Capitol bazat pe textele din Numeri 20.
Adunarea copiilor lui Israel a fost adusă din nou în pustie, exact în locul unde Dumnezeu îi pusese la probă curând după ieșirea din Egipt. Domnul le scosese apă din stâncă și această apă a continuat să curgă până când ei aproape au ajuns încă o dată stânca aceea. Atunci Domnul a făcut ca șuvoiul să se oprească, pentru a-și încerca iarăși poporul, să vadă dacă vor trece testul credinței lor sau vor murmura din nou împotriva Lui.
Când evreii au însetat și n-au puteau găsi apă, au devenit nerăbdători și nu și-au amintit de puterea lui Dumnezeu care, cu aproape patruzeci de ani mai înainte, le scosese apă din stâncă. În loc de a se încrede în Dumnezeu, ei s-au plâns de Moise și Aaron și le-au spus: „Ce bine ar fi fost să fi murit noi, când au murit frații noștri înaintea Domnului!” Aceasta înseamnă că ei doreau să fi fost printre cei distruși de plagă, în răzvrătirea lui Core, Datan și Abiram.
Ei întrebau cu mânie: „Pentru ce ați adus adunarea Domnului în pustia aceasta, ca să murim în ea și noi și vitele noastre? Pentru ce ne-ați scos din Egipt și ne-ați adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de semănat, nici smochin, nici viță, nici rodiu, nici apă de băut?”
„Moise și Aaron au plecat de la adunare și s-au dus la ușa cortului întâlnirii. Au căzut cu fața la pământ și li s-a arătat slava Domnului. Domnul a vorbit lui Moise și i-a zis: «Ia toiagul și cheamă adunarea, tu și fratele tău Aaron. Să vorbiți stâncii acesteia în fața lor și ea vă va da apă. Să le dați astfel apă din stâncă și să adăpi adunarea și vitele lor.» Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul.”
Moise își pierde răbdarea
„Moise și Aaron au chemat adunarea înaintea stâncii. și Moise le-a zis: «Ascultați, răzvrătiților! Trebuie oare să vă scoatem noi apă din stânca aceasta?» Apoi Moise a ridicat mâna și a lovit stânca de două ori cu toiagul și a ieșit apă din belșug, așa încât a băut și adunarea și au băut și vitele. Atunci Domnul a zis lui Moise: «Pentru că n-ați crezut în Mine, ca să Mă sfințiți înaintea copiilor lui Israel, nu voi veți duce adunarea aceasta în țara pe care i-o dau.»”
Moise a păcătuit. Era obosit din cauza cârtirilor neîncetate ale poporului împotriva lui și împotriva poruncii Domnului. A luat toiagul și, în loc să vorbească stâncii, cum îi poruncise Dumnezeu, a lovit stânca de două ori, după ce a spus: „Trebuie oare să vă scoatem noi apă din stânca aceasta?” De data aceasta a vorbit neînțelept. El nu a zis: Dumnezeu vă va arăta acum încă o dovadă a puterii Sale și vă va scoate apă din această stâncă. El nu I-a atribuit lui Dumnezeu puterea și slava de a face să curgă iarăși apă din stânca de granit și, prin urmare, nu L-a înălțat înaintea poporului. Din cauza acestei căderi a lui Moise, Dumnezeu nu i-a îngăduit să conducă poporul în țara făgăduită.
Întrucât era nevoie de manifestarea puterii lui Dumnezeu, acea ocazie era foarte solemnă, iar Moise și Aaron ar fi trebuit să se folosească de ea pentru a face o impresie favorabilă asupra oamenilor. Moise, însă, era agitat, nerăbdător și mânios din cauza cârtirilor poporului și a zis: „Ascultați, răzvrătiților! Va trebui oare să vă scoatem noi apă din stânca aceasta?” Spunând aceasta, el accepta de fapt că Israelul cârtitor avea dreptate când îl acuza pe el că îi scosese din Egipt. Dumnezeu iertase poporului fărădelegi mai mari decât această greșeală a lui Moise, dar nu putea privi păcatul unui conducător la fel ca al celor care erau conduși. Nu putea să scuze păcatul lui Moise și să-i permită să intre în țara făgăduită.
Prin aceasta, Domnul a dat poporului Său o dovadă de netăgăduit că El, care săvârșise o eliberare atât de minunată scoțându-i din robia egipteană, era Îngerul cel puternic care mergea înaintea lor în timpul tuturor călătoriilor lor, El, nu Moise; și despre Sine spusese: „Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum și să te ducă în locul pe care l-am pregătit. Fii cu ochii în patru înaintea Lui și ascultă glasul Lui; să nu te împotrivești Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El.” Exod 23, 20.21.
