Capitol bazat pe textele din Faptele Apostolilor 5,12-42.
Apostolii și-au continuat lucrarea harului, vindecând bolnavii și vestind cu putere mare pe Mântuitorul răstignit și înviat. Mulți erau adăugați întruna bisericii prin botez, dar nici unul care nu era o inimă și un gând cu credincioșii lui Hristos nu îndrăznea să li se alăture. Mulțimi se adunau la Ierusalim, aducându-și bolnavii și pe cei chinuiți de duhuri necurate. Mulți suferinzi erau așezați pe străzi, ca atunci când treceau Petru și Ioan umbra acestora să poată cădea asupra lor și să-i vindece. Puterea Mântuitorului înviat se afla cu adevărat asupra apostolilor, iar ei făceau semne și minuni ce sporeau în fiecare zi numărul credincioșilor.
Aceste lucruri i-au dezorientat foarte mult pe preoți și pe conducători, mai ales pe cei care erau saduchei. Ei vedeau că, dacă li se permitea apostolilor să predice un Mântuitor înviat și să facă minuni în Numele Lui, doctrina lor cum că nu ar exista înviere a morților avea să fie lepădată de toți, iar secta lor va dispărea curând. Fariseii vedeau că tendința predicării lor era să submineze ceremoniile iudaice și să facă fără efect aducerea jertfelor. Eforturile lor anterioare de a-i aduce la tăcere pe acești predicatori fuseseră zadarnice, dar de această dată erau hotărâți să stingă entuziasmul.
Eliberat de un înger
În consecință, apostolii au fost arestați și închiși, iar Sinedriul a fost chemat să le judece cazurile. Un mare număr de oameni învățați, care nu aparțineau Sinedriului, au fost și ei convocați și cu toții s-au sfătuit ce era de făcut cu acești tulburători ai păcii. „Dar un înger al Domnului a deschis ușile temniței, noaptea, i-a scos afară și le-a zis: «Duceți-vă, stați în templu și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia.» Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis-de-dimineață în templu și au început să învețe pe norod.”
Când apostolii au apărut în mijlocul credincioșilor și le-au povestit cum i-a condus îngerul drept prin mijlocul trupei de soldați care făceau de gardă la temniță și le-a poruncit să reînceapă lucrarea întreruptă de preoți și conducători, frații au fost plini de bucurie și uimire.
În sfatul lor, preoții și conducătorii au hotărât să-i acuze de răscoală și de uciderea lui Anania și Safira (Faptele Apostolilor 5, 1-11), precum și de a fi conspirat pentru a-i lipsi pe preoți de autoritatea lor, iar apoi să-i condamne la moarte. Ei aveau încredere că mulțimea va fi atunci provocată să ia situația în propriile mâini și să se poarte cu apostolii așa cum se purtaseră cu Isus. Erau conștienți că mulți din cei care nu au acceptaseră doctrina lui Hristos erau sătui de regulile arbitrare ale autorităților iudaice și așteptau cu nerăbdare o schimbare hotărâtă. Se temeau că, dacă aceste persoane deveneau interesate de doctrina apostolilor și o adoptau, recunoscându-L pe Isus ca Mesia, mânia întregului popor va fi stârnită împotriva preoților, care vor fi trași la răspundere pentru uciderea lui Hristos. S-au hotărât să ia măsuri drastice pentru a preveni acest lucru. În cele din urmă, au trimis după presupușii arestați ca să fie aduși înaintea lor. Mare le-a fost uimirea când li s-a adus raportul că porțile închisorii erau încuiate cu toată grija și gărzile erau neclintite în fața lor, dar prizonierii nu se aflau nicăieri.
Curând a fost adusă vestea: „Iată că oamenii pe care i-ați băgat în temniță stau în templu și învață norodul.” Cu toate că apostolii au fost eliberați din închisoare printr-o minune, nu au fost scutiți de judecată și de pedeapsă. Domnul Hristos le spusese când era cu ei: „Luați seama la voi înșivă; căci vă vor da pe mâna soboarelor.” Trimițându-le îngerul, Dumnezeu le-a dat o dovadă a grijii Lui și o asigurare a prezenței Sale; dar era partea lor să sufere pentru acel Isus pe care Îl predicau. Poporul era atât de impresionat de ceea ce văzuse și auzise, încât preoții și conducătorii știau că va fi imposibil să-i stârnească împotriva apostolilor.
