TRAGEDIA VEACURILOR — EDIȚIA 1911
O declarație făcută de William C. White înainte de Comitetul Conferinței Generale, 30 octombrie 1911
Adresându-se consiliului, pastorul William C. White a spus:
Vă prezint cu plăcere o declarație cu privire la ultima ediție în limba engleză a cărții Tragedia veacurilor.
În urmă cu aproximativ doi ani, ni s-a spus că plăcile tipografice pentru cartea aceasta, care sunt folosite la Pacific Press, Review and Herald și International Tract Society (Londra), erau atât de uzate, încât cartea trebuia să fie refăcută și trebuiau să fie confecționate plăci noi. Lucrarea aceasta a fost realizată la Pacific Press. Au fost făcute patru seturi de plăci, câte unul pentru fiecare dintre editurile din Washington, Mountain View, Nashville și Watford.
Într-o scrisoare trimisă la managerii caselor noastre de editură, în 24 iulie 1911, eu am scris următoarele 90
„După ce ne-am sfătuit cu pastorii, colportorii și alți prieteni ai cărții, am considerat că este cel mai bine să refacem textul, în așa fel încât noua ediție să corespundă cât mai bine cu putință celei vechi și, deși nu am putut să folosim exact același tip de litere, materialul se aseamănă aproape în întregime, pagină cu pagină. Fiecare capitol din noua ediție începe și se încheie la aceleași pagini la care încep și se încheie capitolele corespunzătoare din ediția veche.
Schimbarea cea mai evidentă din noua ediție constă în îmbunătățirea ilustrațiilor. Fiecare dintre cele patruzeci și două de capitole, împreună cu prefața, introducerea, cuprinsul și lista ilustrațiilor, conține un titlu descriptiv frumos și au fost introduse zece noi pagini întregi de ilustrații pentru a le înlocui pe acelea care erau mai puțin atrăgătoare.
Cele treisprezece note suplimentare din vechea ediție, care ocupau treisprezece pagini, au fost înlocuite cu treizeci și una de note suplimentare, care ocupă douăsprezece pagini. Aproape toate acestea sunt referințe care au scopul de a-l ajuta pe cititorul sârguincios să găsească dovezi istorice pentru afirmațiile făcute în carte.
Notele biografice au fost omise, iar indexul general a fost extins de la douăsprezece, la douăzeci și două de pagini, ușurând astfel într-o mare măsură găsirea pasajelor dorite.
În conținutul cărții, îmbunătățirile cele mai evidente constau în introducerea referințelor istorice. În ediția veche, au fost date peste șapte sute de referințe biblice, dar numai în câteva situații a existat câte o referință istorică la autoritățile citate sau indicate. În ediția nouă, cititorul va găsi mai mult de patru sute de referințe cu privire la optzeci și opt de autori și autorități.
Când i-am prezentat mamei solicitarea unora dintre colportorii noștri de a include în ediția nouă nu numai referințe biblice, ci și referințe la citatele din autorii cărților istorice, ea ne-a îndrumat să le căutăm și să introducem referințele istorice. De asemenea, ea ne-a îndrumat să verificăm citatele și să corectăm orice greșeală găsită, iar acolo unde citatele au fost luate din pasaje așezate într-o ordine diferită de către traducători, să folosim traducerea cea mai corectă și mai autentică.
Găsirea diferitelor pasaje citate din lucrările istoricilor a fost o lucrare minuțioasă, iar verificarea pasajelor citate a condus la unele schimbări în formularea textului. Acest fapt este observabil îndeosebi în citatele din Istoria Reformațiunii, de J. Merle D»Aubigné. S-a constatat că existau șase sau mai multe traduceri în limba engleză, atât americane, cât și britanice, iar acestea erau destul de diferite din punct de vedere al exprimării, deși ideea era aproape identică. Prin urmare, în vechea ediție a cărții Tragedia veacurilor, citatele respective au fost alese în funcție de claritatea și de frumusețea limbajului. Dar am aflat că numai una dintre aceste numeroase traduceri avea aprobarea autorului, iar aceasta este cea folosită de American Tract Society în edițiile recente. Așadar, în această ediție a cărții Tragedia veacurilor, citatele din cartea lui D»Aubigné au fost folosite în așa fel încât să se conformeze în principal cu respectiva traducere aprobată.
