Pavel era un lucrător neobosit. El a călătorit mereu din loc în loc, uneori prin regiuni neospitaliere, uneori pe apă, prin furtuni. Dar nu a lăsat să-l împiedice nimic de la înfăptuirea lucrării lui. Era slujitorul lui Dumnezeu și trebuia să îndeplinească voia Sa. Prin viu grai și prin scris a dus o solie care, de atunci, a adus mereu ajutor și tărie bisericii lui Dumnezeu. Nouă, celor care trăim la încheierea istoriei acestui pământ, solia lui ne vorbește clar despre pericolele care vor amenința biserica și despre doctrinele false pe care le va avea de întâmpinat poporul lui Dumnezeu.
Pavel a mers din țară în țară și din oraș în oraș, predicându-L pe Hristos și înființând biserici. Oriunde putea găsi ascultători, se străduia să contracareze rătăcirile și să întoarcă picioarele bărbaților și femeilor pe calea dreptății. În orice loc, cei care, prin truda lui, erau conduși să-L primească pe Hristos, erau organizați în biserici, indiferent cât de puțini erau la număr. Pavel nu uita bisericile pe care le întemeia în felul acesta. Oricât de mică ar fi fost o biserică, ea era obiectul grijii și interesului său.
Chemarea lui Pavel îi solicita diferite feluri de servicii: să lucreze cu mâinile lui pentru a-și câștiga existența, să înființeze biserici, să scrie bisericilor deja fondate. Totuși, în mijlocul acestor lucrări variate, el declara: „Fac un singur lucru.” (Filipeni 3, 13.) În întreaga sa lucrare, avea înainte o singură țintă neclintită: să fie credincios Domnului Hristos, care i Se descoperise atunci când el Îi hulea Numele și folosea orice mijloc îi stătea în putere ca să-i facă și pe alții să-L hulească. Marele și singurul scop al vieții lui a fost de a-L sluji și a-L onora pe Acela al cărui Nume Îl disprețuise cândva. Unica lui dorință era de a câștiga suflete la Mântuitorul. Evreii și neamurile puteau să i se opună și să-l prigonească, dar nimic nu-l putea abate de la țelul lui.
Pavel își recapitulează experiența
Scriindu-le filipenilor, Pavel își descrie experiența de dinainte și de după convertire. „Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământești, eu și mai mult; eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; în ce privește legea, fariseu; în ce privește râvna, prigonitor al bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă legea, fără prihană.” Filipeni 3, 4-6.
Mărturia lui după convertire a fost:
„Ba încă, și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credință.” Filipeni 3, 8.9.
Neprihănirea pe care înainte o credea atât de prețioasă acum nu mai avea nici o valoare în ochii lui. Dorința sufletului lui era: „Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți. Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit; dar alerg înainte căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Filipeni 3, 10-14.
Un lucrător care se adaptează
Priviți-l pe Pavel în temnița din Filipi unde, în ciuda durerii care-i chinuia trupul, cântecul său de laudă sparge tăcerea nopții. După ce cutremurul a deschis ușile închisorii, glasul său este iarăși auzit, în cuvinte de voioșie pentru temnicerul păgân: „Să nu-ți faci nici un rău, căci noi suntem toți aici.” Fiecare om era la locul lui, reținut de prezența unui tovarăș de temniță. Temnicerul, convins de realitatea acelei credințe care îl susține pe Pavel, întreabă despre calea mântuirii și, împreună cu toată casa lui, se unește cu grupa persecutată a ucenicilor lui Hristos.
Priviți-l pe Pavel la Atena, înaintea sfatului Areopagului, întâmpinând știința cu știință, logica cu logică și filozofia cu filozofie. Observați cum, cu tactul născut din dragostea divină, el arată către Iehova ca fiind „Dumnezeul necunoscut” căruia I se închinau fără să știe ascultătorii lui; folosindu-se de cuvintele unui poet de-al lor, Pavel Îl descrie ca Tată ai cărui copii sunt ei. În acea epocă a castelor sociale, când drepturile omului erau total nerecunoscute, ascultați-l cum prezintă marele adevăr al frăției omenești, declarând că Dumnezeu dorește „ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului.” Apoi arată cum modul în care îi trataseră Dumnezeu pe oameni este străbătut, ca de un fir de aur, de planurile Sale pline de har și îndurare. El „le-a așezat anumite vremi și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.”
Ascultați-l pe Pavel în sala de judecată a lui Festus, când împăratul Agripa, convins de adevărul Evangheliei, exclamă: „Aproape m-ai convins să fiu creștin.” Pavel răspunde cu politețe prietenoasă, arătând spre lanțurile sale: „Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci și toți cei ce mă ascultă astăzi să fiți așa cum sunt și eu, afară de lanțurile acestea.”
Și-a petrecut viața așa cum o descrie în propriile-i cuvinte: „Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații falși; în osteneli și necazuri, în priveghiuri adesea, în foame și sete, în posturi adesea, în frig și în lipsă de îmbrăcăminte.” 2 Corinteni 11, 26.27.
„Când suntem ocărâți,” spunea Pavel, „binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdăm; când suntem vorbiți de rău, ne rugăm”; „ca niște întristați și totdeauna suntem veseli; ca niște săraci și totuși îmbogățim pe mulți; ca neavând nimic și totuși stăpânind toate lucrurile.” 1 Corinteni 4, 12.13; 2 Corinteni 6, 10.
Slujire în lanțuri
Deși Pavel a fost închis pentru o lungă perioadă de timp, Domnul și-a împlinit prin el lucrarea Sa deosebită. Lanțurile lui aveau să fie mijlocul de a răspândi cunoașterea lui Hristos și de a slăvi în felul acesta pe Dumnezeu. Când a fost trimis din cetate în cetate pentru judecată, mărturia lui cu privire la Isus și evenimentele interesante ale convertirii sale au fost relatate înaintea împăraților și guvernatorilor, ca ei să poată fi lăsați fără scuză cu privire la Isus. Mii au crezut în El și s-au bucurat în Numele Lui.
Am văzut că planul special al lui Dumnezeu a fost îndeplinit în călătoria lui Pavel pe mare; El a plănuit ca echipajul vasului să fie martor la puterea lui Dumnezeu, prin Pavel, ca și păgânii să poată auzi Numele lui Isus și, astfel, mulți să poată fi convertiți prin învățăturile lui Pavel și văzând minunile pe care le făcea. Împărații și guvernatorii au fost încântați de logica lui. Când Pavel, plin de zel și de puterea Duhului Sfânt, Îl predica pe Isus și le relata evenimentele interesante ale experienței lui, aceștia se convingeau că Isus era Fiul lui Dumnezeu.