Istoria Mântuirii

Capitol bazat pe textele din Geneza 3.

Satana ia forma unui șarpe și intră în Eden. șarpele era o creatură frumoasă cu aripi, iar în timp ce zbura prin văzduh înfățișarea lui era strălucitoare, semănând cu aurul lustruit. El nu mergea pe pământ, ci zbura din loc în loc și mânca fructe ca și omul. Satana a intrat în șarpe, și-a ocupat locul în pomul cunoștinței și a început să mănânce în voie din fructe.

Eva, la început fără să-și dea seama, lucrând s-a despărțit de soțul ei. Când a devenit conștientă de acest lucru, a simțit că ar putea exista un pericol, dar din nou a crezut că era în siguranță, chiar dacă nu rămăsese aproape de soțul ei, și că avea înțelepciune și tărie să știe dacă vine răul și cum să-l întâmpine. Tocmai aceasta o avertizaseră îngerii să nu facă. Eva s-a pomenit privind îndelung, cu admirație și curiozitate, la pomul interzis. A văzut că pomul era foarte plăcut și se întreba de ce spusese Dumnezeu cu atâta hotărâre să nu mănânce din el și să nu-l atingă. Acum era ocazia lui Satana. I s-a adresat ca și cum era în stare să-i ghicească gândul: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncați din toți pomii din grădină?»” În felul acesta, cu cuvinte dulci și plăcute și cu o voce muzicală i-a vorbit el Evei. Ea a fost uimită să audă șarpele vorbind. El i-a preamărit frumusețea și farmecul deosebit, ceea ce nu a fost neplăcut pentru Eva. Dar era surprinsă, deoarece știa că Dumnezeu nu-i dăduse șarpelui capacitatea de a vorbi.

Curiozitatea Evei a fost trezită. În loc să fugă de acolo, ea a stat să asculte un șarpe vorbind. Nu i-a trecut prin minte că ar putea fi acel dușman căzut, folosindu-se de șarpe ca de un medium. Satana era cel care vorbea, și nu șarpele. Eva era ademenită, măgulită, orbită. Dacă ar fi întâlnit un personaj impresionant, având forma și asemănarea îngerilor, ea ar fi fost în gardă. Totuși acea voce străină ar fi trebuit s-o trimită lângă soțul ei, să-l întrebe pe el de ce un altul i se adresează ei în felul acesta liber. Dar ea a început o conversație cu șarpele și i-a răspuns la întrebare: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii Dumnezeu a zis: «Să nu mâncați din el și să nu vă atingeți de el ca să nu muriți»” șarpele i-a răspuns: „Hotărât, că nu veți muri: pentru că Dumnezeu știe că în ziua când veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.”

Satana voia să-i transmită ideea că, mâncând din pomul interzis, ei ar primi un fel de cunoaștere nouă și mai nobilă decât atinseseră până atunci. Aceasta a fost lucrarea lui specială, cu mare succes, încă de la cădere: să-i conducă pe oameni să cerceteze tainele celui Atotputernic, să nu fie satisfăcuți cu ceea ce Dumnezeu le-a descoperit și nici atenți să asculte ce le-a poruncit. El ar vrea să-i ducă la neascultare de poruncile lui Dumnezeu și apoi să-i facă să creadă că intră într-un minunat câmp de cunoaștere. Aceasta este pură închipuire și o amăgire jalnică.

Ei nu reușesc să înțeleagă ce a poruncit Dumnezeu, nu țin seamă de poruncile Sale clare și aspiră la înțelepciune, independenți de Dumnezeu, și caută să înțeleagă ceea ce El a găsit potrivit să le refuze muritorilor. Sunt îmbărbătați de ideile lor despre progres și fascinați de propria filozofie deșartă, dar bâjbâie printr-un întuneric ca de miez de noapte în locul luminii adevăratei cunoașteri. Ei învață mereu, dar nu sunt niciodată în stare să ajungă la cunoașterea adevărului.

Nu a fost voia lui Dumnezeu ca această pereche fără păcat să aibă vreo cunoaștere a răului. El le dăduse cu generozitate binele, dar a reținut răul. Eva a crezut că vorbele șarpelui erau înțelepte și a acceptat afirmația clară: „Hotărât, că nu veți muri: pentru că Dumnezeu știe că în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”, făcându-L pe Dumnezeu mincinos. Satana a insinuat cu îndrăzneală că Dumnezeu îi înșelase nelăsându-i să obțină o cunoaștere mai înaltă și să fie egali cu El. Dumnezeu a zis: „Dacă veți mânca, veți muri negreșit.” Șarpele a zis: „Dacă veți mânca, «hotărât, că nu veți muri.»”

