Capitol bazat pe textele din Iosua 1; 3-6; 23 și 24.
După moartea lui Moise, Iosua avea să fie conducătorul lui Israel, ca să-i ducă în țara făgăduită. El fusese prim-ministrul lui Moise cea mai mare parte a timpului cât Israeliții au rătăcit prin pustiu. Văzuse lucrările minunate ale lui Dumnezeu făcute prin Moise și înțelegea bine înclinația poporului. Iosua era unul din cei doisprezece spioni trimiși să cerceteze țara promisă și unul din cei doi care a dat un raport corect al bogăției ei și care a încurajat poporul să se suie în puterea lui Dumnezeu și s-o ia în stăpânire. El era calificat pentru această funcție importantă. Domnul i-a promis că va fi cu el cum fusese și cu Moise și va face Canaanul ușor de cucerit, dacă el avea să fie credincios în respectarea tuturor poruncilor Lui. Iosua era îngrijorat cu privire la felul în care să-și îndeplinească însărcinarea de a conduce poporul în țara Canaanului, dar această încurajare i-a risipit temerile.
Iosua le-a poruncit copiilor lui Israel să se pregătească pentru o călătorie de trei zile și ca toți bărbații de război să meargă la luptă. „Ei au răspuns lui Iosua și au zis: «Vom face tot ce ne-ai poruncit și ne vom duce oriunde ne vei trimite. Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise, numai Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine cum a fost cu Moise! Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale și care nu va asculta de tot ce-i vei porunci, să fie pedepsit cu moartea! Întărește-te numai și îmbărbătează-te!»”
Trecerea Iordanului de către Israeliți avea să fie miraculoasă. „Iosua a zis poporului: «Sfințiți-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru.» și Iosua a zis preoților: «Luați chivotul legământului și treceți înaintea poporului.» Ei au luat chivotul legământului și au pornit înaintea poporului. Domnul a zis lui Iosua: «Astăzi voi începe să te înalț înaintea întregului Israel, ca să știe că voi fi cu tine cum am fost cu Moise.»”
Trecerea Iordanului
Preoții trebuiau să meargă înaintea poporului și să poarte chivotul ce conținea Legea lui Dumnezeu. Când au intrat cu picioarele în apă la malul Iordanului, apele care curgeau au fost oprite și preoții au trecut purtând chivotul în care era simbolul Prezenței Divine, iar poporul i-a urmat. Când preoții au ajuns în mijlocul Iordanului, li s-a poruncit să rămână în albia râului până când toată oștirea lui Israel a trecut de partea cealaltă. Aici s-a convins generația aceea de israeliți că apele Iordanului erau supuse aceleiași puteri pe care părinții lor o văzuseră manifestându-se la Marea Roșie, cu patruzeci de ani mai înainte. Mulți dintre aceștia trecuseră prin Marea Roșie când erau copii. Acum treceau Iordanul ca bărbați de război, complet echipați de luptă.
După ce tot poporul a trecut Iordanul, Iosua le-a poruncit preoților să iasă din râu. Îndată ce preoții, purtând chivotul legământului, au ieșit din râu și au stat pe pământ uscat, Iordanul a curs mai departe ca și înainte și s-a revărsat peste maluri. Această minune săvârșită pentru israeliți le-a mărit mult credința. Pentru ca această minune să nu fie uitată vreodată, Domnul l-a îndrumat pe Iosua să poruncească unor bărbați cu autoritate, câte unul din fiecare seminție, să ia pietre din albia râului, din locul unde stătuseră picioarele preoților în timp ce trecea oastea evreilor, să le ducă pe umeri și să înalțe un monument la Ghilgal, pentru a păstra în amintire faptul că Israel a trecut Iordanul pe uscat. După ce au ieșit preoții din Iordan, Dumnezeu și-a retras mâna Sa puternică, iar apele s-au revărsat în albia lor ca o cascadă puternică.
Când au auzit împărații amoriților și ai canaaniților că Dumnezeu a oprit apele Iordanului înaintea copiilor lui Israel, li s-au topit inimile de frică. Israeliții îi uciseseră pe doi din împărații Moabului, iar trecerea lor miraculoasă prin Iordanul umflat și năvalnic i-a umplut de groază. Iosua i-a circumcis pe toți care se născuseră în pustiu. După această ceremonie, au ținut Paștele în câmpiile Ierihonului. „Domnul a zis lui Iosua: «Astăzi am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.»”
