Istoria Mântuirii

Capitol bazat pe textele din Faptele Apostolilor 12, 1-23.

Irod era un pretins prozelit al credinței iudaice și, în aparență, foarte zelos în a păstrarea ceremoniilor legii. El guverna Iudea și era supus împăratului roman Claudius; mai era și tetrarh al Galileii. Irod era nerăbdător să intre în grațiile evreilor, sperând să-și asigure în felul acesta poziția și onorurile. De aceea, a continuat să îndeplinească dorințele evreilor, persecutând biserica lui Hristos. Și-a început lucrarea jefuindu-i pe credincioși de casele și bunurile lor; apoi a început să-i închidă pe conducători. L-a prins pe Iacov, l-a aruncat în închisoare și a trimis un călău ca să-l ucidă cu sabia, la fel cum făcuse celălalt Irod cu profetul Ioan. Văzând că faptele lui plăceau evreilor, el a devenit apoi și mai îndrăzneț și l-a închis pe Petru. Aceste cruzimi erau săvârșite în timpul ocaziei sacre a Paștelui.

Poporul a primit cu bucurie fapta lui Irod, de a-l ucide pe Iacov, deși unii au fost nemulțumiți de felul tainic în care fusese îndeplinită aceasta, susținând că o execuție publică ar fi avut un efect mai puternic de a-i intimida pe toți credincioșii și simpatizanții. De aceea, Irod l-a ținut pe Petru sub arest, cu scopul de a-i satisface pe evrei printr-un spectacol public al morții sale. Dar i s-a sugerat că n-ar fi o cale sigură să-l scoată afară pe bătrânul apostol pentru execuție, în fața tuturor oamenilor adunați la Ierusalim pentru Paște. Se temeau că persoana lui venerabilă le-ar putea stârni mila și respectul; și se mai temeau ca nu cumva el să facă unul din acele apeluri pline de putere care adesea îi treziseră pe oameni să investigheze viața și caracterul lui Isus Hristos și pe care, cu toate șiretlicurile lor, nu erau în stare să le contrazică. Evreii presimțeau că, în cazul acesta, oamenii vor cere eliberarea lui Petru din mâna împăratului.

În timp ce execuția lui Petru a fost amânată, sub diferite pretexte, până după Paște, biserica lui Hristos a avut timp pentru cercetare profundă a inimii și pentru rugăciuni fierbinți. Cereri stăruitoare erau amestecate cu lacrimi și post. Ei s-au rugat fără încetare pentru Petru; simțeau că lucrarea creștină nu se putea lipsi de el și că ajunseseră la un punct în care, fără ajutorul special al lui Dumnezeu, biserica lui Hristos s-ar stinge.

Ziua execuției lui Petru a fost în sfârșit stabilită, dar rugăciunile credincioșilor continuau să se înalțe spre cer. În timp ce toată energia și mila le erau angajate în apeluri fierbinți, îngerii lui Dumnezeu îl păzeau pe apostolul închis. Nevoia cea mai mare a omului este ocazia lui Dumnezeu. Petru a fost așezat între doi soldați și legat cu lanțuri de câte un braț al fiecăruia din ei. Prin urmare nu putea să se miște fără ca ei să știe. Porțile închisorii au fost bine închise și o gardă puternică a fost pusă înaintea lor. Astfel a fost tăiată orice șansă de scăpare sau fugă, prin mijloace omenești.

Apostolul nu era intimidat de situația lui. De la reabilitarea lui, în urma lepădării de Hristos, înfruntase primejdia fără șovăială și manifestase un curaj și o cutezanță nobilă în predicarea Mântuitorului răstignit, înviat și înălțat. El credea că sosise timpul să-și dea viața de dragul lui Hristos.

În noaptea dinaintea zilei stabilite pentru execuție, Petru, legat cu lanțuri, dormea între cei doi soldați, ca de obicei. Irod, amintindu-și de fuga lui Petru și Ioan din temnița în care fuseseră închiși din cauza credinței, a dublat măsurile de precauție cu această ocazie. Pentru a fi mai vigilenți, soldații de gardă au fost făcuți răspunzători pentru păzirea sigură a arestatului. El era legat, așa cum s-a descris, într-o celulă de piatră masivă ale cărei uși erau întărite și zăvorâte. șaisprezece oameni au fost însărcinați să păzească această celulă, făcând de gardă câte patru și schimbându-se la intervale regulate. Dar lacătele, gratiile și garda romană, care îi tăiau prizonierului orice posibilitate de ajutor omenesc, nu aveau decât să facă și mai deplin triumful lui Dumnezeu în eliberarea lui Petru din închisoare. Irod își ridica mâna împotriva Atotputerniciei și avea să fie umilit și înfrânt cu desăvârșire în atentatul lui la viața slujitorului lui Dumnezeu.

