Istoria Mântuirii

Capitol bazat pe textele din Faptele Apostolilor 9, 1-22.

Mintea lui Saul a fost foarte frământată de moartea triumfătoare a lui ștefan. Prejudecățile i-au fost zguduite, dar părerile și argumentele preoților și conducătorilor l-au convins până la urmă că ștefan fusese un hulitor; că Isus Hristos pe care Îl predica fusese un înșelător și că aceia care îndeplineau slujbele sfinte trebuia să aibă dreptate. Saul era un om hotărât și cu convingeri puternice. Odată ce s-a fixat pe deplin în mintea lui faptul că vederile preoților și cărturarilor erau corecte, el a devenit foarte înverșunat împotriva creștinismului. Zelul lui l-a determinat să se angajeze de bună voie în prigonirea credincioșilor. El a făcut ca oameni sfinți să fie târâți înaintea consiliilor, să fie închiși sau condamnați la moarte, fără dovada vreunui delict, cu excepția credinței lor în Isus. Zelul lui Iacov și Ioan avea un caracter asemănător, dar o orientare diferită, atunci când doriseră să coboare foc din cer ca să-i consume pe cei care L-au luat în râs și L-au disprețuit pe Învățătorul lor.

Saul urma să călătorească la Damasc pentru afacerile lui, dar era hotărât să atingă un dublu obiectiv, căutându-i pe toți care credeau în Hristos. Pentru aceasta, el a obținut scrisori de la marele preot, ca să le citească în sinagogi, scrisori care îl autorizau să-i prindă pe toți cei suspectați a crede în Isus și să-i trimită la Ierusalim prin soli, ca să fie judecați și pedepsiți. El a pornit la drum plin de tăria și vigoarea bărbăției și de focul zelului său greșit orientat.

Pe când călătorii obosiți se apropiau de Damasc, ochii lui Saul priveau cu plăcere ținutul fertil, grădinile frumoase, livezile roditoare și pârâurile reci care curgeau clipocind printre arbuștii de un verde viu. Era foarte reconfortant să vadă asemenea priveliște după o călătorie lungă și obositoare prin pustietate. În timp ce Saul și tovarășii lui priveau peisajul cu admirație, o lumină mai puternică decât a soarelui a strălucit deodată în jurul lui. „El a căzut la pământ și a auzit un glas care-i zicea: «Saule, Saule, pentru ce mă prigonești?» «Cine ești Tu, Doamne?» a răspuns el. și Domnul a zis: «Eu sunt Isus pe care-L prigonești. ți-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un țepuș.»”

Viziunea despre Hristos

S-a produs o mare confuzie. Tovarășii lui Saul au fost cuprinși de groază și aproape orbiți de intensitatea luminii. Ei au auzit glasul, dar nu au văzut pe nimeni și, pentru ei, totul era misterios și de neînțeles. Saul, însă, culcat cu fața la pământ, a înțeles cuvintele rostite și L-a văzut clar înaintea lui pe Fiul lui Dumnezeu. O singură privire asupra acelei Ființe slăvite a imprimat pentru totdeauna imaginea Sa pe sufletul iudeului copleșit. Cuvintele i-au lovit inima cu o forță înfricoșătoare. Un potop de lumină s-a revărsat în camerele întunecate ale minții lui, descoperindu-i ignoranța și greșeala. El a văzut că, în timp ce-și imagina că-L slujea cu zel pe Dumnezeu persecutându-i pe urmașii lui Hristos, în realitate făcea lucrarea lui Satana.

Saul și-a văzut nechibzuința în faptul că își pusese încrederea în asigurările preoților și conducătorilor, ale căror slujbe sacre îi făcuseră să aibă o influență mare asupra lui și îl făcuseră să creadă că învierea Domnului Hristos era o născocire vicleană a ucenicilor Săi. După ce I s-a descoperit Domnul Hristos, predica lui Ștefan a revenit cu o putere convingătoare în mintea lui Saul. Acele cuvinte pe care preoții le declaraseră blasfemie i-au apărut acum ca adevăr și realitate. În acel timp de iluminare minunată, mintea lui a lucrat cu o rapiditate remarcabilă. Parcurgând istoria profetică, a văzut că respingerea lui Isus de către evrei, răstignirea, învierea și înălțarea Lui fuseseră prezise de profeți și dovediseră că El era Mesia cel făgăduit. și-a amintit cuvintele lui Ștefan: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 7, 56) și a știut că sfântul muribund zărise împărăția slavei.

