Istoria Mântuirii

Capitol bazat pe textele din Faptele Apostolilor 9, 32 până la 11, 18.

Petru, ca parte a lucrării lui, i-a vizitat pe sfinții din Lida. Acolo l-a vindecat pe Enea, care zăcea în pat paralizat de opt ani de zile. „Petru i-a zis: «Enea, Isus Hristos te vindecă; scoală-te și fă-ți patul.» și Enea s-a sculat îndată. Toți locuitorii din Lida și din Sarona l-au văzut și s-au întors la Domnul.”

Iope se afla în apropiere de Lida și, la data aceea, Tabita, care în traducere înseamnă Dorca, a murit. Ea fusese urmașă vrednică a lui Isus Hristos, iar viața îi fusese caracterizată de fapte bune și milostenii pentru cei săraci și întristați și de zel pentru cauza adevărului. Moartea ei însemna o mare pierdere. Tânăra biserică nu se putea lipsi de eforturile sale nobile. Când au auzit credincioșii de vindecările minunate pe care le săvârșise Petru în Lida, au dorit foarte mult ca el să vină la Iope. Au fost trimiși soli care să solicite prezența lui acolo.

„Petru s-a sculat și a plecat împreună cu ei. Când au sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând și i-au arătat hainele și cămășile pe care le făcea Dorca pe când era cu ele.” Petru i-a trimis afară pe prietenii care plângeau și se văitau. A îngenuncheat și s-a rugat cu râvnă lui Dumnezeu să-i redea viața și sănătatea trupului încremenit al Dorcăi, „apoi s-a întors spre trup și a zis: «Tabita, scoală-te!» Ea a deschis ochii și când a văzut pe Petru a stat în capul oaselor. El i-a dat mâna și a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinți și pe văduve și le-a pus-o înainte vie.” Această măreață lucrare de a scula morții la viață a fost mijlocul de convertire la credința lui Isus a multora în Iope.

Sutașul

„În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaș din ceata de ostași numită Italiana. Omul acesta era cucernic și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului și se ruga totdeauna lui Dumnezeu.” Deși era roman, Corneliu Îl cunoscuse pe adevăratul Dumnezeu și renunțase la idolatrie. Era ascultător de voia lui Dumnezeu și I se închina cu o inimă sinceră. El nu intrase în legătură cu evreii, dar cunoștea și asculta de Legea Morală. Nu fusese circumcis și nici nu lua parte la aducerea jertfelor, de aceea evreii îl socoteau necurat. Cu toate acestea, el susținea cauza evreilor prin donații generoase și era peste tot cunoscut pentru milosteniile și faptele sale bune. Viața lui cinstită i-a adus o reputație bună atât printre evrei, cât și printre neamuri.

Corneliu nu înțelegea deplin credința în Hristos, deși credea profețiile și aștepta venirea lui Mesia. Prin dragostea și ascultarea lui de Dumnezeu, a fost adus aproape de El și pregătit să-L primească pe Mântuitorul, când avea să i Se descopere. Condamnarea vine prin respingerea luminii date. Sutașul era dintr-o familie nobilă și deținea o poziție de mare încredere și cinste, dar aceste împrejurări nu au avut tendința să-i submineze calitățile nobile ale caracterului. Adevărata bunătate și măreție s-au unit ca să-l facă un bărbat de valoare morală. Influența lui era binefăcătoare pentru toți cu care venea în contact.

El credea în singurul Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. Îl venera, Îi recunoștea autoritatea și-I căuta sfatul în toate aspectele vieții. Era credincios în datoriile căminului, ca și în responsabilitățile lui oficiale, și înălțase altarul lui Dumnezeu în familia sa. El nu îndrăznea să se aventureze în îndeplinirea planurilor sale și să-și care povara de răspunderi grele fără ajutorul lui Dumnezeu; de aceea, se ruga mult și cu stăruință pentru acel ajutor. Toate lucrările lui purtau semnul credinței, iar Dumnezeu a privit la curăția faptelor și la generozitatea lui și S-a apropiat de el în cuvânt și în Duh.

Îngerul îl vizitează pe Corneliu

În timp ce Corneliu se ruga, Dumnezeu a trimis la el un sol ceresc care i s-a adresat pe nume. Sutașul s-a speriat, totuși știa că îngerul a fost trimis de Dumnezeu să-l instruiască și a zis: „«Ce este, Doamne?» Și îngerul i-a zis: «Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu și El și-a adus aminte de ele. Trimite acum pe niște oameni la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru. El găzduiește la un om numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îți va spune ce trebuie să faci.»”