Națiunile păgâne L-au ocărât pe Domnul și pe poporul Său din cauză că evreii nu au intrat în stăpânirea Canaanului, pe care se așteptau să-l moștenească imediat după ce au părăsit Egiptul. Dușmanii lor au triumfat pentru că ei au rătăcit în pustiu un timp atât de îndelungat și s-au înălțat plini de mândrie împotriva lui Dumnezeu, declarând că El nu era în stare să-i conducă în țara Canaanului. Acum, evreii trecuseră Iordanul pe uscat și vrăjmașii lor nu puteau să-i mai ocărască.
Mana a continuat până la această dată, dar acum, când Israeliții erau gata să intre în posesia Canaanului și să mănânce din roadele țării, nu mai aveau nevoie de mană și ea a încetat.
Căpetenia oștirii Domnului
Când Iosua s-a retras din mijlocul oștirii lui Israel, să mediteze și să se roage pentru ca să-l însoțească prezența deosebită a lui Dumnezeu, a văzut un bărbat de statură înaltă, îmbrăcat ca de război și ținând în mână sabia scoasă din teacă. Iosua nu l-a recunoscut ca fiind din oștirea lui Israel, dar totuși nu părea să fie nici dușman. În zelul său, Iosua s-a apropiat de el și i-a zis: „«Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri?» El a răspuns: «Nu, ci Eu sunt Căpetenia oștirii Domnului și acum am venit.» Iosua s-a aruncat cu fața la pământ, s-a închinat și I-a zis: «Ce spune Domnul meu robului Său?» Și Căpetenia oștirii Domnului i-a zis lui Iosua: «Scoate-ți încălțămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.» Și Iosua a făcut așa.”
Acesta nu era un înger obișnuit. Era Domnul Isus Hristos care îi condusese pe evrei prin pustiu, învăluit în stâlpul de foc noaptea și în stâlpul de nor ziua. Locul era sfințit de prezența Lui; de aceea i s-a poruncit lui Iosua să-și scoată încălțămintea.
Atunci Domnul l-a instruit pe Iosua ce cale să urmeze pentru a cuceri Ierihonul. Tuturor bărbaților de război avea să li se poruncească să înconjoare cetatea o dată pe zi, timp de șase zile, iar în a șaptea zi să meargă de șapte ori în jurul Ierihonului.
Luarea Ierihonului
„Iosua, fiul lui Nun a chemat pe preoți și le-a zis: «Luați chivotul legământului și șapte preoți să poarte cele șapte trâmbițe de corn de berbece înaintea chivotului Domnului.» Și a zis poporului: «Porniți, înconjurați cetatea și bărbații înarmați să treacă înaintea chivotului Domnului.» După ce a vorbit Iosua poporului, cei șapte preoți care purtau înaintea Domnului cele șapte trâmbițe de corn de berbece au pornit și au sunat din trâmbițe. Chivotul legământului Domnului mergea în urma lor.
Bărbații înarmați mergeau înaintea preoților care sunau din trâmbițe și coada oștirii mergea după chivot; în timpul mersului, preoții sunau din trâmbițe. Iosua dăduse porunca aceasta poporului: «Voi să nu strigați, să nu vi se audă glasul și să nu vă iasă o vorbă din gură, până în ziua când vă voi spune: Strigați! Atunci să strigați.» Chivotul Domnului a înconjurat cetatea și i-a dat ocol o dată, apoi au intrat în tabără și au rămas în tabără peste noapte.”
Oștile evreilor mărșăluiau în ordine desăvârșită. Mai întâi mergea un grup ales de bărbați înarmați, îmbrăcați în armura de război, nu ca să-și exerseze acum măiestria în mânuirea armelor, ci doar ca să creadă și să asculte instrucțiunile primite. Apoi urmau șapte preoți cu trâmbițe. După aceștia venea chivotul lui Dumnezeu, din aur strălucitor și cu o aureolă de slavă deasupra lui, purtat de preoți îmbrăcați în veșmintele lor bogate și deosebite, indicând slujba lor sacră. Urma armata numeroasă a lui Israel, în ordine perfectă, cu fiecare seminție sub steagul ei. În felul acesta au înconjurat cetatea cu chivotul lui Dumnezeu. Nu se auzea nici un alt sunet decât mersul acelei oștiri puternice și răsunetul solemn al trâmbițelor, al cărui ecou se auzea pe dealuri și prin cetatea Ierihonului.