În câteva situații, în locul citatelor vechi, au fost folosite citate noi din cărțile istoricilor, ale predicatorilor și scriitorilor din zilele noastre, fie pentru că acestea sunt mai convingătoare, fie pentru că noi nu am fost în stare să le găsim pe cele vechi. În fiecare caz în care a fost făcută o astfel de schimbare, mama a acordat o atenție plină de credincioșie înlocuirilor propuse și le-a aprobat.
Veți găsi că schimbări de această natură au fost făcute la paginile 273, 277, 306-308, 334, 335, 387, 547, 580 și 581.
În carte, mai sunt aproximativ douăzeci sau mai multe citate a căror sursă nu am fost capabili să o găsim până acum. Din fericire, acestea se referă la subiecte cu privire la care nu există nicio probabilitate de a apărea vreo controversă serioasă.
Schimbările făcute în ortografie, punctuație și folosirea majusculelor au avut scopul de a uniformiza stilul cărții cu al celorlalte volume din această serie.
În opt sau zece locuri, referințele cu privire la date au fost schimbate, din cauza trecerii timpului de la data când cartea a fost publicată pentru prima oară.
În câteva locuri, formele de exprimare au fost modificate pentru a evita o ofensă inutilă. Un exemplu de acest fel se va găsi în schimbarea cuvântului papist cu roman sau romano-catolic. În două locuri, expresia divinitatea lui Hristos este schimbată cu dumnezeirea lui Hristos, iar expresia toleranță religioasă a fost schimbată cu libertate religioasă.91
Declarațiile făcute la paginile 285-287 cu privire la Consiliul Național care a luat hotărâri blasfematoare împotriva religiei și a Bibliei au fost formulate în așa fel încât să arate că acel Consiliu Național a înlăturat, iar apoi a pus la loc, nu numai Biblia, ci și pe Dumnezeu și închinarea adusă Lui.
În noua ediție, ridicarea la putere a papalității în 538 și căderea ei în 1798 sunt prezentate ca fiind supremația și căderea acesteia, în loc de instituirea și abolirea ei, așa cum a fost în ediția veche.
În fiecare dintre aceste locuri, forma de exprimare mai clară a fost cercetată cu atenție și aprobată de autoarea cărții.
La paginile 50, 563, 564, 580, 581 și în câteva alte locuri în care declarațiile cu privire la papalitate sunt contestate cu putere de către romano-catolici și care sunt dificil de dovedit prin folosirea cărților de istorie accesibile, exprimarea din noua ediție a fost schimbată în așa fel încât declarațiile să corespundă cu seria de dovezi care pot fi obținute cu ușurință.
Cu privire la acestea și alte pasaje asemănătoare, care ar putea să stârnească unele controverse înverșunate și nefolositoare, mama a spus adesea: «Ce am scris despre aroganța și pretențiile papalității este adevărat. O mare parte din dovezile istorice legate de aceste subiecte au fost distruse intenționat. În ciuda acestui fapt, pentru ca această carte să fie spre folosul cel mai mare al catolicilor și al altora și pentru a fi evitate controverse inutile, este mai bine ca declarațiile cu privire la afirmațiile papei și pretențiile papalității să fie formulate cu moderație, ca să poată fi dovedite cu ușurință și claritate, folosind cărțile de istorie care sunt acceptate și se află la îndemâna pastorilor și a cercetătorilor.»
Dacă auziți zvonuri care spun că o parte din lucrarea îndeplinită pentru această ediție recentă a fost făcută contrar dorinței mamei sau fără știința ei, puteți să fiți siguri că astfel de zvonuri sunt false și nedemne de a fi luate în considerare.”
