Capitol bazat pe textele din Geneza 12, 1-5; 13; 15; 16; 17; 21 și 22, 1-19.
Domnul l-a ales pe Avraam ca să ducă la îndeplinire voia Lui. El a fost condus să-și părăsească națiunea idolatră și să se despartă de rudele lui. Domnul S-a descoperit lui Avraam în tinerețe, i-a dat pricepere și l-a păzit de idolatrie. El plănuia să-l facă un exemplu de credință și adevărată consacrare, pentru poporul Său care avea să locuiască după aceea pe pământ. Caracterul lui se remarca prin integritate, generozitate și ospitalitate. El impunea respect, ca un prinț puternic între oameni. Reverența și dragostea lui pentru Dumnezeu, precum și ascultarea strictă de voința Sa, i-au câștigat respectul slujitorilor și al vecinilor. Exemplul lui de evlavie și viața lui neprihănită, împreună cu învățăturile date cu credincioșie slujitorilor și familiei, i-au condus să se teamă, să-L iubească și să-L venereze pe Dumnezeul lui Avraam.
Domnul S-a arătat lui Avraam și i-a promis că sămânța lui va fi numeroasă ca stelele cerului. I-a mai făcut cunoscut, prin simbolul marelui întuneric îngrozitor ce a venit asupra lui, lunga perioadă de sclavie în Egipt a urmașilor lui.
La început, Dumnezeu i-a dat lui Avraam o singură soție, arătându-și în felul acesta rânduielile. El nu a planificat niciodată ca omul să aibă mai multe soții. Lameh a fost primul care s-a depărtat în această privință de ordinea înțeleaptă a lui Dumnezeu. El a avut două soții, ceea ce a creat discordie în familie. Invidia și gelozia celor două l-au făcut pe Lameh nefericit. Când oamenii au început să se înmulțească pe pământ și li s-au născut fiice, și-au luat soții din toate acelea pe care și le-au ales. Acesta a fost unul din marile păcate ale locuitorilor lumii vechi, care a adus mânia lui Dumnezeu asupra lor. Acest obicei era practicat după potop și devenise atât de obișnuit, încât chiar oameni drepți au adoptat această practică, luându-și mai multe soții. În felul acesta, ei au devenit corupți și s-au depărtat în această privință de rânduiala lui Dumnezeu.
Domnul a spus despre Noe și familia lui care a fost salvată în corabie: „Căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.” Geneza 7, 1. Noe avea o singură soție, iar disciplina familiei lor unite a fost binecuvântată de Dumnezeu. Deoarece fiii lui Noe erau fără prihană, ei au fost ocrotiți în arcă împreună cu tatăl lor neprihănit. De la bun început nu a aprobat Dumnezeu poligamia. Este contrară voinței Lui. știa că ea va distruge fericirea omului. Pacea lui Avraam a fost în mare măsură afectată prin căsătoria lui nefericită cu Agar.
Ezitare față de făgăduințele lui Dumnezeu
Domnul i-a spus lui Avraam, după despărțirea acestuia de Lot: „Ridică-ți ochii și, din locul în care ești, privește spre miazănoapte și spre miazăzi, spre răsărit și spre apus; căci toată țara pe care o vezi ți-o voi da ție și seminței tale în veac. Îți voi face sămânța ca pulberea pământului de mare; așa că, dacă poate cineva număra pulberea pământului, și sămânța ta va putea să fie numărată.” „Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie și a zis: Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare.... Și Avram a zis: Iată că nu mi-ai dat sămânță și slujitorul născut în casa mea este moștenitorul meu.”
Cum Avraam nu avea nici un fiu, la început se gândea că servitorul lui credincios, Eliezer, prin adoptare, îi va deveni fiu și moștenitor. Dumnezeu, însă, i-a spus lui Avraam că nu servitorul lui îi va fi fiu și moștenitor, ci că el va avea într-adevăr un fiu. „Și, după ce l-a dus afară, i-a zis: Uită-te pe cer și numără stelele, dacă poți să le numeri. Și i-a zis: Așa va fi sămânța ta.”