Ce revelație a fost aceasta pentru prigonitorul credincioșilor! O lumină clară, dar teribilă, pătrunsese în sufletul lui. Hristos i-a fost revelat ca venind pe pământ pentru îndeplinirea misiunii Sale, fiind respins, tratat cu violență, condamnat și răstignit de cei pe care a venit să-i salveze și apoi fiind înviat din morți și înălțat la cer. În clipa aceea cutremurătoare, Saul și-a amintit că sfântul Ștefan fusese jertfit cu consimțământul lui și că prin intermediul lui mulți alți sfinți demni își găsiseră moartea prin persecuție crudă.

„Tremurând și plin de frică, el a zis: «Doamne, ce trebuie să fac? Domnul i-a zis: „Scoală-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci.”»” În mintea lui Saul nu încăpea nici o îndoială că cel care îi vorbea era cu adevărat Isus din Nazaret, Mesia cel mult așteptat, Mângâierea și Mântuitorul lui Israel.

După ce s-a retras lumina strălucitoare, Saul s-a ridicat de la pământ cu totul lipsit de vedere. Strălucirea slavei lui Hristos fusese prea intensă pentru vederea lui de muritor, iar, când aceasta s-a retras, asupra ochilor lui s-a așternut o întunecime ca a nopții. El a crezut că această orbire era pedeapsa lui Dumnezeu pentru prigonirea nemiloasă a urmașilor lui Isus. Bâjbâia în jur într-un întuneric teribil, iar tovarășii lui, cu frică și uimire, l-au condus de mână la Damasc.

Îndrumat către Biserică

Răspunsul la întrebarea lui Saul este: „Scoală-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci.” Domnul Isus îl trimite pe iudeul care întreabă la biserica Sa pentru a-și afla datoria. Domnul Hristos săvârșise lucrarea de descoperire și de convingere, iar păcătosul pocăit era acum dispus să învețe de la cei pe care Dumnezeu îi rânduise să propovăduiască adevărul Lui. În felul acesta, Domnul Isus a confirmat autoritatea bisericii Lui organizate și l-a pus pe Saul în legătură cu reprezentanții Săi de pe pământ. Lumina cerească l-a lipsit pe Saul de vedere, iar Isus, marele Vindecător, nu i-a redat-o îndată. Toate binecuvântările vin de la Hristos, dar El și-a înființat pe pământ o biserică, reprezentanta Lui, și ei îi aparține lucrarea de a-l îndruma pe păcătosul pocăit pe calea vieții. Aceiași oameni pe care Saul își propusese să-i nimicească, aveau să-l instruiască în religia pe care el o disprețuise și o persecutase.

Credința lui Saul a fost sever încercată în timpul celor trei zile de post și rugăciune acasă la Iuda din Damasc. El era complet orb și în totală necunoștință cu privire la ce i se cerea. Fusese instruit să meargă la Damasc, unde i se va spune ce să facă. În nesiguranța și tulburarea lui, a strigat stăruitor către Dumnezeu: „În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: «Anania!» «Iată-mă, Doamne», a răspuns el. și Domnul i-a zis: «Scoală-te, du-te pe ulița care se cheamă Dreaptă și caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă; și a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el și punându-și mâinile peste el ca să-și capete iarăși vederea.»”

Lui Anania nu-i venea să creadă cuvintele îngerului mesager, deoarece prigonirea aprigă a sfinților din Ierusalim de către Saul se întinsese peste tot, departe și aproape. El și-a permis să protesteze: „Doamne, am auzit de la mulți despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinților Tăi în Ierusalim; ba și aici are puteri din partea preoților celor mai de seamă, ca să lege pe toți care cheamă Numele Tău.” Porunca dată lui Anania a fost imperativă: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel.”

Ucenicul, ascultător de instrucțiunile îngerului, l-a căutat pe omul care până nu de mult sufla amenințări împotriva tuturor care credeau în Numele lui Isus. El i s-a adresat: „«Frate Saule, Domnul Isus care ți s-a arătat pe drumul pe care veneai m-a trimis ca să capeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt.» Chiar în clipa aceea au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; și el și-a căpătat iarăși vederea. Apoi s-a sculat și a fost botezat.”

Aici, Domnul Hristos dă un exemplu despre modul în care lucrează El pentru salvarea omului. El ar fi putut să facă toate acestea pentru Saul în mod direct, dar aceasta nu ar fi fost în concordanță cu planul Său. Binecuvântările Lui trebuia să vină prin agenții pe care îi rânduise. Saul avea ceva de făcut în legătură cu mărturisirea față de cei a căror nimicire o planificase; iar Dumnezeu avea o lucrare de răspundere pentru cei pe care îi autorizase să lucreze în locul Său.