A doua judecată
„Atunci căpitanul templului a plecat cu aprozii și i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie uciși cu pietre de norod. După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. și marele preot i-a întrebat astfel: «Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învățați pe norod în Numele acesta? și voi iată că ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și căutați să aruncați asupra noastră sângele acelui om.»” Acum nu mai erau la fel de dispuși să poarte blamul uciderii lui Isus ca atunci când strigau împreună cu mulțimea decăzută: „Sângele Lui să cadă asupra noastră și asupra copiilor noștri.”
Petru, împreună cu ceilalți apostoli, a adoptat aceeași cale de apărare pe care o urmase și la primul său proces.
„Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: «Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.»” Îngerul lui Dumnezeu a fost acela care i-a eliberat din închisoare și le-a poruncit să învețe mulțimea în templu. Urmând instrucțiunile lui, ei ascultau porunca divină, ceea ce trebuia să facă și în continuare, oricât i-ar fi costat. Petru a continuat: „Dumnezeul părinților noștri L-a înviat pe Isus, pe care voi L-ați omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”
Spiritul inspirației era asupra apostolilor, iar acuzații au devenit acuzatori, învinuindu-i de uciderea Domnului Hristos pe preoții și conducătorii care alcătuiau soborul. Evreii au fost atât de înfuriați din cauza aceasta, încât au hotărât, fără vreo altă judecată și fără autoritatea ofițerilor romani, să ia legea în propriile mâini și să-i omoare pe arestați. Fiind deja vinovați de sângele Domnului Hristos, doreau acum să-și păteze și mâinile cu sângele apostolilor Lui. Acolo se afla, însă, un om învățat și cu poziție înaltă, a cărui minte clară a văzut că acest pas violent va duce la consecințe teribile. Dumnezeu a înălțat un bărbat din propriul lor sobor, care să oprească violența preoților și a conducătorilor.
Gamaliel, doctor și fariseu învățat, un bărbat cu o reputație deosebită, era o persoană foarte precaută care, înainte de a vorbi în favoarea arestaților, a cerut ca aceștia să fie scoși afară. Apoi a vorbit cu calm și fără grabă: „Bărbați israeliți, luați seama bine ce aveți de gând să faceți oamenilor acestora. Căci nu de mult s-a ivit Teuda, care zicea că el este ceva și la care s-au alipit aproape patru sute de bărbați. El a fost omorât și toți cei ce îl urmaseră au fost risipiți și nimiciți. După el s-a ivit Iuda Galileanul, pe vremea înscrierii și a tras mult norod de partea lui: a pierit și el și toți cei ce-l urmaseră au fost risipiți. și acum eu vă spun: Nu mai necăjiți pe oamenii aceștia și lăsați-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veți putea nimici. Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu.”
Preoții nu puteau să nu vadă justețea vederilor lui Gamaliel; ei au fost nevoiți să cadă de acord cu el și, fără tragere de inimă, i-au eliberat pe prizonieri, după ce i-au bătut cu nuiele și i-au somat în repetate rânduri să nu mai predice în Numele lui Isus, căci altfel vor plăti cu viața pentru îndrăzneala lor. „Ei au plecat dinaintea soborului și s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui. și în fiecare zi, în templu și acasă, nu încetau să învețe pe oameni și să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.”
Prigonitorii apostolilor au fost tulburați când au văzut că nu-i puteau înfrânge pe acești martori ai lui Hristos, care au avut credința și curajul să-și transforme rușinea în slavă și durerea în bucurie, de dragul Învățătorului lor care îndurase umilința și agonia înaintea lor. Astfel, acești ucenici curajoși au continuat să învețe în public, precum și în taină în case particulare, la cererea celor care nu îndrăzneau să-și mărturisească deschis credința, de frica evreilor.