Am fost dusă înapoi, la timpul când Isus avea să ia asupra Lui natura omului, să Se umilească pe Sine, ca om, și să îndure ispitele lui Satana.
Nașterea Sa a fost lipsită de măreție lumească. S-a născut într-un staul și a fost legănat într-o iesle; totuși nașterea Lui a fost onorată cu mult mai presus decât a oricăruia dintre fiii oamenilor. Îngeri din cer i-au anunțat pe păstori despre venirea Lui, iar lumina și slava de la Dumnezeu au însoțit mărturia lor. Oastea cerească și-a atins harpele și a slăvit pe Dumnezeu. Îngerii au vestit în mod triumfător venirea Fiului lui Dumnezeu într-o lume căzută, ca să împlinească lucrarea de mântuire și, prin moartea Lui, să aducă omului pace, fericire și viață veșnică. Dumnezeu a onorat venirea Fiului Său. Îngerii I s-au închinat.
Botezul lui Isus
Îngerii lui Dumnezeu planau deasupra scenei botezului Lui; Duhul Sfânt a coborât în forma unui porumbel și a luminat peste El și, în timp ce oamenii stăteau foarte uimiți, cu ochii ațintiți asupra Lui, din cer s-a auzit glasul Tatălui spunând: Tu ești Fiul Meu prea iubit; În Tine Îmi găsesc plăcerea.
Ioan nu era sigur că Acela care venise să fie botezat de el în Iordan era chiar Mântuitorul. Dumnezeu, însă, îi făgăduise un semn prin care să-L cunoască pe Mielul lui Dumnezeu. Acel semn a fost dat când porumbelul ceresc a coborât asupra Domnului Isus și slava lui Dumnezeu a strălucit în jurul Lui. Ioan și-a întins mâna, arătând către Isus, și a strigat cu glas tare: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Ioan 1, 29.
Lucrarea lui Ioan
Ioan le-a spus ucenicilor lui că Isus era Mesia cel promis, Mântuitorul lumii. Pe când lucrarea lui se încheia, el și-a învățat ucenicii să privească la Isus și să-L urmeze ca Mare Învățător. Viața lui Ioan a fost plină de suferință și de lepădare de sine. El a vestit prima venire a lui Hristos, dar nu i s-a îngăduit să fie martor la minunile Lui și să se bucure de puterea manifestată de El. Când Isus avea să-și înceapă activitatea ca învățător, Ioan știa că atunci el trebuia să moară. Vocea lui rareori s-a auzit în altă parte decât în pustie. Viața i-a fost singuratică. El nu a rămas alături de familia tatălui său, ca să se bucure de societatea membrilor ei, ci i-a părăsit pentru a-și îndeplini misiunea. Mulțimile plecau din orașele și satele aglomerate și se adunau în pustie ca să asculte cuvintele minunatului profet. El a înfipt securea la rădăcina pomului. A mustrat păcatul, fără frică de urmări, și a pregătit calea pentru Mielul lui Dumnezeu.
Irod a fost afectat de mărturia puternică și tăioasă a lui Ioan și cu un interes profund întreba ce trebuie să facă pentru a deveni ucenicul lui. Ioan știa că Irod era gata să se căsătorească cu soția fratelui lui, în timp ce soțul ei încă trăia, și i-a spus deschis că nu era legal. Irod nu voia să facă vreun sacrificiu. S-a căsătorit cu soția fratelui lui și, influențat de ea, l-a prins pe Ioan și l-a întemnițat, intenționând totuși să-l elibereze mai târziu. În timp ce era închis, Ioan a auzit prin ucenicii lui despre lucrările puternice ale lui Isus. El nu-I putea asculta cuvintele pline de har, dar ucenicii lui îl informau și-l mângâiau cu ceea ce auziseră ei. La scurt timp, Ioan a fost decapitat, prin influența soției lui Irod. Am văzut că ucenicii cei mai umili care L-au urmat pe Domnul Isus, au fost martorii minunilor Sale și I-au ascultat cuvintele de mângâiere, erau mai mari decât Ioan Botezătorul; adică au fost mai înălțați și mai onorați și au avut mai multă bucurie în viața lor.
Ioan a venit în spiritul și puterea lui Ilie ca să proclame prima venire a lui Isus. Am fost îndreptată către zilele din urmă și am văzut că Ioan îi reprezenta pe cei care vor merge, în spiritul și puterea lui Ilie, să vestească ziua mâniei și a doua venire a Domnului Isus.
Ispita
După botezul Său în Iordan, Isus a fost condus de Duhul în pustie, să fie ispitit de diavolul. Duhul Sfânt Îl pregătise pentru acea scenă deosebită a ispitei cumplite. Timp de patruzeci de zile a fost ispitit de Satana și în acest timp nu a mâncat nimic. Totul în jurul Lui era neplăcut. Natura omenească ar fi înclinată să dea înapoi în astfel de circumstanțe. El Se afla cu fiarele sălbatice și cu diavolul, într-un loc pustiu și singuratic. Fiul lui Dumnezeu era palid și slăbise din cauza postului și suferinței, dar calea Îi fusese trasată și El trebuia să îndeplinească lucrarea pe care venise s-o facă.
Satana a profitat de suferințele Fiului lui Dumnezeu și s-a pregătit să-L asalteze cu multe ispite, sperând să-L învingă, pentru că Isus Se smerise devenind om. Satana a venit cu ispita aceasta: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește pietrei acesteia să se facă pâine.” L-a ispitit pe Domnul Isus să consimtă a-i dovedi faptul că El era Mesia, prin exercitarea puterii Sale divine. Isus i-a răspuns cu blândețe: „Este scris: Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Luca 4, 3.4.
