Când s-a aflat că omul era pierdut, că acea lume pe care o crease Dumnezeu avea să fie umplută cu muritori osândiți la nenorocire, boală și moarte și că nu exista nici o cale de scăpare pentru vinovat, cerul s-a umplut de mâhnire. Întreaga familie a lui Adam trebuie să moară. L-am văzut pe plăcutul Domn Isus cu o expresie de compasiune și de tristețe pe față. Curând L-am văzut apropiindu-Se de lumina nespus de strălucitoare care Îl înconjura pe Tatăl și îngerul meu însoțitor mi-a spus că Ei se aflau într-o conversație tainică. Îngerii păreau cuprinși de o neliniște intensă, în timp ce Ei comunicau. De trei ori a fost învăluit Domnul Hristos de lumina din jurul Tatălui, iar a treia oară a ieșit de acolo și persoana Lui putea fi văzută. Fața îi era calmă, fără nici o dezorientare sau dubiu, și iradia o bunătate și un farmec ce nu pot fi exprimate în cuvinte.
Apoi le-a făcut cunoscut îngerilor faptul că se găsise o cale de scăpare pentru omul pierdut. Le-a spus că a stăruit pe lângă Tatăl Său, oferindu-Se să-și dea viața ca răscumpărare și să ia asupra Lui sentința de moarte, pentru ca omul să poată găsi iertare prin El; ca, prin meritele sângelui Său și prin ascultare de Legea lui Dumnezeu, omul să poată avea favoarea lui Dumnezeu, să fie adus în frumoasa grădină și să mănânce din rodul pomului vieții.
Comandantul oștilor îngerești nu le-a ascuns nimic, ci le-a descoperit Planul de Mântuire, dar la început îngerii nu s-au putut bucura. Isus le-a spus că va sta între mânia Tatălui Său și omul vinovat, că va purta fărădelegea și batjocura și doar câțiva Îl vor primi ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Aproape toți Îl vor urî și-L vor respinge. Își va părăsi toată slava din cer, va veni pe pământ ca om, Se va smeri ca un om, va cunoaște, din proprie experiență, diferitele ispite de care este asaltat omul, ca să știe cum să-i ajute pe aceia care vor fi ispitiți; iar în final, după ce misiunea Lui ca învățător va fi îndeplinită, va fi dat în mâinile oamenilor și va îndura aproape orice fel de cruzime și suferință pe care le-ar putea produce Satana și îngerii lui prin oamenii răi inspirați de el; va suferi cea mai crudă moarte, atârnat între cer și pământ ca un păcătos vinovat; va îndura ceasuri îngrozitoare de agonie, la care nici îngerii nu vor putea privi, ci își vor acoperi fețele. El nu va suferi numai agonie fizică, ci și mintală, care nici nu se poate compara cu suferința corpului. Greutatea păcatelor întregii lumi va apăsa asupra lui. El le-a spus îngerilor că va muri, va învia a treia zi și Se va înălța la Tatăl Său ca să mijlocească pentru omul îndărătnic și vinovat.
Singura cale de mântuire posibilă
Îngerii s-au aruncat cu fața la pământ înaintea Lui. și-au oferit viețile lor. Isus le-a spus că prin moartea Lui îi va salva pe mulți și că viața unui înger nu poate plăti vina. Numai viața Sa ar putea fi acceptată de Tatăl ca răscumpărare pentru om. Le-a mai spus că ei vor avea rolul de a fi cu El și de a-L întări în diferite ocazii; că va lua natura căzută a omului și că tăria Lui nu va fi nici măcar egală cu cea a îngerilor; că ei vor fi martorii umilirii și marilor Lui suferințe; că, văzând aceste lucruri precum și ura oamenilor împotriva Lui, vor fi mișcați de cele mai profunde sentimente și, datorită dragostei față de El, vor dori să-L salveze și să-L elibereze din mâinile ucigașilor Lui; dar că nu trebuie să intervină, pentru a nu împiedica nimic din cele ce vor vedea, și că vor avea un rol la învierea Lui; că Planul de Mântuire a fost pus la punct și că Tatăl Său l-a acceptat.
Cu o tristețe sfântă, Isus i-a mângâiat și îmbărbătat pe îngeri, informându-i că, pe viitor, aceia pe care îi va mântui vor fi cu El, că prin moartea Lui îi va răscumpăra pe mulți și-l va distruge pe cel care avea puterea morții. Tatăl Său Îi va da împărăția și mărirea împărăției sub cerul întreg, iar El o va stăpâni în veci de veci. Satana și păcătoșii vor fi distruși, ca să nu mai tulbure vreodată cerul sau noul pământ purificat. Isus a rugat fierbinte oastea îngerească să fie împăcată cu planul pe care Tatăl Lui îl acceptase și să se bucure că, prin moartea Sa, omul căzut putea iarăși să obțină favoarea lui Dumnezeu și să guste cerul.
