Capitol bazat pe textele din Exod 12, 29-15, 19.
Copiii lui Israel au urmat instrucțiunile date de Dumnezeu; și, în timp ce îngerul morții trecea de la casă a egiptenilor la alta, ei erau gata de călătorie, așteptând ca împăratul răzvrătit și oamenii lui să-i roage să plece.
„La miezul nopții, Domnul a lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care ședea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniță și până la toți întâii născuți ai dobitoacelor. Faraon s-a sculat noaptea, el și toți slujitorii lui și toți egiptenii; și au fost mari țipete în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort. În aceeași noapte Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și le-a zis: «Sculați-vă, ieșiți din mijlocul poporului meu, voi și copiii lui Israel. Duceți-vă de slujiți Domnului, cum ați zis. Luați-vă și oile și boii, cum ați zis, duceți-vă și binecuvântați-mă.» Egiptenii zoreau poporul și se grăbeau să-i scoată din țară, căci ziceau: «Altfel, toți vom pieri.»
Poporul și-a luat plămădeala înainte de a se dospi. și-au învelit postăvile cu plămădeala în haine și le-au pus pe umeri. Copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise și au cerut Egiptenilor vase de argint, vase de aur și haine. Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au împlinit cererea. și astfel au jefuit pe egipteni.”
Domnul i-a descoperit acest lucru lui Avraam cu vreo patru sute de ani înainte de a se împlini. „Și Domnul a zis lui Avraam: «Să știi hotărât că sămânța ta va fi străină într-o țară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită și o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: și pe urmă va ieși de acolo cu mari bogății.»” Geneza 15, 13.14.
„O mulțime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau și turme însemnate de oi și boi.” Copiii lui Israel au ieșit din Egipt cu averile lor care nu-i aparțineau lui Faraon pentru că ei nu i le vânduseră niciodată. Iacov și fiii lui și-au luat turmele de oi și de vite cu ei în Egipt. Copiii lui Israel s-au înmulțit foarte mult, iar turmele lor au crescut în mare măsură. Dumnezeu i-a judecat pe egipteni trimițând plăgi asupra lor și determinându-i astfel să-I scoată în grabă poporul din Egipt, cu tot ce avea.
„După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul ce dă în țara filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: «S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul, și să se întoarcă în Egipt.» Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre marea Roșie. Copiii lui Israel au ieșit înarmați din țara Egiptului. Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: «Când vă va cerceta Dumnezeu, să luați cu voi oasele mele de aici.»”
Stâlpul de foc
„Au plecat din Sucot și au tăbărât la Etam, la marginea pustiei. Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă și ziua și noaptea. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopții.”
Domnul știa că filistenii se vor opune trecerii israeliților prin țara lor. Vor spune despre ei că au fugit de la stăpânii lor din Egipt și vor face război cu ei. Aducându-i în felul acesta lângă mare, Domnul S-a descoperit ca un Dumnezeu milos și un Dumnezeu al judecății. El i-a spus lui Moise că Faraon îi va urmări și l-a călăuzit chiar la locul unde să-și așeze tabăra, lângă mare. I-a mai spus că El va fi onorat înaintea lui Faraon și a oștirii lui.
La câteva zile după plecarea evreilor din Egipt, egiptenii i-au spus lui Faraon că aceștia fugiseră și că nu se vor mai întoarce niciodată ca să-l slujească din nou; și se jeleau din cauză că îi lăsaseră să părăsească Egiptul. Pentru ei era o mare pierdere să fie lipsiți de serviciile israeliților și le părea rău că au consimțit să-i lase să plece. În ciuda a tot ce suferiseră prin judecățile lui Dumnezeu, ei erau atât de împietriți din cauza răzvrătirii lor continue, încât s-au hotărât să-i urmărească pe copiii lui Israel și să-i aducă înapoi în Egipt cu forța. Împăratul a luat o armată foarte mare și șase sute de care, i-a urmărit și i-a ajuns când erau așezați cu tabăra lângă mare.
„Faraon se apropia. Copiii lui Israel și-au ridicat ochii și iată că egiptenii veneau după ei. și copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare și au strigat către Domnul după ajutor. Ei au zis lui Moise: «Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt? Nu-ți spuneam noi în Egipt: Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi egiptenilor decât să murim în pustie?» Moise a răspuns poporului: «Nu vă temeți de nimic, stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceștia pe care-i vedeți azi, nu-i veți mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi stați liniștiți.»”
Cât de repede și-au pierdut israeliții credința în Dumnezeu! Ei fuseseră martori la toate judecățile Sale asupra egiptenilor, pentru a-l constrânge pe împărat să-i lase să plece, dar când le-a fost încercată credința în Dumnezeu au murmurat, deși văzuseră dovezile puterii Lui în eliberarea lor minunată. În loc să se încreadă în Dumnezeu la nevoie, au murmurat împotriva credinciosului Moise, amintindu-i de cuvintele lor lipsite de credință pe care le rosteau în Egipt. L-au acuzat ca fiind cauza întregii lor suferințe. El i-a încurajat să se încreadă în Dumnezeu, să nu dea expresie necredinței și vor vedea ce va face Domnul pentru ei. Moise a strigat fierbinte către Domnul ca să-și elibereze poporul ales.
