Când Domnul Isus le-a deschis ucenicilor înțelegerea însemnătății profețiilor cu privire la El, i-a asigurat că toată puterea I-a fost dată în cer și pe pământ și le-a poruncit să meargă și să predice Evanghelia la orice făptură. Deodată li s-a redeșteptat ucenicilor vechea speranță că Domnul Isus Se va așeza pe tronul lui David la Ierusalim și L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou împărăția lui Israel?” Faptele Apostolilor 1, 6. Mântuitorul a așternut peste mintea lor o incertitudine în privința acestui subiect și le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” Faptele Apostolilor 1, 7.
Ucenicii au început să spere că minunata coborâre a Duhului Sfânt va influența poporul evreu să-L accepte pe Isus. Mântuitorul S-a abținut de la alte explicații, deoarece știa că, atunci când Duhul Sfânt va veni peste ei în măsură deplină, mintea le va fi iluminată și ei vor înțelege mai bine lucrarea ce le stătea în față și o vor continua chiar de acolo de unde o lăsase El.
Ucenicii s-au adunat în camera de sus, unindu-se în rugăciune cu femeile credincioase, cu Maria, mama lui Isus, și cu frații Lui. Acești frați, care fuseseră necredincioși, erau acum pe deplin statorniciți în credința lor de cele petrecute la răstignire, de învierea și înălțarea Domnului. Numărul celor adunați era de aproape o sută douăzeci.
Coborârea Duhului Sfânt
„În ziua Cincizecimii, erau toți cu o inimă adunați în același loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei. și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.” Duhul Sfânt, sub forma unor limbi de foc despărțite la vârf și așezându-Se peste cei adunați, era un simbol al darului făcut lor, de a vorbi fluent câteva limbi diferite, pe care ei nu le cunoscuseră mai înainte. Aspectul de foc semnifica zelul fierbinte cu care vor lucra și puterea ce le va însoți cuvintele.
Sub această iluminare cerească, Scripturile pe care li le explicase Domnul Hristos le-au venit în minte cu strălucirea și frumusețea vie a adevărului clar și plin de putere. Vălul care îi împiedicase să vadă sfârșitul lucrurilor care au fost desființate a fost dat la o parte, iar ei au înțeles cu desăvârșită claritate obiectul misiunii lui Hristos și natura împărăției Sale.
Puterea Cincizecimii
Evreii se răspândiseră prin aproape toate națiunile și vorbeau diferite limbi. Ei au venit de la distanțe mari la Ierusalim și, pentru un timp, au rămas să locuiască acolo, ca să poată participa la sărbătorile religioase aflate atunci în desfășurare și să respecte cerințele lor. Când se adunau, fiecare vorbea limba pe care o cunoștea. Această diversitate de limbi era un mare obstacol pentru lucrarea servilor lui Dumnezeu de a vesti doctrina Domnului Hristos până la marginile pământului. Pentru oameni, desăvârșita confirmare a mărturiei pe care o dădeau apostolii pentru Hristos a fost aceea că Dumnezeu le-a suplinit lipsurile în chip minunat. Duhul Sfânt a făcut pentru ei ceea ce ei n-ar fi putut face singuri într-o viață întreagă; de-acum puteau să răspândească adevărul evangheliei peste hotare, vorbind cu acuratețe limba celor pentru care lucrau. Acest dar miraculos era cea mai puternică dovadă pe care o puteau prezenta lumii că însărcinarea lor purta sigiliul cerului.
„Și se aflau atunci în Ierusalim evrei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toți se mirau, se minunau și ziceau unii către alții: «Toți aceștia care vorbesc nu sunt galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră în care ne-am născut?»”
Preoții și conducătorii s-au înfuriat tare din cauza acestei manifestări minunate, care a fost raportată peste tot în Ierusalim și în împrejurimi, dar n-au îndrăznit să dea frâu liber răutății lor, de frică să nu se expună urii poporului. Ei Îl dăduseră pe Învățător la moarte, dar iată că slujitorii Lui, oameni needucați din Galileea, arătau împlinirea minunată a profeției și învățau doctrina lui Isus în toate limbile vorbite pe atunci. Aceștia vorbeau cu putere despre minunile Mântuitorului și le desfășurau ascultătorilor lor Planul de Mântuire cuprins în îndurarea și jertfa Fiului lui Dumnezeu. Cuvintele lor au convins și au convertit mii dintre cei care ascultau. Tradițiile și superstițiile insuflate de preoți au fost date la o parte din mintea oamenilor, iar ei au acceptat învățăturile curate ale Cuvântului lui Dumnezeu.
Predica lui Petru
Petru le-a arătat că această manifestare era împlinirea exactă a profeției lui Ioel, în care el prezisese că o astfel de putere va veni peste oamenii lui Dumnezeu ca să-i facă potriviți pentru o lucrare specială.
Petru a trasat ascendența Domnului Hristos până la casa onorabilă a lui David. El nu a folosit nici una din învățăturile lui Isus pentru a-și dovedi adevărata poziție; știa că acestea nu vor avea nici un efect, din cauza prejudecăților puternice ale poporului. Însă le-a îndreptat gândurile către David, care era privit de evrei ca un patriarh venerabil al neamului lor. Petru a spus:
„Căci David zice despre El: «Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea ca să nu mă clatin. De aceea mi se bucură inima și mi se veselește limba; chiar și trupul mi se va odihni în nădejde: căci nu-mi vei lăsa trupul în locuința morților și nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.»”