Saul învață de la ucenici. În lumina Legii, se vede un păcătos. Vede că Isus, pe care în ignoranța lui Îl socotise un impostor, este autorul și temelia religiei poporului lui Dumnezeu încă din zilele lui Adam și desăvârșitorul credinței acum atât de clară pentru înțelegerea lui iluminată; susținătorul adevărului și împlinitorul profețiilor. El Îl privise pe Isus ca desființând Legea lui Dumnezeu, dar când vederea spirituală i-a fost atinsă de degetul lui Dumnezeu a învățat că Domnul Hristos era autorul întregului sistem de jertfe evreiesc; că venise în lume cu scopul precis de a apăra Legea Tatălui Său; și că, prin moartea Lui, legea tipică își întâlnise antitipul. În lumina Legii Morale, pe care crezuse că o păzea cu zel, Saul s-a văzut păcătosul păcătoșilor.

Din prigonitor, apostol

Pavel a fost botezat de Anania în râul Damascului. Apoi a mâncat și a fost întărit. Îndată a început să-L predice pe Isus credincioșilor din oraș, aceiași pe care, la plecarea din Ierusalim, plănuise să-i nimicească. El mai învăța în sinagogi că Isus, care fusese dat la moarte, era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Argumentele aduse de el din profeții erau atât de convingătoare, iar eforturile lui erau însoțite de puterea lui Dumnezeu în așa măsură, încât evreii care se opuneau erau încurcați și neînstare să-i răspundă. Educația rabinică și fariseică a lui Pavel avea să fie folosită acum cu succes în predicarea Evangheliei și în susținerea cauzei pe care altădată depusese toate eforturile s-o distrugă.

Evreii erau cu totul surprinși și încurcați de convertirea lui Pavel. Ei cunoșteau poziția lui la Ierusalim și știau scopul principal pentru care plecase la Damasc, precum și că era înarmat cu o însărcinare din partea marelui preot, care îl autoriza să-i aresteze pe cei care credeau în Isus și să-i trimită la Ierusalim; cu toate acestea, îl vedeau acum predicând Evanghelia lui Isus, întărindu-i pe cei care erau deja ucenici ai acestei Evanghelii și convertind mereu noi persoane la credința împotriva căreia luptase cândva atât de zelos. Pavel le demonstra tuturor care-l ascultau că își schimbase credința nu din impuls sau din fanatism, ci datorită dovezilor copleșitoare.

Pe măsură ce lucra în sinagogi, credința i se întărea; zelul lui în a susține faptul că Isus era Fiul lui Dumnezeu a crescut în fața opoziției înverșunate a evreilor. El nu a putut rămâne multă vreme în Damasc, deoarece evreii, după ce și-au revenit din uimirea pricinuită de convertirea lui minunată și de lucrarea lui ulterioară, au respins cu hotărâre dovezile copleșitoare aduse în favoarea doctrinei Domnului Hristos. Mirarea lor față de convertirea lui Pavel s-a transformat într-o ură intensă împotriva lui, asemănătoare cu cea pe care o manifestaseră împotriva Domnului Isus.

Pregătire pentru slujire

Viața lui Pavel era în primejdie, iar el a primit de la Dumnezeu însărcinarea să părăsească Damascul pentru o vreme. A plecat în Arabia; și acolo, în relativă singurătate, a avut din belșug ocazii de comuniune cu Dumnezeu și meditație. El a dorit să fie singur cu Dumnezeu, să-și cerceteze inima, să-și adâncească pocăința și să se pregătească prin studiu și rugăciune pentru a se angaja într-o lucrare care-i părea prea măreață și prea importantă pentru a se apuca de ea. El era un apostol ales nu de om, ci de Dumnezeu, și i s-a spus clar că lucrarea lui avea să fie între neamuri.

În timp ce se afla în Arabia, Pavel nu a comunicat cu apostolii. El L-a căutat pe Dumnezeu, cu stăruință și din toată inima, hotărât să nu înceteze până când nu va ști sigur că pocăința lui a fost primită și marele lui păcat, iertat. Nu voia să renunțe la luptă până când nu avea asigurarea că Domnul Isus va fi cu el în lucrarea lui viitoare. El avea să poarte mereu în trup, în ochii lui care fuseseră orbiți de lumina cerească, semnele slavei Domnului Hristos, și dorea să poarte și asigurarea permanentă a harului Lui susținător. Paul a ajuns în strânsă legătură cu cerul, iar Isus a intrat în comuniune cu el și l-a întărit în credință, revărsând asupra lui înțelepciunea și harul Său dumnezeiesc.