Apoi, au fost citite pasaje din edițiile vechi și noi și au fost comparate pentru a ilustra declarația citită din scrisoarea din 24 iulie a vorbitorului. După aceea, fratele White a zis:
„De la data tipăririi acestei ediții noi, mama a avut o plăcere deosebită să o recitească și să o revizuiască. Zi după zi, când am vizitat-o dimineața, ea a vorbit despre carte, spunând că i-a făcut plăcere să o citească din nou și că era bucuroasă că lucrarea făcută pentru ca ediția aceasta să fie cât se poate fără greșeli a fost încheiată cât ea se afla încă în viață și putea să ofere îndrumări.
Mama nu a pretins niciodată că este o autoritate în domeniul istoriei. Lucrurile pe care le-a scris sunt descrieri ale imaginilor fulgerătoare și ale altor descoperiri care i-au fost făcute cu privire la faptele oamenilor și cu privire la influența acestora asupra lucrării lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, având viziuni din istoria trecută, prezentă și viitoare în legătură cu lucrarea aceasta. Când a scris viziunile, ea a folosit declarații istorice bune și clare pentru a exprima cu claritate lucrurile pe care se străduia să le prezinte cititorilor. Pe vremea când eram doar un copil, am auzit-o citindu-i tatălui meu Istoria Reformațiunii, de D»Aubigné. Ea îi citea pasaje mari și chiar capitole întregi din cele cinci volume. Faptul acesta a ajutat-o să localizeze și să descrie multe dintre evenimentele și acțiunile care i-au fost descoperite în viziune, într-un mod oarecum asemănător cu acela în care studiul Bibliei a ajutat-o să localizeze și să descrie multe dintre descoperirile figurative care i-au fost făcute cu privire la desfășurarea marii lupte dintre adevăr și minciună din zilele noastre.
Mama nu a pretins niciodată că a avut o inspirație verbală, iar eu constat că nici tatăl meu sau frații Bates, Andrews, Smith sau Waggoner nu au promovat această pretenție. Dacă în pregătirea manuscriselor ei ar fi existat o inspirație verbală, de ce ar mai fi lucrat ea pentru a face adăugiri și adaptări? Este cunoscut faptul că mama ia adesea unul dintre manuscrisele ei și îl citește cu atenție, făcând adăugiri care dezvoltă din ce în ce mai bine ideea.
Prima ediție a acestei cărți a fost publicată în 1884, în California. Când a fost tipărită cartea Spirit of Prophecy, volumul 3, o parte din material a fost lăsată pe dinafară și era de așteptat ca mama să înceapă imediat să adauge la materialul acesta o altă parte și să publice volumul 4. Înainte de moarte, tata făcuse publicitate cărții Spirit of Prophecy, volumul 4.
Când au publicat volumul 4, mama și cei care au fost implicați în publicarea lui au avut în gând împlinirea planului tatălui meu, care zisese: «Noi am avut de asemenea în atenție materialul care a fost scris pentru poporul adventist din Statele Unite. Prin urmare, acest material a fost comprimat cu multă dificultate, așa încât să aducă volumul la dimensiunea pe care au avut-o celelalte volume din serie.»
Mai târziu, când s-a descoperit că această carte putea să le fie vândută tuturor oamenilor, editorii au luat plăcile și au tipărit o ediție cu pagini mai mari. Au fost inserate imagini și s-a făcut un experiment prin vânzarea ei pe bază de comenzi, la prețul de 1,5 dolari.
În anul 1885, eu și mama am fost trimiși în Europa, iar acolo a apărut propunerea de a se traduce cartea în limbile germană, franceză, daneză și suedeză. Când s-a gândit la această propunere, mama a hotărât să facă adăugiri la material.
Contactul mamei cu europenii îi adusese aminte de zeci de lucruri care îi fuseseră descoperite în viziune pe parcursul ultimilor ani; unele dintre evenimente i-au fost prezentate de două sau trei ori, iar altele chiar de mai multe ori. Faptul că a văzut locurile istorice și contactul cu oamenii de acolo i-au împrospătat memoria cu privire la aceste lucruri. Prin urmare, ea a dorit să adauge mult material în carte. Lucrarea aceasta a fost îndeplinită, iar manuscrisele au fost pregătite pentru traducere.
