Am fost dusă la timpul în care Domnul Isus mânca cina Paștelui cu ucenicii Săi. Satana îl înșelase pe Iuda, făcându-l să creadă că era unul din ucenicii adevărați ai Domnului Hristos; dar inima lui fusese întotdeauna firească. El a văzut lucrările pline de putere ale lui Isus, a fost cu El în timpul lucrării Sale, și a cedat dovezilor copleșitoare că El era Mesia, dar Iuda lucra în ascuns, era invidios și iubea banii. El s-a plâns cu mânie de parfumul costisitor turnat pe Isus.
Maria Îl iubea pe Domnul ei. El îi iertase păcatele, care erau multe, și îl înviase din morți pe fratele ei iubit. Ea simțea că nimic nu era prea scump pentru a-I fi oferit lui Isus. Cu cât era mai scump, cu atât putea să-și exprime mai bine recunoștința față de Mântuitorul ei, dedicându-I acest parfum.
Iuda, ca o scuză pentru lăcomia lui, a sugerat că parfumul ar fi putut fi vândut, iar banii dați săracilor. Nu spunea acest lucru pentru că îi păsa de săraci, ci pentru că era egoist și își însușea adesea, pentru propria-i folosință, ceea ce îi era încredințat pentru a fi dat săracilor. Iuda nu dăduse atenție confortului și nici chiar nevoilor lui Isus, iar pentru a-și scuza lăcomia se referea deseori la săraci. Acest act de generozitate din partea Mariei a fost o mustrare cât se poate de tăioasă pentru înclinația lui de a acapara. Calea era pregătită pentru ca ispita lui Satana să fie primită imediat în inima lui Iuda.
Preoții și conducătorii evreilor Îl urau pe Isus, dar mulțimile se îmbulzeau să-I asculte cuvintele pline de înțelepciune și să-I vadă lucrările pline de putere. Oamenii erau mișcați de un interes profund și Îl urmau pe Domnul Isus cu nerăbdare, ca să asculte instrucțiunile acestui minunat Învățător. Mulți dintre conducători credeau în El, dar nu îndrăzneau să-și declare credința, ca să nu fie dați afară din sinagogă. Preoții și bătrânii au hotărât că trebuia făcut ceva pentru a distrage atenția poporului de la Isus. Se temeau că toți oamenii vor crede în El. Nu puteau vedea nici o siguranță pentru ei înșiși. Ei trebuia sau să-și piardă poziția, sau să-L dea pe Isus la moarte; și după ce-L vor fi dat la moarte, vor mai exista totuși aceia care erau monumente vii ale puterii Lui.
Domnul Isus l-a înviat pe Lazăr din morți, iar ei se temeau că, dacă Îl vor omorî pe Isus, Lazăr va mărturisi despre puterea Sa. Oamenii se adunau să-l vadă pe cel care fusese înviat din morți, iar conducătorii au hotărât să-l omoare și pe Lazăr și să stingă entuziasmul. Apoi vor întoarce poporul către tradițiile și doctrinele omenești, să dea zeciuială din izmă și mărar, iar ei vor avea iarăși influență asupra lui. Au căzut de acord să-L ia pe Isus când era singur, căci, dacă ar fi încercat să-L ia din mulțime, când tot interesul era îndreptat asupra Lui, ar fi fost uciși cu pietre.
Iuda știa cât de nerăbdători erau ei să-L obțină pe Isus și s-a oferit să-L vândă preoților celor mai de seamă și bătrânilor, pentru câțiva arginți. Iubirea de bani l-a condus să-L trădeze pe Domnul lui în mâinile celor mai înverșunați dușmani ai Săi. Satana lucra direct prin Iuda și, în mijlocul scenei impresionante de la ultima cină, trădătorul născocea planuri pentru a-și trăda Învățătorul. Isus, plin de întristare, le-a spus ucenicilor că toți vor avea un prilej de poticnire din cauza Lui chiar în noaptea aceea. Dar Petru a afirmat cu înflăcărare că, și dacă toți ceilalți s-ar poticni din cauza Lui, el nu se va poticni. Domnul Isus i-a spus: „Satana a dorit să vă aibă ca să vă poată cerne ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.” Luca 22, 31.32.
