Ștefan era foarte activ în lucrarea lui Dumnezeu și își mărturisea credința cu îndrăzneală. „Unii din sinagoga numită a Izbăviților, a Cirienilor și a Alexandrinilor, împreună cu niște evrei din Cilicia și din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ștefan; dar nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și Duhului cu care vorbea el.” Acești învățăcei ai marilor rabini fuseseră siguri că într-o discuție publică puteau obține o victorie desăvârșită asupra lui Ștefan, din cauza presupusei lui ignoranțe. El, însă, nu numai că a vorbit cu puterea Duhului Sfânt, dar a fost clar pentru toată acea mare mulțime că și studiase profețiile și era un învățat în toate aspectele legii. El a apărat cu pricepere adevărurile pe care le susținea și i-a învins cu desăvârșire pe adversarii lui.
Preoții și conducătorii care au fost martori la manifestarea minunată a puterii ce însoțea lucrarea lui Ștefan, s-au umplut de ură amară. În loc de a ceda în fața greutății dovezilor prezentate de el, ei au hotărât să-i aducă glasul la tăcere, omorându-l.
Așadar, l-au prins pe Ștefan și l-au adus înaintea Sinedriului, pentru judecată.
Evrei învățați din țările vecine au fost convocați cu scopul de a combate argumentele acuzatului. Era prezent și Saul, care se distinsese ca un oponent plin de zel al învățăturii lui Hristos și ca un persecutor al tuturor care credeau în El. Acest om învățat a avut un rol de frunte împotriva lui Ștefan. El a adus greutatea elocvenței și a logicii rabinilor, pentru a convinge poporul că Ștefan predica doctrine amăgitoare și periculoase.
Dar Saul a găsit în Ștefan pe unul cu o educație la fel de înaltă, ca și el și care avea o înțelegere deplină a scopului lui Dumnezeu de a vesti Evanghelia la alte popoare. El credea în Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov și cunoștea bine privilegiile evreilor, dar credința lui era cuprinzătoare și știa că sosise vremea când adevărații credincioși să nu se închine singuri în temple făcute de mâini omenești, ci, peste tot în lume, oamenii să se poată închina lui Dumnezeu în spirit și în adevăr. Perdeaua de pe ochii lui Ștefan a căzut, iar el a văzut până la capăt ceea ce fusese desființat prin moartea Domnului Hristos.
Preoții și conducătorii nu au izbutit nimic împotriva înțelepciunii lui limpezi și calme, deși se opuneau cu vehemență. Ei au hotărât să dea un exemplu prin Ștefan și, odată cu satisfacerea urii lor răzbunătoare în felul acesta, să-i împiedice și pe alții, prin frică, să adopte credința lui. Au fost înaintate acuzații împotriva lui, în modul cel mai impresionant. Martori mincinoși au fost plătiți să spună că îl auziseră rostind cuvinte de hulă împotriva templului și a legii. Ei au zis: „L-am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma locașul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise.”
Pe când stătea față în față cu judecătorii lui, pentru a răspunde acuzației de blasfemie, o aureolă sfântă a strălucit pe chipul lui Ștefan. „Toți cei ce ședeau în sobor s-au uitat țintă la Ștefan și fața lui li s-a arătat ca o față de înger.” Mulți care au văzut fața lui Ștefan s-au cutremurat și și-au acoperit fețele, dar necredința încăpățânată și prejudecata le-au rămas neclintite.
Apărarea lui Ștefan
Ștefan a fost chestionat dacă erau adevărate acuzațiile aduse împotriva lui, iar el s-a apărat cu o voce clară și mișcătoare, ce a răsunat în sala soborului. A repetat istoria poporului ales al lui Dumnezeu în cuvinte ce au fermecat adunarea. A dat pe față o cunoaștere amănunțită a organizării societății iudaice, precum și interpretarea spirituală a acesteia, așa cum fusese manifestată prin Domnul Hristos. El a început cu Avraam, parcurgând istoria generație după generație, trecând prin toate evenimentele naționale ale lui Israel, până la Solomon, subliniind punctele cele mai importante pentru a-și apăra cauza.
Ștefan și-a prezentat în mod clar loialitatea față de Dumnezeu și față de credința iudaică, arătând în același timp că Legea în care se încredeau ei pentru mântuire nu fusese în stare să-l păzească pe Israel de idolatrie. El a făcut o legătură între Domnul Isus Hristos și întreaga istorie iudaică. A făcut referire la construirea templului de către Solomon și la cuvintele acestuia și ale lui Isaia: „Dar Cel Prea Înalt nu locuiește în locașuri făcute de mâini omenești, cum zice proorocul: Cerul este scaunul Meu de domnie și pământul este așternutul picioarelor Mele. Cel fel de casă Îmi veți zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă? N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?...” Locul celei mai înalte forme de închinare la Dumnezeu era în cer.