Atunci o bucurie nespusă a umplut cerul. Oastea cerească a cântat un cântec de laudă și adorare. și-au atins harpele și au cântat o notă mai înaltă, pentru marea îndurare și bunăvoință a Lui Dumnezeu, manifestate prin faptul că Îl dăduse pe Fiul Său iubit să moară pentru un neam de răzvrătiți. Laudă și adorare au fost revărsate pentru lepădarea și sacrificiul de Sine dovedite de Domnul Isus; pentru că a consimțit să părăsească sânul Tatălui Său, a ales o viață de suferință și chin sufletesc și o moarte rușinoasă, pentru a da viață altora.
Îngerul a zis: „Credeți că Tatăl L-a dat pe Fiul Său iubit fără zbucium? Nu, nu. Dumnezeul cerului a trecut chiar printr-o luptă între a-l lăsa pe omul vinovat să piară și a-l da pe iubitul Lui Fiu să moară pentru el.” Îngerii erau atât de interesați de salvarea omului, încât se puteau găsi printre ei unii care ar fi renunțat la slava lor și și-ar fi dat viața pentru omul muritor. Îngerul meu însoțitor mi-a spus: „Dar aceasta n-ar folosi la nimic. Nelegiuirea a fost prea mare ca viața unui înger să poată plăti prețul. Nimic altceva, ci numai moartea și mijlocirea Fiului Său vor plăti vina și-l vor salva pe omul pierdut din întristare și nenorocire deznădăjduită.”
Îngerilor, însă, le-a fost încredințată lucrarea de a urca și a coborî cu balsam întăritor din slavă pentru a alina suferințele Fiului lui Dumnezeu și a-I sluji. Lucrarea lor avea să fie și aceea de a-i păzi pe cei aflați sub har de îngerii răi și de întunericul țesut continuu în jurul lor de către Satana. Am văzut că era imposibil ca Dumnezeu să schimbe sau să modifice Legea Sa pentru a-l salva pe omul pierdut, muritor; de aceea a îngăduit ca prea iubitul Lui Fiu să moară pentru nelegiuirea omului.
Din nou, Satana și îngerii lui s-au bucurat pentru că au putut, prin căderea omului, să-L coboare pe Fiul lui Dumnezeu din poziția Lui înaltă. El le-a spus îngerilor lui că, atunci când Isus va lua natura omului căzut, Îl va birui și va împiedica împlinirea Planului de Mântuire.
Mi s-a arătat cum fusese Satana odată, un înger fericit și înălțat. Apoi mi s-a arătat cum era el acum. Încă mai are o statură regească. Trăsăturile îi mai sunt încă nobile, căci el este un înger căzut. Expresia feței lui, însă, este plină de neliniște, grijă, nefericire, răutate, ură, neastâmpăr, înșelăciune și orice rău. Am remarcat în special acea frunte care odată era așa de nobilă: a început să se tragă îndărăt de la ochi. Am văzut că el s-a înclinat atât de mult spre rău, încât orice calitate bună s-a degradat și s-a dezvoltat orice trăsătură rea. Ochii îi erau vicleni, șireți și cu o mare putere de pătrundere. Statura îi era mare, dar carnea atârna pe mâini și pe față. Cum îl priveam, își sprijinea bărbia pe mâna stângă. Părea că se află în cugetare adâncă. Pe față avea un zâmbet care m-a făcut să tremur, așa de plin era de răutate și de șiretenie satanică. El zâmbește astfel când este sigur de victima lui, iar pe măsură ce o prinde în capcană, zâmbetul îi devine tot mai îngrozitor.
În umilință și tristețe de nedescris, Adam și Eva au părăsit minunata grădină în care fuseseră atât de fericiți până când au nesocotit porunca lui Dumnezeu. Atmosfera s-a schimbat. Nu mai era constantă ca înainte de păcat. Dumnezeu i-a îmbrăcat cu haine din piei, ca să-i protejeze de frigul și de căldura la care erau expuși.
Legea neschimbătoare a lui Dumnezeu
Tot cerul a jelit din cauza neascultării și căderii lui Adam și a Evei, care a atras mânia lui Dumnezeu asupra întregului neam omenesc. Comunicarea cu Dumnezeu le-a fost întreruptă, iar ei s-au cufundat în nenorocire fără speranță. Legea lui Dumnezeu nu putea fi schimbată pentru a întâmpina nevoia omului, deoarece, în ordinea lui Dumnezeu, ea nu avea să-și piardă nici puterea și nici cea mai mică parte din cerințele sale.