În grădină
L-am privit pe Isus în grădină cu ucenicii. Cu adâncă durere, i-a implorat să vegheze și să se roage, ca să nu cadă în ispită. El știa că avea să le fie încercată credința și speranțele aveau să le fie dezamăgite, iar ei vor avea nevoie de toată tăria pe care o puteau obține prin veghere strictă și rugăciune fierbinte. Plângând cu strigăte tari, Isus S-a rugat: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Luca 22, 42. Fiul lui Dumnezeu Se ruga în agonie. Picături mari de sânge se adunau pe fața Lui și cădeau la pământ. Îngerii zburau deasupra locului, privind scena, dar numai unul a fost trimis să-L întărească pe Fiul lui Dumnezeu în agonia Lui. În cer nu mai era bucurie. Îngerii și-au aruncat coroanele și harpele și, cu cel mai profund interes, Îl priveau în tăcere pe Isus. Ei doreau să-L înconjoare pe Fiul lui Dumnezeu, dar îngerii comandanți nu le-au permis, ca nu cumva, privind trădarea Lui, să-L elibereze; căci planul fusese întocmit și trebuia îndeplinit.
După ce S-a rugat, Isus a venit la ucenici, dar ei dormeau. În ceasul acela grozav, n-a avut măcar compasiunea și rugăciunile ucenicilor Lui. Petru, care fusese atât de zelos cu puțin timp în urmă, era îngreuiat de somn. Isus i-a amintit declarația lui hotărâtă și i-a spus: „Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine?” Matei 26, 40. De trei ori S-a rugat în agonie Fiul lui Dumnezeu.
Trădarea
Atunci a apărut Iuda cu grupul de oameni înarmați. S-a apropiat de Maestrul lui ca de obicei, să-L salute. Ceata L-a înconjurat. El, însă, și-a manifestat puterea divină când i-a întrebat: „Pe cine căutați?” „Eu sunt.” Ei s-au dat înapoi și au căzut la pământ. Isus a pus această întrebare ca ei să poată fi martori ai puterii Lui și să aibă dovada că El putea să Se elibereze din mâinile lor, dacă ar fi vrut.
Ucenicii au început să spere când au văzut mulțimea cu toiege și săbii căzând atât de ușor. Când s-au ridicat și L-au înconjurat din nou pe Fiul lui Dumnezeu, Petru și-a scos sabia, l-a lovit pe un slujitor al marelui preot și i-a tăiat urechea. Isus i-a poruncit să-și pună sabia la loc, spunând: „Crezi că n-aș putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” Matei 26, 53. Am văzut că, atunci când au fost rostite aceste cuvinte, fețele îngerilor au fost însuflețite de speranță. Ei doreau să-L înconjoare chiar atunci pe Comandantul lor și să risipească gloata mânioasă. Din nou însă, tristețea s-a așternut asupra lor, când Isus a adăugat: „Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că așa trebuie să se întâmple?” Matei 26, 54. La fel, și inimile ucenicilor s-au cufundat în disperare și dezamăgire amară când Isus S-a lăsat luat de dușmanii Lui.
Ucenicii se temeau pentru viețile lor și toți L-au părăsit și au fugit. Isus a fost lăsat singur în mâinile gloatei ucigașe. O, ce triumf pe Satana, atunci! și ce tristețe și durere pe îngerii lui Dumnezeu! Multe companii de îngeri sfinți, fiecare cu câte un înger comandant în frunte, au fost trimiși să vadă scena. Îngerii aveau să înregistreze fiecare insultă, fiecare cruzime manifestată asupra Fiului lui Dumnezeu și fiecare spasm de durere pe care Isus avea să-l sufere; pentru că exact aceiași oameni care s-au alăturat acestei scene îngrozitoare vor vedea totul din nou, în imagini clare.