Capitol bazat pe textele din Faptele Apostolilor 9, 23-31 și 22, 17-21.
Pavel s-a întors la Damasc și a predicat cu îndrăzneală în Numele lui Isus. Evreii nu puteau face față înțelepciunii argumentelor lui, de aceea s-au sfătuit să-i aducă glasul la tăcere cu forța -- singurul argument al unei cauze pierdute. Au hotărât să-l asasineze. Apostolul a fost înștiințat de planurile lor. Porțile cetății erau păzite cu vigilență zi și noapte, ca să i se împiedice fuga. Îngrijorarea ucenicilor i-a îndreptat către Dumnezeu în rugăciune. Nici nu mai prea dormeau, căci erau ocupați să găsească mijloace pentru scăparea apostolului ales. Până la urmă, au conceput un plan după care el a fost coborât noaptea peste zid, printr-o fereastră, într-un coș. În felul acesta umilitor, a fugit Pavel din Damasc.
El a pornit apoi spre Ierusalim, dorind să-i cunoască pe apostolii de acolo, în special pe Petru. Era nerăbdător să-i întâlnească pe pescarii galileeni care trăiseră, se rugaseră și vorbiseră cu Domnul Hristos pe pământ. Dorea fierbinte, din toată inima, să-l cunoască pe cel mai mare dintre apostoli. Când a intrat în Ierusalim, Pavel a privit cu alți ochi cetatea și templul. Știa acum că asupra lor atârnau judecata și pedeapsa lui Dumnezeu.
Supărarea și mânia evreilor din cauza convertirii lui Pavel nu cunoștea margini. El, însă, era ferm ca o stâncă și credea că atunci când le va relata prietenilor săi experiența lui minunată, ei își vor schimba credința cum făcuse și el și vor crede în Isus. El fusese foarte conștiincios în opoziția sa față de Hristos și urmașii Lui, iar atunci când a fost oprit și convins de păcatul său, și-a părăsit îndată căile rele și a mărturisit credința lui Isus. Credea acum pe deplin că prietenii și foștii lui asociați se vor convinge și ei de greșeala lor și li se vor alătura credincioșilor când vor auzi împrejurările convertirii lui minunate și vor vedea cât se schimbase, din fariseul mândru care-i persecuta și-i dădea la moarte pe cei care credeau în Isus ca Fiul lui Dumnezeu.
Pavel a încercat să se alăture fraților lui, ucenicii, dar mare i-au fost întristarea și dezamăgirea când a aflat că nu voiau să-l primească între ei, ca pe unul de-ai lor. Ei își aminteau persecuțiile din trecut și-l suspectau că joacă un rol, ca să-i înșele și să-i nimicească. Într-adevăr auziseră de convertirea lui minunată, dar pentru că el se retrăsese apoi în Arabia și ei nu mai auziseră nimic precis despre el, nu dădeau crezare zvonurilor despre marea lui schimbare.
Întâlnirea cu Petru și Iacov
Barnaba, care contribuia generos cu banii lui la susținerea cauzei Domnului Hristos și la ușurarea nevoilor celor săraci, îl cunoscuse pe Pavel pe când acesta era împotriva credincioșilor. El și-a reînnoit acea cunoștință, a ascultat mărturia lui Pavel cu privire la minunata lui convertire și la experiența lui de după aceea. L-a crezut pe deplin și l-a primit pe Pavel, l-a luat de mână și l-a condus la apostoli. Le-a povestit experiența pe care tocmai o auzise: că Domnul Isus îi apăruse personal lui Pavel pe drumul spre Damasc, că îi vorbise, că el și-a recăpătat vederea ca răspuns la rugăciunile lui Anania și că de atunci a susținut în sinagogile acelei cetăți că Isus era Fiul lui Dumnezeu.