Îngerii lui Dumnezeu au fost însărcinați să viziteze perechea căzută și să-i informeze că, deși nu-și mai puteau păstra starea sfântă și căminul din Eden, totuși cazul lor nu era cu totul lipsit de speranță. Li s-a spus că Fiul lui Dumnezeu care stătuse de vorbă cu ei în Eden, fusese mișcat de milă când le-a văzut condiția deznădăjduită și Se oferise de bună voie să ia asupra Sa pedeapsa cuvenită lor, să moară pentru ei, ca omul să poată totuși trăi prin credința în ispășirea pe care Hristos a propus s-o facă pentru el. Prin Domnul Hristos a fost deschisă o ușă de speranță pentru ca omul, în ciuda marelui lui păcat, să nu fie sub stăpânirea absolută a lui Satana. Credința în meritele Fiului lui Dumnezeu avea să-l înalțe pe om astfel încât acesta să poată rezista șiretlicurilor lui Satana. I se va acorda un timp de probă în care, printr-o viață de pocăință și de credință în răscumpărarea Fiului lui Dumnezeu, să poată fi mântuit din călcarea Legii Tatălui și astfel să fie înălțat într-o poziție unde eforturile lui de a păzi Legea să poată fi acceptate.
Îngerii le-au vorbit despre mâhnirea simțită în cer când s-a anunțat că ei călcaseră Legea lui Dumnezeu, fapt ce a făcut necesar ca Domnul Hristos să-și sacrifice viața Lui prețioasă.
Când Adam și Eva și-au dat seama cât de înaltă și de sfântă era Legea lui Dumnezeu, a cărei nesocotire a necesitat un sacrificiu așa de costisitor pentru a-i salva pe ei și pe urmașii lor de la distrugere totală, s-au rugat fierbinte ca mai degrabă să moară ei înșiși sau să fie lăsați, împreună cu urmașii lor, să sufere pedeapsa păcatului lor, decât ca Fiul prea iubit al lui Dumnezeu să facă acest sacrificiu așa de mare. Durerea lui Adam s-a intensificat. El a văzut că păcatele lui erau atât de mari, încât atrăgeau consecințe înfricoșătoare. Comandantul onorat al cerului, cu care umblase și vorbise în nevinovăția lui sfântă, pe care îngerii Îl cinstesc și căruia I se închină, va trebui oare să fie coborât din poziția Sa înaltă ca să moară din cauza nelegiuirii lui?
Adam a fost informat că viața unui înger nu putea plăti prețul. Legea lui Iehova, temelia guvernării Sale în cer și pe pământ, era la fel de sfântă ca și Dumnezeu Însuși; și din acest motiv viața unui înger nu putea fi acceptată de Dumnezeu ca jertfă pentru încălcarea ei. Legea Sa este mai importantă în ochii Lui decât îngerii sfinți din jurul tronului Său. Tatăl nu putea desființa sau schimba nici un precept al Legii pentru a o aduce la nivelul condiției căzute a omului, dar Domnul Hristos, care în unire cu Tatăl îl crease pe om, putea face o ispășire acceptată de Dumnezeu, dându-și viața ca jertfă și suportând mânia Tatălui. Îngerii i-au făcut cunoscut lui Adam că, după cum păcatul lui adusese moartea și nenorocirea, prin jertfa Domnului Isus Hristos aveau să fie aduse la lumină viața și nemurirea.
O privire în viitor
Lui Adam i-au fost descoperite evenimente viitoare importante, de la excluderea lui din Eden la potop și apoi până la prima venire a Domnului Hristos pe pământ. Dragostea pentru Adam și urmașii lui Îl va determina pe Fiul lui Dumnezeu să Se coboare până acolo încât să ia natura omenească și în felul acesta, prin propria-I umilire, să-i înalțe pe toți cei care vor crede în El. O asemenea jertfă avea suficientă valoare ca să salveze întreaga lume; dar numai câțiva se vor folosi de mântuirea adusă lor printr-un sacrificiu așa de minunat. Cei mai mulți nu vor fi de acord cu condițiile ce li se cer pentru a fi părtași la măreața Lui salvare. Ei vor prefera păcatul și călcarea Legii lui Dumnezeu, mai degrabă decât pocăința, ascultarea și dependența prin credință de meritele jertfei oferite. Această jertfă avea o valoare infinită, putând să-l facă pe omul care se va folosi de ea mai scump decât aurul, chiar mai scump decât aurul de Ofir.