Ispititorul a asigurat-o pe Eva că, îndată ce va mânca din fruct, va primi o cunoștință nouă și superioară care o va face egală cu Dumnezeu. I-a atras atenția către el însuși. A mâncat în voie din pom și nu numai că l-a găsit ca fiind cu desăvârșire nevătămător, ci și delicios și înviorător. El i-a spus Evei că tocmai datorită proprietăților minunate ale acestuia de a da înțelepciune și putere le interzisese Dumnezeu să mănânce din el sau chiar să-l atingă, deoarece El îi cunoștea calitățile minunate. Satana afirma că a obținut puterea de a vorbi datorită faptului că mâncase din fructul pomului interzis lor. A dat de înțeles că Dumnezeu nu-și va îndeplini cuvântul. Nu era decât o amenințare pentru a-i intimida și a-i reține de la un mare bine. Apoi i-a mai spus că ei n-ar putea muri. Nu mâncaseră ei din pomul vieții, care perpetuează nemurirea? Dumnezeu îi înșela pentru a le refuza o stare mai înaltă de înzestrare și o fericire mai mare. Ispititorul a cules un fruct și i l-a dat Evei. Ea l-a luat în mână. El a spus: „Vi s-a interzis până și să-l atingeți, ca să nu muriți.” I-a spus că nu va păți nici un rău și nici nu va muri mâncând din fruct, după cum nu a pățit nimic atingându-l și ținându-l în mână. Eva a fost încurajată deoarece nu a simțit imediat semnele dezaprobării lui Dumnezeu. Ea găsea cuvintele ispititorului cu totul înțelepte și corecte. A mâncat și a fost încântată de fruct. Părea delicios pentru gustul ei și și-a închipuit că simțea efectele lui minunate.

Eva devine un ispititor

Atunci ea însăși a cules din fructe, a mâncat și și-a imaginat că a simțit puterea înviorătoare a unei existențe noi și superioare ca rezultat al influenței fructului interzis. Se afla într-o stare de excitare ciudată și nefirească în timp ce își căuta soțul, cu mâinile încărcate cu fructe. I-a relatat cuvântarea înțeleaptă a șarpelui și voia să-l conducă și pe el, cât mai repede, la pomul cunoștinței. I-a spus că ea mâncase din fructe și, în loc să aibă vreun simțământ de moarte, a simțit o influență plăcută și înviorătoare. Imediat ce nu a ascultat, Eva a devenit un agent puternic prin care s-a produs căderea soțului ei.

Am văzut o tristețe așternându-se pe fața lui Adam. Părea speriat și plin de uimire. În mintea lui părea că se duce o luptă. El i-a spus Evei că era foarte sigur că acesta era dușmanul despre care fuseseră avertizați și, dacă era așa, ea trebuia să moară. Ea l-a asigurat că nu simțea nici un fel de efecte rele, ci mai degrabă o influență foarte plăcută, și l-a rugat stăruitor să mănânce și el.

Adam a înțeles foarte bine că tovarășa lui încălcase singura interdicție pusă asupra lor ca un test al credincioșiei și dragostei. Eva se gândea că, dacă șarpele a spus că hotărât nu vor muri, cuvintele lui trebuie să fie adevărate, pentru că ea nu simțea semnele nemulțumirii lui Dumnezeu, ci o influență plăcută, așa cum și-a imaginat că simțeau îngerii.

Adam regreta că Eva plecase de lângă el, dar acum faptul era consumat. El trebuia să fie despărțit de ea, cea a cărei companie îi plăcuse atât de mult. Cum ar putea să accepte aceasta? Dragostea lui pentru Eva era puternică. Cu deznădejde cumplită, s-a hotărât să-i împărtășească soarta. El se gândea că Eva era parte din el și, dacă ea trebuie să moară, va muri și el, pentru că nu putea suporta gândul despărțirii de ea. Îi lipsea credința în Creatorul lui binevoitor și plin de milă. El nu s-a gândit că Dumnezeu, care îl modelase din țărâna pământului, făcându-l o făptură vie și frumoasă, și o crease pe Eva să-i fie tovarășă, putea s-o înlocuiască. Oare, totuși, nu s-ar putea ca vorbele acestui șarpe înțelept să fie corecte? Eva se afla în fața lui, la fel de plăcută și de frumoasă și, în aparență, la fel de nevinovată ca și înainte de această faptă de neascultare. Ea exprima o dragoste mai mare și mai înaltă față de el decât înainte de neascultarea ei, ca efect al fructelor pe care le mâncase. Nu a văzut în ea nici un semn al morții. Ea îi vorbise despre influența fericită a fructelor și despre dragostea ei fierbinte pentru el, iar Adam s-a hotărât să înfrunte consecințele. A luat fructul, l-a mâncat repede, dar, ca și Eva, n-a simțit imediat efectele lui nefaste.

