Capitol bazat pe textele din Exod 19 și 20.
După ce au plecat de la Refidim, copiii lui Israel „au ajuns în pustia Sinai și au așezat tabăra în pustie. Israel a tăbărât acolo, în fața muntelui. Moise s-a suit la Dumnezeu. și Domnul l-a chemat pe munte zicând: «Așa să vorbești casei lui Iacov și să spui copiilor lui Israel: Ați văzut ce am făcut Egiptului și cum v-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veți asculta glasul Meu și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.» Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului și le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. Tot poporul a răspuns: «Vom face tot ce a zis Domnul!» Moise a spus Domnului cuvintele poporului.”
Aici, poporul a intrat într-un legământ solemn cu Dumnezeu și L-a acceptat drept conducător. Prin acest legământ ei deveneau supușii deosebiți ai autorității Sale divine. „și Domnul a zis lui Moise: «Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îți voi vorbi și să aibă întotdeauna încredere în tine.»” Când au întâmpinat dificultăți în calea lor, evreii au fost înclinați să cârtească împotriva lui Moise și Aaron, acuzându-i că au scos oștile lui Israel din Egipt ca să le distrugă. Dumnezeu voia să-l onoreze pe Moise în fața lor ca ei să poată căpăta încredere în instrucțiunile lui și să știe că Domnul și-a așezat Duhul Său asupra lui.
Pregătire pentru apropierea de Dumnezeu
Apoi, Domnul i-a dat lui Moise instrucțiuni precise cu privire la pregătirea poporului pentru ca El să Se apropie de ei, iar ei să poată auzi Legea Lui, rostită nu de îngeri, ci de El Însuși. „și Domnul a zis lui Moise: «Du-te la popor, sfințește-i azi și mâine și pune-i să-și spele hainele. Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va pogorî, în fața întregului popor, pe muntele Sinai.»”
Poporului i s-a cerut să se abțină de la muncă și grijă lumească și să aibă gânduri evlavioase. Dumnezeu le-a mai cerut și să-și spele hainele. El nu este mai puțin meticulos acum decât era atunci. El este un Dumnezeu al ordinii și cere poporului Său de astăzi să păstreze o curățenie strictă. Cei care nu se închină lui Dumnezeu având hainele și trupurile curate nu vin înaintea Lui într-o manieră acceptabilă. Lui nu-I place lipsa lor de venerație față de El și nu va accepta slujirea închinătorilor murdari, deoarece ei Îl insultă pe Făcătorul lor. Creatorul cerului și al pământului consideră curățenia de o așa importanță, încât a spus: „Pune-i să-și spele hainele.”
„Să hotărăști poporului anumite margini de jur împrejur și să spui: «Să nu cumva să vă suiți pe munte sau să vă atingeți de poalele lui. Oricine se va atinge de munte, va fi pedepsit cu moartea. Nici o mână să nu se atingă de el; ci, pe oricine se va atinge, să-l omoare cu pietre sau să-l străpungă cu săgeți; dobitoc sau om, nu va trăi.» Când va suna trâmbița, ei vor înainta spre munte.” Această poruncă era destinată să trezească în mintea acestui popor răzvrătit o profundă reverență față de Dumnezeu, autorul și autoritatea legilor lor.
Manifestarea prezenței lui Dumnezeu cu măreție înfricoșătoare
„A treia zi dimineața, au fost tunete, fulgere și un nor gros pe munte; trâmbița suna cu putere și tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă.” Oastea îngerească ce însoțea Maiestatea divină a convocat poporul printr-un sunet semănând cu cel al trompetei, care răsuna din ce în ce mai tare, până ce tot pământul s-a cutremurat.
„Moise a scos poporul din tabără în întâmpinarea lui Dumnezeu și s-au așezat la poalele muntelui. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălța ca fumul unui cuptor și tot muntele se cutremura cu putere.” Maiestatea divină a coborât pe nor cu o suită de îngeri, ce păreau ca flăcări de foc.
„Trâmbița răsuna tot mai puternic. Moise vorbea și Dumnezeu îi răspundea cu glas tare. Domnul S-a pogorât pe muntele Sinai, și anume, pe vârful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vârful muntelui. Și Moise s-a suit acolo. Domnul a zis lui Moise: «Pogoară-te și poruncește poporului cu tot dinadinsul să nu dea buzna spre Domnul ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr din ei. Preoții care se apropie de Domnul să se sfințească și ei, ca nu cumva să-i lovească Domnul cu moartea.»”