După întoarcerea noastră în America, a fost publicată o ediție nouă, mult mai extinsă. În ediția aceasta, o parte din materialul folosit în prima ediție engleză a fost lăsat deoparte. Motivul acestor modificări a fost că noua ediție avea scopul de a fi răspândită în întreaga lume.
În lucrarea ei publică, mama a dovedit că are capacitatea de a selecta din vistieria adevărului materialele care au fost adaptate corespunzător cu nevoile celor cărora li se adresa și a considerat că, în selectarea materialului pentru publicarea cărților ei, hotărârea cea mai înțeleaptă se va arăta prin selectarea părților celor mai potrivite pentru nevoile acelora care vor citi cartea.
Prin urmare, în 1888, când a fost publicată noua ediție a cărții Tragedia veacurilor, au fost lăsate afară aproximativ douăzeci de pagini de material, câte patru sau cinci pagini aflate la un loc, care erau foarte instructive pentru adventiștii din America, dar nu erau potrivite pentru cititorii din celelalte părți ale lumii.
Multe dintre cercetările făcute cu privire la declarațiile istorice folosite în noile ediții europene și americane ale cărții Tragedia veacurilor au avut loc în Basel, unde am avut acces la biblioteca vastă a pastorului Andrews și unde traducătorii aveau acces la bibliotecile universităților publice.
Când am ajuns să revizuim materialul pentru a prezenta referințele istorice, am constatat că erau unele citate pe care nu puteam să le găsim. În câteva situații, s-au găsit alte declarații care susțineau aceeași idee, dar se aflau în cărțile altor istorici. Acele cărți erau disponibile în multe biblioteci publice. Atunci când i-am atras mamei atenția asupra unui citat pe care nu puteam să-l găsim și îi arătam că exista un alt citat pe care îl găsiserăm și care susținea aceeași idee, ea a spus: «Folosiți-l pe acela pentru care puteți să prezentați referințe, așa încât cititorii cărților să poată găsi referințele, dacă doresc să verifice sursele.» În felul acesta, unele informații istorice au fost înlocuite.
Așadar, cu privire la declarația că lucrătorii de la Washington, cei din Comitetul Conferinței Generale au făcut unele lucruri bune sau greșite cu privire la această carte, este important să aveți o prezentare clară a faptelor.
Frații noștri de la Washington și de la Mountain View au făcut numai ce le-am cerut noi. Așa cum am declarat la început, noi ne-am sfătuit cu persoanele de la Departamentul pentru publicații, cu colportorii și cu membrii comitetelor de publicații, nu numai din Washington, ci și din California, iar eu le-am cerut să aibă bunăvoința de a ne atrage atenția asupra oricăror pasaje care au nevoie să fie revizuite la reeditarea cărții.
Când ne-a fost indicat faptul că unele date istorice erau puse sub semnul întrebării și contrazise, le-am cerut să ne dea o declarație scrisă, care ne va ajuta în cercetarea noastră. Ei au făcut ce le-am cerut și nimic mai mult. Toate deciziile cu privire la ce anume trebuia să fie schimbat și ce anume trebuia să fie tipărit cuvânt cu cuvânt din ediția veche au fost luate în biroul mamei, de către persoanele angajate de ea și care lucrau sub îndrumarea ei. Prin urmare, nimeni nu are niciun motiv de a spune vreun cuvânt împotriva celor din Comitetul Conferinței Generale sau a celor din Departamentul literar de la Washington, ori împotriva cărții, din cauza lucrării făcute de frații din Washington sau din altă parte în legătură cu această carte.
