor fi conduși la o mare lumină. Ei vor ajunge să cunoască adevărul și vor căuta să le prezinte această lumină a adevărului tuturor cunoscuților lor care, la fel ca ei, sunt nerăbdători să afle adevărul. — Manuscrisul 97, 1898
Fiecare făptură omenească se va afla fie în oștirea lui Hristos, fie în oștirea lui Satana
Ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ, când vor exista numai două tabere, iar fiecare bărbat, femeie și copil se va afla într-una dintre aceste două oștiri. Domnul Isus va fi Generalul unei oștiri, iar Satana va fi conducătorul oștirii potrivnice. Toți cei care calcă Legea lui Dumnezeu, temelia guvernării Sale pe pământ și în cer, și îi învață și pe alții să facă la fel se vor alinia de partea unui singur conducător, care îi va îndrepta împotriva guvernării lui Dumnezeu. „Îngerii care nu și-au păstrat vrednicia, ci și-au părăsit locuința” (Iuda 6) sunt niște răzvrătiți împotriva Legii lui Dumnezeu și vrăjmași ai tuturor celor ce iubesc poruncile Sale și ascultă de ele. Acești supuși care îl au pe Satana drept conducător al lor îi vor aduce pe alții în rândurile lor prin toate mijlocele posibile pentru a-și întări forțele și pentru a impune pretențiile lui.
Prin amăgirea aceasta, dacă va fi cu putință, Satana îi va prinde chiar și pe cei aleși. Amăgirea lui Satana nu este neînsemnată. El va căuta să supere, să hărțuiască, să falsifice, să acuze și să-i prezinte într-o lumină greșită pe toți cei pe care nu poate să-i constrângă și să-i determine să-l ajute în lucrarea lui și să-i aducă cinste. Marele lui succes constă în a păstra mintea oamenilor într-o stare de confuzie și de necunoaștere a strategiilor lui, deoarece el poate să-i conducă pe cei ce sunt neștiutori ca pe niște orbi. (...)
Sabatul este subiectul crucial din conflictul final. — Sabatul este marele subiect crucial. El constituie linia de demarcație între cei credincioși și statornici și cei necredincioși care calcă Legea. Sabatul acesta a fost poruncit de Dumnezeu, iar cei care se declară a fi păzitori ai poruncilor, care cred că trăiesc acum în timpul propovăduirii soliei îngerului al treilea, vor înțelege importanța Sabatului poruncii a patra în solia aceasta. El este sigiliul Dumnezeului celui viu. Ei nu vor micșora cerințele Sabatului ca să se potrivească intereselor lor. — Manuscrisul 34, 1897
În Apocalipsa, apostolul Ioan scrie despre unitatea celor care trăiesc pe pământ pentru a anula Legea lui Dumnezeu. „Toți au același gând și dau fiarei puterea și stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Și cei chemați, aleși și credincioși care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui” (Apocalipsa 17,13.14). „Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei, și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște” (Apocalipsa 16,13).
Toți cei ce înalță și se închină idolului sabatului fals, o zi pe care Dumnezeu nu a binecuvântat-o, îi vor ajuta pe Diavol și pe îngerii lui cu toată puterea capacităților pe care le-au primit de la Dumnezeu și pe care le-au pervertit printr-o folosire greșită. Pentru că vor fi inspirați de un duh străin, care le întunecă priceperea, ei nu vor putea să vadă că înălțarea duminicii este în întregime instituția Bisericii Catolice. (...)
Sabatul este subiectul care va diviza lumea. — Domnul cerului le îngăduie celor din lume să aleagă cine să fie conducătorul lor. Să citim cu atenție capitolul treisprezece din Apocalipsa, deoarece el se referă la fiecare om, fie mare, fie neînsemnat. Fiecare făptură omenească trebuie să treacă de o parte sau alta, fie de partea Dumnezeului celui viu și adevărat, care i-a dat lumii memorialul Creațiunii, Sabatul zilei a șaptea, fie de partea unui sabat fals, instituit de oamenii care s-au înălțat pe ei înșiși mai presus de tot ce se numește Dumnezeu și de tot ce este vrednic de închinare și care și-au însușit atributele lui Satana, asuprindu-i pe cei credincioși, care păzesc poruncile lui Dumnezeu. Această putere persecutoare va impune cu forța închinarea la fiară, insistând asupra respectării sabatului instituit de ea. În felul acesta, va aduce defăimare lui Dumnezeu, așezându-se „în Templul lui Dumnezeu și dându-se drept Dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2,4).