Când Ștefan a atins acest punct, s-a iscat un freamăt printre oameni. Arestatul și-a citit soarta pe chipurile din fața lui. El a înțeles rezistența cu care i-au fost întâmpinate cuvintele, pe care le rostea după cum îi dicta Duhul Sfânt. A știut că-și dădea ultima mărturie. Puțini care citesc cuvântarea lui Ștefan o apreciază cum se cuvine. Ar trebui ținut seama de ocazia, timpul și locul respectiv, pentru a face ca aceste cuvinte ale lui să ne transmită semnificația lor deplină.
Când a făcut legătura între Isus Hristos și profeții și a vorbit în felul acela despre templu, preotul, simulând că este cuprins de groază, și-a sfâșiat veșmântul. Acest fapt a fost pentru Ștefan semnalul că glasul îi va fi curând adus la tăcere pentru totdeauna. Deși se afla chiar în mijlocul predicii, a încheiat pe neașteptate, lăsând dintr-o dată la o parte lanțul istoriei și, întorcându-se către judecătorii lui înfuriați, le-a zis: „Oameni tari la cerbice, netăiați împrejur cu inima și cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt. Cum au făcut părinții voștri, așa faceți și voi. Pe care din prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-ați vândut acum și L-ați omorât: voi, care ați primit legea dată prin îngeri și n-ați păzit-o.”
O moarte de martir
La auzul acestor lucruri, preoții și conducătorii și-au ieșit din fire de mânie. Ei semănau mai mult cu niște fiare sălbatice de pradă, decât cu niște ființe omenești. S-au năpustit asupra lui Ștefan, scrâșnind din dinți. El, însă, nu s-a intimidat; se aștepta la asta. Fața îi era calmă și strălucea de o lumină îngerească. Nu s-a speriat de preoții furioși și de mulțimea agitată. „Dar Ștefan, plin de Duhul Sfânt, și-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu; și a zis: «Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.»”
Priveliștea din jur s-a șters din fața ochilor lui;
porțile cerului erau întredeschise, iar Ștefan, privind prin ele, a văzut slava curților lui Dumnezeu și pe Domnul Hristos, ca și când tocmai s-ar fi ridicat de pe tron, gata să-și sprijine slujitorul care avea să sufere moarte de martir pentru Numele Său. Când Ștefan a prezentat scena slăvită deschisă înaintea lui, persecutorii lui n-au mai putut îndura. Și-au astupat urechile să nu-i mai poată auzi cuvintele și, scoțând strigăte tari, s-au năpustit cu furie asupra lui, cu un singur gând. „Și ei au aruncat cu pietre în Ștefan, care se ruga și zicea: «Doamne Isuse, primește duhul meu!» Apoi a îngenuncheat și a strigat cu glas tare: «Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta!» și după aceste vorbe, a adormit.”
În mijlocul agoniei acestei morți crude, credinciosul martir, ca și Învățătorul lui divin, s-a rugat pentru ucigașii lui. Martorilor care îl acuzaseră pe Ștefan li s-a cerut să arunce primele pietre. Aceste persoane și-au pus hainele la picioarele lui Saul, care luase parte activă la dispută și consimțise la moartea arestatului.
Martiriul lui Ștefan a făcut o impresie profundă asupra tuturor care l-au văzut murind. A fost o încercare dureroasă pentru biserică, dar a avut ca rezultat convertirea lui Saul. Credința, hotărârea și proslăvirea martirului n-au putut fi șterse din amintirea acestuia. Sigiliul lui Dumnezeu de pe fața lui Ștefan și cuvintele lui, care atingeau sufletul tuturor care îl ascultau, cu excepția celor împietriți din cauză că opuneau rezistență luminii, au rămas în memoria privitorilor și au mărturisit în favoarea adevărului celor proclamate de el.
Lui Ștefan nu i s-a dat o sentință legală, dar autoritățile romane au fost mituite cu sume mari de bani ca să nu investigheze cazul. Saul părea plin de un zel frenetic în timpul judecării și uciderii lui Ștefan. Părea să fie supărat pe propria lui convingere secretă că Ștefan a fost onorat de Dumnezeu chiar atunci când oamenii l-au dezonorat.
El a continuat să persecute biserica lui Dumnezeu, hăituindu-i pe credincioși, prinzându-i în casele lor și dându-i în mâinile preoților și conducătorilor pentru a fi întemnițați și uciși. Zelul lui de a continua prigoana era o teroare pentru creștinii din Ierusalim. Autoritățile romane nu au făcut nici un efort pentru a opri această lucrare nemiloasă, ci, în secret i-au ajutat pe evrei pentru a le câștiga respectul și a se asigura de favoarea lor.
Învățatul Saul era un instrument puternic în mâinile lui Satana, prin care acesta își manifesta răzvrătirea împotriva Fiului lui Dumnezeu; dar Unul mai puternic decât Satana îl alesese pe Saul ca să ia locul martirului Ștefan, să lucreze și să sufere pentru Numele Lui. Saul era un bărbat foarte respectat de evrei, atât pentru faptul că era învățat, cât și pentru zelul lui în prigonirea credincioșilor. El nu era membru în consiliul Sinedriului. După moartea lui Ștefan, însă, s-a luat în considerare rolul pe care îl îndeplinise el cu acea ocazie și Saul a fost ales în acel consiliu.