Din nou, Dumnezeu și-a arătat interesul pentru lucrarea Evangheliei și pentru biserica Lui organizată. Nu îngerul Lui era cel care să-i spună lui Corneliu istoria crucii. Tot un om, supus ca și el slăbiciunilor omenești, avea să-l instruiască în privința Mântuitorului răstignit, înviat și înălțat. Mesagerul ceresc a fost trimis cu scopul special de a-l pune pe Corneliu în legătură cu slujitorul lui Dumnezeu, care să-l învețe cum putea să fie mântuit, el și casa lui.

Corneliu a ascultat cu bucurie solia și a trimis imediat oameni să-l caute pe Petru, potrivit cu sfaturile îngerului. Claritatea acestor instrucțiuni, în care era numită chiar și ocupația bărbatului în casa căruia stătea Petru, dovedește că Cerul cunoaște bine istoria și ocupația oamenilor de la orice nivel al vieții. Dumnezeu cunoaște ocupația zilnică a truditorului umil, ca și pe aceea a împăratului pe tronul său. Avariția, cruzimea, crimele ascunse și egoismul oamenilor Îi sunt cunoscute la fel de bine ca și faptele lor bune, dragostea, generozitatea și bunătatea lor. Nimic nu este ascuns de Dumnezeu.

Viziunea lui Petru

Imediat după această întrevedere cu Corneliu, îngerul s-a dus la Petru care, foarte obosit și flămând după călătorie, se ruga pe acoperișul casei. Pe când se ruga i s-a arătat o viziune, „a văzut cerul deschis și un vas ca o față de masă mare, legată cu cele patru colțuri, coborându-se și așezându-se jos pe pământ. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare și târâtoare de pe pământ și păsările cerului.

Și un glas i-a zis: «Petre, scoală-te, taie și mănâncă.» Petru a răspuns: «Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.» Și glasul i-a zis iarăși a doua oară: «Ce a curățit Dumnezeu să nu numești spurcat.» Lucrul acesta s-a făcut de trei ori și îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăși la cer.”

Prin aceasta putem înțelege cum lucrează planul lui Dumnezeu pentru a pune în mișcare mașinăria prin care voia Lui să poată fi împlinită pe pământ așa cum este în cer. Petru încă nu le predicase neamurilor Evanghelia. Mulți dintre ei ascultaseră cu interes adevărurile pe care le învăța el, dar zidul de despărțire dintre ei, pe care moartea Domnului Hristos îl dărâmase, încă mai exista în mintea apostolilor, iar ei excludeau neamurile de la privilegiile Evangheliei. Evreii greci primiseră lucrarea apostolilor și mulți dintre ei răspunseseră acelor eforturi îmbrățișând credința lui Isus, dar convertirea lui Corneliu avea să fie prima de importanță printre neamuri.

Prin viziunea cu fața de masă și conținutul ei, coborâte din cer, Petru avea să fie eliberat de prejudecățile lui împotriva neamurilor și avea să înțeleagă faptul că prin Hristos națiunile păgâne erau făcute părtașe la binecuvântările și privilegiile evreilor și trebuia așadar să beneficieze de ele în mod egal. Unii au interpretat că această viziune semnifică faptul că Dumnezeu a îndepărtat interdicția folosirii cărnii animalelor pe care le declarase necurate mai înainte; și, de aceea, carnea de porc ar fi bună de mâncat. Aceasta este o interpretare foarte îngustă și cu totul eronată, contrazisă clar în raportul biblic al viziunii și al consecințelor ei.

Viziunea despre tot felul de dobitoace pe care le conținea fața de masă și din care i s-a poruncit lui Petru să taie și să mănânce, fiind asigurat că ceea ce a curățit Dumnezeu el n-ar trebui să numească spurcat sau necurat, a fost o simplă ilustrație pentru a i se arăta adevărata poziție a neamurilor; și anume că, prin moartea Domnului Hristos, ele au fost făcute împreună moștenitoare cu Israelul lui Dumnezeu. Aceasta i-a transmis lui Petru atât mustrare, cât și învățătură. Până atunci, lucrarea lui se limitase în întregime la evrei. El privise neamurile ca fiind necurate și excluse de la făgăduința lui Dumnezeu. Mintea lui a fost acum condusă să priceapă că planul lui Dumnezeu cuprinde întreaga lume.

Chiar în timp ce Petru cugeta la viziune, aceasta i-a fost explicată. „Pe când Petru nu știa ce să creadă despre înțelesul vedeniei pe care o avusese, iată că oamenii trimiși de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă și au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis și Petru, găzduiește acolo. Și, pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: «Iată că te caută trei oameni; scoală-te, pogoară-te și du-te cu ei fără șovăire, căci Eu i-am trimis.»”