Dacă Avraam și Sara ar fi așteptat cu încredere împlinirea făgăduinței că vor avea un fiu, multă nefericire ar fi fost evitată. Ei au crezut că va fi chiar așa cum promisese Dumnezeu, dar n-au putut crede că Sara, la vârsta ei înaintată, va avea un fiu. Ea a sugerat un plan prin care credea că putea fi îndeplinită făgăduința lui Dumnezeu. L-a rugat pe Avraam s-o ia pe Agar de soție. Aici le-au lipsit amândurora credința și încrederea desăvârșită în puterea lui Dumnezeu. Prin faptul că a ascultat de glasul Sarei și a luat-o pe Agar de soție, Avraam nu a reușit să treacă testul credinței lui în puterea nelimitată a lui Dumnezeu, și a adus multă nefericire asupra lor. Domnul intenționa să demonstreze credința neclintită și bizuirea lui Avraam pe făgăduințele pe care i le făcuse.
Semeția Agarei
Agar era mândră și lăudăroasă și se purta cu aroganță față de Sara. Se măgulea că avea să fie mama unei mari națiuni din Avraam, așa cum promisese Dumnezeu. Sara era nemulțumită de purtarea Agarei și-l învinuia pe Avraam pentru faptul că lucrurile mergeau rău, iar el era obligat să asculte toate acestea. Avraam este mâhnit și-i spune Sarei că Agar este slujitoarea ei și că ea poate avea stăpânire asupra ei, dar refuză s-o gonească, pentru că avea să fie mama copilului său, prin care credea că se va împlini făgăduința. Îi spune Sarei că n-ar fi luat-o pe Agar de soție dacă nu i-ar fi cerut-o în mod special chiar Sara.
Avraam era silit să asculte și plângerile Agarei cu privire la abuzul Sarei. Era încurcat. Dacă încerca să corecteze răul făcut Agarei, mărea gelozia și nefericirea Sarei, prima și mult iubita lui soție. Agar fuge din fața Sarei. Un înger al lui Dumnezeu o întâlnește, o mângâie și în același timp o mustră pentru purtarea ei trufașă, spunându-i să se întoarcă la stăpâna ei și să se supună sub mâna acesteia.
După nașterea lui Ismael, Domnul Însuși i S-a arătat din nou lui Avraam și i-a spus: „Voi pune legământul Meu între Mine și tine și sămânța ta după tine din neam în neam; acesta este un legământ veșnic.” Domnul repetă iarăși, prin îngerul Său, făgăduința de a da un fiu Sarei, ca ea să fie astfel mama multor neamuri. Avraam încă nu înțelegea făgăduința lui Dumnezeu. Gândul i-a zburat imediat la Ismael, ca și cum prin el avea să vină multele națiuni promise și, în dragostea față de fiul lui, a exclamat: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!”
Făgăduința îi este repetată lui Avraam, și mai deslușit: „Cu adevărat, nevastă-ta Sara îți va naște un fiu; și-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veșnic pentru sămânța lui după el.” Îngerii sunt trimiși a doua oară la Avraam, în drumul lor spre a distruge Sodoma, și îi repetă și mai lămurit făgăduința că Sara va naște un fiu.
Fiul făgăduit
După nașterea lui Isaac, marea bucurie manifestată de Avraam și Sara a făcut-o foarte geloasă pe Agar. Ismael fusese învățat de mama lui că avea să fie binecuvântat în mod special de Dumnezeu ca fiu al lui Avraam și că va moșteni tot ce-i fusese făgăduit acestuia. Ismael împărtășea simțămintele mamei lui și era mânios din cauza bucuriei manifestate la nașterea lui Isaac. L-a disprețuit pe Isaac, deoarece credea că era preferat în locul lui. Sara a văzut atitudinea lui Ismael față de fiul ei și a fost foarte mișcată. I-a relatat lui Avraam purtarea nerespectuoasă a lui Ismael față de ea și de fiul ei, Isaac, și i-a spus: „Izgonește pe roaba aceasta și pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moșteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.”
