Capitol bazat pe textele din Geneza 4, 25. 26; 5, 3-8, 18-24; Iuda 14, 15.
Set avea un caracter ales și urma să ia locul lui Abel într-o trăire fără prihană. Totuși el era un fiu al lui Adam, ca și Cain cel păcătos, și nu a moștenit din natura tatălui său mai multă bunătate firească decât fratele lui. El s-a născut în păcat, dar, prin harul lui Dumnezeu, primind învățăturile date cu credincioșie de Adam, L-a onorat pe Dumnezeu, făcând voia Lui. S-a despărțit de urmașii corupți ai lui Cain și a lucrat, așa cum ar fi făcut Abel dacă ar fi trăit, ca să întoarcă mintea oamenilor păcătoși la adorarea și ascultarea de Dumnezeu.
Enoh a fost un om sfânt. El L-a slujit pe Dumnezeu cu toată inima. Văzând corupția familiei omenești, s-a despărțit de descendenții lui Cain, mustrându-i pentru marea lor stricăciune. Pe pământ existau și din aceia care Îl cunoșteau pe Dumnezeu, se temeau de El și I se închinau. Totuși neprihănitul Enoh era atât de nefericit din cauza înmulțirii ticăloșiei celor lipsiți de evlavie, încât evita să se asocieze cu ei în fiecare zi, temându-se că ar putea fi afectat de necredința lor și astfel, în mintea lui, nu L-ar mai privi pe Dumnezeu cu acea sfântă venerație cuvenită înaltului Său caracter. Sufletul îi era tulburat când vedea zilnic cum ei călcau în picioare autoritatea lui Dumnezeu. A ales să stea separat de ei și își petrecea mare parte din timp în singurătate, în meditație și rugăciune. El aștepta înaintea Domnului, rugându-Se să-I cunoască voința în mod desăvârșit spre a o împlini. Dumnezeu comunica cu Enoh prin îngerii Lui și-i dădea învățături divine. El i-a făcut cunoscut că nu va suporta răzvrătirea omului la nesfârșit și că intenționa să distrugă rasa păcătoasă, aducând asupra pământului un potop.
Grădina Edenului, curată și plăcută, din care au fost izgoniți primii noștri părinți, a rămas până când Dumnezeu și-a pus în gând să nimicească pământul prin potop. El o plantase și o binecuvântase în mod deosebit. În providența Lui minunată, a retras-o de pe pământ și o va aduce înapoi împodobită mai frumos decât înainte de a fi fost luată. Dumnezeu și-a propus să păstreze o mostră a lucrării Lui de creațiune desăvârșită, neafectată de blestemul cu care a lovit pământul.
Domnul i-a desfășurat mai deplin lui Enoh planul de Mântuire și, prin Duhul profeției, l-a dus de-a lungul generațiilor ce aveau să trăiască după potop și i-a arătat marile evenimente legate de a doua venire a lui Hristos și de sfârșitul lumii. (Iuda 1, 14.)
Enoh era tulburat cu privire la moarte. I se părea că cel neprihănit și cel rău vor merge împreună în țărână și acela le va fi sfârșitul. El nu putea să vadă clar viața celor drepți, după mormânt. În viziune profetică el a fost învățat cu privire la Fiul lui Dumnezeu, care avea să moară ca jertfă pentru om, și i s-a arătat venirea Domnului Hristos pe norii cerului, însoțit de oastea îngerească, pentru a da viață neprihăniților morți și a-i elibera din mormintele lor. Enoh a mai văzut și starea coruptă a lumii în timpul când Hristos ar trebui să vină a doua oară. A văzut că va exista o generație lăudăroasă, obraznică și încăpățânată, aliniată în răzvrătire împotriva Legii lui Dumnezeu, tăgăduindu-L pe singurul Dumnezeu și pe Domnul nostru Isus Hristos, nesocotindu-I sângele și disprețuindu-I ispășirea. El i-a văzut pe cei neprihăniți încununați cu slavă și cinste, în timp ce nelegiuiții erau despărțiți de prezența Domnului și nimiciți de foc.
Enoh le-a repetat oamenilor cu credincioșie tot ce îi descoperise Dumnezeu prin Spiritul profeției. Unii l-au crezut și s-au întors de la răutatea lor la frica și închinarea față de Dumnezeu.