Petru arată aici că David nu putea vorbi referindu-se la sine, ci la Domnul Isus Hristos. David a murit de moarte naturală ca toți oamenii; mormântul lui, cu țărâna onorată pe care o conținea, fusese păstrat cu mare grijă până în vremea aceea. David, ca împărat al lui Israel, precum și ca profet, fusese onorat de Dumnezeu în mod deosebit. I s-au arătat în viziune profetică viața și lucrarea Domnului Hristos. L-a văzut cum a fost respins, a văzut judecata Lui, răstignirea, îngroparea, învierea și înălțarea Lui.
David a mărturisit că sufletul lui Hristos nu avea să rămână în locuința morților (în mormânt) și trupul Lui nu avea să vadă putrezirea. Petru arată împlinirea acestei profeții cu Isus din Nazaret. Dumnezeu într-adevăr L-a ridicat din mormânt înainte ca trupul Lui să vadă putrezirea. La data aceea, El era Cel înălțat în cerul cerurilor.
Cu acea ocazie memorabilă, un mare număr de oameni, care până atunci luaseră în râs ideea ca o persoană atât de modestă ca Isus să fie Fiul lui Dumnezeu, s-au convins pe deplin de adevăr și L-au recunoscut ca Mântuitor al lor. Trei mii de suflete au fost adăugate bisericii. Apostolii vorbeau prin puterea Duhului Sfânt, iar cuvintele lor nu puteau fi contrazise pentru că erau confirmate de mari minuni făcute de ei prin revărsarea Duhului Sfânt. Înșiși ucenicii erau uimiți de rezultatele acesteia și de secerișul rapid și abundent de suflete. Toți oamenii erau plini de mirare. Cei care nu au renunțat la prejudecata și bigotismul lor erau atât de copleșiți de respect amestecat cu teamă și uimire, încât nu au îndrăznit să încerce a opri, prin glas sau violență, acea lucrare minunată și pentru un timp opoziția lor a încetat.
Numai argumentele apostolilor, deși clare și convingătoare, n-ar fi îndepărtat prejudecata evreilor care rezistase la atâtea dovezi. Dar Duhul Sfânt a adus acele argumente la inima lor, cu putere divină. Ele erau ca niște săgeți ascuțite ale Celui atotputernic, convingându-i de vina lor teribilă de a-L fi respins și răstignit pe Domnul slavei. „După ce au auzit aceste cuvinte ei au rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: «Fraților, ce să facem?»
«Pocăiți-vă», le-a zis Petru, «și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.»” Petru i-a făcut pe oamenii convertiți să înțeleagă faptul că Îl respinseseră pe Hristos din cauză că fuseseră înșelați de preoți și de conducători; și, dacă aveau să continue să urmeze sfatul acestora și să aștepte ca acei conducători să-L accepte pe Hristos înainte să îndrăznească ei înșiși s-o facă, nu-L vor accepta niciodată. Acei oameni puternici, deși pretindeau că sunt sfinți, erau ambițioși și plini de zel să acumuleze bogății și slavă pământească. Ei nu voiau să vină la Hristos ca să primească lumină. Domnul Isus prezisese că asupra acelui popor va veni o teribilă răsplată pentru necredința lui încăpățânată, în ciuda faptului că li se dăduseră cele mai puternice dovezi că El era Fiul lui Dumnezeu.
Din ziua aceea, limbajul ucenicilor a fost curat, simplu și corect în exprimare și în accent, fie că vorbeau limba lor natală, fie o limbă străină. Acești bărbați umili, care nu învățaseră niciodată la școlile profeților, prezentau adevăruri atât de înalte și de pure încât îi uimeau pe toți care ascultau. Ei nu puteau să meargă personal la marginile cele mai îndepărtate ale pământului, dar la sărbătoare erau oameni din toate părțile lumii și adevărurile primite de ei au fost duse la casele lor și vestite poporului lor, câștigând suflete la Hristos.
O lecție pentru zilele noastre
Mărturia aceasta referitoare la întemeierea bisericii creștine ne este dată nu numai ca o parte importantă a istoriei sacre, ci și ca o lecție. Toți care iau asupra lor numele lui Hristos trebuie să aștepte, să vegheze și să se roage cu o singură inimă. Toate diferențele să fie lăsate deoparte, iar unitatea și iubirea gingașă a unuia față de celălalt să-i umple pe toți. Atunci rugăciunile noastre se pot înălța împreună la Tatăl nostru ceresc, cu o credință puternică și arzătoare. Atunci putem aștepta cu răbdare și speranță împlinirea făgăduinței.
Răspunsul poate veni imediat și cu putere copleșitoare sau poate fi amânat zile și săptămâni, iar credința să ne fie pusă la încercare. Dar Dumnezeu știe cum și când să ne răspundă la rugăciune. Partea noastră de lucrare este să ne punem în legătură cu canalul divin. Dumnezeu este răspunzător pentru partea Lui de lucrare. Cel care a făcut făgăduința este credincios. Pentru noi, cel mai important este să fim o inimă și un gând, dând la o parte orice invidie și răutate și, rugându-ne cu umilință, să veghem și să așteptăm. Isus, Reprezentantul și Capul nostru, este gata să facă pentru noi ce a făcut în ziua Cincizecimii pentru cei care s-au rugat și au vegheat.