Eliberarea de la Marea Roșie
„Domnul a zis lui Moise: «Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. Tu, ridică-ți toiagul, întinde-ți mâna spre mare și despic-o; și copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat.»” Dumnezeu voia ca Moise să înțeleagă faptul că El va lucra pentru poporul Lui, că nevoia lor va fi ocazia Lui. Când ei vor fi mers cât puteau de departe, el să le poruncească să meargă înainte și, folosind toiagul pe care i-l dăduse Dumnezeu, să despartă apele.
„«Eu voi împietri inima egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Și Faraon și toată oastea lui, carele și călăreții lui, vor face să se arate slava Mea. Și vor ști egiptenii că Eu sunt Domnul, când Faraon, carele și călăreții lui vor face să se arate slava Mea.» Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, și-a schimbat locul și a mers înapoia lor și stâlpul de nor care mergea înaintea lor și-a schimbat locul și a mers înapoia lor. El S-a așezat între tabăra egiptenilor și tabăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Și toată noaptea cele două tabere nu s-au apropiat una de alta.”
Egiptenii nu-i puteau vedea pe evrei, deoarece norul gros de întuneric era deasupra lor, nor care pentru israeliți era numai lumină. Astfel și-a arătat Dumnezeu puterea, ca să-și încerce poporul, să vadă dacă se vor încrede în El sau nu, după ce le-a dat atâtea dovezi ale grijii și dragostei Lui pentru ei, și ca să-i mustre pentru necredința și murmurarea lor. „Moise și-a întins mâna spre mare. Și Domnul a pus marea în mișcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea și apele s-au despărțit în două. Copiii lui Israel au trecut marea ca pe uscat și apele stăteau ca un zid la dreapta și la stânga lor.” Apele s-au ridicat și au stat de fiecare parte ca niște pereți solizi, în timp ce Israel a mers ca pe uscat prin mijlocul mării.
Oastea egipteană triumfa în noaptea aceea crezând că, din nou, copiii lui Israel se aflau în puterea lor. Credeau că nu era nici o posibilitate de scăpare pentru aceștia; pentru că în fața evreilor se întindea Marea Roșie, iar armata lor numeroasă venea chiar în spatele acestora. Dimineața, când au ajuns la mare, iată că era un drum uscat, apele erau despărțite și stăteau ca niște ziduri de amândouă părțile, iar copiii lui Israel parcursese deja jumătate din cale. Egiptenii au așteptat un timp să hotărască ce era mai bine să facă. Erau dezamăgiți și furioși pentru că, atunci când evreii aproape că fuseseră în mâinile lor și erau siguri de ei, le-a fost deschisă prin mare o cale neașteptată. S-au hotărât să-i urmărească.
„Egiptenii i-au urmărit; și toți caii lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat după ei în mijlocul mării. În straja dimineții, Domnul, din stâlpul de foc și de nor, S-a uitat spre tabăra egiptenilor și a aruncat învălmășeală în tabăra lor. A scos roțile carelor și le-a îngreuiat mersul. Egiptenii au zis atunci: «Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se luptă pentru el împotriva egiptenilor.»”
Egiptenii au îndrăznit să se aventureze pe calea pe care o pregătise Dumnezeu pentru poporul Lui, iar îngerii lui Dumnezeu au trecut prin oștirea lor și le-au scos roțile carelor. Ei erau iritați. Înaintarea le era foarte înceată și au început să se tulbure. și-au amintit de judecățile pe care Dumnezeul evreilor le adusese asupra lor în Egipt, pentru a-i constrânge să-l lase pe Israel să plece, și se gândeau că s-ar putea ca Dumnezeu să-i dea pe ei toți în mâinile israeliților. Au înțeles că Dumnezeu lupta pentru Israel, s-au înspăimântat foarte tare și se întorceau să fugă dinaintea evreilor, când „Domnul a zis lui Moise: «Întinde-ți mâna spre mare; și apele au să se întoarcă spre egipteni, peste carele lor și peste călăreții lor.»
«Moise și-a întins mâna spre mare. și înspre dimineață marea și-a reluat iarăși repeziciunea cursului și, la apropierea ei, egiptenii au luat-o la fugă; dar Domnul a năpustit pe egipteni în mijlocul mării. Apele s-au întors și au acoperit carele, călăreții și toată oastea lui Faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; nici unul măcar n-a scăpat. Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta și la stânga lor. În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor; și Israel a văzut pe egipteni morți pe țărmul mării. Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Și poporul s-a temut de Domnul și a crezut în Domnul și în robul Său, Moise.»”
Când evreii au văzut lucrarea minunată a lui Dumnezeu în nimicirea egiptenilor, și-au unit vocile într-un cântec inspirat, de laudă recunoscătoare și de o înaltă elocvență.