Suntem foarte recunoscători față de frații din Washington și față de mulți alții pentru munca binevoitoare și efortul conștiincios de a căuta acele pasaje care puteau fi contrazise de catolici sau de alți critici. De asemenea, am fost profund recunoscători față de frații noștri din Anglia și de pe continent, precum și față de frații din Boston, New York și Chicago, pentru că ne-au ajutat să găsim în bibliotecile mari și să verificăm acele citate care erau greu de localizat. Ei au îndeplinit lucrarea aceasta la cererea noastră și pentru a ne ajuta cu privire la lucrurile care am considerat că trebuiau făcute. Folosirea rezultatelor acestor cercetări se vede în referințele istorice din subsolul paginii și din anexă.
Așa cum vă amintiți, anexa din vechea carte a fost parțial explicativă, parțial argumentativă și parțial apologetică, dar astfel de note ni s-au părut a nu mai fi necesare, iar cele treizeci și una de note din ediția nouă sunt în principal referințe la declarațiile istorice, dovedind corectitudinea declarațiilor făcute în carte. Am considerat că va fi de valoare pentru cititorul sârguincios să aibă aceste referințe precise cu privire la declarațiile unor istorici binecunoscuți.”
COPIE A UNEI SCRISORI SCRISE DE WILLIAM C. WHITE
Sanatoriul din California, 25 iulie 1911
Către membrii Comitetului de Publicații
Stimați frați, În scrisoarea adresată colportorilor noștri misionari, am făcut o declarație succintă cu privire la modificările care apar în ediția nouă a cărții Tragedia veacurilor.
Un studiu al acestor modificări ar putea să-i determine pe unii să pună întrebarea: Are Ellen White autoritatea și dreptul să facă schimbări în scrierile ei deja publicate, prin adăugare, prin omitere sau în oricare dintre formele de exprimare, modalitățile de descriere ori planul de argumentare?
Simpla declarație cu privire la anumite fapte legate de scrierea cărților ei, de extinderea și dezvoltarea istoriei marii lupte dintre Hristos și Satana, ar putea să constituie în ea însăși un răspuns la întrebarea aceasta.
Este general recunoscut faptul că, în cuvântările publice adresate oamenilor, ea manifestă o mare libertate și înțelepciune în alegerea dovezilor și a ilustrațiilor, pentru a face ca prezentarea adevărurilor descoperite în viziune să fie clară și convingătoare. De asemenea, este recunoscut că ea alege faptele și argumentele în așa fel încât să se adapteze auditoriului căruia i se adresează. Acesta este un element esențial pentru atingerea celor mai bune rezultate în urma cuvântărilor ei.
Ea a simțit și a declarat că, în alegerea materialului pentru cărțile ei, a avut datoria de a folosi aceeași înțelepciune pe care o folosește în alegerea materialului pentru predici.
În perioada 1882-1884, când a scris volumul 4 din seria The Great Controversy,92 mama a fost îndrumată cu privire la planul general al cărții. I s-a descoperit că trebuia să prezinte o schiță a luptei dintre Hristos și Satana, așa cum s-a desfășurat aceasta în primele secole ale erei creștine și în timpul Marii Reforme din secolul al șaisprezecelea, într-un mod care să pregătească mintea cititorului pentru a înțelege cu claritate lupta care are loc în zilele noastre.
În timp ce scria cartea aceasta, mamei i-au fost descoperite din nou și din nou, în viziunile de noapte, multe dintre evenimentele respective. Viziunea cu privire la eliberarea poporului lui Dumnezeu, care este prezentată în capitolul patruzeci, a fost repetată de trei ori, iar în două dintre ocazii, o dată în casa ei din Healdsburg și o dată la sanatoriul din St. Helena, membrii familiei ei, care dormeau în camerele învecinate, au fost treziți din somn de strigătul ei clar și melodios: „Ei vin! Ei vin!” (Vezi pagina 636.)
De câteva ori, am crezut că manuscrisul cărții era gata pentru tipar, dar se repeta o viziune cu privire la unele trăsături importante ale luptei, iar mama scria din nou despre acel subiect, descriind lucrurile mai amplu și mai clar. Din cauza aceasta, publicarea a fost amânată și cartea s-a mărit.