Domnul a rostit astfel Legea de pe Sinai într-un cadru de o măreție înfricoșătoare, ca poporul să creadă. A însoțit darea Legii cu manifestări grandioase ale autorității Sale, ca ei să știe că El este singurul Dumnezeu viu și adevărat. Lui Moise nu i s-a îngăduit să intre în norul de slavă, ci doar să se apropie și să intre în întunericul des ce înconjura norul. El a stat între popor și Dumnezeu.
Proclamarea Legii lui Dumnezeu
După ce le-a dat asemenea dovezi ale puterii Sale, Domnul le-a spus cine era El. „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.” Același Dumnezeu care și-a manifestat puterea în mijlocul egiptenilor Își proclama acum Legea:
„Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.
Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea și al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.
Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.
Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
Să nu ucizi.
Să nu comiți adulter.
Să nu furi.
Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.
Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
Primele două porunci rostite de Iehova sunt norme împotriva idolatriei care, dacă ar fi practicată, i-ar conduce pe oameni departe în păcat și răzvrătire, având ca rezultat aducerea de jertfe omenești. Dumnezeu voia să-i păzească până și de cea mai mică apropiere de astfel de urâciuni. Primele patru porunci au fost date ca să le arate oamenilor datoria lor față de Dumnezeu. A patra este veriga de legătură dintre atotputernicul Dumnezeu și om. Sabatul a fost dat special pentru beneficiul oamenilor și pentru onoarea lui Dumnezeu. Ultimele șase precepte arată datoria omului față de aproapele lui.
Sabatul trebuia să fie un semn veșnic între Dumnezeu și poporul Lui. El avea să fie un semn în felul următor: toți cei care păzeau Sabatul arătau prin aceasta că erau închinătorii viului Dumnezeu, Creatorul cerurilor și al pământului. Sabatul trebuia să fie un semn între Dumnezeu și poporul Său, cât timp El avea un popor pe pământ.
„Tot poporul auzea tunetele și sunetul trâmbiței și vedea flăcările muntelui care fumega. La priveliștea aceasta, poporul tremura și stătea în depărtare. Ei au zis lui Moise: «Vorbește-ne tu însuți și te vom asculta: dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.» Moise a zis poporului: «Nu vă spăimântați; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare și ca să aveți frica Lui înaintea ochilor voștri, pentru ca să nu păcătuiți.»
Poporul stătea în depărtare, iar Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu. Domnul a zis lui Moise: «Așa să vorbești copiilor lui Israel: Ați văzut că v-am vorbit din ceruri.»” Prezența maiestuoasă a lui Dumnezeu la Sinai, freamătul pământului datorită prezenței Sale, tunetele și fulgerele înfricoșătoare ce au însoțit această vizită a lui Dumnezeu, i-au impresionat pe oameni cu frică și venerație față de maiestatea Lui sacră într-o așa măsură, încât ei s-au retras în mod instinctiv din prezența grozavă a lui Dumnezeu, ca nu cumva să nu poată să suporte slava Lui.
Primejdia idolatriei
Dumnezeu voia să-i păzească pe copiii lui Israel de idolatrie și de aceea le-a spus: „Să nu faceți dumnezei de argint și dumnezei de aur, ca să-i puneți alături de Mine; să nu vă faceți alți dumnezei.” Ei se aflau în primejdia de a imita exemplul egiptenilor și de a-și face chipuri care să-L reprezinte pe Dumnezeu.
Domnul i-a spus lui Moise: „Iată, Eu trimit un înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum și să te ducă în locul pe care l-am pregătit. Fii cu ochii în patru înaintea Lui și ascultă glasul Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El. Dar dacă vei asculta glasul Lui și dacă vei face tot ce-ți voi spune, Eu voi fi vrăjmașul vrăjmașilor tăi și potrivnicul potrivnicilor tăi. Îngerul Meu va merge înaintea ta și te va duce la amoriți, hetiți, fereziți, cananiți heviți și iebusiți și-i voi nimici.” Îngerul care mergea înaintea lui Israel era Domnul Isus Hristos. „Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor și să nu le slujești; să nu te iei după popoarele acestea în purtarea lor, ci să le nimicești cu desăvârșire și să le dărâmi chipurile. Voi să slujiți Domnului, Dumnezeului vostru și El vă va binecuvânta pâinea și apele și voi depărta boala din mijlocul tău.” Exod 23, 24.25.
