Capitol bazat pe textele din Geneza 25, 19-34 și 27, 1-32.
Dumnezeu cunoaște sfârșitul încă de la început. Înainte de nașterea lui Iacov și Esau, El a știut ce fel de caractere își vor dezvolta aceștia. A știut că Esau nu va avea plăcere să-L asculte. El a răspuns rugăciunii îngrijorate a Rebecăi și a informat-o că va avea doi copii, iar cel mai mare va sluji pe cel mai mic. I-a prezentat istoria viitoare a celor doi fii, faptul că vor fi două națiuni, una mai mare decât cealaltă, și că fiul mai mare va sluji celui mai mic. Întâiul născut avea dreptul la avantaje deosebite și privilegii speciale, care nu aparțineau nici unui alt membru al familiei.
Isaac îl iubea pe Esau mai mult decât pe Iacov, pentru că îi procura vânat. El era încântat de spiritul lui îndrăzneț și curajos, manifestat la vânătoarea de animale sălbatice. Iacov era fiul preferat al mamei, pentru că firea lui era mai blândă și mai potrivită s-o facă fericită. Iacov învățase de la mama lui ceea ce Dumnezeu o învățase pe ea: că cel mai mare trebuie să slujească celui mai mic. Judecata lui tinerească l-a făcut să tragă concluzia că această făgăduință nu va putea fi îndeplinită cât timp Esau avea privilegiile acordate întâiului născut. Când Esau s-a întors de la câmp, slăbit de foame, Iacov s-a folosit de ocazie pentru a profita de nevoia lui Esau. I-a propus să-i dea să mănânce ciorbă, dacă se va lepăda de dreptul de întâi născut, iar Esau i l-a vândut lui Iacov.
Esau și-a luat două soții idolatre, ceea ce a produs o mare întristare lui Isaac și Rebecăi. Cu toate acestea, Isaac îl iubea pe Esau mai mult decât pe Iacov. Când a crezut că era aproape să moară, i-a cerut lui Esau să-i pregătească o mâncare, ca să-l binecuvânteze înainte de a muri. Esau nu i-a spus tatălui său că îi vânduse lui Iacov dreptul de întâi născut, întărind aceasta printr-un jurământ. Rebeca a auzit cuvintele lui Isaac și și-a amintit cuvintele Domnului: „Cel mai mare va sluji celui mai mic.” Ea știa că Esau își tratase cu nechibzuință dreptul de întâi născut și i-l vânduse lui Iacov. L-a convins pe Iacov să-și înșele tatăl și, prin fraudă, să primească binecuvântarea lui care, credea ea, nu putea fi obținută pe nici o altă cale. La început, Iacov nu a vrut să înfăptuiască această înșelătorie, dar până la urmă a fost de acord cu planul mamei lui.
Rebeca cunoștea părtinirea lui Isaac în favoarea lui Esau și credea că logica nu-i va schimba planurile. În loc să se încreadă în Dumnezeu, care rânduiește toate evenimentele, ea a manifestat lipsă de credință, convingându-l pe Iacov să-și înșele tatăl. Calea lui Iacov, în această privință, nu a fost aprobată de Dumnezeu. În loc de a încerca să aducă la îndeplinire evenimentele prezise cu ajutorul înșelătoriei, Rebeca și Iacov ar fi trebuit să aștepte ca Dumnezeu să-și împlinească scopurile în felul Său și la timpul Său.
Dacă Esau ar fi primit binecuvântarea părintească ce se oferea întâiului născut, prosperitatea lui nu ar fi putut veni decât de la Dumnezeu. El ar fi putut să-l binecuvânteze cu prosperitate sau să aducă asupra lui nenorocirea, în funcție de faptele lui. Dacă L-ar fi iubit și onorat pe Dumnezeu, ca neprihănitul Abel, ar fi fost primit și binecuvântat de El. Dacă n-ar fi avut respect pentru Dumnezeu sau pentru poruncile Lui, ca și Cain cel rău, urmându-și calea coruptă, n-ar fi primit binecuvântarea Lui, ci ar fi fost respins, cum a fost și Cain. Dacă purtarea lui Iacov ar fi fost neprihănită, dacă L-ar fi iubit pe Dumnezeu și s-ar fi temut de El, ar fi fost binecuvântat cu prosperitate și mâna lui Dumnezeu ar fi fost cu el, chiar dacă n-ar fi obținut binecuvântarea și privilegiile oferite, în general, întâilor născuți.