Aceasta a fost o poruncă stânjenitoare pentru Petru, dar n-a îndrăznit să acționeze potrivit cu propriile-i simțăminte, de aceea a coborât din camera lui și i-a primit pe solii trimiși la el de Corneliu. Ei i-au comunicat apostolului însărcinarea lor neobișnuită și, conform instrucțiunilor primite de la Dumnezeu, el a căzut imediat de acord să plece cu ei în dimineața următoare. În seara aceea i-a tratat în mod curtenitor, iar dimineața a pornit cu ei spre Cezarea, fiind însoțit de șase frați de-ai lui, care aveau să fie martori la tot ce avea să spună și să facă el în timp ce vizita neamurile; deoarece Petru știa că va fi tras la răspundere pentru o astfel de opoziție directă față de credința și învățăturile iudaice.

Călătoria a durat aproape două zile și Corneliu a avut fericitul privilegiu de a deschide ușa unui slujitor al Evangheliei care, potrivit cu asigurarea lui Dumnezeu, avea să-i învețe pe el și pe cei din casa lui cum puteau fi mântuiți. În timp ce solii fuseseră plecați în misiunea lor, sutașul a adunat cât de multe rude a reușit, ca și ele să poată învăța adevărul. Când a sosit Petru, o mare grupă se afla laolaltă, așteptând cu nerăbdare să-i asculte cuvintele.

Vizita la Corneliu

Când Petru a intrat în casa lui Corneliu, acesta nu l-a salutat ca pe un musafir obișnuit, ci ca pe unul onorat de cer și trimis la el de Dumnezeu. Este un obicei oriental de a face plecăciune înaintea unui prinț sau altui demnitar înalt, iar pentru copii, de a se pleca înaintea părinților lor care sunt onorați cu poziții de încredere. Corneliu, însă, plin de venerație pentru apostolul delegat de Dumnezeu, i-a căzut la picioare și i s-a închinat. Petru s-a dat înapoi cu groază din fața faptei sutașului și l-a ridicat în picioare spunând: „Scoală-te, și eu sunt om!” Apoi a început să converseze cu el într-un mod familiar, pentru a-i îndepărta sentimentul de teamă amestecat cu uimire și respect exagerat, cu care îl privea sutașul.

Dacă Petru ar fi fost învestit cu autoritatea și poziția pe care i-a acordat-o biserica romano-catolică, el ar fi încurajat mai degrabă venerația lui Corneliu, decât s-o împiedice. Așa numiții succesori ai lui Petru cer ca împărații să se plece la picioarele lor, dar Petru însuși s-a considerat a fi doar un om supus greșelilor și căderilor.

Petru a vorbit cu Corneliu și cu cei adunați în casa lui cu privire la obiceiul evreilor: că se considera împotriva legii ca ei să aibă relații de prietenie cu neamurile, aceasta implicând profanare ceremonială. Acest lucru nu era interzis de Legea lui Dumnezeu, dar tradiția oamenilor făcuse din el un obicei obligatoriu. Petru a zis: „Știți că nu este îngăduit de lege unui evreu să se însoțească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el, dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat. De aceea am venit fără cârtire când m-ați chemat; vă întreb dar, cu ce gând ați trimis după mine?”

După aceea, Corneliu și-a relatat experiența și cuvintele îngerului care i se arătase în viziune. În încheiere a spus: „«Am trimes îndată la tine și bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toți suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ți-a poruncit Domnul să ne spui.» Atunci Petru a început să vorbească și a zis: «În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănire este primit de El.»” Deși Dumnezeu îi favorizase pe evrei față de toate celelalte popoare, totuși, dacă ei respingeau lumina și nu trăiau în conformitate cu credința lor, nu erau mai înălțați în ochii Lui decât celelalte națiuni. Aceia dintre neamuri care, ca și Corneliu, se temeau de Dumnezeu și lucrau neprihănire, trăind lumina pe care o aveau, erau priviți cu bunăvoință de Dumnezeu, iar slujirea lor sinceră era primită.

