DECLARAȚIA ADRESATĂ DE WILLIAM C. WHITE LUI W. W. EASTMAN 95* ÎN 4 NOIEMBRIE 1912
Frate Eastman, mi se pare că trebuie să ne păstrăm cu tărie încrederea în marea mișcare adventistă din 1844 și că nu ar trebui să fim mutați cu ușurință de pe pozițiile pe care le-au susținut conducătorii acelei mișcări și pionierii denominațiunii noastre.
În același timp, cred că ar trebui să-i încurajăm pe editorii noștri, pe pastorii, pe profesorii din școlile noastre și pe cei din rândurile poporului nostru ca, în măsura în care au timpul și ocazia, să fie niște cercetători sârguincioși ai Bibliei și niște cercetători conștiincioși ai istoriei, așa încât să poată cunoaște și să le poată dovedi ei înșiși oamenilor care nu acceptă cărțile noastre ca autoritate, ideile pe care noi le susținem ca popor. Convingerea mea este că aceia care scriu pentru publicațiile noastre denominaționale articole cu privire la profeție și la împlinirea ei ar trebui să fie încurajați să cerceteze profund și cu credincioșie subiectele despre care scriu și să folosească în argumentele lor referințe și citate luate din cărțile istorice ale acelor autori a căror autoritate va fi acceptată de cititori.
Poate că este bine ca un predicator să citeze, în prezentarea subiectelor biblice pentru biserica lui, pasaje din Daniel și Apocalipsa și Tragedia veacurilor și să facă declarații explicite cu privire la concepțiile proprii, dar cu greu ar putea fi considerat că este înțelept din partea lui să folosească citate din aceste cărți ca fiind o autoritate în domeniul istoriei, în scopul de a-și susține ideile. Cred că vei înțelege caracterul rezonabil al acestei propuneri. Nu este de așteptat ca un prezbiterian care se străduiește să dovedească temeinicia teoriilor lui pentru o adunare de metodiști să depindă în cea mai mare parte de scriitori prezbiterieni spre a-și argumenta afirmațiile, nici un metodist care se străduiește să convingă un baptist cu privire la temeinicia religiei lui nu ar avea succesul cel mai mare dacă ar folosi ca autoritate scriitori metodiști. În întreaga noastră lucrare, trebuie să căutăm să folosim metodele cele mai eficiente.
Cu privire la prezentarea în scris a doctrinelor noastre sau a interpretărilor noastre profetice, scriitorul trebuie să aibă o grijă și mai mare decât predicatorul pentru a alege ca surse acei autori care vor fi acceptați ca autoritate de către cititorii critici și sârguincioși.
Dacă eu înțeleg corect situația, fratele _______ a scris articole despre profeție și împlinirea ei, în care a folosit ca autoritate Daniel și Apocalipsa și Tragedia veacurilor pentru a-și dovedi punctele de vedere. Unii cititori le vor accepta pentru susținerea adevărului. Unii cititori le vor accepta ca fiind adevărate, dar vor pune sub semnul întrebării autoritatea lor. Totuși, pentru alții, această folosire a cărților denominaționale va constitui o provocare, determinându-i să se străduiască să dovedească faptul că în cărțile folosite ca autoritate se află greșeli. Oare nu ar fi mai bine pentru toate categoriile de cititori dacă, în predicile și articolele noastre, ne-am dovedi punctele de vedere, făcând referire la autorități general acceptate?
Scrierile lui Ellen G. White cu privire la istorie
Cu privire la scrierile mamei și la folosirea lor ca autoritate în domeniul istoriei și al cronologiei, mama nu a dorit niciodată ca frații noștri să le trateze ca autoritate în domeniul detaliilor sau al datelor istorice. Marile adevăruri care i-au fost descoperite mamei cu privire la lupta dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric, i-au fost date în diferite feluri, dar în principal sub forma unor viziuni asemănătoare unor străfulgerări, în care îi erau arătate marile evenimente din viața unor persoane, din experiențele bisericilor, ale grupelor de reformatori și ale națiunilor. Lucrurile descoperite în felul aceasta au fost scrise de ea mai întâi într-o formă succintă în Early Writings, iar apoi mai amplu în Spiritual Gifts și în Spirit of Prophecy și, în cele din urmă, în seria The Great Controversy.
Când a scris despre experiențele reformatorilor din timpul Reformei și al marii mișcări adventiste din 1844, mama a prezentat adesea, la început, o descriere parțială a unor evenimente care i-au fost descoperite. După aceea, ea urma să le descrie mai amplu și apoi chiar și mai amplu. Știam că ea scria despre un subiect de patru sau de cinci ori, apoi se plângea că nu poate să-i poruncească limbajului să descrie subiectul mai bine.
Când a scris capitolele pentru The Great Controversy, uneori prezenta o descriere parțială a unui eveniment istoric important, iar când copistul ei, care pregătea manuscrisele pentru tipar, punea întrebări cu privire la timp și loc, mama îi spunea că acele lucruri sunt raportate de istorici conștiincioși și cerea să fie introduse datele folosite de acei istorici. Alteori, când scria ce îi fusese descoperit, mama găsea în cărțile noastre denominaționale o descriere atât de potrivită a evenimentelor și o prezentare atât de bună a faptelor și învățăturilor, încât copia cuvintele acelor surse de autoritate.