Eva se crezuse capabilă să decidă între bine și rău. Speranța măgulitoare de a intra într-o stare de cunoaștere superioară o făcuse să creadă că șarpele îi era un prieten deosebit, având un mare interes pentru fericirea ei. Dacă și-ar fi căutat soțul și ar fi relatat Făcătorului lor cuvintele șarpelui, ar fi fost imediat eliberați de ispita lui iscusită. Domnul n-a vrut ca ei să cerceteze rodul pomului cunoștinței binelui și răului, deoarece atunci ar fi fost expuși lui Satana deghizat. El știa că ei vor fi în deplină siguranță dacă nu vor atinge fructul.

Libertatea omului de a alege

Dumnezeu i-a instruit pe primii noștri părinți cu privire la pomul cunoștinței și ei erau informați pe deplin despre căderea lui Satana și despre primejdia ascultării de sugestiile lui. Dumnezeu nu i-a lipsit de puterea de a mânca din fructul interzis. El i-a lăsat ca agenți morali liberi, să-I creadă cuvântul, să-I asculte poruncile și să trăiască, sau să-l creadă pe ispititor, să nu asculte și să piară. Amândoi au mâncat, iar marea înțelepciune pe care au dobândit-o a fost cunoașterea păcatului și un simțământ de vinovăție. Învelișul de lumină din jurul lor a dispărut curând, iar sub povara vinei și a pierderii învelitorii lor divine i-a cuprins un tremur și au încercat să-și acopere trupul dezgolit.

Primii noștri părinți au ales să creadă cuvintele unui șarpe, deși el nu le dăduse nici o dovadă de iubire. El nu făcuse nimic pentru fericirea și binele lor, în timp ce Dumnezeu le dăduse tot ce era bun ca hrană și plăcut de privit. Oriunde se putea odihni ochiul era belșug și frumusețe; totuși Eva a fost amăgită de șarpe să creadă că exista ceva interzis ce i-ar face înțelepți, chiar ca Dumnezeu. În loc să creadă și să se încreadă în Dumnezeu, ea s-a îndoit în mod josnic de bunătatea Lui și a apreciat cuvintele lui Satana.

După neascultarea lui, Adam și-a imaginat la început că se simțea înălțat către o existență nouă și superioară. Curând, însă, gândul nelegiuirii lui l-a îngrozit. Aerul care avusese o temperatură blândă și constantă, părea că-i îngheață. Perechea vinovată avea un simțământ al păcatului. Simțeau o teamă de viitor, o senzație de lipsă și o goliciune a sufletului. Iubirea dulce, pacea și fericirea plină de mulțumire păreau că le fuseseră luate, iar în locul lor, o nevoie după ceva a venit asupra lor, cum nu mai experimentaseră niciodată. Atunci, pentru prima oară, atenția le-a fost atrasă către exterior. Ei nu fuseseră îmbrăcați, ci învăluiți în lumină, ca și îngerii cerești. Această lumină care-i înconjurase i-a părăsit. Pentru a-și ușura simțământul de lipsă și de goliciune pe care-l aveau, și-au îndreptat atenția spre a căuta o învelitoare pentru trupurile lor, căci cum ar fi putut apărea dezbrăcați în ochii lui Dumnezeu și ai îngerilor?

Crima lor le stă acum înainte în adevărata ei lumină. Călcarea poruncii precise a lui Dumnezeu capătă un caracter mai clar. Adam condamna greșeala Evei de a pleca de lângă el și de a fi înșelată de șarpe. Ei se măguleau că Dumnezeu, care le dăduse totul ca să-i facă fericiți, ar putea să le scuze, totuși, neascultarea, datorită marii lui iubiri față de ei și că, în definitiv, pedeapsa lor nu va fi chiar așa de înfricoșătoare.

Satana jubila datorită succesului lui. O ispitise pe femeie să nu aibă încredere în Dumnezeu, să-I pună înțelepciunea sub semnul întrebării și să caute să-I pătrundă planurile atotînțelepte. Prin ea a provocat și înfrângerea lui Adam care, ca urmare a dragostei pentru Eva, a nesocotit porunca lui Dumnezeu și a căzut și el.