Anii exilului lui Iacov
Rebeca s-a pocăit cu amărăciune pentru sfatul rău dat lui Iacov, deoarece acesta a fost mijlocul prin care a fost despărțită pentru totdeauna de el. El a fost forțat să fugă de mânia lui Esau pentru a-și salva viața, iar mama lui nu l-a mai văzut niciodată. Isaac a trăit mulți ani după ce i-a dat lui Iacov binecuvântarea și s-a convins, după modul de comportare al celor doi, că binecuvântarea îi aparținea de drept lui Iacov.
Iacov nu a fost fericit în relațiile lui de căsătorie, deși soțiile lui erau surori. El s-a înțeles cu Laban să se căsătorească cu fiica lui, Rahela, pe care o iubea. După ce l-a slujit pe Laban șapte ani pentru Rahela, acesta l-a înșelat și i-a dat-o pe Lea. Când și-a dat seama de înșelătorie și de faptul că Lea își jucase partea ei, Iacov n-a putut-o iubi. Laban l-a înșelat dându-i-o pe Lea în loc de Rahela, întrucât dorea să beneficieze o mai lungă perioadă de timp de serviciile lui credincioase. Iacov l-a mustrat pe Laban pentru că s-a jucat în felul acesta cu sentimentele lui, dându-i-o pe Lea, pe care n-o iubea. Laban l-a rugat să nu o alunge, pentru că aceasta era considerată o mare ocară, nu numai pentru ea, dar și pentru întreaga familie. Iacov a fost pus în cea mai penibilă poziție, dar s-a hotărât s-o păstreze totuși pe Lea și să se căsătorească și cu sora ei. Lea a fost mult mai puțin iubită decât Rahela.
Laban s-a purtat în mod egoist cu Iacov. El s-a gândit doar să profite de pe urma muncii lui, îndeplinite cu credincioșie. Iacov l-ar fi părăsit de mult pe vicleanul Laban, dar se temea să nu se întâlnească cu Esau. El i-a auzit pe fiii lui Laban plângându-se: „Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru, și cu averea tatălui nostru și-a agonisit el toată bogăția aceasta. Iacov s-a uitat și la fața lui Laban; și iată că nu mai era ca înainte.”
Iacov era frământat. Nu știa încotro s-o apuce. și-a adus problema înaintea lui Dumnezeu și s-a rugat pentru călăuzirea Lui. Domnul i-a răspuns cu îndurare. „Atunci Domnul i-a zis lui Iacov: Întoarce-te în țara părinților tăi și în locul tău de naștere; și Eu voi fi cu tine.”
„Iacov a trimis de a chemat pe Rahela și pe Lea, la câmp, la turma lui. El le-a zis: «După fața tatălui vostru, văd bine că el nu mai este ca mai înainte; Dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine. Voi înșivă știți că am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea. și tatăl vostru m-a înșelat: de zece ori mi-a schimbat simbria; dar Dumnezeu nu i-a îngăduit să mă păgubească.»” El le-a spus despre visul pe care i-l dăduse Dumnezeu, ca să plece de la Laban la rudele lui. Rahela și Lea și-au exprimat nemulțumirea cu privire la felul în care a procedase tatăl lor. Când Iacov le-a repovestit despre răul făcut de Laban, Rahela și Lea i-au spus: „Mai avem noi oare parte și moștenire în casa tatălui nostru? Nu suntem noi oare privite de el ca niște străine, pentru că ne-a vândut și ne-a mâncat și banii? Toată bogăția pe care a luat-o Dumnezeu de la tatăl nostru este a noastră și a copiilor noștri. Fă acum tot ce ți-a spus Dumnezeu.”