Ucenicii n-au mai ezitat; ei nu puteau să I se opună lui Dumnezeu. Petru și Iacov, care pe vremea aceea erau singurii apostoli în Ierusalim, i-au întins mâna dreaptă a părtășiei aceluia care odinioară fusese prigonitorul nemilos al credinței lor, iar Pavel a devenit tot atât de iubit și de respectat pe cât fusese de temut și de ocolit în trecut. Aici s-au întâlnit cele două figuri mărețe ale noii credințe: Petru, unul din tovarășii aleși ai lui Hristos când era pe pământ și Pavel, fariseul, care după înălțarea lui Isus L-a întâlnit față în față, a vorbit cu El și L-a văzut și în viziune atât pe El, cât și natura lucrării Lui în cer.
Această primă întrevedere a avut mare însemnătate pentru amândoi apostolii, dar a fost de scurtă durată, deoarece Pavel era nerăbdător să plece la lucru pentru Maestrul lui. Curând, glasul care îl contrazisese atât de zelos pe Ștefan s-a auzit în aceeași sinagogă, declarând fără teamă că Isus era Fiul lui Dumnezeu, apărând aceeași cauză pentru care murise Ștefan. El și-a relatat propria experiență minunată și, cu inima plină de o dorință arzătoare pentru frații și foștii lui asociați, a prezentat dovezile din profeție, cum făcuse și Ștefan, că Domnul Isus care fusese răstignit era Fiul lui Dumnezeu.
Dar Pavel a socotit greșit spiritul fraților săi evrei. Aceeași furie care izbucnise împotriva lui Ștefan s-a abătut de data aceasta împotriva lui. El a văzut că trebuia să se despartă de frații lui și întristarea i-a umplut inima. Bucuros și-ar fi dat și viața, dacă ei ar fi putut să fie astfel aduși la cunoașterea adevărului. Evreii au început să facă planuri ca să-i ia viața, iar ucenicii l-au îndemnat să părăsească Ierusalimul; dar el a întârziat, nedorind să plece și fiind nerăbdător să mai lucreze puțin pentru frații săi evrei. Pavel participase activ la martirizarea lui Ștefan și dorea foarte mult să șteargă această pată apărând cu îndrăzneală adevărul care îl costase viața pe Ștefan. I se părea o lașitate să fugă din Ierusalim.
Fuga din Ierusalim
În timp ce Pavel, înfruntând consecințele unui asemenea pas, se ruga fierbinte lui Dumnezeu în templu, Mântuitorul i S-a arătat într-o viziune, spunând: „Grăbește-te, ieși iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine.” Chiar și atunci a ezitat Pavel să părăsească Ierusalimul înainte de a-i convinge pe evreii încăpățânați de adevărul credinței lui. El gândea că, chiar dacă viața i-ar fi jertfită pentru adevăr, aceasta n-ar însemna nimic mai mult decât plata pentru cumplita vină ce și-o imputa sieși: moartea lui Ștefan. El a răspuns: „Doamne, ei știu că eu băgam în temniță și băteam prin sinagogi pe cei ce credeau în Tine: și că atunci când se vărsa sângele lui Ștefan, martirul Tău, eram și eu de față, îmi uneam încuviințarea mea cu a celorlalți și păzeam hainele celor ce-l omorau.” Replica pe care a primit-o, însă, a fost mai hotărâtă decât înainte: „Du-te, căci te voi trimite departe la neamuri.”
Când au auzit frații despre viziunea lui Pavel și despre grija pe care i-o purta Dumnezeu, neliniștea lor pentru el a crescut, deoarece își dădeau seama că era cu adevărat un vas ales de Domnul pentru a duce adevărul la neamuri. Ei au grăbit fuga lui secretă din Ierusalim, de frică să nu fie omorât de evrei. Plecarea lui Pavel a suspendat pentru un timp opoziția violentă a evreilor, iar biserica a avut o perioadă de odihnă, timp în care mulți au fost adăugați la numărul credincioșilor.