Înălțarea lui Enoh la cer
Enoh continua să se apropie de atmosfera cerului pe măsură ce se unea tot mai mult cu Dumnezeu. Pe față îi strălucea o lumină sfântă, care rămânea asupra lui în timp ce-i învăța pe aceia care voiau să-i asculte cuvintele înțelepte. Înfățișarea lui cerească și demnă îi impresiona pe oameni și-i umplea de un sentiment de respect amestecat cu teamă și uimire. Domnul îl iubea pe Enoh pentru că acesta Îl urma cu statornicie, ura nelegiuirea și căuta cu stăruință cunoștința cerească, pentru a putea îndeplini în mod desăvârșit voia lui Dumnezeu. El tânjea după o unire tot mai strânsă cu Domnul de care se temea, pe care Îl venera și-L adora. Dumnezeu n-a vrut să permită ca Enoh să moară ca alți oameni, ci și-a trimis îngerii ca să-l ia la cer fără a vedea moartea. Enoh a fost luat dintre oameni, în prezența celor neprihăniți și a celor răi. Aceia care îl iubeau s-au gândit că Dumnezeu s-ar putea să-l fi lăsat în vreunul din locurile lui retrase, dar, după căutări stăruitoare, nefiind în stare să-l găsească, au raportat că nu mai era, pentru că îl luase Dumnezeu.
Prin luarea la cer a lui Enoh, un urmaș al lui Adam cel căzut, Dumnezeu ne învață o lecție de cea mai mare importanță: că toți cei care se încred în Jertfa făgăduită și ascultă cu credincioșie poruncile lui Dumnezeu vor fi răsplătiți. Din nou vedem aici reprezentate două categorii care vor exista până la a doua venire a Domnului Hristos: cei drepți și cei nedrepți, cei credincioși și cei răzvrătiți. Dumnezeu Își va aduce aminte de cei drepți, care se tem de El. Îi va respecta și îi va onora, în contul Fiului Său prea iubit, și le va da viața veșnică. Dar pe cei nelegiuiți, care I-au călcat în picioare autoritatea, îi va înlătura și-i va distruge de pe pământ și vor fi ca și când n-ar fi existat.
După căderea lui Adam dintr-o stare de fericire desăvârșită într-o stare de nenorocire și păcat, exista pericolul ca omul să se descurajeze și să întrebe: „Ce am câștigat dacă am păzit poruncile Lui și am umblat triști înaintea Domnului” (Maleahi 3, 14), când un blestem greu apasă asupra neamului omenesc și moartea este partea noastră, a tuturor? Învățăturile date lui Adam, însă, repetate de Set și exemplificate pe deplin de Enoh, au risipit întunericul și tristețea și au dat speranță omului că, așa după cum prin Adam a venit moartea, prin Isus, Mântuitorul făgăduit, vor veni viața și nemurirea.
În cazul lui Enoh, credincioșii deznădăjduiți erau învățați că, deși trăiau în mijlocul unui popor corupt și păcătos, care se afla în răzvrătire deschisă și nerușinată împotriva Creatorului lui, totuși, dacă voiau să-L asculte și să aibă credință în Salvatorul promis, puteau să trăiască în neprihănire ca și credinciosul Enoh, să fie primiți de Dumnezeu și înălțați, în cele din urmă, la tronul Său ceresc.
Enoh, despărțit de lume și petrecând mult timp în rugăciune și în comuniune cu Dumnezeu, reprezintă poporul Său credincios din ultimele zile. Nelegiuirea va predomina pe pământ într-o proporție înfricoșătoare. Oamenii își vor urma pornirea inimii lor stricate, își vor continua filozofia înșelătoare și se vor răzvrăti împotriva autorității cerului.
Poporul lui Dumnezeu se va despărți de practicile nedrepte ale celor din jur și va căuta puritatea gândirii și supunerea sfântă față de voia Lui, până când chipul Său divin se va reflecta în el. Ca și Enoh, el va fi pregătit pentru înălțarea la cer. În timp ce se străduiește să învețe și să avertizeze lumea, el nu se va conforma spiritului și obiceiurilor necredincioșilor, ci le va condamna printr-o conversație sfântă și un exemplu evlavios. Înălțarea la cer a lui Enoh, chiar înainte de distrugerea lumii prin potop, reprezintă înălțarea tuturor drepților vii de pe pământ înainte de distrugerea prin foc. Sfinții vor fi slăviți în prezența acelora care i-au urât pentru ascultarea lor credincioasă de poruncile drepte ale lui Dumnezeu.