Întoarcerea în Canaan
În lipsa lui Laban, Iacov și-a luat familia și tot ce avea și a plecat. După trei zile de călătorie, Laban a auzit de plecarea lui și a fost foarte supărat. L-a urmărit, hotărât să-l aducă înapoi cu forța. Domnul, însă, a avut milă de Iacov și, când Laban era aproape să-l ajungă din urmă, I S-a arătat în vis cerându-i să nu-i vorbească lui Iacov, nici bine, nici rău. Aceasta însemna că nu trebuia să-l forțeze să se întoarcă și nici să nu-l înduplece prin propuneri ademenitoare.
Când l-a întâlnit pe Iacov, Laban l-a întrebat de ce fugise pe ascuns, luându-i fetele ca pe niște ostatice luate cu sabia. I-a spus: „Mâna mea este destul de tare ca să vă fac rău; dar Dumnezeu tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută: Ia seama să nu-i vorbești lui Iacov nici bine, nici rău.” Iacov i-a reamintit atunci de felul zgârcit în care se purtase față de el, urmărindu-și numai avantajele lui. I-a spus că el, Iacov, se purtase corect cât timp stătuse la Laban: „Nu ți-am adus acasă vite sfâșiate de fiare; eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua sau ce mi se fura noaptea. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig și-mi fugea somnul de pe ochi.
Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ți-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale și șase ani pentru turma mea și de zece ori mi-ai schimbat simbria. Dacă n-aș fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferința mea și osteneala mâinilor mele și ieri noapte a rostit judecata.”
Atunci Laban l-a asigurat că le dorea binele fiicelor lui și copiilor lor și că nu le putea face rău. A propus să facă un legământ între ei: „«Vino, să facem amândoi un legământ și legământul acesta să slujească de mărturie între mine și tine.» Iacov a luat o piatră și a pus-o ca stâlp de aducere aminte. Iacov a zis fraților săi: «Strângeți pietre». Ei au strâns pietre și au făcut o movilă; și au mâncat acolo pe movilă.”
Laban a spus: „Domnul să vegheze între tine și mine, cât vom fi departe unul de altul. Dacă vei asupri pe fetele mele, și dacă vei mai lua și alte neveste afară de fetele mele, ia bine seama că nu un om va fi cu noi, ci Dumnezeu va fi martor între mine și tine”.
Iacov a făcut un legământ solemn înaintea Domnului că nu va lua alte soții. „Laban a zis lui Iacov: «Iată movila aceasta și iată stâlpul acesta pe care l-am ridicat între mine și tine. Movila aceasta să fie martoră și stâlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine peste movila aceasta, și nici tu nu vei trece la mine peste movila aceasta și peste stâlpul acesta ca să ne facem rău. Dumnezeul lui Avraam și al lui Nahor, Dumnezeul tatălui lor să judece între noi.» Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac.”
Cum mergea Iacov în drumul lui, l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu. Când i-a văzut, a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu.” El a văzut îngerii lui Dumnezeu într-un vis, tăbărând în jurul lui. Iacov a trimis fratelui lui, Esau, o umilă solie de împăcare. „Solii s-au întors înapoi la Iacov și i-au zis: «Ne-am dus la fratele tău Esau; și el vine înaintea ta, cu patru sute de oameni.» Iacov s-a spăimântat foarte mult și l-a apucat groaza. A împărțit în două tabere oamenii pe care-i avea cu el, oile, boii și cămilele și a zis: «Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere și o bate, tabăra care va rămânea va putea să scape.»
Iacov a zis: «Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu Doamne care mi-ai zis: Întoarce-te în țara ta și în locul tău de naștere și voi îngriji ca să-ți meargă bine! Eu sunt prea mic pentru toate îndurările și pentru toată credincioșia pe care ai arătat-o față de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu și iată că acum fac două tabere. Izbăvește-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină și să mă lovească, pe mine, pe mame și pe copii. și Tu ai zis: Eu voi îngriji ca să-ți meargă bine și-ți voi face sămânța ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra.»”