Cei fără viclenie. — Una dintre trăsăturile din descrierea celor o sută patruzeci și patru de mii este aceea că în gura lor nu s-a găsit minciună. Domnul a zis: „Ferice de omul în duhul căruia nu este viclenie!” Ei se declară a fi copiii lui Dumnezeu și sunt reprezentați ca urmându-L pe Miel oriunde merge El. Ei sunt descriși stând pe Muntele Sionului, pregătiți pentru serviciul sfânt, îmbrăcați în hainele albe, care semnifică neprihănirea sfinților. Totuși, cei care Îl urmează pe Miel în cer trebuie să-L fi urmat mai întâi pe pământ, printr-o ascultare plină de încredere, de dragoste și de bunăvoie, nu iritați și capricioși, ci cu încredere, așa cum oile merg în urma păstorului lor. (...)
Satana face ultimele eforturi pentru supremație. — Lumea este în parteneriat cu bisericile așa-zise creștine, prin anularea Legii lui Iehova. Legea lui Dumnezeu este dată la o parte, este călcată în picioare, iar din partea tuturor celor ce alcătuiesc poporul credincios al lui Dumnezeu, se va înălța spre cer rugăciunea: „Este vremea ca Domnul să lucreze: căci ei calcă Legea Ta” (Psalmii 119,126). Satana face ultimele eforturi puternice pentru supremație în lupta lui cea din urmă împotriva principiilor Legii lui Dumnezeu. Necredința plină de sfidare abundă.
După descrierea lui Ioan din Apocalipsa 16, cu privire la puterea făcătoare de minuni care urma să adune lumea pentru ultima mare luptă, simbolurile sunt lăsate la o parte, iar vocea asemenea unei trâmbițe urmează să facă să răsune încă o dată cu un ton clar: „Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!” (Apocalipsa 16,15). — Manuscrisul 7a, 1896
Hristos este prezent în ultimul mare conflict
Lucrarea Duhului Sfânt urmează să se combine cu efortul omenesc și tot cerul este angajat în lupta de pregătire a unui popor care să reziste în aceste zile din urmă. Sfârșitul este aproape, iar noi dorim să avem în atenție lumea viitoare. (...)
În acest ultim conflict, Căpetenia oștirii Domnului [Iosua 5,15] conduce armatele cerului și intră în rânduri, luptând pentru noi în bătălie. Vor fi apostazii între noi și ne așteptăm la ele: „Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri” (vezi 1 Ioan 2,19). „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină” (Matei 15,13).
Îngerul cel puternic din cer urmează să lumineze pământul cu slava lui (Apocalipsa 18,1), în timp ce strigă cu putere și cu voce tare: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare!” (Apocalipsa 18,2). (...) Dacă nu am fi fost susținuți de puterea lui Dumnezeu, ne-am fi pierdut credința și curajul în luptă.
Fiecare formă de rău urmează să apară într-o activitate intensă. Îngerii răi își unesc puterile cu oamenii răi și, deoarece au fost într-un conflict continuu, au câștigat o mare experiență cu privire la modalitățile cele mai bune de a amăgi și de a lupta și s-au întărit pe parcursul secolelor. Ei nu vor ceda în acest mare conflict final fără o luptă disperată și fiecare om va fi de o parte sau de alta a controversei.
Bătălia Armaghedonului va avea loc. Ziua aceea nu trebuie să ne găsească pe niciunul dintre noi dormind. Trebuie să fim cât se poate de treji, ca fecioarele înțelepte, având untdelemn de rezervă pentru candelele noastre. Puterea Duhului Sfânt trebuie să fie cu noi, iar Căpetenia oștirii Domnului va sta în fruntea îngerilor cerești pentru a conduce lupta. În fața noastră, încă urmează să se desfășoare evenimente solemne. Trâmbiță după trâmbiță trebuie să sune. Potir după potir urmează să se reverse asupra locuitorilor pământului. Evenimente de un interes nemaipomenit se află chiar asupra noastră, iar lucrurile acestea vor fi niște indicii sigure ale prezenței Aceluia care a condus fiecare atac, care a însoțit înaintarea lucrării Sale de-a lungul tuturor veacurilor și care S-a angajat plin de har să fie cu copiii Săi în toate luptele lor, până la sfârșitul lumii. El Își va apăra adevărul. El Își va face lucrarea să triumfe. El este gata să le asigure celor credincioși motivația și puterea voinței, inspirându-le nădejde, curaj și dârzenie în activitățile lor tot mai mari, deoarece timpul este aproape.