Moise a luat asupra lui slava ce aparținea lui Dumnezeu și a fost nevoie ca Dumnezeu să procedeze în felul acesta cu el, ca răzvrătitul Israel să fie lămurit pentru totdeauna că nu Moise era acela care îi scosese din Egipt, ci Însuși Dumnezeu. Domnul îi încredințase lui Moise povara conducerii poporului Său, în timp ce Îngerul cel puternic mergea înaintea lor și călăuzea toate călătoriile lor. Din cauză că ei uitau așa de ușor că Dumnezeu îi conducea prin Îngerul Său și erau gata să atribuie omului ceea ce numai puterea Sa putea înfăptui, El i-a pus la probă și i-a încercat, să vadă dacă-L vor asculta sau nu. Ei au căzut la fiecare test. În loc să creadă și să-L recunoască pe Dumnezeu care le semănase calea cu dovezi clare ale puterii, grijii și dragostei Lui, n-au crezut în El, ci au pus pe seama lui Moise faptul că ieșiseră din Egipt, învinuindu-l ca fiind cauza tuturor nenorocirilor lor. Moise le-a suportat încăpățânarea cu o răbdare remarcabilă. Odată au amenințat să-l omoare cu pietre.
Sentința cea grea
Domnul a vrut să îndepărteze pentru totdeauna din mintea lor această impresie, interzicându-i lui Moise să intre în țara făgăduită. El îl înălțase foarte mult pe Moise. Îi descoperise slava Sa măreață. Îl luase într-o apropiere sacră cu El pe munte și binevoise să-i vorbească, așa cum vorbește un om cu prietenul lui. El îi comunicase lui Moise și, prin el, poporului, voința, rânduielile și legile Sale. Faptul că Moise fusese înălțat și onorat de Dumnezeu în felul acesta, îi agrava și mai mult greșeala. El s-a pocăit de păcatul lui și s-a umilit înaintea lui Dumnezeu. A spus întregului Israel părerea lui de rău pentru păcatul comis. El n-a ascuns consecința păcatului lui, ci le-a spus că, din cauză că nu-i dăduse slavă lui Dumnezeu, nu-i putea conduce în țara promisă. Apoi i-a întrebat dacă această greșeală a lui era atât de mare, încât să fie corectată în felul acesta de către Dumnezeu, cum va privi El cârtirile lor repetate acuzându-l (pe Moise) de pedepsele neobișnuite ale lui Dumnezeu pentru păcatele lor?
Numai de data aceasta și-a îngăduit Moise să nutrească impresia că el le scosese apă din stâncă, când ar fi trebuit să înalțe numele Domnului în mijlocul poporului Său. Domnul voia acum să-i clarifice poporului faptul că Moise era doar un om, care urma îndrumarea și instrucțiunile Unuia mai puternic decât el, și care era chiar Fiul lui Dumnezeu. Cu aceasta avea să-i lase fără îndoieli. Celui căruia i s-a dat mult i se și cere mult. Moise a fost mult favorizat, primind o viziune deosebită a măririi lui Dumnezeu. Lumina și slava lui Dumnezeu îi fuseseră împărtășite într-o bogată măsură. Fața lui Moise reflectase asupra poporului slava pe care Domnul o lăsase să strălucească asupra lui. Toți vor fi judecați potrivit cu privilegiile pe care le-au avut și cu lumina și binecuvântările acordate.
Păcatele oamenilor buni, al căror comportament a fost în general vrednic de imitat, sunt în mod deosebit neplăcute lui Dumnezeu. Ele îl fac pe Satana să triumfe și să-i necăjească pe îngerii lui Dumnezeu cu eșecurile uneltelor Sale alese și le oferă nelegiuiților ocazia să se ridice împotriva lui Dumnezeu. Domnul Însuși îl condusese pe Moise într-un mod deosebit și îi descoperise slava Sa, ca nimănui altuia pe pământ. Din fire, Moise era nerăbdător, dar se prinsese tare de harul lui Dumnezeu și cu atâta umilință implorase înțelepciune din cer, încât a fost întărit și și-a biruit nerăbdarea, așa că Dumnezeu l-a numit cel mai blând om de pe fața pământului.
Aaron a murit la muntele Hor, căci Domnul spusese că nu va intra în țara făgăduită pentru că, împreună cu Moise, păcătuise și el când au scos apă din stâncă, la Meriba. Moise și fiii lui Aaron l-au îngropat pe munte, ca poporul să nu fie ispitit să facă o ceremonie prea mare pentru trupul lui și să se facă vinovat de păcatul idolatriei.