Eliberat de un înger

În această ultimă noapte înainte de execuția lui, un înger puternic trimis de cer, a coborât să-L scape pe Petru. Porțile cele tari, care-l țineau închis pe sfântul lui Dumnezeu, se deschid fără ajutorul vreunei mâini omenești. Îngerul Celui Prea Înalt intră, iar ele se închid din nou fără zgomot în urma lui. El intră în celula săpată în piatră și îl găsește pe Petru dormind somnul binecuvântat și plin de pace al nevinovăției și încrederii totale în Dumnezeu, în timp ce se află legat între două gărzi puternice. Lumina care-l înconjoară pe înger luminează închisoarea, dar nu-l trezește pe apostol. El are odihna care înviorează și reface și care vine dintr-o conștiință împăcată.

Petru nu se trezește decât atunci când simte atingerea mâinii îngerului și-i aude glasul spunând: „Scoală-te, iute!” El vede celula, care niciodată nu fusese binecuvântată de o rază de soare, luminată de lumina cerului și un înger plin de slavă stând înaintea lui. Petru ascultă în mod mecanic de vocea îngerului. Când își ridică mâinile, vede că lanțurile i-au fost rupte. Din nou se aude glasul îngerului: „Încinge-te și leagă-ți încălțămintele.”

Petru se supune iarăși mecanic, ținându-și privirea uluită ațintită asupra acestui vizitator ceresc, crezând că visează sau că se află în viziune. Soldații înarmați sunt nemișcați, ca niște statui de marmură, în timp ce îngerul poruncește: „Îmbracă-te cu haina și vino după mine.” Apoi ființa cerească se îndreaptă spre ușă, iar Petru, de obicei vorbăreț, îl urmează mut de uimire. Pășesc peste gărzile nemișcate și ajung la ușa încuiată cu bare și lacăte grele, care se deschide singură și se închide repede la loc. În acest timp, gărzile dinăuntru, precum și cele de afară, stau nemișcate la posturile lor.

Ei ajung la a doua ușă, care este păzită la fel, în interior și în exterior. Aceasta se deschide la fel ca și prima, fără a-i scârțâi balamalele sau a-i zăngăni zăvoarele de fier. După ce ies, ușa se închide la fel, fără nici un sunet. Trec și de a treia poartă în același chip și, în sfârșit, se află afară, în stradă. Nu este rostit nici un cuvânt; nu se aude nici un zgomot de pași; îngerul alunecă ușor înainte, înconjurat de o lumină orbitoare, iar Petru își urmează vrăjit eliberatorul, crezându-se în vis. Ei străbat astfel o uliță după alta, apoi, misiunea îngerului fiind îndeplinită, acesta dispare dintr-o dată.

După ce lumina cerească s-a stins, Petru a rămas în întuneric dens. Acesta părea să se risipească treptat, pe măsură ce ochii lui se obișnuiau cu el. Aflându-se singur pe ulița liniștită, cu aerul rece al nopții peste fruntea lui, Petru a realizat că ceea ce i se întâmplase nu fusese un vis sau o viziune. Era liber, într-o parte cunoscută a cetății; recunoștea locul, pe care îl frecventase adesea și pe unde se aștepta să treacă pentru ultima oară în acea dimineață în drum spre locul execuției. A încercat să recapituleze evenimentele ultimelor câteva minute. și-a amintit că adormise legat între doi soldați, cu sandalele și haina scoase. S-a verificat și a văzut că era îmbrăcat și încins.

Încheieturile mâinilor, umflate din cauza fierului nemilos, erau fără cătușe, iar Petru și-a dat seama că libertatea lui nu era o iluzie, ci o realitate binecuvântată. În dimineața aceea ar fi urmat să fie condus să moară, dar iată că un înger îl salvase din închisoare și de la moarte. „Când și-a venit Petru în fire, a zis: «Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său și m-a scăpat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeu.»”

Răspunsul la rugăciune

Apostolul s-a dus drept la casa unde erau adunați pentru rugăciune frații lui; i-a găsit angajați în rugăciune stăruitoare pentru el în acel moment. „A bătut la ușa care dădea în pridvor; și o slujnică numită Roda a venit să vadă cine e. A cunoscut glasul lui Petru și, de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porții. «Ești nebună!» i-au zis ei. Dar ea stăruia și spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: «Este îngerul lui.» Petru însă bătea mereu. Au deschis și au rămas încremeniți când l-au văzut. Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniță și a zis: «Spuneți lucrul acesta lui Iacov și fraților.» Apoi a ieșit și s-a dus într-alt loc.”

Inimile credincioșilor care postiseră și se rugaseră s-au umplut de bucurie și de laudă că Dumnezeu le-a auzit rugăciunile și le-a răspuns, eliberându-l pe Petru din mâna lui Irod. În dimineața aceea, lumea s-a strâns ca să vadă execuția apostolului. Irod a trimis ofițeri ca să-l aducă pe Petru din închisoare, cu o mare etalare de arme și gărzi, pentru a fi sigur că nu scapă, pentru a-i intimida pe simpatizanți și pentru a face paradă de puterea lui. Au găsit gărzile de la ușa temniței, lacătele și barele rezistente și solide, gărzile dinăuntru, lanțurile prinse de încheieturile mâinilor celor doi soldați; dar prizonierul nu mai era.