Dumnezeu voia ca poporul Său să înțeleagă că numai El trebuia să fie obiectul închinării lor; și că, atunci când aveau să înfrângă națiunile idolatre din jurul lor, ei nu trebuia să păstreze nici un chip la care se închinau acestea, ci să le distrugă cu desăvârșire. Multe din aceste zeități păgâne erau foarte scumpe și frumos lucrate, ceea ce-i putea ispiti pe cei care fuseseră martori la închinarea la idoli, atât de obișnuită în Egipt, chiar să privească aceste obiecte neînsuflețite cu oarecare respect. Domnul voia ca poporul Său să știe că tocmai din cauza idolatriei acestor națiuni, care le condusese la tot felul de nelegiuiri, avea El să-i folosească pe israeliți ca uneltele Sale pentru a-i pedepsi și a-i distruge pe dumnezeii lor.
„Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate popoarele la care vei ajunge și voi face ca toți vrăjmașii tăi să dea dosul înaintea ta. Voi trimite viespile bondărești înaintea ta și voi izgoni dinaintea ta pe heviți, cananiți și hetiți. Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca țara să n-ajungă o pustie și să nu se înmulțească împotriva ta fiarele de pe câmp. Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei crește la număr și vei putea să intri în stăpânirea țării. Îți voi întinde hotarele de la marea Roșie până la marea filistenilor și de la pustie până la râu. Căci voi da în mâinile voastre pe locuitorii țării și-i vei izgoni dinaintea ta. Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor. Ei să nu locuiască în țara ta, ca să nu te facă să păcătuiești împotriva Mea; căci atunci ai sluji dumnezeilor lor și aceasta ar fi o cursă pentru tine.” Exod 23, 27-33. Aceste făgăduințe ale lui Dumnezeu față de poporul Lui, erau condiționate de ascultare. Dacă ei Îl vor sluji pe Domnul fără rezerve, El va face lucruri mari pentru ei.
După ce Moise a primit judecățile de la Domnul și le-a scris, precum și făgăduințele condiționate de ascultare, Domnul i-a spus: „Suie-te la Domnul, tu și Aaron, Nadab și Abihu și șaptezeci de bătrâni ai lui Israel și să vă închinați de departe, aruncându-vă cu fața la pământ. Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalți să nu se apropie și să nu se suie cu el. Moise a venit și a spus poporului toate cuvintele Domnului și toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: «Vom face tot ce a zis Domnul.»” Exod 24, 1-3.
Moise nu a scris cele Zece Porunci, ci judecățile pe care voia Dumnezeu ca ei să le respecte și făgăduințele făcute cu condiția să-L asculte. El le-a citit poporului, iar ei și-au luat angajamentul să asculte toate cuvintele pe care le spusese Domnul. Moise a scris apoi angajamentul lor solemn într-o carte și a adus Domnului o jertfă pentru popor. „A luat cartea legământului și a citit-o în fața poporului. Ei au zis: «Vom face și vom asculta tot ce a zis Domnul.» Moise a luat sângele și a stropit poporul zicând: «Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul acestor cuvinte.»” Poporul a repetat promisiunea solemnă de a face tot ce spusese Domnul și de a asculta de El.
Legea veșnică a lui Dumnezeu
Legea lui Dumnezeu exista înainte ca omul să fi fost creat. Îngerii erau conduși de ea. Satana a căzut pentru că a încălcat principiile guvernării lui Dumnezeu. După ce i-a creat pe Adam și Eva, Dumnezeu le-a făcut cunoscut Legea Sa. Nu a fost scrisă atunci, ci le-a fost repetată de Iehova.
Sabatul poruncii a patra a fost instituit în Eden. După ce a făcut lumea și l-a creat pe om pe pământ, Dumnezeu a făcut Sabatul pentru om. După păcatul și căderea lui Adam, nu a fost nimic scos din Legea lui Dumnezeu. Principiile celor Zece Porunci existau înainte de cădere și aveau un caracter potrivit unei categorii de ființe sfinte. După cădere, principiile nu au fost schimbate, ci au fost date în plus și alte precepte, pentru a veni în întâmpinarea omului în starea lui căzută.
Atunci a fost stabilit un sistem care cerea jertfirea de animale, pentru a păstra mereu înaintea omului căzut faptul de care o făcuse Satana pe Eva să se îndoiască, și anume că plata păcatului este moartea. Călcarea Legii a făcut necesar ca Domnul Hristos să moară, jertfindu-Se, și să facă astfel posibilă pentru om o cale de scăpare de pedeapsă, păstrându-se totuși onoarea legii lui Dumnezeu. Sistemul jertfelor avea ca scop să-l învețe pe om umilința, având în vedere condiția lui căzută, și să-l conducă la pocăință și la încredere numai în Dumnezeu, prin Mântuitorul făgăduit, pentru iertarea de călcarea din trecut a Legii Sale. Dacă n-ar fi fost călcată Legea lui Dumnezeu, moartea n-ar fi existat niciodată și n-ar fi fost nevoie de adăugarea altor principii adaptate la condiția căzută a omului.
