Capitol bazat pe textele din Geneza 32, 24-33, 11.
Greșeala pe care a făcut-o Iacov primind prin înșelăciune binecuvântarea fratelui lui i-a fost adusă din nou înaintea ochilor în mod convingător, iar el se temea că Dumnezeu îi va permite lui Esau să-i ia viața. În frământarea lui, s-a rugat Domnului toată noaptea. Mi-a fost prezentat un înger stând înaintea lui Iacov, punându-i în față adevăratul lui caracter. În timp ce îngerul se întoarce să plece, Iacov îl apucă și nu-l lasă. El face cereri cu lacrimi, mărturisind că s-a pocăit adânc de păcate și de relele făcute împotriva fratelui lui, care l-au ținut departe de casa tatălui său timp de douăzeci de ani. Îndrăznește să invoce făgăduințele lui Dumnezeu și dovezile bunăvoinței Lui față de el, arătate din când în când în timpul cât lipsise din casa tatălui lui.
Iacov s-a luptat cu îngerul toată noaptea, cerând stăruitor o binecuvântare. Îngerul părea să opună rugăciunii lui, amintindu-i mereu păcatele și căutând în același timp să plece de la el. Iacov era hotărât să-l țină, nu prin tărie fizică, ci prin puterea credinței vii. Frământat, Iacov a pomenit despre pocăința sufletului lui, despre adânca umilință pentru greșelile făcute. Îngerul părea că privește cu indiferență la rugăciunea lui, făcând mereu eforturi să se elibereze din strânsoare. El ar fi putut să-și exerseze puterea supranaturală și să scape cu forța din strânsoarea lui Iacov, dar nu a ales să facă aceasta.
Dar când a văzut că nu-l poate birui pe Iacov, ca să-l convingă de puterea lui supranaturală i-a atins coapsa, care i-a sărit imediat din încheietură. Durerea fizică, însă, nu l-a determinat pe Iacov să renunțe la eforturile lui stăruitoare. Obiectivul său era să obțină o binecuvântare, iar durerea trupului nu era un motiv suficient ca să-i abată mintea de la acest obiectiv. În ultimele momente ale conflictului, hotărârea lui era chiar mai puternică decât la început. Până la revărsatul zorilor, credința i-a devenit tot mai zeloasă și mai perseverentă. El n-a vrut să-i dea drumul îngerului până când acesta nu l-a binecuvântat. Îngerul „i-a zis: «Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile» Dar Iacov a răspuns: «Nu Te voi lăsa să pleci, până nu mă vei binecuvânta.» Atunci îngerul l-a întrebat: «Cum îți este numele?» «Iacov», a răspuns el. Apoi a zis: «Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; căci ai luptat, ca un prinț, cu Dumnezeu și cu oameni și ai fost biruitor.»”
Credința triumfătoare
Credința stăruitoare a lui Iacov a biruit. El l-a ținut strâns pe înger până când a obținut binecuvântarea dorită și asigurarea iertării păcatelor sale. Numele i-a fost schimbat atunci din Iacov, cel ce ia locul prin înșelăciune, în Israel, care înseamnă un prinț al lui Dumnezeu. „Iacov l-a întrebat: «Spune-mi, Te rog, numele Tău.» El a răspuns: «Pentru ce Îmi ceri numele?» și l-a binecuvântat acolo. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel; «căci», a zis el, «am văzut pe Dumnezeu față în față și totuși am scăpat cu viață.»” Acela care a fost cu Iacov în noaptea aceea, Acela cu care s-a luptat și pe care L-a ținut stăruitor până l-a binecuvântat, a fost chiar Domnul Hristos.
Domnul a luat aminte la cererile lui Iacov și a schimbat planurile inimii lui Esau. El nu a aprobat nici o cale rea pe care a urmat-o Iacov. Acesta a avut o viață de îndoială, dezorientare și remușcare din cauza păcatului lui, până când a avut acea luptă serioasă cu îngerul și a obținut acolo dovada că Dumnezeu îi iertase păcatele.
„S-a luptat cu îngerul și a fost biruitor, a plâns și s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel și acolo ne-a vorbit Dumnezeu. Domnul este Dumnezeul oștirilor; Numele Lui este Domnul.” Osea 12, 4.5.
Esau mărșăluia împotriva lui Iacov cu o armată, cu scopul de a-și ucide fratele. Dar în timp ce Iacov se lupta cu îngerul în noaptea aceea, un alt înger a fost trimis să-i miște inima lui Esau, pe când acesta dormea. Esau l-a văzut în vis pe Iacov, exilat pentru douăzeci de ani departe de casa tatălui său, din cauză că se temea pentru viața lui. I-a observat întristarea când a aflat că mama lor murise. În visul lui a văzut umilința lui Iacov și pe îngerii lui Dumnezeu în jurul lui. A visat că, atunci când s-au întâlnit, el nu mai avea de gând să-i facă rău. Când s-a trezit, Esau le-a povestit celor patru sute de oameni visul său și le-a spus să nu-l vatăme pe Iacov, pentru că Dumnezeul tatălui lui era cu el. Când îl vor întâlni, nici unul din ei să nu-i facă rău.
„Iacov și-a ridicat ochii și s-a uitat și iată că Esau venea cu patru sute de oameni.... El însuși a trecut înaintea lor; și s-a aruncat cu fața la pământ de șapte ori, până ce s-a apropiat de tot de fratele său. Esau a alergat înaintea lui; l-a îmbrățișat, și s-a aruncat pe grumaz și l-a sărutat. și au plâns.” Iacov l-a rugat fierbinte pe Esau să primească un dar de pace. El a refuzat, dar Iacov a insistat: „«Primește deci darul meu, care ți-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăți și am de toate.» Astfel a stăruit de el și Esau a primit.”