Uimiți și alarmați, străjerii acelei cetăți osândite observau fiecare mișcare și o raportau celor cu autoritate. Ei nu puteau să spună ce însemna toată această manifestare. Unii luau în derâdere ideea ca cetatea să fie luată în felul acesta, în timp ce alții erau uimiți și înfricoșați văzând splendoarea chivotului și înfățișarea solemnă și demnă a preoților și a oștirii lui Israel care-i urma, cu Iosua în fruntea ei. Ei își aminteau că Marea Roșie se despărțise înaintea israeliților cu patruzeci de ani în urmă și că prin râul Iordan tocmai fusese pregătită o cale de trecere pentru ei. Erau prea îngroziți ca să glumească. Își țineau cu strictețe închise porțile cetății și luptători puternici păzeau fiecare poartă.
Timp de șase zile, armatele lui Israel au mărșăluit în jurul cetății. A șaptea zi au ocolit cetatea de șapte ori. Ca de obicei, poporul a primit poruncă să fie tăcut. Trebuia să se audă numai sunetul trâmbițelor. Poporul trebuia să observe, iar când trâmbițele aveau să sune mai prelung decât de obicei, atunci trebuiau să strige toți cu voce tare, căci Dumnezeu le dădea cetatea. „În ziua a șaptea s-au sculat în zorii zilei și au înconjurat în același fel cetatea de șapte ori; aceasta a fost singura zi când au înconjurat cetatea de șapte ori. A șaptea oară, pe când preoții sunau din trâmbițe, Iosua a zis poporului: «Strigați, căci Domnul v-a dat cetatea în mână!»” „Poporul a scos strigăte și preoții au sunat din trâmbițe. Când a auzit poporul sunetul trâmbiței a strigat tare și zidul s-a prăbușit; poporul s-a suit în cetate fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate.”
Dumnezeu intenționa să le arate israeliților că luarea Canaanului nu trebuia să le fie atribuită lor. Căpetenia oștirii Domnului a biruit Ierihonul. Împreună cu îngerii Săi, era angajat în cucerire. Domnul Hristos a poruncit armatelor cerești să dărâme zidurile Ierihonului și să pregătească intrarea pentru Iosua și armatele lui Israel. În această minune, Dumnezeu nu doar că a întărit credința poporului Lui în puterea Sa de a le supune vrăjmașii, ci le-a și mustrat necredința de mai înainte.
Ierihonul sfidase armatele lui Israel și pe Dumnezeul cerului. În timp ce priveau oștirea lui Israel mărșăluind în jurul cetății lor în fiecare zi, s-au înspăimântat; dar s-au uitat la mijloacele lor puternice de apărare, la zidurile lor înalte și de neclintit și s-au simțit siguri că puteau rezista oricărui atac. Când, însă, zidurile lor tari s-au clătinat deodată și s-au prăbușit cu un zgomot nemaipomenit, ca cele mai tari bubuituri de tunet, ei au rămas paralizați de groază și nu au mai putut opune rezistență.
Iosua, un conducător înțelept și consacrat
Nici o pată nu se afla pe caracterul sfânt al lui Iosua. El era un conducător înțelept. Viața i-a fost în întregime consacrată lui Dumnezeu. Înainte de a muri a adunat poporul evreu și, urmând exemplul lui Moise, le-a reamintit călătoriile prin pustiu și felul îndurător în care lucrase Dumnezeu cu ei. Apoi li s-a adresat cu elocvență. Le-a relatat cum împăratul Moabului pornise la luptă împotriva lor și îl chemase pe Balaam să-i blesteme; dar Dumnezeu „n-a vrut să asculte pe Balaam: el v-a binecuvântat.” Apoi Iosua le-a spus: „și dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului, alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriților în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.”
„Poporul a răspuns și a zis: «Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul și să slujim altor dumnezei. Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din țara Egiptului, din casa robiei, pe noi și pe părinții noștri; El a făcut înaintea ochilor noștri acele minuni mari și ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat și în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut.»”
Poporul și-a reînnoit legământul cu Iosua. Ei i-au spus: „Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru și vom asculta de glasul Lui.” Iosua a scris cuvintele legământului lor în cartea ce cuprindea legile și rânduielile date lui Moise. Iosua a fost iubit și respectat de tot Israelul, iar moartea lui a fost plânsă mult de popor.