Adam i-a învățat pe urmașii lui Legea lui Dumnezeu, care a fost transmisă celor credincioși, din generație în generație. Călcarea neîncetată a Legii lui Dumnezeu a atras asupra pământului potopul. Legea a fost respectată de Noe și familia lui care, pentru faptele lor drepte, au fost salvați în arcă printr-o minune a lui Dumnezeu. Noe i-a învățat pe urmașii lui cele Zece Porunci. De la Adam încoace, Dumnezeu și-a păstrat un popor în a căror inimă se afla Legea Lui. El spune despre Avraam: „A ascultat de porunca Mea și a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele și legile Mele.” Geneza 26, 5.
Domnul s-a arătat lui Avraam și i-a spus:
„Eu sunt Dumnezeul cel atotputernic. Umblă înaintea Mea și fii fără prihană. Voi face un legământ între Mine și tine și te voi înmulți nespus de mult.”Geneza 17, 1.2. „Voi pune legământul Meu între Mine și tine și sămânța ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veșnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău și al seminței tale după tine.” Geneza 17, 7.
Apoi, El le-a cerut lui Avraam și seminței lui circumcizia, care era un cerc tăiat în carne, ca dovadă că Dumnezeu îi alesese dintre celelalte națiuni și îi despărțise de ele ca pe comoara Sa deosebită. Prin acest semn, ei și-au luat obligația solemnă să nu încheie legături de căsătorie cu alte neamuri, deoarece făcând astfel și-ar fi pierdut venerația pentru Dumnezeu și Legea Lui sfântă și ar fi devenit la fel ca națiunile idolatre din jurul lor.
Prin actul circumciziei, ei se angajau solemn să îndeplinească partea lor din condițiile legământului făcut cu Avraam, de a fi separați de toate neamurile și de a fi desăvârșiți. Dacă urmașii lui Avraam s-ar fi menținut despărțiți de alte națiuni, n-ar fi fost seduși de idolatrie. Prin despărțirea de celelalte popoare, marea ispită de a se angaja în practicile păcătoase ale acestora și de a se răzvrăti împotriva lui Dumnezeu ar fi fost îndepărtată de la ei. Amestecându-se cu națiunile din jur, ei și-au pierdut într-o mare măsură caracterul deosebit și sfânt. Pentru a-i pedepsi, Domnul a adus o foamete în țara lor, care i-a constrâns să plece în Egipt pentru a-și păstra viața. În timp ce erau în Egipt, însă, Dumnezeu nu i-a uitat datorită legământului Său cu Avraam. El a îngăduit ca ei să fie asupriți de egipteni ca în nenorocirea lor să se întoarcă la El, să aleagă guvernarea Lui dreaptă și plină de milă și să asculte de cerințele Sale.
Numai câteva familii au venit la început în Egipt. Acestea au devenit o mare mulțime. Unii erau atenți să-i învețe pe copiii lor Legea lui Dumnezeu, dar mulți dintre israeliți asistaseră la atât de multă idolatrie, încât aveau idei confuze cu privire la Legea lui Dumnezeu. Aceia care se temeau de Dumnezeu strigau către El în chinuri sufletești să le sfărâme jugul dureroasei robii și să-i scoată din țara captivității lor, pentru a putea fi liberi să-L slujească. Dumnezeu le-a auzit strigătele și l-a ridicat pe Moise ca instrument al Lui, să ducă la îndeplinire eliberarea poporului Său. După ce au părăsit Egiptul și apele Mării Roșii au fost despărțite în fața lor, Domnul i-a încercat să vadă dacă vor crede în El, Acela care îi scosese din mijlocul altei națiuni, prin semne, încercări și minuni, făcându-i pe ei înșiși o națiune. Ei, însă, nu au reușit să suporte încercarea. Au murmurat împotriva lui Dumnezeu din cauza dificultăților de pe drum și doreau să se întoarcă în Egipt.