Adam a fost purtat de-a lungul generațiilor și a văzut înmulțirea crimei, a vinei și a degradării, din cauză că omul va ceda înclinațiilor lui naturale puternice de a călca Legea sfântă a lui Dumnezeu. A văzut blestemul lui Dumnezeu apăsând tot mai greu asupra rasei umane, asupra turmelor și asupra pământului, din cauza nelegiuirii neîntrerupte a omului. I s-a arătat că nedreptatea și violența vor spori în mod constant; totuși, în tot acest val de nefericire și durere, întotdeauna vor fi câțiva care vor păstra cunoașterea de Dumnezeu și vor rămânea nepătați în mijlocul degenerării morale predominante. Adam a fost făcut să înțeleagă ce este păcatul: călcarea Legii. I s-a arătat că degenerarea morală, mintală și fizică va veni asupra omenirii ca rezultat al nelegiuirii, până ce lumea se va umple cu orice fel de nenorocire.
Zilele omului au fost scurtate din cauza propriului său păcat, care a constat în nesocotirea Legii celei drepte a lui Dumnezeu. În cele din urmă, omenirea s-a degradat așa de mult, încât părea o rasă inferioară și aproape fără valoare. În general nu erau în stare să aprecieze taina Calvarului, adevărurile mărețe și înalte ale ispășirii și Planul de Mântuire, din cauza îngăduinței față de gândirea firească. Totuși, fără a ține seama de slăbiciunile oamenilor și de puterea lor scăzută mintală, morală și fizică, Domnul Hristos, credincios scopului pentru care a părăsit cerul, continuă să fie interesat de cei slabi, depreciați și degenerați și-i invită să-și ascundă în El slăbiciunea și marile lipsuri. Dacă vor veni la El, El va răspunde tuturor nevoilor lor.
Jertfa pentru păcat
Când Adam a adus o jertfă pentru păcat, potrivit cu învățăturile speciale ale lui Dumnezeu, a fost pentru el cea mai dureroasă ceremonie. Mâna lui trebuia să se ridice pentru a lua viața pe care numai Dumnezeu o poate da și să aducă o jertfă pentru păcat. Pentru prima oară a fost martorul morții. În timp ce privea victima sângerândă, zvârcolindu-se în agonia morții și reprezentându-L pe Fiul lui Dumnezeu, trebuia să-L vadă, prin credință, pe Acela care avea să moară ca jertfă pentru om.
Această jertfă pentru păcat, stabilită de Dumnezeu, trebuia să-i amintească permanent lui Adam de vina sa și de recunoașterea cu pocăință a păcatului lui. Acest fapt, de a lua viața, i-a dat lui Adam o înțelegere mai profundă și mai clară a nelegiuirii sale, pe care n-o putea ispăși nimic altceva decât moartea Fiului scump al lui Dumnezeu. El a fost uimit de bunătatea infinită și iubirea fără seamăn care erau dispuse să plătească un astfel de preț pentru a-l salva pe vinovat. Când Adam ucidea victima nevinovată, i se părea că vărsa cu mâinile sale sângele Fiului lui Dumnezeu. știa că, dacă ar fi rămas credincios lui Dumnezeu și Legii Lui sfinte, n-ar fi existat moarte pentru nici un animal sau om. Totuși, în jertfa pentru păcat, ce arăta către jertfa măreață și desăvârșită a Domnului Hristos, a apărut o stea de speranță spre a lumina viitorul întunecat și îngrozitor și a-l elibera de sub deznădejdea și ruina totală.
La început, capul fiecărei familii era considerat conducătorul și preotul familiei. Mai târziu, când oamenii s-au înmulțit pe pământ, bărbați numiți de Dumnezeu au îndeplinit acest serviciu solemn al aducerii jertfelor pentru popor. În mintea păcătoșilor, sângele animalului jertfit trebuia să fie asociat cu sângele Fiului lui Dumnezeu. Moartea victimei avea să dovedească tuturor că plata păcatului este moartea. Prin actul jertfei, păcătosul își recunoștea vina și își manifesta credința, privind înainte către sacrificiul măreț și desăvârșit al Domnului Hristos, pe care Îl reprezenta victima. Fără ispășirea Fiului Său, Dumnezeu nu putea transmite omului binecuvântare sau salvare. Dumnezeu era gelos pentru onoarea Legii Sale. Călcarea ei a produs o despărțire înspăimântătoare între Dumnezeu și om. Lui Adam, în starea lui de nevinovăție, i s-a oferit comunicare directă, liberă și plăcută cu Făcătorul lui. După nelegiuirea lui, însă, Dumnezeu a comunicat cu omul prin Hristos și prin îngeri.