Avraam a fost foarte mâhnit. Ismael era fiul lui, pe care-l iubea. Cum putea să-l izgonească? În dezorientarea lui, s-a rugat lui Dumnezeu, căci nu știa ce cale să apuce. Domnul i-a spus lui Avraam, prin îngerii Săi, să asculte cererea Sarei, soția lui, și să nu lase ca afecțiunea față de fiul lui, sau față de Agar, să-l împiedice să fie de acord cu dorințele ei. Aceasta era singura cale pe care o putea urma pentru a restabili armonia și fericirea în familia lui. Avraam a primit de la înger făgăduința încurajatoare că Ismael, deși despărțit de casa tatălui lui, nu va muri și nici nu va fi părăsit de Dumnezeu și că va fi ocrotit pentru că era fiul lui Avraam. Dumnezeu a promis să facă și din Ismael o mare națiune.
Avraam avea o fire nobilă și binevoitoare, care s-a manifestat în rugămințile lui stăruitoare pentru oamenii din Sodoma. Spiritul lui puternic a suferit mult. A fost copleșit de întristare, iar sentimentele paterne i-au fost profund mișcate când a izgonit-o pe Agar și pe fiul lui, Ismael, să pribegească, străini într-o țară străină.
Dacă Dumnezeu ar fi aprobat poligamia, nu l-ar fi instruit astfel pe Avraam s-o izgonească pe Agar și pe fiul ei. Prin aceasta, a vrut să-i învețe pe toți o lecție: că drepturile și fericirea relației de căsătorie trebuie întotdeauna respectate și păzite, chiar cu un mare preț. Sara a fost prima și singura soție adevărată a lui Avraam. Ea avea toate drepturile de soție și de mamă, pe care nimeni alta nu le putea avea în familia lor. Ea își stima soțul, numindu-l domn, dar era geloasă ca afecțiunea lui să nu fie împărțită între ea și Agar. Dumnezeu nu a mustrat-o pe Sara pentru calea pe care a luat-o. Avraam a fost mustrat de îngeri pentru neîncrederea în puterea lui Dumnezeu, care îl făcuse s-o ia pe Agar de soție și să creadă că prin ea se va împlini făgăduința.
Testul suprem al credinței
Dumnezeu a văzut din nou potrivit să probeze credința lui Avraam prin încercarea cea mai înfricoșătoare. Dacă ar fi îndurat prima probă și ar fi așteptat cu răbdare ca făgăduința să se împlinească prin Sara și n-ar fi luat-o pe Agar de soție, n-ar fi fost supus la proba cea mai minuțioasă la care a fost supus omul vreodată. Domnul i-a poruncit lui Avraam: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune.”
Avraam nu a fost neîncrezător în Dumnezeu și nu a ezitat, ci dimineața, devreme, a luat doi slujitori, pe Isaac și lemnele pentru arderea de tot și a plecat înspre locul despre care îi spusese Dumnezeu. El nu i-a dezvăluit Sarei adevăratul scop al călătoriei lui, știind că dragostea ei pentru Isaac ar determina-o să nu se încreadă în Domnul și să-l rețină pe fiul ei. Avraam nu a lăsat ca sentimentele părintești să-l controleze și să-l facă să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Porunca Domnului era planificată să-i agite adâncimile sufletului. „Ia-l pe fiul tău.” Apoi, ca pentru a-i încerca inima și mai profund, a adăugat: „Pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac;” adică, pe singurul fiu al făgăduinței, „și adu-l ardere de tot”....