Mama a considerat această carte nouă ca fiind o dezvoltare a subiectului publicat pentru prima dată în Spiritual Gifts, volumul I (1858), care se află acum în Early Writings (Experiențe și viziuni), paginile 210-295.
În ciuda îndrumării divine cu privire la planul cărții, care a făcut-o să fie atât de folositoare pentru publicul general, mama a simțit că se adresa în principal poporului adventist din Statele Unite. Mai târziu, când a pregătit cartea pentru o răspândire mai largă, ea a omis câteva pasaje care apăruseră în ediția anterioară. Exemple cu privire la aceasta pot fi găsite în capitolul intitulat „Cursele lui Satana”, paginile 518-530. (...)
În primele ei viziuni, viața patriarhilor, misiunea și învățăturile lui Hristos și ale apostolilor Săi, precum și lupta care a fost dusă mai departe de biserica lui Hristos de la înălțarea Sa și până în zilele noastre i-au fost descoperite la început într-o formă schițată și au fost relatate succint de ea în articole, așa cum le găsim în Early Writings.
În anii de mai târziu, i-au fost descoperite în viziune grupe de subiecte, unul după altul, de repetate ori, iar de fiecare dată descoperirea a scos la iveală cu mai multă claritate detalii ale ansamblului sau anumite trăsături ale unui subiect.
În consecință, mama și-a scris și publicat viziunile cu privire la diferitele etape ale marii lupte de mai multe ori și, de fiecare dată, mai amplu.
În Early Writings, materialul publicat cu privire la căderea lui Satana și a omului și cu privire la Planul de Mântuire a ocupat opt pagini. Aceleași subiecte publicate în Patriarhi și profeți au ocupat treizeci de pagini mai mari.
În Early Writings, materialul publicat în 1858 cu privire la viața lui Hristos a ocupat patruzeci de pagini. Același subiect publicat în 1878 ocupă peste șase sute de pagini în Spirit of Prophecy, volumele 2 și 3. Iar așa cum este publicat acum în Hristos, Lumina lumii și Parabolele Domnului Hristos, ocupă mai mult de o mie de pagini.
În The Great Controversy, volumul 4, publicat în 1885, în capitolul „Cursele lui Satana”, se află trei sau mai multe pagini de material nefolosit în edițiile ulterioare, care au fost pregătite spre a fi vândute publicului larg de către colportorii noștri. Aceasta este o lectură excelentă și cât se poate de interesantă pentru păzitorii Sabatului, deoarece scoate în evidență lucrarea pe care Satana o va face pentru a-i constrânge pe pastorii de succes și pe membrii bisericilor să înalțe sabatul duminical și să-i persecute pe păzitorii Sabatului. 93*
Acest material nu a fost lăsat pe dinafară pentru că este mai puțin adevărat în 1888 decât a fost în 1885, ci pentru că mama a considerat că nu era înțelept să le spună aceste lucruri mulțimilor cărora urma să le fie vândută cartea în viitor. (...)
Cu privire la acest pasaj și la altele din scrierile ei, care au fost omise în edițiile ulterioare, ea a spus adesea: „Aceste declarații sunt adevărate și foarte folositoare pentru poporul nostru, dar sunt nelalocul lor pentru publicul general, căruia i se adresează cartea pregătită acum. Domnul Hristos le-a zis chiar și ucenicilor: «Mai am și alte lucruri să vă spun, dar nu le puteți purta acum.” Domnul Hristos i-a învățat pe ucenici să fie «înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii”. Este probabil ca prin cartea aceasta fără respectivul pasaj să fie câștigate mai multe suflete pentru Hristos, decât dacă pasajul s-ar afla în carte. Prin urmare, trebuie să fie omis.” 94**
Cu privire la schimbările în forma de exprimare, mama a spus adesea: „Adevărurile importante trebuie să fie spuse direct, dar, atât cât este posibil, să fie spuse într-un limbaj care mai degrabă să câștige, decât să ofenseze.” — Scrisoarea lui William C. White, 25 iulie 1911