O ultimă luptă înverșunată. — Amăgirile, înșelătoriile și șarlataniile se vor înmulți. Din fiecare colț se va auzi strigătul: „Iată, Hristos este aici! Iată, Hristos este acolo!” Dar Domnul Hristos a zis: „Să nu mergeți după ei” (Luca 21,8). Înainte ca omul fărădelegii să se arate înaintea lumii acesteia și înainte de a se afla cine este el și care a fost lucrarea lui, va avea loc o luptă înverșunată.
În timp ce lumea protestantă ajunge să fie foarte amabilă și afectuoasă față de omul fărădelegii (2 Tesaloniceni 2,3), cei din poporul lui Dumnezeu trebuie să-și ocupe locul, asemenea unor soldați curajoși și dârji ai lui Isus Hristos, pentru a înfrunta conflictul care trebuie să vină, având viața ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Dacă Babilonul cel tainic nu a cruțat sângele sfinților, oare nu ar trebui să fim cât se poate de vigilenți pentru a prinde razele de lumină care au strălucit din lumina îngerului ce urmează să lumineze pământul cu slava lui? — Scrisoarea 112, 1890
Viața noastră și pregătirea finală
Dumnezeu ne va pune la încercare. — Înainte de a ne da botezul Duhului Sfânt, Tatăl nostru ceresc ne va pune la încercare pentru a vedea dacă putem să trăim fără să-L dezonorăm. — Scrisoarea 22, 1902
Fiecare trăsătură nedesăvârșită va fi înlăturată. — Când lucrarea noastră pământească se va încheia, iar Hristos va veni pentru copiii Săi credincioși, noi vom străluci asemenea soarelui în împărăția Tatălui nostru. Totuși, înainte de a veni timpul acela, vom înțelege fiecare trăsătură nedesăvârșită a caracterului nostru și o vom îndepărta. Orice gelozie, bănuială rea și orice plan egoist vor trebui să fie alungate din viață. — Scrisoarea 416, 1907
Când se va ajunge la desăvârșirea caracterului. — Ne străduim noi, cu toate puterile pe care ni le-a dat Dumnezeu, să atingem statura de oameni maturi în Hristos? Căutăm noi plinătatea Lui, ajungând mai sus și tot mai sus și încercând să atingem desăvârșirea caracterului? Când vor atinge punctul acesta, slujitorii lui Dumnezeu vor primi sigiliul Său pe frunte. Îngerul raportor va declara: „S-a isprăvit.” Ei vor fi desăvârșiți în Cel căruia Îi aparțin prin creațiune și prin răscumpărare. — Manuscrisul 148, 1899
Vom primi în dar o natură mai înaltă. — Când va veni, Domnul Hristos îi va lua pe aceia care și-au curățit sufletul prin ascultarea de adevăr. (...) Această natură muritoare va fi îmbrăcată în nemurire, iar aceste trupuri supuse putrezirii și morții vor fi schimbate în trupuri nemuritoare. Atunci, vom primi în dar o natură mai înaltă. Trupul tuturor celor ce își curățesc sufletul prin ascultare de adevăr va fi proslăvit. Ei vor fi primiți pe deplin în Domnul Hristos. — Manuscrisul 36, 1906
O imagine vie a evenimentelor viitoare
Vineri noaptea, pe 18 ianuarie 1884, câțiva m-au auzit exclamând: „Priviți, priviți!” Nu știu dacă visam sau eram în viziune. Am dormit singură.
Timpul de necaz era asupra noastră. I-am văzut pe cei din poporul nostru trecând printr-un mare necaz, plângând, rugându-se și apelând la făgăduințele sigure ale lui Dumnezeu, în timp ce oamenii nelegiuiți se aflau pretutindeni în jurul nostru, batjocorindu-ne și amenințându-ne că ne vor nimici. Ei își băteau joc de slăbiciunea noastră, de numărul nostru mic și ne tachinau, folosind cuvinte menite să rănească adânc. Ei ne acuzau că luăm o poziție independentă de tot restul lumii. Ei ne luaseră toate resursele, pentru ca noi să nu putem să cumpărăm sau să vindem și făceau referire la sărăcia noastră jalnică și la situația noastră sărmană. Ei nu puteau să înțeleagă cum putem să trăim fără sprijinul lumii. Noi depindeam de lume și eram nevoiți să ne conformăm obiceiurilor, practicilor și legilor lumii sau să ieșim din ea. Dacă noi eram singurul popor din lume pe care Domnul îl favoriza, aparențele erau cu totul împotriva noastră.