Acest tată a călătorit trei zile cu fiul lui, având timp suficient să se gândească și să se îndoiască de Dumnezeu, dacă ar fi fost înclinat s-o facă. Dar el nu s-a îndoit de Dumnezeu. El nu se gândea că de-acum făgăduința se va împlini prin Ismael, deoarece Dumnezeu i-a spus clar că va fi împlinită prin Isaac.
Avraam a crezut că Isaac era fiul făgăduinței. El a mai crezut că Dumnezeu voia chiar ceea ce spusese când i-a poruncit să meargă și să-l aducă ardere de tot. Nu a ezitat în fața făgăduinței, ci a crezut că Dumnezeu care, în providența Lui, îi dăduse Sarei un fiu la vârsta ei înaintată și care îi ceruse lui Avraam să ia viața acelui fiu, putea și să-i redea viața și să-l scoale pe Isaac din morți.
Avraam i-a lăsat pe slujitori pe cale și a propus să meargă singur cu fiul lui, ca să se închine la o oarecare depărtare de ei. N-a vrut să le permită slujitorilor să-i însoțească, pentru ca nu cumva dragostea lor pentru Isaac să-i determine să-l împiedice pe Avraam să împlinească porunca lui Dumnezeu. A luat lemnele din mâinile slujitorilor și le-a pus pe umerii fiului. A mai luat focul și cuțitul. Era pregătit să execute misiunea grozavă dată de Dumnezeu. Tatăl și fiul au mers mai departe, împreună.
„Atunci Isaac a vorbit cu tatăl lui și a zis: «Tată!» «Ce este, fiule?» i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: «Iată focul și lemnele, dar unde este mielul pentru arderea de tot?» «Fiule», a răspuns Avraam, «Dumnezeu Însuși va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.» Și au mers amândoi împreună înainte.” Acel tată serios, iubitor și suferind mergea înainte cu hotărâre, alături de fiul lui. Când au ajuns la locul pe care i-l arătase Dumnezeu lui Avraam, el a construit acolo un altar, a așezat lemnele în ordine, gata pentru jertfă și apoi i-a spus lui Isaac despre porunca lui Dumnezeu de a-l oferi ca ardere de tot. I-a repetat făgăduința pe care i-o făcuse Dumnezeu de câteva ori, că prin Isaac el va deveni un neam mare. I-a spus că, prin ascultarea poruncii Domnului de a-l ucide, Dumnezeu Își va împlini făgăduința, pentru că El avea putere să-l învie din morți.
Solia îngerului
Isaac credea în Dumnezeu. El fusese învățat ascultarea fără rezerve de tatăl lui și Îl iubea și adora pe Dumnezeul părintelui său. Ar fi putut să-i opună rezistență tatălui dacă voia, dar, după ce l-a îmbrățișat cu dragoste, s-a lăsat legat și așezat pe lemne. Când mâna tatălui s-a ridicat ca să-l ucidă pe fiu, un înger al lui Dumnezeu, care urmărise toată credincioșia lui Avraam pe drumul spre Moria, a strigat din cer și a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!” a răspuns el. Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat și să nu-i faci nimic; căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.
Avraam a ridicat ochii și a văzut înapoia lui un berbece, încurcat cu coarnele într-un tufiș; și Avraam s-a dus și a luat berbecele și l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.”
De data aceasta, Avraam a trecut testul pe deplin și în mod nobil, iar prin credincioșia lui și-a compensat lipsa de credință în Dumnezeu, care îl făcuse s-o ia pe Agar de soție. După manifestarea credinței lui Avraam, Dumnezeu și-a reînnoit făgăduința față de el. „Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam și a zis: «Pe Mine Însumi jur, zice Domnul; pentru că ai făcut lucrul acesta și n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult și-ți voi înmulți foarte mult sămânța, și anume: ca stelele cerului și ca nisipul mării; și sămânța ta va stăpâni cetățile vrăjmașilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea.»”