Vestea căderii omului s-a răspândit în cer și toate harpele au tăcut. Îngerii și-au aruncat coroanele de pe cap, cu tristețe. Tot cerul era în agitație. Îngerii erau mâhniți din cauza nerecunoștinței josnice a omului față de binecuvântările bogate pe care i le asigurase Dumnezeu. S-a ținut un sfat pentru a decide ce trebuia făcut cu perechea vinovată. Îngerii se temeau ca nu cumva aceștia să-și întindă mâna să mănânce din pomul vieții și astfel să perpetueze o viață de păcat.

Domnul i-a vizitat pe Adam și Eva și le-a făcut cunoscut urmările neascultării lor. Când au auzit apropierea maiestuoasă a lui Dumnezeu, au căutat să se ascundă de privirea Lui cercetătoare, de care erau încântați pe timpul inocenței și sfințeniei lor. „Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om și i-a zis: «Unde ești?» El a răspuns: «ți-am auzit glasul în grădină și mi-a fost frică, pentru că eram gol, și m-am ascuns.» și Domnul Dumnezeu a zis: «Cine ți-a spus că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci?»” Domnul a pus această întrebare nu pentru că avea nevoie de informație, ci pentru ca perechea vinovată să înțeleagă ce se întâmplase. Cum ai devenit rușinat și fricos? Adam și-a recunoscut nelegiuirea, nu pentru că se căia de neascultarea lui, ci pentru a arunca blamul asupra lui Dumnezeu. „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie lângă mine mi-a dat din pom și am mâncat.” Eva a fost apoi întrebată: „Ce ai făcut?” Ea a răspuns: „Șarpele m-a amăgit și am mâncat din pom.”

Blestemul

Atunci Domnul s-a adresat șarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat ești între toate vitele și între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieții tale să te târăști pe pântece și să mănânci țărână.” După cum fusese înălțat mai presus de fiarele câmpului, șarpele trebuia acum să fie coborât sub nivelul lor și detestat de om, întrucât a fost agentul prin care a acționat Satana. „Omului i-a zis: «Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem: să nu mănânci deloc din el, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ți scoți hrana din el în toate zilele vieții tale; spini și pălămidă să-ți dea și să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ.»”

Dumnezeu a blestemat pământul din cauza păcatului lor de a fi mâncat din pomul cunoștinței și a declarat: „Cu multă trudă să-ți scoți hrana din el în toate zilele vieții tale.” El le împărțise binele, dar le reținuse răul. Acum El declară că ei vor mânca din el, adică, vor cunoaște răul în toate zilele vieții lor.

Din acel moment, omenirea avea să fie chinuită de ispitele lui Satana. Lui Adam i s-a hotărât trudă și grijă continuă în locul muncii plăcute și înveselitoare de care se bucurase până atunci. Ei trebuia să fie subiectul dezamăgirii, al întristării și al durerii și, în final, să ajungă la dezintegrare. Erau făcuți din țărâna pământului și trebuia să se întoarcă în țărână.

Au fost informați că trebuia să-și piardă căminul din Eden. Se supuseseră înșelăciunii și crezuseră cuvântul lui Satana că Dumnezeu ar fi mințit. Prin neascultarea lor i-au deschis lui Satana o cale de a câștiga acces mai ușor la ei și nu mai era sigur ca ei să rămână în grădina Edenului, ca nu cumva, în starea lor păcătoasă, să aibă acces la pomul vieții și să perpetueze o viață de păcat. Ei s-au rugat stăruitor să li se permită să rămână, cu toate că recunoșteau că își pierduseră dreptul la fericitul Eden. Au promis pentru viitor ascultare de Dumnezeu, fără rezerve. Au fost informați că, în căderea lor de la inocență la vinovăție, n-au dobândit tărie, ci slăbiciune. Nu își păstraseră integritatea de când erau sfinți, fericiți și nevinovați și urmau să aibă mult mai puțină tărie de a rămâne credincioși, având de acum o conștiință vinovată. Adam și Eva au fost plini de cea mai tăioasă remușcare și chin sufletesc. Acum își dădeau seama că pedeapsa păcatului era moartea.

Niște îngeri au fost însărcinați îndată să păzească drumul spre pomul vieții. Planul studiat al lui Satana era ca Adam și Eva să nu asculte de Dumnezeu, să primească dezaprobarea Lui și apoi să mănânce din pomul vieții, ca să poată perpetua o viață de păcat. Îngeri sfinți, însă, au fost trimiși să le închidă calea spre pomul vieții. În jurul acestor îngeri străluceau în fiecare direcție raze ce păreau ca niște săbii sclipitoare.