Când a fost scrisă seria The Great Controversy, mama nu s-a gândit niciodată că va fi considerată de cititori ca o autoritate în domeniul datelor istorice sau că va fi folosită pentru a clarifica anumite controverse cu privire la detaliile istoriei, iar ea nu consideră nici acum că ar trebui să fie folosită în felul acesta. Mama tratează cu un mare respect lucrarea acelor istorici credincioși, care au dedicat ani de zile studiului marelui plan al lui Dumnezeu, așa cum este prezentat în profeție, și îndeplinirii acelui plan, așa cum este raportat în istorie.
În anii din trecut, ori de câte ori s-a găsit o dovadă clară că scriitorii literaturii noastre adventiste nu reușiseră să găsească o confirmare exactă a detaliilor, mama a luat poziție în favoarea corectării acelor lucruri despre care s-a constatat cu claritate că erau greșite. Când a fost consultată cu privire la eforturile care se făceau pentru a revizui și pentru a corecta acea carte bună, intitulată Daniel și Apocalipsa, ea s-a opus întotdeauna efectuării unor schimbări numeroase și a fost întotdeauna în favoarea corectării acelor lucruri care se dovedeau cu claritate a fi incorecte.
Cronologia
Mi se pare că există pericolul de a pune mult prea mult accent pe cronologie. Dacă ar fi fost esențial pentru mântuire ca omul să aibă o înțelegere clară și armonioasă a cronologiei lumii, Domnul nu ar fi îngăduit să existe dezacordurile și discrepanțele pe care le găsim în scrierile istoricilor Bibliei, iar mie mi se pare că în aceste zile din urmă nu ar trebui să existe atât de multe controverse cu privire la date.
În ce mă privește, eu voi spune următoarele: Cu cât studiez mai mult experiența poporului adventist, cu atât simt că doresc să cinstesc, să laud și să preamăresc înțelepciunea Dumnezeului cerurilor, care i-a dat unui om simplu ca William Miller o înțelegere a marilor adevăruri ale profeției. Pentru oricine va studia explicațiile lui profetice, este evident că, deși a avut adevărul cu privire la aspectele principale, totuși Miller a adoptat multe interpretări inexacte și incorecte cu privire la detalii. La început, acestea au fost acceptate de către asociații lui, dar Dumnezeu a chemat oameni cu educație școlară, care s-au bucurat de ocazii mai favorabile și mai mari de a studia decât a avut Miller, iar prin studiul propriu al profețiilor și al istoriei, oamenii aceștia au găsit adevărul cu privire la multe puncte în care explicația lui Miller era incorectă.
Cel care studiază experiența aceasta din perspectiva încrederii în acea mare mișcare adventistă, așa cum a fost prezentată în Daniel și Apocalipsa și în Tragedia veacurilor, nu poate să nu se bucure pentru bunătatea lui Dumnezeu, când vede cum a adus El adevărul și lumina, prin studiul multor oameni, iar mie mi se pare că noi, cei care iubim lucrarea clădită pe acea temelie, ar trebui să tratăm cu foarte multă bunăvoință, considerație și respect lucrarea pe care Dumnezeu l-a ajutat pe Miller să o îndeplinească.
Faceți numai declarații modeste
Totuși, dacă declarăm că Miller și tovarășii lui au avut o cunoaștere desăvârșită și totală a adevărului cu privire la corespondența dintre istorie și profeție sau dacă declarăm că pionierii celei de a treia solii au avut o cunoaștere deplină și infailibilă, dacă spunem: „Noi nu am fost nevoiți niciodată, în istoria acestei lucrări, să mărturisim că am greșit”, vom provoca în mod neînțelept și inutil critici care vor prezenta lumii, într-o lumină felurită și exagerată, inexactitățile și greșelile unora dintre învățătorii noștri, greșeli care au fost corectate printr-un studiu conștiincios în anii de mai târziu.
Frate Eastman, mi se pare că există o mare posibilitate de a ne slăbi influența, dacă vom închide ochii în fața faptului că suntem cu toții ca niște copilași care învață zi de zi de la Marele Învățător și că este privilegiul nostru să înaintăm în cunoaștere și înțelegere. Mie mi se pare că este mult mai înțelept din partea noastră să convingem lumea că Dumnezeu ne-a condus și continuă să ne conducă, prin faptul că ne descoperă din când în când dovezi incontestabile cu privire la temeinicia poziției noastre, prezentând cu claritate corespondența dintre profeție și istorie și folosind date istorice pe care lumea nu le poate pune la îndoială, decât prin toate eforturile pe care le facem pentru a dovedi că pozițiile pe care le-am susținut anul trecut, cu zece ani, cu douăzeci de ani sau cu treizeci de ani în urmă au fost infailibile și neschimbătoare.
Cu privire la scrierile mamei, eu am o dovadă copleșitoare și convingerea fermă că ele constituie o descriere a lucrurilor pe care Dumnezeu i le-a descoperit în viziune, iar în locurile în care ea a preluat descrierea istoricilor sau explicația scriitorilor adventiști, eu cred că Dumnezeu i-a dat discernământul necesar pentru a folosi ce era corect și în armonie cu adevărul legat de toate lucrurile importante pentru mântuire. Dacă, printr-un studiu conștiincios, se va constata că ea a preluat unele explicații ale profeției, care, în anumite detalii legate de date nu se pot armoniza cu felul în care înțelegem noi istoria lumii, faptul acesta nu influențează încrederea mea în scrierile ei, în ansamblu, cu nimic mai mult decât este influențată încrederea mea în Biblie, din cauza faptului că nu pot să armonizez multe dintre declarațiile ei cu privire la cronologie.