Satana căuta o dispută cu Domnul Isus cu privire la faptul că El era Fiul lui Dumnezeu. S-a referit la condiția Lui slabă și suferindă și a afirmat cu trufie că era mai tare decât Isus. Cuvintele rostite din cer, însă, „Tu ești Fiul Meu prea iubit; în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea” (Luca 3, 22), au fost suficiente pentru a-L susține pe Isus în toate suferințele Lui. Am văzut că Domnul Hristos nu avea ce să facă pentru a-l convinge pe Satana de puterea Lui sau de faptul că El era Mântuitorul lumii. Satana are suficiente dovezi despre poziția înălțată și autoritatea Fiului lui Dumnezeu. Nesupunerea lui față de autoritatea lui Hristos l-a dat afară din cer.
Ca să-și manifeste puterea, Satana L-a dus pe Isus la Ierusalim, L-a așezat pe vârful templului și acolo L-a ispitit să dovedească faptul că era Fiul lui Dumnezeu, aruncându-Se de la acea înălțime amețitoare. Satana a venit cu cuvintele inspirației: „Căci este scris: El va porunci îngerilor Lui să Te păzească și ei Te vor lua pe mâini ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră. Isus a răspuns: «S-a spus: Să nu ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău.»” Luca 4, 10-12. Satana dorea să-L provoace pe Isus să abuzeze de îndurarea Tatălui Său și să-și riște viața înainte de îndeplinirea misiunii Sale. El spera ca Planul de Mântuire să eșueze; dar acesta era prea solid întemeiat pentru a fi răsturnat sau mânjit de Satana.
Hristos este exemplul tuturor creștinilor. Când sunt ispitiți sau drepturile le sunt încălcate, ei trebuie să suporte cu răbdare. Nu trebuie să simtă că au dreptul să-L cheme pe Domnul să-și manifeste puterea ca ei să poată obține biruința asupra vrăjmașilor lor, în afară de cazul că Dumnezeu poate fi în mod direct onorat și slăvit prin aceasta. Dacă Isus S-ar fi aruncat de pe vârful templului, aceasta nu L-ar fi onorat pe Tatăl Lui, pentru că n-ar fi fost nici un martor în afară de Satana și de îngerii lui Dumnezeu. Aceasta ar fi însemnat a-L ispiti pe Domnul să-și manifeste puterea în fața celui mai înverșunat dușman al Său și să arate bunăvoință față de acela pe care El venise să-l biruie.
„Diavolul l-a suit pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărățiile pământului și I-a zis: «Ție Îți voi da toată stăpânirea și slava acestor împărății; căci mie îmi este dată și o dau oricui voiesc. Dacă dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.» Drept răspuns, Isus i-a zis: «Înapoia Mea, Satano! Este scris: Să te închini Domnului, Dumnezeului tău și numai Lui să-I slujești.»” Luca 4, 5-8.
Satana I-a prezentat lui Isus împărățiile lumii, în lumina cea mai atractivă. Dacă, Isus i S-ar fi închinat, el promitea să-și retragă pretențiile asupra posesiunilor pământului. Dacă însă, Planul de Mântuire avea să fie dus la îndeplinire și Domnul Isus avea să moară ca să-l salveze pe om, Satana știa că propria-i putere va trebui să-i fie limitată și, până la urmă, luată, iar el va fi nimicit. De aceea, planul lui studiat era de a împiedica, dacă era posibil, îndeplinirea măreței lucrări începute de Fiul lui Dumnezeu. Dacă Planul de Mântuire ar fi eșuat, Satana ar fi păstrat împărăția pe care a pretins-o; el se măgulea că, dacă ar izbuti, ar împărăți în opoziție cu Dumnezeul cerului.
Mustrarea ispititorului
Satana a triumfat când Domnul Isus și-a lăsat la o parte puterea și slava și a părăsit cerul. Credea că Fiul lui Dumnezeu a fost atunci lăsat în puterea lui. Ispitirea reușise atât de ușor în Eden cu perechea sfântă, încât el spera ca prin puterea lui satanică și prin vicleșug să-L învingă chiar și pe Fiul lui Dumnezeu și, astfel, să-și salveze viața și împărăția. Dacă L-ar fi putut ispiti pe Isus să Se depărteze de voia Tatălui Său, obiectivul lui ar fi fost atins. Dar Domnul Isus însă, l-a întâmpinat pe ispititor cu mustrarea: „Înapoia Mea, Satano!” El trebuia să Se plece numai înaintea Tatălui Său.
Satana pretindea împărăția pământului ca fiind a lui și I-a sugerat lui Isus ideea că ar putea fi scutit de toate suferințele Sale și că nu trebuia să moară pentru a obține împărățiile acestei lumi; dacă i S-ar închina lui, ar putea avea toate posesiunile pământului și slava de a împărăți peste ele. Domnul Isus, însă, a fost neclintit. știa că va veni timpul când, prin propria-I viață, va răscumpăra împărăția de la Satana și, după o vreme, toți cei din cer și de pe pământ I se vor supune. El și-a ales o viață de suferință și o moarte îngrozitoare, ca fiind calea hotărâtă de Tatăl Său prin care El să poată deveni moștenitor legal al împărățiilor pământului și să-I fie date ca o posesiune veșnică. și Satana va fi dat în mâinile Sale, să fie nimicit și să nu-L mai necăjească niciodată pe Isus sau pe sfinți în slavă.