Ei declarau că au adevărul, că la ei se fac semne și minuni, că îngerii din cer vorbesc cu ei și îi însoțesc, că între ei se află o mare putere și că acesta este mileniul pe care îl așteptaseră atât de multă vreme. Întreaga lume era convertită și în armonie cu legea duminicală, iar poporul acesta mic și slab ieșea în evidență, sfidând legile țării și ținând Legea lui Dumnezeu, și pretindea că este singurul popor drept de pe pământ. (...)
„Priviți în sus! Priviți în sus!” — Totuși, în timp ce aceia care erau credincioși și statornici, care nu voiau să se închine fiarei și chipului ei, să accepte și să respecte un sabat fals erau chinuiți, Cineva a zis: „Priviți în sus! Priviți în sus!” Fiecare și-a îndreptat privirile în sus, iar cerul părea că se desparte ca un sul care este rulat, iar noi am privit spre cer cum a privit Ștefan. Batjocoritorii ne tachinau și ne insultau, lăudându-se cu lucrurile pe care intenționau să le facă dacă noi continuam să ne încăpățânăm să ne păstrăm credința cu tărie. Totuși, acum, noi parcă nu-i auzeam, ci priveam la scena care ne făcea să nu auzim nimic altceva.
Acolo se descoperea scaunul de domnie al lui Dumnezeu. În jurul lui erau de zece mii de ori câte zece mii și mii și mii, iar cel mai aproape de scaunul de domnie se aflau martirii. Printre ei i-am văzut tocmai pe aceia care fuseseră supuși atât de recent la nenorocire, pe care lumea nu-i recunoscuse și pe care îi urâse și îi disprețuise.
O voce a zis: „Isus, care șade pe scaunul de domnie, l-a iubit pe om atât de mult, încât Și-a dat viața ca jertfă pentru a-l salva de puterea lui Satana și pentru a-l înălța pe scaunul Său de domnie. Acela care Se află mai presus de toate stăpânirile, care are puterea cea mai mare în cer și pe pământ și căruia fiecare suflet Îi este dator pentru toate favorurile pe care le-a primit a fost blând și smerit cu inima, sfânt, nevinovat și neîntinat în viață.
El a împlinit toate poruncile Tatălui Său. Nelegiuirea a umplut pământul și i-a întinat pe locuitorii lui. Locurile înalte ale puterilor pământului au fost întinate de imoralitate și de idolatrie josnică, dar a sosit timpul când cei neprihăniți vor primi ramura de palmier a biruinței și a triumfului. Cei care au fost considerați de lume ca fiind slabi și lipsiți de valoare, cei care au fost fără apărare în fața cruzimii oamenilor vor fi încununați ca fiind mai mult decât biruitori” [citat Apocalipsa 7,9-17].
Ei se aflau înaintea scaunului de domnie, bucurându-se de splendorile zilei eterne, care nu are nevoie de soare; ei nu erau asemenea unui grup împrăștiat și slab, care rabdă pasiunile satanice ale unei lumi răzvrătite ce dă glas ideilor, învățăturilor și sfaturilor demonilor.
Acum, cei sfinți nu au nimic de temut. — Maeștrii în nelegiuire din lumea aflată sub conducerea lui Satana au ajuns puternici și îngrozitori, dar Domnul, Dumnezeul care judecă Babilonul, este puternic. Cei drepți nu mai au niciun motiv să se teamă de puteri sau de fraude când sunt credincioși și sinceri. În apărarea lor se află Unul mai puternic decât omul cel tare și înarmat. Celor care au crezut și au stat în apărarea adevărului, rezistând și apărând cu fermitate legile lui Dumnezeu, li se va da toată puterea, măreția și excelența caracterului.
O altă făptură cerească exclama cu o voce puternică și melodioasă: „Ei au venit din necazul cel mare. Au pășit în cuptorul aprins al lumii, încins cu putere de patimile și capriciile oamenilor care au vrut să le impună închinarea la fiară și la chipul ei și care au vrut să-i constrângă să fie necredincioși față de Dumnezeul cerurilor.