Răsplata lui Irod

Când a primit raportul celor întâmplate, Irod a fost exasperat și i-a acuzat pe paznicii închisorii de neloialitate. Prin urmare, ei au fost dați la moarte pentru crima neconfirmată de a fi dormit în post. În același timp, Irod știa că pe Petru nu-l salvase nici o putere omenească, dar era hotărât să nu recunoască faptul că o putere divină era la lucru ca să-i zădărnicească planurile josnice. El n-a vrut să se umilească astfel, ci a pornit cu îndrăzneală să-l sfideze pe Dumnezeu.

Nu la mult timp după eliberarea lui Petru din închisoare, Irod a plecat din Iudea la Cezarea, unde a și rămas să locuiască. Acolo a ținut o mare sărbătoare, destinată să stârnească admirația și aplauzele poporului. S-au adunat iubitori de plăceri din toate părțile, au mâncat mult și au băut mult vin. Irod și-a făcut o apariție splendidă înaintea poporului. Era îmbrăcat într-un veșmânt strălucitor de aur și argint, în ale cărui falduri se reflectau razele soarelui, orbind ochii privitorilor. Cu mare pompă și ceremonie el a stat în fața oamenilor și le-a adresat un discurs meșteșugit.

Felul maiestuos în care a apărut, precum și puterea limbajului său bine ales, au avut o influență puternică asupra mulțimii. Simțurile le erau deja pervertite din cauza ospățului și vinului. Ei erau orbiți de podoabele sclipitoare și vrăjiți de purtarea grandioasă și de cuvintele sale iscusite; înnebuniți de entuziasm, l-au inundat cu adulații și l-au proclamat zeu, declarând că omul muritor nu putea să arate astfel sau să stăpânească o asemenea uimitoare elocință a limbajului. Apoi, au declarat că îl respectaseră întotdeauna ca pe un conducător, dar de atunci înainte i se vor închina ca unui zeu.

Irod știa că nu merita nici una din aceste laude și omagii, dar n-a mustrat idolatria poporului, ci a acceptat-o ca fiindu-i datorată. Când a auzit înălțându-se strigătul: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”, fața i s-a luminat de mândrie satisfăcută. Aceleași glasuri, care slăveau acum un păcătos de rând, doar cu câțiva ani mai înainte înălțaseră strigătul turbat: La o parte cu Isus! Răstignește-L! Răstignește-L! Irod a primit cu mare plăcere flatarea și omagiul și inima îi sălta în triumf, când, deodată, o schimbare iute și teribilă a avut loc cu el. Fața i s-a făcut palidă ca de mort și deformată din cauza agoniei și stropi mari de sudoare i-au ieșit prin pori. El a rămas o clipă ca țintuit de durere și groază; apoi, întorcându-și fața lividă înspre prietenii săi îngroziți, a strigat în tonuri seci și disperate: Acela pe care l-ați înălțat ca zeu este lovit de moarte!

În chinuri grozave, Irod a fost dus de la locul petrecerii imorale, al veseliei, pompei și etalării pe care acum sufletul său le detesta. Cu o clipă mai înainte, primise lauda și închinarea acelei mari mulțimi, iar acum se simțea în mâinile unui Conducător mai puternic decât el. A fost cuprins de remușcare; și-a amintit de porunca lui nemiloasă de a-l omorî pe Iacov cel nevinovat; și-a amintit de prigonirea necruțătoare a urmașilor lui Hristos și de planul său de a-l da la moarte pe apostolul Petru, pe care Dumnezeu l-a eliberat din mâna lui; și-a amintit cum, în furia lui, din cauză că fusese înjosit și dezamăgit, s-a răzbunat în mod necugetat pe păzitorii închisorii și i-a executat fără milă. Prigonitorul neîndurător simțea că avea de a face cu Dumnezeu, Cel care îl scăpase pe apostol de la moarte. Nu găsea nici o ușurare pentru durerea fizică sau pentru chinul sufletesc și nici nu aștepta vreuna. Irod cunoștea Legea lui Dumnezeu care spune: „Să nu ai alți dumnezei afară de Mine” și știa că, acceptând închinarea poporului, umpluse măsura nelegiuirii și își atrăsese asupră-și mânia îndreptățită a lui Dumnezeu.

Același înger care venise din curțile regești ale cerului pentru a-l salva pe Petru de sub puterea persecutorului său a fost mesagerul mâniei și judecății pentru Irod. Îngerul l-a atins pe Petru ca să-l trezească din somn; dar, pe împăratul cel rău l-a lovit cu o atingere diferită, aducând asupra lui o boală fatală. Dumnezeu a turnat dispreț peste mândria lui Irod, iar trupul lui, care și-l etalase, împodobit cu veșminte strălucitoare, în fața privirilor admiratoare ale poporului, a fost mâncat de viermi și a putrezit în timp ce încă trăia. Irod a murit în mari chinuri sufletești și trupești, sub judecata lui Dumnezeu.

Această demonstrare a judecății divine a avut o puternică influență asupra poporului. În timp ce apostolul Domnului Hristos fusese scăpat în chip minunat de la închisoare și moarte, prigonitorul lui a fost lovit de blestemul lui Dumnezeu. Vestea s-a dus în toate ținuturile și a fost mijlocul de a-i conduce pe mulți să creadă în Hristos.