Credința și neprihănirea lui Corneliu însă, nu puteau fi desăvârșite fără o cunoaștere a lui Hristos; de aceea Dumnezeu i-a trimis acea lumină și cunoaștere pentru dezvoltarea în continuare a caracterului lui neprihănit. Mulți refuză să primească lumina pe care le-o trimite providența lui Dumnezeu și, ca o scuză pentru că fac astfel, citează cuvintele spuse de Petru lui Corneliu și prietenilor lui: „Ci că în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănire este primit de El.” Ei susțin că nu contează ceea ce crede omul atâta timp cât faptele lui sunt bune. Este greșit; credința trebuie unită cu faptele. Oamenii trebuie să înainteze odată cu lumina care le este dată. Dacă Dumnezeu îi aduce în legătură cu slujitorii Lui care au primit un adevăr nou, confirmat de Cuvântul lui Dumnezeu, ei ar trebui să primească acest adevăr cu bucurie. Adevărul merge înainte. Adevărul merge în sus. Pe de altă parte, aceia care pretind că doar credința lor îi va mântui se încred într-o funie de nisip, deoarece credința este întărită și făcută desăvârșită numai prin fapte.

Neamurile primesc Duhul Sfânt

Petru L-a predicat pe Isus acelei grupe de ascultători atenți: viața Sa, lucrarea, minunile, trădarea, răstignirea, învierea și înălțarea Lui, precum și lucrarea Sa în cer, ca Reprezentant și Avocat al omului, de a pleda în favoarea păcătosului. În timp ce apostolul vorbea, inima i s-a înflăcărat de Spiritul adevărului lui Dumnezeu pe care-l prezenta oamenilor. Ascultătorii lui erau încântați de doctrina pe care o auzeau, întrucât inimile le fuseseră pregătite ca să primească adevărul. Apostolul a fost întrerupt de coborârea Duhului Sfânt, în același fel în care Se manifestase în ziua Cincizecimii. „Toți credincioșii tăiați împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiți când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat și peste neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi și mărturisind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: «Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi?» Și a poruncit să fie botezați în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.”

Coborârea Duhului Sfânt peste neamuri nu era un echivalent pentru botez. Pașii necesari în convertire, în toate cazurile, sunt: credința, pocăința și botezul. În felul acesta, adevărata biserică creștină este unită într-un singur Domn, o credință și un botez. Diferitele temperamente sunt transformate de harul sfințitor și aceleași principii înnobilatoare conduc viețile tuturor. Petru a cedat rugăminților celor credincioși dintre neamuri și a rămas cu ei un timp, predicându-L pe Isus tuturor neamurilor de prin împrejurimi.

Când frații din Iudea au auzit că Petru le-a predicat neamurilor, s-a întâlnit cu ei și a mâncat cu ei în casele lor, au fost foarte surprinși și jigniți de asemenea acțiuni ciudate din partea lui. Ei se temeau că, dacă Petru mergea pe calea aceasta, care lor le părea încumetare, ea avea să-i contrazică propriile învățături. De îndată ce Petru s-a întors, l-au întâmpinat cu critică severă, zicând: „Ai intrat în casă la niște oameni netăiați împrejur și ai mâncat cu ei.”

Viziunea Bisericii mărite

Atunci Petru le-a pus înainte, în mod sincer, întreaga situație. Le-a povestit experiența cu privire la viziune și le-a explicat că aceasta i-a atras atenția să nu mai țină la deosebirile ceremoniale ale circumciziunii, nici să nu mai privească neamurile ca fiind necurate, deoarece Dumnezeu nu face deosebire între persoane. Petru i-a informat despre porunca lui Dumnezeu de a merge la neamuri, despre sosirea solilor, despre călătoria lui la Cezarea și întâlnirea cu Corneliu și grupa strânsă în casa lui. Frații lui și-au dat seama că el fusese precaut prin faptul că, deși Dumnezeu i-a poruncit să meargă la casa unuia dintre neamuri, a luat cu el șase dintre ucenicii prezenți atunci, ca martori a tot ceea ce el va spune sau va face acolo. Petru a povestit esența întrevederii sale cu Corneliu, în care acesta i-a istorisit despre viziunea lui, prin care fusese instruit să trimită soli la Iope să-l aducă pe Petru, ca să-i spună cuvinte prin care el și casa lui să poată fi mântuiți.

El a relatat evenimentele primei lui întâlniri cu neamurile, spunând: „ Și, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt s-a pogorât peste ei ca și peste noi la început. Și mi-am adus aminte de vorba Domnului cum a zis: «Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt.» Deci, dacă Dumnezeu le-a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”

După ce au auzit acest raport, ucenicii au fost aduși la tăcere, fiind convinși că Petru lucrase pentru îndeplinirea planului lui Dumnezeu și că vechile lor prejudecăți și exclusivismul lor trebuiau distruse complet de Evanghelia lui Hristos. „După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu și au zis: «Dumnezeu a dat deci și neamurilor pocăință, ca să aibă viața.»”