Ei au venit din munți, dintre stânci, din vizuinile și peșterile pământului, din beciuri, din închisori, din consiliile secrete, din camerele de tortură, din mansarde și ascunzători. Ei au trecut prin suferințe și dureri mari, printr-o adâncă renunțare la sine și o mare dezamăgire. Ei nu mai sunt subiectul glumelor și batjocurilor oamenilor răi. Ei nu mai sunt neînsemnați și nenorociți în ochii acelora care îi disprețuiesc.
Dezbrăcați-i de hainele murdare cu care cei nelegiuiți au avut satisfacția să-i îmbrace. Dați-le haine noi, chiar hainele albe ale neprihănirii, și puneți pe capul lor o mitră curată.”
Ei stau acolo biruitori în marea luptă. — Ei erau îmbrăcați în haine mai bogate decât cele pe care le purtaseră vreodată făpturile omenești. Pe cap, purtau coroane de slavă cum făpturile omenești nu văzuseră niciodată. Zilele de suferință, de rușine, de lipsuri și foame s-au încheiat. Plânsul a trecut. Atunci, ei au izbucnit în cântări melodioase, clare și puternice. Fluturau ramurile de palmier ale biruinței și exclamau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului!” (Apocalipsa 7,10)
Oh, fie ca Dumnezeu să ne înzestreze cu Duhul Său, să ne facă puternici prin puterea Sa! În acea zi mare a triumfului suprem și final, se va vedea că neprihăniții au fost puternici și că nelegiuirea, în toate formele ei și cu toată mândria ei, a fost slabă și înfrântă. Ne vom apropia de Isus, ne vom încrede în El, vom căuta harul și marea Sa mântuire. Trebuie să ne ascundem în Isus, deoarece El este un adăpost în fața furtunii, un ajutor prezent în vreme de necaz. — Scrisoarea 6, 1884
Două coloane de îngeri îi escortează pe sfinți în cetatea lui Dumnezeu. — Dătătorul vieții vine pentru a rupe lanțurile mormântului. El urmează să-i scoată afară pe cei închiși în morminte și să proclame: „Eu sunt Învierea și Viața.” Acolo stă oștirea celor înviați. Ultimul gând a fost cu privire la moarte și durerile ei. Ultimele gânduri pe care le-au avut au fost cu privire la mormânt, dar acum ei proclamă: „Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15,55). Durerile morții au fost ultimele lucruri pe care le-au simțit. (...)
Când se vor trezi, orice durere va fi dispărut. „Unde îți este biruința, moarte?” Iată că ei stau aici, primesc atingerea finală a nemuririi și se înalță pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh. Porțile cetății lui Dumnezeu se deschid, iar popoarele care au păzit adevărul intră în ea.
De o parte și de alta se află coloane de îngeri, iar cei răscumpărați de Dumnezeu merg printre heruvimi și serafimi. Domnul Hristos le spune bun venit și le adresează binecuvântarea: „Bine, rob bun și credincios, intră în bucuria stăpânului tău” (Matei 25,21). În ce constă bucuria aceea? El vede rodul muncii sufletului Său și este mulțumit. Acesta este scopul pentru care lucrăm noi.
Iată un om pentru care ne-am rugat lui Dumnezeu în timpul nopții. Am stat de vorbă cu el pe patul lui de moarte și am legat sufletul lui neajutorat de Isus. Iată un om care a fost un bețiv sărman. Am încercat să-i îndreptăm privirile spre Acela care este puternic pentru a mântui și i-am spus că Hristos poate să-i dea biruința. Coroanele slavei nepieritoare sunt puse pe capetele lor, iar apoi cei răscumpărați își depun coroanele scânteietoare la picioarele lui Isus și corul îngeresc intonează un cântec de biruință, iar îngerii din cele două coloane preiau tonul și cei mântuiți li se alătură, așa cum au cântat pe pământ.
Un cântec ceresc. — O, ce muzică! Nu există nicio notă falsă. Fiecare voce proclamă: „Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat” (Apocalipsa 5,12). El vede rodul muncii sufletului Lui și este mulțumit. Credeți că va fi cineva care își va mai lua timp să vorbească despre încercările și greutățile îngrozitoare prin care a trecut? „Nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute” (Isaia 65,17). „Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor” (Apocalipsa 21,4). — Manuscrisul 18, 1894