În mijlocul întunecimii ce s-a lăsat asupra pământului în timpul supremației papale, lumina adevărului n-a putut fi stinsă în întregime. În fiecare secol au existat martori pentru Dumnezeu -- bărbați care au nutrit credința în Domnul Hristos ca singurul mijlocitor între Dumnezeu și om, care au privit Biblia ca singura regulă de viață și care au sfințit adevăratul Sabat. Posteritatea nu va ști niciodată cât le datorează lumea acestor bărbați. Au fost categorisiți ca eretici, motivele le-au fost puse la îndoială, caracterele calomniate, scrierile interzise, interpretate greșit sau mutilate. Totuși, ei au stat hotărâți și și-au menținut credința curată, secol după secol, ca o moștenire sacră pentru generațiile următoare.
Războiul dus împotriva Bibliei a fost atât de crunt, încât uneori n-au mai rămas decât foarte puține copii ale sale; dar Dumnezeu nu a îngăduit să fie cu totul distrus Cuvântul Lui. Adevărurile lui nu aveau să fie ascunse pentru totdeauna. Dumnezeu putea să descătușeze cuvintele vieții tot atât de ușor cum putea să deschidă ușile închisorii și să descuie porțile de fier ca să-și elibereze slujitorii. În diferite țări ale Europei, oamenii au fost mișcați de Duhul lui Dumnezeu să caute adevărul ca pe o comoară ascunsă. Îndrumați în mod providențial către Sfintele Scripturi, ei studiau paginile sfinte cu un profund interes. Doreau să primească lumina cu orice preț. Deși nu vedeau clar toate lucrurile, au fost făcuți în stare să înțeleagă multe adevăruri care fuseseră îngropate timp îndelungat. Ca soli trimiși de cer, ei au mers înainte, rupând lanțurile rătăcirii și superstiției și chemându-i pe cei care fuseseră înrobiți așa de multă vreme să se ridice și să-și apere libertatea.
A venit timpul ca Scripturile să fie traduse și date oamenilor din diferite țări, în limba lor natală. Lumea trecuse de miezul nopții ei. Orele de întuneric erau pe sfârșite și în multe țări au apărut dovezile apropierii zorilor.
Luceafărul de dimineață al Reformațiunii
În secolul al paisprezecelea, în Anglia a răsărit „luceafărul de dimineață al Reformațiunii.” John Wycliffe a fost vestitorul reformei, nu numai pentru Anglia, ci și pentru întreaga creștinătate. El a fost înaintașul puritanilor; epoca lui a fost o oază în pustiu.
Domnul a găsit cu cale să încredințeze lucrarea de reformă unuia a cărui capacitate intelectuală avea să confere caracter și demnitate eforturilor sale. Aceasta a adus la tăcere glasul disprețului și i-a împiedicat pe dușmanii adevărului să-i discrediteze lucrarea, ridiculizându-i ignoranța. După ce a dobândit învățătura școlilor, Wycliffe a început studiul Scripturilor. Aici a găsit ceea ce căutase zadarnic mai înainte. Aici a văzut Planul de Mântuire descoperit și pe Domnul Hristos ca singurul Avocat al omului. A văzut că Roma părăsise căile Bibliei pentru tradițiile omenești. El s-a predat în serviciul lui Hristos și s-a hotărât să proclame adevărurile pe care le descoperise.
Cea mai mare lucrare a vieții lui a fost traducerea Scripturilor în limba engleză. Aceasta a fost prima traducere engleză completă făcută vreodată. Arta tipăritului fiind încă necunoscută, copiile lucrării puteau fi multiplicate doar prin trudă înceată și obositoare; totuși lucrarea aceasta a fost făcută, iar poporul englez a primit Biblia în propria-i limbă. Lumina Cuvântului lui Dumnezeu a început astfel să-și reverse razele strălucitoare asupra întunericului. O mână divină pregătea calea pentru Marea Reformă.
Apelul la judecata omenească a trezit poporul din supunerea pasivă față de dogmele papale. Scripturile au fost primite favorabil de clasele înalte, care în acel timp erau singurele ce știau să citească. Wycliffe a învățat doctrinele distincte ale protestantismului: mântuirea prin credința în Hristos și infailibilitatea aparținând numai Scripturilor. Mulți preoți i s-au alăturat, punând Biblia în circulație și predicând Evanghelia; iar efectul acestei lucrări, precum și al scrierilor lui Wycliffe, a fost atât de puternic, încât aproape jumătate din populația Angliei a primit noua credință. Împărăția întunericului tremura.
Eforturile dușmanilor lui de a-i opri lucrarea și de a-i lua viața n-au avut succes, iar el a murit în pace, la vârsta de șaizeci și unu de ani, în timp ce slujea la altar.
Răspândirea Reformei
Prin scrierile lui Wycliffe, Ian Huss din Boemia a fost condus să renunțe la multe din rătăcirile catolicismului și să înceapă lucrarea de reformă. Ca și Wycliffe, Huss a fost un creștin nobil, un om învățat, devotat cu statornicie adevărului. Faptul că el apela la Scripturi și că denunța cu îndrăzneală traiul scandalos și imoral al preoților a trezit un interes larg și mii de oameni au primit cu bucurie o credință mai curată. Aceasta a stârnit mânia papei, a prelaților, preoților și călugărilor, iar Huss a fost somat să apară înaintea Conciliului de la Konstanz pentru a răspunde acuzației de erezie. Împăratul german i-a dat un bilet de liberă trecere, iar la sosirea în Konstanz a fost asigurat personal de către papă că nu i se va face nici o nedreptate.
După un proces lung, în care a susținut adevărul, lui Huss i s-a cerut să aleagă fie să-și retracteze doctrinele, fie să sufere moartea. El a ales soarta martirului și, după ce și-a văzut cărțile date flăcărilor, el însuși a fost ars pe rug. În prezența adunării demnitarilor bisericii și statului, slujitorul lui Dumnezeu a rostit un protest solemn și cinstit împotriva ierarhiei papale. Execuția lui, o violare fără rușine a celor mai solemne promisiuni publice de protecție, a expus lumii întregi cruzimea perfidă a Romei. Dușmanii adevărului, fără să știe, făceau să înainteze cauza pe care căutau zadarnic s-o nimicească.
În ciuda furiei persecuției, după moartea lui Wycliffe a continuat protestul calm, pios, stăruitor și răbdător împotriva coruperii credinței creștine. Ca și credincioșii din zilele apostolilor, mulți și-au sacrificat posesiunile pământești pentru cauza lui Hristos.
S-au făcut eforturi intense pentru a întări și a extinde puterea papalității, dar, în timp ce papii se pretindeau reprezentanții lui Hristos, viețile le erau atât de corupte încât dezgustau poporul. Cu ajutorul invenției tiparului, Scripturile au ajuns mai accesibile și mulți au fost conduși să vadă că dogmele papale nu erau susținute de Cuvântul lui Dumnezeu.
Când un martor al lui Hristos era forțat să lase torța adevărului să cadă, un altul o lua din mâna lui și, cu un curaj neînfricat, o ținea sus. Lupta aceasta avea să ducă la emanciparea nu numai a indivizilor și a bisericilor, ci și a națiunilor. Peste prăpastia a o sută de ani, oamenii și-au întins mâinile ca să le prindă pe ale lolarzilor din timpul lui Wycliffe. În Germania, Reforma a început cu Luther; Calvin a predicat evanghelia în Franța, iar Zwingli în Elveția. Lumea a fost trezită din somnul veacurilor, la sunetul cuvintelor magice „Libertate Religioasă”, care treceau dintr-o țară în alta.