O parabolă
Iacov și Esau reprezintă două categorii: Iacov pe cei drepți, iar Esau pe cei răi. Neliniștea lui Iacov, când a aflat că Esau venea împotriva lui cu patru sute de oameni, reprezintă strâmtorarea celor neprihăniți atunci când decretul de moarte intră în vigoare, pentru ca ei să fie omorâți, chiar înainte de venirea Domnului. În timp ce oamenii răi se adună în jurul lor, sufletul le este tulburat deoarece, ca și Iacov, nu văd nici o scăpare pentru viața lor. Îngerul a stat înaintea lui Iacov, iar el l-a apucat, l-a ținut și s-a luptat cu el toată noaptea. Cei drepți vor lupta cu Dumnezeu în rugăciune în timpul strâmtorării și chinului lor sufletesc, la fel cum a luptat Iacov cu îngerul. În timpul frământării lui, Iacov s-a rugat toată noaptea pentru a scăpa de mâna lui Esau. Neprihăniții, în chinul lor sufletesc, vor striga la Dumnezeu zi și noapte ca să-i scape de mâna celor răi care-i înconjoară.
Iacov și-a mărturisit nevrednicia: „Eu sunt prea mic pentru toate îndurările și pentru toată credincioșia pe care ai arătat-o față de robul Tău.” Drepții, în suferința lor, vor avea un simțământ adânc al nevredniciei lor și o vor recunoaște cu lacrimi. Ca și Iacov vor invoca prin Domnul Hristos, făgăduințele lui Dumnezeu, făcute tocmai pentru astfel de păcătoși dependenți, neajutorați și plini de căință.
În frământarea sa, Iacov s-a prins strâns de înger și n-a vrut să-l lase să plece. În timp ce el se ruga cu lacrimi, îngerul i-a amintit de greșelile trecute și a încercat să plece de la el, pentru a-l încerca. Tot așa vor fi puși la probă și încercați și cei drepți, în ziua necazului lor, pentru a-și dovedi tăria credinței, perseverența și încrederea neclintită în puterea lui Dumnezeu de a-i elibera.
Iacov nu voia să fie respins. știa că Dumnezeu este milos și a apelat la îndurarea Lui. El a arătat către părerea lui de rău și către pocăința pentru greșelile lui și a insistat cu cererea de a fi eliberat din mâna lui Esau. Rugăciunea lui insistentă a durat în felul acesta toată noaptea. Când privea la greșelile sale trecute, aproape ajungea la disperare. El știa, însă, că fără ajutor de la Dumnezeu va pieri. El l-a ținut strâns pe înger și și-a susținut cererea cu strigăte fierbinți de agonie, până când a biruit.
La fel va fi și cu cei neprihăniți. Când revăd evenimentele din viața lor trecută, speranța aproape îi părăsește, dar pe măsură ce realizează că este o situație de viață și de moarte, ei vor striga stăruitor către Dumnezeu și vor apela la El, prezentându-și părerea de rău din trecut pentru multele lor păcate și pocăința făcută cu umilință. Se vor bizui apoi pe făgăduința Lui: „Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.” Isaia 27, 5. În felul acesta, cererile lor zeloase vor fi prezentate lui Dumnezeu zi și noapte. Dumnezeu n-ar fi ascultat rugăciunea lui Iacov și nu i-ar fi salvat îndurător viața dacă el nu s-ar fi pocăit deja de răul făcut când obținuse binecuvântarea prin înșelătorie.
Cei drepți, ca și Iacov, vor manifestata o credință și o hotărâre de neclintit, ce nu vor accepta nici un refuz. Ei își vor simți nevrednicia, dar nu vor avea greșeli ascunse de dezvăluit. Dacă ar mai avea păcate, pe care să nu le fi mărturisit și de care să nu se fi pocăit, care să le apară în față atunci când sunt torturați de teamă și chin sufletesc, precum și de simțământul viu al nevredniciei lor, ar fi copleșiți. Disperarea le-ar distruge credința și ei n-ar putea avea încredere să stăruie în mod serios pe lângă Dumnezeu, pentru eliberare. Ei și-ar petrece clipele prețioase mărturisindu-și păcatele ascunse și deplângându-și starea disperată.
Timpul de probă este acordat tuturor, ca să se pregătească pentru ziua lui Dumnezeu. Dacă vreunul neglijează pregătirea și nu ia seama la avertizările date cu credincioșie, va fi fără scuză. Lupta serioasă și perseverentă a lui Iacov cu îngerul ar trebui să fie un exemplu pentru creștini: Iacov a biruit pentru că a fost hotărât și stăruitor.
Toți cei care doresc binecuvântarea lui Dumnezeu, cum a dorit-o Iacov, care se prind de făgăduințe și sunt la fel de serioși și perseverenți ca și el, vor reuși cum a reușit și el. Deoarece mulți așa-ziși credincioși sunt delăsători în lucrurile spirituale, există atât de puțină exersare a adevăratei credințe și atât de puțin din greutatea adevărului se sprijină pe umerii lor. Ei nu pot obține binecuvântarea pentru că nu vor să facă eforturi, să renunțe la eu, să agonizeze înaintea lui Dumnezeu și să se roage mult și stăruitor pentru ea. Acea credință care va rezista în timpul strâmtorării trebuie să fie zilnic exersată acum. Cei care nu depun acum eforturi serioase să exerseze credință perseverentă vor fi cu totul nepregătiți să manifeste acea credință care să-i facă în stare să stea în picioare în ziua necazului.