Scrisă pe table de piatră
Pentru a-i lăsa fără scuze, Însuși Domnul a binevoit să coboare pe Sinai, învăluit în slavă și înconjurat de îngerii Lui, și în modul cel mai grozav și teribil le-a făcut cunoscut Legea celor Zece Porunci. El nu i-a încredințat nimănui altcuiva pentru a fi învățați, nici chiar îngerilor Săi, ci și-a rostit Legea cu voce tare, în auzul întregului popor. Nici chiar atunci nu a încredințat-o memoriei slabe a unui popor predispus să-I uite cerințele, ci a scris-o cu Însuși degetul Său pe table de piatră. El voia să le ia orice posibilitate de a amesteca vreo tradiție cu preceptele Sale sfinte sau de a-I confunda cerințele cu practicile oamenilor.
El S-a apropiat și mai mult de poporul Lui, care era așa de ușor dus în rătăcire, și nu i-a lăsat doar cu cele zece precepte ale Decalogului. I-a poruncit lui Moise să scrie, așa cum îi va porunci El, judecăți și legi, dând instrucțiuni amănunțite cu privire la ce le cerea să împlinească, și prin care proteja cele zece precepte săpate în table de piatră. Aceste instrucțiuni și cerințe precise erau date pentru a-l atrage pe omul greșit la ascultare de Legea Morală, pe care este așa de înclinat să o calce.
Dacă omul ar fi păzit Legea lui Dumnezeu, așa cum i-a fost dată lui Adam după cădere, cum a fost păstrată de Noe în corabie și respectată de Avraam, n-ar fi fost nevoie de ritualul circumciziei. Dacă descendenții lui Avraam ar fi ținut legământul, a cărui dovadă sau garanție, era circumcizia, n-ar fi căzut niciodată în idolatrie, n-ar fi fost lăsați să meargă în Egipt și n-ar fi fost nevoie ca Dumnezeu să-și proclame Legea la Sinai, s-o sape în table de piatră și s-o protejeze prin instrucțiuni precise date în judecățile și rânduielile lui Moise.
Judecățile și rânduielile
Moise a scris aceste judecăți și rânduieli rostite de Domnul în timp ce era cu El pe munte. Dacă poporul lui Dumnezeu ar fi ascultat principiile celor Zece Porunci, n-ar fi fost nevoie de instrucțiuni specifice date lui Moise, cu privire la datoria lor față de Dumnezeu și unul față de altul, pe care el le-a scris într-o carte. Învățăturile clare date lui Moise de Domnul, cu privire la datoria unuia față de altul și față de străini, sunt principiile celor Zece Porunci simplificate și date într-un mod clar, ca ei să nu greșească.
Domnul l-a instruit pe Moise în mod categoric cu privire la jertfele ceremoniale, care aveau să înceteze la moartea Domnului Hristos. Sistemul jertfelor simboliza sacrificiul Domnului Hristos ca un Miel fără cusur.
După căderea în păcat, Domnul a instituit sistemul jertfelor, iar Adam i-a învățat apoi pe urmașii lui. Acest sistem a fost pervertit înainte de potop, de către cei care s-au despărțit de urmașii credincioși ai lui Dumnezeu și s-au angajat în construirea turnului Babel. Ei jertfeau dumnezeilor făcuți de ei înșiși în loc de a jertfi Dumnezeului cerului. Aduceau jertfe nu pentru că aveau credință în Mântuitorul care avea să vină, ci deoarece credeau că, jertfind multe animale pe altarele idolatre pângărite, făceau plăcere zeilor lor. Superstiția i-a dus la mari extravaganțe. Ei îi învățau pe oameni că, cu cât este mai valoroasă jertfa, cu atât este mai mare și plăcerea dumnezeilor lor, precum și prosperitatea și bogățiile națiunii. Prin urmare, acestor idoli fără simțuri li se aduceau deseori jertfe omenești. Acele națiuni aveau legi și reguli extrem de crude pentru a controla acțiunile oamenilor. Legile lor erau făcute de cei a căror inimă nu fusese înmuiată de har; și, în timp ce treceau cu vederea cele mai josnice crime, o mică insultă atrăgea o pedeapsă foarte crudă de la cei cu autoritate.
Acest lucru l-a avut Moise în vedere când i-a spus lui Israel: „Iată, v-am învățat legi și porunci, cum mi-a poruncit Domnul Dumnezeul meu, ca să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpânire. Să le păziți și să le împliniți; căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: «Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!» Care este, în adevăr, neamul acela așa de mare, care să fi avut pe dumnezeii lui așa de aproape, cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? și care este neamul acela așa de mare încât să aibă legi și porunci așa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?” Deuteronom 4, 5-8.